ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2201/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2201/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 30 august 2006, sub nr.

13374/300/2006, reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâta SCM. S. (SCM.),

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța și în baza probelor ce

se vor administra, să constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă

autentificat sub nr. 3960 din 26 noiembrie 2002 la B.N.P. F.R. din Râmnicu

Vâlcea, încheiat între reclamant și pârâtă, pentru lipsa cauzei (art. 948 pct.

4 C. civ., art. 966 C. civ., cu referire la art. 969 C. civ.).

Totodată, pe cale de

consecință, în ipoteza admiterii acțiunii sale, în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 7/1996, cu modificările ulterioare, a cadastrului și publicității

imobiliare, a solicitat instanței să dispună și radierea ipotecii din

evidențele oficiului de cadastru și publicitate imobiliară a Municipiului

București – B.C.F. Sector 2 București – (dosar nr. 31582 din 14 decembrie

2005).

De asemenea, în conformitate

cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., a solicitat și obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată.

La data de 5 octombrie 2006,

pârâta SCM. S. Râmnicu Vâlcea a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat

excepția necompetenței teritoriale, având în vedere dispozițiile art. 10 pct. 4

C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr.

8799 din 15 noiembrie 2006, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția

de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de

pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei promovate de

reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâta SCM. S. (SCM.), în favoarea

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată la

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția civilă, la data de 24 ianuarie 2007, sub nr.

616/288/2007.

Prin sentința civilă nr.

2024 din 6 aprilie 2007, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis cererea formulată

de reclamantul M.I. în contradictoriu cu pârâta SCM. S. (SCM.); a constatat

nulitatea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3960 din 26 noiembrie

2002 al B.N.P. F.R.; a dispus radierea ipotecii din evidențele O.C.P.I.

București – B.C.F. al Sectorului 2 și a obligat pe pârâtă la 1.000 lei

cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel pârâta SCM. S. Râmnicu Vâlcea, solicitând admiterea apelului și

schimbarea în tot a sentinței civile pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea,

ca fiind netemeinică și nelegală.

Apelul a fost înregistrat pe

rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, la data de 1 iunie 2007, sub nr.

616/288/2007.

Prin încheierea de ședință

pronunțată la data de 5 octombrie 2007, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, față

de valoarea imobilelor în litigiu, a calificat calea de atac ca fiind recursul

și a trecut dosarul la un complet de recurs legal constituit.

Prin încheierea nr. 25,

pronunțată la data de 16 octombrie 2007, în dosarul nr. 616/288/2007,

Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a scos dosarul de pe rol și l-a înaintat la

Tribunalul Vâlcea, secția comercială.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Vâlcea, secția comercială, la data de 18 octombrie 2007, sub nr.

4230/90/2007.

Prin încheierea de ședință

pronunțată la data de 10 decembrie 2007, în dosarul nr. 4230/90/2007,

Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

a recalificat calea de atac ca fiind apelul.

Prin decizia nr. 2,

pronunțată la data de 28 ianuarie 2008, în dosarul nr. 4230/90/2007, Tribunalul

Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis

apelul formulat de apelanta SCM. S. împotriva sentinței civile nr. 4246 din 6

aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.

616/288/2007, în contradictoriu cu intimatul - reclamant M.I.; a anulat

sentința și, pe fond, a reținut cauza spre soluționare la Secția Comercială a

Tribunalului Vâlcea, în primă instanță.

La Tribunalul Vâlcea, secția

comercială și contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată, la

data de 3 martie 2008, sub nr. 658/90/2008.

La termenul de judecată din

data de 27 martie 2008, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și contencios

administrativ și fiscal, din oficiu, a pus în discuția părților necesitatea

citării în cauză a SC C. SRL Chiajna, pentru ca hotărârea ce se va pronunța

să-i fie opozabilă, prin încheierea de ședință de la același termen dispunând

introducerea și citarea acesteia în cauză.

Prin sentința comercială nr.

714/ C, pronunțată la data de 22 mai 2008, în dosarul nr. 658/90/2008,

Tribunalul Vâlcea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a

respins cererea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâții SCM.

S. și SC C. SRL Chiajna.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut că, prin contractul de ipotecă

autentificat la nr. 3960/2002 la un B.N. din Râmnicu Vâlcea, reclamantul M.I. a

constituit o ipotecă în favoarea pârâtei SC S. Râmnicu Vâlcea, asupra unor

imobile, teren și construcție proprietatea sa. Această ipotecă, așa cum rezultă

din același contract, a garantat un împrumut acordat de pârâtă (10.600 dolari S.U.A.)

