ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2836/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 5 octombrie 2006, înregistrată sub nr. 18043/C/COM/2006 la Judecătoria Craiova, reclamanta SC S.P.I.E. SRL a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 480, art. 481 și art. 588 C. civ., obligarea pârâtei SC A. SA să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 4093 mp, situat în intravilanul Municipiului Craiova, zona Cernele, precum și să îi permită edificarea gardului împrejmuitor, invocând calitatea de proprietar asupra terenului în litigiu. Reclamanta a arătat că autorii inițiali, F.G.D., F.G.T. și F.T., au dobândit terenul în litigiu în temeiul Titlurilor de proprietate din 06 iunie 2003 și din 08 octombrie 2003, eliberate în baza Legii nr. 1/2000 și, printr-o succesiune de acte translative de proprietate, terenul a ajuns în proprietatea SC P. SRL iar în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2006, a fost achiziționat de SC S.P.I.E.

SRL ce a efectuat și formalitățile de publicitate imobiliară. Totodată, reclamanta a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996, emis pe numele pârâtei SC A. SA. La termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2006, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională invocând dreptul de proprietate asupra terenului revendicat în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației pe numele SC A. SA și a solicitat instanței de judecată să oblige reclamanta să îi lase în proprietate și liniștită posesie suprafața de 3.325 mp.

Pârâta a arătat că titlul său de proprietate a fost înscris în Registrul de inscripțiuni și transcripțiuni de pe lângă Judecătoria Craiova sub nr. 2059 din 25 martie 1997 iar ulterior, în Cartea funciară nr. bbb a Municipiului Craiova, cu numărul cadastral 16008. SC A. SA a invocat că SC S.P.I.E. SRL este cea care a ocupat suprafața de 3.325 mp din terenul situat în Craiova, Calea S., jud. Dolj, lipsind-o de folosința unui teren. La termenul de judecată din data de 25 iunie 2007, SC S.P.I.E. SRL a formulat cerere de chemare în garanție a Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local Craiova și a Comisiei Județene Dolj de Aplicare a Legii nr. 18/1991. Cauza a fost declinată de la Judecătoria Craiova la Tribunalul Dolj, fiind înregistrată la această instanță sub nr. 19917/63/2007.

Prin încheierea de ședință din data de 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 19917/63/2007, instanța a dispus sesizarea instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației pe numele SC A. SA. Prin Sentința civilă nr. 591 din data de 15 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1584/54/2009, instanța de fond a respins excepția invocată, hotărârea pronunțată rămânând irevocabilă urmare a respingerii recursului declarat de SC S.P.I.E. SRL. Prin Sentința nr. 831 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC S.P.I.E.

SRL Craiova, și a admis, în parte, cererea reconvențională precizată, formulată de pârâta SC A. SA Craiova, fiind obligată reclamanta-pârâtă să lase pârâtei-reclamante, în deplină proprietate și liniștita posesie suprafața de 1.869 m.p., situată în Craiova, str. Calea S., identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert M.P. S-a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a chematelor în garanție Comisia Locală Craiova de aplicare a Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 și cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta-pârâtă. Instanța a reținut că reclamanta-pârâtă SC S.P.I.E.

SRL a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2509 din 20 septembrie 2006 de BNP G.I., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 4.093 mp, situat în Craiova, Cernele, compus din suprafața de 1900 mp, situată în tarlaua 24, parcela qqq/2 și suprafața de 2.193 mp, situată în Tarlaua 24, parcela qqq/1, teren intabulat în CF nr. xxx de la SC P. SRL. La rândul său, vânzătoarea SC P. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului menționat de la numitul T.F., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 333/2005 de Biroul Notarului Public G.I. Acesta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.900 mp, situat Craiova în T24, P qqq/2, de la numiții F.T., F.P.

și F.A.E., prin contractul de vânzare-cumpărare din 27 ianuarie 2004, de BNP P.E.; prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 179 din 27 ianuarie 2004, de BNP P.E., T.F. a dobândit de la numitul F.E. și proprietate asupra terenului în suprafață de 2193 mp, situat în Craiova, Tarlaua 24, parcela qqq/1. Instanța de fond a constatat că F.E. stăpânea terenul înstrăinat în temeiul titlului de proprietate din 06 iunie 2003 eliberat de Comisia Județeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, fiind intabulat în CF nr. aaa Craiova, iar F.T., F.P. și F.A.E. stăpâneau terenul în temeiul titlului de proprietate din 08 octombrie 2003, eliberat de Comisia Județeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în cotă de 1/2 F.T.

și 1/4 F.P. și F.A.E., aceștia din urmă ca moștenitori ai defunctului F.T. Inițial, terenul în suprafață de 1900 mp, situat în T24, P qqq/2, era prevăzut în extravilanul municipiului Craiova, fiind inclus în intravilan conform Planului Urbanistic General al Municipiului Craiova, conform adresei din 24 iunie 2003, eliberată de Primăria municipiului Craiova. Din raportul de expertiză topo întocmit în cauza de expert M.P., instanța de fond a reținut că reclamanta-pârâtă deține în posesie suprafața de 4.091 mp. în plus, aceasta mai deține în posesie și suprafața de 1.869 mp, identificată pe schița de plan prin punctele 5-3-10-11-12-16-9-7-5. S-a mai reținut că raportul de expertiză a constatat și existența unei erori materiale, datorată interpretării greșite a punctului cardinal nord, în cuprinsul documentației cadastrale din 13 ianuarie 2004, direcția corectă fiind nord-vest.

