ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2013

Deliberând asupra

recursului de față, reține următoarele:

Prin contestația

Ia titlu înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, formulată de contestatorii

Municipiul Craiova, prin Primar, și Primarul Municipiului Craiova, au solicitat

lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului reprezentat de decizia

nr. 190 din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a

civilă, în Dosarul nr. 12324/63/2008.

Prin sentința

nr. 10381 din 02 iulie 2012, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare

a cererii în favoarea Curții de Apel Craiova.

Prin decizia

nr. 25 din 02 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a admis

contestația la titlu și a lămurit titlul executoriu, respectiv decizia nr. 190

din 23 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 12324/63/2008 în sensul că exprimarea

„contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii trei ani reprezintă contravaloarea

lipsei de folosință pe cei trei ani anterioară pronunțării deciziei, respectiv datei

de 23 noiembrie 2011”, iar sintagma „și în continuare la plata sumei de 3.519 RON/lunar

până la data efectivă a desființării lucrărilor situate pe teren”, înseamnă obligarea

la plata sumei de 3.519 RON/lunar, reprezentând contravaloare lipsă de folosință

teren, obligație care curge de la data de 23 noiembrie 2011 și până Ia desființarea

parcării de pe terenul din Craiova, str. N.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut incidența în cauză a art. 399 - 401

C. proc. civ., apreciind că întrucât instanța care a soluționat apelul a luat în

considerare parcarea, și raportat la momentul la care aceasta a fost edificată,

perioada la care s-a referit instanța de apel privind contravaloarea lipsei de folosință

a fost cea de trei ani anteriori pronunțării deciziei, respectiv pe cei trei ani

anteriori datei de 23 noiembrie 2011. Un argument în reținerea acestei concluzii,

a fost apreciat de instanța de apel ca fiind faptul că prin încheierea din 02 mai

2012, rămasă definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel a respins cererea formulată

de petenții M.M. și M.D.L., întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C.

proc. civ., prin care solicitau ca instanța să specifice perioada de trei ani ca

fiind delimitată între 29 noiembrie 2005 - 28 noiembrie 2008 - data introducerii

în cauză a pârâtului Municipiul Craiova, prin Primar.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs intimații M.M. și M.D.L., criticând soluția instanței

de apel pentru motive ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor de nelegalitate formulate recurenții au arătat că decizia atacată a fost

dată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat, întrucât prin încheierea

din 02 mai 2012, irevocabilă, instanța de apel a respins ca nefondată cererea recurenților

întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., prin care aceștia

solicitau ca instanța să specifice că perioada de 3 ani este între 29 noiembrie

2005 și 28 noiembrie 2008.

În motivarea soluției

de respingere, Curtea de Apel a arătat că decizia cuprinde toate argumentele pentru

stabilirea perioadei pentru care se datorează despăgubirile, aspecte ce pot fi cenzurate

în calea de atac a recursului.

Recurenții au

mai arătat că printre motivele recursului declarat de Municipiul Craiova, prin

Primar, împotriva deciziei nr. 190 din 23 noiembrie 2011, a cărei lămurire s-a dispus

prin decizia atacată în prezenta cauză, nu se regăsește nicio critică cu privire

la perioada pentru care se datorează lipsa de folosință.

Ca atare, au arătat

recurenții, dezlegarea dată prin încheierea din 02 mai 2012, irevocabilă, aceleași

chestiuni de fapt, nu putea să fie contrazisă prin judecata de față. Efectul pozitiv

al lucrului judecat, au învederat recurenții, se impune chiar dacă nu există triplă

identitate, pentru că cererea dezlegată prin încheiere se întemeiază pe art. 281

1

C. proc. civ., întrucât are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior.

Recurenții au

mai arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura

pricinii, întrucât calculează cei trei ani prin raportare la perioada anterioară

pronunțării deciziei - 23 noiembrie 2011 - pornind de la momentul edificării parcării,

în anul 2009, deși în acest interval de timp nu se regăsesc 3 ani.

Intimata SC C.E.

SA Craiova a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele

și lucrările dosarului, prin raportare la criticile de nelegalitate formulate,

Înalta Curte reține că recursul declarat este întemeiat pentru următoarele considerente:

C. proc. civ.

vechi reglementează în două articole posibilitatea părților implicate într-un proces

finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, de a solicita lămuri cu

privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii date, respectiv:

art. 281

1

C. proc. civ. și art. 399 alin. (1) teza a ll-a C. proc.

civ. În primul caz este reglementată posibilitatea părților de a solicita instanței

care a pronunțat hotărârea vizată, darea unei încheieri de lămurire, îndreptare

sau completare a dispozitivului în camera de consiliu, în termenul prevăzut pentru

declararea căilor de atac împotriva acelor hotărâri, așadar la scurt timp după pronunțarea

acesteia. Art. 399 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ. reglementează contestația

la titlu care are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată și care poate

fi folosită în faza de executare silită a hotărârii judecătorești, pentru ipoteza

în care sunt necesare atare lămuriri în vederea punerii în executare silită a acestei

hotărâri judecătorești.

