ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5182/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5182/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, la data de 3 aprilie 2008, reclamanta U.C.M.R.

- A.D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC P.T.V. SA, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța: să oblige pârâta la plata sumei de 8.536.482,80 lei,

inclusiv T.V.A., reprezentând rest al remunerației datorate cu titlul de

drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale de către

pârâtă pe posturile Pro TV, Acasă TV, Pro TV Internațional, Pro Cinema,

Sport.ro, în perioada 1 mai 2007 - 31 decembrie 2007, remunerație determinată

potrivit Metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală publicată în M. Of.

Partea I nr. 278/2007 în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 170/2007; să fie obligată

pârâta la plata sumei de 269.359,69 lei, cu titlu de penalități aferente

remunerațiilor datorate pentru perioada 1 mai 2007 - 31 decembrie 2007,

echivalente cu dobânzile practicate de B.N.R. aplicabile asupra remunerațiilor

datorate, potrivit pct. 8 din Hotărârea arbitrală publicată în M. Of. partea I

nr. 278/2007, în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 170/2007; să fie obligată pârâta la

plata sumei de 126.156,77 lei, cu titlu de penalități aferente remunerațiilor

datorate pentru perioada 1 ianuarie 2007-30 aprilie 2007, echivalente cu

dobânzile practicate de B.N.R. aplicabile asupra remunerațiilor datorate,

potrivit pct. 9 din Hotărârea arbitrală publicată în M. Of. Partea I nr. 657/2005

în baza deciziei O.R.D.A. nr. 133/2007; să fie obligată pârâta să depună la

dosarul instanței toate documentele financiar contabile din care să rezulte

veniturile totale ale pârâtei în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2007,

respectiv, extras din balanța de verificare contabilă de verificare cls. 7;

să fie obligată pârâta să predea reclamantei raportul cuprinzând lista cu

operele muzicale utilizate zilnic în perioada 01 mai 2007-31 decembrie 2007, în

cadrul posturilor de televiziune Pro TV, Acasă TV, Pro TV International, Pro

Cinema și Sport.ro, (emisiuni de divertisment, filme, concerte, spoturi

publicitare etc.) cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a:

denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de

utilizare a fiecărei opere muzicale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.

442 din 24 martie 2009, Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de

reclamantă, prin Decizia nr. 34/A din 21 februarie 2013 a admis apelul; a

schimbat în tot sentința apelată; a admis în parte acțiunea completată; a

obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de:19.375.902 lei

reprezentând remunerație restantă + T.V.A. aferente perioadei 01 mai 2007- 10

aprilie 2008; 45.457 lei reprezentând remunerație restantă + T.V.A. aferente

perioadei 11 aprilie 2008- 30 septembrie 2008; 1.974.721 lei reprezentând

penalități de întârziere aferente perioadei 01 mai 2007 - 30 septembrie 2008 și

la 126.156,77 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 26

aprilie 2007 - 31 ianuarie 2008; a obligat pârâta să predea reclamantei

raportul cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate zilnic de pârâtă în

perioada 01 mai 2007 - 30 septembrie 2008, prin radiodifuzare, în cadrul

posturilor de televiziune Pro TV, Acasă TV, Pro TV International, Pro Cinema,

Sport.Ro și MTV, cu menționarea datelor solicitate, inclusiv a operelor din

spoturi publicitare, filme, promo emisiuni de divertisment, etc.; a respins în

rest acțiunea; a admis cererea de majorare a onorariului de expertiză cu suma

de 12.390 lei, în sarcina de plată a intimatei-pârâte și a obligat

intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă, a sumei de 1.102 lei

cheltuieli de judecată în apel, respectiv a sumei de 3.699 lei cheltuieli de

judecată la fond.

Prin considerentele deciziei

s-au reținut următoarele:

Sub un prim aspect,

apelanta reclamantă a criticat hotărârea din perspectiva lipsei obiectivității

din partea judecătorului fondului.

Curtea a constatat că

susținerile apelantei, deși în parte reale, nu pot conduce la concluzia

susținută de aceasta. Astfel, prima instanță a arătat în cuprinsul

considerentelor motivele de fapt și de drept pe care și-a fundamentat soluția,

din acest punct de vedere hotărârea corespunzând obligației esențiale de

motivare pe care judecătorul o are în temeiul dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct.

5 C.pr.civ., dar și a celor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil. Cât

privește acele formulări la care face referire apelanta, Curtea a considerat

că, deși acestea pot sugera ideea susținută de apelantă, anume lipsa de

obiectivitate a judecătorului fondului în pronunțarea hotărârii (în mod cert

impunându-se a fi înlăturate din cuprinsul considerentelor), totuși evaluarea

în ansamblu a motivării soluției, a argumentelor de fapt și a prevederilor

legale la care s-a făcut trimitere în cuprinsul hotărârii nu poate conduce la

ideea că instanța și-a încălcat atribuțiile stabilite de lege.

Cel de-al doilea

motiv de apel vizează încălcarea puterii de lucru judecat a mai multor hotărâri

judecătorești în cuprinsul cărora instanțele s-au pronunțat irevocabil asupra

aplicării în timp a Deciziei civile nr. 271 din 02 noiembrie 2007 a Curții de

Apel București (prin care a fost adoptată forma finală a metodologiei stabilite

prin hotărârea arbitrală publicată în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 170/2007),

respectiv asupra caracterului normativ pe care îl au metodologiile adoptate

potrivit dispozițiilor Legii nr. 8/1996, precum și, dincolo de încălcarea

puterii de lucru judecat, interpretarea eronată pe care instanța a dat-o

prevederilor legale menționate sub aspectul naturii și caracterelor juridice

ale metodologiilor menționate.

