ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 328/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 865

din 24 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 2287/2004 a fost condamnat inculpatul S.A. la 6 ani închisoare

pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat

la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și la interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

I s-a aplicat și pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada

și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., i

s-a dedus prevenția de la 27 septembrie 2002 și în baza art. 350 C. proc. pen.,

i s-a menținut arestarea preventivă.

A fost obligat la plata

cheltuielilor de spitalizare de 12.084.040 lei către Spitalul Universitar de

Urgență București, s-a dispus confiscarea bâtei de baseball, folosită la

infracțiune și a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare de 3.000.000

lei către stat.

S-a reținut în fapt de prima

instanță că, la data de 17 august 2002, inculpatul S.A. și partea vătămată S.I.,

au consumat băuturi alcoolice în incinta barului terasă P. situat pe str. Dreptății

și la un moment dat inculpatul S.A. a început să îl lovească în mod repetat cu

o bâtă de baseball, predominant în zona capului, pe partea vătămată S.I.

După comiterea agresiunii

inculpatul S.A. a anunțat salvarea și organele de poliție, iar la sosirea unui

echipaj de poliție de la poliția secției 21, inculpatul S.A. a reclamat faptul

că a surprins în incinta barului terasă un individ necunoscut pe care l-a lovit

din spate cu o bâtă de tip baseball.

În plângerea înregistrată la

organul de poliție și în declarațiile ulterioare partea vătămată S.I. a arătat

faptul că în data de 17 august 2002, în urma unui apel telefonic primit de la inculpatul

S.A., s-a întâlnit cu inculpatul la terasa situată în str. Dreptății, ocazie cu

care au discutat despre închirierea localului respectiv, care era închis,

ocazie cu care au consumat băuturi alcoolice.

Ulterior inculpatul S.A. s-a

deplasat la domiciliul părții vătămate S.I., unde au consumat din nou băuturi

alcoolice iar după aproximativ 3-4 ore, la propunerea inculpatului S.A. au

revenit la barul terasă, din str. Dreptății.

La data respectivă barul

terasă nu funcționa, situație în care inculpatul S.A. și partea vătămată S.I.

au stat singuri pe terasă și au consumat băuturi alcoolice.

În timpul în care partea

vătămată S.I. se afla la una din mesele amplasate pe terasă, inculpatul S.A.,

l-a lovit din spate cu un obiect dur contondent (bâtă tip baseball),

aplicându-i în acest fel mai multe lovituri predominant în zona capului.

În declarațiile date, partea

vătămată S.I. a arătat faptul că în timpul agresiunii i-au dispărut

bijuteriile, respectiv 2 lănțișoare din aur și o brățară din același material.

În declarațiile ulterioare,

partea vătămată S.I. a arătat faptul că bijuteriile i-au fost înapoiate fiind

găsite în incinta terasei pe jos de către inculpatul S.A. și predate martorului

A.A.

Referitor la cererea de

schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în

infracțiunea de vătămare corporală gravă, instanța a respins-o deoarece fapta

inculpatului S.A., astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele

constitutive și trăsăturile caracteristice ale infracțiunii de tentativă la

omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.,

constând în aceea că la data de 17 august 2002, a lovit în mod repetat

predominant în zona capului pe partea vătămată S.I., provocându-i leziuni

traumatice care i-au pus viața în primejdie.

Sub aspectul laturii

subiective a infracțiunii se poate aprecia că inculpatul S.A. chiar dacă nu a

acționat cu intenția directă de a suprima viața părții vătămate, în mod

indirect a acceptat și producerea acestui rezultat.

Pentru a se reține existența

infracțiunii de tentativă la omor, s-a avut în vedere faptul că inculpatul S.A.

a folosit un obiect vulnerant apt să producă moartea, că a fost vizată o zonă

vitală a corpului și că loviturile aplicate au fost de mare intensitate.

Prin decizia nr. 719 din 30

septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.A.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate,

sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de tentativă de omor, în

condițiile în care s-a aflat în legitimă apărare, conform art. 44 alin. (2

1

)

C. pen. În subsidiar, a criticat hotărârile sub aspectul greșitei încadrări

juridice în tentativă la omor a faptei pe care o consideră a fi o vătămare

corporală gravă, precum și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei

aplicate, solicitând reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei.

