ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5182/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 3 aprilie 2008, reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC P.T.V. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța: să oblige pârâta la plata sumei de 8.536.482,80 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând rest al remunerației datorate cu titlul de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale de către pârâtă pe posturile Pro TV, Acasă TV, Pro TV Internațional, Pro Cinema, Sport.ro, în perioada 1 mai 2007 - 31 decembrie 2007, remunerație determinată potrivit Metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală publicată în M. Of.

Partea I nr. 278/2007 în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 170/2007; să fie obligată pârâta la plata sumei de 269.359,69 lei, cu titlu de penalități aferente remunerațiilor datorate pentru perioada 1 mai 2007 - 31 decembrie 2007, echivalente cu dobânzile practicate de B.N.R. aplicabile asupra remunerațiilor datorate, potrivit pct. 8 din Hotărârea arbitrală publicată în M. Of. partea I nr. 278/2007, în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 170/2007; să fie obligată pârâta la plata sumei de 126.156,77 lei, cu titlu de penalități aferente remunerațiilor datorate pentru perioada 1 ianuarie 2007-30 aprilie 2007, echivalente cu dobânzile practicate de B.N.R. aplicabile asupra remunerațiilor datorate, potrivit pct. 9 din Hotărârea arbitrală publicată în M. Of.

Partea I nr. 657/2005 în baza deciziei O.R.D.A. nr. 133/2007; să fie obligată pârâta să depună la dosarul instanței toate documentele financiar contabile din care să rezulte veniturile totale ale pârâtei în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2007, respectiv, extras din balanța de verificare contabilă de verificare cls. 7; să fie obligată pârâta să predea reclamantei raportul cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate zilnic în perioada 01 mai 2007-31 decembrie 2007, în cadrul posturilor de televiziune Pro TV, Acasă TV, Pro TV International, Pro Cinema și Sport.ro, (emisiuni de divertisment, filme, concerte, spoturi publicitare etc.) cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 442 din 24 martie 2009, Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă, prin Decizia nr. 34/A din 21 februarie 2013 a admis apelul; a schimbat în tot sentința apelată; a admis în parte acțiunea completată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de:19.375.902 lei reprezentând remunerație restantă + T.V.A. aferente perioadei 01 mai 2007- 10 aprilie 2008; 45.457 lei reprezentând remunerație restantă + T.V.A.

aferente perioadei 11 aprilie 2008- 30 septembrie 2008; 1.974.721 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 01 mai 2007 - 30 septembrie 2008 și la 126.156,77 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 26 aprilie 2007 - 31 ianuarie 2008; a obligat pârâta să predea reclamantei raportul cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate zilnic de pârâtă în perioada 01 mai 2007 - 30 septembrie 2008, prin radiodifuzare, în cadrul posturilor de televiziune Pro TV, Acasă TV, Pro TV International, Pro Cinema, Sport.Ro și MTV, cu menționarea datelor solicitate, inclusiv a operelor din spoturi publicitare, filme, promo emisiuni de divertisment, etc.; a respins în rest acțiunea; a admis cererea de majorare a onorariului de expertiză cu suma de 12.390 lei, în sarcina de plată a intimatei-pârâte și a obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă, a sumei de 1.102 lei cheltuieli de judecată în apel, respectiv a sumei de 3.699 lei cheltuieli de judecată la fond.

Prin considerentele deciziei s-au reținut următoarele: Sub un prim aspect, apelanta reclamantă a criticat hotărârea din perspectiva lipsei obiectivității din partea judecătorului fondului. Curtea a constatat că susținerile apelantei, deși în parte reale, nu pot conduce la concluzia susținută de aceasta. Astfel, prima instanță a arătat în cuprinsul considerentelor motivele de fapt și de drept pe care și-a fundamentat soluția, din acest punct de vedere hotărârea corespunzând obligației esențiale de motivare pe care judecătorul o are în temeiul dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ., dar și a celor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil.

Cât privește acele formulări la care face referire apelanta, Curtea a considerat că, deși acestea pot sugera ideea susținută de apelantă, anume lipsa de obiectivitate a judecătorului fondului în pronunțarea hotărârii (în mod cert impunându-se a fi înlăturate din cuprinsul considerentelor), totuși evaluarea în ansamblu a motivării soluției, a argumentelor de fapt și a prevederilor legale la care s-a făcut trimitere în cuprinsul hotărârii nu poate conduce la ideea că instanța și-a încălcat atribuțiile stabilite de lege. Cel de-al doilea motiv de apel vizează încălcarea puterii de lucru judecat a mai multor hotărâri judecătorești în cuprinsul cărora instanțele s-au pronunțat irevocabil asupra aplicării în timp a Deciziei civile nr. 271 din 02 noiembrie 2007 a Curții de Apel București (prin care a fost adoptată forma finală a metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală publicată în baza Deciziei O.R.D.A.

