ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6447 pronunțată la data de 14 decembrie 2017 de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2017, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată celor trei fapte de furt calificat, două fapte prevăzute de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și o faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, într-o singură infracțiune de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (trei acte materiale) și art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) și alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., în prezent încarcerat în Penitenciarul Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (trei acte materiale) și în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

A constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă de inculpat în recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind alcătuit din pedepsele aplicate și contopite prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curții de Apel Timișoara (prin care au fost contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 și prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015).

În baza art. 43 alin. (1) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012, a contopit pedeapsa aplicată inculpatului în cauză, pentru infracțiunea dedusă judecății, cu pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curții de Apel Timișoara, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 45 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, de la 05.09.2015 la zi.

A anulat mandatul de executare a pedepsei nr. x/2017 emis de Judecătoria Timișoara și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform celor de mai sus.

A constatat că se mențin dispozițiile hotărârilor de mai sus, care nu au fost modificate prin prezenta.

A constatat că inculpatul se află în executarea pedepsei, în altă cauză.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 și urm. C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a obligat inculpatul să achite părții civile suma de 1200 RON, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 și urm. C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și a obligat inculpatul să achite părții civile suma de 1500 RON, reprezentând daune materiale.

A constatat că partea civilă D. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 900 RON, reprezentând bani și bunuri obținute din comiterea infracțiunii în dauna persoanei vătămate D.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (1) teza finală raportat la art. 272 alin. (2) C. proc. pen., onorariul în cuantum de 520 RON, cuvenit avocatului din oficiu E., a fost avansat din fondurile Ministerului de Justiției către Baroul Timiș și va rămâne în sarcina statului.

Instanța de fond a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie și în concurs real, a două infracțiuni de "furt calificat", prevăzute de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și a unei infracțiuni de "furt calificat", prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Reținând situația de fapt, descrisă în detaliu în hotărâre, instanța de fond a constatat că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit faptele în baza aceleiași rezoluții infracționale, acțiunile inculpatului prezentând, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni de furt, motiv pentru care s-a constatat incidența dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen., privind unitatea infracțiunii continuate. Astfel, a constatat că pentru reținerea formei continuate a infracțiunii, se impune a fi analizate următoarele condiții: unitatea de subiect activ, aceeași persoană trebuind să realizeze toate actele de executare, indiferent de calitatea sa - autor, complice sau instigator, pluralitatea de acte de executare, care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleași infracțiuni, și unitatea de rezoluție infracțională.

Cu privire la prima condiție, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a comis în calitate de autor cele trei fapte de furt deduse judecății. De asemenea, a reținut că actele materiale comise de inculpat realizează conținutul aceleași infracțiuni.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției rezoluției infracționale, instanța de fond a reținut că aceasta decurge din împrejurarea că inculpatul a săvârșit faptele de furt calificat într-o perioadă scurtă de timp (în decursul unei luni, la o distanță scurtă de timp una față de cealaltă), acțiunile de sustragere au avut ca scop însușirea unor bunuri de același fel, respectiv a sumelor de bani, faptele au fost comise prin același modus operandi, respectiv aceleași metode, procedee și mijloace, și în aceleași împrejurări (în raza aceleiași localități, din autoturisme, prin spargerea geamului portierelor).

Ca urmare, instanța de fond a constatat că faptele comise de inculpatul A., în realizarea aceleiași hotărâri infracționale, în data de 07 mai 2015, în noaptea de 27/28 și în noaptea de 29/30 mai 2015, prin spargerea geamului de la portiera autoturismelor părților vătămate și pătrunderea în interiorul acestora, a sustras diferite bunuri (poșete, bani, acte), realizează conținutul constitutiv al infracțiunii unice de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (trei acte materiale) și art. 41 alin. (1) C. pen.

Astfel, judecătoria, în baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată celor trei fapte de furt calificat, două fapte prevăzute de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și o faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, într-o singură infracțiune de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1), lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (trei acte materiale) și art. 41 alin. (1) C. pen.

