ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 328/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 328/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 865
din 24 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în
dosarul nr. 2287/2004 a fost condamnat inculpatul S.A. la 6 ani închisoare
pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat
la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și la interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
I s-a aplicat și pedeapsa
accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada
și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Conform art. 88 C. pen., i
s-a dedus prevenția de la 27 septembrie 2002 și în baza art. 350 C. proc. pen.,
i s-a menținut arestarea preventivă.
A fost obligat la plata
cheltuielilor de spitalizare de 12.084.040 lei către Spitalul Universitar de
Urgență București, s-a dispus confiscarea bâtei de baseball, folosită la
infracțiune și a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare de 3.000.000
lei către stat.
S-a reținut în fapt de prima
instanță că, la data de 17 august 2002, inculpatul S.A. și partea vătămată S.I.,
au consumat băuturi alcoolice în incinta barului terasă P. situat pe str. Dreptății
și la un moment dat inculpatul S.A. a început să îl lovească în mod repetat cu
o bâtă de baseball, predominant în zona capului, pe partea vătămată S.I.
După comiterea agresiunii
inculpatul S.A. a anunțat salvarea și organele de poliție, iar la sosirea unui
echipaj de poliție de la poliția secției 21, inculpatul S.A. a reclamat faptul
că a surprins în incinta barului terasă un individ necunoscut pe care l-a lovit
din spate cu o bâtă de tip baseball.
În plângerea înregistrată la
organul de poliție și în declarațiile ulterioare partea vătămată S.I. a arătat
faptul că în data de 17 august 2002, în urma unui apel telefonic primit de la inculpatul
S.A., s-a întâlnit cu inculpatul la terasa situată în str. Dreptății, ocazie cu
care au discutat despre închirierea localului respectiv, care era închis,
ocazie cu care au consumat băuturi alcoolice.
Ulterior inculpatul S.A. s-a
deplasat la domiciliul părții vătămate S.I., unde au consumat din nou băuturi
alcoolice iar după aproximativ 3-4 ore, la propunerea inculpatului S.A. au
revenit la barul terasă, din str. Dreptății.
La data respectivă barul
terasă nu funcționa, situație în care inculpatul S.A. și partea vătămată S.I.
au stat singuri pe terasă și au consumat băuturi alcoolice.
În timpul în care partea
vătămată S.I. se afla la una din mesele amplasate pe terasă, inculpatul S.A.,
l-a lovit din spate cu un obiect dur contondent (bâtă tip baseball),
aplicându-i în acest fel mai multe lovituri predominant în zona capului.
În declarațiile date, partea
vătămată S.I. a arătat faptul că în timpul agresiunii i-au dispărut
bijuteriile, respectiv 2 lănțișoare din aur și o brățară din același material.
În declarațiile ulterioare,
partea vătămată S.I. a arătat faptul că bijuteriile i-au fost înapoiate fiind
găsite în incinta terasei pe jos de către inculpatul S.A. și predate martorului
A.A.
Referitor la cererea de
schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în
infracțiunea de vătămare corporală gravă, instanța a respins-o deoarece fapta
inculpatului S.A., astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele
constitutive și trăsăturile caracteristice ale infracțiunii de tentativă la
omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.,
constând în aceea că la data de 17 august 2002, a lovit în mod repetat
predominant în zona capului pe partea vătămată S.I., provocându-i leziuni
traumatice care i-au pus viața în primejdie.
Sub aspectul laturii
subiective a infracțiunii se poate aprecia că inculpatul S.A. chiar dacă nu a
acționat cu intenția directă de a suprima viața părții vătămate, în mod
indirect a acceptat și producerea acestui rezultat.
Pentru a se reține existența
infracțiunii de tentativă la omor, s-a avut în vedere faptul că inculpatul S.A.
a folosit un obiect vulnerant apt să producă moartea, că a fost vizată o zonă
vitală a corpului și că loviturile aplicate au fost de mare intensitate.
Prin decizia nr. 719 din 30
septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,
s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.A.
Împotriva acestor hotărâri,
în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate,
sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de tentativă de omor, în
condițiile în care s-a aflat în legitimă apărare, conform art. 44 alin. (2
1
)
C. pen. În subsidiar, a criticat hotărârile sub aspectul greșitei încadrări
juridice în tentativă la omor a faptei pe care o consideră a fi o vătămare
corporală gravă, precum și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei
aplicate, solicitând reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei.