nr. 170/2007), respectiv asupra caracterului normativ pe care îl au metodologiile adoptate potrivit dispozițiilor Legii nr. 8/1996, precum și, dincolo de încălcarea puterii de lucru judecat, interpretarea eronată pe care instanța a dat-o prevederilor legale menționate sub aspectul naturii și caracterelor juridice ale metodologiilor menționate. Susținerea vizând puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârile amintite nu a fost invocată în fața primei instanțe, astfel încât aceasta nu a avut posibilitatea de a pune în discuția contradictorie a părților acest aspect. În mod evident susținerile apelantei nu au fost analizate de către instanță, care nu s-a pronunțat asupra acestui aspect. Invocarea însă direct în apel a acestui motiv, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., dat fiind că nu se modifică vreunul din elementele la care fac referire aceste prevederi legale, ci se adaugă practic în apel un nou argument în susținerea temeiniciei cererii de chemare în judecată, Referitor la hotărârile invocate de apelantă, cât privește prima dintre acestea, sentința civilă nr. 699 din 07 mai 2009, s-a constatat că Tribunalul București, secția a IV-a civilă, admițând cererea reclamantei și obligând pârâta SC N.T.S. SRL la plata remunerațiilor datorate pentru utilizarea operelor muzicale, a reținut în cuprinsul considerentelor că modificările aduse metodologiei (adoptate prin hotărârea arbitrală publicată prin Decizia O.R.D.A.

nr. 170/2007) prin Decizia civilă nr. 271 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel București au intrat în vigoare la data de 10 aprilie 2008, data publicării în M. Of., astfel încât pentru perioada 25 aprilie 2007 - 31 decembrie 2007, remunerația datorată era cea prevăzută de metodologia în forma în vigoare la data utilizării - hotărârea arbitrală publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 170/2007 ce prevede remunerația de 9% în cazul unei ponderi de utilizare de 100%. Apelanta a mai depus la dosar, două hotărâri pronunțate de Tribunalul București, sentința civilă nr. 2720 din 07 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și respectiv, sentința civilă nr. 179 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în cuprinsul cărora s-a reținut, sub aspectul aflat în discuție, că pentru perioada cuprinsă între data publicării în M. Of.

a hotărârii arbitrale, 25 aprilie 2007 și data publicării în M. Of. a hotărârii Curții de Apel București, prin care această hotărâre a fost modificată, 10 aprilie 2008, a produs efecte hotărârea arbitrală. În ce privește hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 7698/2/2007, Curtea a reținut că prin aceasta s-a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. 237/2005 prin care O.R.D.A. a dispus publicarea în M. Of. a Protocolului referitor la Metodologia privind remunerațiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru înregistrările individuale ale operelor muzicale pe suporturi, cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

S-a reținut că metodologia la care se referă Legea nr. 8/1996 este un act cu caracter normativ, dat fiind că se adresează generic producătorilor, distribuitorilor, importatorilor care reproduc, distribuie și/sau importă opere muzicale fixate pe suport audiovideo. Cu titlu preliminar, Curtea a mai constatat că apelanta nu a invocat în cuprinsul acestei critici încălcarea autorității de lucru judecat, astfel cum se reține în mod eronat în cuprinsul întâmpinării, ci a avut în vedere puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârile invocate de apelantă, noțiuni care nu sunt sinonime.

În cauză, Curtea a constatat că prima hotărâre în legătură cu care se invocă puterea de lucru judecat a avut ca obiect plata remunerației datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune B1 TV pentru perioada 01 aprilie 2007-31 decembrie 2007. Hotărârea apelată în prezenta cauză, a vizat cererea aceleiași reclamante, U.C.M.R. A.D.A., de obligare a pârâtei SC P.T.V. SA să plătească remunerația datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de televiziune ale pârâtei pentru perioada 01 mai 2007-31 decembrie 2007. Așadar, autoritatea de lucru judecat nu se poate reține cât privește sentința civilă nr. 699 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, dat fiind că nu se regăsește identitatea de obiect, de cauză și de părți.

În ce privește puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Tribunalul București de care prima instanță trebuia să țină seama, Curtea a constatată că susținerile apelantei sunt nefondate. Chiar dacă în ambele cereri, reclamanta U.C.M.R. A.D.A. a solicitat plata remunerației pentru radiodifuzare de opere muzicale de către organismele de televiziune, pentru o perioadă de timp similară (aprilie 2007-decembrie 2007, respectiv mai 2007-decembrie 2007), iar temeiul obligației de plată a fost reprezentat de prevederile Metodologiei stabilite prin Hotărârea arbitrală publicată în M. Of. nr. 278/2007 în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 170/2007, totuși, cele două procese vizează obligații distincte, ale unor părți diferite.

Față de toate cele arătate anterior, Curtea a reținut că hotărârea invocată de apelantă nu este obligatorie decât între părțile între care s-a purtat procesul finalizat prin pronunțarea acesteia, fiind însă opozabilă și față de terți. Sau, astfel cum s-a reținut și în jurisprudența instanței supreme, ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de terți, sub motiv că nu au participat în procesul în care aceasta s-a pronunțat. Față de aceștia, însă, hotărârea se opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumție relativă. Ca atare, în prezenta cauză, nici părțile și nici instanța nu erau ținute imperativ de cele reținute în cuprinsul hotărârii invocate.

Și în ce privește cea de-a doua hotărâre invocată de apelantă în motivele de apel, în cuprinsul căreia s-a reținut caracterul normativ al metodologiilor, Curtea a apreciat ca valabile considerentele anterioare, în sensul că cele reținute se impun în mod obligatoriu numai părților din procesul în care hotărârea a fost pronunțată. Referitor la susținerile apelantei reclamante privind aplicarea greșită a legii pe care prima instanță a făcut-o cât privește natura metodologiilor și aplicarea în timp a acestora, Curtea a constatat, însă, că sunt întemeiate. Afirmă apelanta că hotărârea arbitrală din 12 aprilie 2007 publicată în M. Of. nr. 278 din 25 aprilie 2007 prin care s-a stabilit forma finală a metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune era aplicabilă în intervalul cuprins între data publicării acesteia și data la care s-a publicat în M. Of.

