ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 332/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 1957 din 05 octombrie 2021, a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 28 din 12 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte, a analizat susținerile recurentului, în sensul că instanța de revizuire a aplicat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, prin care au fost încălcate normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Instanța de recurs a reținut în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întemeiate pe existența unor hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, faptul că, în speță, se constată, contrar susținerilor recurentului, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile pretins potrivnice în opinia revizuentului, nu este îndeplinită cerința identității de obiect.

Astfel, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte a reținut că, în procesele soluționate prin hotărârile pretins potrivnice în opinia revizuentului, obiectul litigiilor este diferit.

La data de 14.10.2021, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1957 din 05 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, susținând în esență, că aceasta este rezultatul unei greșeli materiale prin omiterea de a cerceta motivele de casare privitoare la admisibilitatea cererii de revizuire și condiția triplei identități de obiect, cauză și părți.

S-a mai susținut că în cauză erau îndeplinite condițiile admiterii recursului, cu consecința respingerii excepției inadmisibilității și admiterii cererii de revizuire.

În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În argumentarea contestației în anulare, contestatorul arată că prin cererea de recurs a solicitat să se constate faptul că sentința civilă nr. 1361/13.02.2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2010 intrată în puterea de lucru judecat este în contradicție cu sentința civilă nr. 1170/18.02.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, solicitând să se anuleze cea din urmă hotărâre prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește criticile aduse modului de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de revizuire, ce a format obiectul recursului, contestatorul arată că din examinarea dispozitivelor hotărârilor pretins contradictorii a rezultat că părțile aflate pe poziții contradictorii sunt revizuentul A. și angajatorul Camera Deputaților.

În ceea ce privește obiectul cererilor de chemare în judecată, arată că este în mod vădit neîndoilenic, actualizarea bazei de calcul a pensiei de serviciu, întemeiată pe dispozițiile art. I pct. 1 alin. (5) din Legea nr. 215/2015 coroborate cu art. 33 din Legea nr. 153/2017.

Contestatorul mai arată că, prin sentința civilă nr. 1361 din 13 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2010 de Tribunalul București, secția a VIII-a, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4572 din 7 septembrie 2012 pronunțată în același dosar de Curtea de Apel București, secția a VII-a, instanța, manifestând rol activ în aflarea adevărului, a statuat irevocabil faptul că, aplicând metodologia stabilită prin O.U.G. nr. 100/2007, procentul de 11% s-a aplicat la nivelul salariului de bază a unui expert parlamentar și a sporurilor permanente, iar veniturile cu caracter periodic rămân ca și sumă, constant, neindexându-se.

Cu toate acestea, arată că, în mod contrar, prin sentința civilă nr. 1170 din 18 februarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 6071 din 20 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a în același dosar, instanța a făcut abstracție de prevederile art. 18 din Ordinul nr. 965 din 25 august 2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, conform căruia, prevederile Legii nr. 7/2006 nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, al unei hotărâri judecătorești definitive, respingând, ca neîntemeiată, identitatea de obiect a celor două cereri de chemare în judecată.

Sub aspectul admisibilității revizuirii, prevăzută de dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ., raportat la Decizia nr. 153 din 6 mai 2020 prin care Curtea Constituțională a constatat că Legea privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale este neconstituțională în ansamblul său, contestatorul arată că instanța de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.

Pe fondul cauzei, solicită să se constate faptul că excepția autorității de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 4625/06 iunie 2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, are ca temei de drept dispozițiile art. 432 C. proc. civ. și se impunea a fi admisă.

Prin dovada de îndeplinire a procedurii de citare din 08 septembrie 2021, Înalta Curte a comunicat motivele de recurs și înscrisurile relevante în soluționarea cauzei, iar intimatul angajator nu a depus dovezile în apărarea sa.

Prin sentința civilă nr. 4625 din 6 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca fiind lipsită de obiect întrucât acestuia i-au fost eliberate următoarele adeverințe: adeverința nr. x/05.04.2018 - actualizarea pensiei de serviciu cu 50%; adeverința nr. x/05.04.2018 - actualizarea pensiei de serviciu cu 10%.

