ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2394/2015

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1177 din 03 aprilie

2015 a Curții de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a

deciziei nr. 4572 din 07 septembrie 2012, pronunțată de aceeași instanță, cerere

formulată de revizuentul A.D.

În considerentele

deciziei s-a reținut faptul că, în cauza supusă judecății, prin decizia a cărei

revizuire se solicită, respectiv decizia nr. 4572 din 07 septembrie 2012, a fost

respins, ca nefondat, recursul declarat de reeurentul-reclamant A.D., împotriva

sentinței nr. 1361 din data de 13 februarie 2012, pronunțate de Tribunalul București,

secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, fără a se proceda la evocarea

sau reaprecierea fondului litigiului, așa cum rezultă din examinarea considerentelor

acestei hotărâri, situație în care decizia civilă atacată nu poate forma obiect

al revizuirii.

Împotriva acestei

hotărâri a formulai cerere de revizuire revizuentul A.D., invocând temeiul prevăzut

de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Investită cu soluționarea

acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1706 din

19 iunie 2015, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul

A.D. împotriva deciziei civile nr. 1177 din 03 aprilie 2015 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale.

La data de 21

iulie 2015, pe rolul Înaltei Curți a fost înregistrată cererea de revizuire formulată

de revizuentul A.D. împotriva deciziei civile nr. 1706 din 19 iunie 2015 pronunțate

de aceeași instanță.

În motivarea căii

extrarodinare de atac, revizuentul a susținut că decizia civilă nr. 6547 din 18

septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. 2820/2/2014, este potrivnică deciziei civile nr. 1706

din 19 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, a arătat

că această din urmă hotărâre judecătorească, „contrazice problema litigioasă dezlegată

în mod irevocabil prin decizia Curții de Apel București" amintită prin care

a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva deciziei civile

nr. 1177 din 03 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, formulate de revizuentul

A.D.

Examinând cererea,

de revizuire în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei

analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs,

atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Din formularea

textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate

cu revizuire este limitativă și, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei

cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ

prevăzute de art. 322 C. proc. civ., deoarece, altfel, s-ar ajunge să se încalce

principiul legalității căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi

exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile impuse de aceasta.

Învestită cu verificarea

constituționalității dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Curtea Constituțională

a României prin decizia nr. 254 din 06 mai 2014, a statuat că acestea nu contravin

dispozițiilor constituționale, nu aduc atingere accesului liber la justiție consacrat

de prevederile constituționale ale art. 21, întrucât, așa cum a statuat în jurisprudența

sa, reglementarea de către legiuitor, în limitele stabilite de Constituție, a condițiilor

de exercitare a unui drept nu constituie o restrângere a exercițiului acestora.

Astfel, a reținut

că în ceea ce privește categoria hotărârilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii,

legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești

prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunțate de instanțele

de recurs prin care se evocă fondul.

Prin dispozițiile

art. 322 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, legiuitorul român a impus o condiție

ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii.

Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci

când aceasta evocă fondul, ceea ee implică fie stabilirea unei alte stări de fapt

decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor

dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din

ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecații decât

cea dată până la acei moment. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul

sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății,

modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefacând astfel obiectul cererii

de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins.

În același sens,

este și Decizia nr. 258 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 380/20.05.2008, unde aceeași instanță de control al constituționalității

dispozițiilor legale a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată

în scopul îndreptării erorilor de fapt.

De asemenea, prin

decizia nr. 266 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea

I, nr. 379/19.05.2008, s-a statuat ca interesul legat de stabilitatea hotărârilor

judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse

controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească

riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această

cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate.

Totodată, prin

Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 192/21.06.2011, și Decizia nr. 876/06.07.2010, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 524/28.07.2010, s-a reținut că prevederile legale

criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 126

alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea

căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite numai prin lege.

Din aceste norme constituționale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili

condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală

și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

Prin decizia ce

face obiectul prezentei căi de atac, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă, cererea

de revizuire a deciziei civile nr. 1177 din 03 aprilie 2015 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, formulată de revizuentul A.D. împotriva.

Reiese, deci că

hotărârea atacată este pronunțată în cadrul soluționării unei cereri de revizuire,

ce a fost respinsă ca inadmisibilă, aceasta nefiind, în niciun caz, o hotărâre susceptibilă

a fi supusă căii de atac a revizuirii.

Condiția ca hotărârea

a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei

căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se cere instanței

de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate,

invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Prin urmare, constatându-se

că, în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a respins o cerere de revizuire,

se reține că o asemenea hotărâre nu face parte din cele pentru care legiuitorul

a prevăzut calea extraordinară de atac a revizuirii, situație în raport de care

analizarea altor condiții specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat,

devine inutilă.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Dată fiind soluția

ce urmează a fi pronunțată și având în vedere că excepția inadmisibilității căii

de atac reprezintă o excepție de procedură, absolută și peremptorie, care face de

prisos analiza pe fond a cererii, verificarea împrejurărilor de fapt și de drept

învederate de revizuentul A.D., nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuientul A.D. împotriva deciziei nr. 1706

din 19 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată

în Dosarul nr. 1678/1/2015.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2015.