Decizia nr. 271 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, 10 aprilie 2008. Dimpotrivă, intimata a susținut că metodologia în forma modificată prin decizia Curții de Apel se aplică retroactiv, de la data publicării hotărârii arbitrale modificate prin această decizie. Curtea a reținut că, în parte, argumentele apelantei sunt întemeiate, concluzia că decizia Curții de Apel București prin care s-a adoptat forma finală a metodologiei nu se aplică retroactiv, impunându-se pe baza următoarelor motive: În conformitate cu prevederile art. 131 2 alin. (8) și (9) din Legea nr. 8/1996, hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologiilor se comunică părților de către O.R.D.A. și se publică în M. Of.

al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de cinci zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și nu se pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate. În termen de 30 de zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, a hotărârii arbitrale, părțile pot face apel împotriva acesteia la instanța Curții de Apel București, care se va pronunța asupra cauzei în complet civil. Hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunțarea soluției cu privire la menținerea sau modificarea metodologiilor.

Soluția Curții de Apel București este definitivă și irevocabilă, se comunică O.R.D.A. și se publică în M. Of. al României, Partea I, pe cheltuiala O.R.D.A., prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării. De asemenea, potrivit art. 131 3 alin. (1) din același act normativ, o rganismele de gestiune colectivă sau, după caz, structurile asociative ale utilizatorilor, utilizatorii majori, societățile publice de radiodifuziune sau de televiziune pot formula o nouă cerere de inițiere a procedurilor de negociere a tarifelor și metodologiilor numai după 3 ani de la data publicării lor în formă definitivă în M. Of. al României, Partea I. Pornind de la prevederile legale invocate, Curtea a constatat că forma finală a metodologiei produce efecte de la publicarea ei în M. Of., în cauză forma finală fiind cea stabilită prin decizia Curții de Apel București.

Formalitatea publicării reprezintă, de altfel, un argument în plus în susținerea tezei privind caracterul normativ al metodologiei, act a cărei natură normativă rezultă din împrejurarea că stabilește o anumită conduită pentru subiecte de drept care nu sunt determinate (ci determinabile, anume organismele de televiziune ce radiodifuzează opere muzicale). Aceasta, întrucât publicarea în M. Of. are, de principiu, ca obiect actele normative, reprezentând modalitatea în care acestea se fac cunoscute, se comunică destinatarilor normei. Ca urmare a efectelor constitutive de drepturi pe care le are hotărârea pronunțată de Curtea de Apel prin care se modifică metodologia, stabilindu-se forma finală a acesteia, susținerea intimatei pârâte privind întinderea în timp pe perioada anterioară pronunțării acesteia a efectelor sale nu poate fi primită.

De altfel, pornindu-se de la natura specială și finalitatea acestei hotărâri prin care instanța analizează în esență legalitatea prevederilor stabilite în cuprinsul metodologiei trebuie să se analizeze și întinderea în timp a efectelor pe care aceasta le produce, fiind greu de acceptat teza potrivit cu care, aplicându-se regula din dreptul comun, hotărârea produce efecte retroactive, câtă vreme prin hotărârea Curții de Apel nu se constată drepturi preexistente. Situația reglementată prin dispozițiile legale analizate anterior este similară, chiar dacă nu identică, cazului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004. Astfel, conform acestor din urmă prevederi, hotărârile judecătorești irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, acestea publicându-se obligatoriu după motivare.

Așadar, este corectă susținerea apelantei reclamante potrivit cu care în perioada 25 aprilie 2007- 31 decembrie 2007, dat fiind că hotărârea Curții de Apel nu a produs efecte, remunerația datorată este cea prevăzută de metodologia în vigoare la data utilizării, respectiv cea stabilită prin hotărârea arbitrală publicată prin decizia O.R.D.A. nr. 170/2007, ce prevede un procent de 9% în cazul unei ponderi de 100%.

Cât privește critica prin care apelanta susține că în mod nelegal a fost respinsă cererea sa de plată a remunerației potrivit ponderii utilizării operelor muzicale astfel cum acestea au rezultat din monitorizările efectuate de apelanta reclamantă, Curtea a observat că se susține în primul rând că a fost nesocotit dreptul apelantei de a stabili ponderea utilizării operelor muzicale, drept conferit de punctul 7 teza finală din Metodologie, instanța adăugând obligații suplimentare la cele prevăzute de textul special, atunci când a reținut că stabilirea ponderilor de utilizare s-a realizat într-un mod care nu permite intimate și nici instanței să verifice corectitudinea acestora. Curtea a constatat că față de dispozițiile art. 1.169 din vechiul C. civ., reclamanta avea datoria de a face dovada susținerilor sale în ceea ce privește procentul concret al ponderii utilizării operelor muzicale în emisiunile posturilor de radio ale pârâtei.

