ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 532/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș la data de 07.11.2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și S.C. C. S.R.L., solicitând excluderea pârâtului din societate, iar prin completarea acțiunii și suspendarea acestuia din funcția de administrator până la soluționarea definitivă a acțiunii.

La data de 03.01.2012 B. a solicitat, în contradictoriu cu A. și S.C. C. S.R.L., excluderea pârâtului din calitatea de asociat la S.C. C. S.R.L., preluarea părților sociale ale pârâtului și funcționarea societății cu asociat unic în persoana reclamantului, iar în subsidiar, dizolvarea S.C. C. S.R.L. în temeiul art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, pentru lipsa elementului affectio societatis, adică a intenției de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun.

Cum cele două acțiuni privesc aceleași părți și au aceeași cauză, instanța, în temeiul art. 164 C. proc. civ., a dispus conexarea dosarului cu nr. x/2012 la prezenta cauză.

Tribunalului Specializat Argeș, prin sentința nr. 406/C/19.03.2013, a admis în parte acțiunea formulată de pârâtul-reclamant B. și a dispus excluderea asociatului reclamant-pârât A. din societate, urmând ca societatea să funcționeze în continuare cu asociat unic în persoana lui B., care va deține întreaga participare la capitalul social.

A fost respins capătul de cerere formulat de pârâtul-reclamant B. privind dizolvarea societății, iar acțiunea formulată de reclamantul-pârât A. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2013, expertul contabil D., desemnat expert în dosarul nr. x/2011 a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., completarea sentinței nr. 406/C/19.03.2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, arătând în motivare că prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind plata onorariului suplimentar de expert.

Prin sentința nr. 601/07.05.2013 a fost admisă cererea, instanța dispunând obligarea S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 3.500 RON către petentul D., reprezentând onorariu expert.

Prin cererea înregistrată la data de 27.05.2013 pârâtul-reclamant B. a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul-pârât A., completarea sentinței nr. 406/C/19.02.2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul nr. x/2011, cerere care a fost respinsă prin sentința nr. 188/CC din 11 iunie 2013, motivat de faptul că reclamantul a primit sentința la 10.05.2013, iar completarea hotărârii a fost solicitată la data de 27.05.2013, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Împotriva sentinței nr. 406/C/19.03.2013 și a sentinței nr. 601/07.05.2013 a formulat apel reclamantul-pârât A., iar împotriva sentinței nr. 601/07.05.2013 a formulat apel pârâta S.C. C. S.R.L. Pitești.

Prin apelul său, formulat la data de 13.05.2013 și completat la data de 20.05.2013, pârâtul-reclamant A. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea apelului și, în principal, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea sentinței apelate, după administrarea de noi probe în apel, în sensul admiterii acțiunii apelantului și respingerii acțiunii intimatului. Prin apel s-a solicitat și suspendarea executării hotărârii primei instanțe, cerere anulată ca netimbrată.

Prin apelul său, pârâta S.C. C. S.R.L. Pitești a criticat sentința pentru nelegalitate în ceea ce privește obligarea acesteia la plata onorariului de expert, ce trebuia suportat de către cei doi asociați, societatea fiind citată în cauză potrivit art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin decizia civilă nr. 140/20.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2011, au fost admise apelurile formulate de reclamantul-pârât A. și de pârâta S.C. C. S.R.L. Pitești, a fost desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, apreciindu-se că instanța de fond a soluționat greșit acțiunea reclamantului-pârât, fără a intra în cercetarea fondului.

Cauza a fost reînregistrară pe rolul Tribunalului Specializat Argeș la data de 19.01.2014, la nr. x/2011*, și în funcție de recomandarea instanței de control judiciar a procedat la analiza materialului probator administrat în cauză.

Prin sentința nr. 610 din 06 mai 2014, Tribunalul Specializat Argeș a admis în parte acțiunea formulată de pârâtul reclamant B. și a dispus excluderea asociatului reclamant-pârât A. din societate, urmând ca societatea să funcționeze în continuare cu asociat unic în persoana lui B., care va deține întreaga participare la capitalul social.

S-a luat act de renunțarea la judecată a pârâtului-reclamant B. privind capătul doi din acțiune, respectiv la cererea de dizolvare a S.C. C. S.R.L..

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul-pârât A., ca neîntemeiată.

A fost obligată S.C. C. S.R.L., la plata sumei de 3.500 RON către petentul D., reprezentând onorariu expert, fiind compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut in esență că, părțile au avut calitatea de asociați și administratori ai S.C. C. S.R.L. Pitești, fiecare deținând câte 50% din capitalul social al societății, iar prin acțiunea înregistrată la data de 07.11.2011 A. a solicitat excluderea pârâtului B. din societate, formulând mai multe motive și anume: pârâtul a înstrăinat un număr de 5 capete tractor Tir-Man și un număr de 5 semiremorci marca x către S.C. E. S.R.L. la un preț derizoriu neexistând dovada încasării acestui preț; a renunțat la traseele Târgu Jiu-Bumbești Jiu, Târgu Jiu-Buzești, Târgu Jiu-Novaci din proprie inițiativă și fără acordul reclamantului; a reziliat contractele de leasing și a predat mașinile din proprie inițiativă și fără acordul acestuia.

Instanța a apreciat motivele invocate ca neîntemeiate, deoarece din înscrisurile depuse la dosar, odine de plată de la bancă, rezultă că suma totală pe care societatea a încasat-o de la S.C. E. S.R.L. pentru vânzarea mijloacelor de transport respective a fost de 1.490.875 RON, sumă ce a fost achitată în perioada octombrie 2009- ianuarie 2011, conform extraselor de cont bancar aflate în anexa 2 la raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.

