ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2201/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2201/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Olt, reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâții D.I., D.E.L.

și SC M.I.H. AG solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se

constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 652

din 16 februarie 2005 de BNP P.I.F.

La data de 11 mai 2007 s-au depus la

dosar cereri de intervenție în interes propriu formulate de B.V. și B.M. precum

și o cerere de intervenție în interes propriu formulată de SC B.V.P.G. SRL

Craiova, prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a

contractului de ipotecă pentru aceleași motive invocate și de către reclamantul

B.V., iar în subsidiar să se constate încetarea contractului de ipotecă, ca

urmare a constatării nulității absolute a dreptului de proprietate al

constituitorului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat între

reclamant și pârâtul D.I. la data de 4 februarie 2005, desființat retroactiv

prin sentința nr. 11 din 17 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în

dosarul nr. 1143/Com/2005.

Prin sentința nr. 325 din 29 iunie 2007

pronunțată de Tribunalul Olt a fost respinsă excepția de necompetență materială

a Tribunalului Olt, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

B.V., a intervenienților SC B.V.P.G. SRL, B.V. și B.M. precum și excepția

lipsei de interes, invocate de pârâta SC M.I.H. AG SRL București.

De asemenea, prin sentința nr. 325 din 29

iunie 2007 Tribunalului Olt a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B.V.

cât și capătul din cererile de intervenție principală formulată de

intervenienții SC B.V.P.G. SRL, B.V. și B.M. având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 652 din 16

februarie 2005; a fost admis capătul de cerere privind încetarea contractului

de ipotecă susmenționat, încheiat între SC M.I.H. AG, D.I. și D.E. privind

garantarea executării obligației comerciale prin constituirea unei ipoteci de

rangul I asupra imobilului situat în comuna Dăneasa, județul Olt sola 23 în suprafață

de 5.000 mp teren intravilan înscris în C.F. nr. 11, număr cadastral 9.

Împotriva sentinței nr. 325 din 29 iunie

2007 pronunțată de Tribunalul Olt au declarat apel pârâta SC M.I.H. AG,

reclamantul B.V. cât și intervenienții B.V., B.M. și SC B.V.P.G. SRL.

Prin decizia nr. 286 din 27 noiembrie

2007, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul declarat de SC M.I.H.

AG și a respins, pe cale de consecință, celelalte apeluri și a schimbat în

parte sentința apelată în sensul că a respins cererile de intervenție în

interes propriu formulate de B.V., B.M. și SC B.V.P.G. SRL privind constatarea

stingerii ipotecii, menținând restul dispozițiilor hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a reținut privitor la apelul pârâtei, că excepția necompetenței materiale a

fost corect soluționată având în vedere că obiectul cererii de chemare în

judecată, este comercial, neevaluabil în bani și nu unul civil, iar potrivit

art. 2 pct .1 lit. a) C. proc. civ. cererile în materie comercială al căror

obiect este neevaluabil în bani, se judecă în primă instanță la tribunal.

În ceea ce privește excepția netimbrării

acțiunii cât și a cererilor de intervenție, s-a constatat că acestea au fost

timbrate corespunzător, fiind depuse la dosar chitanțele seria MP 17 – 3 nr. 00003295

din 10 mai 2007 în cuantum de 24 lei precum și timbru judiciar în cuantum de

0,6 lei.

Referitor la excepțiile lipsei calității

procesuale active a reclamantului și a intervenienților și a lipsei de interes

invocate de apelanta pârâtă, s-a apreciat că nici aceste excepții nu subzistă

în speță, deoarece constatarea nulității absolute a unui act juridic poate fi

invocată de orice persoană interesată. Astfel reclamantul cât și intervenienții

justifică un interes în desființarea contractului de ipotecă, reclamantul fiind

garant față de cumpărătorii B.V. și B.M. întrucât sunt actualii proprietari ai

imobilului grevat de sarcini, iar intervenienta SC B.V.P.G. SRL justifică

interes deoarece are un drept de folosință asupra imobilului în baza

contractului de închiriere.