Așadar, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) și alin. (10) C. proc. pen., judecătoria a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (trei acte materiale) și în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, în regim de detenție.

Judecătoria a constatat că, potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului, acestuia i s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare, prin sentința penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014, cu amânarea aplicării pedepsei.

Prin sentința penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare, pentru infracțiuni de furt calificat, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin sentința penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin necontestare la data de 17.03.2015, au fost contopite pedepsele de mai sus (sentința penală nr. 2071/2014, sentința penală nr. 4117/2014), fiind dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

Prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015, în baza art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C. pen., art. 5 C. pen., inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

S-a constatat că infracțiunea este săvârșită în concurs cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 2071/14.05.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara și sentința penală nr. 4117/26.11.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la 30.12.2014, contopite prin sentința nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timișoara.

În baza art. 97 C. pen., s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispuse prin sentința penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin necontestare la data de 17.03.2015, pedepsele fiind contopite în pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare.

Prin sentința penală nr. 3738/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, inculpatul a fost condamnat la două pedepse a câte 1 an și 6 luni închisoare.

Judecătoria a constatat că infracțiunile sunt concurente cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 și prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015.

S-a menținut anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timișoara definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014, și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pentru care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timișoara.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 10 luni închisoare, în regim de detenție.

Analizând succesiunea faptelor comise, dar și cea a condamnărilor dispuse, judecătoria a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara au fost comise în 2013, faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 3738/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara au fost comise în 25-28.06.2014 și 26/27.06.2014, toate fiind săvârșite înainte de a se dispune condamnarea prin sentința penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, înainte de această din urmă condamnare fiind dispusă și amânarea aplicării pedepsei prin sentința penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014. Toate aceste fapte au fost comise înainte de 30.12.2014, când a intervenit condamnarea prin sentința penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, respectiv, înainte de a fi dispusă vreo condamnare definitivă pentru vreuna din ele.

S-a reținut că dacă la momentul pronunțării sentinței penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, s-ar fi cunoscut că inculpatul mai săvârșise infracțiunile ulterioare, nu se putea dispune amânarea aplicării pedepsei. Similar, dacă la momentul pronunțării sentinței penale nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 s-ar fi cunoscut că inculpatul mai săvârșise infracțiunile ulterioare, pentru care s-a dispus condamnarea prin sentința penală nr. 1590/2015 a Judecătoriei Timișoara, prin sentința penală nr. 3738/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, nu se putea dispune suspendarea condiționată. Pentru aceste motive, pedepsele aplicate prin toate sentințele anterioare au fost contopite, infracțiunile fiind comise în concurs.

Având în vedere că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele anterioare au fost comise înainte de a fi dispusă vreo condamnare definitivă pentru vreuna dintre acestea, fiind săvârșite în concurs, odată intervenită condamnarea prin sentința penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, toate faptele comise anterior acestei hotărâri nu pot fi considerate comise în concurs cu fapta dedusă judecății (comisă în mai 2015).

Judecătoria a constatat că faptele deduse judecății au fost comise în luna mai 2015, prin urmare după ce s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, iar primul termen al recidivei este alcătuit din pedepsele aplicate și contopite prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curții de Apel Timișoara (în care sunt contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 și prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015).

În consecință, în aplicarea art. 43 alin. (1) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012, judecătoria a contopit pedeapsa aplicată inculpatului în cauză, pentru infracțiunea dedusă judecății, de 1 an și 2 luni închisoare cu pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curții de Apel Timișoara, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și inculpatul A.

Prin decizia nr. 351/A din 27.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 6447 din 14.12.2017 a Judecătoriei Timișoara.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale, care a fost desființată și rejudecând:

A fost înlăturată contopirea de pedepse dispusă de prima instanță prin hotărârea atacată și pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată acestuia, fiind menținută doar pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar.