Raportul de expertiză a concluzionat că mijloacele de transport au fost vândute la un preț considerat just la momentul vânzării, comparativ cu alte mijloace de transport similare (semiremorci O.M.G.P.S.), care au fost achiziționate de societatea cumpărătoare în perioada 07.06.2010-05.12.2011 și care aveau ca an de fabricație 2007-2008, la prețuri cuprinse între 30.934.146 RON inclusiv TVA - an fabricație 2007 și 96.814 RON inclusiv TVA- an fabricație 2007, conform facturilor de la filele x.

Astfel, prețul mijloacelor de transport vândute de S.C. C. S.R.L. Pitești, având același an de fabricație 2007, a fost mult mai mare, mergând de la 106.289,33 RON inclusiv TVA, până la 152.775,14 RON inclusiv TVA.

S-a mai reținut că depunerea licențelor de traseu și renunțarea la trasee s-a făcut de comun acord, iar cererile adresate autorităților competente au fost semnate numai de reclamantul A., precum și că B. nu a solicitat nici unei societăți de leasing rezilierea vreunui contract și predarea autovehiculelor.

De asemenea, s-a reținut că renunțarea la trasee s-a datorat rezilierii contractelor de leasing de către F. și G., care au și ridicat mașinile, societatea fiind în imposibilitatea de a mai executa transport de persoane pe unele trasee.

Prin acțiunea formulată la data de 03.01.2012, ce face obiectul dosarului cu nr. x/2012 și care a fost conexat, în temeiul art. 164 C. proc. civ., la prezenta cauză, B. a solicitat, în contradictoriu cu A. și S.C. C. S.R.L., excluderea pârâtului din calitatea de asociat la S.C. C. S.R.L., preluarea părților sociale ale pârâtului și funcționarea societății cu asociat unic, în persoana reclamantului.

Pârâtul-reclamant B. a mai solicitat, în subsidiar, dizolvarea S.C. C. S.R.L., în temeiul art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, pentru lipsa elementului affectio societatis, adică a intenției de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun, însă la termenul de judecată din data de 29.04.2014 a renunțat la judecată cu privire la acest capăt de cerere.

Fiind invocate ca temei de drept dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 30/1990, tribunalul a reținut că, în speță, a fost probată frauda în dauna societății, realizată de asociatul administrator A., motiv pentru care a admis în parte acțiunea formulată de pârâtul-reclamant B. și a luat act de renunțarea acestuia la capătul de cerere privind dizolvarea societății.

Referitor la dreptul asociatului exclus pentru părțile sociale, întrucât așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, societatea înregistrează pierderi, dispozițiile art. 224 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 prevăd că asociatul exclus răspunde de pierderi până la data excluderii sale, iar în raport de dispozițiile art. 224 alin. (2) din aceeași lege, asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acestuia.

Cum din conținutul raportului de expertiză contabilă rezultă că societatea înregistrează pierderi, pasivul societății fiind mai mare decât activul, iar asociații participă în cote egale atât la beneficii, cât și la pierderi, asociatul exclus nu poate beneficia de o sumă de bani corespunzătoare părților sociale.

La data de 04 iunie 2014, pârâtul-reclamant B. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței nr. 610/06.05.2014, cerere care a fost soluționată prin încheierea din 06 iunie 2014, în sensul admiterii cererii și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele sentinței nr. 610/06.05.2014, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul nr. x/2011, în sensul că, în loc de "Ulterior, S.C. C. S.R.L. a încheiat cu S.C. H. S.R.L. la data de 01.70.2011, același contract de transport persoane, etc. …", se va trece "Ulterior, S.C. I. S.R.L. a încheiat cu S.C. H. S.R.L. la data de 01.07.2011, același contract de transport persoane etc. …"

Împotriva sentinței nr. 610 din 06 mai 2014, precum și a încheierii de ședință din data de 11.03.2014 a formulat apel A., care le-a criticat pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea celor două hotărâri atacate și pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea probatoriului admis prin decizia Curții de Apel Pitești, iar în subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea celor două hotărâri atacate, cu reținerea cauzei spre judecare, iar pe fond, admiterea acțiunii formulată de reclamant și respingerea acțiunii formulate de către pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 1945/2016 din 4 octombrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva încheierii de ședință din 11 martie 2014 și a sentinței civile nr. 610 din 6 mai 2014 pronunțate de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul nr. x/2011; a schimbat în parte sentința în sensul că a respins și acțiunea formulată de pârâtul-reclamant B.; a menținut în rest sentința și a obligat pe intimați la câte 1.650 RON către apelant, reprezentând cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prima critică formulată împotriva încheierii din 11.03.2014 prin care au fost respinse probele nu s-a mai impus a fi analizată întrucât în apel instanța a suplimentat probatoriul.

Celelalte motive de apel se referă la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor legale care reglementează excluderea unui asociat din societate, respectiv art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, apelantul criticând in esență greșita sa excludere din societate precum și greșita respingere a cererii sale de excludere a celuilalt asociat, respectiv B. și au fost analizate împreună.

Instanța de apel a reținut că, faptele comise de administratorul asociat, sancționate de textul de lege cu excluderea din societate, vizează folosirea sau traficarea creditului, a activului societății în folosul său sau al altora și presupune săvârșirea lor cu intenție de către asociatul administrator, care astfel urmărește un profit din activitatea sa frauduloasă. Faptele sancționate trebuie să aibă și o anumită gravitate în raport cu urmările produse contrare interesului societar.