Astfel, potrivit prev. pct. 7 din metodologie, invocat de apelanta reclamantă, „gradul sau tipul de utilizare a operelor muzicale de către posturile de radio va putea fi determinat de organismul de gestiune colectivă, direct sau prin comandarea de monitorizări ale activității de radiodifuzare a utilizatorilor.” Așadar, stabilirea obligației de plată se face în raport de ponderile comunicate și recunoscute de către pârâta utilizatoare. Dacă reclamanta, ca organism de gestiune colectivă însărcinat cu colectarea acestei remunerații, pretinde că pârâta are o pondere de utilizare mai mare decât cea comunicată de către pârâtă, ea este cea care, procesual, are sarcina probei, aceasta trebuind să administreze probe pentru stabilirea în concret a ponderii.

Prevederile art. 7 din Metodologie dau dreptul apelantei reclamante de a monitoriza activitatea de radiodifuzare a utilizatorului, dar aceasta nu presupune că orice monitorizare depusă la dosar de către reclamantă va avea o valoare probatorie ce nu va putea fi contestată de partea adversă sau că va fi superioară altor probe deja administrate. De altfel, Curtea a observat că în fața primei instanțe apelanta reclamantă a depus la dosar, în dovedirea susținerilor sale privind ponderile de utilizare în raport de care a calculat remunerația solicitată intimatei pârâte, numai înscrisul de la fila 211 emis de Connections Consult, prin care se comunică apelantei reclamante procentele obținute în urma monitorizării.

Este de observat, pe baza cuprinsului acestei adrese, că monitorizarea se referă la perioada trim. 4 2007 - octombrie 2008 (pentru perioada anterioară trim. 4 2007 neexistând nici un fel de monitorizare, deși perioada pentru care reclamanta solicită remunerația începe cu data de 01 mai 2007). Mai mult, pentru postul de televiziune Pro TV Internațional monitorizarea începe din iunie 2008. În ce privește metoda de monitorizare utilizată de apelanta reclamantă, din înscrisurile depuse la dosar și potrivit susținerilor acesteia, Curtea a constatat că s-a folosit programul Clever Music Tracer, o soluție integrată de monitorizare a muzicii din programele radio și tv, dezvoltată de Connections și Engineering.

Conform descrierii din înscrisurile depus de apelantă (fila 213 dosar de primă instanță), C.M.T. este un sistem integrat hardware și software care realizează evaluarea procentului de muzică dintr-un program tv sau radio, prin muzică înțelegându-se orice combinație de sunete care durează mai mult de 2 secunde la rând și care poate fi clasificată de urechea umană drept muzică. S-a mai reținut că sistemul este capabil să achiziționeze și să proceseze date în timp real dintr-un semnal de intrare audio-video care respectă un anumit standard. Algoritmii de procesare a datelor permit extragerea datelor brute din semnalul de intrare M.P.E.G. Algoritmii de procesare sunt rulați în paralel cu procesul de achiziție de date, realizând un management în timp real al datelor de intrare.

Rezultatul algoritmilor de procesare este disponibil în timp real pentru stocare și afișare. Sistemul asociază pasajele ambigue cu lipsa muzicii (non-muzica). Aplicația raportează procentul de muzică din totalul timpului de emisie cu o precizie foarte mare. Dat fiind situația de fapt descrisă, ținând seama de disputa părților sub acest aspect (al ponderilor de utilizare a operelor muzicale) și de critica apelantei, în calea de atac s-a administrat, la solicitarea apelantei reclamante proba cu expertiza tehnică, la dosar fiind depus raportul întocmit de specialistul Ș.S. (fila 180 și urm.).

Curtea a apreciat că expertiza judiciară efectuată în cauză, cu asistența câte unui reprezentant din partea fiecărei părți, are valoare probatorie superioară, fiind întocmită în condiții de contradictorialitate și cu respectarea principiului egalității armelor, cu analizarea eșantioanelor puse la dispoziție de ambele părți, concluziile sale bucurându-se de prezumția de obiectivitate și corectitudine. În aceste condiții, date fiind concluziile la care s-a făcut referire anterior, Curtea a constatat că nu pot fi luate în considerare și reținute ca fiind dovedite ponderile invocate de apelanta-reclamantă rezultate din monitorizarea realizată de societatea E. Solution, folosind programul C.M.T., motiv pentru care, la determinarea remunerației datorate de pârâtă, s-a reținut că reclamanta nu a probat ponderile de utilizare pe baza cărora a pretins un anumit cuantum al remunerației, va lua în considerare ponderile comunicate de intimata pârâtă.

Întrucât în calea de atac s-a dispus o expertiză contabilă în vederea calculării remunerației datorate de intimata pârâtă, determinarea acesteia efectuându-se atât în varianta referitoare la gradul de utilizare susținută de reclamantă, cât și în cea susținută de pârâtă, Curtea, pentru motivele arătate anterior, a reținut că pretențiile apelantei reclamante sunt în cuantumul determinat prin raportare la ponderile indicate de intimate pârâtă. Curtea a reținut ca fondate susținerilor apelantei reclamante vizând netemeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță decurgând din împrejurarea că aceasta a reținut cerințe suplimentare, pe care legea nu le prevedea, referitor la îndeplinirea obligațiilor intimatei pârâte decurgând din prevederile metodologiei, respectiv vizând nesocotirea de către instanță a art. 129 C. proc.

civ. Astfel, atâta vreme cât intimata-reclamantă are calitatea de utilizator (organism de televiziune care radiodifuzează opere muzicale), deci subiect de drept căruia îi sunt aplicabile prevederile metodologiei publicate prin Decizia nr. 41/2008 a O.R.D.A., aceasta era obligată la conduita prevăzută de metodologie, respectiv de a transmite raportul la care face referire pct. 6 din metodologie și de a plăti remunerația, calculată potrivit pct. 4 ori, după caz, potrivit pct. 4 1 , fiind fără relevanță aspecte de natura celor invocate de intimata pârâtă, ca neemiterea unei facturi.