Au fost menținute dispozițiile hotărârii atacate, care nu sunt incompatibile cu prezenta decizie.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș a sumei de 260 RON, onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, în raport cu probele de la dosar și cu cele cuprinse în hotărârea atacată, a constatat următoarele:

Mai întâi, referitor la cuantumul pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare, stabilit în prezentul dosar, criticat de procuror ca fiind prea mic și de inculpat ca fiind prea mare, s-a precizat că prima instanță la individualizarea acestuia, a avut în vedere, cum se arată în sentința atacată, dispozițiile art. 74 din C. pen. referitor la criteriile generale de individualizare a pedepselor. Totodată, având în vedere că inculpatul a precizat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În ce privește critica apelanților referitor la contopirea pedepsei din prezentul dosar, cu pedeapsa rezultantă de 4 ani si 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, ca urmare a celor susținute de inculpatul apelant, referitor la faptul că mandatul de executare a pedepsei închisorii de 4 ani și 10 luni închisoare contopit de prima instanță prin sentința atacată, a fost anulat printr-o altă hotărâre și nu se poate contopi și în prezenta cauză, instanța de apel a căutat să lămurească situația inculpatului din acest punct de vedere accesând aplicația Ecris.

Astfel, instanța de apel a constatat că prin sentința penală nr. 6591/22.12.2017, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curții de Apel Timișoara, s-a dispus în baza art. 228-229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 și prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015.

S-a menținut anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timișoara definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014 și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pentru care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timișoara.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017 și s-au repus în individualitatea lor pedepselor componente: 2 pedepse de câte 1 an și 6 luni fiecare, aplicate pentru faptele din sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017; 2 pedepse a câte 1 an închisoare fiecare, aplicate prin sentința penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014; 2 pedepse a câte 1 an și 9 luni închisoare fiecare, aplicate prin sentința penală nr. 4117/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014; 1 pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015; s-a înlăturat provizoriu sporul de 2 an și 10 luni.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății cu cele două pedepse a câte 1 an și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015, cu cele două pedepse a câte 1 an închisoare fiecare, aplicate prin sentința penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timișoara definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014 și cu cele 2 pedepse a câte 1 an și 9 luni închisoare fiecare, aplicate prin 4117/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, sporită cu 1/3 (3 ani și 2 luni) din suma celorlalte șapte pedepse, în final pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani și 2 (două) luni închisoare, în regim de detenție.

Prin urmare, cum prin sentința penală definitivă de mai sus, pedeapsa rezultantă de 4 ani si 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017 a Curții de Apel Timișoara, a fost contopită într-o altă pedeapsă rezultantă și mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis în baza sentinței penale nr. 3783/14.11.2016, respectiv nr. 5223/2016 din 26.01.2017, a fost anulat prin aceeași sentință, pedeapsa a încetat să mai existe în individualitatea ei, fiind cuprinsă în pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare.

Instanța de apel a apreciat nu va putea, însă, contopi pentru prima dată în apel, pedeapsa rezultantă, de 5 ani și 2 luni închisoare, aplicată între timp inculpatului prin sentința penală nr. 6591/22.12.2017, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curții de Apel Timișoara, întrucât aceasta ar contraveni deciziei de recurs în interesul legii nr. 70/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând ca inculpatul apelant să uzeze de această procedură, pe cale separată, potrivit art. 585 C. proc. pen.

Decizia Curții de Apel Timișoara a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 19.04.2018.

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 21.05.2018 pentru procuror.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 18.05.2018.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată inculpatului A. la data de 29.05.2018, iar termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., în care putea depune concluzii scrise a expirat la data de 04.06.2018.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07.06.2018.

Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., prin referatul din data de 07.06.2018, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 26.06.2018.

La data de 25.06.2018 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul asistent desemnat. Potrivit raportului, cererea de recurs în casație este formulată în termenul prevăzut de lege și respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 lit. a), b), c) și d) și art. 438 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că decizia penală nr. 351/A din 27.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în termenul legal, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen. De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., cuprinzând numele și prenumele procurorului care a exercitat calea de atac, precum și organul judiciar din care face parte, hotărârea atacată și semnătura.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a observat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat dispozițiile art. 438 pct. 12 C. proc. pen., iar în motivare a arătat că soluția pronunțată în apel este nelegală, întrucât s-a aplicat inculpatului A. o pedeapsă în afara limitelor prevăzute de lege, în sensul că s-a făcut o greșită stabilire și aplicare a pedepsei prin încălcarea principiului de stabilire a pedepsei prevăzut de art. 43 alin. (2) C. pen., potrivit căruia, mai întâi se aplică dispozițiile de la concursul de infracțiuni, iar apoi cele de la recidivă. Astfel, s-a arătat că, în situația în care, înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată, sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar apoi pedeapsa rezultantă se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul neexecutat din aceasta.