S-a mai reținut că, în aprecierea cazurilor în care se impune excluderea unui asociat dintr-o societate cu răspundere limitată, trebuie analizată vinovăția acestuia în săvârșirea presupusei fapte, știut fiind că nu orice faptă poate constitui motiv pentru excludere, având în vedere că acest tip de societăți comerciale se constituie în considerarea calităților asociaților, ce au la bază affectio societatis.

Stabilirea faptelor de natura celor ce pot conduce la excluderea asociatului administrator este atributul instanței.

Astfel, instanța de apel a reținut că tribunalul a dat o interpretare și aplicare greșită a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, reținând că, în exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de administrator, A., cu încălcarea prevederilor legale și ale statutului societății, în raport de probele administrate în cauză, a fraudat societatea, impunându-se excluderea acestuia din societate.

Cu probele administrate in apel, instanța de prim control judiciar a reținut că nu s-a dovedit existența prejudiciului condiționat de lege, în sfera gestiunii interne și nici faptul că apelantul a folosit sau traficat creditul, atribuțiile sau activul societății în folosul său sau al altor persoane, că nu a rezultat intenția manifestă de fraudare a societății, soluția de admitere a cererii de excludere a acestuia din societate fiind greșită în raport de dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Astfel, s-a reținut, din expertiza efectuată în cauză că ambii asociați au înstrăinat către societatea E. S.R.L., respectiv A. 5 semiremorci și 5 capete tractor, iar B. a înstrăinat 3 semiremorci și 3 capete tractor, societatea neînregistrând pierderi în urma acestor tranzacții.

În ceea ce privește contractele de leasing încheiate cu F. S.A., 5 au fost cesionate, iar pentru 4 s-au încheiat contracte de novație, două semnate de către B. și două de către A..

S-a reținut în raportul de expertiză că asociatul B. s-a opus achitării avansului pentru contractele de leasing încheiate în ianuarie 2008, pentru 7 autobuze (prin G.) și 9 autobuze prin J., însă cu toate acestea A. a semnat ordinele de plată afectând linia de credit de la F. în valoare de 800.000 RON. Această concluzie nu a fost reținută de instanță în lipsa unor dovezi care să probeze opoziția asociatului Titu față de acest demers.

Instanța de apel a reținut că pretinsele prejudicii aduse de către asociatul A. prin efectuarea unor transporturi cu mijloacele de transport ale S.C. C. S.R.L. și încasarea sumelor aferente de către S.C. I. S.R.L., prejudicii constatate de experți, se situează în timp după data formulării acțiunii de către asociatul B., respectiv 03 ianuarie 2012, ca atare exced limitelor învestirii. Singura factură anterioară acestei date este cea din 30.09.2011, în valoare de 3065,28 RON, sumă nesemnificativă în raport cu cifra de afaceri a societății și care nu poate conduce la concluzia existenței unei fraude în sarcina acestui asociat de natură a duce la excluderea acestuia.

S-a mai reținut că apelantul A. a intenționat să fraudeze societatea prin emiterea unei facturi către clientul S.C. K. S.R.L. indicând un alt cont decât al societății C., factură care însă a fost anulată.

Instanța de apel a reținut că, din ansamblul probatoriului administrat în cauză, rezultă că între asociați există neînțelegeri însă, aceste neînțelegeri și gradul de implicare a fiecăruia în societate sunt fapte ce nu pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Abordarea dispozițiilor mai sus redate, în privința aplicării lor, vizează aspectul legat de excluderea asociatului care are calitatea de administrator vinovat de fraudă în dauna societății sau care folosește capitalul social sau semnătura socială, în mod abuziv sau neîndreptățit, în folosul său sau al altora.

Instanța de apel a apreciat că neînțelegerile sunt imputabile ambilor asociați, iar potrivit art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 poate fi exclus din societate asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora, aspecte ce nu s-au confirmat în cauză sau alte situații care să fie asimilate acestora.

Totodată, au fost obligați intimații la câte 1.650 RON către apelant, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la instanța de apel, la 23 noiembrie 2016, petentul A. a solicitat, în temeiul art. 281 C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale din minuta și dispozitivul deciziei civile nr. 1945/2016, pronunțate de Curtea de Apel Pitești în dosarul x/2011, susținând că în mod greșit s-a menționat "Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare", deși hotărârea este definitivă.

În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 281 din C. proc. civ. din 1865, art. 3 din Legea nr. 76/2012, art. 24 din Noul C. proc. civ., art. 725 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, art. 223 alin. (3)

1

din Legea nr. 31/1990 (introdus prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), art. XVIII alin. (2) teza ultimă Legea nr. 2/2013.

Prin încheierea din 29 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins cererea formulată de petentul A., reținând că prin greșeală materială, în sensul art. 281 alin. (1) C. proc. civ., se înțelege o greșeală procedurală, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziție legale, sau de modificare a unei căi de atac.

Astfel, instanța a constatat că urmare a examinării minutei și a dispozitivului deciziei, nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 281 C. proc. civ., pentru admiterea cererii de îndreptare eroare materială, atât minuta cât și dispozitivul cuprinzând aceleași mențiuni cu privire la calea de atac.

Împotriva deciziei civile nr. 1945/2016 din 4 octombrie 2016 și încheierii din 29 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2011, a formulat recurs A..

Totodată, împotriva deciziei civile nr. 1945/2016 din 4 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2011, a formulat recurs B..

Recurentul A. își întemeiază recursul împotriva deciziei civile nr. 1945/2016 din 4 octombrie 2016 pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza, solicită a se admite cererea pe care a formulat-o și a se dispune excluderea asociatului B. din societate, precum și încuviințarea funcționării societății cu asociat unic.

