ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 645/2017

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 347/11.05.2016 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2010, a fost respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 21.06.2013 și a sentinței civile nr. 4010/2015 pronunțate de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. x/2010, intimate fiind pârâtele B. și C..

Cu caracter preliminar, tribunalul a reținut susținerile contradictorii ale reclamantului, în condițiile în care, prin cererea introductivă formulată la data de 20.12.2010, a solicitat inițial includerea în masa succesorală a societății comerciale D. S.R.L., pentru ca ulterior, să solicite includerea părților sociale și dividendelor.

Afirmațiile recurentului potrivit cărora prima instanță a omis să analizeze cererea de introducere în masa partajabilă a cotei de 1/2 din părțile sociale aferente S.C. D. S.R.L. s-a considerat a fi reale, împrejurarea față de care tribunalul a analizat această solicitare.

Din verificarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, tribunalul a reținut că astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii nr. 1537/04.06.2002 dată de Oficiul Registrului Comerțului, în momentul înființării societății comerciale D. S.R.L., calitatea de asociat unic o deținea C., ulterior aceasta fiind dobândită de către pârâta B., potrivit contractului de cesiune de părți sociale din data de 19.02.2010.

Defunctul nu a avut niciodată calitatea de asociat sau administrator al acestei societăți comerciale, împrejurare față de care tribunalul apreciază că nu pot fi primite criticile recurentului potrivit cărora trebuia inclusă în masa succesorală și cota de 1/2 din acestea.

Prin decizia civilă nr. 209/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă în dosarul nr. x/2011 nu s-au adus dezlegări cu privire la calitatea de bun comun a părților sociale deținute de soția supraviețuitoare la D. S.R.L., ci doar s-a statuat că actul de cesiune încheiat între pârâte nu este lovit de nulitate absolut, întrucât, în raport de motivele invocate de reclamant, soarta acestuia ar depinde de rezultatul partajului.

Contrar celor afirmate de recurent, tribunalul a constatat că nu există dispoziții contradictorii cuprinse în încheierea de admitere în principiu față de sentința recurată, întrucât este o evidentă distincție între componența masei succesorale rămase de pe urma defunctului și modalitatea de partajare a acesteia, de esența împărțelii judiciare fiind atribuirea bunurilor în proprietate exclusivă a unei părți sau împărțirea în natură a acestora, în măsura în care sunt comod partajabile în natură, împrejurarea față de care critica formulată este neîntemeiată, în masa succesorală nefiind incluse întregul teren și bunurile mobile.

Faptul că prin dispozitivul sentinței recurate pârâta - reclamantă B. a fost obligată să plătească sulta de 218.566 RON către E., iar nu către C., reprezintă o simplă eroare materială, ce poate fi înlăturată, eventual, prin recurgerea la procedura instituită de art. 281 C. proc. civ., recurentul neavând interes să invoce acest aspect.

A fost considerată ca lipsită de interes și critica potrivit căreia pârâta C. nu a primit nici un bun, modalitatea concretă de partajare fiind determinată, conform art. 673 indice 9 C. proc. civ., de mărimea cotelor-părți deținute de coproprietari, domiciliul și ocupația pârâtelor, posesia exercitată de acestea și lucrările de îmbunătățire efectuate la imobilul construcție, o parte din acesta fiind proprietatea pârâtei B., fiind evident că, în condițiile în care, imobilul teren, care nu este comod partajabil în natură conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expertul F., este folosit de pârâte, să fie atribuit în lotul uneia dintre acestea.

Totodată, problematica plății sultei de către pârâta B. către C. s-a reținut că vizează strict raporturile dintre acestea, recurentul fiind un terț care nu justifică vreun interes în urmărirea modalității de executare a acestei obligații.

Mai mult, din verificarea încheierii de ședință din data de 24.04.2015, tribunalul a constatat că apărătorul acestuia a solicitat atribuirea bunurilor succesorale conform variantei 4 sau 5 din raportul de expertiză întocmit de G..

Or, din verificarea acestor variante, a rezultat că reclamantului îi reveneau în deplină proprietate și liniștită posesie bunuri mobile în valoare de 2304 RON, astfel încât prin reținerea de către prima instanță a variantei a II-a de partajare, în mod evident recurentul nu a fost prejudiciat, întrucât i-au fost atribuite toate bunurile mobile aflate în imobilul din str. x, al cărui proprietar este, în valoare totală de 4486 RON, având dreptul la o sultă de 61.084 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 347/11.05.2016 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2010 reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, invocând omisiunea pronunțării asupra cererii de partajare a părților sociale ce au aparținut defunctului și au format, totodată, obiectul unui alt litigiu, dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pitești.

În acest din urmă litigiu, s-a solicitat prin acțiune constatarea nulității unui contract de cesiune prin care intimatele din prezenta cauză își transmiteau cota de 50% din părțile sociale ale S.C. D. S.R.L.. Acțiunea a fost respinsă prin decizia civilă nr. 209/29.01.2013 a Tribunalul Argeș, irevocabilă.

Revizuentul a arătat că ambele instanțe, tribunalul și judecătoria, au reținut, în acel litigiu, că nu există motive pentru constatarea nulității absolute, eventuala desființare a contractului depinzând de rezultatul partajului succesoral dintre părți.

