ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1291/A din data de 31 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, precum și asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen. formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 2991 din 25.05.2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în Dosarul nr. x/325/2016, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (în dauna persoanei vătămate B.), la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (în dauna persoanei vătămate C.), la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (în dauna persoanei vătămate D.), la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (în dauna persoanei vătămate E.), la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. (în dauna persoanei vătămate F.), la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. (în dauna persoanei vătămate G.), la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fot interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. (în dauna persoanei vătămate H.), la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. (în dauna persoanei vătămate I.), la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în cauză, aplicată pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din suma celorlalte pedepse și aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 C. pen., art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 29.11.2015 ora 08:40, până la data de 30.11.2015, ora 03:10, ca urmare a deducerii timpului cât inculpatul s-a aflat la dispoziția organelor de cercetare penală.

În baza art. 397, art. 19, art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 și următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă și au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 397, art. 19 și art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 și următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă și au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 397, art. 19 și art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 1357 și următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. și obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă și au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 397, art. 19 și art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 1357 și următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă E. și obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă și au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 397, art. 19 și art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 și următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă F. și obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă și au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 397, art. 19 și art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 și următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă I. și obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă și au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.

S-a constatat că persoanele vătămate G. și H., nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

II. Împotriva sentinței penale nr. 2991 din 25 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/325/2016 a declarat apel în termen legal inculpatul A.

III. Prin Decizia penală nr. 1291/A din 31.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 2991 din 25 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în Dosarul nr. x/325/2016.

S-a menținut sentința penală atacată și, în baza art. 422 și art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

IV. Împotriva Decizia penală nr. 1291/A din 31.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs în casație inculpatul A.

V. Prin încheierea din 23 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1291/A din 31.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală și a respins cererea de suspendare a executării hotărârii.

A trimis cauza la Completul 3 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 20 iunie 2018.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a reținut că aspectele invocate de către inculpatul A., se justifică a fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte apreciază că cererea de recurs în casație formulată este admisibilă în principiu.

VI. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen., precum și recursul în casație declarat de către inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține prioritar că deși cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu prin încheierea pronunțată la data de 23 mai 2018, apărătorul nu a invocat această excepție prin cererea de recurs în casație, ci ulterior după ce cauza a trecut de faza admisibilității în principiu.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei și, în consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional, ci trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauza de față, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințe de legalitate potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen. nu a fost invocată în faza admiterii în principiu a recursului în casație, odată cu cererea de recurs în casație, așa încât, la acest moment, astfel de dispoziții nu mai au legătură cu fondul cauzei.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, se reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Toate argumentele prezentate de apărare pentru sesizarea Curții Constituționale sunt pertinente, și, mai mult, chiar eficiente pentru evaluarea acesteia, însă nu au fost invocate în cadrul procesual util demersului, care ar fi fost etapa admiterii în principiu. Odată depășită faza admisibilității în principiu, nu există mecanismul eficient reluării acesteia după intrarea în dezbaterea recursului în casație pe fond și nu se mai poate reveni în faza filtrului.

Întrucât cadrul procesual în care ne aflăm nu permite reluarea fazei procesuale a admiterii în principiu, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege și a solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație are drept scop sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susțin cererea de recurs în casație invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită pronunțarea unei soluții de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen.

Art. 371 alin. (1) C. pen. incriminează "fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică."

Pornind de la motivul recursului în casație invocat de recurentul, A. se constată că acesta solicită în realitate, o analiză a existenței elementelor constitutive ale infracțiunii, ceea ce, implică o cercetare în fapt, o analiză a probelor, activitate specifică judecării cauzei în fond și în căile ordinare de atac și nu a aspectelor de drept, de legalitate, așa cum este reglementat a se proceda în cazul recursului în casație, cale extraordinară de atac.

Prin urmare, recurentul inculpat a invocat aspecte ce excedează cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., deoarece a contestat chiar situația de fapt stabilită de instanța de apel, respectiv modul în care aceasta a apreciat probele, și a solicitat stabilirea unei situații de fapt diferite, care să conducă la pronunțarea unei soluții de achitare.

Or, toate aceste aspecte reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate verifica doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de instanța de apel, prin raportate la cazurile de casare invocate.

Or, în raport cu limitele recursului în casație, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanța nu poate analiza starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, fiind atributul exclusiv al instanței de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casație, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Față de considerentele evocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea recurentului inculpat A. privind sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. și va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat împotriva Deciziei penale nr. 1291/A din data de 31 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea recurentului - inculpat A. privind sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.

II. Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1291/A din data de 31 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2018.