și pe care însuși reclamantul s-a obligat să-l restituie până la data de 26

noiembrie 2004. Numai că reclamantul nu a restituit acest împrumut, deși

termenii contractului încheiat sunt foarte limpezi în acest sens.

Este adevărat că reclamantul

s-a apărat (chiar în acțiunea promovată) că suma menționată în contractul de

ipotecă nu i-a fost acordată acestuia, ci a fost virată la firma SC C. SRL,

firmă ce-l avea asociat, însă, tot pe reclamantul M.I. Această realitate

rezultă din adresa R.C. București. Așa încât apărarea reclamantului din aceeași

cerere de chemare în judecată, că nu primise nicio sumă de bani de la pârâtă,

nu este de bună - credință. Dacă s-ar accepta apărarea reclamantului ar însemna

să poată fi eludate oricând înțelegerile stabilite de părți în contracte, iar

în speța de față termenii contractului nu lasă loc vreunei interpretări.

În speța de față, chiar și

în contractul de asociere, tot reclamantul, ca persoană fizică, se obligă să

constituie garanții asupra imobilului proprietatea sa [(art. III alin. (2) din

contract)], chiar dacă parte în contractul acesta este SC C. SRL; asociat al SC

C. SRL este reclamantul M.I. Reclamantul, prin acțiunea promovată, a forțat o

distincție între SC C. SRL și persoana fizică din contractele încheiate, or

această distincție este artificială. Temeiul de drept al acțiunii, art. 948 C.

civ., ce se referă la condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții nu

poate fi invocat în beneficiul reclamantului.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul M.I., recurs

înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, la data de 27 august 2008, sub nr. 658/90/2008.

La termenul de judecată din

data de 10 octombrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a pus în discuția părților calificarea căii de atac ca

fiind apel, iar nu recurs.

Prin decizia 102/ A-C din 17

octombrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul formulat de M.I.

împotriva sentinței comerciale nr. 714/ C din 22 mai 2008, pronunțată de

Tribunalul Vâlcea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în

dosarul nr. 658/90/2008, intimații fiind S. S.C.M. și SC C. SRL Chiajna.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În primul rând, s-a

menționat că apelul este calea de atac, și nu recursul, întrucât litigiul este

neevaluabil în bani, fiind soluționat în primă instanță de tribunal, potrivit

art. 2 lit. a) C. proc. civ. și în apel de curtea de apel, potrivit art. 3 pct.

2 C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul

litigiului, s-a constatat că, prin contractul de asociere din data de 26

noiembrie 2002, intimata s-a angajat să aducă spațiul, contra chiriei, și suma

de 10.600 dolari S.U.A., contra „gajului” asupra imobilului proprietatea

recurentului, iar SC C. SRL, utilajele necesare producerii bandajului gipsat.

La data de 26 noiembrie

2002, a fost încheiat contractul de ipotecă, prin care recurentul a consimțit

constituirea ipotecii asupra bunului, proprietatea sa exclusivă, garantând

împrumutul în sumă de 10.600 dolari S.U.A., acordat de intimată și obligându-se

să-l restituie, până la data de 26 noiembrie 2004.

Prin acest contract,

recurentul s-a angajat să restituie împrumutul pe care intimata l-a acordat, în

beneficiul SC C. SRL.

Este adevărat că nu a fost

acordat împrumutul recurentului, însă acesta, fiind asociatul unic al SC C.,

s-a obligat în locul acesteia, atât prin contractul de asociere, cât și prin

cel de ipotecă.

În cazul în care nu ar fi

intervenit această obligație personală, nu s-ar fi putut încheia contractul de

asociere, iar obligația asumată de către recurent nu poate fi înlăturată, câtă

vreme nu probează că și-a respectat-o sau că există alte elemente, prevăzute de

lege, care să-l exonereze.

Obligația principală este

împrumutul unei sume de 10.600 dolari S.U.A., pe care intimata l-a acordat

Societății C. SRL, iar obligația accesorie este ipoteca imobilului. Încetarea

contractului de ipotecă are loc numai după restituirea împrumutului, fie de

către societate, fie de către recurent.

Or, câtă vreme intimata nu

primește plata, nu pot înceta efectele convențiilor, doar prin voința unei

părți, care se consideră dezavantajată, după ce a semnat.

