ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 464/2017

Decizia nr. 464/2017

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea formulată de reclamanta SC A. SRL Zalău prin administrator B., în contradictoriu cu pârâții C., D. și E. s-a solicitat ca în temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 să se dispună excluderea acestora din societate și pe cale de consecință, redistribuirea părților sociale ale asociaților excluși către asociații F. și G.

Prin cererea reconvențională formulată de către pârâți, s-a solicitat excluderea din societate a asociaților F. și G., continuarea activității cu cei trei asociați pârâți și redistribuirea în favoarea acestora a părților sociale ale asociaților excluși.

Prin Sentința civilă nr. 477 pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă, la 21 aprilie 2016, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL prin administrator B., societate aflată în insolvență reprezentantă Consorțiul format din K. SPRL și L. SPRL, împotriva pârâților C., D., H. și I. în calitate de succesoare ale defunctului J.

A fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de C., D., H. și I. în calitate de succesoare ale defunctului J. în contradictoriu cu pârâții F. și G., privind excludere asociat și redistribuirea părților sociale.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că pârâții C., D. și J. au fost asociați fondatori ai SC A. SRL, pe parcurs fiind cooptat și G.

În anul 2009, din cauza unor dificultăți financiare, societatea a cooptat un nou asociat, F., care urma să aducă un aport financiar considerabil. În acest fel, F. a devenit asociat majoritar, deținând 51% din părțile sociale iar vechii asociați și-au păstrat funcțiile.

În luna iunie 2012, asociatul majoritar, a solicitat majorarea capitalului social cu 190.000 lei, fapt consfințit prin Hotărârea AGA nr. 1 din 11 iunie 2012, prin urmare componența capitalului social a devenit următoarea: F. - 97,5%, G. - 0,085%, C. și D. câte 0,510% iar J. 0,545%.

Între asociați au intervenit neînțelegeri, aceștia acuzându-se reciproc de fals, uz de fals, utilizarea activelor firmei în interes propriu, iar prin prezenta acțiune fiecare dintre asociați solicită excluderea celorlalți din societate.

Reclamanta a susținut că pârâții au sustras mai multe bunuri constând în materiale de construcții, folosindu-le la construcția caselor proprietate particulară, creând lipsuri în gestiunea societății.

Referitor la acest aspect, s-a reținut că expertiza contabilă efectuată în cauză a evidențiat faptul că în realitate între reclamantă și pârâți au fost încheiate contracte, în valoarea precizată în acțiune, cărora nu li s-au dat numere de ordine în evidențele contabile, pârâții recunoscând acest fapt menționând însă că a existat o înțelegere între asociați, astfel încât fiecare dintre ei să-și edifice o locuință.

În ceea ce-i privește pe G. și J., cheltuielile de materiale au fost evidențiate în contabilitate și ulterior facturate, iar J. a și achitat suma de 41.281,18 lei cu titlu de avans contract.

Prin urmare, s-a constatat că toți cei patru asociați au beneficiat de facilități din partea societății pentru edificarea unor case și nu se poate invoca doar culpa unuia dintre ei, situația celor patru fiind similară.

Prin acțiune s-a mai susținut că pârâții au avut relații speciale cu anumite societăți deținute de aceștia sau de membrii familiei și prin urmare ar fi săvârșit și fapte de concurență neloială.

În legătură cu această susținere, s-a reținut că este adevărat că, în cele două societăți SC M. SRL și SC N. SRL existau părți sau membri ai familiei lor, dar acest fapt era cunoscut și acceptat de către toți asociații, iar în ce privește modalitatea de derulare a relațiilor dintre părți, expertiza contabilă nu a putut clarifica situația financiară a acestora din cauza faptului că societățile nu au depus actele contabile așa încât o verificare încrucișată a evidențelor contabile nu a putut fi făcută.

În acțiune s-a mai susținut că cei trei pârâți refuză să restituie cele trei autoturisme care și în prezent se află în posesia lor, chestiune în legătură cu care s-a reținut că cei trei pârâți au vândut în anul 2005 autoturismele societății SC A. SRL Zalău, primind în schimb fiecare suma de 4.000 lei. Autoturismele nu au fost înregistrate în evidența mijloacelor fixe ci direct pe cheltuială, la achiziționarea lor.