Pârâta-reclamantă SC A. SA Craiova a depus, în dovedirea dreptului său de proprietate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației la data de 26 august 1996, înscris în registrul de inscripțiuni -transcripțiuni al Judecătoriei Craiova sub nr. 1059 din 25 martie 1997 și intabulat la data de 17 decembrie 2003 în CF nedefinitivă bbb Craiova, conform încheierii de intabulare a Judecătoriei Craiova - Biroul de Carte funciară, emis în temeiul Sentinței civile nr. 18746, pronunțată la data 8 decembrie 1995 de Judecătoria Craiova, prin care s-a constatat, în favoarea acesteia, un drept de folosință și administrare, între altele și asupra terenului în litigiu, situat în Craiova, str. P., în temeiul H.G.

nr. 834/1991. De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal de delimitare a vecinilor din 11 octombrie 1995 au fost menționați ca vecini: la Nord - amplasamentul nr. 2 SC A. SA Craiova, la Est - Stația CFR Cernele Triaj, la Vest - R.A.T. Craiova, la Sud - SC C.F., fiind însă semnat și ștampilat de către pârâta-reclamantă, Primăria județului Dolj, Stația CFR Cernele, SC C.F. SA, secția mecanică Cernele. Instanța de fond a constatat că fiecare dintre cele două părți deține un titlu de proprietate asupra terenului revendicat ce emană de la autori diferiți. Procedând la compararea drepturilor autorilor celor două părți, instanța de fond a constatat că autorii reclamantei-pârâte SC S.P.I.E.

SRL Craiova au redobândit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, prin reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, conform titlurilor de proprietate din 06 iunie 2003 și din 08 octombrie 2003, eliberate de Comisia Județeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în timp ce pârâta-reclamantă a făcut dovada proprietății asupra terenului revendicat, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, care însă este afectat de vicii de anulabilitate decurgând din actele premergătoare eliberării lui; respectiv, în cuprinsul Sentinței nr. 18746 a judecătoriei Craiova nu este menționat un pârât în contradictoriu cu care să se constate acest drept, iar procesul-verbal de delimitare a vecinătăților poartă, printre altele, ștampila Primăriei județului Dolj, instituție care nu există.

Instanța de fond a concluzionat că autorul reclamantei-pârâte SC S.P.I.E. SRL Craiova are un drept preferabil față de autorul pârâtei-reclamante, motiv pentru care, constând că reclamanta SC S.P.I.E. SRL deține și posesia asupra terenului în litigiu, în suprafață de 4.091 mp., a respins acțiunea în revendicare formulată de aceasta, precum și cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect. Constatând însă că reclamanta ocupă și suprafața de 1.869 m.p, situată în Craiova, str. Calea S., fără a deține nici un titlu asupra acesteia, a fost admisă, în parte, cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, fiind obligată reclamanta, în temeiul art. 480 C. civ., să lase în deplină proprietate și liniștită posesie această suprafață, identificată pe schița de plan la raportul de expertiză întocmit de expert M.P., prin punctele 5-3-10-11-12-16-9-7-5.

Instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a chematelor în garanție, invocată de pârâtă, apreciind că acestea au aptitudinea de a sta în judecată, în calitate de titulare de drepturi și obligații civile. Prin Decizia civilă nr. 88 din 10 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta-reclamantă SC A. SA Craiova, prin administrator judiciar provizoriu Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvență M.I., împotriva Sentinței nr. 831 din 14 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă.

Reiterând aceeași succesiune de acte de reconstituire a dreptului de proprietate, precum și acte translative de proprietate ca și instanța de fond, instanța de apel a reținut că, în cauză, nu este incidență ipoteza titlurilor de proprietate provenind de la același autor, ci cea în care titlurile provin de la autori diferiți, nefiind reținute argumentele invocate de apelanta-pârâtă referitoare la faptul că titlul său are o dată mai veche și este transmis mai întâi, ce ar putea prezenta relevanță în situația în care s-ar realiza compararea unor titluri provenite de la același autor. Pentru aceleași considerente, Curtea a constatat că este corectă concluzia instanței de fond, prin care a acordat drept de preferință titlului de proprietate al autorului intimatei-reclamante SC S.P.I.E.

SRL Craiova, considerând că posesia sa este mai bine caracterizată. Astfel, Curtea de apel a reținut că niciodată, anterior, în patrimoniul apelantei pârâte SC A. SA Craiova, nu a existat vreun drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, ci numai un drept de folosință și administrare, titlu doveditor al dreptului de proprietate său de proprietate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, fiind emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației la data de 26 august 1996 după ce, prin Sentința nr. 18746 din data de 8 decembrie 1995 a Judecătoriei Craiova, pronunțată în procedură necontencioasă, i se constatase dreptul de folosință și administrare asupra terenului în suprafață de 16.976,74 m.p., situat în Craiova, str. P., având ca vecinătăți: la Nord - SC O. SA, Est - Stația CFR Cernele -Triaj Craiova, Vest - R.A.T.

și Sud - SC A. SA. În schimb, titlul doveditor al dreptului de proprietate al intimatei-reclamante îl constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2509 din 20 septembrie 2006, autentificat de BNP G.I., prezumția instituită de acesta nefiind răsturnată prin proba contrară. Instanța de apel a reținut că, mergând pe scara tuturor transmițătorilor succesivi, respectivul titlu se completează cu proba că toți autorii, care anterior au înstrăinat imobilul, au fost ei înșiși adevărați proprietari, în temeiul unor contractelor autentice de vânzare-cumpărare și al titlurilor de proprietate emise de Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura Dolj, în baza Legii nr. 1/2000, a Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 18/1991.

