ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 170/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală 157 din 27 aprilie 2006, Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea inculpatului C.C., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 lit. b) C. pen. Prin aceeași sentință i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 106 din O.U.G. 150/2002 a fost obligat inculpatul să plătească părții civile C.A.S. Hunedoara la suma de 3834,11 lei, cheltuieli de spitalizare. Totodată a fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă A.E., iar în baza art. 191 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 490 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, în noaptea de 1 noiembrie 2005, inculpatul C.C. se afla împreună cu victima E.A. în vizită la concubina sa, martora D.M., și, după ce au consumat împreună cantități apreciabile de alcool, presupunând că victima îi făcea avansuri martorei, inculpatul i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnul în zona feței, în urma cărora victima a căzut, lovindu-se cu capul de pardoseala de ciment a holului apartamentului. Urmare a agresiunii suferite, victima a fost internată la Spitalul Municipal Lupeni, iar după câteva zile a fost transferată la Spitalul De Urgență Petroșani unde a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru înlăturarea unui hematom cranian.

Ulterior victima a fost din nou internată la Spitalul Lupeni unde a decedat la 2 decembrie 2005. S-a reținut din raportul de autopsie medico-legală efectuat în cauză că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei bronhopneumonii cu complicație, survenită traumatismului cranio-cerebral deschis cu fractură de boltă iradiată la baza craniului, însoțită de hemoragie meningee și contuzie cerebrală, identificându-se existența raportului de cauzalitate între leziunile produse prin lovire cu și de corp dur și deces. Concluziile expertizei medico-legale se coroborează cu leziunile la care s-au referit în declarațiile lor atât inculpatul, cât și martora D.M. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul solicitând reținerea în favoarea sa a scuzei provocării, cu efectul reducerii pedepsei și suspendării condiționate a executării acesteia.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 253/ A din 3 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l, totodată la plata sumei de 80 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că atitudinea victimei nu a fost de natură să creeze inculpatului o puternică tulburare sau emoție, care să-l determine la o ripostă fermă și care să poată fi considerată drept provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen. De asemenea, s-a apreciat că în speță nu se justifică reducerea pedepsei sub limita anterior stabilită, întrucât prima instanță a făcut deja aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului.

Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, în termen legal, inculpatul C.C. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând drept motiv de casare dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat, prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, reindividualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului acesteia cât și sub aspectul modalității de executare. Recursul formulat de inculpat este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Înalta Curte constată că inculpatul C.C. a recunoscut constant în fața instanțelor anterioare săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, iar în fața instanței de recurs s-a prezentat doar la al doilea termen de judecată, respectiv la data de 15 ianuarie 2006 când a solicitat reindividualizarea pedepsei, insistând în aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., sau art. 86 7 lit. a) C. pen. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. În speță, pedeapsa de 4 ani închisoare, cu privare de libertate, aplicată inculpatului C.C.

este deja orientată sub minimul special prevăzut de lege și este aptă să atingă scopul preventiv și educativ, instanța de fond și apoi cea de control judiciar au ținut cont de conduita procesuală corectă a acestuia, care a recunoscut constant faptul că a săvârșit infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, dar și de împrejurarea că inculpatul nu a mai avut anterior și alte conflicte cu legea penală.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi primită nici solicitarea inculpatului privind schimbarea modalității de executare a pedepsei fie în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei fie în sensul executării pedepsei la locul de muncă, întrucât infracțiunea dedusă judecății prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, aducând atingere unei importante valori sociale ocrotite de legea penală-viața omului, iar manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, in conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 253/ A din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 253/ A din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2007.