ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4572/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, intervenientul - principal M.S.N.,

în contradictoriu cu pârâtele SC P.G. SRL prin lichidator judiciar C. SPRL

București și A.F.P.S. 6 București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce

o va pronunța, să constate calitatea sa de asociat unic al SC P.G. SRL.

Prin cererea precizatoare depusă la 6

aprilie 2011 intervenientul - principal M.S.N. a solicitat instanței să

pronunțe o hotărâre prin care să constate că el este titularul totalității

părților sociale ale SC P.G. SRL, având astfel calitatea de asociat unic și de

administrator al acestei societăți.

Prin sentința nr. 7808 din 8 iunie

2011, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a respins cererea, ca

inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., instanța de

fond reținând faptul că reclamantul a formulat o acțiune în constatarea

calității de asociat unic și administrator și nu o cerere de realizare de

drepturi sau o acțiune în pretenții.

Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, prin decizia nr. 403 din 2 noiembrie 2011, a respins, ca nefondat,

apelul intervenientului.

În fundamentarea acestei decizii,

instanța de control judiciar a reținut, în esență că, la data de 5 iunie 2000,

A.N.C.I., în calitate de unic acționar la P.R. a hotărât cesionarea celor 20 de

părți sociale avute la P.G. către R.O., împrejurare față de care actul

constitutiv al P.G. a fost modificat, stipulându-se expres art. 2 că asociatul

unic R. deține toate părțile sociale ale societății P.G.

Prin contractul de cesiune

autentificat sub nr. 501 din 28 mai 2002 de către B.N.P. D.G., R.O. a cesionat

toate părțile sociale deținute în P.G. către reclamant, operațiunea fiind

consemnată în procesul-verbal al întrunirii Consiliului director din data de 8

martie 2002.

Instanța de apel a reținut și că toate

aceste operațiuni juridice nu au format obiectul procedurii publicității,

astfel că nu pot fi opozabile terților în raport de art. 5 din Legea nr.

26/1990, însuși apelantul precizând că a fost în imposibilitate de a efectua

evocatele mențiuni în Registrul Comerțului, fără a proba însă această

împrejurare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs intervenientul M.S.N. solicitând admiterea acestuia, modificarea

deciziei atacate, admiterea apelului și, pe cale de consecință, admiterea

acțiunii astfel cum a fost precizată.

Recurentul-intervenient

își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte:

I.

Într-o primă critică recurentul-intervenient reproșează

instanței de apel că, deși a menținut soluția instanței de fond cu privire la

excepția inadmisibilității, nu a arătat motivele ce au fundamentat această

dezlegare, limitându-se la a afirma că sentința apelată ar fi motivată în fapt

și în drept.

În opinia recurentului-intervenient,

instanța de fond ar fi pronunțat o hotărâre nemotivată rezumată la citarea

dispozițiilor art. lll C. proc. civ., și expunerea teoriei generale a

caracterului subsidiar la acțiunii în constatare prin raportare la acțiunea în

realizare, fără a face vreo referire corectă la datele speței.

Tot în cadrul primei critici

recurentul-intervenient precizează că, în ceea ce privește considerentele

deciziei recurate, acestea sunt străine de soluția pronunțată, vizând aspecte

neanalizate de prima instanță și care nu sunt relevante din perspectiva

excepției inadmisibilității cererii.

Conchide recurentul-intervenient, sub

acest aspect, că această lipsă de corespondență între motivare, care vizează

chestiuni de fond și soluția pronunțată, vădește caracterul nemotivat al

deciziei.

II. Î

ntr-o a doua critică, subsumată art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-intervenient arată că instanța de apel a

făcut o greșită aplicare a art. l 11 C. proc. civ., întrucât în speță, în

opinia sa, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii în

constatare, dat fiind faptul că recurentul a dovedit existența interesului său

în promovarea acțiunii, aceasta vizând constatarea existenței unui drept de

proprietate deținut asupra tuturor părților sociale ale debitoarei SC P.G., și

față de inexistența unei acțiuni judiciare în realizarea dreptului de

proprietate al recurentului-intervenient asupra tuturor părților sociale ale

debitoarei. Sub acest ultim aspect recurentul precizează că înregistrările

operate în Registrul Comerțului nu constituie o acțiune judiciară a cărei

exercitare să aibă ca finalitate recunoașterea dreptului său.

În cadrul aceluiași motiv de

nelegalitate recurentul-intervenient invocă și greșita aplicare și interpretare

a dispozițiilor incidente ale Legii nr. 26/1990, respectiv ale Legii nr.

31/1990, arătând că, în raport de art. 22 din Legea nr. 26/1990 și de art. 70

și urm. din Legea nr. 31/1990, la momentul la care recurentul-intervenient a

dobândit totalitatea părților sociale ale P.G., formalitățile de publicitate

corespunzătoare cesiunilor anterioare prin care antecesorul său devenise

asociat unic nu fuseseră îndeplinite din culpa persoanei care îndeplinea

funcția de administrator la momentul respectiv.

Concluzionează recurentul, sub acest

aspect, că în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra părților

sociale ale P.G. nu dispune de o acțiune judiciară pentru realizarea dreptului

său.

III. Î

ntr-o a treia critică recurentul-intervenient

arată că, în raport de art. 5 din Legea nr. 26/1990 contractul de cesiune este

valabil între părțile care l-au încheiat, raporturile juridice din cadrul

acestei convenții fiind guvernate de art. 969 C. civ., că din acest punct de vedere

transmisiunea dreptului de proprietate asupra părților sociale ale debitoarei a

operat în mod valabil, în temeiul consimțământului părților, că revocarea din

funcție a administratorului social a produs efecte juridice, în ciuda

nerealizării formalităților de publicitate cu privire la schimbarea asociatului

unic.

Înalta Curte, examinând decizia

recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este

nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Publicitatea prin Registrul Comerțului

este reglementată de Legea nr. 26/1990 modificată, care în art. 5 alin. (l)

prevede că înmatricularea societăților comerciale și mențiunile ce le vizează

sunt opozabile terților de la data efectuării lor în Registrul Comerțului ori

de la publicarea în M. Of. al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație,

acolo unde legea dispune astfel.

Potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune

terților actele ori faptele înregistrate, în afară de cazul în care face dovada

că ele erau cunoscute de aceștia.

În speță, operațiunile de modificare a

actului constitutiv al P.G. SRL și de cesionare ulterioară a părților sociale

deținute de această societate în favoarea recurentului-intervenient sunt supuse

cerinței publicității pentru a dobândi caracterul de opozabilitate în raport cu

terții.

Cu alte cuvinte, este lipsit de

relevanță faptul că actul de cesiune este opozabil părților contractante

întrucât terților nu le sunt opozabile nici actul cesiunii, nici dobândirea calității

de unic asociat clamată de recurent, câtă vreme nu au fost îndeplinită cerința

publicității în reglementarea legii registrului comerțului.

Instanța, având calitatea de terț față

de evocatele operațiuni, în mod corect a considerat acțiunea inadmisibilă în

raport de art. l 11 C. proc. civ., instanța de control judiciar menținând în

mod legal soluția instanței de fond sub acest aspect.

Analiza existenței sau nu a culpei

recurentului în neîndeplinirea formalităților de publicitate excede analizei în

prezentul recurs, dată fiind problema de drept dedusă judecății.

Așadar, reținând că

recurentul-intervenient a sesizat instanța cu o acțiune improprie față de

obiectul dedus judecății, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este

susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurentul-intervenient principal M.S.N. împotriva deciziei nr. 403 din 2 noiembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

20 noiembrie 2012.