ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4572/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, intervenientul - principal M.S.N., în contradictoriu cu pârâtele SC P.G. SRL prin lichidator judiciar C. SPRL București și A.F.P.S. 6 București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate calitatea sa de asociat unic al SC P.G. SRL. Prin cererea precizatoare depusă la 6 aprilie 2011 intervenientul - principal M.S.N. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate că el este titularul totalității părților sociale ale SC P.G. SRL, având astfel calitatea de asociat unic și de administrator al acestei societăți.

Prin sentința nr. 7808 din 8 iunie 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a respins cererea, ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., instanța de fond reținând faptul că reclamantul a formulat o acțiune în constatarea calității de asociat unic și administrator și nu o cerere de realizare de drepturi sau o acțiune în pretenții. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 403 din 2 noiembrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul intervenientului. În fundamentarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut, în esență că, la data de 5 iunie 2000, A.N.C.I., în calitate de unic acționar la P.R. a hotărât cesionarea celor 20 de părți sociale avute la P.G.

către R.O., împrejurare față de care actul constitutiv al P.G. a fost modificat, stipulându-se expres art. 2 că asociatul unic R. deține toate părțile sociale ale societății P.G. Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 501 din 28 mai 2002 de către B.N.P. D.G., R.O. a cesionat toate părțile sociale deținute în P.G. către reclamant, operațiunea fiind consemnată în procesul-verbal al întrunirii Consiliului director din data de 8 martie 2002. Instanța de apel a reținut și că toate aceste operațiuni juridice nu au format obiectul procedurii publicității, astfel că nu pot fi opozabile terților în raport de art. 5 din Legea nr. 26/1990, însuși apelantul precizând că a fost în imposibilitate de a efectua evocatele mențiuni în Registrul Comerțului, fără a proba însă această împrejurare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul M.S.N. solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată. Recurentul-intervenient își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte: I. Într-o primă critică recurentul-intervenient reproșează instanței de apel că, deși a menținut soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității, nu a arătat motivele ce au fundamentat această dezlegare, limitându-se la a afirma că sentința apelată ar fi motivată în fapt și în drept. În opinia recurentului-intervenient, instanța de fond ar fi pronunțat o hotărâre nemotivată rezumată la citarea dispozițiilor art. lll C. proc.

civ., și expunerea teoriei generale a caracterului subsidiar la acțiunii în constatare prin raportare la acțiunea în realizare, fără a face vreo referire corectă la datele speței. Tot în cadrul primei critici recurentul-intervenient precizează că, în ceea ce privește considerentele deciziei recurate, acestea sunt străine de soluția pronunțată, vizând aspecte neanalizate de prima instanță și care nu sunt relevante din perspectiva excepției inadmisibilității cererii. Conchide recurentul-intervenient, sub acest aspect, că această lipsă de corespondență între motivare, care vizează chestiuni de fond și soluția pronunțată, vădește caracterul nemotivat al deciziei. II. Î ntr-o a doua critică, subsumată art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul-intervenient arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. l 11 C. proc. civ., întrucât în speță, în opinia sa, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii în constatare, dat fiind faptul că recurentul a dovedit existența interesului său în promovarea acțiunii, aceasta vizând constatarea existenței unui drept de proprietate deținut asupra tuturor părților sociale ale debitoarei SC P.G., și față de inexistența unei acțiuni judiciare în realizarea dreptului de proprietate al recurentului-intervenient asupra tuturor părților sociale ale debitoarei. Sub acest ultim aspect recurentul precizează că înregistrările operate în Registrul Comerțului nu constituie o acțiune judiciară a cărei exercitare să aibă ca finalitate recunoașterea dreptului său.

În cadrul aceluiași motiv de nelegalitate recurentul-intervenient invocă și greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor incidente ale Legii nr. 26/1990, respectiv ale Legii nr. 31/1990, arătând că, în raport de art. 22 din Legea nr. 26/1990 și de art. 70 și urm. din Legea nr. 31/1990, la momentul la care recurentul-intervenient a dobândit totalitatea părților sociale ale P.G., formalitățile de publicitate corespunzătoare cesiunilor anterioare prin care antecesorul său devenise asociat unic nu fuseseră îndeplinite din culpa persoanei care îndeplinea funcția de administrator la momentul respectiv. Concluzionează recurentul, sub acest aspect, că în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra părților sociale ale P.G.

nu dispune de o acțiune judiciară pentru realizarea dreptului său. III. Î ntr-o a treia critică recurentul-intervenient arată că, în raport de art. 5 din Legea nr. 26/1990 contractul de cesiune este valabil între părțile care l-au încheiat, raporturile juridice din cadrul acestei convenții fiind guvernate de art. 969 C. civ., că din acest punct de vedere transmisiunea dreptului de proprietate asupra părților sociale ale debitoarei a operat în mod valabil, în temeiul consimțământului părților, că revocarea din funcție a administratorului social a produs efecte juridice, în ciuda nerealizării formalităților de publicitate cu privire la schimbarea asociatului unic. Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Publicitatea prin Registrul Comerțului este reglementată de Legea nr. 26/1990 modificată, care în art. 5 alin. (l) prevede că înmatricularea societăților comerciale și mențiunile ce le vizează sunt opozabile terților de la data efectuării lor în Registrul Comerțului ori de la publicarea în M. Of. al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele înregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia. În speță, operațiunile de modificare a actului constitutiv al P.G. SRL și de cesionare ulterioară a părților sociale deținute de această societate în favoarea recurentului-intervenient sunt supuse cerinței publicității pentru a dobândi caracterul de opozabilitate în raport cu terții.

Cu alte cuvinte, este lipsit de relevanță faptul că actul de cesiune este opozabil părților contractante întrucât terților nu le sunt opozabile nici actul cesiunii, nici dobândirea calității de unic asociat clamată de recurent, câtă vreme nu au fost îndeplinită cerința publicității în reglementarea legii registrului comerțului. Instanța, având calitatea de terț față de evocatele operațiuni, în mod corect a considerat acțiunea inadmisibilă în raport de art. l 11 C. proc. civ., instanța de control judiciar menținând în mod legal soluția instanței de fond sub acest aspect. Analiza existenței sau nu a culpei recurentului în neîndeplinirea formalităților de publicitate excede analizei în prezentul recurs, dată fiind problema de drept dedusă judecății.

Așadar, reținând că recurentul-intervenient a sesizat instanța cu o acțiune improprie față de obiectul dedus judecății, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-intervenient principal M.S.N. împotriva deciziei nr. 403 din 2 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 noiembrie 2012.