ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 95/A din 07.02.2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința penală nr. 21/F din data de 03.02.2020 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Penală, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma continuată și agravată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) corob. cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, care începe, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. s-a scăzut din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reținerii de la 25.05.2015 ora 14

15

la 26.05.2015 ora 14

15

.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19, 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1373 C. civ., art. 1381 C. civ. și art. 1382 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, în contradictoriu cu inculpatul A. și părțile responsabile civilmente S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei totale de 521.684 RON, după cum urmează:

- suma de 160.160 RON, din care 64.064 RON reprezentând impozit pe profit și 96.096 RON TVA, în solidar cu S.C. B. S.R.L.,

- suma de 173.546 RON, din care 69.427 RON reprezentând impozit pe profit și 104.119 RON TVA, în solidar cu S.C. C. S.R.L., și

- suma de 187.978 RON, din care 78.382 RON reprezentând impozit pe profit și 109.596 RON TVA, în solidar cu S.C. D. S.R.L., sume la care au fost adăugate obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile Codului de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte, până la data achitării obligaților bugetare principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător, instituit prin ordonanțele procurorului nr. 162/P/2013 din datele de 25.05.2015, 28.05.2015 și 02.06.2015, toate până la concurența sumei de 521.684 RON, reprezentând valoarea pagubei cauzate părții civile.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (5) C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale părților responsabile civilmente S.C. B. S.R.L., până la concurența sumei de 160.160 RON, S.C. C. S.R.L., până la concurența sumei de 173.546 RON și S.C. D. S.R.L., până la concurența sumei de 187.978 RON.

Potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispoziția din hotărâre privind luarea măsurii sechestrului asigurător este executorie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanțele procurorului nr. 162/P/2013 din datele de 25.05.2015, 28.05.2015 și 02.06.2015, până la concurența sumei de 521.684 RON, reprezentând valoarea pagubei cauzate părții civile.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (5) C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale părților responsabile civilmente S.C. B. S.R.L., până la concurența sumei de 160.160 RON, S.C. C. S.R.L, până la concurența sumei de 173.546 RON și S.C. D. S.R.L., până la concurența sumei de 187.978 RON.

Potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispoziția din hotărâre privind luarea măsurii sechestrului asigurător este executorie.

S-a reținut că inculpatul A., în perioada 2012-2014, în calitate de administrator de fapt al S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., a omis, în tot sau în parte, să evidențieze, în actele contabile, operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, să declare și să achite obligațiile fiscale ce le reveneau, cauzând bugetului consolidat al statutului un prejudiciu total de 521.684 RON (117.501 euro prin raportare la cursul mediu euro, în perioada săvârșirii infracțiunii de 4,4398 RON), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în forma continuată și agravată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Prin decizia penală nr. 95/A din 07.02.2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, inculpatul A. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - București cu privire la sentința penală nr. 21/F/03.02.2020 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Penală, a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond, s-a dispus între altele:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 75 alin. (2) lit. a), art. 76 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) corob. cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a ocupa funcția de administrator/asociat al unei societăți comerciale, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea executată a pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul A. a achitat debitul principal în sumă de 521.684 RON.

În baza art. 19, 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 1349, 1373, 1383 C. civ., a obligat pe inculpatul A. la plata către partea civilă Agenția Națională de Administrarea Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a următoarelor sume cu titlu de obligații fiscale accesorii: 172.451 RON în solidar cu inculpata E. și partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L.; 172.088 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L.; 167.594 RON în solidar cu inculpata F. și partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L.

În baza art. 404 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor inculpatului A. până la concurența sumei de 512.133 RON, reprezentând obligații fiscale accesorii.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate, în măsura în care nu sunt contrare prezentei.

Împotriva deciziei penale nr. 95/A din 07.02.2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Prin cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), solicitându-se admiterea recursului în casație și achitarea recurentului, fapta comisă de acesta nefiind prevăzută de legea penală.

În motivarea recursului, a susținut următoarele:

În cazul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru a exista o suprapunere între fapta obiect al judecății și tiparul regăsit în norma incriminatorie, este necesară, sub aspectul laturii obiective, omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Așadar, vor fi realizate cerințele de tipicitate ale acestei infracțiuni, doar în acele cazuri în care realitatea de fapt, reconstituită ideologic cu ajutorul probelor administrate în cauză, se află în antiteză cu realitatea documentară aferentă operațiunilor comerciale.

Mai mult, pentru existența infracțiunii de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este necesar să se constate încălcarea de către contribuabil a obligației legale de evidențiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate.

Analizând toate probele existente în prezentul dosar, a susținut că reiese fără putință de tăgadă faptul că nu s-au regăsit facturi ce nu au fost înregistrate în contabilitatea societăților.

Prin urmare, a arătat că nu poate fi reținută infracțiunea atunci când din probele administrate nu rezultă că o astfel de obligație a fost încălcată de inculpat, nefiind identificate facturi neînregistrate în contabilitatea societăților.

De asemenea, nu poate fi ignorat faptul că inculpatul presta activități doar în calitate de intermediar vamal, respectiv comisionar vamal. În acest sens, acesta primea documentele necesare de la terțe persoane (clienți), în vederea efectuării de operațiuni vamale, respectiv actele constitutive ale societăților comerciale care apelau la serviciile inculpatului, invoce-urile care descriau tipul mărfii, denumirea, cantitatea și valoarea, packing list-urile care specificau greutatea mărfii, netă și brută și modalitatea de ambalare, precum și delegații sau procuri din partea societăților, traduse în limba română. Inculpatul se deplasa cu respectivele documente la un comisionar vamal, acesta din urmă identificând codul de încadrare vamală a mărfii, stabilind totodată cuantumul final al taxelor vamale și a T.V.A.