Instanța de apel a reținut că titlurile eliberate în temeiul Legilor nr. 1/2000 și a Legii nr. 18/1991, precum și a Legii nr. 169/1997 au caracter reconstitutiv, recognitiv al dreptului de proprietate ce nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorilor intimatei-reclamante SC S.P.I.E. SRL Craiova, doar exercitarea atributelor dreptului de proprietate fiind împiedicată. În condițiile în care nulitatea titlului de proprietate deținut de apelanta-pârâtă SC A. SA Craiova, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, la data de 26 august 1996, nu a fost invocată și constatată nici pe cale de acțiune principală ori de excepție, Curtea a înlăturat argumentele întemeiate pe "viciile de anulabilitate" reținute de instanța de fond, ce vizează actele premergătoare eliberării acestuia, Sentința nr. 18746 din 8 decembrie 1995 a Judecătoriei Craiova și procesul-verbal de delimitare a vecinătăților.

Curtea a înlăturat și argumentele invocate de apelanta-pârâtă ce vizează modalitatea prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al autorilor intimatei-reclamante SC S.P.I.E. SRL Craiova ce ar putea fi valorificate numai în cadrul promovării unei acțiuni în nulitate a titlurilor de proprietate din 6 iunie 2003 și din 8 octombrie 2003, argumentele ce vizează reconstituirea dreptului de proprietate pe acest amplasament, vocația la reconstituire a autorilor inițiali ori dacă terenul s-a aflat la dispoziția Comisiei de fond funciar excedând cadrului procesual. Curtea de apel a reținut că este confirmat de Primăria municipiului Craiova - Serviciul Registru Agricol, prin adresele din 29 iunie 2012, din 27 iulie 2012, din 6 iunie 2012, din 27 iulie 2012, în care a precizat că anterior a aparținut C.A.P.

Cernele faptul că terenul în litigiu s-a aflat la dispoziția Comisiei de fond funciar; totodată din adresa din 06 iunie 2012, reiese că, prin adresa din 21 decembrie 1993, Primăria municipiului Craiova a comunicat apelantei pârâtei că, în ședința Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 18/1991, din data de 2 noiembrie 1993, s-a aprobat semnarea documentelor solicitate numai pentru amplasamentul nr. 1 (sediu), în suprafață de 36.000 m.p., pentru celelalte două amplasamente - depozit ambalaje 1400 m.p. și depozit ATM 54.635 m.p. - din care făcea parte și terenul în litigiu, nu s-a obținut aprobarea, terenul rămânând în continuare în proprietatea și la dispoziția autorității administrativ-teritoriale.

Prin urmare, Curtea a constatat că cele două proceduri ale autorilor părților, de reconstituire a dreptului de proprietate, s-au desfășurat în paralel, apelanta-pârâtă având cunoștință, din anul 1993, că terenul era la dispoziția Comisiei de fond funciar.

De asemenea, Curtea a mai constatat că neconcordanțele și viciile pe care le prezintă titlul de proprietate al intimatei-reclamante constând în inversarea vecinilor de la Est, cu cei de la Vest, în conținutul contractului de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2006, autentificat de Biroul Notarului Public G.I., față de vecinătățile menționate în titlurile de proprietate din 6 iunie 2003 și din 8 octombrie 2003, s-au datorat, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, unei simple erori materiale, nicio altă probă, invocată de apelanta-pârâtă, nedovedind contrariul, iar documentația cadastrală întocmită la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu poate modifica un act juridic, fiind de altfel confirmată de proba invocată, respectiv raportul de expertiză întocmit de expertul M.P.

Curtea a reținut că există identitate între imobilul aflat în proprietatea și posesia intimatei-reclamante și cel din titlurile de proprietate din 6 iunie 2003 și din 8 octombrie 2003, ori cel revendicat de apelanta-pârâtă, identificarea terenului în litigiu putând fi realizată având în vedere și alte elemente concrete, ce constau în numerele de tarla, parcelă și ceilalți vecini de la Nord și Sud. În condițiile în care toate aceste elemente corespund, iar la Nord și la Sud vecinii sunt corect menționați, în mod evident este vorba despre o simplă eroare materială și de aceiași teren, iar nu de terenuri diferite. Faptul că nu s-a solicitat încă îndreptarea acestei erori nici pe cale administrativă, nici judiciară, nu prezintă relevanță juridică sub aspect probator, în speță, această posibilitate existând în continuare.

În ceea ce privește neconcordanța constând în schimbarea terenului din extravilanul municipiului Craiova, având categoria de folosință - arabil, în intravilanul aceluiași municipiu, Curtea a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, modificarea s-a realizat prin H.C.L. al municipiului Craiova nr. 23/2003, ce a aprobat Planul Urbanistic General, proba respectivă coroborându-se cu adresa din 29 iunie 2012 a Primăriei Municipiului Craiova, care a confirmat că suprafețele de teren din titlurile de proprietate din 6 iunie 2003 și din 8 octombrie 2003 sunt incluse în intravilanul municipiului Craiova, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 23/2003, ce a aprobat P.U.G.

Inadvertența din titlurile de proprietate din 6 iunie 2003 și din 8 octombrie 2003 se explică, pe de o parte, prin faptul că emiterea titlurilor de proprietate s-a realizat pe baza documentației deja întocmite, constând în hotărârile Comisiei Locale și a Comisiei Județene de aplicare a Legii fondului funciar, ce nu mai putea fi modificată, în măsura în care s-ar presupune și s-ar dovedi că aceste Comisii de fond funciar ar fi avut cunoștință de modificarea categoriei de folosință a terenului, prin H.C.L. nr. 23/2003. Pe de altă parte, titlurile de proprietate, ca înscrisuri, au fost eliberate adeseori cu întârziere, iar mențiunile conținute în acestea nu puteau decât să respecte cele validate de cele două Comisii de fond funciar, referitor la suprafețe, vecinătăți, categoria de folosință și persoanele îndreptățite.