Pe de altă parte, nu a

încetat contractul de asociere și implicit acordarea împrumutului, pentru a

înceta efectele contractului de ipotecă.

Ipoteca poate fi ștearsă

numai dacă datoria a fost achitată în întregime, iar ipoteca a rămas fără

obiect.

Intimata preferă să execute

imobilul proprietatea reclamantului, întrucât contractul de ipotecă îi conferă

un drept de preferință, putând să urmărească bunul în orice mâini s-ar afla;

ipoteca nu se poate stinge decât în condițiile impuse de art. 1800 C. civ., și

nu pentru faptul că recurentul nu a încasat banii de la intimată.

Instanța de fond, nu a făcut

confuzie între contractul de asociere și cel de împrumut; contractul de

asociere include și contractul de împrumut.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamantul M.I., solicitând admiterea recursului,

casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, hotărând asupra fondului pricinii,

admiterea acțiunii sale, astfel cum a fost formulată, iar, drept consecință: să

se constate nulitatea absolută, pentru lipsa cauzei, a contractului de ipotecă

nr. 3960 din 26 noiembrie 2002 la B.N.P. F.R., iar, drept urmare, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 7/1996, cu modificările ulterioare, a

cadastrului și publicității imobiliare, să se dispună radierea ipotecii din

evidențele O.C.P.I.M. București – B.C.F. Sector 2 București (dosar nr. 31582

din 14 decembrie 2005) și obligarea pârâtei - intimate S.C.M. S. la plata

cheltuielilor de judecată.

În recursul său, întemeiat în

drept pe prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., reclamantul a

invocat, în esență, următoarele motive:

1) Nulitatea prevăzută de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.: „Instanța, interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit ori vădit neîndoielnic

al acestuia”.

Atât instanța de fond, cât

și instanța de apel, printr-o interpretare sui generis, au făcut în mod vădit o

confuzie între cele două tipuri de contracte menționate în speță și, în mod

arbitrar și, totodată, artificial, au calificat în mod greșit contractul de

asociere în participațiune (încheiat între SC C. SRL și S.C.M. S.) ca fiind un

„contract de împrumut” între recurent, ca persoană fizică, și intimata-pârâtă S.C.M.

S.

Instanțele au schimbat în

această manieră artificială de interpretare natura și înțelesul vădit

neîndoielnic al contractului de asociere, ale cărui efecte sunt guvernate de

dispozițiile art. 251 și urm. C. com., și nu de dispozițiile Codului civil

referitoare la contractul de împrumut, deși în mod cert, neîndoielnic, din

acest contract rezultă clar că suma de 10.600 dolari S.U.A. reprezintă

participația pârâtei la această asociere, și nicidecum un împrumut.

2) Nulitatea prevăzută de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: „Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii”.

Astfel, este de observat că

introducerea forțată în cauză a SC C. SRL nu s-a făcut la cererea uneia sau

alteia dintre părțile din dosar, ci din oficiu, prin încălcarea principiului

disponibilității în procesul civil, în condițiile în care dreptul de a stabili

cadrul procesual într-un proces civil este un drept exclusiv al reclamantului.

Susține recurentul -

reclamant M.I. că, prin introducerea forțată în proces a altei părți, recte a SC

C. SRL, i se aduc grave prejudicii, întrucât, în cazul respingerii prezentului

recurs și menținerii hotărârilor atacate, S.C.M. S. ar putea fi încurajată ca,

pe lângă executarea silită împotriva recurentului a contractului de ipotecă

pentru nerestituirea pretinsului împrumut, să procedeze ulterior și la pornirea

unei acțiuni împotriva părții introduse forțat în cauză, recte împotriva SC C.

SRL, al cărei asociat minoritar este recurentul, pentru a solicita obligarea

acesteia la restituirea aceluiași așa - zis „împrumut”, fără ca recurentul -

reclamant, în calitate de persoană fizică, să se poată apăra în vreun fel.

Mai apreciază recurentul -

reclamant că, numai prin încălcarea legii și prin ignorarea întregii teorii

privitoare la regimul juridic al ipotecii, instanțele nu au observat că un

contract de ipotecă nu poate avea o existență de sine stătătoare și că acesta

este un contract esențialmente accesoriu și urmează soarta principalului și că,

în condițiile inexistenței unui contract de împrumut propriu - zis, contractul

de ipotecă este lovit de nulitate pentru lipsa cauzei.

