ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1275/2017

Decizia nr. 1275/2017 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1135 din data de 31 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013 (8474/2014), au fost respinse recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta SC B. SA împotriva Sentinței civile nr. 11402 din 18 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013, ca nefondate; s-au respins recursurile declarate de reclamant împotriva încheierilor de ședință pronunțate de Tribunalul București la 29 octombrie 2014 și 07 ianuarie 2015 în același dosar, în contradictoriu cu SC B. SA, ca nefondate; s-a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 8980 din 30 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2013/a1, în contradictoriu cu SC B. SA, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2/2014, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1135 din data de 31 martie 2015, pronunțată de această instanță, în Dosarul nr. x/3/2013, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 1898 din 30 septembrie 2015 a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., părțile își pot exercita drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Aceste exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Contestatorul are obligația să invoce cu ocazia formulării contestației în anulare toate motivele ce se circumscriu cazurilor expres arătate la art. 317 - 318 C. proc. civ., iar o noua contestație în anulare nu poate fi primită dacă motivele invocate au existat la data promovării contestației în anulare formulate anterior. În speță, la data de 20 mai 2015, A., prin mandatar B., a formulat o contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1135 din 31 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013, pentru motive întemeiate pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., în contradictoriu cu intimata SC B. SA, această primă contestație fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2/2015 (număr în format vechi x/2015). Contestația în anulare sus menționată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia civilă nr. 1558 din 04 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2/2015.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2/2015, la data de 10 iunie 2015, contestatorul A., prin mandatarul B. a formulat contestație în anulare împotriva aceleiași Decizii civile nr. 1135 din 31 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/3/2013, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 1665 din 24 iunie 2015. Curtea a reținut că prin prezenta contestație în anulare înregistrată la data de 07 iulie 2015 sub nr. x/2/2015 îndreptată împotriva aceleiași decizii civile, contestatorul a invocat aspecte referitoare la omisiunea instanței de recurs de a analiza și a se pronunța asupra tuturor motivelor de recurs, susținând că hotărârea pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

Potrivit dispozițiilor art. 321 C. proc. civ., contestatorul trebuia să invoce toate aceste motive cu ocazia formulării primei contestații în anulare, deoarece la acel moment procesual a cunoscut modul în care instanța a analizat motivele de recurs formulate, în condițiile în care Decizia civilă nr. 1135 din 31 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013, a fost redactată anterior promovării căilor extraordinare de atac la care s-a făcut anterior referire. Neprocedând în acest fel, contestatorul nu mai putea beneficia de examinarea criticilor sale într-o nouă cale de atac de retractare.

Pentru considerentele arătate, Curtea a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă. Totodată, Curtea a aplicat contestatorului o amendă judiciară reținând că potrivit art. 723 C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, iar partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite. Formularea unei căi extraordinare de atac nu trebuie să constituie o formă de încurajare a abuzului de drept. Această instituție trebuie să acorde părții posibilitatea de a beneficia de o reluare a judecării cauzei, în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

În condițiile în care prezenta contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1135 din data de 31 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013 întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. nu poate fi analizată de instanță întrucât încalcă prevederile art. 321 C. proc. civ., rezultă că formularea acestei cereri reprezintă un abuz de drept ce trebuie sancționat ca atare, cu atât mai mult cu cât, anterior, contestatorul a mai formulat o cale extraordinară de atac respinsă, ca inadmisibilă, pentru aceleași considerente. Curtea a apreciat că partea, pe lângă drepturi, beneficiază și de obligații în sensul prevăzut de art. 129 C. proc.

civ., respectiv să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege și să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 108 1 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. a aplicat contestatorului A. o amendă judiciară în cuantum de 700 lei. Contestatorul A. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 1898 din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză. În motivarea recursului, contestatorul a arătat că judecarea procesului finalizat prin hotărârea recurată, s-a derulat fără citarea părților. Totodată, a criticat măsura aplicării amenzii judiciare, susținând că instanța nu a supus dezbaterii această măsură.

