ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentința penală nr. 639/PI din 29.12.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată (1127 acte materiale).

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., cu referire la art. 9 alin. (1), (2) din Legea nr. 241/2005, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 305/30.05.2019 a Tribunalului Timiș, definitivă prin Decizia penală nr. 1156/08.11.2019 a Curții de Apel Timișoara.

În temeiul art. 40 alin. (1), art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru fapta dedusă judecății, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 305/30.05.2019 a Tribunalului Timiș, definitivă prin Decizia penală nr. 1156/08.11.2019 a Curții de Apel Timișoara, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, care a fost sporită cu 8 luni (1/3 din pedeapsa de 2 ani), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (4) din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei complementare, partea din pedeapsa complementară executată după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate la zi.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata pedepsei executată anterior de la data de 08.11.2019 până la data de 21.09.2021, cu excepția perioadei în care executarea pedepsei cu închisoarea a fost întreruptă, respectiv a perioadei din data de 23.12.2020 - 23.06.2021.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a constatat decăzut inculpatul A. din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societății comerciale.

În baza art. 397 alin. (1) și art. 19 din C. proc. pen. raportat la art. 1357, art. 1327, art. 1373 și art. 1382 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală- DGRFP Timiș prin Administrația Finanțelor Publice Timiș și, pe cale de consecință au fost obligați, în solidar, pe inculpații A. și B., la plata sumei de 14.400 RON la care se adaugă accesoriile (dobânzi și penalități) până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de daune materiale către partea civilă și pe inculpații A. și C., la plata sumei de 34.257 RON la care se adaugă accesoriile (dobânzi și penalități) până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de daune materiale către partea civilă și a respins, în rest pretențiile solicitate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c), art. 249 alin. (1) și art. 397 alin. (4) din C. proc. pen. raportat art. 11 din Legea nr. 241/2005, în reglementarea în vigoare la data săvârșirii faptelor și ale Deciziei de recurs în interesul legii nr. 19/2017, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților B., C. și A., până la concurența sumei de 14.400 RON, pentru inculpata B., la care se adaugă accesoriile (dobânzi și penalități) până la data achitării integrale a debitului, a sumei de 34.257 RON pentru inculpata C., la care se adaugă accesoriile (dobânzi și penalități) până la data achitării integrale a debitului, respectiv a sumei de 48.657 RON la care se adaugă accesoriile (dobânzi și penalități) până la data achitării integrale a debitului, pentru inculpatul A..

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea unui număr de 804 facturi fiscale, existente la dosarul cauzei.

Împotriva Sentinței penale nr. 639/PI din 29.12.2022 pronunțate de Tribunalul Timiș au formulat apel inculpatul A. și partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara.

B. 1. Prin încheierea din data de 08.03.2023, Curtea de Apel Timișoara, în unanimitate a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea unică de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9, alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (1127 acte materiale) în 47 de infracțiuni concurente, conform art. 38 alin. (1) din C. pen., după cum urmează:

B. 2. Prin Decizia penală nr. 250/A din data de 28 martie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția penală a dispus:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului declarat de inculpatul A. și de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, desființarea, în parte, a sentinței penale apelate doar cu privire la inculpatul A., și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum a fost interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, Curtea de apel a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale, sub aspectul săvârșirii următoarelor 46 de infracțiuni:

a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75. alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen., art. 79 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. (în raport cu S.C. SSSS. S.R.L. - 323 acte materiale);

a menținut pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicate de prima instanță; a constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 305/2019 a Tribunalului Timiș, definitivă prin Decizia penală nr. 1156/08.11.2019 a Curții de Apel Timișoara.

În temeiul art. 40 alin. (1), art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru fapta dedusă judecății, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 305/2019 a Tribunalului Timiș, definitivă prin Decizia penală nr. 1156/08.11.2019 a Curții de Apel Timișoara, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 8 luni (1/3 din pedeapsa de 2 ani), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare.

A menținut modalitatea de contopire a pedepselor complementare și a celor accesorii.

În baza art. 397 alin. (1) și art. 19 din C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, și în consecință, a obligat pe inculpatul A. să-i plătească părții civile și suma de 178.703 RON, la care se adaugă accesoriile (dobânzi și penalități) până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de daune materiale, pe lângă despăgubirile acordate de prima instanță.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 250/A din data de 28 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală inculpatul A. a formulat recurs în casație.

În motivele de recurs a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

"(...) a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", precum și pct. 12 "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzut de lege".

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a arătat că aspectele reținute de instanța de apel nu pot fi încadrate în elementul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005. A menționat că activitatea sa a constat în "procurarea, completarea și punerea la dispoziție de facturi fiscale și chitanțe de plată", nefiind o activitate specifică evaziunii fiscale. Săvârșirea unor asemenea acțiuni este irelevantă în contextul în care nu i s-a imputat vreo calitate de fapt sau de drept în cadrul societăților comerciale emitente sau în cadrul societății comerciale subiect fiscal.