Ulterior, acestea au fost facturate unei societăți de leasing din Cluj iar valoarea lor a fost apreciată ca fiind un avans la contractul de leasing, prin urmare, nu s-a probat că autoturismele în cauză sunt proprietatea reclamantei câtă vreme nu figurează ca mijloace fixe în inventarul acesteia.

S-a mai susținut că pârâții au participat la luarea deciziilor în ce privește propria persoană și că au folosit fondurile societății în interes personal iar aceste aspecte au avut loc în cursul anului 2011 însă din concluziile expertizei reiese că pârâții au de restituit unele sume reclamantei, dar aceste date nu sunt raportate la anul 2011.

În ce privește modul în care au fost repartizate dividendele societății, expertiza a evidențiat faptul că au fost ridicate doar în anul 2009 și au fost împărțite între asociații G., D., C. și J.

Totodată, prima instanță a constatat că nu se poate reține că pârâții au prejudiciat în vreun fel societatea reclamantă, dat fiind faptul că, aceștia nu au un regulament care să indice modalitatea de stingere a obligațiilor și pe cale de consecință nu s-a putut determina dacă plățile au fost efectuate preferențial sau în ordine.

Prin cererea reconvențională s-a solicitat excluderea celor doi asociați F. și G. considerându-se că și aceștia au prejudiciat societatea.

Astfel, s-a susținut că F. nu și-a respectat obligația de a aduce societății suma de 2.000 000 lei deși, în baza acestei propuneri, ceilalți asociați au fost de acord cu cesionarea părților sociale.

Conform art. 2 din Protocolul de cesiune, asociatul cooptat s-a angajat să contribuie la SC A. SRL cu sume de bani și garanții imobiliare în valoare de 2.000.000 lei, însă în realitate, acesta a achitat în decembrie 2009 suma de 4.590 lei iar în ianuarie 2012, suma de 190.000 lei.

Apoi în perioada 2012 - 2013 s-a mai depus un numerar de 554.150 lei dar deponentul era B. - soțul asociatei și care deținea funcția de director în cadrul SC A. SRL.

În anul 2012, F. a încheiat un contract de împrumut cu numitul P. pentru suma de 100.000 dolari SUA și tot această persoană a încheiat un contract de împrumut cu societatea, angajându-se să o împrumute cu suma de 100.000 dolari SUA.

Numitul P. a virat societății în data de 14 martie 2012 suma de 332.340 lei deși nu avea niciun raport contractual cu societatea iar din această sumă s-a restituit acestuia la 1 iunie 2012 suma de 182.500 lei.

Prin urmare, s-a constatat că această nouă asociată majoritară, F., nu a făcut decât să vireze pentru o anumită perioadă de timp o parte din suma la care se angajase iar apoi a retras-o.

În legătură cu relațiile preferențiale pe care noul asociat majoritar le-ar fi avut cu societatea SC Q. SRL și cu plățile efectuate acesteia, instanța a reținut că aceste aspecte nu se confirmă atâta vreme cât reclamanta nu avea un regulament care să cuprindă ordinea stingerii obligațiilor.

În ce-l privește pe asociatul G., s-a reținut că pârâții-reclamanți reconvenționali au susținut că și-a pierdut calitatea de asociat conform convenției din 4 octombrie 2010 însă înscrisul la care aceștia fac referire nu e semnat decât de asociatul uneia dintre părți nefiind însușit de titulari și prin urmare, nu are o valoare juridică.

Raportat la probele administrate în cauză, tribunalul a arătat că fiecare dintre asociați au propria culpă pentru funcționarea deficitară a societății și niciunul dintre ei nu poate susține că doar ceilalți au administrat defectuos activele societății iar atitudinea ostilă a asociaților majoritari nu este un motiv suficient pentru excluderea celor trei asociați atâta vreme cât nu s-a dovedit păgubirea efectivă a acesteia.

În consecință a fost respinsă atât cererea de chemare în judecată cât și cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel C., D., H. în calitate de moștenitoare a lui J., F., G. și SC A. SRL Zalău iar prin Decizia civilă nr. 729/2016 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, s-au respins ca nefondate apelurile.

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut că în mod corect prima instanță a constatat că între asociați au intervenit neînțelegeri, aceștia acuzându-se reciproc de fals, uz de fals, utilizarea activelor firmei în interes propriu, sau al altei persoane, iar în cauză, fiecare dintre asociați solicită excluderea celorlalți din societate și prin urmare, în vederea excluderii oricăreia dintre părți se impune a se verifica actele și faptele acestora din perioada în care aveau calitate de administratori ai societății.

În legătură cu principala critică formulată de apelanți ce vizează efectele conferite de prima instanță dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 31/1990, s-a reținut că statuările primei instanțe cu privire la necesitatea analizării faptelor imputate tuturor asociaților doar prin raportare la calitatea de administrator a acestora sunt corecte.

Astfel, natura juridică a instituției excluderii, de remediu societar, dictează și condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi dispusă judiciar această sancțiune, iar rațiunea instituirii textului legal evocat este aceea de a reglementa remediile necesare pentru salvgardarea societății atunci când asociații nu mai manifestă față de societate același interes care a determinat nașterea acestei entități.

S-a mai reținut că la momentul constituirii societății, în special al societăților de persoane, între asociați se nasc raporturi juridice complexe iar caracterul special al consimțământului necesar pentru încheierea contractului se păstrează pe toată durata de existență a noii entități constituite în baza acordului astfel exprimat.

Totodată, s-a arătat că excluderea asociatului întemeiată pe unul din cazurile stabilite prin art. 222 din Legea nr. 31/1990 presupune nerespectarea obligației de affectio societatis de către unul dintre asociați, dar și, posibilitatea continuării societății cu ceilalți asociați, în măsura în care în privința acestora obligația este îndeplinită.

Reclamanta, prin acțiunea introductivă de instanță, a înțeles să solicite excluderea a trei dintre asociați susținând că în cazul în care un asociat nu își îndeplinește obligațiile asumate față de societate ori săvârșește anumite fapte potrivnice intereselor societății, este amenințată însăși existența societății, măsura excluderii asociatului indezirabil apărând atât ca o sancțiune aplicată acestuia, dar și ca un remediu pentru salvarea societății.

În această privință, instanța de apel a reținut că reclamanta are în vedere că aplicarea sancțiunii apare ca fiind justificată numai în măsura în care este posibilă continuarea societății, salvarea entității fiind posibilă datorită manifestării lui affectio societatis de către ceilalți asociați însă ignoră faptele evocate prin cererea reconvențională și cele evidențiate de probatoriul administrat în cauză.

Prima faptă evidențiată prin acțiunea introductivă de instanță este sustragerea și însușirea fără drept a bunurilor societății - materiale de construcții și utilizarea lor în interes personal de către pârâți la construcția caselor personale fără a fi achitată societății subscrise contravaloarea acestor bunuri și utilizarea personalului angajat în interes personal.

Astfel, s-a reținut că toți cei patru asociați au beneficiat de facilități din partea societății pentru edificarea unor case și prin urmare nu se poate vorbi doar despre culpa unuia dintre ei, situația celor patru fiind similară.

Probatoriul administrat a relevat în privința primei fapte imputate asociaților că toți asociații au beneficiat de materiale de construcții din patrimoniul societății astfel: C. suma de 95.480,28 lei, D. în sumă de 28.790,25 lei, J. în cuantum de 190.903,33 lei, iar G. a beneficiat de sume în valoare de 110.649,67 lei.

Prin urmare, instanța de apel a argumentat că invocarea săvârșirii unor fapte de natură să determine excluderea unui asociat presupune prin ipoteză că asociații care nu au săvârșit o astfel de faptă pot continua societatea, însă în cauză niciunul dintre asociați nu îndeplinește aceste criterii întrucât toate raporturile dintre asociați și societate sunt afectate în aceleași mod.

Referitor la celelalte fapte invocate, s-a constatat că probatoriul administrat relevă că dispozițiile de încasări și plăți către casierie au elemente neidentificabile cum ar fi: numele, prenume, semnătura plătitor, semnătură beneficiar, semnături registre casă, ceea ce confirmă că fiecare dintre asociați au ridicat repetat, în mod nejustificat sume de bani din societate și doar o parte au fost restituite.

De asemenea, din probatoriul administrat a rezultat că SC A. SRL a fost fraudată prin utilizarea resurselor financiare în interes personal sau al altor entități juridice fiind împrumutate sume către societățile controlate de asociați, atât prin derularea raporturilor cu societățile M. SRL și N. SRL cât și cu societatea Q. SRL.

Aceeași este situația și în ceea ce privește folosirea bunurilor societății respectiv a autoturismelor achiziționate de aceasta și a faptelor invocate de fraudare a societății SC A. în interesul altor societății în care asociații aveau de asemenea calitatea de asociați.

S-a evidențiat totodată că pentru a putea fi dispusă sancțiunea judiciară a excluderii unui asociat e imperios necesar ca aceasta să aibă ca finalitate salvarea ființei societare, ceea ce presupune că există raporturi între societate și asociați care nu sunt afectate de maniera imputată asociaților a căror excludere se solicită, însă conivența dintre asociații societății A. SRL confirmă că în ceea ce privește această entitate juridică toate raporturile dintre asociați și societate au fost afectate deopotrivă.

Astfel, s-a constatat că argumentele evidențiate relevă că prima instanță a determinat în mod corect starea de fapt și a aplicat în mod judicios normele legale.

Instanța de apel reținând că sancțiunea a cărei aplicare o solicită fiecare dintre titularii demersurilor, acțiunea introductivă și cererea reconvențională, presupune posibilitatea salvării ființei societare pornind de la premisa că raporturile societare cu ceilalți asociați nu sunt afectate, a constatat că nu sunt fondate niciunul din apelurile declarate astfel că potrivit art. 296 C. proc. civ., au fost respinse.

Împotriva deciziei sus-menționate, au declarat recurs reclamanta SC A. SRL Zalău prin administrator special O. și pârâții G. și F., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor declarate de aceștia, admiterea acțiunii introductive principale și pe cale de consecință să se dispună în temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea pârâților intimați din societatea SC A. SRL, și în temeiul art. 223 din Legea nr. 31/1990, urmând ca în urma excluderii să se dispună continuarea societății cu asociații F. și G. prin redistribuirea părților sociale ale asociaților excluși către asociații F. și G. proporțional cu participarea acestora la capital, respectiv alocarea părților sociale deținute de pârâți.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, instanța de apel a reținut faptul că intimații C., D. și H. au săvârșit fapte în frauda societății, însă a apreciat că acestea nu sunt de natură să determine excluderea lor din societate, recurenții, la rândul lor, ar fi săvârșit fapte care probează lipsa de affectio societatis, pe care însă nu le învederează în ceea ce o privește pe recurenta F. și care sunt reținute în mod greșit în ceea ce îl privește pe recurentul G.

Au mai arătat recurenții că instanța de apel a reținut în mod greșit că atât pârâții C., D. și H., cât și recurenții, ar fi săvârșit acte de natură a afecta raporturile societare, respectiv că nu se poate reține în persoana asociaților F. și G. respectarea în continuare a obligației de affectio societatis.

Apreciază recurenții că motivarea instanței de apel este urmarea interpretării și aplicării greșite a legii întrucât consideră că deși faptele recurenților nu sunt de natura celor prevăzute la art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, în timp ce ale intimaților fac parte din această categorie, totuși nu dispune excluderea din societate a acestora din urmă.

Pe de altă parte, apreciază recurenții că soluția pronunțată de instanța de apel s-a făcut cu aplicarea greșită a legii raportat la starea de fapt prin aceea că a stabilit că faptele acestora ar denota o lipsă de affectio societatis și că raportat la aceasta, se impune respingerea sancționării intimaților cu excluderea din societate. Aspectele de fapt deduse judecății relevă că, pe de o parte, în sarcina recurenților nu se pot reține fapte prejudiciabile pentru societate, de natură a releva o lipsă de affectio societatis, în timp ce în privința intimaților actele frauduloase pentru societate și deci, pentru ceilalți asociați sunt evidente.

Au mai arătat recurenții că în mod eronat instanța de apel a reținut că prin faptele lor, toți asociații au dovedit că sunt lipsiți de affectio societatis, când, în realitate, din starea de fapt raportată la dispozițiile legale aplicabile, acest aspect se poate reține doar cu privire la persoana asociaților C., D. și H.

Astfel, pentru a reține lipsa de affectio societatis, singura referire pe care instanța de apel o face este fapta tuturor celor patru asociați, C., D., J. și G., de a fi beneficiat de materiale de construcții care ar fi fost utilizate în interes personal însă nu se face nicio referire la vreo faptă imputabilă asociatei F.

În privința asociatului G., au solicitat recurenții a se observa că prin cererea de apel a intimaților, singura critică făcută de aceștia în privința soluției pronunțate de prima instanță vizează fapta asociatului G. de a fi înstrăinat părțile sociale deținute la societate către F. prin efectul unui contract de cesiune de părți sociale, apreciind că această înstrăinare echivalează cu o retragere din societate, nicidecum fapta de a fi beneficiat de materiale de construcții ale societății, la fel ca și ceilalți beneficiari.

Instanța de apel a fost învestită de către apelanți să dea o calificare juridică a stării de fapt și motivelor învederate în raport cu temeiul de drept al acțiunii lor reconvenționale, respectiv excluderea asociatului pentru motivele indicate la art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, însă tribunalul nu a analizat acest aspect, ci alte aspecte, neaduse în discuție de către apelanți.

Așa fiind, apreciază recurenții că instanța de apel a analizat alte motive decât cele susținute de intimați și în mod greșit a reținut că G. este lipsit de affectio societatis.

În privința asociatei F., au arătat că singurul considerent învederat în mod expres de către curtea de apel este acela că a ignorat faptele evocate prin cererea reconvențională, or, faptele care se reproșează acesteia, pe de o parte, nu pot fi circumscrise motivului de excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 întrucât aceasta nu deține și nici nu a deținut calitatea de administrator al societății, iar pe de altă parte, acestea sunt neîntemeiate, nefiind susținute de probatoriul administrat în cauză, motiv pentru care apreciază că instanța a reținut fără temei că asociata F. este lipsită de affectio societatis.

Au mai arătat recurenții că în mod greșit instanța de apel a reținut că neexistând affectio societatis din partea niciunuia dintre asociați, nu pronunță o hotărâre de excludere a vreunuia dintre ei și pe cale de consecință urmează ca societatea să continue în aceeași formulă asociativă, or, în mod evident, această situație nu poate fi primită de către niciuna dintre părți ori cel puțin de către recurenți, cu atât mai mult cu cât faptele care s-au reținut în sarcina acestora sunt de natură și de importanță cu totul diferită față de cele săvârșite efectiv de către intimați și în niciun caz nu denotă lipsa interesului comun și legitim manifestat față de societate, scopul și obiectul societar.

În concluzie, au arătat recurenții că instanța a reținut și calificat în mod eronat faptele acestora, ca fiind de natura celor care denotă lipsa de affectio societatis.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au susținut că întreaga motivare a instanței pentru respingerea apelului lor se rezumă la aceea că faptele culpabile ale unora dintre asociați nu pot fi reținute ca motiv de excludere a acestora câtă vreme cu privire la asociații cu care ar continua societatea se constată săvârșirea unor fapte de același tip care au fost ignorate de aceștia și care denotă lipsa de affectio societatis.

Au mai arătat recurenții că instanța de apel nu a indicat care anume fapte ale acestora ar fi fost ignorate de către ei și deci, pentru care faptă nu se poate dispune continuarea existenței pe mai departe a societății având ca asociați doar pe aceștia.

Prin hotărârea atacată se face referire doar la faptul că pârâtul G. ar fi beneficiat de materiale din partea societății, la fel ca și ceilalți trei asociați intimați C., D. și J., or, dincolo de faptul că acest aspect nu a fost pus în discuție de către intimați prin acțiunea reconvențională și nici prin apelul în limitele căruia au învestit curtea de apel, considerentul este neîntemeiat.

Având în vedere aceste aspecte, apreciază recurenții că atât considerentele cât și soluția dată de instanță este criticabilă din perspectiva legalității, întrucât nu creează transparența asupra silogismului judiciar care explică și justifică dispozitivul și nu arată, raportat la aspectele concrete supuse judecății în apel care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.

În aceste condiții, apreciază recurenții că omisiunea instanței de a se pronunța asupra motivelor din starea de fapt care a permis reținerea concluziilor cu privire la asociata F., cât și referirile instanței la un cu totul alt temei cauzal cu privire la asociatul G., echivalează în fapt cu lipsa analizei efective a cauzei.

