ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 01 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 713 din 30 mai 2024 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 237 din data de 05.05.2023 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 55/2021, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (1544 acte materiale), art. 5 C. pen., rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În temeiul art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul A. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 C. proc. pen.. rap. la art. 1257 și art. 1349 alin. (1) C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - com. sector 5, București, str. x, prin mandatar DGRFP Craiova, Craiova, Mitropolit B., nr. 2, Județ Dolj.

A fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Statul Roman, prin ANAF, a sumei de 1.139.356 RON (diferența dintre prejudiciul stabilit la suma de 1.146.006 RON și suma de 6650 RON achitată de inculpat pe parcursul judecății), reprezentând impozit pe veniturile din alte surse și impozit pe profit, precum și a dobânzilor și penalităților aferente de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului, calculate conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

A fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Statul Român, prin ANAF a dobânzilor și penalităților aferente sumei de 6650 RON de la data producerii prejudiciului și până la data plății fiecărei sumei în parte, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 249 C. proc. pen.., au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse asupra patrimoniului inculpatului A. prin încheierea din data de 24.02.2022, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, constând în poprirea asiguratorie asupra sumelor din conturile bancare ale inculpatului A., poprirea asiguratorie asupra sumelor datorate cu orice titlu inculpatului, sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., până la concurența sumei de 1.139.356 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate, conform prevederilor art. 173, art. 174 și art. 176 din Codul de procedură fiscală.

S-a dispus ca măsurile asigurătorii să fie aduse la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit art. 251 C. proc. pen.

În temeiul art. 250

2

C. proc. pen.., au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse asupra patrimoniului inculpatului A. prin ordonanța nr. 306/P/2014 din 30.09.2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj .

S-a constatat că în cursul urmăririi penale, prin procesul-verbal din data de 01.11.2019, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului proprietatea inculpatului A., măsură asiguratorie care a fost menținută, conform art. 250

2

C. proc. pen.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen.. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., s-a dispus desființarea celor 1544 facturi fictive înregistrate în contabilitatea S.C. C. S.R.L. în perioada februarie 2013 - martie 2014, enumerate în Rechizitoriul nr. x din 20.02.2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și a chitanțelor fiscale falsificate înregistrate în evidențele S.C. C. S.R.L., aflate în original la dosarul cauzei, vol. 15-24 d.u.p.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 8000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 5000 RON cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală și 3000 RON cheltuieli judiciare în faza de cameră preliminară și faza de judecată.

Prin decizia nr. 713 din 30 mai 2024 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul A. și partea civilă Statul român prin Agenția națională de administrare fiscală - D.G.R.F.P. Craiova împotriva sentinței penale nr. 237 din data de 05.05.2023 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, având ca obiect acțiunea penală pornită împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și agravată, prin evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prev. de art. 9 alin. (1), lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (1.544 de acte materiale).

S-a desființat în parte sentința penală și rejudecând, s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 126/2024), cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (1544 acte materiale) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că inculpatul, în cursul judecății în apel, a achitat din prejudiciu suma de 6600 RON

A fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Statul Roman, prin ANAF, a sumei de 1.132.756 RON (diferența dintre prejudiciul stabilit la suma de 1.146.006 RON și suma de 13250 RON achitată de inculpat pe parcursul judecății), reprezentând impozit pe veniturile din alte surse și impozit pe profit, precum și a dobânzilor și penalităților aferente de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului, calculate conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

A fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Statul Român, prin ANAF a dobânzilor și penalităților aferente sumei de 13250 RON de la data producerii prejudiciului și până la data plății fiecărei sume în parte, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și la art. 249 C. proc. pen.., s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse asupra patrimoniului inculpatului A. prin încheierea din data de 24.02.2022, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, constând în poprirea asiguratorie asupra sumelor din conturile bancare ale inculpatului A., poprirea asiguratorie asupra sumelor datorate cu orice titlu inculpatului, sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., pe care le-a restrâns până la concurența sumei de 1.132.756 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate, conform prevederilor art. 173, 174 și 176 din Codul de procedură fiscală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și la art. 249 C. proc. pen.., s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse asupra patrimoniului inculpatului A. prin ordonanța nr. 306/P/2014 din 30.09.2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și la art. 249 C. proc. pen.., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului asigurator instituit în cursul urmăririi penale prin procesul-verbal din data de 01.11.2019 asupra autoturismului proprietatea inculpatului A.

În baza art. 249 C. proc. pen.. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare ale inculpatului A. până la concurența sumelor reprezentând accesoriile fiscale calculate conform prevederilor art. 173, art. 174 și art. 176 din Codul de procedură fiscală, aferente prejudiciului achitat de inculpat în cursul judecății la instanța de fond și în apel, în sumă de 13250 RON

Măsurile asigurătorii au fost aduse la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit art. 251 C. proc. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând motivele de casare prev. de art. 438. alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., iar prin încheierea din 17.09.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 713 din data de 30 mai 2024 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, doar în ceea ce privește motivele care s-au circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 126/2024), s-a constatat că nu s-a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal (nereținându-se incidența vreunuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen.), ci o soluție de condamnare, reținându-se astfel că motivele invocate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 17.09.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., iar prin încheierea din data de 16.10.2024, pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2020.1 a fost admis recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 17.09.2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020 și s-a dispus sesizarea Curții Constiuționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

La data de 30 aprilie 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de revizuire a încheierii din data de 17.09.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, formulată de revizuentul A..

