ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 170/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 170/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală 157 din 27 aprilie 2006, Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea

inculpatului C.C., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,

prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 lit. b)

C. pen.

Prin aceeași

sentință i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., în

condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 106 din O.U.G.

150/2002 a fost obligat inculpatul să plătească părții

civile C.A.S. Hunedoara la suma de 3834,11 lei, cheltuieli de spitalizare.

Totodată a fost

respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de partea

civilă A.E., iar în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 490 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că, în noaptea

de 1 noiembrie 2005, inculpatul C.C. se afla împreună cu victima E.A. în

vizită la concubina sa, martora D.M., și, după ce au consumat

împreună cantități apreciabile de alcool, presupunând că

victima îi făcea avansuri martorei, inculpatul i-a aplicat acestuia mai

multe lovituri cu pumnul în zona feței, în urma cărora victima a

căzut, lovindu-se cu capul de pardoseala de ciment a holului

apartamentului.

Urmare a agresiunii

suferite, victima a fost internată la Spitalul Municipal Lupeni, iar

după câteva zile a fost transferată la Spitalul De Urgență

Petroșani unde a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru

înlăturarea unui hematom cranian. Ulterior victima a fost din nou

internată la Spitalul Lupeni unde a decedat la 2 decembrie 2005.

S-a reținut din

raportul de autopsie medico-legală efectuat în cauză că moartea

victimei a fost violentă și s-a datorat unei bronhopneumonii cu

complicație, survenită traumatismului cranio-cerebral deschis cu

fractură de boltă iradiată la baza craniului, însoțită

de hemoragie meningee și contuzie cerebrală, identificându-se

existența raportului de cauzalitate între leziunile produse prin lovire cu

și de corp dur și deces. Concluziile expertizei medico-legale se

coroborează cu leziunile la care s-au referit în declarațiile lor

atât inculpatul, cât și martora D.M.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul solicitând reținerea în favoarea

sa a scuzei provocării, cu efectul reducerii pedepsei și

suspendării condiționate a executării acesteia.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia penală nr. 253/ A din 3 octombrie 2006, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l, totodată la plata

sumei de 80 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel,

instanța de prim control judiciar a reținut că atitudinea

victimei nu a fost de natură să creeze inculpatului o puternică

tulburare sau emoție, care să-l determine la o ripostă

fermă și care să poată fi considerată drept provocare

în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

De asemenea, s-a apreciat

că în speță nu se justifică reducerea pedepsei sub limita

anterior stabilită, întrucât prima instanță a făcut deja aplicarea

circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului.

Fiind nemulțumit de

soluția pronunțată, în termen legal, inculpatul C.C. a declarat

recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând

drept motiv de casare dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., a solicitat, prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea

recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, reindividualizarea

pedepsei atât sub aspectul cuantumului acesteia cât și sub aspectul

modalității de executare.

Recursul formulat de

inculpat este nefondat.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au

reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit

vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului

probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta

încadrarea juridică corespunzătoare.

Înalta Curte constată

că inculpatul C.C. a recunoscut constant în fața instanțelor

anterioare săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina

sa, iar în fața instanței de recurs s-a prezentat doar la al doilea

termen de judecată, respectiv la data de 15 ianuarie 2006 când a solicitat

reindividualizarea pedepsei, insistând în aplicarea dispozițiilor art. 81 C.

pen., sau art. 86

7

lit. a)

C. pen.

Înalta Curte constată

că acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in

partea specială, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52

C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere

și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni.

În speță, pedeapsa

de 4 ani închisoare, cu privare de libertate, aplicată inculpatului C.C. este

deja orientată sub minimul special prevăzut de lege și este

aptă să atingă scopul preventiv și educativ, instanța

de fond și apoi cea de control judiciar au ținut cont de conduita

procesuală corectă a acestuia, care a recunoscut constant faptul

că a săvârșit infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte, dar și de împrejurarea

că inculpatul nu a mai avut anterior și alte conflicte cu legea

penală.

De asemenea, Înalta Curte

constată că în cauză nu poate fi primită nici solicitarea inculpatului

privind schimbarea modalității de executare a pedepsei fie în sensul

suspendării condiționate a executării pedepsei fie în sensul

executării pedepsei la locul de muncă, întrucât infracțiunea

dedusă judecății prezintă un grad deosebit de ridicat de

pericol social, aducând atingere unei importante valori sociale ocrotite de

legea penală-viața omului, iar manifestările nejustificate de

clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la

modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să

afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului,

chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta

Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate

inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut

dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o

vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Față de cele

menționate mai sus, Înalta Curte, in conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 253/ A din 3

octombrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.C.

împotriva deciziei penale nr. 253/ A din 3 octombrie

2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 ianuarie 2007.