În schimb, pe fond, având în vedere

dispozițiile art. 1800 alin. (1) pct. 1 C. civ., s-a apreciat că, contractul de

ipotecă nr. 652 din 16 februarie 2005 ca accesoriu contractului de

vânzare-cumpărare nr. 238305 din 9 februarie 2005, rămâne în ființă atâta timp

cât se menține acest din urmă contract.

Stingerea dreptului de ipotecă reprezintă

o consecință firească ce intervine numai în cazul în care s-a constatat

printr-o hotărâre judecătorească rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

prin care s-a dobândit dreptul de proprietate de către debitorii ipotecari,

soții D. Or, prin sentința nr. 11 din 17 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul

Dolj în dosarul nr. 1143/com/2005 s-a constatat nulitatea vânzării dintre B. și

soții D. și nu rezoluțiunea acestuia.

Referitor la apelurile declarate de

reclamant și intervenienți s-a reținut că, în mod greșit, apelanții

intervenienți au invocat faptul că ar trebui să se constate nulitatea absolută

a contractului de ipotecă nr. 652 din 16 februarie 2005 ca urmare a constatării

nulității absolute a vânzării imobilului (contract nr. 843 din 4 februarie

2005), conform principiului retroactivității efectelor nulității, deoarece

principiul retroactivității, ca și principiul

restitutio în integrum

privește efectele nulității actului juridic (în speță, actul de vânzare al

imobilului)

inter partes

, respectiv între părțile raportului juridic, B.

și soții D., iar nu față de terți, în speță, apelanta pârâtă. Vânzarea dintre B.

și soții D. era perfect valabilă la momentul încheierii contractului de ipotecă

nr. 652 din 16 februarie 2005, ca atare, retroactivitatea privește efectele

nulității contractului de vânzare-cumpărare între părțile acestuia și nu față

de terți, în speță apelanta pârâtă SC M.I.H. AG.

Totodată, SC M.T.R. SRL BUCUREȘTI, SUCURSALA

CÎMPIA TURZII are deplină capacitate de a contracta, contractul de ipotecă

îndeplinind întru-totul condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948 C.

civ.

Prin contractul de ipotecă și-au asumat

obligații numai debitorii ipotecari, iar SC M.T.R. SRL BUCUREȘTI, SUCURSALA

CÎMPIA TURZII, a dobândit un drept de ipotecă. Acest contract a fost încheiat

cu reprezentantul sucursalei, Z.D., care era desemnat și împuternicit să

reprezinte societatea și să încheie orice fel de contracte, având puteri de

director general, conform deciziei asociatului unic al societății din București

nr. 5 din 10 martie 2004 și a actului adițional al contractului și statutului

societății SC M.T.R. SRL BUCUREȘTI.

În plus, art. 1769 C. civ.

reglementează că actul este lovit de nulitate absolută numai dacă debitorul

ipotecar, adică cel care se obligă, nu are capacitate de a contracta și nu cel

în favoarea căruia s-a constituit ipotecă, în speță SC M.T.R. SRL BUCUREȘTI,

SUCURSALA CÎMPIA TURZII.

Nici motivul privind nevalabilitatea

obiectului (terenul din Dăneasa) al contractului de ipotecă nu poate fi reținut

ca un caz de nulitate absolută deoarece la momentul ipotecării sale, imobilul din

Dăneasa era proprietatea celui care a constituit ipoteca, acest drept de

proprietate fiind intabulat în cartea funciară, conform extraselor de carte

funciară nr. 1706 din 10 februarie 2005 și nr. 2068 din 17 februarie 2005 și

încheierea de intabulare a ipotecii nr. 2068 din 17 februarie 2005.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs, reclamantul și intervenienții, în termenul legal.