Curtea a constatat nelegală și concluzia primei instanțe potrivit cu care nu a avut la îndemână un instrument legal care să îi permită să accepte susținerile părților cu privire la fiecare dintre aspectele disputate, dat fiind că experții desemnați să efectueze expertiza în cauză au refuzat să întocmească și o variantă de calcul care să aibă în vedere ponderile de utilizare indicate de pârâtă. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă, ca nefondat. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ. se învederează că instanța de apel a tratat cu prioritate și a acordat o importanță deosebită - dată fiind întinderea motivării în această privință - "puterii lucrului judecat" invocată de apelanta-reclamantă în temeiul art. 166 C. proc. civ. Motivarea instanței de apel în această privință este străină de natura pricinii, întrucât nu are nicio legătură cu obiectul pricinii deduse judecății. Această problematică și-ar fi găsit relevanță numai în măsura în care instanța de apel ar fi primit această "putere de lucru judecat" cu temeiul invocat chiar de apelanta-reclamantă, respectiv art. 166 C. proc. civ., respectiv în măsura în care instanța de apel ar fi primit-o în forma procedurală prevăzută de art. 166 C. proc.

civ., aceea de excepție procesuală. „Puterea de lucru judecat” invocată de apelanta-reclamantă și tratată în mod eronat de instanța de apel nu există, devreme ce una dintre hotărârile judecătorești invocate de însăși apelanta-reclamantă atestă, contrar susținerilor acesteia, că metodologia dată în baza Legii nr. 8/1996 nu constituie act normativ. (Decizia nr. 4039 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție). Apelanta-reclamantă a pus în discuția instanței de apel o hotărâre contrară care intră sub aceeași putere de lucru judecat iar instanța de apel avea datoria de a motiva de ce nu a recunoscut „puterea de lucru judecat” acestei hotărâri și a recunoscut „puterea de lucru judecat” unor hotărâri contrare.

Este străină de natura pricinii și motivarea instanței de apel în sensul că situația este similară cu cea a cazului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, când hotărârile judecătorești irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Făcând abstracție de faptul că metodologiile nu reprezintă acte administrative cu caracter normativ, instanța de apel și-a întemeiat în mod greșit hotărârea pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Metodologia nu reprezintă un act administrativ și cu atât mai puțin un act administrativ cu caracter normativ.

Pentru modificarea metodologiei stabilită prin hotărâre arbitrală art. 131 2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 prevede calea de atac a apelului, care se soluționează prin hotărâre definitivă și irevocabilă de Curtea de Apel București. Ca atare, și în cazul în care metodologia ar fi reprezentat un act administrativ cu caracter normativ instanța competentă nu ar fi fost instanța de contencios administrativ, ci instanța civilă, legea reglementând o procedură distinctă de contestare a metodologiei stabilite prin hotărâre arbitrală.

Chiar dacă ar fi fost aplicabile în speță prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004, concluzia instanței de apel este greșită, întrucât hotărârea definitivă și irevocabilă prin care instanța de contencios administrativ a dispus anularea în tot sau în parte a unui act administrativ cu caracter normativ are putere pentru viitor numai pentru terți, în timp ce pentru partea din procesul în care s-a pronunțat o astfel de hotărâre anularea produce efecte retroactiv, de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Or, recurenta a formulat apel împotriva hotărârii arbitrale din data de 14 aprilie 2007, apel care a fost admis prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a, decizie prin care s-a modificat în parte hotărârea arbitrală apelată.

Menționarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 și includerea în considerente a motivării întemeiate pe acest act normativ reprezintă atât o motivare străina de natura pricinii. Instanța de apel nu a motivat admiterea capătului de cerere privind obligarea de a preda U.C.M.R. - A.D.A. raportul cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate. Admiterea acestui capăt de cerere este curioasă, devreme ce în fața primei instanțe s-a făcut dovada clară că a depus rapoartele solicitate de reclamantă, iar U.C.M.R. - A.D.A. a primit aceste rapoarte fără obiecțiuni, cu excepția câtorva situații. Instanța de apel nu a motivat admiterea capetelor de cerere privind obligarea la plata de penalități.

Reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. a refuzat într-o primă fază să emită facturi, iar ulterior a refuzat să emită facturile corespunzătoare remunerațiilor necontestate. Cu toate acestea, recurenta a înțeles să plătească remunerațiile pe care considera că le datora, pe baza propriei sale ponderi și a remunerației maxime procentuale prevăzute de Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a. Ca atare, cuantumul integral al remunerațiilor datorate nu a fost cert până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă de către expertul judiciar E.G., în fața instanței de apel.