Aceste adeverințe au fost depuse în copie certificată la dosarul cauzei nr. x/2018, precum și dovada îndeplinirii obligației de transmitere a acestor adeverințe către Casa Națională de Pensii Publice.

Contestatorul mai susține că instanța supremă, în manifestarea rolului activ în aflarea adevărului impune a examina în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate și să elimine Ordinul nr. 965 din 25 august 2015, respectiv dispozițiile vădit nelegale ale art. 18.

Contestatorul arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 563-565 din O.U.G. nr. 57 din 03 iulie 2019.

Prin nerespectarea atribuțiilor de serviciu înscrise în Regulamentul de organizare și funcționare al instituției publice a Administrației Centrale și Fișa Postului 1, prin managmentul defectuos și lipsa de profesionalism în elaborarea normelor și actualizarea normelor metodologice privind drepturile de pensie, au indus un sentiment de incertitudine în privința posibilității de a obține, într-un termen rezonabil, recunoașterea și realizarea efectuvă a dreptului pretins.

Conchizând, recurentul reiterează solicitarea de admitere a contestației în anulare astfel cum a fost formulată, având în vedere că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de casare privitor la admisibilitatea cererii de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să se admită recursul, să se caseze sentința civile nr. 28 din 21 mai 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel București, secția a VII-a, întrucât rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel a reprodus copy paste dispozitivul deciziei casate nr. 26 din 10.06.2020 și și-a însușit considerentele instanței de recurs de a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Pe fondul cauzei, solicită să se admită autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4625/06.06.2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, solicită să se constate că, pe fondul cauzei, sunt incidente dispozițiile art. I pct. 1 alin. (5) din Legea nr. 215/2015 privind modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, coroborate cu dispozițiile art. 33 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, norme legale, invocate în cererile de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, cu obligarea intimatului angajator Camera Deputaților să comunice Casei Naționale de Pensii Publice salariul brut al consilierului parlamentar la nivelul maxim de salarizare, în cuantumul prevăzut în listele funcțiilor din serviciile Camerei Deputaților.

În dovedirea celor solicitate, contestatorul a depus la dosar un set de înscrisuri.

În combaterea recursului, intimata Camera Deputaților a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare în principal, ca inadmisibilă și în subsidiar ca prematură.

La 19 noiembrie 2021, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1957 din 05 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, astfel cum s-a reținut anterior de către instanță, prezentul proces este guvernat de dispozițiile noului C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010), iar nu de C. proc. civ. de la 1865, întrucât decizia nr. 1170 din 18 februarie 2019, care a făcut obiectul revizuirii și a cărei anulare s-a solicitat, a fost pronunțată într-un proces început la data de 27.02.2018, sub imperiul C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Așa fiind, criticile formulate de contestator vor fi analizate din perspectiva normelor corespunzătoare din actualul C. proc. civ., respectiv art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare sau modificare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin.

Prin contestația în anulare, contestatorul a criticat soluția pronunțată de instanța de recurs cu privire la considerentele privind excepția inadmisibilității cererii de revizuire, susținând că statuarea instanței de recurs în sensul respingerii recursului a omis să analizeze motivul de casare referitor la admisibilitatea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Această susținere este nefondată, deoarece Înalta Curte a constatat că instanța de recurs, a reținut în ceea ce privește criticile formulate de contestator, cu privire la faptul că instanța de revizuire a aplicat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că nu este îndeplinită condiția indentității de obiect, sens în care instanța de recurs a apreciat că în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Astfel, prin decizia atacată, instanța de recurs a analizat motivul subsumat art. 488 C. proc. civ.

Criticile contestatorului formulate în susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în sensul că instanța de recurs nu a cercetat motivul de casare privitor la admisibilitatea cererii de revizuire, nu se circumscriu unei omisiuni în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci reprezintă, de fapt, nemulțumirea acestuia cu privire la soluția pronunțată de instanța de recurs.

În ceea ce privește argumentele ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte reține că de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuție necercetarea unor argumente care susțin motivele de recurs, contestația în anulare urmează a fi respinsă deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac.

În aceste condiții, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esențială.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocat ca temei de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1957 din 05 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1957 din 05 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata CAMERA DEPUTAȚILOR prin SECRETARUL GENERAL al CAMEREI DEPUTAȚILOR.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2022.