ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4275/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4275/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
nr. 877 din 28 aprilie 2010, Tribunalul Dolj - Secția Comercială a respins
excepția lipsei calității procesuale active, excepția prematurității cererii și
excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC C.E. SA
Craiova; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de
pârâta SC C.A.O. SA; a respins acțiunea completată formulată de reclamanții M.M.
și M.D.L. împotriva pârâtelor SC C.E. SA - Sucursala E. Craiova II, SC C.A.O.
SA și Municipiul Craiova prin Primar.
Pentru a
pronunța această soluție, Tribunalul Dolj a reținut în esență următoarele:
Reclamanții
au dobândit suprafața de 465 m.p., teren intravilan situat în Craiova, prin
contractul de vânzare-cumpărare din 4 octombrie 2002 de B.N.P. C.E., de la
vânzătorul P.M., care la rândul său dobândise dreptul de proprietate prin
sentința civilă nr. 1600/2000 a Judecătoriei Craiova.
Acest teren
este afectat de utilități publice, în sensul că, pe latura de sud a incintei
imobilului existentă un canal termic având o lungime de 7,18 ml., conducta de
termoficare fiind montată în martie 1991 de către pârâta SC C.E. SA în baza
Acordului unic din 30 martie 1990.
De asemenea,
în incinta imobilului există canalizare menajeră: 2 cămine de vizitare și 37
ml, canal beton pe latura din vest și nord a imobilului, iar suprafața
terenului reprezentând protecția canalizării este de 116 m.p., în incinta
imobilului reclamanților. Această canalizare menajeră a fost executată în
martie 1991.
Instanța de
fond a reținut că potrivit art. III pct. 4 din Anexa 1 din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, rețelele de
alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a
apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente sunt
incluse în domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor.
Potrivit
art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul ce îl are cineva a se bucura și
dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de
lege.
Exercitarea
prerogativelor dreptului de proprietate asupra suprafeței terenului este
limitată legal prin instituirea unui drept de uz sau de servitute în favoarea
pârâtelor, pentru realizarea și exploatarea unor lucrări de utilitate publică,
în cauza de față prin art. 16 și 18 din Legea nr. 318/2003 și art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 241/2006.
Potrivit
art. 14 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 exercitarea drepturilor de uz și
servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice se
realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.
În ce
privește cererea ca pârâtele să fie obligate în solidar la plata valorii de
înlocuire a terenului cu titlu de despăgubire, stabilită de expert la suma de
897.345 lei, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
S-a
reținut că la data cumpărării imobilului, reclamanții cunoșteau faptul că
terenul este afectat de lucrări de utilitate publică.
Tribunalul
Dolj, prin sentința nr. 25 din 12 ianuarie 2011 a respins cererea de îndreptare
eroare materială formulată de reclamanți, precum și cererea de completare a
dispozitivului sentinței nr. 877 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Dolj.
Împotriva
sentinței nr. 877 din 28 aprilie 2010 și a sentinței nr. 25 din 12 ianuarie
2011 au declarat apel reclamanții M.M. și M.D.L., solicitând schimbarea
sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Prin
decizia nr. 190 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova - Secția a IlI-a
Civilă a admis apelul reclamanților împotriva sentinței nr. 877 din 28 aprilie
2010 a Tribunalului Dolj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis
în parte acțiunea complinită la 28 noiembrie 2008 față de pârâta Municipiul
Craiova prin Primar și a respins-o față de pârâtele SC C.E. SA Craiova și SC C.A.O.
SA; a fost obligat Municipiul Craiova prin Primar la plata sumei de 126.684 lei
reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii trei ani și în
continuare la plata sumei de 3.519 lei/lună până la data efectivă a
desființării lucrărilor situate pe terenul din Craiova; a fost respins capătul
de cerere în obligație de a face și în despăgubire valoarea de înlocuire teren;
a fost obligat Municipiul Craiova prin Primar către apelanții reclamanți la
plata cheltuielilor de judecată de 8.222 lei reprezentând taxă judiciară de
timbru, timbru judiciar și onorariu expert, la fond și în apel.