Concluzionând, recurentul -

reclamant M.I. a arătat că între acesta, ca persoană fizică, și pârâta -

intimată S.C.M. S. Râmnicu Vâlcea, ca persoană juridică, nu există niciun fel

de contract de împrumut pentru vreo sumă de bani, care să fi constituit sau să

fi putut constitui cauza juridică a încheierii contractului de ipotecă, a cărui

nulitate a cerut a fi constatată.

Pârâta - intimată nu i-a

acordat niciun fel de sumă de bani cu titlu de împrumut, ci banii au fost

virați direct unei alte persoane (juridice), respectiv către SC C. SRL, al

cărui patrimoniu, prin definiție, nu se confundă cu patrimoniul persoanei

fizice care a creat-o.

Pârâta - intimată nu a putut

și nici nu poate face proba existenței unui contract de împrumut dintre

recurent și aceasta, nici în sens de negotium, nici în sens de intrumentum.

Virarea banilor nu s-a făcut

în temeiul vreunui contract de împrumut, ci, dimpotrivă, în temeiul unui

contract de asociere în participațiune, cu titlu de participație a intimatei -

pârâte S.C.M. S. la această asociere, contract ale cărui efecte sunt supuse

dispozițiilor art. 251 și următoarele C. com., și nicidecum regulilor

aplicabile contractelor civile de împrumut.

La data de 29 aprilie 2009,

intimata - pârâtă S. S.C.M. Râmnicu Vâlcea a depus întâmpinare la dosar, prin

care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei

comerciale nr. 102/ A-C a Curții de Apel Pitești și sentința comercială nr.

714/ C din 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, ca temeinice și legale, și, de asemenea,

obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând recursul

reclamantului, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat,

Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

recurentul - reclamant M.I. invocă un prim motiv, anume cel prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și susține că atât instanța de fond,

cât și instanța de apel, au interpretat în mod greșit contractul de asociere în

participațiune ca fiind un contract de împrumut, schimbând în această manieră

natura și înțelesul vădit neîndoielnic al contractului de asociere, ale cărui

efecte sunt guvernate de dispozițiile art. 251 și următoarele C. com., și nu de

dispozițiile Codului civil referitoare la contractul de împrumut.

Acest motiv de recurs este

fondat, Înalta Curte reținând următoarele:

Prin contractul de asociere

în participațiune nr. 3718 din 26 noiembrie 2002, intimata - pârâtă S. S.C.M.

Râmnicu Vâlcea și intimata - pârâtă SC C. SRL Chiajna au fost de acord să se

asocieze în vedere producerii și comercializării, în țară și străinătate, a

produsului „bandaj ghipsat pentru ortopedie”, conform autorizației Ministerului

Sănătății nr. 3854 din 1999.

Ca și aport al asociaților,

conform contractului „S. S.C.M. va aduce în asociere spațiul corespunzător

amenajat, situat în str. Morilor, Râmnicu Vâlcea, în suprafață de 161,85 m.p.

și suma de 355.100.000 lei, reprezentând 10.600 dolari S.U.A., sumă pentru care

se va întocmi contract de gaj separat asupra imobilului proprietatea

asociatului unic M.I.; SC C. SRL va aduce în asociere utilaje necesare

producerii de bandaj ghipsat, proprietatea societății SC C. SRL și va garanta

pentru suma de 355.100.000 lei cu imobilul casă de locuit proprietatea

asociatului unic M.I., situat în București, str. Răspântiilor, București”.

Recurentul - reclamant M.I.

a încheiat cu intimata - pârâtă „S. S.C.M.” Râmnicu Vâlcea contractul de

ipotecă autentificat sub nr. 3960 din 26 noiembrie 2002 de B.N.P. F.R., prin

care a consimțit să constituie ipotecă de rangul I și interdicție de

înstrăinare și grevare în favoarea S. S.C.M. Râmnicu Vâlcea, asupra imobilului

proprietatea sa exclusivă, situat în București, str. Răspântiilor, nr.

cadastral 10062/1, garantând împrumutul acordat de aceasta, în valoare de

10.600 dolari S.U.A., pe care s-a obligat să-l restituie în dolari S.U.A. până

cel târziu la data de 26 noiembrie 2004.

Contractul de asociere în

participațiune este reglementat în Codul comercial la capitolul 2 „Despre

asociațiuni” - Secțiunea I „Despre asociațiunea în participațiune”, art. 251- art.

256.