Curtea a constatat că sunt nefondate și criticile referitoare la lipsa de rol activ a instanței de fond, întrucât aprecierea asupra administrării probelor este un atribut al instanței de fond, iar apelanta-pârâtă nu a criticat netemeinicia motivelor, care au condus instanța la adoptarea acestei măsuri și nici nu a argumentat, concret, motivele pentru care obiecțiunile la raportul de expertiză erau utile și pertinente. În ceea ce privește motivele de nelegalitate a hotărârii, Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate, în motivarea hotărârii fiind respectate dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.

din anul 1865. Curtea a constatat că este nefondată critica ce vizează încălcarea principiului opozabilității hotărârilor judecătorești, ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 1062/2006 al Tribunalului Dolj și nr. 1949/2006 al Curții de Apel Craiova, întrucât opozabilitatea este relativă față de intimata-reclamantă, ce nu a fost parte în aceste procese, iar practica judiciară, în sistemul nostru de drept, nu este izvor de drept. Prin recursul declarat la data de 18 decembrie 2013, SC A. SA, prin avocat M.M., a invocat, în sinteză, următoarele motive de nelegalitate ale Deciziei civile nr. 88 din 10 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a IX-a civilă. - Întemeiat de dispozițiile art. 304 pct 7 C. proc.

civ., recurenta a invocat faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii deoarece: - inițial instanța a susținut că nu vor fi analizate criticile din apel, formulate de pârâta SC A. SA, privind modalitatea de emitere a Titlurilor de proprietate din 06 iunie 2003 și din 08 octombrie 2003, prin care s-a invocat că terenul în litigiu nu a fost niciodată la dispoziția Comisiei Locale de aplicare a fondului funciar Craiova, pe motivul că nu a fost învestită cu o acțiune în constatarea nulității, ci cu o acțiune în revendicare; ulterior aceste critici, au fost considerate nefondate, instanța reținând că terenul a fost la dispoziția Comisiei de aplicare a legii fondului funciar Craiova, iar pârâta a cunoscut acest aspect; - pe de o parte, instanța a reținut că nu va analiza argumentele invocate de către pârâtă privind neconcordanțele și viciile pe care le prezintă Titlurile de proprietate din 06 iunie 2003 din 08 octombrie 2003 constând în inversarea vecinilor de la Est cu cei de la Vest și în schimbarea categoriei din teren extravilan în teren intravilan, iar, pe de altă parte, a considerat nefondate respectivele critici.

Subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece apărările pârâtei cu privire la titlurile de proprietate exhibate de intimata-reclamantă nu au fost analizate, respectiv; nu au fost analizate criticile privind inexistența unei cereri de reconstituire în baza căreia să fie emise Titlurile de proprietate din 06 iunie 2003 și din 08 octombrie 2003, inexistența oricărui înscris doveditor al îndreptățirii autorilor F.G.D., F.G.T. și F.D.T. la reconstituirea dreptului de proprietate după numitul A.T. sau faptul că, în raport de considerentele Sentinței nr. 18540 din 13 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 5922/2001, definitivă și irevocabilă, în cazul autorilor F.G.D., F.G.T.

și F.D.T. nu a operat o reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, instanța fiind ținută, chiar și în procedura comparării titlurilor să analizeze, în mod incidental și modalitatea de dobândire a titlurilor de proprietate; - Hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea art. 129 alin. (4) și alin. (5) C. proc.

civ., prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2013, instanța de apel respingând proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie - cadastru, solicitată de apelanta-pârâtă pentru a se clarifica inclusiv dacă la momentul emiterii Titlurilor de proprietate din 06 iunie 2003 și din 08 octombrie 2003 eliberate în baza Legii nr. 1/2000, terenul era la dispoziția Comisiei Locale de aplicare a legii fondului funciar Craiova, cu motivarea că excede obiectului cauzei, dar a reținut, în considerentele hotărârii, ca fiind dovedită existența terenului la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar, exclusiv pe baza susținerilor Primăriei Mun. Craiova, cu ignorarea înscrisurilor depuse de pârâtă.

Se impunea administrarea probei cu expertiză topografie cadastru, deoarece relațiile furnizate de Primăria Municipiului Craiova sunt contradictorii și părtinitoare; deși se atestă inexactitatea vecinătăților indicate în titlurile de proprietate, faptul că terenul ar fi fost la dispoziția comisiei de fond funciar, etc, nu sunt menționate elemente de verificare a acestei informații; se susține că Primăria Mun. Craiova nu ar fi cunoscut că există Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii, deși titlul pârâtei a fost înscris în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni de pe lângă Judecătoria Craiova sub nr. 2059 din 25 martie 1997; se contestă dreptul de proprietate al SC A. SA, deși Primarul Mun.

Craiova a emis la solicitarea pârâtei-reclamante, în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii, Autorizație de construire și Acord unic pentru executarea lucrărilor de împrejmuire a terenului.

- Instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 480, coroborat cu art. 645 C. civ., motiv de recurs întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.proc civ., atunci când: - instanța de apel a apreciat că operațiunea de comparare a titlurilor de proprietate prezentate de către părți nu implica și o analiză, pe cale incidentală a modului în care au fost emise Titlurile de Proprietate, respectiv asupra modalității de reconstituire a dreptului de proprietate; în lipsa unei astfel de analize, care nu are drept efect anularea sau constatarea nulității absolute a respectivelor titluri, ci doar lipsirea acestora de eficiență, instanța nu poate determina care dintre părți a dobândit dreptul de la adevăratul proprietar - titlurile de proprietate, respectiv Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii și contractul de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2006 încheiat între SC P. SRL, în calitate de vânzător și SC S.P.I.E.