După prezentarea parcursului procesual al cauzei, recurentul A. susține, în esență, că instanța de apel, nu a analizat motivul pentru care a fost menținută soluția dată de instanța de fond cererii de excludere formulată de apelantul-reclamant, considerând că au fost ignorate înscrisurile aflate la dosar, decizia instanței de apel necuprinzând motivele pe care se sprijină.

Arată că au fost analizate cu precădere susținerile pârâtului-intimat, nu și susținerile sale referitoare la fraudarea intereselor societății ca motiv pentru excluderea din societate a pârâtului-intimat B..

Instanța de apel, menținând în parte sentința civila nr. 610/06.05.2014, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul nr. x/2011, nu a dat curs cererii de excludere a pârâtului-intimat B., omițând faptul că, în perioada 31.07.2009-31.01.2011, acesta s-a aflat în conflict de interese.

Conflictul de interese rezultă din toate probele administrate în cauză, o astfel de dovadă fiind și cererea de mențiuni nr. x/28.07.2009, în baza încheierii nr. 9319/31.07.2009, prin care a devenit asociat unic și administrator al S.C. E. S.R.L., al cărui obiect de activitate este identic cu cel al pârâtei S.C. C. S.R.L., încălcând dispozițiile art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, perioadă care coincide cu transferul activelor, de la pârâta S.C. C. S.R.L. la S.C. E. S.R.L.

Este real că dispozițiile art. 82 din Legea nr. 31/1990 nu se aplică societăților cu răspundere limitată, susține recurentul A., însă nu se poate infirma efectul negativ pe care o astfel de situație o poate determina atât în plan material, respectiv a fondurilor de care S.C. C. S.R.L. este lipsită, dar și în planul relațiilor dintre asociați, relații care devin guvernate de suspiciune și neîncredere.

Or, comportamentul pârâtului B., care a desfășurat o activitate paralelă în S.C. E. S.R.L. în perioada în care a realizat acte de administrare în societatea pe care împreună au constituit-o, conturează fapta prevăzută de art. 222. alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Susține recurentul A. că nu poate fi preluată fără o cenzură proprie de către instanță susținerea din raportul de expertiză potrivit căreia înstrăinarea bunurilor, respectiv 8 autoutilitare MAN și un număr de 8 semiremorci, destinate transportului rutier de mărfuri, nu ar afecta interesele S.C. C. S.R.L..

Mai arată recurentul că interesele trebuie privite atât în plan material, cât și în planul relațiilor din mediul de afaceri, susținând că expertul recunoaște livrarea de către S.C. C. S.R.L. către S.C. E. S.R.L a 8 semiremorci și capete de tractor, pe care cea din urmă în mod evident le exploata, apreciind însă că societatea C. S.R.L. a avut de câștigat prin recalcularea amortizării. Intr-o astfel de cheie de interpretare, potrivit căreia profitul realizat nu acoperă amortizarea, pune sub semnul întrebării însuși sensul desfășurării unei activități comerciale.

Susține că judecata implicațiilor pe care un astfel de comportament îl are, conduită care în opinia sa se încadrează în definiția din text, este de competența instanței și nu strict a expertului, acestuia cerându-i-se opinia numai în calitatea sa de profesionist, nu al dreptului însă.

Sub acest aspect, recurentul susține că față de dovedirea elementelor de fraudă contra societății săvârșite de B., raportat și la prevederile art. 197 din Legea nr. 31/1990 se impune ca în calea de atac să se facă aplicarea sancțiunii excluderii acestui asociat-administrator.

Susține că argumentele sunt suficiente pentru ca instanța de recurs să admită cererea apelantului-reclamantul A. și să dispună excluderea asociatului intimat-parat B. din societate, societatea urmând să funcționeze în continuare cu asociat unic A., care va deține întreaga participare la capitalul social.

Mai arată că relațiile dintre cei doi asociați s-au deteriorat, aceștia acuzându-se reciproc de ingerințe în bunul mers al societății și de activități neconforme cu interesul societar. Affectio societatis este un element, o condiție de fond a contractului de societate, astfel că lipsa lui conduce la excluderea asociatului aflat în culpă, soluția permițând funcționarea în continuare a societății cu asociat unic.

Recurentul A. a formulat recurs și împotriva încheierii din 29 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2011, întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea acestuia, îndreptarea erorii materiale din minuta și din dispozitivul deciziei civile nr. 1945/2016, pronunțate în dosarul nr. x/2011.

Recurentul arată că în cuprinsul minutei și dispozitivului deciziei civile nr. 1945/2016 pronunțate în dosar s-a strecurat o eroare, în sensul că se stipulează că aceasta poate fi atacată cu recurs, deși hotărârea este definitivă și irevocabilă și că instanța a respins cererea, considerând că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 281 C. proc. civ.

Recurentul apreciază ca fiind greșită concluzia curții, față de chiar conținutul textului, care în ultima teza face vorbire despre,,... și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere."

Consideră că rațiunea acestui remediu procedural, formulat în art. 281 din C. proc. civ. de la 1865, este înlăturarea greșelilor care nu implică o analiză din partea instanței, o judecată cu privire la probele și incidentele procedurale. De altfel, și instanța acceptă această interpretare a textului de lege, însă ajunge la o concluzie contrară celei acceptate implicit.

Recurentul mai susține că, în cauză, prin cererea de îndreptare a erorii materiale nu se solicită efectuarea unei judecăți cu privire la textele de fond sau de procedură ale pricinii, ci numai corectarea mențiunii eronate privind calea de atac, cale de atac ce decurge din lege și, din această perspectivă, inserarea eronată a unei căi de atac constituie eroare materială în sensul art. 281 din C. proc. civ. de la 1865.

