ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1275/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1275/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr.
1275/2017
Asupra cauzei
civile de față, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1135 din
data de 31 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VII-a civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă
și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013 (8474/2014), au fost
respinse recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta SC B. SA
împotriva Sentinței civile nr. 11402 din 18 decembrie 2013,
pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a
conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.
x/3/2013, ca nefondate; s-au respins recursurile declarate de reclamant
împotriva încheierilor de ședință pronunțate de Tribunalul
București la 29 octombrie 2014 și 07 ianuarie 2015 în același
dosar, în contradictoriu cu SC B. SA, ca nefondate; s-a respins recursul
declarat de A. împotriva Sentinței nr. 8980 din 30 septembrie 2014,
pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2013/a1,
în contradictoriu cu SC B. SA, ca nefondat.
Prin cererea
înregistrată la data de 17 iulie 2014, pe rolul Curții de Apel
București, secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2/2014, contestatorul
A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1135
din data de 31 martie 2015, pronunțată de această
instanță, în Dosarul nr. x/3/2013, întemeiată în drept pe
dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
Curtea de
Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 1898 din 30
septembrie 2015 a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă.
Pentru a se
pronunța astfel, Curtea a reținut că potrivit art. 129 alin. (1)
C. proc. civ., părțile își pot exercita drepturilor procedurale
în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau
judecător. Aceste exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri
sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de
dreptul intern prin legea procesuală.
Contestatorul
are obligația să invoce cu ocazia formulării contestației
în anulare toate motivele ce se circumscriu cazurilor expres arătate la
art. 317 - 318 C. proc. civ., iar o noua contestație în anulare nu poate
fi primită dacă motivele invocate au existat la data promovării
contestației în anulare formulate anterior.
În
speță, la data de 20 mai 2015, A., prin mandatar B., a formulat o
contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1135 din 31 martie
2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013, pentru motive întemeiate pe
dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimata SC B.
SA, această primă contestație fiind înregistrată pe rolul
Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub
nr. x/2/2015 (număr în format vechi x/2015).
Contestația
în anulare sus menționată, a fost respinsă, ca
neîntemeiată, prin Decizia civilă nr. 1558 din 04 iunie 2015,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2/2015.
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale sub nr. x/2/2015, la data de 10 iunie 2015,
contestatorul A., prin mandatarul B. a formulat contestație în anulare
împotriva aceleiași Decizii civile nr. 1135 din 31 martie 2015,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări
sociale în Dosarul nr. x/3/2013, întemeiată pe dispozițiile art. 318
C. proc. civ., respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 1665 din
24 iunie 2015.
Curtea a
reținut că prin prezenta contestație în anulare înregistrată
la data de 07 iulie 2015 sub nr. x/2/2015 îndreptată împotriva
aceleiași decizii civile, contestatorul a invocat aspecte referitoare la
omisiunea instanței de recurs de a analiza și a se pronunța
asupra tuturor motivelor de recurs, susținând că hotărârea
pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Potrivit
dispozițiilor art. 321 C. proc. civ., contestatorul trebuia să invoce
toate aceste motive cu ocazia formulării primei contestații în
anulare, deoarece la acel moment procesual a cunoscut modul în care
instanța a analizat motivele de recurs formulate, în condițiile în
care Decizia civilă nr. 1135 din 31 martie 2015, pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.
x/3/2013, a fost redactată anterior promovării căilor
extraordinare de atac la care s-a făcut anterior referire.
Neprocedând
în acest fel, contestatorul nu mai putea beneficia de examinarea criticilor
sale într-o nouă cale de atac de retractare.
Pentru
considerentele arătate, Curtea a respins contestația în anulare, ca
inadmisibilă. Totodată, Curtea a aplicat contestatorului o
amendă judiciară reținând că potrivit art. 723 C. proc.
civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință
și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege,
iar partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde
pentru pagubele pricinuite.
Formularea
unei căi extraordinare de atac nu trebuie să constituie o formă
de încurajare a abuzului de drept. Această instituție trebuie să
acorde părții posibilitatea de a beneficia de o reluare a
judecării cauzei, în condițiile expres și limitativ
prevăzute de lege.
În
condițiile în care prezenta contestație în anulare împotriva Deciziei
civile nr. 1135 din data de 31 martie 2015, pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013
întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. nu poate fi
analizată de instanță întrucât încalcă prevederile art. 321
C. proc. civ., rezultă că formularea acestei cereri reprezintă
un abuz de drept ce trebuie sancționat ca atare, cu atât mai mult cu cât,
anterior, contestatorul a mai formulat o cale extraordinară de atac respinsă,
ca inadmisibilă, pentru aceleași considerente.
Curtea a
apreciat că partea, pe lângă drepturi, beneficiază și de
obligații în sensul prevăzut de art. 129 C. proc. civ., respectiv
să îndeplinească actele de procedură în condițiile
stabilite de lege și să-și exercite drepturile procedurale
conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceste
considerente, Curtea, în baza art. 108
1
alin. (1) pct. 1 lit. a) C.
proc. civ. a aplicat contestatorului A. o amendă judiciară în cuantum
de 700 lei.
Contestatorul
A. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 1898 din 30 septembrie 2015 a
Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, cu a
cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte în prezenta
cauză.
În motivarea
recursului, contestatorul a arătat că judecarea procesului finalizat
prin hotărârea recurată, s-a derulat fără citarea
părților. Totodată, a criticat măsura aplicării
amenzii judiciare, susținând că instanța nu a supus dezbaterii
această măsură. A susținut că nu a formulat cu rea-credință
contestația în anulare, ci a promovat această cale de atac întrucât
nu au fost soluționate toate motivele invocate în cererea de recurs.