În conformitate cu prevederile

art. 251 C. com., „

asociațiunea în participațiune are

loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai

multor persoane ori societăți o participațiune în beneficiile și pierderile

uneia sau mai multor operațiuni, sau chiar asupra întregului comerț”.

Asociația în

participație reprezintă, așadar, o structură asociativă, lipsită de

personalitate juridică, prin care un comerciant (persoană fizică sau juridică)

oferă unuia sau mai multor terți posibilitatea participării la beneficiile și

pierderile unui comerț, în schimbul unui aport în numerar, în natură sau chiar

în industrie.

Obiectul

contractului de asociațiune în participațiune este reprezentat de prestațiile

reciproce ale părților: asociatul gerant se angajează să permită asociatului

ocult participarea la beneficiile și la pierderile unor operațiuni comerciale,

în schimbul unui aport adus în societate.

Contractul de

împrumut este reglementat în Codul civil la Titlul XI - „Despre împrumut”,

Capitolul I - „Despre natura împrumutului”, art. 1576 – art. 1579.

În conformitate

cu prevederile art. 1576 C. civ., „împrumutul este un contract prin care una

din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa

de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate”.

Împrumutul de

consumație, mutuum (împrumutul propriu - zis), este un contract prin care o

persoană, numită împrumutător, transmite în proprietatea unei alte persoane,

numită împrumutat, o câtime de lucruri fungibile și consumptibile, cu obligația

pentru împrumutat de a restitui la scadență o cantitate egală de lucruri de

același gen și calitate.

Obiectul

contractului de împrumut este reprezentat de obligațiile reciproce ale

părților: principala obligație a împrumutatului este de a restitui la scadență

lucruri de același gen, în aceeași cantitate și de aceeași calitate (art. 1584

C. civ.), indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor

dintre momentul încheierii contractului și acela al plății; în cazul

împrumutului de bani, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată,

indiferent de scăderea sau sporirea valorii banilor (principiul nominalismului

monetar, consacrat de art. 1578 C. civ.), cu excepția cazului când, prin acte

normative speciale, se dispune altfel.

În principiu,

împrumutătorul nu are nicio obligație (pozitivă). Eventualele cheltuieli de

conservare sunt în sarcina împrumutatului, ca proprietar. Art. 1580 C. civ.,

care dispune că împrumutătorul este răspunzător (delictual) de daunele cauzate

prin viciile ascunse ale lucrului, cunoscute de el și necomunicate

împrumutatului, la fel ca și comodantul, este lipsit de importanță practică,

căci lucrurile fungibile și consumptibile numai în mod excepțional pot provoca

daune.

Pornind de la

aceste noțiuni teoretice, din analiza conținutului contractului nr. 3718

încheiat între intimatele - pârâte

S. S.C.M. Râmnicu Vâlcea și SC C. SRL Chiajna, la data de 26

noiembrie 2002, rezultă, fără putință de tăgadă, că acesta este esențialmente

un contract de asociere în participațiune, în înțelesul art. 251 C. com., iar

nu un contract de împrumut, cum în mod eronat a reținut instanța de apel.

Că este așa, rezultă nu

numai din titlul pe care părțile au înțeles să-l dea contractului: „Contract de

participațiune (Asociere)”, calificând astfel, încă de la început, categoria și

natura actului pe care urmau să-l încheie, ci, mai ales, din obiectul

contractului, Capitolul II din contract stipulând, în mod clar, că „cei doi

asociați, S. S.C.A. și SC C. SRL, sunt de acord să se asocieze în vedere

producerii și comercializării în țară și străinătate a produsului bandaj

ghipsat pentru ortopedie, conform autorizației Ministerului Sănătății nr. 3854

din 1999” prin aportul pe care asociații au înțeles să-l aducă, (Capitolul

III).

Mai mult, prin prestațiile

reciproce la care părțile s-au obligat, înscrise în Capitolul V din contract -

„Obligațiile părților”, respectiv: „S. S.C.A. va avea obligația să pună la

dispoziție un spațiu amenajat corespunzător și suma de 335.100.000 lei. SC C. SRL

va avea obligativitatea să asigure aprovizionarea cu materii prime și să se

asigure de desfacerea produsului către unitățile sanitare, precum și încasarea

facturilor”, este evident că acestea au înțeles să realizeze o structură

asociativă, în scopul desfășurării unei activități comerciale.