Susținerea vizând

puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârile amintite nu a fost

invocată în fața primei instanțe, astfel încât aceasta nu a avut posibilitatea

de a pune în discuția contradictorie a părților acest aspect. În mod evident

susținerile apelantei nu au fost analizate de către instanță, care nu s-a

pronunțat asupra acestui aspect.

Invocarea însă direct

în apel a acestui motiv, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin.

(1) C. proc. civ., dat fiind că nu se modifică vreunul din elementele la care

fac referire aceste prevederi legale, ci se adaugă practic în apel un nou

argument în susținerea temeiniciei cererii de chemare în judecată,

Referitor la

hotărârile invocate de apelantă, cât privește prima dintre acestea, sentința

civilă nr. 699 din 07 mai 2009, s-a constatat că Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, admițând cererea reclamantei și obligând pârâta SC N.T.S. SRL la

plata remunerațiilor datorate pentru utilizarea operelor muzicale, a reținut în

cuprinsul considerentelor că modificările aduse metodologiei (adoptate prin

hotărârea arbitrală publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 170/2007) prin Decizia civilă

nr. 271 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel București au intrat în vigoare la

data de 10 aprilie 2008, data publicării în M. Of., astfel încât pentru

perioada 25 aprilie 2007 - 31 decembrie 2007, remunerația datorată era cea

prevăzută de metodologia în forma în vigoare la data utilizării - hotărârea

arbitrală publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 170/2007 ce prevede remunerația

de 9% în cazul unei ponderi de utilizare de 100%.

Apelanta a mai depus

la dosar, două hotărâri pronunțate de Tribunalul București, sentința civilă nr.

2720 din 07 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și

respectiv, sentința civilă nr. 179 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, în cuprinsul cărora s-a reținut, sub aspectul

aflat în discuție, că pentru perioada cuprinsă între data publicării în M. Of.

a hotărârii arbitrale, 25 aprilie 2007 și data publicării în M. Of. a hotărârii

Curții de Apel București, prin care această hotărâre a fost modificată, 10

aprilie 2008, a produs efecte hotărârea arbitrală.

În ce privește

hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 7698/2/2007, Curtea a reținut că prin

aceasta s-a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. 237/2005 prin care O.R.D.A.

a dispus publicarea în M. Of. a Protocolului referitor la Metodologia privind

remunerațiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru înregistrările

individuale ale operelor muzicale pe suporturi, cerere formulată în temeiul art.

14 din Legea nr. 554/2004. S-a reținut că metodologia la care se referă Legea nr.

8/1996 este un act cu caracter normativ, dat fiind că se adresează generic producătorilor,

distribuitorilor, importatorilor care reproduc, distribuie și/sau importă opere

muzicale fixate pe suport audiovideo.

Cu titlu preliminar,

Curtea a mai constatat că apelanta nu a invocat în cuprinsul acestei critici

încălcarea autorității de lucru judecat, astfel cum se reține în mod eronat în

cuprinsul întâmpinării, ci a avut în vedere puterea de lucru judecat de care se

bucură hotărârile invocate de apelantă, noțiuni care nu sunt sinonime.

În cauză, Curtea a constatat

că prima hotărâre în legătură cu care se invocă puterea de lucru judecat a avut

ca obiect plata remunerației datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de

autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune B1 TV

pentru perioada 01 aprilie 2007-31 decembrie 2007. Hotărârea apelată în

prezenta cauză, a vizat cererea aceleiași reclamante, U.C.M.R. A.D.A., de

obligare a pârâtei SC P.T.V. SA să plătească remunerația datorată cu titlu de

drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe

posturile de televiziune ale pârâtei pentru perioada 01 mai 2007-31 decembrie 2007.

Așadar, autoritatea

de lucru judecat nu se poate reține cât privește sentința civilă nr. 699 din 07

mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, dat fiind că

nu se regăsește identitatea de obiect, de cauză și de părți.

În ce privește

puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Tribunalul București de care

prima instanță trebuia să țină seama, Curtea a constatată că susținerile

apelantei sunt nefondate. Chiar dacă în ambele cereri, reclamanta U.C.M.R. A.D.A.

a solicitat plata remunerației pentru radiodifuzare de opere muzicale de către

organismele de televiziune, pentru o perioadă de timp similară (aprilie

2007-decembrie 2007, respectiv mai 2007-decembrie 2007), iar temeiul obligației

de plată a fost reprezentat de prevederile Metodologiei stabilite prin

Hotărârea arbitrală publicată în M. Of. nr. 278/2007 în baza Deciziei O.R.D.A. nr.

170/2007, totuși, cele două procese vizează obligații distincte, ale unor părți

diferite.

Față de toate cele

arătate anterior, Curtea a reținut că hotărârea invocată de apelantă nu este

obligatorie decât între părțile între care s-a purtat procesul finalizat prin

pronunțarea acesteia, fiind însă opozabilă și față de terți. Sau, astfel cum

s-a reținut și în jurisprudența instanței supreme, ca element nou apărut în

ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de terți,

sub motiv că nu au participat în procesul în care aceasta s-a pronunțat. Față

de aceștia, însă, hotărârea se opune cu valoarea unui fapt juridic și cu

valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumție relativă.

Ca atare, în prezenta

cauză, nici părțile și nici instanța nu erau ținute imperativ de cele reținute

în cuprinsul hotărârii invocate.

Și în ce privește cea

de-a doua hotărâre invocată de apelantă în motivele de apel, în cuprinsul

căreia s-a reținut caracterul normativ al metodologiilor, Curtea a apreciat ca

valabile considerentele anterioare, în sensul că cele reținute se impun în mod

obligatoriu numai părților din procesul în care hotărârea a fost pronunțată.

Referitor la

susținerile apelantei reclamante privind aplicarea greșită a legii pe care

prima instanță a făcut-o cât privește natura metodologiilor și aplicarea în

timp a acestora, Curtea a constatat, însă, că sunt întemeiate.