Pe fondului cererii, solicită a se reține temeinicia susținerii sale având în vedere dispozițiile art. 281 din C. proc. civ. din 1865, art. 3 din Legea nr. 76/2012, art. 24 din Noul C. proc. civ., art. 725 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, art. 223 alin. (3)

1

din Legea nr. 31/1990 (introdus prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), art. XVIII alin. (2) teza ultimă Legea nr. 2/2013.

După redarea art. 3 din Legea nr. 76/2012 și a dispozițiilor art. 24 din Noul C. proc. civ., recurentul susține că pentru cauzele înregistrate pe rolul instanței anterior datei de 15 februarie 2013 se aplică C. proc. civ. de la 1865 și nu Noul C. proc. civ. (intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013).

Cauza privind regimul societăților având ca reclamant pe A. și ca pârât pe B., susține recurentul, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș la data de 07.11.2011, astfel că îi vor fi aplicabile prevederile C. proc. civ. de la 1865.

Mai arată că, potrivit art. 725 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, calea de atac este aceea prevăzută de legea în vigoare la data pronunțării hotărârii.

Recurentul susține că, în prezenta cauză, prima sentință s-a pronunțat la 19 martie 2013, iar cea de-a doua la data de 06 mai 2014 (după casarea cu trimitere), date la care potrivit art. 223 alin. (3)

1

din Legea nr. 31/1990 (introdus prin Legea nr. 76/2012, așadar in vigoare la data la care s-au pronunțat cele doua hotărâri), "Hotărârea prin care instanța se pronunța asupra cererii de excludere este supusa numai apelului".

În plus, Legea nr. 2/2013 (intrată în vigoare în februarie 2013), în art. XVIII alin. (2) teza ultimă, întărește afirmația de mai sus, în sensul că și aceasta dispune ca "De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Față de aceste aspecte solicită a se constata că decizia nu poate fi atacată cu recurs, impunându-se îndreptarea erorii materiale din minuta și din dispozitivul deciziei civile nr. 1945/2016 pronunțate în dosarul nr. x/2011, subliniind că natura irevocabilă a hotărârii este susținută și de prevederile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Recurentul B. își întemeiază recursul împotriva deciziei civile nr. 1945/2016 din 4 octombrie 2016 pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de A., cu consecința menținerii sentinței instanței de fond, ca fiind legală și întemeiată.

Într-o primă critică, susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 222 (1) lit. d) din Legea 31/1990, reținând că faptele trebuie să aibă o anumită gravitate în raport cu urmările produse contrare interesului societar și că stabilirea faptelor de natura celor ce pot conduce la excluderea asociatului administrator este atributul suveran al instanței.

Arată că legea nu distinge cu privire la dimensiunea fraudei și nici cu privire la suveranitatea instanței în a stabili faptele care conduc la excluderea asociatului administrator, subliniind că această suveranitate nu este de la lege și nu este independentă, ci faptele care atrag excluderea trebuie să rezulte numai din probele administrate, iar instanța trebuie să motiveze hotărârea sub acest aspect.

Într-o altă critică, susține că hotărârea instanței de apel încalcă dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici motivele pentru care au fost înlăturate faptele pe care le-a invocat prin cererea de excludere principală, completată la termenul din 04.09.2012, fapte săvârșite de asociatul administrator A. care atrag excluderea acestuia ca asociat.

În continuare, se arată că instanța de apel a modificat hotărârea instanței de fond în sensul respingerii cererii de excludere pe care a formulat-o, reținând că instanța de fond a dat o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 222 (1) lit. d) din Legea 31/1990, pentru că din probele administrate nu s-a dovedit existența prejudiciului condiționat de lege, că nu a rezultat intenția lui A. de fraudare a societății.

Instanța de apel s-a pronunțat pe respingerea cererii de excludere pe care a formulat-o fără a analiza toate faptele săvârșite de A. și care au fost menționate în cererea de excludere principală și completată și fără a motiva de ce aceste susțineri au fost înlăturate.

Mai susține că la instanța de apel nu a beneficiat de un proces echitabil așa cum este conturat în art. 6 pct. 1 din CEDO, iar instanța de apel nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Arată că instanța de apel a dispus respingerea cererii de excludere pe care a formulat-o fără să pună în discuție și fără să analizeze faptele reținute în hotărârea nr. 610/06 mai 2014 pronunțată de instanța de fond, pe baza probelor administrate, ca fapte producătoare de fraudă și pentru care a dispus excluderea lui A..

Astfel, se susține că, deși instanța de apel, în considerentele hotărârii recurate, face vorbire de pretinse prejudicii aduse de A. prin efectuarea unor transporturi cu mijloace de transport ale S.C. C. S.R.L., nu a pus în discuție și nu a analizat fapta lui A., reținută de instanța de fond, referitoare la folosirea semnăturii sociale în folosul S.C. I. S.R.L. și a încheierii contractului de transport persoane în numele acestei societăți.

Totodată, se arată că instanța de apel nu a analizat fapta lui A., reținută de instanța de fond, de a nu mai plăti ratele pentru 4 autobuze către J., deși aceasta a reprezentat o critică invocată de A. în apel.

Instanța de fond a reținut existența faptei lui A., care a întocmit o factură pentru servicii de transport efectuate de S.C. C. S.R.L., dar în care a indicat un cont personal, iar instanța de apel, fără a avea rol activ în aflarea adevărului, reține această faptă, dar o completează cu motivarea că factura a fost anulată.