Mai mult, penalitățile de întârziere nu sunt datorate în cuantumul stabilit de instanța de apel, întrucât aceste penalități se raportează în mod nelegal la remunerația procentuală maximă de 9% stabilită prin hotărârea arbitrală din data de 12 aprilie 2007, în condițiile în care această cotă procentuală a fost redusă la 3 % de Curtea de Apel București prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007, consecința firească fiind ca remunerațiile datorate în mod legal sunt într-un cuantum mai mic, au fost plătite și nu au mai generat penalități de întârziere. Referitor la motivul de modificare prevăzut de art. 9 al art. 304 C. proc. civ.

se arată că motivarea instanței de apel în sensul că metodologiile au caracter normativ și că decizia Curții de Apel București nu se aplică retroactiv încalcă prevederile art. 131 2 alin. (8) și (9) din Legea nr. 8/1996, ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativa, precum și Deciziile Curții Constituționale nr. 661/2005 și nr. 1348/2008. Potrivit Legii nr. 8/1996, în M. Of. se publică nu metodologiile, ci protocolul ce conține înțelegerea părților cu privire la metodologie (art. 131 2 alin. (2) din Lege), hotărârea arbitrală (art. 131 2 alin. (8) din Lege), respectiv soluția pronunțată de Curtea de Apel București (art. 131 2 alin. (9) din Lege).

Prin Decizia nr. 661/2005 Curtea Constituțională a statuat că „hotărârea arbitrală prin care se stabilesc metodologiile este un act juridic cu caracter jurisdicțional care, potrivit art. 363 alin. (3) din Codul de procedura civilă, este asimilat unei hotărâri judecătorești în ceea ce privește efectele", opinie menținută prin Decizia nr. 1349/2008, ambele decizii fiind pronunțate cu privire la excepții de neconstituționalitate invocate de intimata din prezenta cauză. Or, prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007, Curtea de Apel București a statuat în esență că metodologia elaborată de arbitri era nelegală, dispunând modificarea acesteia în parte și înlocuirea unor prevederi din metodologie, inclusiv în ceea ce privește punctul 4 din metodologie referitor la remunerația maximă procentuală, redusă de Curtea de Apel de la 9% la 3%.

La aceeași concluzie - metodologiile nu au caracter normativ - se ajunge și prin prisma prevederilor art. 131 2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunțarea soluției cu privire la menținerea sau modificarea metodologiei. Caracterul executoriu de drept poate fi conferit unei hotărâri judecătorești, în cazul de față unui act juridic cu caracter jurisdicțional, însă niciodată actelor normative, care intră în vigoare și se aplică prin simplul fapt al publicării în M. Of., la data stabilită de lege sau în cuprinsul actului normativ.

În mod greșit instanța de apel a reținut că decizia Curții de Apel București prin care s-a adoptat forma finală a metodologiei nu se aplică retroactiv, sub motiv că din interpretarea prevederilor art. 131 2 alin. (8) și (9) și art. 131 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 rezultă ca forma finală a metodologiei produce efecte din momentul publicării în M. Of., iar în speță forma finală a metodologiei este cea stabilită prin decizia Curții de Apel București. Cum hotărârea arbitrală prin care se stabilesc metodologiile este un act juridic cu caracter jurisdicțional care, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. civ., este asimilat unei hotărâri judecătorești în ceea ce privește efectele, este mai mult decât evident faptul că hotărârea arbitrală produce efecte numai în măsura în care nu a fost anulată sau modificată prin decizia Curții de Apel București.

Împrejurarea că hotărârea arbitrală este executorie de drept, conform art. 131 2 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nu poate conduce la concluzia că modificarea hotărârii arbitrale prin decizie a Curții de Apel București nu produce efecte pentru trecut. Faptul că o hotărâre judecătorească sau un act juridic cu caracter jurisdicțional este executoriu de drept nu poate conduce la concluzia că efectele produse rămân în ființă și în cazul modificării sau desființării hotărârii. Întrucât hotărârea arbitrală este asimilată hotărârii judecătorești în ceea ce privește efectele, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională, hotărârea arbitrală din data de 12 aprilie 2007 nu își putea produce efectele decât în măsura în care nu a fost modificată prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007 a Curții de Apel București.

În mod greșit instanța de apel a reținut că formalitatea publicării confirmă teză privind caracterul normativ al metodologiei, act a cărei natură normativă rezultă din împrejurarea că stabilește o anumită conduita pentru subiecte de drept care nu sunt determinate, întrucât publicarea în M. Of. are, de principiu, ca obiect actele normative, reprezentând modalitatea în care acestea se fac cunoscute, se comunică destinatarilor normei. Această susținere a instanței de apel este contrazisă de deciziile Curții Constituționale, dar și de hotărâri judecătorești definitive și irevocabile intrate "sub puterea lucrului judecat" - Decizia nr. 4039 din 2 octombrie 2009 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Faptul că în art. 131 2 din Legea nr. 8/1996 s-a prevăzut că metodologia se publică în M. Of. prin decizie a directorului general al O.R.D.A. nu dovedește că metodologia are caracter normativ, cum în mod greșit a reținut instanța de apel, ci tocmai că metodologia nu are caracter normativ, pentru publicarea metodologiei fiind necesară emiterea unui act administrativ care, potrivit legii, se publică în M. Of. O dovadă în plus în sensul că metodologia nu constituie un act normativ o reprezintă tocmai norma cuprinsă în art. 131 2 alin. (8) teza a II-a din Legea nr. 8/1996: "metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat. Noțiunea de "opozabilitate" poate fi luată în discuție în cazul oricăror acte juridice civile, dar nu în cazul actelor normative.

