ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4275/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 877 din 28 aprilie 2010, Tribunalul Dolj - Secția Comercială a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția prematurității cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC C.E. SA Craiova; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC C.A.O. SA; a respins acțiunea completată formulată de reclamanții M.M. și M.D.L. împotriva pârâtelor SC C.E. SA - Sucursala E. Craiova II, SC C.A.O. SA și Municipiul Craiova prin Primar. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Dolj a reținut în esență următoarele: Reclamanții au dobândit suprafața de 465 m.p., teren intravilan situat în Craiova, prin contractul de vânzare-cumpărare din 4 octombrie 2002 de B.N.P.

C.E., de la vânzătorul P.M., care la rândul său dobândise dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 1600/2000 a Judecătoriei Craiova. Acest teren este afectat de utilități publice, în sensul că, pe latura de sud a incintei imobilului existentă un canal termic având o lungime de 7,18 ml., conducta de termoficare fiind montată în martie 1991 de către pârâta SC C.E. SA în baza Acordului unic din 30 martie 1990. De asemenea, în incinta imobilului există canalizare menajeră: 2 cămine de vizitare și 37 ml, canal beton pe latura din vest și nord a imobilului, iar suprafața terenului reprezentând protecția canalizării este de 116 m.p., în incinta imobilului reclamanților.

Această canalizare menajeră a fost executată în martie 1991. Instanța de fond a reținut că potrivit art. III pct. 4 din Anexa 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente sunt incluse în domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor. Potrivit art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul ce îl are cineva a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra suprafeței terenului este limitată legal prin instituirea unui drept de uz sau de servitute în favoarea pârâtelor, pentru realizarea și exploatarea unor lucrări de utilitate publică, în cauza de față prin art. 16 și 18 din Legea nr. 318/2003 și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 241/2006.

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. În ce privește cererea ca pârâtele să fie obligate în solidar la plata valorii de înlocuire a terenului cu titlu de despăgubire, stabilită de expert la suma de 897.345 lei, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată. S-a reținut că la data cumpărării imobilului, reclamanții cunoșteau faptul că terenul este afectat de lucrări de utilitate publică. Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 25 din 12 ianuarie 2011 a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanți, precum și cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 877 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Dolj.

Împotriva sentinței nr. 877 din 28 aprilie 2010 și a sentinței nr. 25 din 12 ianuarie 2011 au declarat apel reclamanții M.M. și M.D.L., solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii. Prin decizia nr. 190 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova - Secția a IlI-a Civilă a admis apelul reclamanților împotriva sentinței nr. 877 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Dolj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea complinită la 28 noiembrie 2008 față de pârâta Municipiul Craiova prin Primar și a respins-o față de pârâtele SC C.E. SA Craiova și SC C.A.O.

SA; a fost obligat Municipiul Craiova prin Primar la plata sumei de 126.684 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii trei ani și în continuare la plata sumei de 3.519 lei/lună până la data efectivă a desființării lucrărilor situate pe terenul din Craiova; a fost respins capătul de cerere în obligație de a face și în despăgubire valoarea de înlocuire teren; a fost obligat Municipiul Craiova prin Primar către apelanții reclamanți la plata cheltuielilor de judecată de 8.222 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert, la fond și în apel.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele: Dreptul de uz și de servitute instituite prin lege asupra proprietății private a unui terț, reprezintă o limitare adusă dreptului de proprietate al acestuia și în lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinței bunului apare ca o sarcină excesivă și împovărătoare pentru proprietar, conform jurisprudenței C.E.D.O. Pârâta SC C.E. SA are doar un drept de administrare asupra conductelor de termoficare în suprafață de 36 m.p., iar la rândul său pârâta C.A.O. are un drept de administrare asupra conductelor de apă în suprafață de 142 m.p., proprietatea acestora fiind Consiliul Local al Municipiului Craiova.

Municipiul Craiova prin Primar este proprietarul parcării aflate pe terenul proprietatea reclamanților, are calitate procesuală pasivă și prin aceasta cotropește întreaga suprafață până la diferența de 465 m.p., ce aparține proprietarilor reclamanți. Obligația Municipiului Craiova prin Primar de a acorda despăgubiri reclamanților derivă din caracterele dreptului de proprietate. în condițiile art. 480 C. civ., reclamanții au dreptul de a dispune juridic de bunul lor și de a-l folosi. Orice atingere adusă acestui drept trebuie să aducă în patrimoniul proprietarului o valoare economică proporțională cu atingerea suferită. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Municipiul Craiova prin Primar și Primarul Municipiului Craiova, precum și reclamanții M.M.

