ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1472/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 532 din 10 iunie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul N.I.C. la: - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat în temeiul art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., să plătească Spitalului Clinic de Urgență București suma de 6.019.744 lei, cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la achitarea totală a debitului. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: La data de 13 octombrie 1998, victima A.M. a consumat băuturi alcoolice la un bar, situat pe raza comunei Corbeanca. Ulterior, în timp ce se afla în fața barului, victima aflată în stare avansată de ebrietate, a avut o altercație cu inculpatul N.I.C.

În timpul conflictului, inculpatul a lovit cu pumnul pe victimă, iar aceasta dezechilibrându-se, a căzut pe spate pe cimentul din fața barului. Întrucât victima zăcea abandonată la locul faptei, la cererea patronului barului, a fost transportată la domiciliul concubinei sale de către numitul C.G. Ulterior victima a decedat, cu toate îngrijirile medicale acordate. Din conținutul raportului medico-legal rezultă că moartea victimei A.M. a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii meningo-cerebrale consecutivă unui politraumatism cu fractură boltă craniu la un organism cu tare organice preexistente sclerolipomatoză miocardică, ciroză hepatică și nefrită cronică interstițială. S-a făcut precizarea că leziunile traumatice au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și că între leziuni și deces există raport direct de cauzalitate.

Împotriva acestor hotărâri a declarat apel inculpatul N.I.C., pe care a criticat-o în principal cu privire la greșita sa condamnare, susținând că nu este autorul faptei, întrucât din declarațiile martorilor care sunt contradictorii nu rezultă dacă este el persoana care a aplicat loviturile victimei și în urma cărora aceasta a decedat, iar în cazul în care nu se va dispune achitare să se trimită cauza la prima instanță pentru completarea materialului probator.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 383/ A din 3 iulie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat cu motivarea că în cauză materialul probator administrat și anume, declarațiile martorilor date atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, raportul medico-legal de necropsie și foaia de observație clinică, la care se adaugă și recunoașterile sale, dovedesc fără nici un dubiu că el este autorul faptei de lovire care a dus la decesul victimei, motiv pentru care nu se impune achitarea și cu atât mai puțin casarea hotărârii în vederea completării materialului probator.

S-a mai arătat că, împrejurarea că unii martori au relatat secvențe la care au asistat, iar alte situații pe care le știau din auzite, nu poate duce la concluzia că acestea sunt contradictorii așa cum susține inculpatul, după cum nici poziția oscilantă pe care a avut-o acesta pe parcursul procesului penal nu poate constitui prin ea însăși dovada a lipsei de vinovăție, câtă vreme o susținere sau alta nu se coroborează cu alte probe existente la dosar. Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul N.I.C.

pe care a criticat-o cu privire la: - greșita reținere a situației de fapt care nu este confirmată de probele de la dosar, motiv pentru care, a solicitat în principal, a se dispune achitarea, întrucât nu s-a stabilit cu certitudine dacă el este persoana care a lovit pe victimă, urmare a cărui fapt aceasta a decedat, iar, în subsidiar, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță în vederea completării materialului probator; - în cazul în care nu se va primi prima critică să se constate că fapta a fost comisă în condițiile unei puternice stări de tulburare cauzată de comportarea victimei, astfel încât în favoarea sa, să se rețină circumstanța atenuantă a provocării, precum și circumstanța atenuantă având în vedere împrejurările în care a comis fapta, comportarea culpabilă a victimei și nu în ultimul rând persoana sa care nu are antecedente penale, iar anterior a avut o comportare apreciată ca pozitivă.

Recursul declarat de inculpatul N.I.C. este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta: a) Critica privind greșita sa condamnare pentru lipsa dovezilor de vinovăție, respectiv a faptului că din probe nu rezultă cu certitudine că el este autorul loviturii aplicate victimei, urmare a cărui fapt aceasta a decedat, motiv pentru care s-a solicitat în principal achitarea, iar în subsidiar trimiterea cauzei la prima instanță pentru completarea probelor, invocată și la judecata în apel, este nefondată.

Așa cum motivat a arătat și instanța de apel, din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, și anume declarațiile persoanelor care au fost de față la conflictul dintre inculpat și victimă, fișele medicale și raportul medico-legal, rezultă fără dubiu că persoana care a lovit pe victimă este inculpatul și că urmare a acestei lovituri, aceasta a căzut la sol și în cădere s-a lovit la cap, suferind un traumatism cranio-cerebral, care a constituit și cauza morții, stabilindu-se fără echivoc că între fapta de lovire și deces există raport de cauzalitate direct. Prin urmare, neexistând nici un dubiu, în legătură cu faptul că inculpatul este persoana care a lovit pe victimă și că între fapta de lovire și deces există raport de cauzalitate, cererea sa de a se dispune achitarea este nefondată, după cum nefondată este și cererea de trimitere a cauzei la prima instanță în vederea completării materialului probator.

b) nu este întemeiată nici critica prin care solicită a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării, deoarece din probe nu rezultă că prin felul său de a se comporta, victima, aflată în vădita stare de ebrietate, a avut un comportament de natura celui arătat în art. 73 lit. b) C. pen., care să poată fi apreciată de natură a provoca o puternică tulburare în psihicul său și sub a cărei influență să fi acționat. c) În ce privește critica privind pedeapsa aplicată inculpatului se constată că aceasta este întemeiată.

În cauză, instanțele trebuia să dea o mai mare eficiență împrejurărilor în care a fost comisă fapta, respectiv să aibă în vedere comportarea culpabilă și a victimei și să țină seama de datele ce țin de persoana inculpatului și anume lipsa antecedentelor penale și comportarea bună avută anterior comiterii faptei, în sensul că acestea trebuiau reținute cu titlu de circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă a textului de lege incriminator, întrucât există suficiente temeiuri că scopul pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen., se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse mai mici. Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul N.I.C.

este fondat, a fi admis, a casa atât decizia atacată, cât și hotărârea primei instanțe și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul N.I.C. împotriva deciziei penale nr. 383 din 3 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 532 din 10 iunie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Modifică pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul că prin reținerea art. 74 lit. a) și c) și ale art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., o reduce de la 5 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare. Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2004.