ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2192/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj la data de 10

aprilie 2003, reclamantul D.C., (în prezent J.C.), a chemat în judecată pe

pârâtele SC M.C. SRL Vulpeni și SC T. SRL Craiova, solicitând obligarea

acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în

suprafață de 400 m.p., situat în intravilanul municipiului Craiova, tarlaua 84,

parcela 10, având ca vecinătăți: la Nord - D.N. 18, la Est – N.M., la Sud -

Fabrica Independența iar la Vest -A 10/1 Primărie precum și stabilirea liniei

de hotar care desparte cele trei fonduri limitrofe.

Prin

sentința civilă nr. 15 din 25 ianuarie 2005, Tribunalul Dolj - Secția

Comercială și de Contencios Administrativ a respins acțiunea, reținând în

esență că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 570

din 13 martie 2001 și încheierii de îndreptare a erorii materiale din 14

noiembrie 2001, la data de 13 martie 2001 SC G.P.C. SRL a vândut reclamantului

suprafața de 400 m.p. teren situat în intravilanul Municipiului Craiova, în

tarlaua 84, parcela 10.

Conform

adresei nr. 3398 din 10 septembrie 2003 emisă de Oficiul de Cadastru, Geodezie

și Cartografie al județului Dolj, în evidențele O.J.C.G.C. Dolj nu există

înregistrată ca fiind întocmită documentația cadastrală pentru terenul în suprafață

de 400 m.p. pe care reclamantul îl revendică și în urma analizării materialului

probatoriu administrat în cauză, prima instanță a reținut că terenul revendicat

de reclamant nu este ocupat de niciuna dintre pârâte.

Împotriva

sentinței sus-menționate, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea

acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi administrată proba

cu un nou raport de expertiză.

Instanța

învestită cu soluționarea recursului, Curtea de Apel Craiova a calificat calea

de atac declarată de reclamant, ca fiind apel.

Prin

încheierea nr. 1600 din 6 mai 2010, înalta Curte de Casație și Justiție a

dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Brașov - secția comercială și a

anulat actele procedurale îndeplinite în cauză.

După

strămutare, la termenul din 02 septembrie 2010, apelantul a invocat excepția

necompetenței materiale a instanței de fond, respectiv a Tribunalului Dolj -

Secția Comercială și de Contencios Administrativ, solicitând anularea sentinței

nr. 15 din 25 ianuarie 2005 a Tribunalului Dolj și, pe cale de consecință,

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, Judecătoria Craiova.

Examinând

cu precădere excepția invocată, în baza art. 137 alin. (2) C. proc. civ.,

instanța de apel a reținut natura civilă a litigiului, în raport de obiectul

cauzei și normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între

părți.

S-a

mai reținut că, în speță, instanța a fost învestită cu o acțiune în

revendicare, formulată de o persoană fizică, întemeiată pe dispozițiile art. 480

C. civ., în conformitate cu care proprietatea este „dreptul ce are cineva de a

se bucura și dispune de un lucru, în mod exclusiv și absolut, însă în limitele

determinate de lege", text de lege din care rezultă că acțiunea în

revendicare este cea prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului

cere restituirea acestuia, de la cel la care se găsește.

Obligația

neproprietarului care se găsește în posesia bunului de a îl restitui

adevăratului proprietar are un caracter exclusiv civil, fiind reglementat de

norme juridice civile, ca urmare este exceptată de la prezumția de

comercialitate prevăzută de art. 4 C. com.

În

ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare prin care pârâtele au

dobândit terenul în litigiu, s-a reținut că nu au relevanță asupra naturii

litigiului, întrucât ceea ce interesează în speță este dreptul de proprietate

asupra terenului revendicat.

În

baza art. 297 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 725 alin. (1) și alin. (2)

C. proc. civ., instanța a admis excepția de necompetență materială a instanței

de fond și a trimis cauza spre rejudecare instanței competente, judecătoria.

Sub aspectul competenței teritoriale, față de strămutarea cauzei la Curtea de

Apel Brașov, s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare, Judecătoriei

Brașov, în vederea asigurării finalității hotărârii de strămutare.