Ulterior, inculpatul comunica clientului valoarea ce urma a fi achitată. Comisionarul vamal depunea actele la autoritatea vamală, unde se efectuau două verificări. La primul control, inculpatul nu asista, acesta participând la cel de-al doilea control, cel în teren, în vederea verificării existenței mărfii.

După finalizarea acestei proceduri la autoritatea vamală, inculpatul anunța clientul și își încheia atribuțiile, rămânând doar să fie remunerat pentru serviciile prestate.

Așadar, activitatea prestată de către inculpat a constat doar în intermediere vamală, neavând nicio legătură cu contabilitatea vreuneia dintre societățile comerciale din cauză. De asemenea, acesta nu a deținut magazin de desfacere a mărfii și nici depozit comercial.

Astfel, inculpatul nu a avut nicio legătură cu administrarea societăților, nefiind administratorul acestora nici în drept și nici în fapt, nesemnând niciun act de administrare.

Calitatea de intermediar vamal, și nu cea de beneficiar al mărfurilor a inculpatului A., a fost recunoscută chiar de către Direcția Națională Anticorupție.

În acest sens, a concluzionat că lipsesc elementele de tipicitate ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Mai mult, nici nu s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă, fictivitatea operațiunilor în sine, lipsa anumitor elemente în mod evident neputând conduce per se la fictivitatea operațiunii în sine.

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casație din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esență, la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru toate argumentele expuse în motivele scrise, susținute oral.

Ca stare de fapt, instanța de apel, făcând propria analiză a probatoriului administrat în cauză a reținut că inculpatul A. a acționat pe parcursul anilor 2012-2014 în calitate de administrator în fapt al S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., societăți ce au fost înființate de inculpat, cu sprijinul numitei G., pe numele unor terți.

Inculpații G. și A. s-au ocupat efectiv de administrarea societăților și au desfășurat activități comerciale în numele și pe seama lor, au avut întregul control asupra operațiunilor comerciale derulate și asupra situației financiare, sens în care aceștia au fost împuterniciți prin procuri notariale, fiindu-le acordate drepturi depline privind administrarea societăților, inclusiv cu privire la activitatea contabilă, astfel cum rezultă din cuprinsul procurilor.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reținută în concret în sarcina sa.

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt, acțiunea inculpatului, de a omite, în tot sau în parte, să evidențieze, în actele contabile, operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, să declare și să achite obligațiile fiscale ce le reveneau, cauzând bugetului consolidat al statutului un prejudiciu total de 521.684 RON (117.501 euro prin raportare la cursul mediu euro, în perioada săvârșirii infracțiunii de 4,4398 RON) corespunde textului legal de incriminare a faptei de evaziune fiscală în formă continuată, în modalitatea reținută de instanțele ordinare.

În ce privește susținerea apărării din motivele scrise, în sensul că nu s-a stabilit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fictivitatea operațiunilor în sine, se constată că aceasta vizează fictivitatea, aparența existenței unei operațiuni care în fapt nu există (acțiune ce corespunde art. 9 alin. (1) lit. c) din legea specială). Or, în cauză în sarcina recurentului inculpat s-a reținut o altă variantă alternativă de săvârșire a evaziunii fiscale, respectiv cea a unor operațiuni reale, care au existat, dar care nu au fost evidențiate din punct de vedere contabil.

Prin urmare, fapta îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În ce privește criticile inculpatului, care a susținut că din probe nu rezultă faptul că nu au fost identificate facturi neînregistrate în contabilitatea societăților și că activitatea prestată a constat doar în intermediere vamală, neavând nicio legătură cu administrarea, contabilitatea vreuneia dintre societățile comerciale, se constată că aceste aspecte țin de stabilirea situației de fapt în cauză, respectiv de calitatea subiectului activ.

Subiectul activ al infracțiunii reținute în sarcina recurentului este calificat, calitatea specială cerută acestuia fiind cea de persoană obligată să conducă evidențe financiar-contabile. În ce privește susținerile inculpatului A. în sensul că a acționat doar în calitate de comisionar vamal, instanța de apel a constatat că sunt infirmate de restul probelor administrate în cauză, acesta fiind împuternicit de administratoarele în drept ale celor trei societăți comerciale pentru a le reprezenta în fața organelor competente de orice grad și pentru a lua toate hotărârile necesare în legătură cu activitatea societăților, mandatul acestuia nefiind unul limitat la activitatea de reprezentare în fața organelor vamale.

Înalta Curte reține că examinarea unei cauze în recurs în casație nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor penale, în actualul cadru procesual, instanța de casație putând analiza doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele ordinare, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situații de fapt.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Starea de fapt reținută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că o eventuală reevaluare a conținutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pe de altă parte, deținerea calității de comisionar vamal nu exclude de plano și nu împiedică ca aceeași persoană, în anumite cazuri certe, să exercite și calitatea de administrator în fapt, situația în speță.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 95/A din 07.02.2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul interpretului de limbă arabă se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 95/A din data de 07 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul interpretului de limbă arabă se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.