Afirmă apelanta că

hotărârea arbitrală din 12 aprilie 2007 publicată în M. Of. nr. 278 din 25

aprilie 2007 prin care s-a stabilit forma finală a metodologiei având ca obiect

utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de

televiziune era aplicabilă în intervalul cuprins între data publicării acesteia

și data la care s-a publicat în M. Of. Decizia nr. 271 din 2 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București, 10 aprilie 2008. Dimpotrivă, intimata a susținut că

metodologia în forma modificată prin decizia Curții de Apel se aplică

retroactiv, de la data publicării hotărârii arbitrale modificate prin această

decizie.

Curtea a reținut că,

în parte, argumentele apelantei sunt întemeiate, concluzia că decizia Curții de

Apel București prin care s-a adoptat forma finală a metodologiei nu se aplică

retroactiv, impunându-se pe baza următoarelor motive:

În

conformitate cu prevederile art. 131

2

alin. (8) și (9) din Legea nr.

8/1996, hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologiilor se

comunică părților de către O.R.D.A. și se publică în M. Of. al României, Partea

I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în

termen de cinci zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt

opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și nu se

pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele

prevăzute în metodologiile publicate.

În termen

de 30 de zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, a

hotărârii arbitrale, părțile pot face apel împotriva acesteia la instanța

Curții de Apel București, care se va pronunța asupra cauzei în complet civil.

Hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunțarea soluției cu

privire la menținerea sau modificarea metodologiilor. Soluția Curții de Apel

București este definitivă și irevocabilă, se comunică O.R.D.A. și se publică în

M. Of. al României, Partea I, pe cheltuiala O.R.D.A., prin decizie a

directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării.

De asemenea, potrivit

art. 131

3

alin. (1) din același act normativ, o

rganismele de gestiune colectivă sau, după caz, structurile

asociative ale utilizatorilor, utilizatorii majori, societățile publice de radiodifuziune

sau de televiziune pot formula o nouă cerere de inițiere a procedurilor de

negociere a tarifelor și metodologiilor numai după 3 ani de la data publicării

lor în formă definitivă în M. Of. al României, Partea I.

Pornind de la

prevederile legale invocate, Curtea a constatat că forma finală a metodologiei

produce efecte de la publicarea ei în M. Of., în cauză forma finală fiind cea

stabilită prin decizia Curții de Apel București. Formalitatea publicării

reprezintă, de altfel, un argument în plus în susținerea tezei privind

caracterul normativ al metodologiei, act a cărei natură normativă rezultă din

împrejurarea că stabilește o anumită conduită pentru subiecte de drept care nu

sunt determinate (ci determinabile, anume organismele de televiziune ce

radiodifuzează opere muzicale). Aceasta, întrucât publicarea în M. Of. are, de

principiu, ca obiect actele normative, reprezentând modalitatea în care acestea

se fac cunoscute, se comunică destinatarilor normei.

Ca urmare a

efectelor constitutive de drepturi pe care le are hotărârea pronunțată de

Curtea de Apel prin care se modifică metodologia, stabilindu-se forma finală a

acesteia, susținerea intimatei pârâte privind întinderea în timp pe perioada

anterioară pronunțării acesteia a efectelor sale nu poate fi primită.

De altfel,

pornindu-se de la natura specială și finalitatea acestei hotărâri prin care

instanța analizează în esență legalitatea prevederilor stabilite în cuprinsul

metodologiei trebuie să se analizeze și întinderea în timp a efectelor pe care

aceasta le produce, fiind greu de acceptat teza potrivit cu care, aplicându-se

regula din dreptul comun, hotărârea produce efecte retroactive, câtă vreme prin

hotărârea Curții de Apel nu se constată drepturi preexistente.

Situația reglementată

prin dispozițiile legale analizate anterior este similară, chiar dacă nu

identică, cazului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004. Astfel, conform

acestor din urmă prevederi, hotărârile judecătorești irevocabile prin care s-a

anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt

general obligatorii și au putere numai pentru viitor, acestea publicându-se

obligatoriu după motivare.

Așadar, este corectă

susținerea apelantei reclamante potrivit cu care în perioada 25 aprilie 2007-

31 decembrie 2007, dat fiind că hotărârea Curții de Apel nu a produs efecte,

remunerația datorată este cea prevăzută de metodologia în vigoare la data

utilizării, respectiv cea stabilită prin hotărârea arbitrală publicată prin decizia

O.R.D.A. nr. 170/2007, ce prevede un procent de 9% în cazul unei ponderi de

100%.

Cât privește critica

prin care apelanta susține că în mod nelegal a fost respinsă cererea sa de

plată a remunerației potrivit ponderii utilizării operelor muzicale astfel cum

acestea au rezultat din monitorizările efectuate de apelanta reclamantă, Curtea

a observat că se susține în primul rând că a fost nesocotit dreptul apelantei

de a stabili ponderea utilizării operelor muzicale, drept conferit de punctul 7

teza finală din Metodologie, instanța adăugând obligații suplimentare la cele

prevăzute de textul special, atunci când a reținut că stabilirea ponderilor de

utilizare s-a realizat într-un mod care nu permite intimate și nici instanței

să verifice corectitudinea acestora.

Curtea a constatat

că față de dispozițiile art. 1.169 din vechiul C. civ., reclamanta avea datoria

de a face dovada susținerilor sale în ceea ce privește procentul concret al

ponderii utilizării operelor muzicale în emisiunile posturilor de radio ale

pârâtei.

Astfel, potrivit

prev. pct. 7 din metodologie, invocat de apelanta reclamantă, „gradul sau tipul

de utilizare a operelor muzicale de către posturile de radio va putea fi

determinat de organismul de gestiune colectivă, direct sau prin comandarea de

monitorizări ale activității de radiodifuzare a utilizatorilor.”

