ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 677/2019

Ședința publică din data de 26 martie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2015 a asociatului unic al societății sus-menționate, cu privire la majorarea capitalului social, emiterea de noi părți sociale și cooptarea în societate a asociatei C. și, în consecință, să dispună repunerea în situația anterioară, respectiv să constate nulitatea modificării actului constitutiv al societății, actualizat în temeiul deciziei a cărei nulitate o invocă și să dispună radierea din registrul comerțului a mențiunii înregistrate în temeiul rezoluției nr. 17093 din 10 februarie 2015, privind aceste modificări. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 2 din 10 mai 2016 a adunării generale a asociaților, în privința deciziei de repartizare a dividendelor către C. și să se dispună obligarea acesteia la restituirea dividendelor aferente anului 2015, estimate la 60.000 RON, încasate în temeiul hotărârii nr. 2 din 10 mai 2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2657 din 28 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței sus-menționate A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 268A din 12 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată precizată, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2015 a asociatului unic al D. S.R.L. și a modificărilor aduse actului constitutiv al societății în temeiul acestei decizii, a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 2 din 10 mai 2016 a aceleiași societăți, a obligat-o pe pârâta C. să restituie pârâtei D. S.R.L. suma de 95.000 RON, achitată acesteia cu titlu de dividende, a dispus menționarea în registrul comerțului a acestei hotărâri și i-a obligat pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 3.476 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

Împotriva acestei decizii, D. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, a susținut că, raportat la decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, recursul este admisibil.

Subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a arătat, în esență, că în mod greșit a efectuat instanța de apel un control de oportunitate a deciziilor adunării generale a asociaților, în condițiile în care Legea nr. 31/1990 permite doar controlul de legalitate.

Prin prisma motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel, analizând capătul de cerere privind restituirea dividendelor din perspectiva unei acțiuni oblice, a aplicat greșit dispozițiile art. 1.560 C. civ., atât timp cât D. S.R.L., în patrimoniul căreia s-ar întoarce sumele reprezentând dividendele, nu este debitoarea intimatei A..

Mai mult, a arătat că dispoziția instanței prin care C. a fost obligată să restituie societății suma de 95.000 RON, încasată cu titlu de dividende, este imposibil de pus în executare, în condițiile în care A. nu este asociat în cadrul D. S.R.L., iar potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990 dividendele se cuvin asociaților, proporțional cu capitalul social vărsat.

Recursul a fost comunicat intimaților, iar la 11 iunie 2018 intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, iar la 13 iulie 2018 recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 25 martie 2019, intimata A. a transmis la dosar punctul său de vedere la raport, arătând că achiesează la concluziile acestuia, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 268A/12.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Potrivit art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței, iar când se invocă motive de nulitate absolută, cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată, hotărârea judecătorească pronunțată fiind supusă numai apelului, conform dispozițiilor alin. (9) al aceluiași articol.

Totodată, potrivit art. 196 din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată, dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, iar potrivit art. 196

1

alin. (1), în cazul societăților cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuțiile adunării generale a asociaților societății.

Conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului", prevedere legală menținută și de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aplicabil proceselor inițiate până la data de 31 decembrie 2018.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtei C. la restituirea dividendelor aferente anului 2015, estimate la 60.000 RON, încasate în temeiul hotărârii nr. 2 din 10 mai 2016, trebuie menționat că, potrivit art. 30 alin. (4) C. proc. civ., "cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal."

În speță, soluționarea capătului de cerere vizând restituirea dividendelor depinde de soluția dată celui privind constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. nr. 2 din 10 mai 2016.

Or, potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală"

În acest context, trebuie precizat că prin decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, invocată de recurentă, s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

În speță sunt, însă, incidente dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora în procesele inițiate până la 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, dispoziții care nu au fost avute în vedere și nu au fost declarate neconstituționale prin decizia instanței de contencios constituțional invocată de recurentă.

Așa fiind, efectele deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu se produc în cauză.

Prin urmare, decizia recurată nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac.

Trebuie reamintit că, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., soluționarea inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac primează, astfel încât nu se impune examinarea altor cereri sau excepții.

De asemenea, este de reținut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Având în vedere că recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, iar intimata-reclamantă A. a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate, în cuantum de 8.261,52 RON și a făcut dovada acestora, instanța supremă, în baza art. 494, raportat la art. 482 și la art. 451 - 453 C. proc. civ., o va obliga pe recurenta-pârâtă D. S.R.L. în favoarea intimatei-reclamante A. la plata sumei menționate cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 268A din 12 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă D. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 8.261,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2019.