ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2394/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1177 din 03 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 4572 din 07 septembrie 2012, pronunțată de aceeași instanță, cerere formulată de revizuentul A.D.

În considerentele deciziei s-a reținut faptul că, în cauza supusă judecății, prin decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv decizia nr. 4572 din 07 septembrie 2012, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reeurentul-reclamant A.D., împotriva sentinței nr. 1361 din data de 13 februarie 2012, pronunțate de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, fără a se proceda la evocarea sau reaprecierea fondului litigiului, așa cum rezultă din examinarea considerentelor acestei hotărâri, situație în care decizia civilă atacată nu poate forma obiect al revizuirii. Împotriva acestei hotărâri a formulai cerere de revizuire revizuentul A.D., invocând temeiul prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Investită cu soluționarea acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1706 din 19 iunie 2015, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva deciziei civile nr. 1177 din 03 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. La data de 21 iulie 2015, pe rolul Înaltei Curți a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva deciziei civile nr. 1706 din 19 iunie 2015 pronunțate de aceeași instanță. În motivarea căii extrarodinare de atac, revizuentul a susținut că decizia civilă nr. 6547 din 18 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2820/2/2014, este potrivnică deciziei civile nr. 1706 din 19 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, a arătat că această din urmă hotărâre judecătorească, „contrazice problema litigioasă dezlegată în mod irevocabil prin decizia Curții de Apel București" amintită prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1177 din 03 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, formulate de revizuentul A.D. Examinând cererea, de revizuire în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate cu revizuire este limitativă și, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., deoarece, altfel, s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile impuse de aceasta.

Învestită cu verificarea constituționalității dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 254 din 06 mai 2014, a statuat că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale, nu aduc atingere accesului liber la justiție consacrat de prevederile constituționale ale art. 21, întrucât, așa cum a statuat în jurisprudența sa, reglementarea de către legiuitor, în limitele stabilite de Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept nu constituie o restrângere a exercițiului acestora. Astfel, a reținut că în ceea ce privește categoria hotărârilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunțate de instanțele de recurs prin care se evocă fondul.

Prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, legiuitorul român a impus o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ee implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecații decât cea dată până la acei moment. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefacând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins.

În același sens, este și Decizia nr. 258 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380/20.05.2008, unde aceeași instanță de control al constituționalității dispozițiilor legale a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt. De asemenea, prin decizia nr. 266 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379/19.05.2008, s-a statuat ca interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate.

Totodată, prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192/21.06.2011, și Decizia nr. 876/06.07.2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524/28.07.2010, s-a reținut că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituționale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

Prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1177 din 03 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuentul A.D. împotriva. Reiese, deci că hotărârea atacată este pronunțată în cadrul soluționării unei cereri de revizuire, ce a fost respinsă ca inadmisibilă, aceasta nefiind, în niciun caz, o hotărâre susceptibilă a fi supusă căii de atac a revizuirii. Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se cere instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Prin urmare, constatându-se că, în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a respins o cerere de revizuire, se reține că o asemenea hotărâre nu face parte din cele pentru care legiuitorul a prevăzut calea extraordinară de atac a revizuirii, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat, devine inutilă. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. Dată fiind soluția ce urmează a fi pronunțată și având în vedere că excepția inadmisibilității căii de atac reprezintă o excepție de procedură, absolută și peremptorie, care face de prisos analiza pe fond a cererii, verificarea împrejurărilor de fapt și de drept învederate de revizuentul A.D., nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A.D. împotriva deciziei nr. 1706 din 19 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 1678/1/2015. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2015.