Față de acestea, rezultă cu

evidență că, prin contractul în discuție, părțile au înțeles să încheie în mod

cert un contract de asociere în participațiune, și nicidecum un contract de

împrumut, în speță, un împrumut de bani, căci, în acest ultim caz, ar fi

însemnat ca o persoană, numită împrumutător, să transmită în proprietatea unei

alte persoane, numită împrumutat, o sumă de bani, cu obligația pentru

împrumutat de a o restitui la scadență, ceea ce nu se poate vorbi în cauza de

față, intimatele - pârâte stipulând expres obiectul contractului dintre ele.

Suma de 335.100.000 lei,

reprezentând 10.600 dolari S.U.A., este suma adusă în asociere de către S. S.C.A.,

ca aport al acesteia la participațiune, astfel cum este prevăzut la capitolul

III art. 2 din contract, iar nu o sumă „împrumutată” recurentului - reclamant

M.I.

Pe de altă parte, la

Capitolul I din contractul de asociere în participațiune, intitulat „Părțile

contractante”, au fost menționate S. S.C.A., reprezentată prin ec. S.M. și SC C.

SRL, reprezentată prin M.I., mențiune în raport de care cu atât mai puțin se

poate vorbi despre un așa-zis „împrumut”, în condițiile în care nici nu există

una dintre părțile unui astfel de contract - împrumutatul, recurentul -

reclamant M.I. nefiind parte în acel contract, el având numai calitatea de

asociat unic al SC C. SRL, calitate ce-i conferea numai un drept de

reprezentare, iar nu și un drept de dispoziție.

Față de cele mai sus expuse,

Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de apel a interpretat

contractul de asociere în participațiune ca fiind un contract de împrumut,

devenind astfel incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

Acest text de lege

reglementează situația în care judecătorii fondului procedează la interpretarea

unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă,

clauzele stipulate fiind clare și precise.

Prin acest motiv, se invocă

încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante,

judecătorii fiind și ei obligați să le aplice, astfel cum au fost concepute și

redactate de părțile convenției.

În cauză, deși actul juridic

încheiat între intimatele - pârâte este cât se poate de clar, fiind „vădit

neîndoielnic”, instanța de apel îi schimbă „natura” ori înțelesul, contractul

de asociere în participațiune fiind calificat drept un contract de împrumut.

Mai mult decât atât,

raportarea instanței de apel pe contractul de asociere în participațiune este

nelegală, nu acesta a fost raportul, actul juridic fundamental dedus judecății,

ci contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3960 din 26 noiembrie 2002 la

B.N.P. F.R., încheiat între recurentul - reclamant M.I. și intimata - pârâtă S.C.M.

S. Râmnicu Vâlcea, așa cum rezultă din petitul acțiunii introductive de

instanță.

Referitor la acest contract

de ipotecă, Înalta Curte reține următoarele:

Pentru garantarea sumei de

355.100.000 lei, reprezentând 10.600 dolari S.U.A., adusă ca și aport în

asociere de către S. S.C.A., la capitolul III, art. 2 și 4 din contractul de

asociere în participațiune nr. 3718 din 26 noiembrie 2002, s-a stipulat că „se

va întocmi contract de gaj separat asupra imobilului proprietatea asociatului

unic M.I.”, iar „SC C. SRL va garanta pentru suma de 335.100.000 lei cu

imobilul casă de locuit proprietatea asociatului unic M.I., situat în

București, str. Răspântiilor, București”.

Prin contractul de ipotecă

autentificat sub nr. 3960 din 26 noiembrie 2002, de B.N.P. F.R., încheiat între

S. S.C.A., în calitate de creditoare, și M.I., în calitate de debitor ipotecar,

acesta din urmă a consimțit să constituie ipotecă de rangul I și interdicție de

înstrăinare și grevare în favoarea S. S.C.A. Râmnicu Vâlcea, asupra imobilului

proprietatea sa exclusivă, situat în București, str. Răspântiilor, nr.

cadastral 10062/1, .., garantând împrumutul acordat de aceasta, în valoare de

10.600 dolari S.U.A., pe care s-a obligat să-l restituie în dolari S.U.A., până

cel târziu la data de 26 noiembrie 2004.

Față de conținutul acestui

contract de ipotecă, prin raportare la conținutul contractului de asociere în

participațiune, Înalta Curte apreciază că obiecțiunile recurentului - reclamant

M.I. privind valabilitatea contractului de ipotecă, în sensul că acesta ar fi

lipsit de cauză, sunt temeinice, pe fond, soluția de respingere a acțiunii în

anularea contractului fiind greșită, ignorând dispozițiile art. 968 C. civ. și

art. 1746 C. civ.