A susținut că nu a formulat cu rea-credință contestația în anulare, ci a promovat această cale de atac întrucât nu au fost soluționate toate motivele invocate în cererea de recurs. La termenul de judecată din 21 septembrie 2017, Înalta Curte a pus în discuție inadmisibilitatea recursului formulat de B., în raport de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. și art. 108 5 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, în baza art. 242 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține ca fiind inadmisibil recursul, pentru următoarele considerente: Căile de atac reprezintă mijloacele procedurale prin intermediul cărora părțile interesate au posibilitatea de a solicita și obține desființarea hotărârilor judecătorești nelegale sau netemeinice.

Căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar în afara căilor de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Atacarea hotărârii judecătorești cu o altă cale de atac decât cea stabilită de lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de legea procesual civilă, în concordanță cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces. Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

În speță, hotărârea atacată cu recurs, Decizia nr. 1898 din 30 septembrie 2015, fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în soluționarea unei contestații în anulare, astfel că potrivit textului de lege menționat este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Prin hotărârea atacată pe calea contestației în anulare, respectiv Decizia civilă nr. 1135 din 31 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta SC B. SA împotriva Sentinței civile nr. 11402 din 18 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013, ca nefondate; a respins recursurile declarate de A. împotriva încheierilor de ședință pronunțate de Tribunalul București la data de 29 octombrie 2014 și 07 ianuarie 2015 în același dosar; precum și recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 8980 din 30 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2013/a1.

Această decizie este o hotărâre irevocabilă în sensul dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. Prin urmare, raportat la art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în contestație în anulare este, la rândul său, irevocabilă. Față de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile nu sunt susceptibile de calea de atac a recursului, așa încât recurentul nu are deschisă această cale de atac împotriva hotărârii irevocabile prin care i-a fost respinsă contestația în anulare, ca inadmisibilă. Cât privește măsura amenzii judiciare, potrivit dispozițiilor art. 108 5 alin. (1) C. proc. civ. împotriva încheierii prevăzute la art. 108 4 , cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora, iar potrivit alin. (3) cererea de reexaminare se soluționează prin încheiere irevocabilă.

Așadar, aspectele dezlegate prin încheierea de reexaminare intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte printr-o altă cale de atac. Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, controlul asupra măsurii procesuale a amenzii judiciare este limitat doar la calea de atac a reexaminării, care a și fost exercitată de către recurent și soluționată prin încheierea de ședință din 3 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Dosar nr. x/2/2015 - supliment. Prin urmare, partea sancționată astfel, nu poate contesta măsura aplicării unei amenzi judiciare decât prin formularea unei cereri de reexaminare.

De altfel, dispozițiile art. 108 5 C. proc. civ. au făcut obiectul controlului de neconstituționalitate. Prin Decizia nr. 1419 din 20 decembrie 2011 Curtea Constituțională a constatat că prin mai multe decizii pe care le-a pronunțat anterior s-a statuat că legiuitorul prin reglementarea art. 108 5 C. proc. civ. a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică ca fiind o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către judecătorii învestiți cu acțiunea principală. Cenzurarea încheierii de stabilire a amenzii de către instanța care a dispus sancțiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond.

Totodată, a stabilit că faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului. Curtea a reținut că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, or, așa cum s-a arătat mai sus, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului.

În acest sens a se vedea Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000, pronunțată în cauza Moura Carreira și Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenție vizează drepturile și obligațiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speța de față nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenției deduse judecății instanței.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica autorului excepției potrivit căreia modul de soluționare a cererii de reexaminare determină o restrângere nejustificată a dreptului la o cale efectivă de atac, aducându-se astfel atingere art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât cererea de reexaminare este o verificare judiciară efectivă, fiind analizate pe fond legalitatea și temeinicia sancțiunii amenzii și ale elementelor necunoscute la momentul aplicării acesteia. În consecință, cum împotriva încheierii executorii prin care s-a stabilit amenda judiciară se poate face numai cerere de reexaminare, nefiind deschisă o altă cale de atac, ordinară sau extraordinară, rezultă că parte nemulțumită de soluția pronunțată cu privire la acest incident procedural nu are deschisă calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1898 din 30 septembrie 2015 și Deciziei nr. 1135 din 31 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale este inadmisibil și îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1898 din 30 septembrie 2015 și Deciziei nr. 1135 din 31 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2017. Procesat de GGC - NN