În concret, inculpatul a

susținut că a lovit partea vătămată pe întuneric, în condițiile în care aceasta

pătrunsese fără drept în barul pe care îl administra, situație în care a

apreciat că se află în starea de legitimă apărare, prevăzută de dispozițiile art.

44 alin. (2

1

) C. pen. Totodată, inculpatul a arătat că partea

vătămată intenționa să sustragă bunuri și că a lovit-o numai după ce aceasta a

încercat să-l lovească cu un scaun, intenția sa nefiind, în nici un caz, aceea

de a suprima viața părții vătămate.

Examinând decizia recurată

prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 17,

17

1

și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește primul

motiv de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că

inculpatul se cunoștea cu partea vătămată, acest lucru rezultând din examinarea

listing-ului convorbirilor telefonice efectuate de inculpat în ziua săvârșirii

faptei, respectiv la 17 august 2002. Potrivit desfășurătorului, inculpatul a

apelat de pe telefonul său mobil numărul părții vătămate de patru ori, fapt ce

se coroborează cu declarațiile părții vătămate, în sensul că s-au întâlnit de

mai multe ori în acea zi, precum și de declarațiile martorei D.L., prietena

inculpatului, care confirmă că cei doi s-au întâlnit în ziua incidentului,

inclusiv la domiciliul părții vătămate.

În aceste condiții,

susținerea inculpatului în sensul că nu cunoștea partea vătămată și că,

aflându-se singur într-o anexă a barului ce era închis, a lovit cu o bâtă, pe

întuneric, o persoană ce intenționa să sustragă bunuri, considerându-se în

legitimă apărare, este singulară și nepertinentă, din probatoriu reieșind, cu

certitudine, că în acea zi a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată,

inițial, la bar apoi la domiciliul acesteia și din nou la bar, purtând

negocieri cu privire la închirierea barului și, deci, pătrunderea părții

vătămate în bar s-a făcut cu acordul inculpatului. La formarea convingerii

instanței că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare concură și

împrejurarea că, chiar și atunci când partea vătămată era pusă pe targă de

echipajul salvării, cu sprijinul polițiștilor, inculpatul a mai lovit de câteva

ori partea vătămată aflată în stare de inconștiență.

Conflictul care a izbucnit

între inculpat și partea vătămată s-a produs pe fondul consumului de alcool și

a afecțiunilor de care suferă inculpatul, acesta fiind diagnosticat cu

„tulburare de personalitate de tip antisocial”, ce impun măsuri de siguranță

conform art. 113 C. pen. În aceste condiții, inculpatul a lovit în mod repetat

partea vătămată cu o bâtă tip baseball, predominant în zona capului,

provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, astfel că în raport de

intensitatea loviturilor, zona vitală vizată și obiectul folosit, instanțele au

apreciat în mod corect că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de

art. 20, raportat la art. 174 C. pen., inculpatul acționând cu intenție

indirectă, întrucât, deși nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, a

acceptat producerea acestui rezultat. Împrejurarea că, după ce a agresat partea

vătămată inculpatul a chemat salvarea și poliția, nu este de natură să creeze

dubii cu privire la intenția cu care acesta a acționat în momentul comiterii

faptei, fiind fără relevanță sub aspectul încadrării juridice dată faptei.

Față de toate aceste

considerente, Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat

corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea

dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind vinovăția

inculpatului, împrejurările comiterii faptei și încadrarea juridică dată

acesteia.

În altă ordine de idei, nici

solicitarea de a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, cu

consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, nu este

întemeiată, deoarece pedeapsa stabilită de instanța de fond și menținută de

instanța de apel răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind

avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același

cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptei

săvârșite de inculpat, de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia și de

starea de recidivă postexecutorie în care se afla la data săvârșirii faptei.

Pentru aceste considerente,

având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar

în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul – inculpat va fi obligat

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.A., împotriva deciziei penale nr. 719/ A din

30 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă timpul

arestării preventive a inculpatului de la 27 septembrie 2002 la 17 ianuarie

2005.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 ianuarie 2005.