ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2307/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 671 din 12 iulie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului B.I. la 7 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 13 C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și a) art. 13 C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la două pedepse de câte 5 ani închisoare. S-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Potrivit art. 13 C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoșire. S-a mai dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 48.428 lei către partea civilă Spitalul Clinic Sf. Ioan. S-a luat act că, părțile vătămate D.G. și M.D. nu s-au constituit părți civile în cauză. Instanța de fond pentru a pronunța această hotărâre a reținut că, la data de 13 mai 1999, inculpatul se afla în barul S.C. C.G. S.R.L. unde juca table cu părțile vătămate. Inculpatul a provocat un scandal, motivat de regulile jocului pe care încerca să le impună, pretinzând să i se facă cinste cu băuturi alcoolice. Cum, partea vătămată D.G. a ripostat, refuzând ca inculpatul să mai rămână la masa lor, enervat acesta a scos un cuțit cu lama de circa 17-20 cm pe care l-a împlântat în zona stângă a toracelui părții vătămate, provocându-i acesteia leziuni, pentru care au fost necesare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Ca urmare, părțile vătămate au părăsit localul, lăsându-și gențile în interior. Acestea au revenit, dar inculpatul a refuzat să restituie obiectele, însușindu-și geanta părții vătămate D.G. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul. Parchetul a cerut casarea hotărârii pentru neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor pe lângă fiecare pedeapsă principală și majorarea pedepselor față de gradul ridicat de pericol social al faptelor. Totodată, s-a mai cerut aplicarea dobânzilor la sumele reprezentând despăgubirile acordate unității spitalicești. Inculpatul, a cerut reducerea pedepsei, motivând că leziunea s-a provocat prin căderea părții vătămate pe un ciob de sticlă.

Prin decizia penală nr. 638 din 16 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul parchetului și a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani și a obligat inculpatul la plata sumei de 48.428 lei către Spitalul Clinic Sf. Ioan, menținând celelalte dispoziții. Prin aceeași decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. S-a computat din pedeapsă, timpul arestării preventive și s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul. În motivare se susține că în cauză s-a efectuat expertizarea medicală, fără însă a se specifica dacă s-a pus sau nu viața în pericol și deci încadrarea juridică a faptei nu este legală, motiv pentru care se impune casarea și trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru refacerea raportului de expertiză.

În subsidiar s-a cerut reducerea pedepsei ca fiind prea severă. Recursul este nefondat. Analizând ansamblul probator administrat, se constată că instanțele au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor, stabilind vinovăția inculpatului în comiterea acestora. Astfel, activitatea infracțională a inculpatului se circumscrie atât tentativei la infracțiunea de omor, cât și deposedării prin violență de bunuri a două părți vătămate. Apărarea inculpatului în sensul că, se impune refacerea raportului de expertiză care să precizeze dacă viața părții vătămate a fost pusă în pericol sau nu, este lipsită de relevanță atâta timp, cât prin activitatea infracțională, chiar dacă leziunile au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, intenția indirectă de a ucide a inculpatului, este dată de folosirea unui corp dur (cuțitul) apt să producă moartea, iar pe de altă parte de zona lovită, zona inimii, zonă vitală a corpului.

Sub aspectul reindividualizării pedepsei ca fiind prea aspră, trebuie precizat că faptele prezintă un pericol social ridicat, perseverența infracțională a inculpatului, cât și cauza de agravare reținută în sarcina acestuia respectiv, starea de recidivă postexecutorie. Or, elementele de fapt și de drept reținute sunt de natură să formeze convingerea că inculpatul prezintă un grad foarte ridicat de pericol social, iar pedepsele sunt just individualizate, încât nu se impune reducerea acestora. Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Va deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive de la 19 noiembrie 1999, la zi.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 638 din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 19 noiembrie 1999, la 16 mai 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2003.