SRL în calitate de cumpărător, încheiat în baza TP nr. 2983/2003 și nr. 2934/2003, emană de la același autor, Statul Român, situație în care instanțele de fond trebuia să țină seama de faptul că pârâta-reclamantă a efectuat prima formalitățile de publicitate imobiliară, iar titlul său are data mai veche; - chiar și în condițiile reținerii faptului că titlurile provin de la autori diferiți, instanța nu a ținut seama de faptul că terenul în litigiu nu a fost la dispoziția comisiei de fond funciar, nu s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acest teren și reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut pe vechiul amplasament. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că terenul era necesar desfășurării activității comerciale a pârâtei și s-a aflat în folosința unor persoane juridice a căror succesoare este pârâta.

Totodată, nu s-a făcut dovada îndreptățirii autorilor reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate. - instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 645 C. civ., deoarece pârâta a dobândit terenul în litigiu prin efectul legii, respectiv al art. 20 din Legea nr. 15/1990, iar Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1996 emis de Ministerul Agriculturii în temeiul H.G. nr. 834/1991 și în baza Sentinței nr. 18746 din 08 decembrie 1995 nu vine decât să ateste acest lucru; Prin emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a fost atestată și recunoscută, după o procedură stabilită de lege, situația patrimonială existentă a societății recurente, acesta neavând efect constitutiv al dreptului de proprietate.

Instanța de apel nu a motivat inaplicabilitatea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, invocată în susținerea dobândirii dreptului său de proprietate asupra terenului și nici nu a demonstrat nelegalitatea documentației pe baza căreia a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

- atunci când se opun titluri ce provin de la autori diferiți, titlul preferabil se stabilește nu în raport de cine posedă bunul, ci în raport de drepturile autorilor de la care provin titlurile exhibate, urmând a se da eficiență titlului care provine de la autorul al cărui drept este preferabil ca aplicație a principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet în plus, pârâta a înscris prima titlul său în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni de pe lângă Judecătoria Craiova sub nr. 2059 din 25 martie 1997. - Hotărârea atacată este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 7/1996, atunci când a apreciat că documentația cadastrală întocmita la încheierea contractului de vânzare-cumpărare poate acoperi sau îndrepta viciile TP din 06 iunie 2003 și din 08 octombrie 2003. - Instanța de apel, reținând inversarea vecinilor de la Est la Vest în conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2509 din 20 septembrie 2006, față de vecinătățile menționate în TP din 06 iunie 2003, a acordat relevanță documentației cadastrale, modificatoare a vecinătăților înscrise în conținutul celor două titluri de proprietate, deși cele două titluri de proprietate nu au fost modificate sau rectificate de comisiile de fond funciar sau de instanța de judecată.

Inadvertențele dintre TP din 06 iunie 2003 și din 08 octombrie 2003 și contractul de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2006, fac ca titlul SC S.P.I.E. SRL să fie mai slab caracterizat, deoarece subdobânditorii nu puteau dobândi decât terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate. - Instanța de apel nu a ținut seama de neconcordanța ce constă în schimbarea categoriei de folosință a terenului în contractul de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 2006, față de conținutul titlurilor de proprietate din 06 iunie 2003 și din 08 octombrie 2003. Aprecierea expertului M.P., care preia susținerile Primăriei Mun. Craiova, în sensul că terenul ar fi fost trecut în intravilan prin hotărârea Consiliului local al Mun.

Craiova încă din anul 2000, se impune a fi înlăturată deoarece, conform Titlurile de proprietate din 06 iunie 2003 și din 08 octombrie 2003 eliberate pe numele lui F.G.D., F.G.T. și F.T., terenul în suprafață de 4093 mp situat în Cernele, tarlaua 24, parcela qqq/1 și qqq/2, jud. Dolj și având vecinătățile indicate în titlu, este situat în extravilanul Mun.

Craiova, iar un teren care în anul 2003 era extravilan nu putea fi trecut în intravilan încă din anul 2000. - Hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată de interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1200, pct 4 C. civ., a art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța încălcând principiul opozabilității hotărârilor judecătorești, deoarece în litigiile ce au făcut obiectul Dosarului nr. 1062/63/2006 al Tribunalului Dolj și nr. 1062/63/2006 și nr. 1949/63/2006 ale Curții de Apel Craiova, titlul prezentat de pârâtă a fost considerat preferabil față de titlurile de proprietate emise în condiții identice în baza Legii nr. 1/2000, iar respectivele hotărâri se impun față de terți cu valoarea unui fapt juridic, a unui mijloc de proba, respectiv, de prezumție relativă, împotriva cărora intimata-reclamantă nu a făcut dovada contrară; deși instanța reține că opozabilitatea hotărârilor judecătorești invocate este relativă față de intimata-reclamantă, dar nu indică probatoriul administrat, care răstoarnă prezumția respectivă.

Invocă încălcarea art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Ștefănică și alții împotriva României pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în alte spețe similare reținându-se că, atunci când există divergențe cu privire la aplicarea unor dispoziții legale în esență similare în cazul persoanelor aliate în grupuri aproape identice, apare o problemă în privința securității raporturilor juridice.

Prin recursul declarat la data de 20 decembrie 2013, prin avocat R.M., împotriva Deciziei civile nr. 88 din 10 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, SC A. SA s-a invocat, în sinteză, faptul că: - instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, fiind învestită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare, iar nu cu o acțiune în anulare, atunci când a reținut ca titlul SC A. SA este afectat de "vicii de anulabilitate" decurgând din actele premergătoare eliberării lui, iar hotărârea judecătoreasca irevocabilă, în temeiul căreia era recunoscut dreptul de folosință și administrare asupra terenului în litigiu fusese pronunțată într-un cadru procesual impropriu.