Mai arată că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 222 (1) lit. d). din Legea 31/1990, având în vedere faptele săvârșite și dovada acestora rezultată din probatoriul administrat și a reținut în mod simplist că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile legale sus menționate.

Astfel, se mai susține că, în ceea ce privește folosirea semnăturii sociale în folosul său sau al altora, instanța de apel a reținut că această faptă nu s-a confirmat, recurentul înțelegând să precizeze totuși că această faptă se confirmă.

Arată că A. a întocmit adresa nr. x/29.06.2011 în numele S.C. C. S.R.L., ce este semnată numai de acesta către S.C. L. S.R.L., prin care i-a comunicat rezilierea contractului de transport persoane nr. 1000/69/13.11.2003, pe care această din urmă societate îl avea încheiat cu S.C. C. S.R.L. încă din 2003 cu valabilitate până în 20.11.2011.

Precizează că, în aceeași zi, A. emite către S.C. L. S.R.L. altă adresă cu același nr. 293/29.06.2011, folosindu-se de semnătura socială, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L. și solicită S.C. L. S.R.L. încheierea contractului cu S.C. I. S.R.L. al cărui asociat unic era și care avea același obiect de activitate.

Susține, de asemenea, că, imediat ce a reziliat contractul în 29.06.2011, S.C. I. S.R.L. a încheiat cu S.C. L. S.R.L. în data de 01.07.2011 același contract de transport persoane, care a fost prelungit până în data de 30.04.2013; acest contract are același obiect ca și cel din contractul încheiat cu S.C. C. S.R.L.

Renunțarea de către asociatul administrator A. la dreptul S.C. C. S.R.L. de a executa transport persoane pentru S.C. L. S.R.L., conform contractului și încheierea imediată a aceluiași contract de S.C. I. S.R.L., semnat tot de A., constituie o conduită care nu respectă coordonatele și rigorile interesului societar și reprezintă o faptă delictuală intenționată săvârșită în dauna S.C. C. S.R.L. datorită calității sale de administrator, faptă sancționată cu excluderea asociatului administrator în sensul dispozițiilor art. 222 (1) lit. d) din Legea 31/1990.

Se arată că, în acest caz, atitudinea administratorului nu poate fi caracterizată ca fiind neglijență sau inabilitate, ci o faptă delictuală intenționată săvârșită în dauna S.C. C. S.R.L., și aceasta tocmai datorită calității sale de administrator și a încrederii ce i-a fost conferită prin desemnarea sa prin actul constitutiv, încredere de care a abuzat prin actul de reziliere (renunțare) consimțit.

După prezentarea considerentelor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 4011/16 octombrie 2012, referitoare la dispozițiile art. 222 (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, recurentul B. susține că, în speță, asociatul administrator A. nu numai că a încheiat contract în numele societății - S.C. I. S.R.L. -, dar pentru a încheia contractul cu noua societate, a renunțat la contractul pe care îl avea încheiat cu societatea S.C. C. S.R.L.

Susține că fapta lui A. a fost intenționată și a urmărit fraudarea S.C. C. S.R.L., fraudă materializată prin faptul că: S.C. C. S.R.L. nu a mai încasat veniturile din efectuarea contractului pe care-l avea cu S.C. H. S.R.L., venituri în sumă de 16928,36 RON care au fost încasate de S.C. I. S.R.L., transportul persoanelor în baza contractului încheiat între S.C. I. S.R.L. și S.C. H. S.R.L. s-a făcut cu autobuzele proprietatea S.C. C. S.R.L. care a suportat toate cheltuielile, iar veniturile din perioada 01.07.2011-31.03.2013 au fost încasate de S.C. I. S.R.L.

Mai arată că, după prima hotărâre pronunțată de instanța de fond, prin care s-a dispus excluderea lui A., a fost comunicată toată corespondența de către S.C. H. S.R.L., respectiv facturile emise și veniturile încasate de S.C. I. S.R.L. în perioada 01.07.2011 - 31.03.2013, în suma de 16928,36 RON, dovadă în acest sens fiind înscrisurile depuse la dosar.

Arată că fapta de fraudare a S.C. C. S.R.L. a fost intenționată și a continuat și după ce a formulat cererea de excludere a d-lui A., motiv pentru care după aflarea altor fapte a completat cererea principală la termenul din 04.09.2012.

Astfel, în data de 29.02.2012 A. a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/29.02.2012 cu Școala cu clasele I - VIII Budeasa Mare, tot în numele noii societăți în loc să-l încheie pentru vechea societate, contract ce a avut ca obiect transportul cadrelor didactice (ale beneficiarului) de la domiciliu către școală și retur, conform unui tabel în care au fost trecute pe lângă alte date, numele și prenumele și numărul abonamentului.

Se susține că, și în acest caz, transportul cadrelor didactice s-a făcut cu autobuzele proprietatea S.C. C. S.R.L. fiind emise în fals abonamente pe numele S.C. C. S.R.L.

A. a comandat o ștampilă pentru S.C. C. S.R.L., cu inițialele numelui și prenumelui ginerelui acestuia -M.; abonamentele folosite pentru transportul cadrelor didactice conform contractului sus menționat au fost semnate de numitul M., care nu avea nicio calitate în S.C. C. S.R.L. (M. a devenit asociat în S.C. I. S.R.L.) și le-a ștampilat cu ștampila S.C. C. S.R.L. cu inițialele M..

Contravaloarea transportului a fost facturată și încasată de S.C. I..

Solicită a se constata că, A., în aceasta acțiune de fraudare a S.C. C. l-a implicat inclusiv pe ginerele acestuia.