În concret, inculpatul a
susținut că a lovit partea vătămată pe întuneric, în condițiile în care aceasta
pătrunsese fără drept în barul pe care îl administra, situație în care a
apreciat că se află în starea de legitimă apărare, prevăzută de dispozițiile art.
44 alin. (2
1
) C. pen. Totodată, inculpatul a arătat că partea
vătămată intenționa să sustragă bunuri și că a lovit-o numai după ce aceasta a
încercat să-l lovească cu un scaun, intenția sa nefiind, în nici un caz, aceea
de a suprima viața părții vătămate.
Examinând decizia recurată
prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 12, 17,
17
1
și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
În ceea ce privește primul
motiv de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că
inculpatul se cunoștea cu partea vătămată, acest lucru rezultând din examinarea
listing-ului convorbirilor telefonice efectuate de inculpat în ziua săvârșirii
faptei, respectiv la 17 august 2002. Potrivit desfășurătorului, inculpatul a
apelat de pe telefonul său mobil numărul părții vătămate de patru ori, fapt ce
se coroborează cu declarațiile părții vătămate, în sensul că s-au întâlnit de
mai multe ori în acea zi, precum și de declarațiile martorei D.L., prietena
inculpatului, care confirmă că cei doi s-au întâlnit în ziua incidentului,
inclusiv la domiciliul părții vătămate.
În aceste condiții,
susținerea inculpatului în sensul că nu cunoștea partea vătămată și că,
aflându-se singur într-o anexă a barului ce era închis, a lovit cu o bâtă, pe
întuneric, o persoană ce intenționa să sustragă bunuri, considerându-se în
legitimă apărare, este singulară și nepertinentă, din probatoriu reieșind, cu
certitudine, că în acea zi a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată,
inițial, la bar apoi la domiciliul acesteia și din nou la bar, purtând
negocieri cu privire la închirierea barului și, deci, pătrunderea părții
vătămate în bar s-a făcut cu acordul inculpatului. La formarea convingerii
instanței că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare concură și
împrejurarea că, chiar și atunci când partea vătămată era pusă pe targă de
echipajul salvării, cu sprijinul polițiștilor, inculpatul a mai lovit de câteva
ori partea vătămată aflată în stare de inconștiență.
Conflictul care a izbucnit
între inculpat și partea vătămată s-a produs pe fondul consumului de alcool și
a afecțiunilor de care suferă inculpatul, acesta fiind diagnosticat cu
„tulburare de personalitate de tip antisocial”, ce impun măsuri de siguranță
conform art. 113 C. pen. În aceste condiții, inculpatul a lovit în mod repetat
partea vătămată cu o bâtă tip baseball, predominant în zona capului,
provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, astfel că în raport de
intensitatea loviturilor, zona vitală vizată și obiectul folosit, instanțele au
apreciat în mod corect că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de
art. 20, raportat la art. 174 C. pen., inculpatul acționând cu intenție
indirectă, întrucât, deși nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, a
acceptat producerea acestui rezultat. Împrejurarea că, după ce a agresat partea
vătămată inculpatul a chemat salvarea și poliția, nu este de natură să creeze
dubii cu privire la intenția cu care acesta a acționat în momentul comiterii
faptei, fiind fără relevanță sub aspectul încadrării juridice dată faptei.
Față de toate aceste
considerente, Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat
corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea
dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind vinovăția
inculpatului, împrejurările comiterii faptei și încadrarea juridică dată
acesteia.
În altă ordine de idei, nici
solicitarea de a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, cu
consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, nu este
întemeiată, deoarece pedeapsa stabilită de instanța de fond și menținută de
instanța de apel răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind
avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același
cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptei
săvârșite de inculpat, de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia și de
starea de recidivă postexecutorie în care se afla la data săvârșirii faptei.
Pentru aceste considerente,
având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în
considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385
9
alin. (3) C.
proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispozițiilor art. 385
16
alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar
în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul – inculpat va fi obligat
la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul S.A., împotriva deciziei penale nr. 719/ A din
30 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsă timpul
arestării preventive a inculpatului de la 27 septembrie 2002 la 17 ianuarie
2005.
Obligă pe recurent la plata
sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 17 ianuarie 2005.