A mai arătat că din modul de descriere a faptei imputate nu rezultă vreo legătură de cauzalitate dintre activitățile întreprinse și cele ale autorului, cum de altfel, nu este evidențiată nicio legătura subiectivă între acestea. Procurarea ori completarea de facturi și punerea acestora la dispoziția autorului infracțiunii, nu sunt suficiente pentru a reține un ajutor dat autorul infracțiunii în legătură cu înregistrarea în contabilitate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., a menționat că hotărârea primei instanțe nu a fost atacată cu apel în defavoarea sa de către partea civilă ANAF, apelul acesteia vizând doar latura civilă și nici de către procuror, astfel că în condițiile în care instanța de fond a aplicat pedeapsa minimă prevăzută de lege, instanța de apel nu mai putea să recurgă la alte criterii de individualizare, fiind obligată, în considerarea principiului statuat în art. 418 din C. proc. pen., a nu majora cuantumul de executat.

Inculpatul a mai susținut că legea a fost aplicată eronat nefiind individualizată forma actului normativ incidentă în condițiile modificărilor succesive ale Legii nr. 241/2005, până la data epuizării infracțiunii (31 decembrie 2013) ori până la pronunțarea asupra fondului apelului (28.03.2023), mai ales în condițiile unei reglementări mai favorabile la data epuizării faptelor, 31 decembrie 2013. Astfel, recurentul a susținut că forma Legii nr. 241/2005, înainte de 1 februarie 2014 și înainte de interpretarea dată prin Decizia nr. 9/HP/2017 a ICCJ, este cea care trebuie evaluată ca fiind mai favorabilă.

A mai menționat că, în contextul în care i-ar fi fost reținute prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în vigoare la data săvârșirii faptei, tratamentul sancționator era diferit, limitele de pedeapsă fiind reduse cu jumătate și a solicitat aplicabilitatea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu atât mai mult cu cât autorului faptei acest beneficiu i-a fost acordat datorită împrejurării că prejudiciul a fost acoperit integral încă din faza de urmărire penală.

A arătat că, în ipoteza în care se apreciază că nu se poate hotărî asupra incidenței acestei prevederi legale în calea de atac a recursului în casație, să fie avute în vedere sporirea cuantumului pedepsei în contextul lipsei antamării chestiunii în apel. În final, a susținut că sancțiunea aplicată nu putea depăși cuantumul minimului prevăzut de lege.

C. Prin încheierea din data de 21 iunie 2023, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 250/A din data de 28 martie 2023, pronunțate de către Curtea de Apel Timișoara, secția penală și a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație, la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Înalta Curte a constatat că aspectele referitoare la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, precum și legătura de cauzalitate dintre activitățile întreprinse de complice și cele ale autorului pot fi evaluate în cadrul procedurii pendinte, prin prisma cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

De asemenea, a reținut că și criticile referitoare la nelegalitatea pedepsei pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În ceea ce privește incidența cauzei legale de reducere a pedepsei, prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte a reținut că nu se circumscrie cazului de casare invocat, în calea de atac a recursului în casație verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanțele anterioare și la caracterizarea în drept a acesteia. Mai mult, instanța de apel a analizat posibilitatea reținerii acestei cauzei apreciind că nu se impunea în raport de faptul că prejudiciul, în cuantum de 623.392 de RON, a fost plătit doar de către coinculpat. În acest context s-a evocat Decizia 9/2017 din 15 martie 2017, pronunțată de ÎCCJ - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală, prin care s-a statuat în sensul că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Inculpatul A., a fost condamnat pentru săvârșirea complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75. alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. (în raport cu S.C. SSSS. S.R.L. - 323 acte materiale).

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că, în perioada 01.01.2011 - 31.12.2013, i-a procurat (de la persoane neidentificate din Piața Mehala din Timișoara), completat (conform indicațiilor primite în ciornă de la inculpatul UUUU.) și a pus la dispoziția inculpatului UUUU. facturi fiscale și chitanțe de plată sub antetul societăților comerciale S.C. VVVV. S.R.L. Timișoara și S.C. WWWW. S.R.L. Timișoara pentru justificarea operațiunilor comerciale derulate de S.C. SSSS. S.R.L. TTTT. cu aceste două societăți, operațiuni, care în realitate nu au existat. Inculpatul UUUU., în calitate de asociat unic și administrator legal al S.C. SSSS. S.R.L. TTTT., a evidențiat, în scop evazionist, în actele contabile ale societății cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale constând în achiziții de bunuri și accesorii de tip PSI, respectiv pulbere stins incendiu, stingătoare, membrană, furtun stingător, spumant, vopsea etc. în baza a 220 facturi fiscale și chitanțe sub antetul S.C. WWWW. S.R.L. Timișoara, în valoare totală de 931.283 de RON, din care TVA 180.248 de RON și în baza a 103 facturi fiscale și chitanțe sub antetul S.C. VVVV. S.R.L. Timișoara, în valoare de 411.015 RON din care TVA 79.551 de RON, furnizate de către inculpatul A., cauzând un prejudiciu bugetului de stat în suma totală de 623.392 de RON.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive; iar, potrivit art. 9 alin. (2) al din Legea nr. 241/2005, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limitele minime și maxime prevăzute de lege se majorează cu 5 ani.