și M.D.L. Municipiul Craiova prin Primar și Primarul Municipiului Craiova, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: 1. Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe - art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În cauză nu este vorba despre un raport juridic având ca obiect fapte de comerț așa cum sunt definite de art. 3 C. com., ci de un raport juridic de natură civilă, competența de soluționare a cauzei revine secției civile și nu secției comerciale, astfel cum a fost soluționată. 2. Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut - art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Admiterea în parte a acțiunii complinite la data de 28 noiembrie 2008 față de pârâta Municipiul Craiova cu motivarea că pe suprafața de teren în litigiu s-a amenajat în luna august 2009 o parcare betonată de utilitate publică, contravine normelor legale având în vedere și dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. 3. Hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar cele invocate sunt străine de natura pricinii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța nu are în vedere prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 care prevede că exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durată, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi.

Sumele stabilite de instanță cu titlu de despăgubiri au fost stabilite de instanță cu ușurință și Iară a evidenția și motiva cum a ajuns la cuantumul acestora. 4. Hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 în opinia recurentei, incidente în cauză sunt dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare, modificată și completată prin O.U.G. nr. 13/2008, care stipulează că dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenței sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective. Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestuia.

Reclamanții nu sunt îndreptățiți la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, un eventual drept de despăgubire putând lua naștere doar în condițiile efectuării de intervenții pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii și dacă se produc pagube în această situație, precum și în situația realizării și montării acestor utilități după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007. Terenul a fost dobândit de către reclamanți pe riscul propriu, fiind afectat de utilități publice în momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare, aceștia înțelegând să-l exonereze pe vânzător de garanția pentru evicțiune, astfel încât nu se pot îndrepta împotriva pârâtelor cu o cerere de despăgubire. Reclamanții M.M.

și M.D.L. critică decizia considerând că aceasta este nelegală, sub aspectul cheltuielilor de judecată. Se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în cauză fiind întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9, întrucât suma la care consideră că sunt îndreptățiți în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., este de 25.535,50 lei, iar Curtea de Apel a obligat intimata Municipiul Craiova prin Primar la plata suinei de 8.222 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În cauză, SC C.E. SA a formulat precizări, arătând că a preluat calitatea de intimat-pârât în cauză, fiind înființată prin H.G. nr. 1024 din 12 octombrie 2011. SC C.E. SA - Sucursala E. Craiova a formulat întâmpinare.

În cauză, recurenții-reclamanți au formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de Municipiul Craiova prin Primar și Primarul Municipiului Craiova. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul declarat de Municipiul Craiova prin Primar și Primarul Municipiului Craiova. 1. Hotărârea a fost dată cu respectarea normelor legale privind competența. Astfel, acțiunea introductivă înregistrată la Judecătoria Craiova a avut ca obiect desființarea de către pârâtele SC C.E. SA și SC C.A.O. SA a lucrărilor de infrastructură aflate pe terenul proprietatea reclamanților.

S-a solicitat de asemenea să fie autorizați reclamanții să desființeze, pe cheltuiala pârâtelor, lucrările respective, în caz de neexecutare și s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, precum și în continuare, până la data efectivă a desființării lucrărilor. Prin sentința comercială nr. 6728 din 2 mai 2008, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției Comerciale a Tribunalului Dolj, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la acea dată. Această sentință nu a fost atacată cu recurs de niciuna dintre părți. La data de 28 noiembrie 2008 prin completarea acțiunii a fost introdus în cauză Municipiul Craiova prin Primar.

Fiind părți în cauză două societăți comerciale care desfășoară activități comerciale cu ajutorul infrastructurii ce se află pe terenul proprietatea reclamanților, instanțele au stabilit natura litigiului ca fiind un litigiu comercial. În cauză, în mod corect a fost respinsă excepția prematurității acțiunii având în vedere că obiectul acțiunii este o obligație de a face, iar pretențiile bănești sunt accesorii acestui obiect principal al acțiunii. Așa fiind, hotărârea nu a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe și nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 3 C. proc. civ. 2. Prin cererea de complinire a acțiunii depuse la instanța de fond la data de 28 noiembrie 2008, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Municipiului Craiova prin Primar, față de care au arătat că au aceleași solicitări din acțiunea introductivă.