Garanție reală imobiliară,

ipoteca este, după definiția dată de Codul civil, „un drept real asupra

imobilelor afectate la plata unei obligații” (art. 1746). Ipoteca poate fi de

două feluri: convențională și legală (art. 1748 C. civ.); ipoteca este

convențională atunci când ia naștere din convenția părților, cu formele

prevăzute de lege [(art. 1749 alin. (2) C. civ.)].

Efectul oricărei obligații

este dreptul pe care aceasta îl conferă creditorului de a pretinde și de a

obține de la debitor îndeplinirea exactă a prestației la care el este obligat:

„creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației”, dispune

art. 1073 C. civ.

Ca drept real accesoriu,

ipoteca însoțește obligația pe care o are debitorul față de creditor, a cărei

soartă o împărtășește integral.

Caracterul accesoriu al

ipotecii decurge și din faptul că ipoteca însoțește și garantează un drept

principal, care este dreptul de creanță al creditorului ipotecar; așadar,

existența dreptului de ipotecă depinde de existența dreptului de creanță.

Dreptul de ipotecă urmează soarta dreptului principal, conform principiului accesorium

sequitur principalem.

În speță, recurentul -

reclamant M.I. a încheiat actul de ipotecă a cărui anulare a solicitat-o,

„garantând împrumutul acordat de aceasta - S. S.C.M. Râmnicu Vâlcea s.n., în

valoare de 10.600 dolari S.U.A.”

În realitate, însă, Înalta

Curte reține că, prin contractul de asociere în participațiune, intimata -

pârâtă S. S.C.M. Râmnicu Vâlcea a adus, ca aport în asociere, suma de

355.100.000 lei, reprezentând 10.600 dolari S.U.A., sumă pentru care intimata -

pârâtă SC C. SRL s-a obligat să garanteze prin constituirea unei ipoteci de

rangul I asupra imobilului proprietatea exclusivă a recurentului - reclamant

M.I., situat în București, str. Răspântiilor, ipotecă constituită prin

contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3960 din 26 noiembrie 2002 de B.N.P.

F.R.

Așadar, întrucât ipoteca a

fost constituită în garantarea sumei de 10.600 dolari S.U.A., sumă care

reprezintă aport în numerar într-o asociere în participațiune, și nicidecum o

sumă acordată cu titlu de împrumut, se constată inexistența obligației de

garantat în așa - zisul „contract de împrumut” și, pe cale de consecință, lipsa

cauzei în contractul de ipotecă.

Cauza prevăzută în Codul

civil este un element esențial, atât al actului juridic de formație bilaterală

ori multilaterală, cât și al actelor de formație unilaterală, și reprezintă

acea condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic

civil, care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act.

Noțiunea de cauză cuprinde

două elemente: scopul imediat al consimțământului sau scopul obligației și

scopul actului sau scopul mediat al consimțământului.

Spre deosebire de scopul

imediat al consimțământului, care are un caracter abstract, obiectiv și

invariabil în aceeași categorie de acte juridice, scopul mediat al

consimțământului are un caracter subiectiv și variabil de la caz la caz, în

cadrul aceleiași categorii de acte.

În actele (contractele)

reale, scopul imediat constă în remiterea (predarea) lucrului, obligația de

restituire având în vedere tocmai faptul (reprezentarea) predării lucrului.

În contractul de ipotecă,

spre exemplu, scopul imediat constă în remiterea lucrului, obligația de

restituire având în vedere tocmai obligația de plată, obligație pe care o are

debitorul față de creditor.

Cauza trebuie să existe, să

fie reală și să fie licită (art. 966 C. civ.); cazurile legale de nulitate ale

obligației din pricina „cauzei” îmbracă una din următoarele forme: absența sau

inexistența cauzei, cauza falsă și cauza ilicită.

„Obligația fără cauză .. nu

poate avea niciun efect” prevede art. 966 C. civ.

În această accepțiune,

noțiunea de cauză se dovedește a fi un instrument prețios la dispoziția

instanțelor judecătorești pentru asigurarea conformității actelor juridice cu

legea și cu regulile de conviețuire socială.

Cel mai adesea, absența sau

inexistența voinței părților nu este conținută în însuși actul juridic, adică

în scopul imediat al consimțământului, ci în scopul mediat al acestuia, adică

al volițiunii de a face însuși actul, scop esențialmente concret și variabil de

la o persoană la alta în cadrul aceleiași categorii de acte juridice.

