ÎCCJ, decizie (scj.ro #82848)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82848) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contestație la titlu.

Încălcarea principiului electa una via, non datur recursus ad alteram

reglementat de art. 399 alin. (1) C. proc. civ. Consecințe

Cuprins pe materii: Drept procesual

civil. Despre executarea silită

Index alfabetic: contestație la titlu

- îndreptarea hotărârii

-

electa

una via, non datur recursus ad

alteram

-

excepția puterii lucrului judecat

C. proc. civ., art. 281

1

, art. 399

alin. (1)

În

cazul în care legea prevede două căi procedurale diferite, cu

aceeași finalitate, opțiunea părților implicate în proces

pentru prima posibilitate împiedică accesul la cea de-a doua cale

procedurală, caracterul exclusiv al opțiunii pentru una din cele doi

căi fiind determinat de împiedicarea pronunțării unor

soluții contradictorii în una și aceeași problemă.

Prin

urmare, dacă părțile au apelat la procedura de îndreptare

instituită în art. 281

1

C. proc. civ. nu mai pot uza de

contestația la titlu reglementată în art. 399 alin. (1) și urm.

C. proc. civ., rațiunea legiuitorului fiind determinată de

identitatea scopului urmărit, a finalității celor două

reglementări, respectiv: lămurirea întinderii, înțelesului

și aplicării dispozitivului unei hotărâri

judecătorești.

Secția

a II-a civilă,

Decizia nr. 3151

din 9 octombrie

2013

Prin contestația la

titlu înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, formulată de

contestatorii Municipiul C. prin primar și Primarul Municipiului C. au

solicitat lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării

titlului reprezentat de decizia nr. 190/23 noiembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, în dosarul nr.

xx324/63/2008.

Prin sentința nr.

10361/2 iulie 2012, Judecătoria Craiova a declinat competența de

soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Craiova.

Prin decizia nr. 25/2

aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, a admis

contestația la titlu și a lămurit titlul executoriu, respectiv,

decizia nr. 190/23 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. xx324/63/2008

în sensul că exprimarea „contravaloarea lipsei de folosință

pentru ultimii trei ani reprezintă contravaloarea lipsei de

folosință pe cei trei ani anterioară pronunțării

deciziei, respectiv, datei de 23 noiembrie 2011”, iar sintagma „și în

continuare la plata sumei de 3.519 lei/lunar până la data efectivă a

desființării lucrărilor situate pe teren”, înseamnă

obligarea la plata sumei de 3.519 lei/lunar, reprezentând contravaloare

lipsă de folosință teren, obligație care curge de la data

de 23 noiembrie 2011 și până la desființarea parcării de pe

terenul din Craiova, str. N. nr.11 A.

Pentru

a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut

incidența în cauză a art. 399 – 401 C. proc. civ., apreciind că,

întrucât instanța care a soluționat apelul a luat în considerare

parcarea, și raportat la momentul la care aceasta a fost edificată,

perioada la care s-a referit instanța de apel privind contravaloarea

lipsei de folosință a fost cea de trei ani anteriori

pronunțării deciziei, respectiv, pe cei trei ani anteriori datei de

23 noiembrie 2011. Un argument în reținerea acestei concluzii a fost

apreciat de instanța de apel ca fiind faptul că prin încheierea din 2

mai 2012, rămasă definitivă și irevocabilă, Curtea de

apel a respins cererea formulată de petenții M.M. și M.D.L.

întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., prin

care solicitau ca instanța să specifice perioada de trei ani ca fiind

delimitată între 29 noiembrie 2005 – 28 noiembrie 2008 – data introducerii

în cauză a pârâtului Municipiul C. prin primar.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs intimații M.M. și M.D.L., criticând

soluția instanței de apel pentru motive ce pot fi încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.

În

dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate recurenții au arătat

că decizia atacată a fost dată cu încălcarea principiului

puterii lucrului judecat, întrucât prin încheierea din 2 mai 2012,

irevocabilă, instanța de apel a respins ca nefondată cererea

recurenților întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C.

proc. civ., prin care aceștia solicitau ca instanța să specifice

că perioada de 3 ani este între 29 noiembrie 2005 și 28 noiembrie

2008.

În motivarea

soluției de respingere, curtea de apel a arătat că decizia

cuprinde toate argumentele pentru stabilirea perioadei pentru care se

datorează despăgubirile, aspecte ce pot fi cenzurate în calea de atac

a recursului.

Recurenții

au mai arătat că printre motivele recursului declarat de Municipiul

C. prin primar împotriva deciziei nr. 190/23 noiembrie 2011, a cărei

lămurire s-a dispus prin decizia atacată în prezenta cauză, nu

se regăsește nicio critică cu privire la perioada pentru care se

datorează lipsa de folosință.

Ca

atare, au arătat recurenții, dezlegarea dată prin încheierea din

2 mai 2012, irevocabilă, aceleiași chestiuni de fapt, nu putea

să fie contrazisă prin judecata de față. Efectul pozitiv al

lucrului judecat, au învederat recurenții, se impune chiar dacă nu

există triplă identitate, pentru că cererea dezlegată prin

încheiere se întemeiază pe art. 281

1

C. proc. civ., întrucât

are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior.

Recurenții

au mai arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura pricinii, întrucât calculează cei trei ani prin

raportare la perioada anterioară pronunțării deciziei – 23

noiembrie 2011, pornind de la momentul edificării parcării, în anul

2009, deși, în acest interval de timp nu se regăsesc 3 ani.