Așadar, stabilirea

obligației de plată se face în raport de ponderile comunicate și recunoscute de

către pârâta utilizatoare. Dacă reclamanta, ca organism de gestiune colectivă

însărcinat cu colectarea acestei remunerații, pretinde că pârâta are o pondere

de utilizare mai mare decât cea comunicată de către pârâtă, ea este cea care,

procesual, are sarcina probei, aceasta trebuind să administreze probe pentru

stabilirea în concret a ponderii.

Prevederile art. 7 din

Metodologie dau dreptul apelantei reclamante de a monitoriza activitatea de

radiodifuzare a utilizatorului, dar aceasta nu presupune că orice monitorizare

depusă la dosar de către reclamantă va avea o valoare probatorie ce nu va putea

fi contestată de partea adversă sau că va fi superioară altor probe deja

administrate.

De altfel, Curtea a observat

că în fața primei instanțe apelanta reclamantă a depus la dosar, în dovedirea

susținerilor sale privind ponderile de utilizare în raport de care a calculat

remunerația solicitată intimatei pârâte, numai înscrisul de la fila 211 emis de

Connections Consult, prin care se comunică apelantei reclamante procentele

obținute în urma monitorizării. Este de observat, pe baza cuprinsului acestei

adrese, că monitorizarea se referă la perioada trim. 4 2007 - octombrie 2008

(pentru perioada anterioară trim. 4 2007 neexistând nici un fel de

monitorizare, deși perioada pentru care reclamanta solicită remunerația începe

cu data de 01 mai 2007). Mai mult, pentru postul de televiziune Pro TV

Internațional monitorizarea începe din iunie 2008.

În ce privește metoda

de monitorizare utilizată de apelanta reclamantă, din înscrisurile depuse la

dosar și potrivit susținerilor acesteia, Curtea a constatat că s-a folosit

programul Clever Music Tracer, o soluție integrată de monitorizare a muzicii

din programele radio și tv, dezvoltată de Connections și Engineering.

Conform descrierii

din înscrisurile depus de apelantă (fila 213 dosar de primă instanță), C.M.T.

este un sistem integrat hardware și software care realizează evaluarea

procentului de muzică dintr-un program tv sau radio, prin muzică înțelegându-se

orice combinație de sunete care durează mai mult de 2 secunde la rând și care

poate fi clasificată de urechea umană drept muzică.

S-a mai reținut că

sistemul este capabil să achiziționeze și să proceseze date în timp real

dintr-un semnal de intrare audio-video care respectă un anumit standard.

Algoritmii de procesare a datelor permit extragerea datelor brute din semnalul

de intrare M.P.E.G. Algoritmii de procesare sunt rulați în paralel cu procesul

de achiziție de date, realizând un management în timp real al datelor de

intrare. Rezultatul algoritmilor de procesare este disponibil în timp real

pentru stocare și afișare. Sistemul asociază pasajele ambigue cu lipsa muzicii

(non-muzica). Aplicația raportează procentul de muzică din totalul timpului de

emisie cu o precizie foarte mare.

Dat fiind situația de

fapt descrisă, ținând seama de disputa părților sub acest aspect (al ponderilor

de utilizare a operelor muzicale) și de critica apelantei, în calea de atac s-a

administrat, la solicitarea apelantei reclamante proba cu expertiza tehnică, la

dosar fiind depus raportul întocmit de specialistul Ș.S. (fila 180 și urm.).

Curtea a apreciat că

expertiza judiciară efectuată în cauză, cu asistența câte unui reprezentant din

partea fiecărei părți, are valoare probatorie superioară, fiind întocmită în

condiții de contradictorialitate și cu respectarea principiului egalității

armelor, cu analizarea eșantioanelor puse la dispoziție de ambele părți,

concluziile sale bucurându-se de prezumția de obiectivitate și corectitudine.

În aceste condiții,

date fiind concluziile la care s-a făcut referire anterior, Curtea a constatat

că nu pot fi luate în considerare și reținute ca fiind dovedite ponderile

invocate de apelanta-reclamantă rezultate din

monitorizarea realizată de societatea

E. Solution, folosind programul C.M.T., motiv pentru care, la determinarea

remunerației datorate de pârâtă, s-a reținut că reclamanta nu a probat

ponderile de utilizare pe baza cărora a pretins un anumit cuantum al

remunerației, va lua în considerare ponderile comunicate de intimata pârâtă.

Întrucât în calea de

atac s-a dispus o expertiză contabilă în vederea calculării remunerației

datorate de intimata pârâtă, determinarea acesteia efectuându-se atât în

varianta referitoare la gradul de utilizare susținută de reclamantă, cât și în

cea susținută de pârâtă, Curtea, pentru motivele arătate anterior, a reținut că

pretențiile apelantei reclamante sunt în cuantumul determinat prin raportare la

ponderile indicate de intimate pârâtă.

Curtea a reținut ca

fondate susținerilor apelantei reclamante vizând netemeinicia hotărârii

pronunțate de prima instanță decurgând din împrejurarea că aceasta a reținut

cerințe suplimentare, pe care legea nu le prevedea, referitor la îndeplinirea

obligațiilor intimatei pârâte decurgând din prevederile metodologiei, respectiv

vizând nesocotirea de către instanță a art. 129 C. proc. civ.

Astfel, atâta vreme

cât intimata-reclamantă are calitatea de utilizator (organism de televiziune

care radiodifuzează opere muzicale), deci subiect de drept căruia îi sunt

aplicabile prevederile metodologiei publicate prin Decizia nr. 41/2008 a O.R.D.A.,

aceasta era obligată la conduita prevăzută de metodologie, respectiv de a

transmite raportul la care face referire pct. 6 din metodologie și de a plăti

remunerația, calculată potrivit pct. 4 ori, după caz, potrivit pct. 4

1

,

fiind fără relevanță aspecte de natura celor invocate de intimata pârâtă, ca

neemiterea unei facturi.