În actele juridice reale,

lipsește scopul imediat atunci când lucrul nu a fost predat (remis).

În contractele dând naștere

numai la obligații unilaterale, cum este ipoteca, cauza o formează predarea

materială. Creditorul ipotecar a avut în vedere dobândirea unei siguranțe

reale, iar obligația de restituire a împrumutatului și a creditorului ipotecar

își are cauza tocmai în faptul material al primirii banilor.

Persoana care, dintr-o

simplă atitudine reverențiară față de o altă persoană, recunoaște într-un

înscris, în speță, contract de ipotecă, o datorie inexistentă, se obligă în

temeiul unei cauze inexistente, actul juridic urmând a fi anulabil pentru

inexistența cauzei, dată fiind dispoziția înscrisă în art. 966 C. civ., iar

sancțiunea nu poate fi decât sancțiunea care intervine atunci când, la

încheierea actului, lipsește un element esențial, care împiedică încheierea

actului: nulitatea absolută.

Obiecțiunile recurentului -

reclamant M.I. privind valabilitatea contractului de ipotecă, în sensul că

acesta ar fi lipsit de cauză, sunt temeinice, întrucât scopul licit pe care

părțile l-au urmărit la încheierea lui nu este garantarea unui împrumut,

acordat de S. S.C.M., în valoare de 10.600 dolari S.U.A., ci garantarea

aportului în numerar, în sumă de 355.100.000 lei, reprezentând 10.600 dolari

S.U.A., adus în asocierea în participațiune de intimata - pârâtă S., astfel că

susținerile recurentului bazate pe dispozițiile art. 966 C. civ., în sensul că

obligațiile asumate în temeiul contractului de ipotecă ar fi fără cauză și,

deci, convenția n-ar avea niciun efect, sunt fondate.

În plus, a susține că a

garanta cu ipoteca obligația născută dintr-un contract de asociere în

participațiune, nu este suficient, chiar dacă recurentul - reclamant a fost

asociat unic al societății, parte în contractul de asociere în participațiune,

deoarece patrimoniul acestei societăți nu se confundă cu patrimoniul

asociatului.

Față de acestea, în

condițiile inexistenței unui împrumut propriu - zis, ca premisă sine qua- non,

contractul de ipotecă, care este un contract esențialmente accesoriu și urmează

soarta principalului (accesorium sequitur principalem), este lovit de nulitate

absolută, pentru lipsa cauzei.

Și cel de-al doilea motiv de

recurs formulat este fondat, prin introducerea în cauză, din oficiu, în

calitate de pârâtă, a intimatei SC C. SRL, fiind încălcat principiul

disponibilității în procesul civil, principiu care constă în posibilitatea

părților de a dispune de obiectul procesului și de a stabili cadrul procesual,

cu atât mai mult cu cât SC C. SRL nu a fost parte în contractul de ipotecă.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte apreciază că recursul reclamantului este fondat și, în temeiul

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., îl va admite; va modifica decizia

recurată, în sensul că va admite apelul formulat de reclamant împotriva

sentinței comerciale nr. 714/ C din 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul

Vâlcea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, pe care o va

schimba în tot și va admite acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu

cu pârâta S. S.C.M. Râmnicu Vâlcea; va constata nulitatea contractului de

ipotecă autentificat sub nr. 3960 din 26 noiembrie 2002 al B.N.P. F.R.; va

dispune radierea ipotecii din evidențele O.C.P.I. București – B.C.F. al

Sectorului 2 București.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., va obliga intimata - pârâtă S. S.C.M. Râmnicu Vâlcea să plătească

recurentului - reclamant suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.I. împotriva deciziei nr. 102/ A-C din 17 octombrie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică decizia recurată,

în sensul că admite apelul formulat de reclamant împotriva sentinței comerciale

nr. 714/ C din 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială

și contencios administrativ și fiscal, pe care o schimbă în tot și admite

acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S. S.C.M. Râmnicu

Vâlcea.

Constată nulitatea

contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3960 din 26 noiembrie 2002 al

B.N.P. F.R.

Dispune radierea ipotecii

din evidențele O.C.P.I. București – B.C.F. al Sectorului 2 București.

Obligă intimata - pârâtă S. S.C.M.

Râmnicu Vâlcea să plătească recurentului - reclamant suma de 2000 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

30 septembrie 2009.