Or, procurorul a menționat că infracțiunea din prezenta cauză este săvârșită în stare de recidivă față de pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara și sentința nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, și în concurs cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015, sentința penală nr. 3738/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, și sentința penală nr. 6591/22.12.2017 pronunțată în dosar nr. x/2017 definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curții de Apel Timișoara.

Așadar, primul termen al recidivei este o condamnare pentru un concurs de infracțiuni, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare, în urma contopirii a două pedepse de 1 an închisoare aplicate prin sentința penală nr. 2071/14.05.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, cu cele doua pedepse de 1 an și 9 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 4117/26.11.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la 30.12.2014, prin sentința nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timișoara, fiind aplicat un spor de 15 luni închisoare.

De asemenea, s-a menționat că infracțiunea din prezenta cauza este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015 (o pedeapsa de 2 ani închisoare) și sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017 (două pedepse de 1 an și 6 luni) și sentința penală nr. 6591/22.12.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curții de Apel Timișoara prin care a fost condamnat la 1 an închisoare.

Prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, inculpatul a fost condamnat la două pedepse a câte 1 an și 6 luni închisoare și s-a constatat că infracțiunile sunt concurente cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 și prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015. S-a menținut anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timișoara definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014 și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pentru care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timișoara. în baza art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 10 luni închisoare, în regim de detenție.

Raportat la cele menționate mai sus, întrucât infracțiunea din prezenta cauză este în concurs cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015 și sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017 și în recidivă față de pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara și nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, contopite prin sentința penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timișoara, Parchetul a apreciat că instanța trebuia să respecte principiul consacrat de art. 43 alin. (2) C. pen., respectiv mai întâi trebuia stabilită pedeapsa potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni și apoi pedeapsa rezultantă potrivit regulilor de la recidivă.

Prin sentința penală nr. 6591/22.12.2017, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curții de Apel Timișoara, s-a dispus în baza art. 228-229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în respectiva cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 și prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015. S-a menținut anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timișoara definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014 și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pentru care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timișoara.

Așadar, procurorul a apreciat că instanța de apel a încălcat regulile care se aplică la stabilirea pedepsei în cazul infracțiunilor săvârșite în concurs, respectiv în stare de recidivă. În primul rând, s-a menționat că operațiunea de contopire s-a realizat în cea mai mare parte în primă instanță, fiind înlăturată prin decizia recurată de Curtea de Apel, ceea ce a constatat în plus instanța de apel fiind sentința penală nr. 6591/22.12.2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curții de Apel Timișoara prin care inculpatul a mai fost condamnat pentru o faptă de furt concurentă cu cea din prezentul dosar la 1 an închisoare.

În opinia procurorului, în această situație erau posibile două modalități legale de stabilire a pedepsei: trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță față de situația survenită după pronunțarea instanței de fond, pentru a fi stabilită pedeapsa rezultantă sau reținerea cauzei spre rejudecare și descontopirea pedepsei rezultante de 5 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 6591/22.12.2017 definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curții de Apel Timișoara, repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente, contopirea pedepsei aplicate în cauză cu pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 1590/30.06.2015, nr. 3783/14.11.2016 și nr. 6591/22.12.2017 ale Judecătoriei Timișoara (infracțiuni aflate în concurs), stabilindu-se astfel al doilea termen al recidivei, iar, apoi, cumularea pedepsei rezultate în urma contopirii cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, primul termen al recidivei, rezultând în final o pedeapsă cu închisoarea mai mare decât cea aplicată de instanță și dată spre executare inculpatului.