Potrivit Deciziei 21/2017 pronunțate de ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 1024/27.12.2017), fapta de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prin folosirea de facturi și chitanțe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

A evidenția în documente contabile operațiuni fictive presupune a înregistra anumite operațiuni care nu au corespondent în realitatea obiectivă.

Elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menționat anterior, se poate realiza doar printr-o acțiune de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ, facturi și chitanțe, a unor cheltuieli ce nu au o reflectare exactă în realitate, nu au fost determinate de operațiuni reale ori au la bază operațiuni fictive. Prin acțiunea sa, făptuitorul alterează conținutul evidențelor contabile, documentelor legale, cu relevanță, facturi fiscale ori chitanțe, realizând cheltuieli nereale ori operațiuni fictive.

Înregistrarea operațiunilor fictive constituie infracțiune dacă a avut ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, scopul fiind atașat laturii obiective a infracțiunii.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale se înțelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează și în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecința diminuării venitului net și, implicit, a obligației fiscale către stat (ICCJ, SP, Decizia nr. 1113 din 15 februarie 2005).

Prealabil, instanța de recurs reține că recurentul a beneficiat de reducerea pedepsei ca urmare a recunoașterii învinuirii, prin cererea de recurs criticând soluția de condamnare sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii.

Contrar susținerii apărării, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina inculpatului constituie complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală. Baza factuală reținută de instanța de apel, respectiv modalitatea concretă în care inculpatul a acționat a determinat reținerea caracterizării în drept menționate, atât instanța de fond, cât și cea de apel reținând în mod corect, aceea că ajutorul acordat în vederea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie complicitate în raport cu fapta autorului.

Acest aspect a fost reținut de instanța de fond și confirmat de instanța de apel, astfel: complicitatea la infracțiunea de evaziune fiscală presupune fapta persoanei care cu intenție înlesnește, ajută autorul infracțiunii de evaziune fiscală, în acest sens fapta inculpatului A. îndeplinește condițiile menționate, activitatea sa servind efectiv autorilor la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prin faptul că a completat facturile fiscale nereale ce au fost ulterior puse la dispoziția diferitelor persoane, administratori de societăți comerciale, ajutând astfel autorul infracțiunii de evaziune fiscală să își micșoreze baza impozabilă și să diminueze obligațiile de plată la bugetul de stat.

Instanțele de fond și de apel au considerat și evocat faptul că probele administrate în cursul judecății și reținute ca relevante în antrenarea răspunderii penale, susțin actele de complicitate. Instanța de fond a arătat sub acest aspect că apărarea inculpatului, referitoare la aceea că niciunul dintre inculpați nu a declarat că a primit de la inculpatul A. facturi false, nu poate fi primită, întrucât acuzația adusă acestuia nu este reprezentată de acte de complicitate reprezentând înmânarea unor facturi, ci acte de complicitate referitoare la acordarea de ajutor prin completarea/ștampilarea și distribuirea mai multor facturi fiscale ce conțineau date nereale, în vederea săvârșirii de către diverse persoane a infracțiunii de evaziune fiscală, astfel cum aceasta este reglementată în cuprinsul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Inexistența legăturii subiective a complicelui cu presupușii autori ai infracțiunilor, astfel cum susține apărarea, nu poate fi primită, observându-se modalitatea de lucru a inculpatului, asemănătoare în ambele rechizitorii, fiind un plan bine stabilit de acesta și având drept scop clar și precis de a săvârși acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, iar planul său se reține că este sprijinit și acceptat de toate persoanele ce au fost cercetate în cauză, astfel cum rezultă atât din cercetarea efectuată de organele de urmărire penală, cât și din cercetarea judecătorească efectuată în cauză.

Înalta Curte mai reține că lipsa implicării administrative ori lipsa funcției de conducere în cadrul societăților comerciale emitente nu exclude ajutorul acordat de recurent participantului/inculpatului UUUU. în înregistrarea în contabilitate a unor facturi și chitanțe fictive. Elementele de fapt decelate de instanțele de fond și apel au justificat caracterizarea în drept (contribuția infracțională descrisă a fost riguros caracterizată în drept).

Acest aspect a fost reținut și de instanța de apel, acțiunea (n.n. recurentului) a constat în furnizarea către inculpatul UUUU. de facturi și chitanțe care atestau operațiuni fictive, pe baza indicațiilor date de acesta din urmă, hotărârea de a înregistra în contabilitate aceste facturi a aparținut exclusiv inculpatului UUUU.. Deși inculpatul A. avea cunoștință că îl ajută pe inculpatul UUUU. să săvârșească infracțiunea de evaziune fiscală, totuși acțiunea inculpatului UUUU. de a înregistra în contabilitate acele facturi și chitanțe fictive a avut ponderea covârșitoare la săvârșirea faptei. Inculpatul A. nu a îndeplinit nicio calitate în cadrul S.C. SSSS. S.R.L. TTTT., ci doar administratorul acesteia, UUUU., a înregistrat în contabilitate facturile și chitanțele false prin care s-a cauzat prejudiciul reținut prin infracțiune. Inculpatul A. a avut doar rolul de a furniza instrumentul comiterii infracțiunii (facturile și chi