ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 328/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 865 din 24 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2287/2004 a fost condamnat inculpatul S.A. la 6 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. I s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. Conform art. 88 C. pen., i s-a dedus prevenția de la 27 septembrie 2002 și în baza art. 350 C. proc.

pen., i s-a menținut arestarea preventivă. A fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare de 12.084.040 lei către Spitalul Universitar de Urgență București, s-a dispus confiscarea bâtei de baseball, folosită la infracțiune și a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare de 3.000.000 lei către stat. S-a reținut în fapt de prima instanță că, la data de 17 august 2002, inculpatul S.A. și partea vătămată S.I., au consumat băuturi alcoolice în incinta barului terasă P. situat pe str. Dreptății și la un moment dat inculpatul S.A. a început să îl lovească în mod repetat cu o bâtă de baseball, predominant în zona capului, pe partea vătămată S.I. După comiterea agresiunii inculpatul S.A.

a anunțat salvarea și organele de poliție, iar la sosirea unui echipaj de poliție de la poliția secției 21, inculpatul S.A. a reclamat faptul că a surprins în incinta barului terasă un individ necunoscut pe care l-a lovit din spate cu o bâtă de tip baseball. În plângerea înregistrată la organul de poliție și în declarațiile ulterioare partea vătămată S.I. a arătat faptul că în data de 17 august 2002, în urma unui apel telefonic primit de la inculpatul S.A., s-a întâlnit cu inculpatul la terasa situată în str. Dreptății, ocazie cu care au discutat despre închirierea localului respectiv, care era închis, ocazie cu care au consumat băuturi alcoolice. Ulterior inculpatul S.A. s-a deplasat la domiciliul părții vătămate S.I., unde au consumat din nou băuturi alcoolice iar după aproximativ 3-4 ore, la propunerea inculpatului S.A.

au revenit la barul terasă, din str. Dreptății. La data respectivă barul terasă nu funcționa, situație în care inculpatul S.A. și partea vătămată S.I. au stat singuri pe terasă și au consumat băuturi alcoolice. În timpul în care partea vătămată S.I. se afla la una din mesele amplasate pe terasă, inculpatul S.A., l-a lovit din spate cu un obiect dur contondent (bâtă tip baseball), aplicându-i în acest fel mai multe lovituri predominant în zona capului. În declarațiile date, partea vătămată S.I. a arătat faptul că în timpul agresiunii i-au dispărut bijuteriile, respectiv 2 lănțișoare din aur și o brățară din același material. În declarațiile ulterioare, partea vătămată S.I. a arătat faptul că bijuteriile i-au fost înapoiate fiind găsite în incinta terasei pe jos de către inculpatul S.A.

și predate martorului A.A. Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă, instanța a respins-o deoarece fapta inculpatului S.A., astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive și trăsăturile caracteristice ale infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., constând în aceea că la data de 17 august 2002, a lovit în mod repetat predominant în zona capului pe partea vătămată S.I., provocându-i leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie. Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii se poate aprecia că inculpatul S.A.

chiar dacă nu a acționat cu intenția directă de a suprima viața părții vătămate, în mod indirect a acceptat și producerea acestui rezultat. Pentru a se reține existența infracțiunii de tentativă la omor, s-a avut în vedere faptul că inculpatul S.A. a folosit un obiect vulnerant apt să producă moartea, că a fost vizată o zonă vitală a corpului și că loviturile aplicate au fost de mare intensitate. Prin decizia nr. 719 din 30 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.A. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de tentativă de omor, în condițiile în care s-a aflat în legitimă apărare, conform art. 44 alin. (2 1 ) C. pen.

În subsidiar, a criticat hotărârile sub aspectul greșitei încadrări juridice în tentativă la omor a faptei pe care o consideră a fi o vătămare corporală gravă, precum și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, solicitând reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei. În concret, inculpatul a susținut că a lovit partea vătămată pe întuneric, în condițiile în care aceasta pătrunsese fără drept în barul pe care îl administra, situație în care a apreciat că se află în starea de legitimă apărare, prevăzută de dispozițiile art. 44 alin. (2 1 ) C. pen. Totodată, inculpatul a arătat că partea vătămată intenționa să sustragă bunuri și că a lovit-o numai după ce aceasta a încercat să-l lovească cu un scaun, intenția sa nefiind, în nici un caz, aceea de a suprima viața părții vătămate.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 17, 17 1 și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. În ceea ce privește primul motiv de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că inculpatul se cunoștea cu partea vătămată, acest lucru rezultând din examinarea listing-ului convorbirilor telefonice efectuate de inculpat în ziua săvârșirii faptei, respectiv la 17 august 2002. Potrivit desfășurătorului, inculpatul a apelat de pe telefonul său mobil numărul părții vătămate de patru ori, fapt ce se coroborează cu declarațiile părții vătămate, în sensul că s-au întâlnit de mai multe ori în acea zi, precum și de declarațiile martorei D.L., prietena inculpatului, care confirmă că cei doi s-au întâlnit în ziua incidentului, inclusiv la domiciliul părții vătămate.

În aceste condiții, susținerea inculpatului în sensul că nu cunoștea partea vătămată și că, aflându-se singur într-o anexă a barului ce era închis, a lovit cu o bâtă, pe întuneric, o persoană ce intenționa să sustragă bunuri, considerându-se în legitimă apărare, este singulară și nepertinentă, din probatoriu reieșind, cu certitudine, că în acea zi a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată, inițial, la bar apoi la domiciliul acesteia și din nou la bar, purtând negocieri cu privire la închirierea barului și, deci, pătrunderea părții vătămate în bar s-a făcut cu acordul inculpatului. La formarea convingerii instanței că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare concură și împrejurarea că, chiar și atunci când partea vătămată era pusă pe targă de echipajul salvării, cu sprijinul polițiștilor, inculpatul a mai lovit de câteva ori partea vătămată aflată în stare de inconștiență.

Conflictul care a izbucnit între inculpat și partea vătămată s-a produs pe fondul consumului de alcool și a afecțiunilor de care suferă inculpatul, acesta fiind diagnosticat cu „tulburare de personalitate de tip antisocial”, ce impun măsuri de siguranță conform art. 113 C. pen. În aceste condiții, inculpatul a lovit în mod repetat partea vătămată cu o bâtă tip baseball, predominant în zona capului, provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, astfel că în raport de intensitatea loviturilor, zona vitală vizată și obiectul folosit, instanțele au apreciat în mod corect că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., inculpatul acționând cu intenție indirectă, întrucât, deși nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, a acceptat producerea acestui rezultat.

Împrejurarea că, după ce a agresat partea vătămată inculpatul a chemat salvarea și poliția, nu este de natură să creeze dubii cu privire la intenția cu care acesta a acționat în momentul comiterii faptei, fiind fără relevanță sub aspectul încadrării juridice dată faptei. Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind vinovăția inculpatului, împrejurările comiterii faptei și încadrarea juridică dată acesteia.

În altă ordine de idei, nici solicitarea de a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, nu este întemeiată, deoarece pedeapsa stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptei săvârșite de inculpat, de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia și de starea de recidivă postexecutorie în care se afla la data săvârșirii faptei. Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A., împotriva deciziei penale nr. 719/ A din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 27 septembrie 2002 la 17 ianuarie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2005.