Curtea a constatat

nelegală și concluzia primei instanțe potrivit cu care nu a avut la îndemână un

instrument legal care să îi permită să accepte susținerile părților cu privire

la fiecare dintre aspectele disputate, dat fiind că experții desemnați să

efectueze expertiza în cauză au refuzat să întocmească și o variantă de calcul

care să aibă în vedere ponderile de utilizare indicate de pârâtă.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâtul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.

proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul

respingerii apelului declarat de reclamantă, ca nefondat.

Cu privire la

motivele de recurs întemeiate pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se

învederează că

instanța de apel a tratat cu prioritate și a acordat o importanță deosebită -

dată fiind întinderea motivării în această privință - "puterii lucrului

judecat" invocată de apelanta-reclamantă în temeiul art. 166 C. proc. civ.

Motivarea

instanței de apel în această privință este străină de natura pricinii, întrucât

nu are nicio legătură cu obiectul pricinii deduse judecății.

Această

problematică și-ar fi găsit relevanță numai în măsura în care instanța de apel

ar fi primit această "putere de lucru judecat" cu temeiul invocat

chiar de apelanta-reclamantă, respectiv art. 166 C. proc. civ., respectiv în măsura

în care instanța de apel ar fi primit-o în forma procedurală prevăzută de art. 166

C. proc. civ., aceea de excepție procesuală.

„Puterea

de lucru judecat” invocată de apelanta-reclamantă și tratată în mod eronat de

instanța de apel nu există, devreme ce una dintre hotărârile judecătorești

invocate de însăși apelanta-reclamantă atestă, contrar susținerilor

acesteia, că metodologia dată în baza Legii nr. 8/1996 nu constituie act normativ.

(Decizia nr. 4039 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție).

Apelanta-reclamantă

a pus în discuția instanței de apel o hotărâre contrară care intră sub aceeași

putere de lucru judecat iar instanța de apel avea datoria de a motiva de ce nu

a recunoscut „puterea de lucru judecat” acestei hotărâri și a recunoscut

„puterea de lucru judecat” unor hotărâri contrare.

Este

străină de natura pricinii și motivarea instanței de apel în sensul că situația

este similară cu cea a cazului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, când hotărârile judecătorești irevocabile prin

care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Făcând

abstracție de faptul că metodologiile nu reprezintă acte administrative cu

caracter normativ, instanța de apel și-a întemeiat în mod greșit hotărârea pe

prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Metodologia

nu reprezintă un act administrativ și cu atât mai puțin un act administrativ cu

caracter normativ.

Pentru

modificarea metodologiei stabilită prin hotărâre arbitrală art. 131

2

alin. (9) din Legea nr. 8/1996 prevede calea de atac a apelului, care se

soluționează prin hotărâre definitivă și irevocabilă de Curtea de Apel

București.

Ca atare,

și în cazul în care metodologia ar fi reprezentat un act administrativ cu caracter

normativ instanța competentă nu ar fi fost instanța de contencios

administrativ, ci instanța civilă, legea reglementând o procedură distinctă de contestare

a metodologiei stabilite prin hotărâre arbitrală.

Chiar

dacă ar fi fost aplicabile în speță prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004,

concluzia instanței de apel este greșită, întrucât hotărârea definitivă și irevocabilă

prin care instanța de contencios administrativ a dispus anularea în tot sau în parte

a unui act administrativ cu caracter normativ are putere pentru viitor numai

pentru terți, în timp ce pentru partea din procesul în care s-a pronunțat o

astfel de hotărâre anularea produce efecte retroactiv, de la momentul

introducerii cererii de chemare în judecată.

Or,

recurenta a formulat apel împotriva hotărârii arbitrale din data de 14 aprilie

2007, apel care a fost admis prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a, decizie prin care s-a

modificat în parte hotărârea arbitrală apelată.

Menționarea

prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 și includerea în considerente a

motivării întemeiate pe acest act normativ reprezintă atât o motivare străina

de natura pricinii.

Instanța

de apel nu a motivat admiterea capătului de cerere privind obligarea de a preda

U.C.M.R. - A.D.A. raportul cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate.

Admiterea

acestui capăt de cerere este curioasă, devreme ce în fața primei instanțe s-a

făcut dovada clară că a depus rapoartele solicitate de reclamantă, iar U.C.M.R.

- A.D.A. a primit aceste rapoarte fără obiecțiuni, cu excepția câtorva

situații.

Instanța

de apel nu a motivat admiterea capetelor de cerere privind obligarea la plata

de penalități.

Reclamanta

U.C.M.R. - A.D.A. a refuzat într-o primă fază să emită facturi, iar ulterior a

refuzat să emită facturile corespunzătoare remunerațiilor necontestate.

Cu toate

acestea, recurenta a înțeles să plătească remunerațiile pe care considera că le

datora, pe baza propriei sale ponderi și a remunerației maxime procentuale

prevăzute de Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IX-a.

Ca atare,

cuantumul integral al remunerațiilor datorate nu a fost cert până la data

întocmirii raportului de expertiză contabilă de către expertul judiciar E.G.,

în fața instanței de apel.

Mai mult,

penalitățile de întârziere nu sunt datorate în cuantumul stabilit de instanța

de apel, întrucât aceste penalități se raportează în mod nelegal la remunerația

procentuală maximă de 9% stabilită prin hotărârea arbitrală din data de 12

aprilie 2007, în condițiile în care această cotă procentuală a fost redusă la 3

% de Curtea de Apel București prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007,

consecința firească fiind ca remunerațiile datorate în mod legal sunt într-un

cuantum mai mic, au fost plătite și nu au mai generat penalități de întârziere.