Cum hotărârea prin care s-a soluționat partajul succesoral nu a dispus cu privire la acest aspect, revizuentul a considerat că aceasta este în totală contradicție cu hotărârea irevocabilă, respectiv cu decizia civilă nr. 209/29.01.2013 a Tribunalului Argeș.

Revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 22 din 09.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatele B. Și C. și a fost obligat revizuentul să plătească intimatelor cheltuieli de judecată în sumă de 1000 RON.

În judecata cererii de revizuire, această instanță a constatat că, nu poate opera examinarea excepției puterii lucrului judecat deoarece, în cel de-al doilea proces, finalizat cu decizia nr. 347/11.05.2016, această excepție a fost invocată și analizată.

Astfel, în recursul soluționat prin decizia civilă nr. 347/11.05.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2010, recurentul A. a arătat că, prin decizia civilă nr. 209/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2011, s-a stabilit calitatea de bun comun a cotei de 1/2 din părțile sociale aferente lui D., dar acestea nu au fost incluse în masa de împărțit.

Instanța de recurs a reținut că prin decizia civilă nr. 209/29.01.2013 nu s-au adus dezlegări cu privire la calitatea de bun comun a părților sociale, ci doar s-a statuat că actul de cesiune încheiat de pârâte nu este lovit de nulitatea absolută, soarta acestuia depinzând de rezultatul partajului.

Așa fiind, Curtea a statuat că nu poate opera pe calea revizuirii o examinare a modului de rezolvare a excepției puterii de lucru judecat, respectiv nu se poate realiza un control judiciar asupra soluției date de instanța de recurs, motivul de retractare reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupunând ca excepția să nu fi fost invocată sau discutată.

Împotriva deciziei civile nr. 22 din 09 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă recurentul A. declarat recurs. În motivarea recursului, recurentul reiterează faptul că a învestit Curtea de Apel Pitești cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., privind două hotărâri definitive potrivnice pronunțate de aceeași instanță, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate, în susținerea căreia a demonstrat că ambele decizii date de Tribunalul Argeș au vizat o parte din patrimoniul succesoral rămas de pe urma autorului său, H., respectiv cele 10 părți sociale din capitalul societății comerciale menționate și că în ambele cauze a avut calitatea de reclamant, iar intimatele au avut calitatea de pârâte.

Revizuentul arată că, prin decizia nr. 347/2016, a cărei desființare a fost cerută prin cererea de revizuire, a exclus din masa succesorală cele 10 părți sociale, care au fost incluse de el în aceasta prin acțiunea introductivă. Această soluție intră în contradicție cu aceea conținută în decizia civilă nr. 209/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, în care se menționa expres că ele fac parte din emolumentul succesoral, urmând ca situația juridică să fie hotărâtă în procesul având ca obiect împărțirea moștenirii de la autorul comun.

În opinia recurentului, în cauză condițiile impuse de textul de lege invocat sunt îndeplinite. În plus, a adăugat că în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010 - în care s-a pronunțat decizia atacată - niciuna dintre părți nu a invocat excepția autorității de lucru judecat, contrar celor reținute în considerentele deciziei pronunțată în revizuire. Or, instanța de revizuire nu a verificat și analizat cele două hotărâri pretins potrivnice și în temeiul cărora a formulat cererea de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., așa cum o impuneau dispozițiile legale în materie, aceasta limitându-se la o examinare superficială.

Astfel, a apreciat că instanța de revizuire a pronunțat o deciziei cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, ceea ce a dus la schimbarea vădit îndoielnică al actului juridic dedus judecății. Sub acest aspect, revizuentul susține greșita soluționare a cererii de revizuire, ceea ce a condus la afectarea gravă a drepturilor și intereselor sale legitime ce i se cuveneau de drept din moștenirea tatălui său.

În consecință, revizuentul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Prealabil, examinării recursului formulat de recurent, este de observat că motivele recursului pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice.

Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale.

Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege.

Prin criticile aduse de recurent, rezultă că acesta reproșează instanței de revizuire interpretarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în raport de pretinsele hotărâri potrivnice.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Motivul de revizuire invocat în susținerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Dispozițiile citate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Altfel spus, tripla identitate de elemente - părți, obiect, cauză - la care face referire art. 1201 C. civ., reglementând conținutul excepției autorității de lucru judecat, trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar instanța să fi statuat în sens contrar primei judecăți. Or, în cauza de față, o asemenea identitate nu există.

În cauza de față, în mod corect s-a constatat că nu este incident motivul de revizuire în condițiile în care în cel de-al doilea proces ce a format obiectul dosarului nr. x în care s-a pronunțat decizia nr. 347 din 11.05.2016 această excepție a fost invocată și analizată.

De asemenea, din examinarea considerentelor deciziei nr. 209 din 29.01.2013 a Tribunalului Argeș, se constată că instanța de recurs nu a tranșat problema de calității de bun comun al părților sociale ale societății comerciale, ci numai faptul că act de cesiune încheiat de pârâtele din prezenta cauză nu este lovi de nulitate absolute, așa cum corect a stabilit și instanța de revizuire.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, instanța de revizuire a analizat pricina din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în cauză neexistând motive de nelegalitate.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 09 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, urmează să fie respins ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., cum recurentul a căzut în pretenții, fiind în culpă procesuală și având în vedere cererea dovedită cu înscrisul depus la dosarul cauzei de către intimata B., Înalta Curte va obliga recurentul să plătească intimatei - B. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 09 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele B. și C..

Obligă recurentul să plătească intimatei - B. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2017.