ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1706/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe roiul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 30 aprilie 2015, sub nr. 1678/1/2015, petentul A.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Camera Deputaților - Secretariatul General, revizuirea Deciziei nr. 1177 din 3 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. În motivare, a arătat, în esență, că decizia atacată este contradictorie cu Decizia nr. 1161 din 2 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1640/2/2015, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 4455 din 29 iunie 2011 a aceleiași instanțe și că încalcă autoritatea de lucru judecat a acesteia.

Petentul a susținut că cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă, întrucât Decizia nr. 1177 din 3 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și Decizia nr. 1161 din 2 aprilie 2015 a aceleiași instanțe, sunt hotărâri irevocabile, fiind pronunțate de instanțe de recurs, care evocă fondul. În opinia sa, în cauză, este îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece hotărârile mai sus menționate sunt potrivnice, aspect ce rezultă din faptul că prin Decizia nr. 1161 din 2 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 4455 din 29 iunie 2011 a aceleiași instanțe, iar prin Decizia nr. 1177 din 3 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire ce a vizat Decizia nr. 4572 din 7 septembrie 2012 a aceleiași instanțe.

De asemenea, revizuentul a susținut că, în speță, se regăsește tripla identitate de părți, obiect și cauză. Astfel, litigiile în care au fost pronunțate cele două hotărâri pretins potrivnice au avut aceleași părți, respectiv pe revizuentul A.D. și pe intimata Camera Deputaților - Secretariatul General, au avut același obiect, și anume două cereri de revizuire, formulate în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ce vizau fișa pentru evidența drepturilor sale de pensie, aferente perioadei cuprinse în intervalul septembrie 2007 - decembrie 2014 și aceeași cauză ce a constat în stabilirea cuantumului drepturilor de pensie aflate în plată ale petentului, care și-a desfășurat activitatea timp de 17 ani în structurile de specialitate ale Parlamentului României.

Revizuentul a precizat că intimata a omis să comunice Casei de Pensii a Municipiului București, veniturile realizate de acesta, în sumă de 53.519 lei, înscrise la ultimele nouă poziții în adeverința nr. 20052 din 12 februarie 2015 emisă de Direcția Economic, Stagii de cotizare și Arhive a acestei instituții. În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Prin cererea formulată la data de 17 iunie 2015, revizuentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 3 din Legea nr. 7 12006 privind statutul funcționarului parlamentar.

În motivarea excepției, petentul a arătat că art. 97 din actul normativ mai sus menționat prevede, în mod expres, că această lege se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici, republicată, cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu alte dispoziții legale, în măsura în care acestea nu contravin Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului parlamentar.

Prin urmare, în opinia sa, introducerea art. 96 în acest act normativ, a unor dispoziții cu privire la stabilirea pensiei de serviciu, atrage neconstituționalitatea art. 97, din moment ce singurele norme metodologice elaborate cu privire la aplicarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, sunt reglementate unitar prin Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 340 din 04 mai 2001. Acest Ordin reprezintă unica reglementare care este obligatorie pentru Casa Națională de Pensii, Casa de Pensii a Municipiului București și pentru intimata Camera Deputaților - Secretariatul General. Deși Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 340 din 04 mai 2001 a fost abrogat prin H.G.

nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prevederile privind declarația rectificativă au fost menținute, astfel că și în prezent acestea sunt obligatorii pentru instituțiile publice ale administrației centrale. Revizuentul a invocat și nelegalitatea unor acte administrative cu caracter individual sau normativ, care au fost semnate de președintele Casei Naționale de Pensii, de secretarul general al Camerei Deputaților și de directorul executiv al Casei de Pensii a Municipiului București, aspect ce contravine prevederilor Ordinului Ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr. 340 din 04 mai 2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, petentul a invocat aplicarea greșită a legii la calcularea drepturilor sale de pensie prin raportare la Ordinul Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 340 din 04 mai 2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, fapt de atrage, în opinia sa, nulitatea absolută a Convenției privind incidența prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006, înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 51/5607 din 28 decembrie 2007, a Ordinului președintelui C.N.P.A.S. nr. 671 din 30 iulie 2010 și a anexelor ce fac parte integrantă din aceste acte administrative. Prin Decizia nr. 1177 din 3 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1645/2/2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A.D.

în contradictoriu cu intimata Camera Deputaților - Secretariatul General, împotriva Deciziei nr. 4572 din 07 septembrie 2012 a aceleiași instanțe. Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut că decizia supusă revizuirii, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.D. împotriva Sentinței civile nr. 1361 din 13 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 60498/3/2010, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Camera Deputaților - Secretariatul General, nu evocă fondul litigiului. Prin urmare, instanța, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 1 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului parlamentar, formulată de revizuentul A.D., Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, reglementează situația conform căreia soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale este în sarcina instanței de judecată în fața căreia a fost invocată, aceasta fiind competentă să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ de textul legal menționat, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege, o ordonanță sau o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ. În cauză, se constată că excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 96 3 din Legea nr. 7/2006. Prezentul litigiu are ca obiect revizuirea Deciziei nr. 1177 din 3 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A.D. împotriva Deciziei nr. 4572 din 7 septembrie 2012, pronunțată de aceeași instanță. În raport de această împrejurare și de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de acest text legal ce vizează existența unei legături între excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea prezentei cauze.

Față de aspectele reținute, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului parlamentar. Examinând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin urmare, revizuirea unei decizii întemeiate pe prevederile legale mai sus menționate este condiționată de evocarea fondului litigiului dedus judecății. Pentru ca hotărârea atacată cu revizuire să îndeplinească condiția de a evoca fondul, este necesar ca instanța care a pronunțat această hotărâre să stabilească o altă situație de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare sau să aplice alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce au fost deja determinate, și, în oricare dintre aceste ipoteze, să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. În căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizării probelor. În cauză, prin Decizia nr. 1177 din 3 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1645/2/2015, supusă revizuirii, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A.D.

în contradictoriu cu intimata Camera Deputaților - Secretariatul General, împotriva Deciziei nr. 4572 din 07 septembrie 2012 a aceleiași instanțe. Decizia a cărei retractare se solicită a fost pronunțată în calea de atac a revizuirii, astfel că aceasta nu este o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare și nici nu a fost pronunțată de o instanță de recurs în urma evocării fondului. Or, așa după cum s-a arătat, pentru a se putea solicita revizuirea unei hotărâri definitive, cum este cea de față, o primă condiție pe care aceasta trebuie să o îndeplinească, conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., este aceea de a evoca fondul cauzei, situație care nu se regăsește în cauză.

Astfel, prin raportare la aspectele mai sus menționate, precum și la dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea căii de atac și la faptele pe care aceasta se întemeiază, se reține că decizia a cărei revizuire se solicită, prin care s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de petentul A.D. în contradictoriu cu intimata Camera Deputaților - Secretariatul General, împotriva Deciziei nr. 4572 din 07 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, neevocând fondul, nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, neîndeplinind condițiile edictate de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea ce face obiectul analizei în cauză nu este susceptibilă de revizuire. În acest context, nefiind îndeplinită condiția esențială cerută de prevederile acestui text legal cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului parlamentar. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Deciziei nr. 1177 din 3 aprilie 20.15, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2015. Procesat de GGC - GV