Pentru a
pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:
Dreptul
de uz și de servitute instituite prin lege asupra proprietății private a unui
terț, reprezintă o limitare adusă dreptului de proprietate al acestuia și în
lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinței bunului apare ca o
sarcină excesivă și împovărătoare pentru proprietar, conform jurisprudenței C.E.D.O.
Pârâta
SC C.E. SA are doar un drept de administrare asupra conductelor de termoficare
în suprafață de 36 m.p., iar la rândul său pârâta C.A.O. are un drept de
administrare asupra conductelor de apă în suprafață de 142 m.p., proprietatea
acestora fiind Consiliul Local al Municipiului Craiova.
Municipiul
Craiova prin Primar este proprietarul parcării aflate pe terenul proprietatea
reclamanților, are calitate procesuală pasivă și prin aceasta cotropește
întreaga suprafață până la diferența de 465 m.p., ce aparține proprietarilor
reclamanți.
Obligația
Municipiului Craiova prin Primar de a acorda despăgubiri reclamanților derivă
din caracterele dreptului de proprietate. în condițiile art. 480 C. civ.,
reclamanții au dreptul de a dispune juridic de bunul lor și de a-l folosi.
Orice atingere adusă acestui drept trebuie să aducă în patrimoniul
proprietarului o valoare economică proporțională cu atingerea suferită.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs Municipiul Craiova prin Primar și Primarul
Municipiului Craiova, precum și reclamanții M.M. și M.D.L.
Municipiul
Craiova prin Primar și Primarul Municipiului Craiova, în calitate de
reprezentant al unității administrativ-teritoriale critică decizia sub
următoarele motive de nelegalitate:
1.
Hotărârea
s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe - art. 304 pct. 3 C. proc.
civ.
În cauză nu
este vorba despre un raport juridic având ca obiect fapte de comerț așa cum
sunt definite de art. 3 C. com., ci de un raport juridic de natură civilă,
competența de soluționare a cauzei revine secției civile și nu secției comerciale,
astfel cum a fost soluționată.
2.
Instanța
a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut - art. 304 pct. 6 C.
proc. civ.
Admiterea în
parte a acțiunii complinite la data de 28 noiembrie 2008 față de pârâta
Municipiul Craiova cu motivarea că pe suprafața de teren în litigiu s-a
amenajat în luna august 2009 o parcare betonată de utilitate publică,
contravine normelor legale având în vedere și dispozițiile art. 294 alin. (1) C.
proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba obiectul cererii de
chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
3.
Hotărârea
pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar cele invocate sunt
străine de natura pricinii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanța
nu are în vedere prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 care
prevede că exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților
private afectate de capacitățile energetice, se face în conformitate cu
regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durată,
conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi.
Sumele
stabilite de instanță cu titlu de despăgubiri au fost stabilite de instanță cu
ușurință și Iară a evidenția și motiva cum a ajuns la cuantumul acestora.
4.
Hotărârea
pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 în opinia
recurentei, incidente în cauză sunt dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.
241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare, modificată și
completată prin O.U.G. nr. 13/2008, care stipulează că dreptul de servitute se
exercită pe toată durata existenței sistemelor de alimentare cu apă și de
canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării
sistemelor respective. Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților
afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare se realizează cu
titlu gratuit pe toată durata existenței acestuia.
Reclamanții
nu sunt îndreptățiți la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, un
eventual drept de despăgubire putând lua naștere doar în condițiile efectuării
de intervenții pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii și dacă se
produc pagube în această situație, precum și în situația realizării și montării
acestor utilități după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007.
Terenul
a fost dobândit de către reclamanți pe riscul propriu, fiind afectat de
utilități publice în momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare, aceștia
înțelegând să-l exonereze pe vânzător de garanția pentru evicțiune, astfel
încât nu se pot îndrepta împotriva pârâtelor cu o cerere de despăgubire.
Reclamanții
M.M. și M.D.L. critică decizia considerând că aceasta este nelegală, sub
aspectul cheltuielilor de judecată.
Se arată
că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în cauză
fiind întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9, întrucât suma la care consideră
că sunt îndreptățiți în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., este de
25.535,50 lei, iar Curtea de Apel a obligat intimata Municipiul Craiova prin
Primar la plata suinei de 8.222 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În
cauză, SC C.E. SA a formulat precizări, arătând că a preluat calitatea de
intimat-pârât în cauză, fiind înființată prin H.G. nr. 1024 din 12 octombrie
2011.