Intimata

SC C.E. Craiova SA - Sucursala E. Craiova II a depus întâmpinare, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Examinând

actele și lucrările dosarului, prin raportare la criticile de

nelegalitate formulate, Înalta Curte reține că recursul declarat este

întemeiat pentru următoarele considerente:

Codul de procedură civilă vechi reglementează în două

articole posibilitatea părților implicate într-un proces finalizat

prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești de a solicita

lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea

dispozitivului hotărârii date, respectiv: art. 281

1

C. proc.

civ. și art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În primul caz este

reglementată posibilitatea părților de a solicita instanței

care a pronunțat hotărârea vizată, darea unei încheieri de

lămurire, îndreptare sau completare a dispozitivului în Camera de

Consiliu, în termenul prevăzut pentru declararea căilor de atac

împotriva acelor hotărâri, așadar la scurt timp după

pronunțarea acesteia. Art. 399 teza a II-a alin. (1) C. proc. civ.

reglementează contestația la titlu care are natura juridică a

unei cereri de chemare în judecată și care poate fi folosită în

faza de executare silită a hotărârii judecătorești, pentru

ipoteza în care sunt necesare atare lămuriri în vederea punerii în

executare silită a acestei hotărâri judecătorești.

O particularitate a reglementării naționale în materie de

lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării

dispozitivului unei hotărâri judecătorești este exprimată

în chiar conținutul art. 399 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că

părțile au deschisă calea contestației la titlu „dacă

nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281

1

C. proc.

civ.”. Ca atare, contestația la titlu este reglementată cu caracter

subsidiar, pentru ipoteza în care, din varii motive, părțile nu au

uzat de procedura de îndreptare a hotărârii judecătorești

prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ. Din reglementarea

art. 399 alin. (1) C. proc. civ. se desprinde concluzia că nu importă

natura acestor motive pentru care partea nu a uzat de procedura

prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ., așadar pot fi

și motive subiective, care țin de voința părții

interesate, însă, ceea ce este expres dispus de legiuitor este faptul

că, dacă părțile au apelat la procedura de îndreptare

instituită în art. 281

1

C. proc. civ. nu mai pot uza de

contestația la titlu reglementată în art. 399 alin. (1) și urm.

C. proc. civ., rațiunea legiuitorului fiind determinată de

identitatea scopului urmărit, a finalității celor două

reglementări, respectiv: lămurirea întinderii, înțelesului

și aplicării dispozitivului unei hotărâri

judecătorești.

Ca atare, deși nu poate fi reținută excepția puterii

lucrului judecat, invocată de recurenți în dezvoltarea primului motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

întrucât puterea lucrului judecat poate fi dedusă doar dintr-o

hotărâre judecătorească pronunțată în urma unor

dezbateri contradictorii cu caracter contencios,  caracteristici ce nu se

aplică încheierii de lămurire a dispozitivului reglementată de

art. 281

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține ca întemeiată

critica recurenților privitoare la faptul că dezlegarea dată

prin încheierea din 2 mai 2012 a uneia și aceleiași chestiuni de fapt

nu mai putea fi reluată prin judecata de față. O atare concluzie

este impusă de conținutul art. 399 alin. (1) C. proc. civ., text de

lege reținut ca aplicabil în speța de față, de către

instanța de fond, care reglementează principiul

electa

una

via, non datur recursus ad

alteram

. În alți termeni, în cazul

în care legea prevede două căi procedurale diferite, cu aceeași

finalitate, opțiunea părților implicate în proces pentru prima

posibilitate – în speță, procedura prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ., care este supusă unor termene imperative, împiedică

accesul la cea de-a doua cale procedurală, respectiv, contestația la

titlu reglementată de art. 399 alin. (1) C. proc. civ. pentru

lămurirea aceleiași chestiuni de fapt.

Rațiunea pentru care este prevăzut caracterul exclusiv al

opțiunii pentru una dintre cele două căi procedurale este tocmai

împiedicarea pronunțării unor soluții contradictorii în una

și aceeași problemă sesizată instanței. Și din

acest unghi de vedere, recursul declarat de recurenți este fondat,

întrucât, dacă prin încheierea din 2 mai 2012, instanța de apel a

apreciat că hotărârea a cărei îndreptare se solicită

cuprinde suficiente argumente pentru stabilirea intervalului de timp pentru

care se datorează contravaloarea lipsei de folosință, prin

decizia atacată pronunțată în contestația la titlu, aceeași

instanță de apel a reținut că se impun clarificări cu

privire la stabilirea intervalului de timp pentru care se datorează

despăgubirile în cauză, înfrângând astfel scopul pentru care a fost

instituită reglementarea exprimată în art. 399 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că și ultimul motiv de recurs relativ la

contradictorialitatea și nelegalitatea hotărârii atacate este

întemeiat, întrucât prin lămurirea dată, instanța de apel a

procedat la modificarea deciziei supusă contestației la titlu,

făcând o nouă interpretare a probelor și înscrisurilor aflate la

dosarul de fond. Or, prin însăși natura ei juridică,

contestația la titlu nu poate modifica sau desființa hotărârea

pronunțată iar motivele invocate nu pot privi probleme de fond care

să determine o reinterpretare și reapreciere a probelor administrate,

o atare posibilitate fiind deschisă părților în proces doar prin

exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, astfel cum a și

reținut instanța de apel în motivarea soluției de respingere a

cererii de îndreptare a hotărârii de fond,  întemeiată pe

dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ.

În baza

art. 274 C. proc. civ. a obligat intimații la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru

considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 304 pct.7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat,

a modificat decizia atacată și a respins contestația la titlu ca

nefondată.