ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1798/2005

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1298 din 14 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, în baza art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat

inculpatul G.A.D. la o pedeapsă de 16 ani închisoare și 7 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., după executarea pedepsei.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul executat

preventiv de la 18 noiembrie 2002 la zi.

A fost obligat inculpatul că

plătească părților civile S.I. suma de 15.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri

civile către Spitalul Clinic de Urgentă București 9.187.558, iar către C.A.S. a

municipiului București 4.972.698 lei, cu același titlu.

A mai fost obligat

inculpatul să plătească suma de 7.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a se pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Inculpatul G.A.D. și victima

Șt.N. sunt consumatori de alcool și frecventează barul P.

În seara zilei de 17

decembrie 2002, în jurul orelor 22,00, victima Șt.N. a mers în barul P., s-a

așezat la o masă și a solicitat să i se aducă băuturi alcoolice de către

bărmănița A.A.

La circa o jumătate de oră,

a intrat în același bar și inculpatul G.A.D., care s-a așezat la o masă

alăturată solicitând la rândul său, să consume tot băuturi alcoolice.

La un moment dat, între cei

doi, au început schimburi de cuvinte necuviincioase, inculpatul imputându-i

victimei că nu i-a restituit o datorie de 50.000 lei și că a avut o comportare

indecentă față de soția sa.

Victima nu a ripostat,

astfel că inculpatul, fără motiv a început să-l lovească cu pumnii și cu

picioarele în mod repetat, precum și cu un scaun pentru ca apoi, această activitate

agresivă să se exercite până în jurul orelor 3,00.

A doua zi, urmare a

loviturilor primite victima s-a întâlnit cu numiții Z.G. și T.F. și în timp ce

discutau și le relata faptul că noaptea a fost lovit în mod nejustificat de

către inculpat, a căzut în stare de inconștiență, a fost transportat la

Spitalul Universitar, și cu toată intervenția medicilor de specialitate, acesta

a decedat.

Potrivit raportului

medico-legal de necropsie, rezultă că moarte numitului N.Șt. a fost violentă și

s-a datorat contuziei și dilacerării cerebrale, consecința unui traumatism

cranio-cerebral și toraco-lombar stâng, cu ruptură renală stângă în hil, iar

între leziunile suferite de victimă și moartea acesteia este o legătură directă

de cauzalitate.

În contextul situației de

fapt expusă și reținută, constând în aceea că activitatea materială desfășurată

de inculpat care, într-o perioadă de 4 ore, cu pauze, a lovit în mod repetat pe

victima Șt.N., cu pumnii și picioarele, precum și cu un scaun, cauzându-i

traumatisme care au avut drept consecințe moartea acesteia a doua zi, deși s-a

intervenit chirurgical, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., text de lege

în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 16 ani închisoare.

S-a menționat că au fost

avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen., astfel că,

pedeapsa aplicată este de natură să ducă la reeducarea acestuia.

Reținând că nu au încetat

temeiurile care au dus la arestarea inculpatului în baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest și i s-a dedus din pedeapsa aplicată

timpul executat preventiv.

Latura civilă a cauzei s-a

arătat că a fost soluționată în raport de dispozițiile înscrise în art. 14 și

art. 346 C. proc. pen., cum și de art. 998 C. civ., fiind obligat inculpatul la

despăgubiri civile în limita sumelor menționate în prima parte a

considerentelor prezentei decizii și justificate cu actele și dovezile de la

dosar.

Potrivit art. 362 și art.

363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către inculpat, pe motiv

că este vădit netemeinică deoarece, nu i s-au aplicat circumstanțe atenuante,

astfel încât să i se aplice o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege.

Curtea de Apel București,

secția penală, a examinat apelul declarat potrivit motivului invocat, vizând

greșita individualizare a pedepsei prin neaplicarea circumstanțelor atenuante

personale, a actelor și lucrărilor de la dosar, a sentinței pronunțate în

cauză, cum și din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen., astfel că prin

decizia penală nr. 2491 din 17 decembrie 2004, apelul declarat a fost respins

ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., fiind menținută

starea de arest a inculpatului.

În considerente s-a arătat

că, nu sunt temeiuri care să justifice aplicarea de circumstanțe atenuante,

față de gravitatea faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă și de

datele personale ale inculpatului.

În temeiul art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs, invocându-se

critici legate de încadrarea juridică a faptei și de greșita individualizare a

pedepsei.

Într-un prim motiv, s-a

arătat că leziunile pe care i le-a provocat victimei nu au fost de natură să

ducă la decesul acestuia, ceea ce a determinat moartea victimei au fost

afecțiunile pe care le prezenta anterior datei conflictului, în plus, intenția

sa nu a fost de a-i suprima viața.

Al doilea motiv, așa cum s-a

menționat, se referă la greșita individualizare a pedepsei, în sensul că, deși

a recunoscut comiterea faptei, instanța nu i-a aplicat circumstanțe atenuante

personale, astfel încât să i se aplice o pedeapsă sub limita minimă prevăzută

de lege.