La termenul
de judecată din 21 septembrie 2017, Înalta Curte a pus în discuție
inadmisibilitatea recursului formulat de B., în raport de dispozițiile
art. 320 alin. (3) C. proc. civ. și art. 108
5
alin. (1) C.
proc. civ.
Având în
vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, în baza art. 242 alin.
(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține ca fiind inadmisibil recursul,
pentru următoarele considerente:
Căile de
atac reprezintă mijloacele procedurale prin intermediul cărora
părțile interesate au posibilitatea de a solicita și obține
desființarea hotărârilor judecătorești nelegale sau
netemeinice.
Căile de
atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt cele
prevăzute de lege, iar în afara căilor de atac prevăzute de lege
nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a obține
reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Atacarea
hotărârii judecătorești cu o altă cale de atac decât cea
stabilită de lege constituie o încălcare a principiului
legalității căilor de atac, consacrat de legea procesual
civilă, în concordanță cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția
României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces.
Potrivit
dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în
contestație este supusă acelorași căi de atac ca și
hotărârea atacată.
În
speță, hotărârea atacată cu recurs, Decizia nr. 1898 din 30
septembrie 2015, fost pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale, în soluționarea unei contestații în anulare,
astfel că potrivit textului de lege menționat este supusă
acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Prin
hotărârea atacată pe calea contestației în anulare, respectiv
Decizia civilă nr. 1135 din 31 martie 2015, Curtea de Apel București,
secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, a respins recursurile declarate de
reclamantul A. și de pârâta SC B. SA împotriva Sentinței civile nr.
11402 din 18 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în
Dosarul nr. x/3/2013, ca nefondate; a respins recursurile declarate de A.
împotriva încheierilor de ședință pronunțate de Tribunalul
București la data de 29 octombrie 2014 și 07 ianuarie 2015 în
același dosar; precum și recursul declarat de A. împotriva
Sentinței nr. 8980 din 30 septembrie 2014, pronunțată de
Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2013/a1.
Această
decizie este o hotărâre irevocabilă în sensul dispozițiilor art.
377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Prin urmare,
raportat la art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea
pronunțată în contestație în anulare este, la rândul său,
irevocabilă.
Față
de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile
irevocabile nu sunt susceptibile de calea de atac a recursului, așa încât
recurentul nu are deschisă această cale de atac împotriva
hotărârii irevocabile prin care i-a fost respinsă contestația în
anulare, ca inadmisibilă.
Cât
privește măsura amenzii judiciare, potrivit dispozițiilor art.
108
5
alin. (1) C. proc. civ. împotriva încheierii prevăzute la
art. 108
4
, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea
face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină
asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea
acestora, iar potrivit alin. (3) cererea de reexaminare se
soluționează prin încheiere irevocabilă.
Așadar,
aspectele dezlegate prin încheierea de reexaminare intră în puterea
lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte
printr-o altă cale de atac.
Potrivit
dispozițiilor legale anterior menționate, controlul asupra
măsurii procesuale a amenzii judiciare este limitat doar la calea de atac
a reexaminării, care a și fost exercitată de către recurent
și soluționată prin încheierea de ședință din 3
februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru
cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Dosar nr.
x/2/2015 - supliment.
Prin urmare,
partea sancționată astfel, nu poate contesta măsura
aplicării unei amenzi judiciare decât prin formularea unei cereri de
reexaminare.
De altfel,
dispozițiile art. 108
5
C. proc. civ. au făcut obiectul
controlului de neconstituționalitate.
Prin Decizia
nr. 1419 din 20 decembrie 2011 Curtea Constituțională a constatat
că prin mai multe decizii pe care le-a pronunțat anterior s-a statuat
că legiuitorul prin reglementarea art. 108
5
C. proc. civ. a
dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică ca
fiind o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii
constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către
judecătorii învestiți cu acțiunea principală. Cenzurarea
încheierii de stabilire a amenzii de către instanța care a dispus
sancțiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică
o judecată de fond.
Totodată,
a stabilit că faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii
sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta
soluționându-se de către instanța de judecată ori de
președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau
despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi
constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul
litigiului.
Curtea a
reținut că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv
la soluționarea în fond a cauzei, or, așa cum s-a arătat mai
sus, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În
acest sens a se vedea Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000,
pronunțată în cauza Moura Carreira și Margarida Lourenco
Carreira împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a reținut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenție
vizează drepturile și obligațiile cu caracter civil care trebuie
să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar
rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant
pentru un astfel de drept, ceea ce în speța de față nu este
cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează
fondul pretenției deduse judecății instanței.
De asemenea,
nu poate fi primită nici critica autorului excepției potrivit
căreia modul de soluționare a cererii de reexaminare determină o
restrângere nejustificată a dreptului la o cale efectivă de atac,
aducându-se astfel atingere art. 13 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât
cererea de reexaminare este o verificare judiciară efectivă, fiind
analizate pe fond legalitatea și temeinicia sancțiunii amenzii
și ale elementelor necunoscute la momentul aplicării acesteia.
În
consecință, cum împotriva încheierii executorii prin care s-a
stabilit amenda judiciară se poate face numai cerere de reexaminare,
nefiind deschisă o altă cale de atac, ordinară sau
extraordinară, rezultă că parte nemulțumită de
soluția pronunțată cu privire la acest incident procedural nu
are deschisă calea de atac a recursului.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de
contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1898 din 30 septembrie 2015 și
Deciziei nr. 1135 din 31 martie 2015 a Curții de Apel București,
secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale este inadmisibil și îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1898
din 30 septembrie 2015 și Deciziei nr. 1135 din 31 martie 2015 a
Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2017.
Procesat
de GGC - NN