În mod greșit a reținut instanța de apel că hotărârea prin care Curtea de Apel București modifică metodologia are efecte constitutive de drepturi, respectiv că, pornindu-se de la natura specială și finalitatea acestei hotărâri prin care instanța analizează, în esență, legalitatea prevederilor stabilite în cuprinsul metodologiei (chiar dacă formal obiectul acestuia îl reprezintă hotărârea arbitrală), trebuie să se analizeze și întinderea în timp a efectelor pe care aceasta le produce, fiind greu de acceptat teza potrivit cu care, aplicându-se regula din dreptul comun, hotărârea produce efecte retroactive, câtă vreme prin hotărârea Curții de Apel nu se constată drepturi preexistente. Instanța de apel a reținut în mod greșit și faptul că instanța de apel cenzurează în această procedură prevederile metodologiei stabilită prin hotărârea arbitrală, iar obiectul apelului este reprezentat numai formal de hotărârea arbitrală.

Conform art. 131 2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 apelul se exercită împotriva hotărârii arbitrale, dar nu formal, ci ca parte sine qua non a procedurii judiciare și a actului de justiție. În mod greșit instanța de apel a reținut că recurenta, ca utilizator - organism de televiziune care radiodifuzează opere muzicale, are obligația de a plăti remunerația, fiind fără relevanță aspecte de natura celor invocate, ca neemiterea unei facturi. În lipsa facturilor, U.C.M.R. - A.D.A. nu putea cere plata și nici recurenta nu putea să plătească T.V.A.-ul aferent remunerațiilor. În realitate, U.C.M.R. - A.D.A. și-a invocat propria culpa - neemiterea facturilor corespunzătoare, iar instanța de apel a dat valoare acestei culpe și a pronunțat o hotărâre favorabilă chiar părții aflate în culpă.

În mod greșit instanța de apel a obligat recurenta și la plata sumei de 45.457 lei reprezentând remunerație restantă + T.V.A. aferente perioadei 11 aprilie 2008 - 30 septembrie 2008. Recurenta nu datora această sumă, ci chiar avea de recuperat această sumă sau cel puțin această sumă trebuia scăzută din totalul de plată, întrucât raportul de expertiza contabilă și răspunsul la obiecțiuni relevă faptul ca această sumă a fost plătită în plus, suma cu minus fiind trecută conform regulilor contabile în paranteză - pagina 8 din răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de U.C.M.R.

- A.D.A., depus la instanța de apel pentru termenul din 20 decembrie 2012. Este adevărat că raportat la totalul sumelor la plata cărora a fost obligată recurenta această suma de 45.457 lei (transformata în dublul sumei, întrucât nu numai că nu trebuia adunată, dar trebuia scăzută) este infimă, însă această eroare dovedește încă o dată faptul că instanța de apel a înțeles și aplicat în mod greșit legea în dosar în integralitatea sa, nu numai în ceea ce privește natura juridică a metodologiilor, ci și în ceea ce privește reglementările contabile și concluziile raportului de expertiză și ale răspunsului la obiecțiunile formulate de U.C.M.R. - A.D.A. Teoria, susținută de U.C.M.R. - A.D.A., în sensul că hotărârea arbitrală a produs efecte definitive până la modificarea sa prin decizia Curții de Apel București nu poate fi primită nici din alte puncte de vedere.

În cazul concret, de la data publicării hotărârii arbitrale - 25 aprilie 2007 și până la data publicării hotărârii Curții de Apel București -10 aprilie 2008 a trecut aproape un an, perioadă în care hotărârea arbitrală a produs efecte. În cazul în care s-ar accepta teoria propusă de U.C.M.R. - A.D.A. cu privire la efectele hotărârii arbitrale și la aplicarea în timp a deciziei Curții de Apel, în viitor toate părțile interesate ar fi stimulate să tergiverseze soluționarea apelurilor formulate împotriva hotărârii arbitrale până la limita termenului de 3 ani în care nu se poate declanșa negocierea unei noi metodologii - termen prevăzut de art. 131 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. La expirarea termenului de 3 ani, părțile interesate ar declanșa procedurile pentru stabilirea unei noi metodologii și ar obține o nouă hotărâre arbitrală, caz în care apelurile formulate împotriva hotărârii arbitrale anterioare ar rămâne practic fără obiect.

În acest mod procedura legală și decizia Curții de Apel reglementate de art. 131 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 ar deveni pur și simplu inutile, iar hotărârile arbitrale ar scapă de sub cenzura instanțelor judecătorești, ceea ce contravine atât literei și spiritului Legii nr. 8/19965 cât și prevederilor Codului de procedură civilă. U.C.M.R. - A.D.A., prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. solicită respingerea recursului. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul fondat al recursului în limitele și pentru argumentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 363 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive.

