ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra prezentei cauze,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 330 din data de 10 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Dolj, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 55/2021, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. (5) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu executarea acesteia în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a defășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a defășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, ce se va executa pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul A. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 55/2021, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.

În temeiul art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a defășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a defășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul B. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.

S-a constatat că, prin sentința penală nr. 659/04.10.2004 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2001, inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 4 ani și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 5 luni închisoare, 5 luni închisoare, 5 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 569/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4061/18.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, B. a fost condamnat la o pedepsele de 2 ani, 3 ani și 6 luni, 2 ani, pedeapsa rezultantă finală fiind de 3 ani și 6 luni închisoare, și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 408/20.09.2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x din anul 2010, definitivă prin decizia penală nr. 126/12.04.2013 a Curții de Apel Craiova, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, fiind modificată pedeapsa aplicată prin SP nr. 659/2004, rezultanta fiind de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

S-a constatat că, prin sentința penală nr. 542/19.12.2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2000/11.06.2014 a Curții de Apel Craiova, inculpatul B. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, fiind revocat restul neexecutat de 549 zile închisoare din pedeapsa aplicată prin SP nr. 569/19.12.2007, pedeapsa rezultantă finală fiind de 4 ani 4 luni și 9 zile închisoare, și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

S-a constatat că, prin sentința penală nr. 335/19.06.2018 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 238/21.02.2019 a Curții de Apel Craiova, B. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, și a fost modificată pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 542/2012, pedeapsa rezultantă finală fiind de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 3519/29.11.2019, pronunțată de Judecătoria Craiova, definitivă prin neapelare la data de 17.12.2019, B. a fost condamnat la o pedeapsă de 1.500 RON amendă, ce a fost achitată conform chitanței seria x nr. x și chitanței seria x nr. x/19.08.2020.

S-a constatat că infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar (infracțiune continuată săvârșită în intervalul ianuarie 2011 - octombrie 2013) se află în concurs cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 3519/2019 a Judecătoriei Craiova, sentința penală nr. 335/2018 a Tribunalului Dolj și nr. 542/2012 a Tribunalului Dolj, și în stare de recidivă post condamnatorie față de infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 408/2011 a Tribunalului Dolj, sentința penală nr. 659/2004 și sentința penală nr. 569/2007.

S-au descontopit pedepsele aplicate pentru infracțiuni concurente, astfel:

- pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 542/2012 în pedepsele componente de 1 an închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare, restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 569/2007 de 549 zile;

- pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 335/2018 de 3 ani și 6 luni închisoare;

- pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 3519/2019 de 1.500 RON amendă penală.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., rap. la art. 10 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din suma celorlalte pedepse (1 an, 2 ani și 6 luni, 3 ani și 6 luni), pedeapsa rezultantă în ceea ce privește pedepsele cu închisoare fiind de 9 ani și 4 luni, la care s-a adăugat, în totalitate, pedeapsa amenzii în cuantum de 1.500 RON, pedeapsa rezultantă parțială fiind de 9 ani și 4 luni închisoare și 1.500 RON amendă.

În temeiul art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (2) C. pen. rap. la art. 10 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 408/2011 (prin care au fost contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale anterioare), la rezultanta parțială obținută după aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni, pedeapsa rezultantă finală fiind de 13 ani și 10 luni închisoare, și 1.500 RON amendă penală.

S-a constatat că pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 1.500 RON, a fost achitată conform chitanței seria x nr. x și chitanței seria x nr. x/19.08.2020.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. s-a aplicat, pe lângă pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a defășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. s-a aplicat, pe lângă pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a defășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe durata executării pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul B. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.

S-au dedus din pedeapsa rezultantă finală de 13 ani și 10 luni închisoare și 1.500 RON amendă, perioadele în care inculpatul B. a fost reținut, arestat preventiv ori deținut în baza mandatelor de executare a pedepsei anterioare, de la 19.07.2006 la 07.03.2008, de la 21.11.2011 la 10.09.2012, de la 12.06.2014 la 14.07.2015 și de la 21.02.2019 la 11.09.2019.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 C. proc. pen. rap. la art. 1257 și art. 1349 alin. (1) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de Statul Roman, prin ANAF, prin mandatar DGRFP Craiova.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații A. și inculpatul B..

Prin decizia penală nr. 2161 din data de 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și inculpatul B. împotriva sentinței penale nr. 330 din data de 10 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020.

A constatat că în cursul judecării apelului din cuantumul prejudiciului inculpatul A. a achitat suma de 100000 RON, depunându-se la dosar chitanța cu seria x nr. x, și suma de 5000 RON, depunându-se la dosar chitanța cu seria x nr. x, iar inculpatul B. a achitat suma de 2500 RON, depunându-se la dosar chitanța cu seria x nr. x

Împotriva deciziei penale nr. 2161 din data de 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 19 ianuarie 2024, prin mail.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

A precizat că cererea de recurs în casație vizează lipsa de tipicitate obiectivă a faptei de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea sa, apreciind că nu există concordanță între fapta concretă comisă și modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală.

În concret, a susținut că pentru existența infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective să se dovedească evidențierea unor cheltuieli nereale ori a altor operațiuni fictive.

Așadar, a apreciat că este relevant caracterul real sau nereal al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale.

