ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3367/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S.I. SRL, a chemat în judecată pe pârâta B.C.C. SA, solicitând, constatarea nulității absolute a contractului de credit încheiat în 6 februarie 2002 și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, susținând că a încheiat contractul cu scopul de a se achita o creanță anterioară. Judecătoria Craiova, prin sentința comercială nr. 98 din 7 februarie 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Această din urmă instanță, prin sentința nr. 608 din 9 noiembrie 2005, a respins acțiunea considerând că reclamanta a stabilit destinația creditului în condițiile în care prima tranșă a acesteia a fost utilizată pentru acoperirea altei datorii iar cea de-a doua în scopul achiziționării produselor, culpa sa evidențiindu-se și nu scopul ilicit al convenției la momentul încheierii sale.

Prin decizia nr. 69 din 23 martie 2006, Curtea de Apel Craiova a admis excepția lipsei calității procesuale a apelanților A.P. și F., administratori ai societății reclamante, și a respins, ca nefondat, apelul SC S.I. SRL. Instanța de apel a reținut, în esență, că față de obiectul procesului apelanții A.P. și F. nu au calitate procesuală, cerându-se instanței constatarea nulității contractului de credit, nu a contractului de ipotecă; iar pe fond față de contractele de credit succesive ulteriore celui a cărui nulitate se cere, apare acordul reclamantei de a folosi o parte a împrumutului acordat prin contractul 659/2002 pentru acoperirea altor credite, nicidecum scopul ilicit urmărit de pârâtă.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta și apelanții A.P. și A.F. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Astfel recurenții susțin că A.P. și F. au calitate procesuală activă întrucât au un interes legitim în acțiunea introdusă de reclamantă, fiind proprietarii imobilului pus garanție pentru acordarea împrumutului iar instanța de fond era obligată să-i citeze în timp ca instanța de apel era obligată să admită apelul pentru încălcarea regulilor de procedură. Mai susține recurenții că nelegal instanța de apel a considerat că nu sunt motive de nulitate a contractului de credit, ignorând expertizele depuse din care rezultă culpa băncii în folosirea banilor cuveniții firmei fără mandatul sau acordul tacit al acesteia dar și adresele Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Totodată critica deciziei atacate vizează și modul în care s-a analizat cererea privind aplicarea dispozițiilor art. 1092 C. civ. Recursul este nefondat și va fi respins. Prin contractul de credit a cărui nulitate se cere a fi constatată, reclamanta a împrumutat suma de 2 miliarde lei în scopul achiziționării unor produse. La data de 7 februarie 2002 societatea comercială primește o parte din suma împrumutată care, potrivit fisei de cont a fost folosită în vederea plății comisioanelor de analiză a creditului, documentației, riscului și gestionării creditului, iar cea de-a doua parte, virată la o zi diferență (8 februarie 2002) pentru operațiuni de plată. Caracterul ilicit al obiectului contractului nu poate fi susținut cât timp pârâta avea inclusă în activitatea sa, operațiuni de împrumut bancar autorizate.

Caracterul ilicit al cauzei actului juridic încheiat, pune în discuție voința internă a fiecărei părți la momentul întocmirii contractului. Scopul urmărit de pârâtă îl reprezintă chiar îndeplinirea obiectului de activitate al său, respectiv acordarea de credite, operarea în contul curent și rambursarea creditelor și dobânzilor. Art. 4 al contractului prevedea obligația împrumutatului de a plăti comisioane pentru analiza creditului, comisioane de risc și de gestionare a împrumutului, obligații îndeplinite și care rezultă din fișa de cont. Pe de altă parte derularea unor noi contracte de credit ulterior rambursării sumei pentru un credit anterior, este elocventă pentru interpretarea voinței părților ce au dorit continuarea raporturilor comerciale și acceptarea unor plăți ce nu corespundeau destinației creditului.

Culpabilă însă de nerespectarea destinației sumelor împrumutate este, așa cum judicios au stabilit instanțele de fond, reclamanta. În privința calității procesuale active a apelanților A.F. și P., instanța de apel a stabilit lipsa raportului juridic între aceștia și bancă în legătură cu cauza de nulitate invocată, iar caracterul devolutiv al căii de atac exercitate era în măsură să suplinească motivarea instanței de fond. Nu se poate pune în discuție încălcarea regulilor de procedură privind citarea, câtă vreme părțile au depus concluzii scrise în susținerea drepturilor lor. Critica recurenților referitoare la capătul de cerere privind stingerea prin plată a obligației este nepertinentă, aplicarea prevederilor art. 1092 C. civ., având o cu totul altă semnificație particulară, fără nici o legătură cu obiectul litigiului, nulitatea contractului de credit.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 69 din 23 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții SC S.I. SRL Craiova, A.P. și A.F. împotriva deciziei nr. 69 din 23 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 octombrie 2007.