Instanța nu putea supune cenzurii titlul de proprietate al pârâtei în acțiunea în revendicare, iar instanța de contencios administrativa a respins, irevocabil, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea pârâtei; - instanța de apel nu a procedat la compararea titlurilor, fiind analizat doar titlul pârâtei, fără a se face vreo apreciere, chiar favorabilă, asupra titlului invocat de către reclamantă.

Dacă s-ar fi comparat titlurile, s-ar fi evidențiat neconcordanțe în titlurilor proprietarilor inițiali și cel al intimatei-reclamante, în sensul indicării greșite a vecinătăților, eroare ce poate fi remediată doar printr-un act juridic de aceeași natură cu actul ce conține eroarea; - este criticabilă soluția privind schimbarea categoriei de folosință a terenului intervenită între momentul emiterii titlurilor proprietarilor inițiali și cei ai întocmirii actului de vânzare-cumpărare; reținerea acestui aspect ar fi trebuit să conducă spre ideea unei mai slabe caracterizări a titlului intimatei-reclamante, subdobânditorii neputând dobândi decât terenul înscris în titlul de proprietate.

Schimbarea categoriei de folosință intervenită ulterior eliberării titlului de proprietate nu produce efectele juridice ale unei rectificări a titlului, astfel cum este reglementată aceasta prin dispozițiile legale; - pârâta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, izvorul dreptului său fiind dat chiar de lege.

Susținerea reclamantei în sensul că la data emiterii certificatului de atestare, era în derulare procedura reglementată de Legea nr. 18/1991 nu sunt fondate, nefăcându-se dovada identității între cele două terenuri, ori că reconstituirea viza terenul pentru care fusese emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate; - instanța de fond a respins obiecțiunile la raportul de expertiză, deși erau, în mod indubitabil, utile și pertinente soluționării cauzei deoarece în lipsa unor răspunsuri complete și complexe ale expertului, compararea titlurilor sub toate aspectele invocate este imposibilă sau lipsită de eficacitate; - au fost ignorate elementele esențiale în compararea titlurilor, respectiv data emiterii lor, precum și momentul intabulații, criterii din care decurge că titlul SC A. SA este mai bine caracterizat, soluția instanței de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 480 și 645 C. civ.

- Argumentele invocate de către reclamantă în sensul că titlul de proprietate al SC A. SA ar fi afectat de cauză ilicită ori de fraudă la lege sunt nefondate deoarece certificatul de atestare a fost obținut cu respectarea H.G. nr. 834/1991, iar viciile sale nu pot să fie invocate decât într-un anumit termen și doar de persoana în interesul căreia legea a prevăzut sancțiunea. - Instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei expertize de specialitate apreciind că aspectele a căror lămurire era necesară prin respectiva probă puteau fi soluționate în baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

- Instanța de apel a înlăturat, în mod corect, argumentele instanței de fond în ceea ce privește incidența unor "vicii de anulabilitate" ce ar viza actele premergătoare ale titlului de proprietate al SC A. SA dar "pentru identitate de rațiune", a înlăturat și argumentele pârâtei vizând modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate al autorilor reclamantei, apreciindu-se ca aceste apărări puteau fi invocate doar în cadrul unei acțiuni în nulitatea titlurilor deținute de autori. Instanța de apel a constatat totuși că raportat la adresele emise de Primăria mun. Craiova, terenurile s-au aflat la dispoziția Comisiei de fond funciar iar că, anterior, au făcut parte din C.A.P.

Cernele, iar în ceea ce privește SC A. SA a fost aprobată în cursul anului 1993 documentația doar pentru o anumită suprafață de teren din care nu făcea parte terenul în litigiu, astfel încât acesta a rămas în continuare în proprietatea și la dispoziția autorității administrativ teritoriale și pârâta ar fi avut cunoștință de faptul că terenul se afla la dispoziția Comisiei de fond funciar. Procedurile nu s-au desfășurat însă în paralel, procedura privind emiterea certificatului de atestare fiind încheiată la momentul demarării procedurilor de obținere a titlurilor de proprietate de către transmițătorii SC S. iar SC A. SA se și intabulase.

- Față de argumentul invocat potrivit căruia titlurile ar proveni de la același autor (Statul Român), instanța de apel reține că doar titlul deținut de apelanta-pârâtă, are ca autor Statul Român, în timp ce titlul intimatei-reclamante, "urcând pe linia transmițătorilor succesivi", provine de la autorii vânzătorilor F.T., F.P., F.A.E. și F.E. - Instanța de apel a invocat ca argument în susținerea unei mai bune caracterizări a titlului intimatei-reclamante faptul că prin acesta s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului, drept care nu a aparținut Statului, concluzionând că legea reprezintă mijlocul prin care au fost obținute titlurile de proprietate nu și autorii, soluția instanței fiind una corectă în sensul înlăturării tezei titlurilor provenind de același autor.

Instanța de apel înlătura, deopotrivă, argumentele potrivit cărora titlul pârâtei are o dată mai veche și este transmis mai întâi, invocând aceeași motivare a inaplicabilității tezei autorului comun și constată că posesia exercitată asupra imobilului de reclamantă este una mai bine caracterizată.

