ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2486/2005

HOTĂRÂRE
29.03.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2486/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 6 mai

2003 reclamanții P.C.M. și P.F. au chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor, Municipiul București și R.C. pentru despăgubiri pentru

apartamentul 4 din București în principal prin restituirea în natură și în

subsidiar despăgubiri bănești.

În motivarea acțiunii, întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 480 C. civ. și Legea nr. 10/2001, reclamanții au

arătat că prin sentința civilă nr. 7599 din 11 iunie 1997 a Judecătoriei

sectorului 1, li s-au restituit în natură apartamentele nr. 3 și 4 etajul I din

imobilul situat în București. Urmare hotărârii judecătorești de restituire a

imobilelor, Primarul Municipiului București a emis dispoziția nr. 1661 din 21

aprilie 1998. Cu ocazia punerii în executare a hotărârilor menționate s-a

constatat că apartamentul 4 fusese înstrăinat în 1972, din patrimoniul

Primăriei, numitului C.P., în temeiul Decretului nr. 535/1970 de expropriere.

Reclamanții au formulat o nouă

acțiune prin care au solicitat atribuirea în natură a unui apartament

echivalent sau plata echivalentului valorii apartamentului. Această acțiune s-a

soldat cu sentința civilă nr. 5646 din 9 iunie 2000 prin care s-a respins

acțiunea și s-a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere privind

despăgubirile bănești pentru apartament.

Acțiunea de față a fost precizată la

16 noiembrie 2003. Reclamanții au solicitat stabilirea dacă subdobânditorii

apartamentului 4 au fost de rea-credință la momentul achiziționării lui, caz în

care au cerut atribuirea apartamentului în natură sau, dacă au fost de

bună-credință, caz în care au solicitat despăgubiri bănești.

Judecătoria sectorului 1 București

prin sentința civilă nr. 6825 din 5 noiembrie 2003 a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor pentru că nu s-a făcut

dovada că reclamanții au făcut o notificare prealabilă în procedura Legii nr.

10/2001 și ca urmare s-a respins primul capăt de cerere ca inadmisibil.

Al doilea capăt de cerere a fost

respins ca nefondat.

În motivarea acestei soluții

instanța a reținut că apartamentul 4 a intrat în proprietatea statului în

temeiul Decretului nr. 280/1972 și Deciziei nr. 435/1974 a Consiliului Popular

al Municipiului București, în urma exproprierii imobilului proprietatea lui

P.C. Acestuia din urmă i s-a atribuit, pentru exproprierea casei sale,

apartamentul 4 din litigiu. P.C., care l-a cumpărat cu contractul nr.

7659/1975, l-a vândut lui N.M.V. care, la rândul lui, l-a revândut numiților

R.C. și R.A. Aceștia din urmă l-au vândut lui R.C. cu contractul autentificat

la nr. 9427 din 6 noiembrie 1988 și transcris la nr. 9427/1989. S-a constatat

că subdobânditorul a fost de bună-credință în sensul Legii nr. 10/2001 și ca

urmare, trebuie notificată Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 pentru acordarea

de despăgubiri.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 514/A din 15 martie 2004, a respins apelul

reținând că în mod corect s-a soluționat cauza în fond și că reclamantul avea

două opțiuni: fie să-l acționeze pe proprietarul apartamentului ceea ce au și

făcut și corect li s-a respins acțiunea, față de buna-credință a

subdobânditorului fie în solicitarea de către reclamanți a despăgubirilor

bănești și pentru acestea aveau procedura notificării prealabile oferită de

Legea nr. 10/2001 și acest capăt de cerere corect s-a respins, ca nefondat.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs reclamanții. Ei au criticat hotărârea pentru greșita aplicare a

legii în sensul că s-a considerat că acțiunea lor este o acțiune în revendicare

căreia i se aplică Legea 10/2001 cu procedura prealabilă stabilită de această

lege specială. În realitate ei au formulat acțiunea în temeiul art. 1075 C.

civ. pentru nesatisfacerea obligației de a face stabilită în sarcina pârâtei

Municipiul București prin sentința civilă nr. 7599 din 11 iunie 1947. Acest

temei, coroborat cu art. 998 C. civ. a stat la baza pretențiilor lor. Au mai

precizat că Legea 10/2001 a fost invocată nu pentru restituirea în temeiul

acesteia ci pentru calcularea cuantumului despăgubirilor în raport de

dispozițiile acestei legi.

Recursul este întemeiat și se va

admite pentru considerentele următoare:

Obiectul acțiunii, în raport de

petitul introductiv de instanță și de precizările ulterioare făcute și pe

parcursul căilor de atac nu a fost stabilit cu certitudine. Instanțele nu au

circumscris acțiunea, în raport de cererile și de temeiurile acesteia, cadrului

unei acțiuni în revendicare, în constatare sau în pretenții.

Instanța de apel a vorbit de două

obligațiuni pe care le-ar fi avut reclamanții, a constatat că de fapt aceștia

le-au urmat pe amândouă au respins primul capăt de cerere ca inadmisibil iar

secundul ca nefondat deși motivarea pentru această din urmă soluție a vizat

neparcurgerea fazelor preliminare anterioare fazei judecătorești, proceduri

prevăzute de Legea nr. 10/2001, deci în alți termeni, vizând tot

inadmisibilitatea. Tot instanța de apel reține că reclamanții au invocat

împrejurarea că au formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 dar nu

s-a stăruit în a se face dovezi în acest sens pentru a se identifica stadiul

acestei proceduri.

Având în vedere așadar că nu s-a

determinat cu precizie obiectul acțiunii și temeiul acesteia, cât privește

acest din urmă aspect, indicându-se în recurs pentru prima dată noi texte, și

pentru a nu priva părțile de dezbateri cu respectarea dreptului la apărare și a

gradelor de jurisdicție, urmează a se casa hotărârea atacată și a se trimite

cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței 6825

din 5 noiembrie 2003 la aceeași instanță.

Admite recursul declarat de

reclamanții P.C.M. și P.F. împotriva deciziei nr. 514 A din 15 martie 2004 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecarea

apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 6825 din 5

noiembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005         .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1113/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1290 din 18 martie 2003 reclamanții N.L. și N.R.M. au chemat în judecată Primăria Municipiului București și Municipiul B
ÎCCJ 2005-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1367/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 ianuarie 2003 reclamanții D.M.B. și D.E. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Primarul General al Capitalei, so
ÎCCJ 2005-06-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5573/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 7 iunie 2002 reclamantul L.M. a chemat în judecată pe pârâții: Municipiul București prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice
ÎCCJ 2004-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3508/2004
Ședința publică de la 11 mai 2004 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 321 din 11 martie 2002, a respins, ca neîntemeiată, acț
ÎCCJ 2004-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4287/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 581 din 5 iunie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B.A.A.
Sursă