Reclamantul a invocat motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a arătat, în esență,

că instanța de apel a dat o rezolvare greșită cererii de constatare a nulității

absolute a contractului de ipotecă din perspectiva cerințelor art. 948 C. civ.,

societatea pârâtă neavând capacitatea de a încheia actul de dispoziție și a

art. 1775 C. civ. și art. 1770 C. civ., prin raportare la principiile

retroactivității efectelor nulității actului juridic și

resoluto jure dantis

rezolvitur jus accipientis

, ca urmare a desființării retroactive a titlului

cumpărătorilor, care nu puteau constitui un drept de ipotecă decât asupra unui

bun pe proprietatea acestora, iar titularul unui drept anulabil nu poate

constitui o ipotecă decât afectată de aceeași caracteristică.

Intervenienții au invocat drept

motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au susținut, în

esență, într-o primă teză în privința primului motiv de recurs, că instanța de

apel a încălcat prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind

societățile comerciale, sucursalele neavând capacitate juridică, iar față de

înscrisurile depuse contractul s-a încheiat în nume propriu și nu în numele și

pe seama persoanei juridice al cărei dezmembrământ exogen este.

Totodată, s-au încălcat și

dispozițiile art. 948 pct. 1 C. civ. privind capacitatea de a contracta cât și

prevederile art. 1769 C. civ. în contextul prevederilor art. 948 pct. 1 C. civ.,

neputându-se constitui un drept în favoarea cuiva care nu are vocație de a

dobândi un asemenea drept.

Este greșită și rezolvarea dată

cauzei pentru constatarea nulității prin raportare la art. 948 pct. 3 C. civ.

în contextul art. 1775 C. civ., în condițiile în care obiectul actului juridic

nu întrunește condițiile legale și anume: să existe, să fie în circuitul civil,

să fie determinat sau determinabil, să fie posibil, să fie licit și moral, atât

timp cât contractul principal de vânzare-cumpărare a fost desființat, cu efecte

retroactive.

În privința celui de-al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., au arătat

că instanța a motivat pe dispoziții legale străine de natura cauzei, respectiv

pe art. 1790 C. civ., privind dreptul de urmărire deși obiectul litigiului nu

vizează o contestație la executare silită.

Într-o a doua teză, au susținut

nelegalitatea hotărârii în cadrul acelorași motive de recurs, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., privind capătul de acțiune în

constatarea stingerii ipotecii arătând că s-au încălcat dispozițiile art. 1800

alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. civ. privind stingerea ipotecii, instanța făcând

confuzie între pierderea dreptului de proprietate al constituitorului ca

modalitate principală de stingere a ipotecii și stingerea obligației principale

față de care este accesoriu contractul de ipotecă, ca modalitate accesorie de

stingere a ipotecii.

În acest context, s-au încălcat și

dispozițiile art. 1775 C. civ. care dispun că bunurile viitoare nu pot face

obiectul ipotecii.

În privința motivelor străine de

natura cauzei, a reiterat susținerea făcută în cadrul primei teze a recursului

arătând că trimiterea instanței la dispozițiile art. 1790 C. civ. nu au

legătură cu obiectul litigiului.

Intimata-pârâtă a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursurilor.

Analizând recursurile, Înalta Curte constată

că recursul formulat de reclamantul B.V. este nefondat, iar recursurile

formulate de intervenienți sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

În ceea ce privește recursul

reclamantului se constată că instanța de apel nu a denaturat convenția,

analizând criticile și pronunțându-se în legătură cu contractul de ipotecă

încheiat între părți fără a schimba voința părților pentru a se putea reține

astfel incidența motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În privința celui de-al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., legat de

lipsa capacității intimatei-pârâte de a contracta se constată, așa cum s-a și reținut,

că aceasta a avut capacitatea de a încheia actul juridic în nume propriu, ca

subiect de drepturi și obligații, în condițiile art. 33 și art. 35 din Decretul

nr. 31/1956 având organe de conducere, patrimoniu și un sediu, proprii.

