ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3367/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3367/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC S.I. SRL, a

chemat în judecată pe pârâta B.C.C. SA, solicitând, constatarea nulității

absolute a contractului de credit încheiat în  6 februarie 2002 și obligarea

pârâtei la cheltuieli de judecată, susținând că a încheiat contractul cu scopul

de a se achita o creanță anterioară.

Judecătoria Craiova, prin

sentința comercială nr. 98 din 7 februarie 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Această din urmă instanță,

prin sentința nr. 608 din 9 noiembrie 2005, a respins acțiunea considerând că reclamanta a stabilit destinația creditului în condițiile în care prima tranșă a

acesteia a fost utilizată pentru acoperirea altei datorii iar cea de-a doua în

scopul achiziționării produselor, culpa sa evidențiindu-se și nu scopul ilicit

al convenției la momentul încheierii sale.

Prin decizia nr. 69 din 23

martie 2006, Curtea de Apel Craiova a admis excepția lipsei calității

procesuale a apelanților A.P. și F., administratori ai societății reclamante,

și a respins, ca nefondat, apelul SC S.I. SRL.

Instanța de apel a reținut,

în esență, că față de obiectul procesului apelanții A.P. și F. nu au calitate

procesuală, cerându-se instanței constatarea nulității contractului de credit,

nu a contractului de ipotecă; iar pe fond față de contractele de credit

succesive ulteriore celui a cărui nulitate se cere, apare acordul reclamantei

de a folosi o parte a împrumutului acordat prin contractul 659/2002 pentru

acoperirea altor credite, nicidecum scopul ilicit urmărit de pârâtă.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta și apelanții A.P. și A.F. au declarat recurs, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Astfel recurenții susțin că

A.P. și F. au calitate procesuală activă întrucât au un interes legitim în

acțiunea introdusă de reclamantă, fiind proprietarii imobilului pus garanție

pentru acordarea împrumutului iar instanța de fond era obligată să-i citeze în

timp ca instanța de apel era obligată să admită apelul pentru încălcarea

regulilor de procedură.

Mai susține recurenții că

nelegal instanța de apel a considerat că nu sunt motive de nulitate a

contractului de credit, ignorând expertizele depuse din care rezultă culpa băncii

în folosirea banilor cuveniții firmei fără mandatul sau acordul tacit al

acesteia dar și adresele Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Totodată critica deciziei

atacate vizează și modul în care s-a analizat cererea privind aplicarea

dispozițiilor art. 1092 C. civ.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Prin contractul de credit a

cărui nulitate se cere a fi constatată, reclamanta a împrumutat suma de 2

miliarde lei în scopul achiziționării unor produse.

La data de 7 februarie 2002

societatea comercială primește o parte din suma împrumutată care, potrivit

fisei de cont a fost folosită în vederea plății comisioanelor de analiză a

creditului, documentației, riscului și gestionării creditului, iar cea de-a doua

parte, virată la o zi diferență (8 februarie 2002) pentru operațiuni de plată.

Caracterul ilicit al

obiectului contractului nu poate fi susținut cât timp pârâta avea inclusă în

activitatea sa, operațiuni de împrumut bancar autorizate.

Caracterul ilicit al cauzei

actului juridic încheiat, pune în discuție voința internă a fiecărei părți la

momentul întocmirii contractului. Scopul urmărit de pârâtă îl reprezintă chiar

îndeplinirea obiectului de activitate al său, respectiv acordarea de credite,

operarea în contul curent și rambursarea creditelor și dobânzilor.

Art. 4 al contractului

prevedea obligația împrumutatului de a plăti comisioane pentru analiza

creditului, comisioane de risc și de gestionare a împrumutului, obligații

îndeplinite și care rezultă din fișa de cont.

Pe de altă parte derularea

unor noi contracte de credit ulterior rambursării sumei pentru un credit

anterior, este elocventă pentru interpretarea voinței părților ce au dorit

continuarea raporturilor comerciale și acceptarea unor plăți ce nu corespundeau

destinației creditului.

Culpabilă însă de

nerespectarea destinației sumelor împrumutate este, așa cum judicios au

stabilit instanțele de fond, reclamanta.

În privința calității

procesuale active a apelanților A.F. și P., instanța de apel a stabilit lipsa

raportului juridic între aceștia și bancă în legătură cu cauza de nulitate

invocată, iar caracterul devolutiv al căii de atac exercitate era în măsură să

suplinească motivarea instanței de fond.

Nu se poate pune în discuție

încălcarea regulilor de procedură privind citarea, câtă vreme părțile au depus

concluzii scrise în susținerea drepturilor lor.

Critica recurenților

referitoare la capătul de cerere privind stingerea prin plată a obligației este

nepertinentă, aplicarea prevederilor art. 1092 C. civ., având o cu totul altă

semnificație particulară, fără nici o legătură cu obiectul litigiului,

nulitatea contractului de credit.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 69 din 23

martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții SC S.I. SRL Craiova, A.P. și A.F. împotriva

deciziei nr. 69 din 23 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 30 octombrie 2007.