Referitor

la motivul de modificare prevăzut de art. 9 al art. 304 C. proc. civ. se arată

că

motivarea

instanței de apel în sensul că metodologiile au caracter normativ și că decizia

Curții de Apel București nu se aplică retroactiv încalcă prevederile art. 131

2

alin. (8) și (9) din Legea nr. 8/1996, ale Legii nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativa, precum și Deciziile Curții Constituționale nr. 661/2005 și

nr. 1348/2008.

Potrivit

Legii nr. 8/1996, în M. Of. se publică nu metodologiile, ci protocolul ce

conține înțelegerea părților cu privire la metodologie (art. 131

2

alin. (2) din Lege), hotărârea arbitrală (art. 131

2

alin. (8) din

Lege), respectiv soluția pronunțată de Curtea de Apel București (art. 131

2

alin. (9) din Lege).

Prin Decizia

nr. 661/2005 Curtea Constituțională a statuat că „hotărârea arbitrală prin care

se stabilesc metodologiile este un act juridic cu caracter jurisdicțional care,

potrivit art. 363 alin. (3) din Codul de procedura civilă, este asimilat unei

hotărâri judecătorești în ceea ce privește efectele", opinie menținută

prin Decizia nr. 1349/2008, ambele decizii fiind pronunțate cu privire la

excepții de neconstituționalitate invocate de intimata din prezenta cauză.

Or, prin Decizia

nr. 271/A din 02 noiembrie 2007, Curtea de Apel București a statuat în esență

că metodologia elaborată de arbitri era nelegală, dispunând modificarea

acesteia în parte și înlocuirea unor prevederi din metodologie, inclusiv în ceea

ce privește punctul 4 din metodologie referitor la remunerația maximă

procentuală, redusă de Curtea de Apel de la 9% la 3%.

La

aceeași concluzie - metodologiile nu au caracter normativ - se ajunge și prin

prisma prevederilor art. 131

2

alin. (9) din Legea nr. 8/1996,

potrivit cărora hotărârea arbitrală este executorie de drept până la

pronunțarea soluției cu privire la menținerea sau modificarea metodologiei.

Caracterul

executoriu de drept poate fi conferit unei hotărâri judecătorești, în cazul de

față unui act juridic cu caracter jurisdicțional, însă niciodată actelor

normative, care intră în vigoare și se aplică prin simplul fapt al publicării

în M. Of., la data stabilită de lege sau în cuprinsul actului normativ.

În mod

greșit instanța de apel a reținut că decizia Curții de Apel București prin care

s-a adoptat forma finală a metodologiei nu se aplică retroactiv, sub motiv că

din interpretarea prevederilor art. 131

2

alin. (8) și (9) și art. 131

3

alin. (1) din Legea nr. 8/1996 rezultă ca forma finală a

metodologiei produce

efecte din momentul publicării în M. Of., iar în speță forma finală a

metodologiei este cea stabilită prin decizia Curții de Apel București.

Cum

hotărârea arbitrală prin care se stabilesc metodologiile este un act juridic cu

caracter jurisdicțional care, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. civ.,

este asimilat unei hotărâri judecătorești în ceea ce privește efectele, este

mai mult decât evident faptul că hotărârea arbitrală produce efecte numai în măsura

în care nu a fost anulată sau modificată prin decizia Curții de Apel București.

Împrejurarea

că hotărârea arbitrală este executorie de drept, conform art. 131

2

alin.

(1) din Legea nr. 8/1996 nu poate conduce la concluzia că modificarea hotărârii

arbitrale prin decizie a Curții de Apel București nu produce efecte pentru

trecut.

Faptul că

o hotărâre judecătorească sau un act juridic cu caracter jurisdicțional

este executoriu de drept nu poate conduce la concluzia că efectele produse

rămân în ființă și în cazul modificării sau desființării hotărârii.

Întrucât

hotărârea arbitrală este asimilată hotărârii judecătorești în ceea ce privește

efectele, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională, hotărârea arbitrală

din data de 12 aprilie 2007 nu își putea produce efectele decât în măsura

în care nu a fost modificată prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București.

În mod

greșit instanța de apel a reținut că formalitatea publicării confirmă teză

privind caracterul normativ al metodologiei, act a cărei natură normativă

rezultă din împrejurarea că stabilește o anumită conduita pentru subiecte de

drept care nu sunt determinate, întrucât publicarea în M. Of. are, de

principiu, ca obiect actele normative, reprezentând modalitatea în care acestea

se fac cunoscute, se comunică destinatarilor normei.

Această

susținere a instanței de apel este contrazisă de deciziile Curții Constituționale,

dar și de hotărâri judecătorești definitive și irevocabile intrate "sub

puterea lucrului judecat" - Decizia nr. 4039 din 2 octombrie 2009

pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Faptul că

în art. 131

2

din Legea nr. 8/1996 s-a prevăzut că metodologia se

publică în M. Of. prin decizie a directorului general al O.R.D.A. nu dovedește

că metodologia are caracter normativ, cum în mod greșit a reținut instanța de

apel, ci tocmai că metodologia

nu are caracter normativ, pentru publicarea metodologiei

fiind necesară emiterea unui act administrativ care, potrivit legii, se publică

în M. Of.

O dovadă

în plus în sensul că metodologia nu constituie un act normativ o reprezintă

tocmai norma cuprinsă în art. 131

2

alin. (8) teza a II-a din Legea nr.

8/1996: "metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor

utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat.

Noțiunea

de "opozabilitate" poate fi luată în discuție în cazul oricăror acte

juridice civile, dar nu în cazul actelor normative.