Existența faptei și a fraudei rezultă din înscrisurile de la dosar, raportul de expertiză contabilă efectuat în dosarul penal nr. x/2012 și raportul de expertiză contabilă efectuat la instanța de apel.

Mai arată că fapta de fraudare a asociatului administrator a continuat și după pronunțarea deciziei civile nr. 1235/10.05.2012, de Curtea de Apel Pitești, prin care i s-a interzis să mai facă acte de administrare la S.C. C. S.R.L.

A. a continuat să efectueze în fapt acte de administrare, deși în drept, avea interzis prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Astfel, A., cu intenție, a continuat să facă acte de administrare la punctul de lucru de la Tg. Jiu și a refuzat predarea gestiunii, a încasărilor de pe traseele pe care le-a administrat anterior pronunțării acestei decizii și nu a mai achitat ratele de leasing pentru 4 autobuze ISUZU la S.C. J., motiv pentru care, în data de 09.01.2013, aceasta i-a notificat rezilierea a 4 contracte de leasing și a ridicat cele 4 autobuze.

Din anul 2008 până la data ridicării celor 4 autobuze, S.C. C. S.R.L. a achitat în total aproximativ suma de 1.284.000 RON, sumă care reprezintă daună pentru societate, întrucât ratele plătite au fost pierdute și J. a cerut executarea silită pentru ratele neachitate, din cauza faptei lui A., care nu a respectat o hotărâre judecătorească irevocabilă și a făcut acte de administrare în continuare, cu încălcarea acestei hotărâri.

Faptul că la data rezilierii celor 4 contracte de leasing A. avea dreptul de administrare suspendat, este recunoscut de acesta în apelul formulat.

A. a continuat să facă acte de administrare până când Tribunalul Specializat Argeș, prin sentința 406/19 martie 2013, a dispus excluderea acestuia ca asociat; A. a predat gestiunea de la punctul de lucru de la Tg. Jiu la data de 29.03.2013, aceasta fiind data la care a înțeles să respecte decizia civilă nr. 1235/10.05.2012 și de la această dată a încetat să mai facă acte de administrare.

Într-o altă critică se mai susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990, stabilind că fapta ce atrage excluderea asociatului se stabilește în raport de cuantumul sumei constatate ca prejudiciu, recurentul opinând că aceasta este o reținere fără suport normativ și nu este motivată în drept.

În ceea ce privește art. 222 (1) lit. d) din Legea 31/1990, se arată că, doctrina și practica au admis că frauda poate fi considerată orice acțiune sau inacțiune intenționată săvârșită de asociatul administrator.

Sancțiunea excluderii poate fi aplicată asociatului administrator pentru acțiunile sau inacțiunile frauduloase în dauna societății, deci pentru un delict intenționat săvârșit, autorul faptelor delictuale urmărind sau acceptând un profit din activitatea sa delictuală.

Instanța de apel recunoaște în considerente existența faptei lui A., care a efectuat transporturi cu mijloacele de transport ale S.C. C. S.R.L. și că încasarea sumelor aferente s-a făcut de S.C. I. S.R.L., însă reține că suma de 3.065,28 RON este nesemnificativă în raport cu cifra de afaceri a S.C. C. S.R.L. și că aceasta nu poate conduce la excluderea acestuia, reținere care nu are suport normativ, amintind că, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în decizia nr. 3883/12 noiembrie 2013 a reținut ca "Legea nu distinge nici cu privire la dimensiunea fraudei, nici la multitudinea de fapte frauduloase."

Se mai arată că, reținerea instanței de apel în sensul că prejudiciile constatate de experți se situează după data investirii instanței cu cererea de excludere și că exced limitelor învestirii, nu are suport normativ, nefiind nici motivată în drept.

Susține că, prin cererea de excludere a arătat faptele asociatului administrator A. prin care a fraudat societatea și care duc la excludere, nu cuantumul prejudiciului, acesta fiind stabilit ulterior, prin înscrisurile ce i-au fost date de reprezentanții persoanelor juridice cu care A. a încheiat contracte în numele S.C. I. S.R.L. și prin expertizele contabile efectuate.

Într-o altă critică, arată că instanța de apel a încălcat aspectul pozitiv al puterii lucrului judecat în raport de decizia civila nr. 1235/10 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2011.

Arată că, în această decizie, s-a reținut irevocabil că una din faptele săvârșite de A. în dauna societății și care a stat la baza adoptării hotărârii prin care s-a dispus încetarea de către A. să efectueze acte de administrare la S.C. C. S.R.L., a fost aceea că, "în luna iulie 2011 A., în calitate de administrator la S.C. C. S.R.L. a întocmit o factură pentru plata serviciilor de transport, dar a trecut pe factura contul său personal și nu contul S.C. C. S.R.L."

Susține că instanța de apel nu reține în considerentele deciziei recurate aceasta faptă, pe motiv că factura a fost anulată, în condițiile în care această factură exista la dosarul cauzei.

Factura a fost anulată pentru că a descoperit această faptă și a preîntâmpinat producerea prejudiciului, însă, intenția de a frauda societatea s-a materializat prin emiterea acestei facturi în care a trecut alt cont decât al societății.

Aceste fapte, precum și celelalte menționate în cererea de excludere principală și completată și care n-au făcut obiectul analizei instanței de apel sunt fapte intenționate, care atrag excluderea asociatului administrator A..

Recurentul B., la 8 martie 2017, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului împotriva încheierii din 29 noiembrie 2016, ca nefondat.

Tot la 8 martie 2017, recurentul B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1945 din 4 octombrie 2016, invocând, totodată, excepția nulității acestui recurs, în temeiul art. 302 indice 1 lit. c) C. proc. civ.