În același sens, contenciosul constituțional, prin Decizia nr. 661/2005 și Decizia nr. 1349/2008, a reținut în considerente că hotărârea arbitrală prin care se stabilesc metodologiile este un act juridic cu caracter jurisdicțional care, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. civ., este asimilat unei hotărâri judecătorești în ceea ce privește efectele. De asemenea, potrivit art. 131 2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunțarea soluției cu privire la menționarea sau modificarea metodologiei. Cât privește Decizia nr. 3984 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța supremă a reținut că decizia O.R.D.A.

este incontestabil un act administrativ și indiferent că este act unilateral sau normativ poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ, art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nefăcând distincție după cum acestea au caracter normativ sau unilateral. Cu alte cuvinte, nu a fost ridicată excepția de nelegalitate pe tema metodologiilor, adoptate după procedura specială prevăzută de Legea nr. 8/1996, excepția vizând, așa cum s-a arătat, decizia O.R.D.A. care conține protocolul ce are drept obiect Metodologia privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică și remunerațiile reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor operelor muzicale.

Nu în ultimul rând, conform art. 131 2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, a doua propoziție, hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunțarea soluției cu privire la menținerea sau modificarea metodologiei, iar potrivit art. 131 3 alin. (3) din legea dreptului de autor, până la publicarea noilor metodologii, rămân valabile vechile metodologii. În cauză, prin Decizia nr. 271/A din 2 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-au admis apelurile formulate împotriva hotărârii arbitrale din 12 aprilie 2007, ce a fost publicată în M. Of. al României nr. 278 din 25 aprilie 2007 în baza Deciziei nr. 170/2007 a directorului general al O.R.D.A., printre apelanți numărându-se și SC P.T.V.

SA Prin această decizie, irevocabilă, s-a stabilit că procentul aplicabil bazei de calcul se determină potrivit ponderii utilizării operelor muzicale și va fi de 3% în cazul utilizării operelor muzicale în pondere de 100% din totalul timpului de emisie al utilizatorului. Așa cum s-a arătat SC P.T.V. SA a avut calitatea de parte în proces astfel încât, modalitatea de clacul este cea inserată în hotărârea judecătorească și nu în modalitatea inițială de calcul dat fiind faptul că hotărârea arbitrară are efectele unei hotărâri judecătorești definitive care a fost modificată în calea de atac, nefiind de conceput executarea unei hotărâri apreciată drept greșită în calea de atac. Criticile formulate cu privire la greșita reținere a faptului că recurenta are obligația de a plăti remunerația și taxa pe valoare adăugată fără a fi necesară emiterea de fapturi este vădit nefondată.

Astfel, potrivit aceleiași hotărâri judecătorești, utilizatorii vor transmite organismului de gestiune colectivă, până la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport cuprinzând, pentru fiecare post de televiziune, lista operelor muzicale utilizate zilnic (…)”.

În motivarea deciziei se arată că potrivit art. 5 din Metodologie, organismele de televiziune au obligația de a plăti remunerația până la data de 25 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată, dată la care se va transmite și baza de calcul a sumelor virate, soluție apreciată de instanță ca fiind luată prin admiterea că către arbitrii de a lua în considerare posibilitate ca o parte sau toate organismele de televiziune să trimită raportul și să efectueze plata remunerației în ultima zi sau ultimele zile a/ale scadenței, situație în care este evident că prelucrarea datelor pentru stabilirea și virarea remunerației către fiecare autor îndreptățit ar necesita o perioadă îndelungată de timp, cu consecința întârzierii primirii drepturilor de către aceștia.

Cu alte cuvinte, prin dispoziții speciale, derogatorii, SC P.T.V. SA, în calitate de utilizator, are obligația de plată a remunerației cuvenite fără ca în prealabil să fie necesară emiterea de către organismul de gestiune colectivă a facturii pretinse de recurent. Pentru aceleași considerente, referitoare la obligația stipulată în Metodologie pentru toți utilizatorii de a transmite baza de calcul a sumelor virate, este nefondată și critica privind obligarea recurentei de a înainta rapoartele câtă vreme reclamanta contestă întinderea utilizării. Nefondată este și critica referitoare la încălcarea dreptului constituțional la apărare și a art. 6 din C.E.D.O. cât privește excepția puterii lucrului judecat reținută de instanță și nepusă în discuția părților.

Recurenta nu a fost luată prin surprindere, astfel cum pretinde, câtă vreme prin motivele de apel s-a invocat excepția menționată. Drept urmare dreptul său la apărare nu a fost încălcat, așa cum rezultă din chiar conținutul întâmpinării depuse în etapa devolutivă a procesului. La fila 28 din primul volum, recurenta precizează că „apelanta(reclamantă) dă încă o dată dovadă de rea-credință și invocă autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești, cunoscând în mod evident faptul că nu este îndeplinită tripla cerință a identității de părți, obiect și cauză”. De altfel, astfel cum rezultă din expunerea considerentelor instanței superioare de fond, excepția puterii de lucru judecat nu a fost reținută ca atare.

Argumentele folosite de instanță sub acest aspect nu sunt străine cauzei, cum se susține, câtă vreme excepția a fost invocată prin motivele de apel. Nu reprezintă motivare străină cauzei nici referirile la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 întrucât instanța a adus un argument suplimentar în susținerea întinderii în timp a efectelor hotărârii arbitrale pronunțate ca urmare exercitării căii de atac a apelului. Cât privește cuantumul remunerației, data de la care aceasta era datorată precum și eventualele penalități datorate, urmează a fi stabilite printr-o expertiză ce va fi ordonată în rejudecare. Înalta Curte, pentru considerentele precedente, reținând că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. cu referire la art. 314 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC P.T.V. SA împotriva Deciziei nr. 34/A din data de 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.