Prin urmare, în opinia Parchetului, prin stabilirea unei pedepse de 1 an și 2 luni închisoare pentru o faptă pe care inculpatul a săvârșit-o în concurs cu alte fapte, respectiv în stare de recidivă față de pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, ignorându-se că pedeapsa rezultantă în urma contopirii trebuia să fie cumulată aritmetic cu pedeapsa de 3 ani închisoare reprezentând primul termen al recidivei, s-a stabilit o pedeapsă în afara limitelor legale, fapt ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Parchetul a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei pronunțată de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea unei pedepse legale și temeinice.

Înalta Curte a subliniat că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

În cauză, s-a observat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că pedeapsa aplicată inculpatului A. este în alte limite decât cele prevăzute de lege. Ca atare, având în vedere că aspectele invocate de Parchet se circumscriu, formal, cazului de casare invocat (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 437-438 C. proc. pen.

În consecință, având în vedere că sunt respectate condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 351/A din 27 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală și a trimis cauza completului competent, în vederea judecării pe fond.

În ședință publică din data de 18 septembrie 2018, cu ocazia dezbaterilor, Parchetul a susținut că instanța de apel nu a aplicat prevederile art. 43 alin. (1) C. pen., considerând că inculpatul a săvârșit o pedeapsă în stare de recidivă postcondamnatorie. Astfel, pedeapsa stabilită de instanța de apel de 1 an și 2 luni închisoare este nelegală, întrucât faptele erau săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedepsele stabilite prin sentințele penale nr. 2071/2014 și nr. 4117/2014, pronunțate de Judecătoria Timișoara. De asemenea, a arătat că instanța de fond a aplicat o pedeapsă nelegală prin raportare la dispozițiile privind recidiva, întrucât a reținut ca prim termen al recidivei și pedepsele stabilite prin sentința nr. 1590/30.06.2015, definitivă la data de 28.07.2015, după luna mai 2015 când au fost săvârșite faptele din prezenta cauză. Prin urmare, instanța de fond a reținut ca prim termen al recidivei o pedeapsă de 4 ani și 10 luni închisoare care nu trebuia reținut pentru că pedepsele aplicate prin sentința nr. 1590/30.06.2015 nu intrau în primul termen al recidivei, iar instanța de apel nu a reținut starea de recidivă, pe considerentul că nu avea posibilitatea de a contopi toate pedepsele direct în faza apelului, ceea ce nu intră nici în competența instanței de recurs în casație. Așadar, ambele instanțe (fond și apel) au stabilit pedepse nelegale și, având în vedere că instanța de recurs în casație nu poate efectua contopirea în această cale extraordinară de atac, a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, secția penală pentru stabilirea unei pedepse legale.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea Noului C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor în art. 438 din C. proc. pen.

Instanța constată că în calea de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, în limitele prevăzute de textul de lege mai sus evocat, deci numai în ceea ce privește acele erori de drept care, fiind prevăzute de art. 438 C. proc. pen., dau posibilitatea reformării unei hotărâri penale definitive. O cauză definitivă nu poate fi analizată în afara limitelor cazurilor prevăzute de lege.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a susținut cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Se observă că Parchetul a criticat modalitatea de stabilire a pedepsei în cazul reținerii stării de recidivă postcondamnatorie, ambele instanțe (fond și apel) aplicând o pedeapsă nelegală.

Având în vedere ca pedeapsa aplicată inculpatului este în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație, formulat de procuror și întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., este fondat.

Înalta Curte reține că aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată. Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. stabilește că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Acestea împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) - Decizia nr. 113/RC/05.04.2016; Decizia nr. 226/RC/14.06.2016, Decizia nr. 63/RC/02.03.2016. Așadar, atunci când examinează caracterul fondat al recursului în casație întemeiat pe art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., jurisprudența Înaltei Curți se referă, la instituții de drept material (dispoziții privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative). Astfel, recursul în casație este admisibil pentru motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și atunci când pedeapsa rezultantă este consecința omisiunii aplicării tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni.