- Criteriul ce stă la baza comparării titlurilor constând în acordarea de preferință posesorului, este aplicat unilateral de către instanța de apel, aceasta reținând că posesia transmițătorilor succesivi ai intimatei reclamante ar fi una de mai lungă durată decât cea invocate de către SC A. SA, analiza în cazul pârâtei pornind doar de la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 18746 din 08 decembrie 1995 în Dosarul nr. 25931/1995, omițând că, până la obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, terenul se aflase în posesia CFR Craiova, IAS și ILF Craiova, cum rezultă din Autorizația de executare de lucrări nr. 35 din 08 februarie 1975 și Hotărârea Arbitrajului de Stat Interjudețean Craiova nr. 3002 din 23 noiembrie 1970. - Instanța de apel a apreciat, ca nefondate, criticile pârâtei privind omisiunea analizării de către instanța de fond a neconcordanțelor și viciilor titlului de proprietate invocate de către intimata-reclamantă, reținând, în ce privește inversarea vecinilor că nu a făcut dovada contrară care să conducă la înlăturarea concluziilor expertului privind existenta unei erori materiale; deși instanța de apel admite ca o documentație cadastrală nu poate conduce la modificarea unui act juridic,

dar retine ca aceasta s-ar "corobora și confirma prin proba invocată". - Este înlăturată susținerea pârâtei în sensul că nu există identitate între terenurile aparținând celor două părți, întrucât identificarea ar fi posibilă raportat la alte elemente concrete de tipul numerelor de tarla ori parcela sau al vecinilor, în opinia instanței neavând relevanță faptul ca nu s-a solicitat îndreptarea de eroare pe cale administrativă ori judiciară. - Este confuză și străină de textele legale concluzia privind schimbarea de regim juridic; deși constată că titlurile au fost emise ulterior schimbării realizate prin H.C.L. nr. 23/2000, instanța de apel reține că inadvertența s-ar explica prin faptul că emiterea a avut loc pe baza unei documentații ce nu mai putea fi modificată.

Se reține că procedura de emitere a titlurilor a fost făcută cu întârziere, astfel încât mențiunile conținute în acestea nu puteau decât să respecte validările Comisiilor. - Instanța de apel constată că analiza cauzei s-a făcut cu exercitarea rolului activ, iar reclamanta nu ar fi criticat, în mod concret, netemeinicia motivelor ce au stat la baza adoptării soluției atacate și nici nu a oferit argumente în sensul constatării caracterului pertinent și util al obiecțiunilor la raportul de expertiză. - Deși a reținut că se impune înlăturarea motivelor de nelegalitate invocate de pârâtă, raportat la faptul că sentința atacată conține motivarea în fapt și în drept pe care s-a întemeiat soluția, o bună parte din argumentele reținute în pronunțarea soluției de către instanța de fond au fost înlăturate chiar de instanța de apel, fiind evident ca nu putem vorbi despre calitatea soluției.

- Instanța de apel a făcut confuzie între principiul relativității efectelor hotărârii Judecătorești ce presupune ca autoritatea lucrului judecat să se impună doar părților și principiul opozabilității acelorași efecte ce se manifesta în relația cu terții, astfel încât aceștia nu pot să le ignore ori să le încalce atâta timp cât nu fac dovada unei realități juridice contrare. Dovada stării de fapt contrarii este necesar a fi făcuta de ambele părți, fiecare dintre acestea având calitatea de reclamant/pârât raportat la cererea reconvențională a celuilalt. - Titlul pârâtei este mai bine caracterizat fiind obținut cu respectarea cerințelor legale, nu a fost desființat pe vreo cale legală, respectă formele de publicitate impuse de actul normativ în temeiul căruia a fost emis, este anterior titlului intimatei și posesia exercitată de antecesorii pârâtei este de mai lungă durată.

Prin recursul declarat la data de 20 decembrie 2014, prin avocat T.B., împotriva Deciziei civile nr. H8 din 10 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, SC A. SA a criticat hotărârea instanței de apel, pentru încălcarea prevederilor art. 1200 și art. 1201 C. civ., precum și ale art. 480 C. civ. Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.civ, excepția lipsei calității de reprezentant, Înalta Curte urmează a o admite având în vedere următoarele considerente: În temeiul art. 68 alin. (1) C. proc. civ. "Procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcuta prin înscris sau semnătură legalizată; în cazul în când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților ". De asemenea, potrivit art. 69 alin. (2) C. proc.

civ. "Avocatul care a asistat partea la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor în timp. El poate să exercite, de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date ". Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă SC A. SA a fost reprezentată în fața instanței de apel, conform împuternicirilor avocațiale emise în condițiile Legii nr. 51/1995, aflate la dosarul de apel, de avocat R.M. din cadrul Cabinetului de avocat R.M., precum și de avocat M.M. din cadrul SCPA G. și asociații. Se mai reține că, în cauză, în numele și pentru recurenta-pârâtă SC A. SA, au fost declarate un număr de trei recursuri, prin avocat M.M., prin avocat T.B., respectiv prin avocat R.M., conform înscrisurilor aflate la dosarul acestei instanțe.

Înalta Curte constată că apărătorul T.B. nu a avut împuternicire de reprezentare a recurentei-pârâte SC A. SA în fața instanței de apel, care să fi fost emisă în condițiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, față de prevederile art. 69 alin. (1) C. proc. civ., acesta nu putea exercita nici dreptul de recurs în numele părții pe care nu a reprezentat-o în fața instanței de apel. Având în vedere faptul că nu a fost dovedită calitatea de reprezentant al părții, în condițiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ. coroborat eu art. 69 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului recurentei-pârâte SC A. SA, avocat T.B. În consecință, în temeiul art. 161 C. proc.

civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta SC A. SA, prin avocat T.B., împotriva Deciziei civile nr. 88 din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă. Recursurile declarate de pârâta SC A. SA, prin avocat M.M. și avocat R.M. sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Cu caracter prealabil, având în vedere faptul că în recursurile declarate de SC A. SA, prin prin avocat M.M., și respectiv, prin avocat R.M., sunt prezentate, în sinteză, aceleași critici ale hotărârii pronunțate de instanța de apel, Înalta Curte urmează să le analizeze prin considerente comune. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă SC A. SA a declarat recursurile înăuntrul termenului prevăzut de lege, motivele de recurs fiind subsumate dispozițiilor art. 304 pct 7 și 9 C. proc.

