ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 266/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 266/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 17 ianuarie 2006, reclamanta SC O.S. SRL Râmnicu Vâlcea cheamă în judecată

pe pârâta SC V. SRL Râmnicu Vâlcea solicitând instanței să constate dreptul de

proprietate asupra imobilului, spațiu comercial situat în Râmnicu Vâlcea, și să

pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 870

din 20 februarie 2006, Judecătoria Rm. Vâlcea declină competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția comercială, făcând aplicare

dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., raportate la art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ.

La 2 iunie 2006, SC B.R.D.

SA prin Agenția Govora formulează cerere de intervenție în interes propriu,

admisă în principiu, prin care solicita instanței, în principal, să constate

inopozabilitatea actelor încheiate între pârâtă și reclamantă față de

creditoarea ipotecară intervenientă, iar, în subsidiar, să constate conservarea

dreptului de ipotecă asupra imobilului în litigiu, în cazul admiterii acțiunii

reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 547 din 6

octombrie 2006, Tribunalul Vâlcea, secția comercială, respinge cererea

reclamantei și admite cererea de intervenție a intervenientei reținând că, pe

lângă faptul indicării greșite a temeiului juridic al acțiunii, precizat ca

fiind art. 111 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nu s-a făcut dovada că pârâta nu

este de acord cu încheierea actului de vânzare cumpărare în fața notarului,

notificările trimise acesteia nefiind însoțite de procesele verbale prin care

să se consemneze că, la datele menționate în notificări, pârâta nu s-ar fi

prezentat la sediul notarului indicat, precum și că pârâta prin întâmpinare

și-a exprimat indirect acordul cu privire la încheierea menționatului act de

vânzare cumpărare în forma cerută de lege, împrejurare raportat la care

acțiunea reclamantei apare și ca lipsită de interes; mai reține instanța că

intervenienta, având constituită în favoarea sa o ipotecă asupra spațiului în

litigiu, prezintă interes în obținerea unei hotărâri judecătorești care să-i

fie opozabilă.

Prin sentința nr. 846 din 8

decembrie 2006, Tribunalul Vâlcea, comercial și contencios administrativ fiscal,

admite cererea de completare a sentinței de mai sus formulată de intervenientă

și constată inopozabil antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 11055 din 18

decembrie 2003, încheiat între reclamantă și pârâtă, față de intervenientă,

aceasta având încheiat din 13 mai 2003 contractul de ipotecă în formă autentică

nr. 1839 cu privire la imobilul în litigiu, contract în care pârâta a fost de

acord cu notarea interdicției de vânzare și grevare de sarcini, prevederea

fiind cuprinsă și în actul adițional nr. 1199 din 31 mai 2004 care completează

contractul de ipotecă.

În cuprinsul sentinței

completatoare se consemnează că pârâta SC V. SRL este societate în faliment

fiind reprezentată prin lichidator SC E. SRL Râmnicu Vâlcea.

Prin decizia nr. 44/ A/C din

30 martie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, respinge, ca nefondate, apelurile reclamantei și

intervenientei împotriva sentinței nr. 547 din 6 octombrie 2006 pronunțată de

Tribunalul Vâlcea.

Reține instanța de apel,

pentru a decide astfel, că, față de calificarea acțiunii sale de către

reclamanta apelantă, la solicitarea expresă a instanței de fond, ca fiind

acțiune în constatare și nu acțiune în realizare, calificare raportat la care

instanța de fond a și respins cererea de suspendare a judecății cauzei în

temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995 (atunci în vigoare), deși pârâta se afla

în procedura insolvenței, tribunalul a decis just că pretenția reclamantului

este inadmisibilă în temeiul art. 111 C. proc. civ., judecătorul neputând

schimba, peste voința reclamantului, temeiul juridic al acțiunii; mai reține

instanța de apel că pretenția apelantei interveniente referitoare la

constatarea și a inopozabilității facturii fiscale nu poate fi admisă, întrucât

factura nu constituie decât un instrument prin care se constată plata făcută de

reclamantă, și nu actul juridic însuși.

Împotriva deciziei instanței

de apel reclamanta declară recurs, solicitând, cu invocarea motivului prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, desființarea deciziei

recurate și a sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție, cu

cheltuieli de judecată în fond și în apel. În susținerea recursului său

recurenta critică instanța de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art.

1068 C. civ. și a art. 2 alin. (2) din antecontractul de vânzare-cumpărare în

cauză, care trimite expres la dispozițiile art. 1073, 1077 C. civ., instanța

făcând deci o confuzie și între acțiunea în realizare și acțiunea în

constituirea de drepturi, precum și pentru calificarea greșită a celui de al

doilea capăt de cerere referitor la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc

de act autentic de vânzare, instanța neexercitându-și nici rolul activ în

sensul de a încadra corect situația de drept în norma juridică pertinentă, în

condițiile referirii exprese în clauza contractuală evocată la dispozițiile art.

1073 – art. 1077 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intervenienta intimată solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu

cheltuieli de judecată, arătând că recurenta face o dublă confuzie între clauza

penală și acțiunea în constatare, cât și între acțiunea întemeiată pe art. 1073

– art. 1077 C. civ., ca acțiune în realizare și acțiunea în recuperarea

creanței prin înscrierea sa la masa credală a debitoarei aflată în faliment.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că, deși reclamanta recurentă prin acțiunea

introductivă a formulat două capete de cerere, respectiv constatarea dreptului

său de proprietate asupra imobilului în litigiu și pronunțarea unei hotărâri

care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, instanța de apel, deși

reține că reclamanta apelantă are interes în promovarea acțiunii, deci privind

critica formulată în apel, că pârâta intimată nu s-a prezentat la notar pentru

încheierea actului, precum și că acțiunea introductivă are două capete de

cerere, se limitează la a-l cerceta numai pe primul, întemeiat pe art. 111 C.

proc. civ., respingându-l, ca inadmisibil, ignorând că cel de al doilea capăt de

cerere nu reprezintă o cerere în constatare și neexercitându-și rolul activ

pentru a califica exact acțiunea, cu atât mai mult cu cât clauzele

antecontractului în cauză fac referire la dispozițiile art. 1073 – art. 1077 C.

civ. Mai mult, deși în cursul soluționării litigiului la instanța de fond

pârâta a arătat că se găsește din 24 februarie 2006 în procedura reglementată,

atunci, de Legea nr. 64/1995, iar intervenienta a solicitat suspendarea

judecății cauzei conform dispozițiilor menționatei legi, instanța de fond a

respins cererea, iar instanța de control judiciar nu a cenzurat soluția, deși

dispozițiile legi invocate, ca și ale Legii nr. 85/2006 (art. 36) intrată în

vigoare înainte de pronunțarea sentinței, sunt imperative.

Astfel fiind, constatându-se

că decizia recurată a fost dată cu greșita aplicare a legii, că instanța de

apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, considerând, ca și

instanța de fond, că pretenția reclamantului este inadmisibilă, recursul

urmează a fi admis și, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., decizia recurată urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi

trimisă spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Cu prilejul rejudecării

apelului instanța va examina dacă și în ce măsură dispozițiile art. 111 C.

proc. civ., sunt incidente și pentru cel de al doilea capăt de cerere formulat

de reclamantă, precum și dacă în cauză nu ar fi incidente dispozițiile art. 36

din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC O.S. SRL Rm. Vâlcea împotriva deciziei nr. 44 din 30 martie 2007

a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2008.