SC C.E.
SA - Sucursala E. Craiova a formulat întâmpinare.
În
cauză, recurenții-reclamanți au formulat întâmpinare solicitând respingerea ca
nefondat a recursului declarat de Municipiul Craiova prin Primar și Primarul
Municipiului Craiova.
Analizând
recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, înalta Curte
apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele
considerente:
În ceea ce
privește recursul declarat de Municipiul Craiova prin Primar și Primarul
Municipiului Craiova.
1.
Hotărârea
a fost dată cu respectarea normelor legale privind competența.
Astfel,
acțiunea introductivă înregistrată la Judecătoria Craiova a avut ca obiect
desființarea de către pârâtele SC C.E. SA și SC C.A.O. SA a lucrărilor de
infrastructură aflate pe terenul proprietatea reclamanților. S-a solicitat de
asemenea să fie autorizați reclamanții să desființeze, pe cheltuiala pârâtelor,
lucrările respective, în caz de neexecutare și s-a solicitat contravaloarea
lipsei de folosință a terenului pentru ultimii trei ani anteriori introducerii
acțiunii, precum și în continuare, până la data efectivă a desființării
lucrărilor.
Prin sentința
comercială nr. 6728 din 2 mai 2008, Judecătoria Craiova a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Secției Comerciale a Tribunalului Dolj,
făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1)
lit. a)
C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la acea dată.
Această
sentință nu a fost atacată cu recurs de niciuna dintre părți.
La data de 28
noiembrie 2008 prin completarea acțiunii a fost introdus în cauză Municipiul
Craiova prin Primar.
Fiind
părți în cauză două societăți comerciale care desfășoară activități comerciale
cu ajutorul infrastructurii ce se află pe terenul proprietatea reclamanților,
instanțele au stabilit natura litigiului ca fiind un litigiu comercial.
În
cauză, în mod corect a fost respinsă excepția prematurității acțiunii având în
vedere că obiectul acțiunii este o obligație de a face, iar pretențiile bănești
sunt accesorii acestui obiect principal al acțiunii.
Așa
fiind, hotărârea nu a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe și nu
sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
2.
Prin
cererea de complinire a acțiunii depuse la instanța de fond la data de 28 noiembrie
2008, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Municipiului Craiova
prin Primar, față de care au arătat că au aceleași solicitări din acțiunea
introductivă.
Prin
acțiunea introductivă s-au solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință a
terenului, iar faptul că instanța de apel a obligat Municipiul Craiova la plata
sumei de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii 3
ani și până la data efectivă a desființării lucrărilor situate pe teren, respectiv
a parcării, nu reprezintă un plus petita.
Nu s-au
încălcat dispozițiile art. 294 C. proc. civ. și nici nu s-a acordat mai mult
decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Așa
fiind, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Hotărârea
atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea
instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Din
acest punct de vedere au fost respectate dispozițiile art. 261 C. proc. civ.
Instanța
de apel a reținut în mod corect faptul că în condițiile art. l din Protocolul nr.
l adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de proprietate
privată poate fi limitat de dreptul statului de a stabili normele legale de
folosire a bunului în interes public, cu condiția ca să nu fie afectat
conținutul dreptului, în substanța sa. Reclamanții nu pot pretinde încetarea
folosinței parcării și a conductelor de termoficare și de canalizare pentru a
proteja dreptul lor de proprietate asupra terenului, însă pot pretinde
acordarea unor despăgubiri.
Reclamanții nu
pot edifica nicio construcție iar terenul are regimul juridic intravilan, se
află într-o zonă construibilă, prin urmare atributul posesiei și folosinței
bunului potrivit destinației sale fiind afectat. Pentru acest motiv reclamanții
pot pretinde plata unei despăgubiri.
Este adevărat
că lucrările de infrastructură au fost executate anterior apariției Legii nr. 13/2007,
dar, potrivit Constituției, proprietatea privată este garantată și ocrotită în
mod egal de lege, indiferent de titular și nimeni nu poate fi expropriat decât
pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și
prealabilă despăgubire.