Prin sentința penală nr. 249 din 29 mai 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2025, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 19.09.2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020.

S-a anulat în parte încheierea atacată și s-a dispus rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., cu privire la cazul casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate și s-a trimis la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație.

După repartizarea aleatorie, cauza a fost înregistrată pe rolul Completului C1 filtru la data de 14 iulie 2025, sub numărul x/2025.

*

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 713 din 30 mai 2024 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în raport de prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că inculpatul A. a declarat recurs în casație în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. (decizia penală nr. 713/30.05.2024 a fost comunicată inculpatului la adresa de domiciliu la data de 04.06.2024 și la data de 02.07.2024 la penitenciarul Craiova, acesta declarând recurs în casație la data de 25.06.2024 - în termenul de 30 de zile de la data comunicării hotărârii atacate).

De asemenea, cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 din C. proc. pen., având în vedere că decizia nr. 713 din 30 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind o decizie pronunțată de curtea de apel, ca instanță de apel.

Totodată, se constată că recursul în casație a fost promovat de către inculpatul A., persoană care, față de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurentului A., precum și locul de detenție, hotărârea care se atacă (decizia nr. 713 din 30 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat-o, avocat D., care a atașat împuternicirea avocațială nr. 520/D/25.06.2024 .

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu argumentarea că, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul A. a fost condamnat, termenul de 10 ani de prescripție a răspunderii penale era împlinit la data pronunțării deciziei din apel, întrucât acesta a început să curgă de la data emiterii ultimei facturi fiscale, respectiv de la data radierii societății S.C. C. S.R.L. (19.02.2014).

Astfel, s-a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că epuizarea activității infracționale a avut loc în momentul evidențierii achizițiilor fictive în Declarația informativă D394, respectiv în declarația fiscală D300.

Totodată, s-a susținut că pentru calculul termenului prescripției răspunderii penale nu interesează data înregistrării ultimei facturi în jurnalul de achiziții, dat fiind că, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, societatea C. S.R.L. a fost dizolvată, conform art. 235 din Legea nr. 31/1990, iar Decizia asociatului unic privind dizolvarea nr. 7648/17.02.2014 a fost înscrisă în registru potrivit Furnizării de informații nr. 24613/29.04.2021 în data de 19.02.2014.

Mai mult decât atât, chiar și în ipoteza în care ultima factură fiscală reținută ca fiind falsă prin actul de sesizare al instanței ar data din ultima zi a lunii februarie, s-a apreciat că nu se poate reține ca moment al epuizării activității infracționale data de 08.04.2014 - data înregistrării declarației informative D394 și respectiv a declarației fiscale D300, prin care au fost evidențiate achizițiile de bunuri aferente trimestrului 12014, cum a reținut instanța de apel, având în vedere că bilanțul de lichidare a fost întocmit și depus la organul fiscal sub nr. x/20.03.2014.

Așadar, în opinia recurentului inculpat, chiar și în această ipoteză, termenul prescripției generale a răspunderii penale s-a împlinit la data de 19.05.2024, deoarece ultimul act de executare nu poate fi ulterior datei de 20.03.2014.

Referitor la această condiție de admisibilitate, Înalta Curte subliniază că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Or, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât argumentele prezentate de recurent trebuie să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este situația în speță.

În acest context, Înalta Curte reține că, în concret, criticile recurentului inculpat privesc stabilirea de către instanța de apel a momentului epuizării infracțiunii de evaziune fiscală reținute în sarcina acestuia, precum și, în raport de acest aspect, legea penală mai favorabilă reținută de instanța de apel, ca fiind legea în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 126/2024.

Or, determinarea momentului la care infracțiunea s-a epuizat presupune o evaluare a probatoriului administrat și o apreciere asupra situației de fapt, aspecte ce intră exclusiv în competența instanțelor de fond și de apel. Instanța de casație nu are atribuții în ceea ce privește verificarea temeiniciei hotărârii și nu poate proceda la o reanalizare a materialului probator.

În calea de atac a recursului în casație nu se poate stabili o altă situație de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel, așa cum nu poate fi repusă în discuție nici legea penală mai favorabilă.

Așadar, instanța de apel a statuat cu titlu definitiv că data epuizării activității infracționale a fost 8 aprilie 2014 - data înregistrării Declarației informative D394 și respectiv declarației fiscale D 300, prin care au fost evidențiate achizițiile de bunuri aferente trimestrului I 2014, iar contestarea acestor aspecte reprezintă, în realitate, contestarea situației de fapt stabilite în mod definitiv de instanța de apel, cât și a legii penale mai favorabile reținută cu titlu definitiv în speță.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de inculpatul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovat cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., îl va respinge ca inadmisibil.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 713 din 30 mai 2024 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 octombrie 2025.