Prin urmare, s-a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței, schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar,

aplicarea prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Motivele de recurs invocate

constituie cazuri de casare în sensul punctelor 17 și 14 de la art. 385

9

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat,

în raport de motivele de recurs invocate, de actele și dovezile de la dosar, de

decizia și sentința pronunțate în cauză, de cazurile de casare invocate, se

constată că recursul de față este nefondat și se va respinge pentru

considerente ce vor fi expuse mai jos.

Potrivit lucrărilor de la

dosar, se constată următoarele:

Din declarația martorei

A.A., bărmăniță, rezultă că inculpatul a intrat în barul P., în jurul orelor

22,30, iar de la această oră până, în jurul orelor 3,00, i-a aplicat victimei

lovituri cu pumnii și picioarele, iar la un moment dat, a auzit un zgomot

puternic, iar pe victimă căzută jos în șezut.

Inculpatul, în declarațiile

date în faza de urmărire penală cum și în cea de cercetare judecătorească arată

că, aflându-se în stare de ebrietate a lovit-o pe victimă într-o perioadă de

câteva ore de mai multe ori, iar când făcea pauză îi cumpăra de băut și îi

dădea să consume vodcă.

Mai precizează acesta, în

declarațiile de la urmărirea penală, în prezența apărătorului că, a lovit-o pe

victimă peste tot corpul cu palmele, cu pumnul și cu picioarele și probabil și

cu scaunul, iar în timpul loviturilor i-a spart și ochelarii, întrucât, acesta

îi datora o sumă de bani și a avut o comportare necorespunzătoare față de soția

sa, cu câteva zile înainte.

Potrivit raportului

medico-legal de necropsie și planșelor foto, rezultă că victima Șt.N. a suferit

multiple leziuni pe mai multe zone ale corpului, iar moartea sa a fost violentă

și s-a datorat contuziei și dilacerării cerebrale, fiind consecința unui

traumatism cranio-cerebral și toraco-lombar stâng, cu ruptură renală stângă în

hil, iar între leziunile constatate și care au dus la moartea victimei, există

o legătură directă de cauzalitate.

Prin urmare, susținerea

inculpatului că nu a avut intenția de a-l ucide pe numitul Șt.N. și că

activitatea sa materială ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de

lovituri cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., se constată că

este neîntemeiată.

Din materialul probator

enunțat mai sus, rezultă în mod ireversibil că inculpatul nu a dorit să-l ucidă

pe numitul Șt.N., însă a acceptat această situație în condițiile în care,

într-o perioadă de câteva ore i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și

picioarele, în zone vitale, cauzându-i grave leziuni corporale, care au avut

drept consecință, decesul la scurt timp.

Infracțiunea prevăzută de

art. 183 C. pen., se comite de obicei din culpă, fiind deci o infracțiune

preintenționată, astfel că, în cauză nu sunt incidente prevederile acestei

dispoziții legale, față de activitatea materială desfășurată de inculpat și

consecințele produse.

Așa fiind, această critică

se va înlătura ca fiind neîntemeiată, neavând suport probator și nici de drept.

Și cel de-al doilea motiv de

recurs invocat, constând în greșita neaplicare a prevederilor art. 74 și art.

76 C. pen., se constată că este neîntemeiat.

Instanțele au făcut o justă

și corectă individualizare a pedepsei când nu i-au aplicat inculpatului

circumstanțele atenuante personale, fiind avute în vedere împrejurări legate de

gradul de pericol social al faptei comise, modul în care a acționat inculpatul,

în sensul că după ce o lovea pe partea vătămată în mod repetat cu pumnii și

picioarele, iar aceasta nu reacționa, îi oferea alcool, stare ce a durat

aproape 3-4 ore, ceea ce constituie circumstanțe agravante de fapt și de text,

limitele de pedeapsă prevăzute de lege care sunt cuprinse între 15 ani – 25 ani

închisoare, cum și datele personale ale inculpatului, care, așa cum rezultă din

fișa de cazier, a suferit condamnări pentru comiterea infracțiunilor de ucidere

din culpă, părăsirea locului accidentului și tâlhărie în perioada anilor 1991 –

2002.

Ca atare, nu se impune a fi

aplicate circumstanțe atenuante personale și nici reducerea pedepsei față de

gradul de pericol social mărit al faptei și de periculozitatea socială a

inculpatului, iar pedeapsa de 16 ani închisoare nu este o pedeapsă mare,

exagerată, fiind orientată aproape de limita minimă prevăzută de lege.

Nu se constată cazuri de

casare din oficiu din cele înscrise la art. 385

9

pct. 3 C. proc.

pen.

Conchizând deci, că în cauză

au fost pronunțate hotărâri legale și temeinice, juste, drepte și conforme cu

prevederile legii, atât din punct de vedere a reținerii corecte a situației de

fapt, a încadrării juridice, a vinovăției inculpatului cum și a

individualizării pedepsei, că motivele de recurs invocate nu constituie cazuri

de casare din cele prevăzute la pct. 17 și 14 de la art. 385

9

C.

proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art.

189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul penal declarat de inculpatul G.A.D., împotriva deciziei penale nr. 973

din 17 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 noiembrie 2002,

la 15 martie 2005.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2005.