civ. Înalta Curte reține că, prin motivele de recurs, se critică soluția instanței de apel motivat de faptul că, deși instanța a fost învestită cu o acțiune în revendicare, trebuia să analizeze, pe cale incidentală, valabilitatea titlurilor celor două părți, lucru pe care instanța nu l-a realizat în totalitate. Pe de altă parte, mai susțin recurenții, deși instanța de apel a apreciat că argumentele privind valabilitatea titlurilor părților exced cadrului procesual, a analizat valabilitatea procedurii și a actelor premergătoare emiterii titlurilor de proprietate ale părților, cu consecința încălcării principiului disponibilității. Motivele de recurs invocate sunt nefondate. Înalta Curte constată că, prin decizia civilă recurată, Curtea de apel a apreciat că, deși titlurile de proprietate din 6 iunie 2003 și din 8 octombrie 2003 emise de Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele autorilor reclamantei SC S.P.I.E.

SRL Craiova, și cel al pârâtei SC A. SA, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1990, au același izvor juridic, și anume legea, acestea provin de la autori diferiți. Astfel, titlul de proprietate al SC A. SA are ca autor statul, fiind reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1990, în timp ce titlul de proprietate al reclamantei, urcând pe linia transmițătorilor succesivi, provine de la autorii numiților F.T., F.P., F.A.B. (F.T.) și F.E. (F.D.). De asemenea, s-a reținut că, în timp ce prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 august 1990, emis în temeiul H.G.

nr. 834/1991, a fost constituit dreptul de proprietate al SC A. SA asupra terenului în suprafață de 100.717,086 mp (ce include și terenul în litigiu), titlul autorilor intimatei reclamante este unul recognitiv, prin care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, în litigiu, ce nu a aparținut statului. A mai motivat curtea de apel că, în respectiva ipoteză, a titlurilor care provin de la autori diferiți, nu are importanță faptul că titlul pârâtei are dată mai veche sau că a fost transcris primul și că este relevant și faptul posesiei, în speță acesta aparținând reclamantei. Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a realizat operațiunea de comparare a titlurilor invocate de părți, în lumina principiilor consfințite de literatura și practica judecătorească, pentru ipoteza în care titlurile provin de la autori diferiți.

Curtea de Apel a reținut astfel ca argumentele privind valabilitatea titlurilor părților nu au relevanță, în absența promovării unor acțiuni de anulare a titlurilor de proprietate ale celor două părți. Se mai reține că, în analiza criteriilor de preferință a titlurilor, instanța de apel a realizat un istoric al actelor de proprietate ale părților. Astfel, referitor la momentul dobândirii dreptului de proprietate, curtea a reținut că, anterior emiterii certificatului constatator al dreptului de proprietate, pârâta SC A. SA a deținut numai un drept de folosință și administrare asupra imobilului în litigiu, că terenul s-a aflat la dispoziția Comisiei de fond funciar, iar procedurile de emitere a titlurilor părților, s-au desfășurat în paralel, apelanta-pârâtă având cunoștință, încă din anul 1993, că terenul în litigiu se află la dispoziția Comisiei de fond funciar.

În consecință, nu se poate reține nici caracterul contradictoriu al motivării soluției și nici lipsa argumentării, după cum nu se poate reține încălcarea principiului disponibilității prin analiza valabilității titlurilor prezentate de cele două părți. De altfel, așa cum au evidențiat doctrina și practica judecătorească, pentru a fi în ipoteza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ar trebui ca hotărârea recurată să cuprindă considerente contradictorii, în sensul că din unele să rezulte temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele netemeinicia acestora, situație care nu se regăsește în cauză. Argumentele instanței de apel converg spre aceeași concluzie, a preferabilității titlului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu.

Susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ. coroborat cu art. 645 C. civ. întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, invocate prin ambele recursuri, sunt, de asemenea, nefondate. Înalta Curte observă, în primul rând, că din motivarea recursurilor transpare poziția duală a recurentei care, pe de o parte, invocă faptul neanalizării titlurilor în prezență și încălcarea dispozițiilor art. 480 coroborat cu art. 645 C. civ., în raport de concluziile instanței cu privire la titlul de proprietate al reclamantei iar, pe de altă parte, încălcarea principiului disponibilității și a limitelor învestirii instanței de judecată, față de concluziile instanței de apel cu privire la titlul de proprietate al pârâtei.

Se reține că recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 480 și art. 645 C. civ., motivat de faptul că, pe de o parte, nu se face analiza incidentală a titlurilor părților, cu consecința lipsirii de eficacitate a unuia sau altuia dintre titluri, iar, pe de altă parte, că nu s-a ținut seama de faptul că pârâta a efectuat prima formalitățile de publicitate imobiliară, având un titlu cu dată mai veche, că nu s-a ținut seama că titlurile provin de la autori diferiți, iar dreptul de proprietate al pârâtei este întemeiat pe art. 20 din Legea nr. 15/1990. Înalta Curte constată că, instanța de apel a pornit de la premisa corectă că dreptul de proprietate al pârâtei își are ca izvor legea, H.G. nr. 834/1991 fiind dată în aplicarea art. 20 din Legea nr. 15/1991.

Faptul că instanța de apel nu face referire expres la art. 20 din Legea nr. 15/1990 nu schimbă rezultatul analizei din moment ce titlul pârâtei este unul constitutiv, emiterea lui fiind întemeiată de existența anterioară a unui drept de folosință asupra bunului a cărui proprietate este dobândită în temeiul Legii nr. 15/1990, în timp ce titlul de proprietate al autorilor reclamantei, întemeiat de prevederile Legii