În ceea ce privește cauzele de

nulitate ale ipotecii, cu raportare la principiile invocate așa cum bine s-a

reținut, ipoteca nu este accesorie contractului de vânzare-cumpărare a

imobilului care a fost desființat retroactiv, ci contractului de vânzare-cumpărare

de oțel încheiat între intimata-pârâtă și debitorii ipotecari-intimații, pârâți

D.I. și D.E.L., contract rămas în ființă, astfel că nu se poate susține că

instanța de apel a făcut o aplicare greșită a principiilor retroactivității

efectelor nulității actului juridic și resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.

În aceste condiții, raportarea

recurentului-reclamant la dispozițiile art. 1770 C. civ. este străină de natura

cauzei, nefiind vorba de un drept sub condiție. În cazul dispozițiilor ce

rezultă din art. 1775 C. civ., nici analizarea calității de proprietar asupra

bunului a constituentului nu are relevanță juridică din punctul de vedere al cauzelor

de valabilitate ale actului juridic, care trebuie să existe anterior sau

concomitent cu încheierea actului, ci al unei cauze de stingere a ipotecii,

aspect al hotărârii necriticat însă de recurentul-reclamant, astfel că, în

limitele investirii, recursul reclamantului-reclamant va fi respins, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat, neexistând cauze de nulitate a

ipotecii.

Privitor la recursul

intervenienților, în primă teză, s-a susținut nevalabilitatea actului juridic

și, pe cale de consecință, nelegalitatea hotărârii pentru aceleași motive

astfel că, pentru aceleași considerente, deja expuse, motivele de recurs legate

de cauzele de nulitate invocate nu pot fi primite și vor fi respinse.

Motivele de recurs privind stingerea

ipotecii însă, sunt întemeiate, iar hotărârea instanței de apel este nelegală.

Prin sentința nr. 11 din 17 ianuarie

2006, a Tribunalului Dolj, pronunțată în dosarul nr. 1143/COM/2005 rămasă

irevocabilă a fost constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare

încheiat între recurentul-reclamant B.V. și intimații-pârâți D.I. și D.E.L., cu

consecința pierderii de către aceștia a dreptului de proprietate asupra bunului

care fusese ipotecat în favoarea intimatei-pârâte SC M.T.R. SRL București, sucursala

Câmpia Turzii.

Prin urmare, constituitorul ipotecii

a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, dat în garanție, ceea ce

echivalează cu o stingere a ipotecii constituită asupra acestuia pe cale

principală și nu se confundă cu situația încetării obligației principale

derivată în cauză din contractul de vânzare-cumpărare oțel față de care contractul

de ipotecă este accesoriu, situație în care ar opera o stingere a ipotecii, pe

cale accesorie.

Rezultă, astfel, că instanța de apel

a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1800 alin. (1) pct. 1 și 2 C.

proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., fiind fondat.

De asemenea se va reține ca fondat

și motivul de recurs referitor la motivarea greșită a instanței de apel pe

dispozițiile art. 1790 C. civ. acestea având legătură cu efectele ipotecii față

de debitor și terți dar în condițiile în care nu ar fi operat stingerea

ipotecii, această critică subscriindu-se tot motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fiind vorba

de o aplicare greșită a legii.

Față de cele arătate, în baza art. 312

alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost admis recursul declarat de intervenienți

și a fost modificată în parte decizia instanței de apel în sensul că a fost respins

apelul declarat de pârâta SC M.I.H. AC împotriva hotărârii instanței de fond, care

este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, menținându-se restul

dispozițiilor.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

B.V., împotriva deciziei nr. 286 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, ca nefondat.

Admite recursul declarat de intervenienții

B.M., B.V. și SC B.V.P.G. SRL Craiova, împotriva aceleiași decizii pe care o

modifică, în parte, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC M.I.H.

AG împotriva sentinței Tribunalului Olt nr. 325 din 29 iunie 2007, menținând

dispozițiile deciziei cu privire la celelalte apeluri declarate în cauză.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 iunie 2008.