La 21 martie 2017, recurentul A. a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de B. față de prevederile art. 223 alin. (3) indice 1 din Legea 31/1990 în referire la art. 725 alin. (3) C. proc. civ. și la art. XVIII alin. (2) ultima teză din Legea nr. 2/2013. Totodată a invocat "inadmisibilitatea recursului" prin prisma faptului că recurentul B. nu a formulat susțineri care să poată fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ședința publică din 28 martie 2017, Înalta Curte, privitor la excepția inadmisibilității recursului formulat de recurentul B., ridicată de recurentul A., a constatat că argumentele aduse în sprijinul acesteia se referă la faptul că recursul declarat de recurentul B. nu conține critici de nelegalitate, ceea ce permite calificarea și încadrarea în excepția nulității recursului prevăzută de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ..iv.

Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului declarat de recurentul B., invocată de A., Înalta Curte urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

În susținerea excepției inadmisibilității căii de atac a recursului declarat de recurentul B., pârâtul A. a invocat incidența art. 223 alin. (3)

1

din Legea nr. 31/1990.

Trebuie precizat că art. 223 din Legea nr. 31/1990 a fost completat prin art. 18 pct. 19 din Legea nr. 76/2012 în sensul că după alin. (3) s-a introdus alin. (3

1

) cu următorul cuprins:

"hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de excludere este supusă numai apelului".

Completarea art. 223 din Legea nr. 31/1990, în sensul evocat mai sus, prin Legea nr. 76/2012, a avut ca scop punerea în acord a dispozițiilor din Legea nr. 31/1990, cu prevederile și principiile noului C. proc. civ.

Legea procesuală aplicabilă prezentului litigiu este cea în vigoare la data sesizării instanței cu cererea introductivă, respectiv 7 noiembrie 2011, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Dispozițiile cuprinse în art. 223 alin. (3)

1

din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile doar proceselor pornite după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În primul rând, trebuie notat că dispozițiile cuprinse în legi speciale, astfel cum au fost reglementate prin Legea de punere în aplicare, cum sunt și cele cuprinse în art. 223 alin. (3)

1

din Legea nr. 31/1990, se completează cu dispozițiile de drept comun, respectiv cu prevederile C. proc. civ., care, în materia dreptului intertemporal cuprind norme de drept aplicabile în caz de succesiune a legilor procesuale.

În lumina dispozițiilor art. 24, 25 și 27 din noul C. proc. civ., aplicarea în timp a legii noi de procedură este guvernată, în cazul regimului căilor de atac, de principiul neretroactivității legii noi și supraviețuirii legii vechi.

În temeiul acestor principii toate actele jurisdicționale, precum și orice acte de procedură produc efectele prevăzute de legea în vigoare la data începerii procesului, iar nu de legea în vigoare la data când au fost pronunțate.

Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că hotărârile date fără drept de apel precum și cele date în apel sunt supuse recursului.

Potrivit art. 223 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 "Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerțului pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul hotărârii se va publica la cererea societății în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a."

În speță, demersul judiciar pendinte a fost inițiat la data de 7 noiembrie 2011, iar hotărârea de primă instanță a fost pronunțată, la data de 6 mai 2014 (după casarea cu trimitere) în materia reglementată de art. 223 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data începerii procesului.

Pornind de la împrejurarea că procesul trebuie să fie soluționat după reguli cunoscute la momentul inițierii lui, Înalta Curte reține că, pentru toate procesele începute anterior intrării în vigoare a noului cod, legea veche va guverna căile de atac susceptibile de a fi exercitate, procesului aplicându-i-se legea în vigoare la data începerii sale, inclusiv sub aspectul exercitării căilor de atac.

Înalta Curte, constată că, în raport de data sesizării instanței, hotărârea instanței de apel poate fi atacată pe calea recursului, așa cum rezultă din dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 223 din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la data sesizării instanței, care nu conține norme derogatorii de la dreptul comun aplicabil la data începerii procesului. Pronunțarea sentinței la o dată ulterioară completării Legii nr. 31/1990 prin art. 18 pct. 19 din Legea nr. 76/2012, nu poate schimba cadrul legal guvernat de dispozițiile legii în vigoare la data introducerii acțiunii.

Forma modificată a normelor cuprinse în legile speciale este aplicabilă doar în privința proceselor începute după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., singurele cărora acesta se aplică (art. 3 din Legea nr. 76/2012).

În privința proceselor începute anterior datei de 15 februarie 2013, legea veche rămâne singura aplicabilă, astfel că în privința acestor procese, normele cuprinse în legile speciale se aplică în continuare, în forma în vigoare până la data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ.. Forma modificată și completată a legii speciale urmează a fi aplicată doar în măsura în care respectivului proces îi sunt aplicabile prevederile noului C. proc. civ.

Așa fiind, cauza de față având ca obiect excludere asociat se încadrează în dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în apel fiind supusă căii de atac a recursului.

Astfel, cum în speță se aplică dispozițiile Legii nr. 31/1990, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, Înalta Curte urmează a respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul B., invocată de intimatul A..

Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția nulității recursurilor declarate de recurenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1945/2016 din 4 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2011, invocată de fiecare dintre recurenți față de recursul celuilalt, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Dispozițiile legale stipulează în art. 303 C. proc. civ. că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi arătat și dezvoltat separat, în sensul formulării unor critici de nelegalitate precum cele evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în privința modului de judecată al instanței finalizat prin hotărârea atacată.

Totodată, instanța este obligată să verifice dacă dezvoltarea motivelor de recurs realizează exigențele dispozițiilor înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care dispune că:

"indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăz