ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4189/2018

Ședința publică din data de 10 octombrie 2018

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 03 octombrie 2011, sub nr. x/2011, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții B. și S.C. C. S.R.L., cerere de excludere a asociatului pârât B. din cadrul societății C. S.R.L., solicitând redistribuirea în mod egal între asociații rămași a părților-sociale ce au aparținut asociatului pârât, continuarea activității societății sub forma societății cu răspundere limitată cu doi asociați, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6800 din 28 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea principală și a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul D. ca neîntemeiată. A dispus excluderea pârâtului din societatea C. S.R.L. După excludere, structura capitalului social urma a fi: A. - 50% și D. - 50%. A obligat pârâtul B. la plata către reclamantă a sumei de 14.660,33 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel B., S.C. C. S.R.L. și D..

La termenul din 14.09.2015 instanța de apel, în raport de motivul repunerii cauzei pe rol, de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., și de dispozițiile legii speciale nr. 31/1990 care prevăd căi specifice de atac a hotărârilor AGA, a admis excepția inadmisibilității cererii formulată de intimata-reclamantă referitoare la nulitatea hotărârii AGA din 4.05.2015 și a celorlalte înscrisuri în faza procesuală a soluționării apelului.

Prin decizia civilă nr. 1455 din 5 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelurile declarate de apelanții- pârâți B. și S.C. C. S.R.L. și de apelantul-intervenient accesoriu D. împotriva sentinței civile nr. 6800 din 28.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, a anulat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Împotriva încheierii din 14 septembrie 2015 și deciziei nr. 1455/2015 din data de 5 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Prin decizia nr. 1284 din 30 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 septembrie 2015 și a deciziei nr. 1455/2015 din 5 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

În motivarea deciziei, s-a reținut că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale potrivit căruia poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se folosește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Înalta Curte a constatat că articolul 223 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat prin art. 18 pct. 19 și pct. 20 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012 și prevede:

"(1) Excluderea se pronunță prin hotărâre judecătorească la cererea societății sau a oricărui asociat.

(2) Când excluderea se cere de către un asociat se vor cita societatea și asociatul pârât.

(3) Ca urmare a excluderii, instanța judecătorească va dispune, prin aceeași hotărâre, și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați.

(3

1

) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de excludere este supusă numai apelului.

(4) Hotărârea definitivă de excludere se depune, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerțului pentru a fi înscrisă în registru, iar dispozitivul hotărârii se publică, la cererea societății, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a."

Din interpretarea dispozițiilor mai sus-enunțate, rezultă, fără echivoc, că, pentru asemenea hotărâri pronunțate în cererea de excludere a asociatului, se prevede posibilitatea atacării numai cu apel, acestea fiind supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de dispozițiile C. proc. civ.

Înalta Curte de reținut că decizia ce formează obiectul prezentului recurs, este supusă conform dispozițiilor art. 223 alin. (3

1

) din Legea nr. 31/1990 numai apelului, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de dispozițiile art. 299 C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 126 și art. 129 din Constituție.

În speță s-a declarat recurs împotriva încheierii din 14 septembrie 2015, încheiere de amânare a pronunțării, prin care curtea de apel, printre alte măsuri procesuale, a admis excepția inadmisibilității cererii formulată de intimata-reclamantă referitoare la nulitatea hotărârii AGA din 4.05.2015 și a celorlalte înscrisuri în faza procesuală a soluționării apelului, care constituie o încheiere premergătoare și, prin urmare, poate fi atacată cu aceeași cale de atac ca și hotărârea prin care cauza a fost soluționată.

Așadar, cum în cauză, s-a atacat o încheiere dată în cursul soluționării apelului, fază procesuală ce se finalizează, potrivit legii, prin pronunțarea unei decizii supuse numai apelului, ce nu mai poate fi atacată cu recurs și încheierea din 14 septembrie 2015 are, din acest punct de vedere, același regim juridic cu decizia, iar recursul exercitat împotriva acesteia este inadmisibil.

Prin urmare, atât încheierea, cât și decizia recurate în cauză sunt hotărâri care pot fi atacate numai cu apel, în raport de dispozițiile art. 223 alin. (3)

1

din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin art. 19 și 20 din Legea nr. 76/2012, nefiind susceptibile de recurs, pentru că ar însemna să se exercite recurs față de o hotărâre care este supusă numai apelului ceea ce nu este permis, față de dispozițiile art. 299 și art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. care reglementează condițiile exercitării acestei căi de atac.

În raport de prevederile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamanta A., a fost respins ca inadmisibil.

Prin sentința civilă nr. 7652 din 06 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011, s-a respins excepția nulității contractului de cesiune de părți-sociale atestat sub nr. x din 3 aprilie 2015 ca neîntemeiată, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. de a se lua act de transmiterea calității procesuale pasive ca neîntemeiată, s-a respins acțiunea ca rămasă fără obiect și s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu.

A reținut prima instanță că reclamanta a învestit instanțele cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 222 și art. 223 din Legea nr. 31/1990, solicitând excluderea asociatului B. din societatea C. S.R.L.

Astfel, la momentul sesizării, în cadrul societății pârâte existau 3 asociați, respectiv reclamanta, cu o cotă de participare de 35% din capitalul social, pârâtul cu o cotă de participare de 30% din capitalul social și intervenientul accesoriu, cu o cotă de participare de 35% din capitalul social.

Ulterior pronunțării hotărârii de către prima instanță, în primul ciclu procesual, în fața instanței de apel a fost depus la termenul de la 06 aprilie 2015 contractul de cesiune părți-sociale încheiat la 03 aprilie 2015, prin care pârâtul a transmis intervenientului accesoriu toate părțile sociale deținute în cadrul societății C. S.R.L., în număr de 73, pentru prețul de 100.000 USD.

În aceste condiții, prin concluziile scrise depuse după reținerea cauzei spre soluționare, reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că nu poate fi avut în vedere contractul de cesiune părți-sociale întrucât nu există o hotărâre a adunării generale care să ia act de cesiunea intervenită, cesiunea nu a fost înregistrată în registrul comerțului, scadența unei rate din preț este la 31 decembrie 2015, iar contractul nu menționează nimic cu privire la impozitul pe câștigurile rezultate din cesiune, arătând totodată că este incidentă sancțiunea nulității absolute pentru fraudă la lege, cauză ilicită și imorală, contractul fiind încheiat cu intenția evidentă de a ocoli consecințele excluderii asociatului pârât din societate. Totodată, a susținut că prin decizia de apel s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea analizării condițiilor de validitate a cesiunii și excepției nulității invocate de reclamantă.

Analizând în rejudecare apărările reclamantei, tribunalul a reținut că, prin rezoluția nr. 91738 din 17 iunie 2015, s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii privind transmisiunea părților-sociale, conform Hotărârii AGA C. S.R.L. nr. 6 din 18 mai 2015, astfel încât, în prezent, potrivit extrasului Recom, au calitatea de asociați în cadrul societății pârâte reclamanta, cu o cotă de participare de 35% din capitalul social și intervenientul accesoriu, cu o cotă de participare de 65% din capitalul social; reclamanta nu a administrat nicio dovadă în sensul că hotărârea adunării generale a asociaților de aprobare a cesiunii intervenite ar fi fost anulată prin hotărâre judecătorească în condițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Tribunalul a apreciat că nu subzistă motivele de nelegalitate referitoare la nemenționarea în Registrul Comerțului a cesiunii intervenite, respectiv la lipsa unei hotărâri a adunării generale de aprobare a cesiunii, iar împrejurarea că s-a convenit plata prețului cesiunii în două tranșe, dintre care una scadentă la 31 decembrie 2015, nu se circumscrie niciunui motiv de nulitate de natură să afecteze cesiunea; data intervenirii cesiunii în raport cu data pronunțării hotărârii de excludere, în primul ciclu procesual, nu prezintă relevanță, ținând cont că asociatul exclus păstrează această calitate până la rămânerea definitivă a hotărârii de excludere; că, oricum, părțile-sociale pot fi transmise liber între asociați, conform art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar legea nu instituie o interdicție a transmiterii părților-sociale în ipoteza în care s-a formulat o acțiune în excludere împotriva asociatului cedent; o astfel de interdicție ar constitui o îngrădire a prerogativelor dreptului de proprietate asupra părților-sociale, astfel încât aceasta nu poate fi presupusă, ci trebuie expres reglementată de lege, pentru cazuri temeinic justificate; totodată, împrejurarea că în contract nu se menționează nimic cu privire la impozitul pe câștigurile rezultate din cesiune nu este de natură să atragă nulitatea contractului, aceasta fiind o sancțiune aplicabilă pentru nerespectarea condițiilor de validitate prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a unui act juridic, ci poate determina, cel mult, consecințe în plan fiscal pentru persoana în culpă.

Analizând susținerea reclamantei în sensul că cesiunea este lovită de nulitate pentru fraudă la lege, respectiv cauză ilicită și imorală, fiind încheiată cu intenția de eludare de către pârât a consecințelor excluderii din societate, tribunalul a reținut că existența unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară, conform art. 1239 C. civ., iar reclamanta nu arată care este norma legală imperativă pe care părțile cesiunii au urmărit să o eludeze prin încheierea contractului.

Față de considerentele expuse, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția nulității contractului de cesiune părți-sociale atestat sub nr. x din 03 aprilie 2015.

În același timp, ținând cont de natura specifică a acțiunii în excludere, aceea de sancțiune aplicabilă asociatului din societatea cu răspundere limitată, în cazurile reglementate de art. 222 din Legea nr. 31/1990, tribunalul a considerat că transmisiunea părților-sociale intervenită pe parcursul procesului nu poate avea ca afect și transmisiunea calității procesuale pasive în raportul juridic dedus judecății.

Constatând că la momentul pronunțării sentinței pârâtul nu mai are calitatea de asociat în cadrul societății C. S.R.L., ca urmare a transmisiunii părților-sociale intervenite ulterior sesizării instanței, precum și faptul că în cauză nu a operat o transmisiune a calității procesuale pasive, tribunalul a respins cererea de excludere ca rămasă fără obiect și a admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 1564 din 27 aprilie 2017, tribunalul a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 7652 din 06 decembrie 2016.

Împotriva acestor hotărâri au declarat apel reclamanta A. și curatorul special al pârâtei C. S.R.L.

Prin decizia nr. 787/2018 din 4 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins apelul formulat de apelantul curator special al S.C. C. S.R.L., avocat E., împotriva sentinței civile nr. 1564 din 27 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011, ca tardiv formulat.

S-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 7652 din 06 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L., prin curator special avocat E., cu intimatul pârât B. și cu intimatul intervenient D., ca nefondat.

A fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât a sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată în apel.

S-a respins cererea intimatului intervenient de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a înlăturat critica privind nemotivarea de către instanța de apel a soluției primei instanțe de respingere a excepției nulității contractului de cesiune.

S-a reținut că, pronunțând hotărârea atacată, judecătorul a prezentat în considerentele acesteia în mod pertinent motivele de fapt și de drept avute în vedere, care i-au format convingerea și care au condus la soluția pronunțată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, exigențe ale motivării impuse de prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

S-a constatat că instanța a analizat susținerile reclamantei referitoare la cauza ilicită și imorală a contractului de cesiune de părți-sociale, precizând, cu privire la întregul acestora și raportat la temeiul de drept incident, motivul pentru care aceste cauze de nulitate nu au fost considerate întemeiate.

În consecință, apreciind că hotărârea îndeplinește cerințele motivării, curtea de apel a înlăturat criticile apelantei reclamante cuprinse în primul motiv de apel.

Referitor la aspectul înregistrării în Registrul Comerțului a cesiunii părților-sociale, instanța de apel a apreciat că mențiunile primei instanțe sunt corecte. La acest moment, potrivit informațiilor furnizate de ORCTB, intimatul pârât B. nu mai figurează ca asociat al societății C. S.R.L., fiind înregistrată operațiunea de cesiune a părților-sociale. Așa cum arată însăși apelanta reclamantă, deși a formulat acțiune în anularea hotărârii adunării generale a asociaților nr. 6 din 18 mai 2015, prin care s-a aprobat cesiunea, judecata acesteia a fost suspendată până la soluționarea dosarului de față, prin urmare nu se mai putea pune în discuție o suspendare a prezentei judecăți până la soluționarea acțiunii în anularea hotărârii AGA. Cum nu s-a făcut dovada suspendării executării acestei hotărâri AGA, în baza căreia s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii privind transmisiunea părților-sociale, nu se poate considera că transmisiunea părților-sociale înscrisă în Registrul Comerțului nu produce efecte, motiv pentru care s-a constatat că nu sunt întemeiate criticile apelantei reclamante sub acest aspect.

S-a mai reținut și faptul că, în situația în care se solicită excluderea și asociatul, la rândul său, solicită retragerea, prima cerere care se va analiza va fi cea a asociatului, pentru că se recunoaște prioritatea manifestării unilaterale de voință. Caracterul esențialmente voluntar al retragerii nu poate fi negat pe motiv că, simultan, ar exista motive de excludere, pentru că scopul procedurilor nu este acela al sancționării persoanei, ci al protecției patrimoniului și societății, a cărei situație și existență se discută în procedurile de retragere sau excludere, nicidecum nepunându-se în discuție ceilalți asociați, societatea păstrând, fără îndoială, dreptul de a fi despăgubită pentru prejudiciile cauzate de asociatul retras anterior retragerii.

Tocmai în sensul identificării unui mecanism de echilibrare a raportului între interesul personal al asociaților și interesul social, legiuitorul a reglementat anumite instituții juridice, precum cesiunea de părți-sociale, excluderea sau retragerea. Nu mai puțin adevărat este că legiuitorul a prevăzut și situația extremă, anume dizolvarea societății.

Pe fondul contrarietății de interese, trebuie reținută intenția legiuitorului: legiuitorul a dat prioritate soluțiilor ce conduc la menținerea structurii asociative. Soluția nu se regăsește în dizolvarea persoanei juridice. Granița dintre situațiile ce atrag excluderea, retragerea ori dizolvarea este de cele mai multe ori fragilă, însă raportarea nu se face la interesele asociaților, cu nesocotirea totală a societății ca și subiect de drept, pentru că societatea are ea însăși drepturi și interese legitime. Prioritate vor avea, indiferent de probele ce ar susține pozițiile unuia ori altuia dintre asociați, soluțiile convenabile pentru protejarea societății.

Protejarea societății se face prin eliminarea asociatului care, cumulând calitatea de administrator, a fraudat societatea. Pierderea calității de asociat, indiferent că ar fi generată de admiterea unei acțiuni în retragere ori în excludere, generează pierderea drepturilor societare patrimoniale și nepatrimoniale, precum și nașterea dreptului de creanță al asociatului respectiv pentru o parte proporțională din patrimoniul societății.

La cesiunea părților-sociale, prețul cesiunii este stabilit de părți prin convenția lor, respectiv de asociatul cedent și asociatul cesionar.

Cea mai importantă distincție între cele două cazuri de pierdere a calității de asociat al societății rezultă din faptul că raporturile juridice născute din cele două operațiuni juridice au persoane diferite sub aspectul debitorului costului retragerii. Astfel, vânzarea părților-sociale intervine între asociatul cedent și asociatul cesionar, în timp ce la retragere sau excludere, părțile raportului juridic sunt asociatul retras sau exclus și societatea din care acesta se retrage sau este exclus. Prin înstrăinarea părților-sociale prin cesiune, asociatul nu are un drept de creanță împotriva societății, ci împotriva cesionarului, în privința societății asociatul cedent având numai un eventual drept de creanță ce are ca obiect dividendele cuvenite din profitul distribuibil, dacă acesta există, în condițiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 republicată. Așadar, când retragerea asociatului din societatea cu răspundere limitată intervine prin cesiunea părților-sociale, debitorul prețului cesiunii este numai cesionarul, inclusiv atunci când părțile stabilesc drepturile patrimoniale ale asociatului cedent prin raportare la valoarea activului net al societății. Societatea, neobligată, e ca atare protejată în cazul cesiunii de părți-sociale.

Prin urmare, în măsura în care se dorește excluderea unui asociat care, la rândul său, vrea să se retragă și reușește să obțină acordul altui asociat de preluare a părților-sociale, cesiunea va avea prioritate și, în consecință, acțiunea în excludere va fi respinsă ca rămasă fără obiect, așa cum în mod corect a dispus și prima instanță.

Scopul reglementării procedurii de excludere nu este acela de a reașeza în mod convenabil pentru asociatul reclamant capitalul social, ci acela de a înlătura asociatul care acționează în contra interesului societar or, câtă vreme acesta a părăsit de bună-voie societatea, prin cesiunea părților-sociale, scopul legii a fost atins.

Împrejurarea că, pentru reclamantă, consecințele adiacente acestei măsuri sunt altele decât cele din cazul excluderii, respectiv noua structură a capitalului social, nu este de natură a impune concluzia urmăririi unui scop ilicit și imoral de către ceilalți asociați prin încheierea contractului de cesiune a părților-sociale. După cum s-a precizat, scopul procedurii de excludere nu constă în obținerea unor avantaje de către ceilalți asociați, prin consolidarea poziției lor societare, ci în protejarea societății de acțiunile prejudiciabile ale asociatului administrator.

Faptul că fostului asociat i se permite de către asociatul cesionar administrarea în continuare a societății este un aspect care excede prezentei acțiuni, întrucât fostul asociat cedent nu mai are calitatea de asociat. Nu este afectată în acest fel nici valabilitatea contractului de cesiune de părți-sociale, neputându-se deduce din această împrejurare caracterul fictiv al cesiunii, irelevante fiind din această perspectivă și plata prețului în rate sau verificarea plății impozitului aferent câștigului rezultat din cesiune.

În mod corect prima instanță a apreciat că nu se poate reține cauza ilicită și imorală și nici frauda la lege, astfel cum aceasta este definită de art. 1237 C. civ., nefiind identificată norma legală imperativă a cărei aplicare a fost eludată.

Art. 1179 alin. (1) pct. 4, art. 1236, 1237, 1238 alin. (2) C. civ. stabilesc regimul juridic general al cauzei contractului, iar art. 14 și art. 15 din același cod reglementează buna-credință și abuzul de drept; nu se poate considera că prin încheierea actului de cesiune s-ar fi încălcat sau s-ar fi eludat aplicarea acestora, asociatul pârât având posibilitatea de a se retrage benevol din societate.

Art. 239 C. pen. reglementează infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, reclamanta neprecizând însă modul în care cesiunea de părți-sociale putea eluda aplicarea acestor dispoziții de drept penal, cu mențiunea că reclamanta nici nu este creditor al intimatului pârât.

Art. 222 din Legea nr. 31/1990 prevede cazurile de excludere a asociaților din societate, însă nicio dispoziție legală nu îngrădește dreptul de a vinde părțile-sociale pe parcursul soluționării unei asemenea acțiuni, prin urmare nu se poate reține că cesiunea a avut drept scop eludarea aplicării acestei norme. Chiar dacă cesiunea a intervenit în apel, după ce acțiunea a fost admisă în fond și se dispusese excluderea asociatului cesionar, în condițiile în care sentința respectivă a fost anulată, aceasta nu mai poate produce niciun efect.

Declanșarea litigiului în excludere în considerarea unor argumente susținute de probe și, cu toate acestea, a tranșării litigiului fără a i se da satisfacție reclamantei, în considerarea probelor administrate, pe motiv că a intervenit ulterior propria voință a asociatului supus excluderii în sensul retragerii (amiabil, prin cesiunea părților-sociale), nu pune în discuție, față de cele mai sus arătate, fraudarea reclamantei.

Instanța de apel a reținut că această situație nu are legătură nici cu transmiterea dreptului litigios. În cazul cererii în excludere nu se poate afirma că asociatul pârât, abandonându-și calitatea anterior pronunțării hotărârii, ar frauda, procesual, interesele reclamantei. Preluarea calității procesuale înseamnă că terțul devine, în consecința unui raport juridic intervenit pe parcursul judecății, titularul drepturilor supuse judecății. Acțiunea în excludere întemeiată pe dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 nu pune însă în discuție drepturi transmisibile procesual, ci drepturi strâns legate de o persoană care, cumulând calitatea de asociat celei de administrator, este acuzată că ar fi "comis fraudă în dauna societății sau s-a servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul ei sau al altora" printr-o cesiune a părților-sociale nu se transmite și calitatea de administrator, astfel încât, chiar și pentru acest unic motiv, continuarea procesului în contradictoriu cu cesionarul este exclusă.

Pentru aceste considerente, constatând soluția reținută de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011 ca fiind temeinică și legală în raport de criticile formulate, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., curtea a respins apelul declarat de apelanta reclamantă.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a apelantei reclamante A. prin respingerea apelului declarat de aceasta, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul pârât B., în cuantum redus la suma de 5.000 RON.

În ce privește cererea intimatului intervenient de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța de apel a respins-o ca neîntemeiată, la dosarul de apel nefiind atașată nicio dovadă a acestor cheltuieli.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a hotărârii atacate cu privire la soluția dată privid excepțiile invocate de reclamantă și a excepției rămânerii fără obiect a cauzei invocate de pârâtă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În esență, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. întrucât hotărârea instanței de fond nu a fost motivată în niciun fel cu privire la cauza ilicită, cauza imorală și raportarea acestor motive de nulitate la prevederile art. 14 (obligația de exercitare cu bună credință a drepturilor, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri), art. 15 (obligația de a nu exercita drepturile în mod abuziv), art. 222 din Legea nr. 31/1990 care prevede sancțiunea excluderii pentru asociatul care comite fraudă în dauna societății și art. 239 C. pen., care sancționează penal fapta debitorului de a înstrăina bunuri în frauda creditorilor.

În ceea ce privește soluția pronunțată în legătură cu nulitatea contractului de cesiune de părți sociale, recurenta-reclamantă consideră că hotărârea instanței de apel este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) și este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a art. 223 (3) din Legea nr. 31/1990 atunci, când se consideră că cesiunea are prioritate față de sancțiunea excluderii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.) și este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 1236, 1237, 1238 alin. (2) cu raportare la prevederile art. 14 și 15 C. civ., art. 222 din Legea nr. 31/1990 și 239 C. pen. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.).

Referitor la soluția pronunțată în legătura cu transmisiunea calității procesuale pasive, recurenta-reclamantă susține că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului raportat la dispozițiile art. 223 alin. (3)

1

din Legea nr. 31/1990. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1284 din 30 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 septembrie 2015 și a deciziei nr. 1455/2015 din 5 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

În considerentele acestei decizii s-a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. art. 223 alin. (3)

1

din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin art. 19 și 20 din Legea nr. 76/2012, conform cărora "hotărârea prin care instanța se pronunță asupra excluderii este supusă numai apelului", constatându-se că nu este admisibilă calea de atac a recursului.

Având în vedere că aceste considerente sprijină și explică soluția din dispozitiv, de respingere ca inadmisibil a recursului, rezultă că în speță își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 315 C. proc. civ. de la 1865.

Întrucât admisibilitatea căii de atac s-a tranșat jurisdicțional, printr-o decizie irevocabilă pronunțată în primul ciclu procesual, acest aspect nu mai poate fi repus în discuție în al doilea ciclu procesual de părțile litigiului, cărora hotărârea li se opune cu valoare normativă, nesusceptibilă de dovadă contrară.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca inadmisibil.

Întrucât a pierdut procesul, recurenta-reclamantă a căzut în pretenții, astfel că fiind întrunite cerințele art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 11.900 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B. conform dovezii de la dosarul de recurs și la 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către curatorul special al S.C. C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 787/2018 din 4 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 11.900 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B. și la 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către curatorul special al S.C. C. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2018.