În același
sens, jurisprudența C.E.D.O. a stabilit că interdicția de a construi duce la
pierderea posibilității de a vinde imobilul în condiții normale de piață și că,
deși din punct de vedere juridic dreptul a rămas intact, o asemenea restrângere
reduce semnificativ posibilitatea practică de a-l exercita.
În mod
corect a reținut instanța de apel faptul că inechitatea Legii nr. 318/2003 care
prevedea gratuitatea servituții legale instituită cu privire la capacitățile
energetice, indiferent de regimul juridic al terenului pe care se exercita, a
fost înlăturată parțial prin adoptarea Legii nr. 13/2007 care prin art. 16 alin.
(4) face distincție între domeniul public și privat pe care se exercită,
prevăzând exercitarea cu titlu gratuit a dreptului de uz și a servituților
numai în privința proprietății statului și a unităților administrativ-teritoriale
afectate de capacități energetice.
De
asemenea, s-a reținut în mod corect faptul că instituirea unei norme care
recunoaște discriminatoriu plenitudinea prerogativelor dreptului de proprietate
în funcție de momentul în care proprietatea a fost grevată de o lucrare sau un
serviciu public nu poate duce la nerecunoașterea dreptului consfințit prin art.
44 din Constituție și de prevederile art. l din Primul Protocol Adițional la
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În
conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (5) din Constituție, pentru lucrări
de interes general, autoritatea publică este obligată să despăgubească
proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor,
precum și pentru orice alte daune.
În
cauză, reclamanților-intimați nu li s-a aprobat PUD pentru construcție imobil,
iar interdicția aplicată proprietarului de a construi pe terenul său aduce o
daună acestuia pentru care autoritatea publică este obligată să plătească
despăgubiri.
Față de
aceste considerente, nu se pot reține ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile
Legii nr. 241/2006, astfel cum susțin recurenții Municipiul Craiova prin Primar
și Primarul Craiovei.
Corect a
reținut instanța de fond faptul că atunci când statul a reconstituit dreptul
său unui particular cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate
vânzătorului inițial, în speță P.M., în baza sentinței civile nr. 1600/2000 a
Judecătoriei Craiova, se transmit corelativ și obligațiile care derivă din
folosința imobilului unui terț pentru un interes public.
Este de
necontestat situația de fapt potrivit căreia pe parcursul judecării cauzei, pe
suprafața de teren în litigiu s-a amenajat o parcare betonată de utilitate
publică.
Ca
atare, în mod corect s-a avut în vedere prețul minim de 6 lei/m.p./lună
practicat de Primăria Craiova cu titlu de chirie și a obligat Municipiul
Craiova prin Primar la plata sumei de 126.684 lei reprezentând contravaloarea
lipsei de folosință pentru ultimii trei ani și în continuare la plata sumei de
3519 lei/lună până la data efectivă a desființării lucrărilor.
Cu
privire la critica privind faptul că reclamanții au dobândit terenul pe risc
propriu, exonerându-l pe vânzător de garanția pentru evicțiune, este de reținut
faptul că potrivit certificatului de urbanism nr. 1716 din 3 iulie 2002 emis de
Primăria Municipiului Craiova, terenul în litigiu este liber, are destinația,
conform PUG de zonă de locuințe și „construcțiile propuse pe acest teren se vor
alinia cu blocurile C7 și C8".
Așa
fiind, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
hotărârea nefiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În ceea ce
privește recursul declarat de reclamanții M.M. și M.D.L.
În
cauză, instanța de apel a tăcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 și
respectiv 276 C. proc. civ., în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de
judecată.
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., „când pretențiile fiecărei părți
au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare
dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată".
În speță,
instanța a admis apelul și a schimbat în parte sentința, admițând numai în
parte pretențiile reclamanților, astfel încât aceștia nu sunt îndreptățiți să
primească în totalitate cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
Așa
fiind, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
hotărârea nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Față de
toate aceste considerente, înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive
de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate și pe
cale de consecință recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de reclamanții M.M. și M.D.L. și de pârâții Municipiul
Craiova prin Primar și Primarul Municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 190
din 23 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția a IlI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința
publică, astăzi 1 noiembrie 2012