Prin acțiunea introductivă s-au solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, iar faptul că instanța de apel a obligat Municipiul Craiova la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii 3 ani și până la data efectivă a desființării lucrărilor situate pe teren, respectiv a parcării, nu reprezintă un plus petita. Nu s-au încălcat dispozițiile art. 294 C. proc. civ. și nici nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Așa fiind, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. 3. Hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din acest punct de vedere au fost respectate dispozițiile art. 261 C. proc. civ. 4. Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că în condițiile art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de proprietate privată poate fi limitat de dreptul statului de a stabili normele legale de folosire a bunului în interes public, cu condiția ca să nu fie afectat conținutul dreptului, în substanța sa. Reclamanții nu pot pretinde încetarea folosinței parcării și a conductelor de termoficare și de canalizare pentru a proteja dreptul lor de proprietate asupra terenului, însă pot pretinde acordarea unor despăgubiri. Reclamanții nu pot edifica nicio construcție iar terenul are regimul juridic intravilan, se află într-o zonă construibilă, prin urmare atributul posesiei și folosinței bunului potrivit destinației sale fiind afectat.

Pentru acest motiv reclamanții pot pretinde plata unei despăgubiri. Este adevărat că lucrările de infrastructură au fost executate anterior apariției Legii nr. 13/2007, dar, potrivit Constituției, proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. În același sens, jurisprudența C.E.D.O. a stabilit că interdicția de a construi duce la pierderea posibilității de a vinde imobilul în condiții normale de piață și că, deși din punct de vedere juridic dreptul a rămas intact, o asemenea restrângere reduce semnificativ posibilitatea practică de a-l exercita.

În mod corect a reținut instanța de apel faptul că inechitatea Legii nr. 318/2003 care prevedea gratuitatea servituții legale instituită cu privire la capacitățile energetice, indiferent de regimul juridic al terenului pe care se exercita, a fost înlăturată parțial prin adoptarea Legii nr. 13/2007 care prin art. 16 alin. (4) face distincție între domeniul public și privat pe care se exercită, prevăzând exercitarea cu titlu gratuit a dreptului de uz și a servituților numai în privința proprietății statului și a unităților administrativ-teritoriale afectate de capacități energetice.

De asemenea, s-a reținut în mod corect faptul că instituirea unei norme care recunoaște discriminatoriu plenitudinea prerogativelor dreptului de proprietate în funcție de momentul în care proprietatea a fost grevată de o lucrare sau un serviciu public nu poate duce la nerecunoașterea dreptului consfințit prin art. 44 din Constituție și de prevederile art. l din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (5) din Constituție, pentru lucrări de interes general, autoritatea publică este obligată să despăgubească proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru orice alte daune. În cauză, reclamanților-intimați nu li s-a aprobat PUD pentru construcție imobil, iar interdicția aplicată proprietarului de a construi pe terenul său aduce o daună acestuia pentru care autoritatea publică este obligată să plătească despăgubiri.

Față de aceste considerente, nu se pot reține ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile Legii nr. 241/2006, astfel cum susțin recurenții Municipiul Craiova prin Primar și Primarul Craiovei. Corect a reținut instanța de fond faptul că atunci când statul a reconstituit dreptul său unui particular cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate vânzătorului inițial, în speță P.M., în baza sentinței civile nr. 1600/2000 a Judecătoriei Craiova, se transmit corelativ și obligațiile care derivă din folosința imobilului unui terț pentru un interes public. Este de necontestat situația de fapt potrivit căreia pe parcursul judecării cauzei, pe suprafața de teren în litigiu s-a amenajat o parcare betonată de utilitate publică.

Ca atare, în mod corect s-a avut în vedere prețul minim de 6 lei/m.p./lună practicat de Primăria Craiova cu titlu de chirie și a obligat Municipiul Craiova prin Primar la plata sumei de 126.684 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii trei ani și în continuare la plata sumei de 3519 lei/lună până la data efectivă a desființării lucrărilor. Cu privire la critica privind faptul că reclamanții au dobândit terenul pe risc propriu, exonerându-l pe vânzător de garanția pentru evicțiune, este de reținut faptul că potrivit certificatului de urbanism nr. 1716 din 3 iulie 2002 emis de Primăria Municipiului Craiova, terenul în litigiu este liber, are destinația, conform PUG de zonă de locuințe și „construcțiile propuse pe acest teren se vor alinia cu blocurile C7 și C8". Așa fiind, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., hotărârea nefiind dată cu aplicarea greșită a legii. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții M.M. și M.D.L. În cauză, instanța de apel a tăcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 și respectiv 276 C. proc. civ., în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., „când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată". În speță, instanța a admis apelul și a schimbat în parte sentința, admițând numai în parte pretențiile reclamanților, astfel încât aceștia nu sunt îndreptățiți să primească în totalitate cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

Așa fiind, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Față de toate aceste considerente, înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții M.M. și M.D.L. și de pârâții Municipiul Craiova prin Primar și Primarul Municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 190 din 23 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția a IlI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 1 noiembrie 2012