În speța de față, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat, în primă instanță, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) și alin. (10) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (trei acte materiale) și în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, în regim de detenție.

Instanța de fond a constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă de inculpat în recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind alcătuit din pedepsele aplicate și contopite prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curții de Apel Timișoara (prin care au fost contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 și prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015). În baza art. 43 alin. (1) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012, a contopit pedeapsa aplicată inculpatului în cauză, pentru infracțiunea dedusă judecății, cu pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curții de Apel Timișoara, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

Astfel, din cele ce preced se constată că instanța de fond, în procesul de contopire/adăugare a pedepselor, a reținut ca prim termen al recidivei și pedepsele stabilite prin sentința nr. 1590/30.06.2015, definitivă la data de 28.07.2015, iar în cauza ce i-a fost dedusă judecății fapta care a avut ca moment al epuizării noaptea de 29/30 mai 2015. Așadar, instanța de fond a reținut o pedeapsă care nu putea intra în primul termen al recidivei, contopind pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală prin sentința penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curții de Apel Timișoara (prin care au fost contopite și pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, respectiv prin sentința penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 și prin sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015) cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea dedusă judecății, în final, pedeapsa rezultantă fiind de 6 ani închisoare.

Instanța de apel a înlăturat contopirea de pedepse dispusă de prima instanță prin hotărârea atacată și pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată acestuia, fiind menținută doar pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar. Instanța de apel a apreciat nu poate contopi pentru prima dată în apel, pedeapsa rezultantă, de 5 ani și 2 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 6591/22.12.2017, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curții de Apel Timișoara, urmând ca inculpatul apelant să uzeze de această procedură, pe cale separată, potrivit art. 585 C. proc. pen.

Motivul de recurs în casație are în vedere faptul că instanța de apel a stabilit o pedeapsă strict în considerarea infracțiunii dedusă judecății și a înlăturat pedeapsa rezultantă aplicată de instanța de fond cu reținerea stării de recidivă. Prin decizia recurată a fost înlăturată contopirea pedepselor dispusă de prima instanță (pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inc. A.), fiind menținută doar pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar deși nu a fost înlăturată starea de recidivă. Rațiunea instanței de apel, care a stabilit o pedeapsă doar pentru una dintre infracțiunile care compuneau pluralitatea, a decurs din constatarea aplicării greșite de către instanța de fond a pedepsei rezultante precum și din faptul că nu se poate remedia direct în calea de atac a apelului o greșeală a instanței de fond constând în ignorarea regulilor de contopire a pedepselor sau constând în omisiunea contopirii unora dintre pedepsele componente.

Menținându-se prin decizia recurată doar pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare și fiind înlăturată pedeapsa rezultantă de 6 ani, a fost pronunțată de către instanța de apel o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv doar pentru una dintre infracțiunile care compuneau cel de-al doilea termen al pluralității de infracțiuni reținută de instanța de fond, nesocotindu-se astfel dispozițiile referitoare la aplicarea pedepsei în cazul recidivei.

În ceea ce privește posibilitatea de a pronunța o soluție prin care să fie înlăturată soluția instanței de apel cu privire la pedeapsă și menținută hotărârea instanței de fond cu privire la pluralitatea de infracțiuni, Înalta Curte constată că s-a susținut ca motiv de casare și faptul că în primul termen al recidivei reținute de către instanța de fond a intrat o pedeapsă stabilită pentru o infracțiune față de care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare care a rămas definitivă ulterior săvârșirii infracțiunii din prezenta cauză (respectiv, sentința penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă la data de 28.07.2015). În acest fel, Parchetul susține că s-au încălcat și dispozițiile referitoare la aplicarea pedepsei pentru recidivă. Dispozițiile legale în materie stabilesc că, în ceea ce privește contopirea, în primul termen intră pedepse pentru infracțiuni față de care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare rămasă definitivă anterior comiterii infracțiunilor din cel de al doilea termen al pluralității. În consecință, pedeapsa aplicată de instanța de fond este nelegală și în considerarea restului de pedeapsă, calculat prin raportare la infracți