O particularitate

a reglementării naționale în materie de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării

dispozitivului unei hotărâri judecătorești este exprimată în chiar conținutul

art. 399 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că părțile au deschisă calea contestației

la titlu „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281

1

C.

proc. civ.”.

C

a atare, contestația

Ia titlu este reglementată cu caracter subsidiar, pentru ipoteza în care, din varii

motive, părțile nu au uzat de procedura de îndreptare a hotărârii judecătorești

prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ. Din reglementarea art. 399

alin. (1) C. proc. civ. se desprinde concluzia că nu importă natura acestor motive

pentru care partea nu a uzat de procedura prevăzută de art. 281

1

C.

proc. civ., așadar pot fi și motive subiective, care țin de voința părții interesate,

însă, ceea ce este expres dispus de legiuitor este faptul că, dacă părțile au apelat

la procedura de îndreptare instituită în art. 281

1

C. proc. civ., nu

mai pot uza de contestația Ia titlu reglementată art. 399 alin. (1) și urm. C.

proc. civ., rațiunea legiuitorului fiind determinată de identitatea scopului urmărit,

a finalității celor două reglementări, respectiv: lămurirea întinderii, înțelesului

și aplicării dispozitivului unei hotărâri judecătorești.

Ca atare, deși

nu poate fi reținută excepția puterii lucrului judecat, invocată de recurenți în

dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., întrucât puterea lucrului judecat poate fi dedusă doar dintr-o hotărâre

judecătorească pronunțată în urma unor dezbateri contradictorii cu caracter contencios,

caracteristici ce nu se aplică încheierii de lămurire a dispozitivului reglementată

de art. 281

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține ca întemeiată critica

recurenților privitoare la faptul că dezlegarea dată prin încheierea din 02 mai

2012 a uneia și aceleiași chestiuni de fapt nu mai putea fi reluată prin judecata

de față. O atare concluzie este impusă de conținutul art. 399 alin. (1) C.

proc. civ., text de lege reținut ca aplicabil în speța de față, de către instanța

de fond, care reglementează principiul „electa una via, non datur recurssus ad

alteram”. În alți termeni, în cazul în care legea prevede două căi procedurale diferite,

cu aceeași finalitate, opțiunea părților implicate în proces pentru prima posibilitate

- în speță, procedura prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ., care este

supusă unor termene imperative, împiedică accesul la cea de-a doua cale procedurală,

respectiv contestația Ia titlu reglementată de art. 399 alin. (1) C. proc. civ.,

pentru lămurirea aceleiași chestiuni de fapt.

Rațiunea pentru

care este prevăzut caracterul exclusiv al opțiunii pentru una dintre cele două căi

procedurale, este tocmai împiedicarea pronunțării unor soluții contradictorii în

una și aceeași problemă sesizată instanței. Și din acest unghi de vedere, recursul

declarat de recurenți este fondat, întrucât dacă prin încheierea din 02 mai 2012

instanța de apel a apreciat că hotărârea a cărei îndreptare se solicită cuprinde

suficiente argumente pentru stabilirea intervalului de timp pentru care se datorează

contravaloarea lipsei de folosință, prin decizia atacată pronunțată în contestația

la titlu, aceeași instanță de apel a reținut că se impun clarificări cu privire

la stabilirea intervalului de timp pentru care se datorează despăgubirile în cauză,

înfrângând astfel scopul pentru care a fost instituită reglementarea exprimată în

art. 399 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază

că și ultimul motiv de recurs relativ la contradictorialitatea și nelegalitatea

hotărârii atacate este întemeiat, întrucât prin lămurirea dată, instanța de apel

a procedat la modificarea deciziei supusă contestației la titlu, făcând o nouă interpretare

a probelor și înscrisurilor aflate la dosarul de fond. Or, prin însăși natura ei

juridică, contestația la titlu nu poate modifica sau desființa hotărârea pronunțată,

iar motivele invocate nu pot privi probleme de fond care să determine o reinterpretare

și reapreciere a probelor administrate, o atare posibilitate fiind deschisă părților

în proces doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, astfel cum a și

reținut instanța de apel în motivarea soluției de respingere a cererii de îndreptare

a hotărârii de fond, întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C. proc.

civ.

În baza art. 274

C. proc. civ. va obliga intimații la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru considerentele

mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va modifica decizia atacată

și va respinge contestația la titlu ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenții M.D.L., M.M. împotriva deciziei nr. 25/2013 din 02 aprilie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, pe care o modifică

în sensul că respinge contestația la titlu, ca nefondată.

Obligă intimații

la plata către recurenți a sumei de 8.097 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 09 octombrie 2013.