Împotriva

deciziei nr. 86/Ap din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială, au declarat recurs reclamantul J.C. și pârâta SC V.O.T.I. SRL Vulpeni.

Prin

recursul formulat, reclamantul J.C. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea în parte a deciziei

atacate, în sensul stabilirii competenței teritoriale a Judecătoriei Craiova

pentru rejudecarea cauzei.

În

argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurentul-reclamant a susținut

că hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 13 C.

proc. civ., potrivit cărora competența teritorială revine instanței de la locul

situării imobilului, astfel încât competentă să judece cauza este Judecătoria

Craiova și nu Judecătoria Brașov.

Prin

recursul declarat, recurenta-pârâtă SC V.O.T.I. SRL Vulpeni a invocat

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

desființarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății

apelului, la aceeași instanță, apreciind că în mod greșit a fost calificat

litigiul ca fiind de natură civilă, având în vedere că acțiunea reclamantului

tinde la a aduce atingere patrimoniului celor două societăți comerciale.

A

mai susținut recurenta că în ceea ce privește capătul de cerere privitor la

grănițuire, instanța competentă este tribunalul, iar față de împrejurarea că

terenul în litigiu a fost revândut în scop speculativ și că face parte din

patrimoniul celor două societăți comerciale, natura litigiului este comercială,

astfel încât competența de soluționare a cauzei revenea Tribunalului Dolj.

Recursul

reclamantului J.C. este nefondat pentru considerentele ce urmează:

În

cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor imperative ale art. 13 C. proc. civ., potrivit cărora competența

de soluționare a cauzei ar fi revenit Judecătoriei Craiova și nu Judecătoriei

Brașov.

Analizând

critica formulată, înalta Curte reține că deși art. 13 C. proc. civ. stabilește

competența de soluționare a cererilor având ca obiect bunuri imobile în

favoarea instanței din circumscripția căreia se află nemișcătorul, în speță,

urmare a încheierii nr. 1600 din 6 mai 2010, înalta Curte a dispus strămutarea

judecății cauzei la Curtea de Apel Brașov, secția comercială și a anulat actele

procedurale îndeplinite în cauză. Așa fiind, în mod corect, instanța de apel a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ. și a dispus

trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Brașov, având în vedere că

numai în acest mod se putea asigura finalitatea și scopul hotărârii de

strămutare, în caz contrar, măsura dispusă de înalta Curte ar fi fost lipsită

de eficiență, ceea ce nu poate fi admis.

Recursul

pârâtei SC V.O.T.I. SRL Vulpeni este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Cum

prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a invocat dispozițiile art.

480 C. civ., în temeiul cărora a solicitat pârâtelor să-i lase în deplină

proprietate și posesie terenul în litigiu și stabilirea liniei de hotar, în mod

corect instanța de apel a statuat asupra caracterului civil al litigiului, prin

raportare la dispozițiile art. 3 și 4 C. com.

De

altfel, caracterul civil al litigiului și nu comercial cum în mod eronat

consideră recurenta, rezultă și din faptul că acțiunea în revendicare nu se

fundamentează pe raporturi juridice comerciale, între comercianți, ca urmare a

încheierii și derulării unor contracte comerciale, ci este vorba de o acțiune

civilă, reglementată de norme juridice civile. Așa fiind, este lipsit de

relevanță că pârâtele societăți comerciale au dobândit terenul în litigiu prin

contracte de vânzare-cumpărare, întrucât ceea ce interesează în speță, astfel

cum corect a reținut instanța, este dreptul de proprietate asupra terenului

revendicat.

Calitatea

de comerciant a pârâtelor nu schimbă natura civilă a litigiului, fiind avută în

vedere ca excepție și de dispozițiile art. 4 C. com., dispoziții corect

aplicate și de către instanța de apel.

Drept

urmare, în raport de considerentele expuse și constatând legalitatea hotărârii

atacate, recursurile reclamantului J.C. și pârâtei SC V.O.T.I. SRL Vulpeni vor

fi respinse ca nefondate, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondate recursurile declarate de reclamantul J.C. și de pârâta SC V.O.T.I.

SRL Vulpeni împotriva deciziei nr. 86/Ap din 14 octombrie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov - secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.