În final, au arătat recurenții că deși instanța de apel a reținut că faptele intimaților se subsumează motivului de excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, nu a dispus excluderea acestora motivând în mod eronat respingerea prin lipsa de affectio societatis a recurenților.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenții au susținut că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, din perspectiva faptului că deși s-a apreciat că faptele recurenților nu sunt de natura celor prevăzute la art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, în timp ce ale intimaților fac parte din această categorie, totuși nu s-a dispus excluderea din societate a acestora din urmă.

Au mai arătat recurenții că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii raportat la starea de fapt prin aceea că s-a stabilit că faptele lor ar denota lipsă de affectio societatis și că raportat la aceasta se impune respingerea sancționării intimaților cu excluderea din societate, însă în mod eronat, s-a reținut că prin faptele lor toți asociații au dovedit că sunt lipsiți de affectio societatis, când în realitate, din starea de fapt aceste aspecte pot fi reținute doar cu privire la persoana asociaților C., D. și H.

Astfel, analizând decizia recurată, se constată că instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe și a expus în raționamentul său cu privire la critica referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

În raport cu dispozițiile legale menționate și în baza probatoriului administrat, a cărui cenzură este exclusă în recurs, în considerarea specificului acestei căi de atac, instanța de apel a reținut în mod corect că excluderea asociatului întemeiată pe unul din cazurile prevăzute la art. 222 din Legea nr. 31/1990 presupune nerespectarea affectio societatis de către unul dintre asociați, dar și posibilitatea continuării societății cu ceilalți asociați în privința cărora obligația ar fi îndeplinită. Or, în speță, s-a argumentat că toate raporturile dintre societate și asociați au fost afectate deopotrivă, prin sustragerea și însușirea fără drept a bunurilor acesteia, ridicarea în mod nejustificat a unor sume de bani, fiind restituite doar o parte a acestora, utilizarea resurselor financiare în interes personal sau al altor entități juridice, fiind împrumutate sume de bani către societățile controlate de asociați, cu alte cuvinte, toți asociații prin faptele lor au dat dovadă că sunt lipsiți de affectio societatis.

În acest context, în mod corect a reținut instanța de apel că sancțiunea excluderii solicitată atât prin acțiunea introductivă cât și prin cererea reconvențională presupune posibilitatea salvării entității societare și continuarea activității cu asociații care au manifestat affectio societatis, însă față de împrejurarea că raporturile societare cu toți asociații au fost afectate, soluția de respingere a ambelor acțiuni este legală.

Așadar, față de cele reținute, nu se poate constata interpretarea, încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar cu privire la celelalte susțineri referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriului, se va reține că recurenții prin argumentele aduse au cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin.

Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv în timp ce motivarea străină de natura pricinii se regăsește într-o hotărâre, atunci când argumentele avute în vedere de instanță în considerentele acesteia nu au legătură cu soluția și nu sunt de natură să o susțină.

În cauză, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța de apel nu se regăsește niciuna dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Hotărârea atacată răspunde tuturor criticilor formulate, nu cuprinde motive contradictorii, considerentele acesteia fiind conforme cu dispozitivul, iar argumentele reținute susțin întru totul soluția pronunțată.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenții au susținut că instanța de apel a constatat că faptele culpabile ale unora dintre asociați nu pot fi reținute ca motiv de excludere a acestora câtă vreme cu privire la asociații cu care ar continua societatea se constată săvârșirea unor fapte de același tip care au fost ignorate de aceștia și care denotă lipsa de affectio societatis, fără a indica însă care anume fapte ar fi fost ignorate de către aceștia și deci, pentru care faptă nu se poate dispune continuarea existenței pe mai departe a societății având ca asociați doar recurenții.

Examinând decizia recurată, prin raportare la motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., se constată că susținerile recurenților sunt nefondate, având în vedere că argumentele instanței de apel referitoare la criticile reclamanților sunt dezvoltate punctual, fiind prezentate faptele de natura celor prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 reținute în sarcina tuturor asociaților, fiind expuse motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Zalău prin administrator special O. și pârâții G. și F. împotriva Deciziei civile nr. 729/2016 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Zalău prin administrator special O. și pârâții G. și F. împotriva Deciziei civile nr. 729/2016 din 19 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat de GGC - CT