ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1113/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 1290 din 18 martie 2003 reclamanții N.L. și N.R.M.

au chemat în judecată Primăria Municipiului București și Municipiul București,

ambele reprezentate prin Primarul General și au solicitat să le lase în deplină

proprietate și posesie apartamentul nr. 65 situat în București.

În motivarea cererii reclamanții au

arătat că la data de 2 august 2001 prin notificare adresată Primăriei

Municipiului București au solicitat, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a apartamentului menționat, preluat în

mod abuziv de Statul Român, în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Au mai precizat reclamanții că

notificarea nu a fost soluționată prin dispoziție motivată în termenul de 60 de

zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Ulterior (fila 19 dosar nr.

1290/2003) reclamanții și-au completat acțiunea în sensul că au chemat în

judecată și Prefectura Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice

și au solicitat, în subsidiar să le fie acordate măsuri reparatorii prin

echivalent.

Au arătat reclamanții că, în temeiul

Decretului nr. 223/1974 cota de ½ din imobil a fost preluată, prin

dispoziție administrativă din 7 iunie 1983 fără plată iar cealaltă cotă de

½ prin dispoziție administrativă din 5 decembrie 1984, cu plată, în

patrimoniul Statului Român.

Au precizat reclamanții că au

adresat Prefecturii Municipiului București notificare prin care au solicitat

ca, în măsura în care apartamentul nu poate fi restituit în natură, să le fie

acordate măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința civilă nr. 815 din 17 septembrie 2003 a respins acțiunea,

în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și Municipiul București

prin Primarul General ca, fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de

calitate procesuală pasivă.

S-a arătat că acțiunea în

revendicare nu poate fi formulată decât împotriva acelor persoane care dețin

imobilul și s-a precizat că pârâții nu au această calitate întrucât în

condițiile Legii nr. 112/1995 la data de 24 septembrie 1996 apartamentul a fost

înstrăinat către D.C. și D.M.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 246 din 20 februarie 2004 a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamanții N.L. și N.R.M. împotriva sentinței

civile nr. 815 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a

civilă, cu motivarea că just prima instanță a reținut că imobilul nu se mai

află în posesia pârâților.

În termen legal, împotriva deciziei

civile nr. 246 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, au declarat recurs reclamanții N.L. și N.R.M., au solicitat casarea în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au susținut, în esență, că: 1. fără a

se analiza motivele de apel greșit s-a constatat, de către tribunal, nulitatea

“precizării de acțiune”, pentru lipsa obiectului; și, din acest motiv, cauza nu

a fost soluționată în contradictoriu cu Prefectura Municipiului București și

Ministerul Finanțelor Publice; 2. eronat s-a considerat că nu au calitate

procesuală pasivă Primăria Municipiului București și Municipiul București, prin

Primarul General.

Curtea urmează să admită recursul ca

fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 287 alin. (1) pct. 3

C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și

de drept pe care se întemeiază apelul. Alin. (2) al aceluiași articol dispune

că această cerință poate fi împlinită până la cel mai târziu prima zi de

înfățișare.

Este socotită ca prima zi de

înfățișare, conform art. 134 C. proc. civ., aceea în care părțile legal citate,

pot pune concluzii.

Pentru primul termen acordat în

cauză, 9 ianuarie 2004, apelanții, legal citați, nu au fost prezenți și nici nu

au putut pune concluzii întrucât instanța a încuviințat, prin încheiere

interlocutorie, în temeiul art. 156 C. proc. civ., acordarea unui nou termen,

pentru lipsă de apărare.

Ca atare, prima zi de înfățișare în

apel a fost la data de 20 februarie 2004 când apelanții au fost legal citați,

și au fost reprezentați de avocat care a depus motivele de apel.

Considerând greșit că motivele de

apel au fost depuse peste termen, instanța a aplicat eronat sancțiunea

decăderii, nu a cercetat niciunul din motivele de apel formulate de reclamanți.

Cu prilejul rejudecării urmează să

se pună în discuție părților calificarea juridică a acțiunii formulate de

reclamanți față de împrejurarea că aceștia au precizat, în cererea de chemare

în judecată, completată că au notificat, în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăria

Municipiului București și Prefectura Municipiului București și au solicitat, în

condițiile acestui act normativ, în principal, restituirea în natură a

imobilului în litigiu iar în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin încheierea din 21 mai 2003 a dispus introducerea în cauză în

calitate de pârâți a Prefecturii Municipiului București și a Ministerului

Finanțelor Publice față de care prima instanță a omis să se pronunțe prin

hotărâre.

În raport de temeiul juridic

invocat, după stabilirea corectă a părților din prezentul litigiu, cu

respectarea principiului disponibilității urmează să se pună în discuția

acestora excepția calității procesuale pasive în raport de fiecare pârât.

Față de considerentele menționate,

Curtea va admite recursul, va casa decizia curții de apel și va trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții

N.L. și N.R.M. împotriva deciziei civile nr. 246 din 20 februarie 2004 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.