În mod

greșit a reținut instanța de apel că hotărârea prin care Curtea de Apel

București modifică metodologia are efecte constitutive de drepturi, respectiv

că, pornindu-se de la natura specială și finalitatea acestei hotărâri prin care

instanța analizează, în esență, legalitatea prevederilor stabilite în cuprinsul

metodologiei (chiar dacă formal obiectul acestuia îl reprezintă hotărârea

arbitrală), trebuie să se analizeze și întinderea în timp a efectelor pe care

aceasta le produce, fiind greu de acceptat teza potrivit cu care, aplicându-se

regula din dreptul comun, hotărârea produce efecte retroactive, câtă vreme prin

hotărârea Curții de Apel nu se constată drepturi preexistente.

Instanța

de apel a reținut în mod greșit și faptul că instanța de apel cenzurează în această

procedură prevederile metodologiei stabilită prin hotărârea arbitrală, iar

obiectul apelului este reprezentat numai formal de hotărârea arbitrală.

Conform art.

131

2

alin. (9) din Legea nr. 8/1996 apelul se exercită împotriva

hotărârii arbitrale, dar nu formal, ci ca parte sine qua non a procedurii

judiciare și a actului de justiție.

În mod

greșit instanța de apel a reținut că recurenta, ca utilizator - organism de

televiziune care radiodifuzează opere muzicale, are obligația de a plăti

remunerația, fiind fără relevanță aspecte de natura celor invocate, ca

neemiterea unei facturi.

În lipsa

facturilor, U.C.M.R. - A.D.A. nu putea cere plata și nici recurenta nu putea să

plătească T.V.A.-ul aferent remunerațiilor.

În

realitate, U.C.M.R. - A.D.A. și-a invocat propria culpa - neemiterea facturilor

corespunzătoare, iar instanța de apel a dat valoare acestei culpe și a

pronunțat o hotărâre favorabilă chiar părții aflate în culpă.

În mod

greșit instanța de apel a obligat recurenta și la plata sumei de 45.457 lei reprezentând

remunerație restantă + T.V.A. aferente perioadei 11 aprilie 2008 - 30

septembrie 2008.

Recurenta

nu datora această sumă, ci chiar avea de recuperat această sumă sau cel puțin

această sumă trebuia scăzută din totalul de plată, întrucât raportul de

expertiza contabilă și răspunsul la obiecțiuni relevă faptul ca această

sumă a fost plătită în plus, suma cu minus fiind trecută conform regulilor

contabile în paranteză - pagina 8 din răspunsul expertului la obiecțiunile

formulate de U.C.M.R. - A.D.A., depus la instanța de apel pentru termenul din

20 decembrie 2012.

Este

adevărat că raportat la totalul sumelor la plata cărora a fost obligată

recurenta această suma de 45.457 lei (transformata în dublul sumei, întrucât nu

numai că nu trebuia adunată, dar trebuia scăzută) este infimă, însă această

eroare dovedește încă o dată faptul că instanța de apel a înțeles și aplicat

în mod greșit legea în dosar în integralitatea sa, nu numai în ceea ce privește

natura juridică a metodologiilor, ci și în ceea ce privește reglementările

contabile și concluziile raportului de expertiză și ale răspunsului la

obiecțiunile formulate de U.C.M.R. - A.D.A.

Teoria,

susținută de U.C.M.R. - A.D.A., în sensul că hotărârea arbitrală a produs

efecte definitive până la modificarea sa prin decizia Curții de Apel București

nu poate fi primită nici din alte puncte de vedere.

În cazul

concret, de la data publicării hotărârii arbitrale - 25 aprilie 2007 și până la

data publicării hotărârii Curții de Apel București -10 aprilie 2008 a trecut

aproape un an, perioadă în care hotărârea arbitrală a produs efecte.

În cazul

în care s-ar accepta teoria propusă de U.C.M.R. - A.D.A. cu privire la efectele

hotărârii arbitrale și la aplicarea în timp a deciziei Curții de Apel, în viitor

toate părțile interesate ar fi stimulate să tergiverseze soluționarea

apelurilor formulate împotriva hotărârii arbitrale până la limita termenului de

3 ani în care nu se poate declanșa negocierea unei noi metodologii - termen

prevăzut de art. 131

3

alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

La

expirarea termenului de 3 ani, părțile interesate ar declanșa procedurile

pentru stabilirea unei noi metodologii și ar obține o nouă hotărâre arbitrală,

caz în care apelurile formulate împotriva hotărârii arbitrale anterioare ar

rămâne practic fără obiect.

În acest

mod procedura legală și decizia Curții de Apel reglementate de art. 131 alin. (9)

din Legea nr. 8/1996 ar deveni pur și simplu inutile, iar hotărârile arbitrale

ar scapă de sub cenzura instanțelor judecătorești, ceea ce contravine atât

literei și spiritului Legii nr. 8/19965 cât și prevederilor Codului de

procedură civilă.

U.C.M.R. -

A.D.A., prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc.

civ. solicită respingerea recursului.

Înalta

Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține

caracterul fondat al recursului în limitele și pentru argumentele ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 363 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea arbitrală comunicată

părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive.

În

același sens, contenciosul constituțional, prin Decizia nr. 661/2005 și Decizia

nr. 1349/2008, a reținut în considerente că hotărârea arbitrală prin care se

stabilesc metodologiile este un act juridic cu caracter jurisdicțional care,

potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. civ., este asimilat unei hotărâri

judecătorești în ceea ce privește efectele.

De

asemenea, potrivit art. 131

2

alin. (9) din Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe, hotărârea arbitrală este executorie de drept

până la pronunțarea soluției cu privire la menționarea sau modificarea

metodologiei.

