ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 417/2015

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul A.D. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2645 din 23 septembrie 2014 a secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție arătând că este potrivnică Deciziei nr. 190 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin Decizia nr. 190 din 17 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire și a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D.

împotriva Deciziei nr. 4960 din 11 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Prin Decizia nr. 2645 din 23 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Deciziei civile nr. 8872 din 15 octombrie 2013 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă. În dezvoltarea cazului de revizuire invocat, revizuentul a arătat că prin Decizia nr. 190 din 17 ianuarie 2014, s-a statuat în mod irevocabil că în cazul revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, trebuie să fie în analiză hotărârile contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul pricinii în timp ce prin Decizia nr. 2645 din 23 septembrie 2014, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, soluție care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale prezentei cereri, s-a arătat că ambele hotărâri sunt definitive și contradictorii iar în ceea ce privește tripla identitate de părți, obiect și cauză, s-a susținut că este de asemenea îndeplinită, având în vedere că prin ambele hotărâri s-au soluționat cererile de revizuire formulate în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., între aceleași părți, cauza fiind anulare acte administrative privind modificarea nelegală a salariului de bază brut lunar al funcționarului public parlamentar. În continuare, revizuentul a evocat pe larg jurisprudența comunitară, subliniind că urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, capătă prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Analizând hotărârile judecătorești, pretins potrivnice, Înalta Curte, din perspectiva cerințelor legale prevăzute expres dar și decurgând din dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire pentru următoarele considerente: Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., este posibilă revizuirea în cazurile prevăzute, a hotărârilor rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală. Recunoașterea exercitării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Distinct de cele reținute, este de menționat că, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., căruia i se recunoaște în doctrină și în practica judecătorească, posibilitatea invocării și în cazul hotărârilor instanțelor de recurs care nu evocă fondul, Înalta Curte constată că intervine un alt argument de inadmisibilitate, respectiv acela că, atât hotărârea supusă revizuirii, cât și cea față de care se pretinde contrarietatea, nu sunt pronunțate în aceeași pricină, între aceleași părți având aceeași calitate.

Astfel, prin Decizia nr. 190 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 4960 din 11 aprilie 2013 prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 4460 din 31 octombrie 2012 a aceleiași instanțe. Prin Decizia nr. 2645 din 23 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 8872 din 15 octombrie 2013 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale prin care s-a respins cererea de revizuire a Sentinței nr. 1361 din 13 februarie 2012 pronunțată de aceeași instanță, având ca obiect refuz acordare drepturi pensie de serviciu.

Textul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au soluționat cereri de chemare în judecată având același obiect, ci ele au fost pronunțate în cadrul unor procese distincte, determinate de acțiunile formulate de părți. Aceasta deoarece, în cadrul a două procese distincte, cu obiect diferit, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă soluțiile pot fi diferite, în final cele două hotărâri pun capăt judecății unor pretenții diferite, și nu pot avea autoritate de lucru judecat una față de cealaltă. Or, „una și aceeași pricină" în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., semnifică întrunirea condiției triplei identități, de părți, obiect și cauză, cu privire la două cereri de chemare în judecată distincte, soluționate în două dosare separate, în așa fel încât soluționarea celei de-a doua a adus atingere puterii de lucru judecat a soluției pronunțate în prima.

Așa fiind, niciuna dintre hotărârile pretins potrivnice nu întrunește cerințele legale arătate, întrucât pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. se referă la contrarietatea între hotărâri pronunțate „în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate", și nicidecum la contrarietatea dintre hotărârile judecătorești pronunțate în alte litigii dintre părți, în cadrul unor proceduri diferite, cu obiect diferit, și care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce privește hotărârea a cărei revizuire se solicită. Ca atare, nu poate fi vorba de hotărâri potrivnice atâta timp cât hotărârile invocate vizează practică judiciară în alte dosare dintre părți, deci, privesc alte dosare, separate, cu obiect diferit, și care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce privește hotărârea a cărei revizuire se solicită.

În consecință, nu se poate spune că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, pentru ca pe calea revizuirii să se obțină anularea celei de-a doua decizii. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Deciziei nr. 2645 din 23 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015. Procesat de GGC - LM