În acest context, față de starea de fapt reținută de instanțele de fond, a considerat că nu este îndeplinită condiția de tipicitate obiectivă ce decurge din definiția legală a infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, întrucât în contabilitatea societății FMCG Oltenia au fost evidențiate cheltuieli cu mercantizarea/promovarea de produse corespunzătoare unor operațiuni economice reale, în sensul că s-au evidențiat exact sumele de bani plătite persoanelor fizice autorizate, pentru activitatea reală pe care acestea au făcut-o, beneficiarii finali fiind proprietarii produselor, iar prestatorii efectivi, persoanele fizice autorizate, FMCG Oltenia, FMCG București, C., D. S.R.L. nefiind direct prestatori.

Mercantizarea și promovarea produselor în magazine pentru proprietarii produselor care constituie unica activitate economică a acestui circuit economic, s-au realizat, au fost plătite de inculpat cu banii FMCG Oltenia, obținuți în acest sens și scop de la FMCG București și mai departe de la beneficiari și s-au emis facturi de către PFA-uri, s-au fiscalizat veniturile de către persoanelor fizice autorizate.

În raport de aspectele învederate, a apreciat că se poate reține eventual un ilicit fiscal (absența dreptului de deducere conform art. 21 din Legea nr. 571/2003, nefiind înregistrate documentele justificative emise de PFA-uri), însă în niciun caz un ilicit penal, lipsind condiția de tipicitate obiectivă a infracțiunii.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei soluții legale.

Prin încheierea din data de 26 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admite în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 2161 din data de 21 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul inculpat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, reține Înalta Curte că recurentul inculpat A. a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, susținând că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, fapta inculpatului care în calitate de asociat și administrator al S.C. FMCG OLTENIA S.R.L Craiova, în perioada ianuarie 2011- octombrie 2013 a înregistrat în evidența contabilă a societății un număr de 20 facturi fiscale de la furnizorii fictivi S.C. C. S.R.L. (7 facturi) și S.C. D. S.R.L. (13 facturi) și a declarat organelor fiscale, cheltuieli nereale cu achiziții de servicii aferente acestor facturi, producând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 500.787 RON (300.472 RON TVA și 200.315 RON impozit pe profit), nu se circumscrie ilicitului penal, ci celui fiscal.

În aceste coordonate, Înalta Curte notează că elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 constă în evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor fiscale.

Noțiunea de "operațiune fictivă" este definită în dispozițiile art. 2 lit. f) din aceeași lege, ca fiind disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există. A evidenția operațiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operațiuni care nu au existat în realitatea obiectivă, în documentele legale. Înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale contabile a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operațiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document justificativ.

Documentul justificativ reprezintă înscrisul în care se consemnează orice operatiune patrimonială în momentul efectuării ei și care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.

Astfel, operațiunile fictive sau nereale sunt consemnări sau mențiuni scriptice, realizate în cuprinsul unor evidențe financiar-contabile și fiscale prevăzute de lege, ale unor tranzacții care nu au corespondent în realitatea faptică.

Reține Înalta Curte că pentru ca o operațiune să poată fi calificată ca fictivă sau nereală, este necesar să se constate o discrepanță sau o inexactitate cu caracter esențial între situația reală și modul în care aceasta a fost consemnată în documentul financiar-contabil corespunzător. Presupune lipsa de veridicitate a unui element esențial care caracterizează orice operațiune economică, respectiv furnizorul sau prestatorul, cumpărătorul sau beneficiarul, bunurile sau serviciile tranzacționate și prețul sau contraprestația.

În aceste coordonate, aplicând considerentele teoretice anterior expuse, Înalta Curte constată că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală reținută în sarcina recurentului inculpat A. s-a realizat prin înregistrarea în evidența contabilă a societății a unui număr de 20 facturi fiscale de la furnizorii fictivi S.C. C. S.R.L. (7 facturi) și S.C. D. S.R.L. (13 facturi) și declararea în fața organelor fiscale, a unor cheltuieli nereale cu achiziții de servicii aferente acestor facturi, producând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 500787 RON (300.472 RON TVA și 200.315 RON impozit pe profit).

Așadar, condamnarea recurentului inculpat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 a fost urmarea analizei instanței de apel a ansamblului probelor administrate în cauză, iar rolul Înaltei Curți în procedura pendinte nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanța de casație verifică, prin raportare la normele de configurare legală a infracțiunii, dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurentului inculpat, care reiau în fapt apărările formulate în fața celorlalte instanțe, respectiv că în contabilitatea societății FMCG Oltenia au fost evidențiate cheltuieli cu mercantizarea/promovarea de produse corespunzătoare unor operațiuni economice reale, fiind evidențiate exact sumele de bani plătite persoanelor fizice autorizate, pentru activitatea reală pe care acestea au făcut-o, beneficiarii finali fiind proprietarii produselor, iar prestatorii efectivi, persoanele fizice autorizate, FMCG Oltenia, FMCG București, C., D. S.R.L. nefiind direct prestatori, se impun a fi respinse ca nefondate.

În consecință, raportat la situația de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, fapta concretă reținută în sarcina recurentului inculpat A., respectiv, înregistrarea în evidența contabilă a societății a unui număr de 20 facturi fiscale de la furnizorii fictivi S.C. C. S.R.L. (7 facturi) și S.C. D. S.R.L. (13 facturi) și declararea în fața organelor fiscale, a unor cheltuieli nereale cu achiziții de servicii aferente acestor facturi, producând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 500787 RON (300.472 RON TVA și 200.315 RON impozit pe profit), întrunește condițiile de bază ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, fiind realizată o corespondență deplină între faptele comise, astfel cum au fost reținute de instanța de apel și configurarea legală a infracțiunii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2161 din data de 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2161 din data de 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2024.