Cât

privește Decizia nr. 3984 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța

supremă a reținut că decizia O.R.D.A. este incontestabil un act administrativ

și indiferent că este act unilateral sau normativ poate fi supus cenzurii

instanței de contencios administrativ, art. 4 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ nefăcând distincție după cum acestea au caracter

normativ sau unilateral. Cu alte cuvinte, nu a fost ridicată excepția de

nelegalitate pe tema metodologiilor, adoptate după procedura specială prevăzută

de Legea nr. 8/1996, excepția vizând, așa cum s-a arătat, decizia O.R.D.A. care

conține protocolul ce are drept obiect Metodologia privind utilizarea operelor

muzicale prin comunicare publică și remunerațiile reprezentând drepturile

patrimoniale cuvenite autorilor operelor muzicale.

Nu în

ultimul rând, conform art. 131

2

alin. (9) din Legea nr. 8/1996, a

doua propoziție, hotărârea arbitrală este executorie de drept până la

pronunțarea soluției cu privire la menținerea sau modificarea

metodologiei, iar potrivit art. 131

3

alin. (3) din legea dreptului

de autor, până la publicarea noilor metodologii, rămân valabile vechile

metodologii.

În cauză,

prin Decizia nr. 271/A din 2 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, s-au admis apelurile formulate împotriva hotărârii arbitrale din

12 aprilie 2007, ce a fost publicată în M. Of. al României nr. 278 din 25

aprilie 2007 în baza Deciziei nr. 170/2007 a directorului general al O.R.D.A.,

printre apelanți numărându-se și SC P.T.V. SA

Prin

această decizie, irevocabilă, s-a stabilit că procentul aplicabil bazei de

calcul se determină potrivit ponderii utilizării operelor muzicale și va fi de

3% în cazul utilizării operelor muzicale în pondere de 100% din totalul

timpului de emisie al utilizatorului.

Așa cum

s-a arătat SC P.T.V. SA a avut calitatea de parte în proces astfel încât,

modalitatea de clacul este cea inserată în hotărârea judecătorească și nu în

modalitatea inițială de calcul dat fiind faptul că hotărârea arbitrară are

efectele unei hotărâri judecătorești definitive care a fost modificată în calea

de atac, nefiind de conceput executarea unei hotărâri apreciată drept greșită

în calea de atac.

Criticile

formulate cu privire la greșita reținere a faptului că recurenta are obligația

de a plăti remunerația și taxa pe valoare adăugată fără a fi necesară

emiterea de fapturi este vădit nefondată.

Astfel,

potrivit aceleiași hotărâri judecătorești, utilizatorii vor transmite

organismului de gestiune colectivă, până la data de 20 a fiecărei luni, pentru

luna precedentă, un raport cuprinzând, pentru fiecare post de televiziune,

lista operelor muzicale utilizate zilnic (…)”.

În

motivarea deciziei se arată că potrivit art. 5 din Metodologie, organismele de

televiziune au obligația de a plăti remunerația până la data de 25 a

primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată, dată la care se

va transmite și baza de calcul a sumelor virate, soluție apreciată de instanță

ca fiind luată prin admiterea că către arbitrii de a lua în considerare

posibilitate ca o parte sau toate organismele de televiziune să trimită

raportul și să efectueze plata remunerației în ultima zi sau ultimele zile

a/ale scadenței, situație în care este evident că prelucrarea datelor pentru

stabilirea și virarea remunerației către fiecare autor îndreptățit ar necesita

o perioadă îndelungată de timp, cu consecința întârzierii primirii drepturilor

de către aceștia.

Cu alte

cuvinte, prin dispoziții speciale, derogatorii, SC P.T.V. SA, în calitate de

utilizator, are obligația de plată a remunerației cuvenite fără ca în prealabil

să fie necesară emiterea de către organismul de gestiune colectivă a facturii

pretinse de recurent.

Pentru

aceleași considerente, referitoare la obligația stipulată în Metodologie pentru

toți utilizatorii de a transmite baza de calcul a sumelor virate, este

nefondată și critica privind obligarea recurentei de a înainta rapoartele câtă

vreme reclamanta contestă întinderea utilizării.

Nefondată

este și critica referitoare la încălcarea dreptului constituțional la apărare și

a art. 6 din C.E.D.O. cât privește excepția puterii lucrului judecat reținută

de instanță și nepusă în discuția părților.

Recurenta

nu a fost luată prin surprindere, astfel cum pretinde, câtă vreme prin motivele

de apel s-a invocat excepția menționată. Drept urmare dreptul său la apărare nu

a fost încălcat, așa cum rezultă din chiar conținutul întâmpinării depuse în

etapa devolutivă a procesului. La fila 28 din primul volum, recurenta

precizează că „apelanta(reclamantă) dă încă o dată dovadă de rea-credință și

invocă autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești, cunoscând în

mod evident faptul că nu este îndeplinită tripla cerință a identității de

părți, obiect și cauză”.

De altfel,

astfel cum rezultă din expunerea considerentelor instanței superioare de fond,

excepția puterii de lucru judecat nu a fost reținută ca atare. Argumentele

folosite de instanță sub acest aspect nu sunt străine cauzei, cum se susține,

câtă vreme excepția a fost invocată prin motivele de apel.

Nu

reprezintă motivare străină cauzei nici referirile la dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 554/2004 întrucât instanța a adus un argument suplimentar în

susținerea întinderii în timp a efectelor hotărârii arbitrale pronunțate ca

urmare exercitării căii de atac a apelului.

Cât privește

cuantumul remunerației, data de la care aceasta era datorată precum și

eventualele penalități datorate, urmează a fi stabilite printr-o expertiză ce

va fi ordonată în rejudecare.

Înalta

Curte, pentru considerentele precedente, reținând că situația de fapt nu a fost

pe deplin stabilită, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. cu

referire la art. 314 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC P.T.V. SA împotriva Deciziei nr. 34/A din data de 21

februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2013.