ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 330/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 330/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, sub nr. 19012/3/2010, la data de 19 aprilie 2010,

reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R.M. SRL,

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata remunerației

reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru radiodifuzarea

operelor muzicale de către pârâtă pe postul R.B.F.M. Deva, începând cu trimestrul

I 2007, până la data efectuării raportului de expertiză, remunerații determinate

potrivit Autorizației licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru

emisiuni de radio din 14 martie 2007; obligarea pârâtei la plata penalităților reprezentând

0,1%/zi de întârziere, aferente remunerațiilor achitate cu întârziere sau neachitate

începând cu trimestrul I 2007, până la data efectuării raportului de expertiză,

determinate potrivit art. 3.4 lit. b) din Autorizația licența neexclusivă de utilizare

a operelor muzicale pentru emisiuni de radio nr. 10 din 14 martie 2007, obligarea

pârâtei, pentru perioada cuprinsă între data efectuării raportului de expertiza

și data plații efective a remunerațiilor restante, la plata către U.C.M.R.-A.D.A.

a penalităților de 0,1%/zi de întârziere, aplicabile asupra acestor remunerații;

obligarea pârâtei să predea U.C.M.R.-A.D.A. raportul semnat și stampilat de reprezentantul

legal al SC R.M. SRL, cuprinzând: lista cu operele muzicale radiodifuzate zilnic

începând cu trimestrul I 2007, până la data efectuării raportului de expertiză,

în cadrul postului R.B.F.M. Deva (emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc.)

cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, autorului/autorilor,

a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare a flecarei opere muzicale

și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce se vor efectua în cauza

de față.

Reclamanta a precizat

că întrucât nu este în posesia unor copii ale documentelor financiar contabile ale

pârâtei începând cu trimestrul I 2007, toate aceste documente fiind deținute de

pârâtă, se află în imposibilitatea de a preciza valoarea pretențiilor, acestea urmând

a fi determinate printr-o expertiză judiciar contabilă.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este desemnat unic colector al remunerațiilor datorate de

utilizatori cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru

radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de radio, potrivit Metodologiei publicate

prin Decizia O.R.D.A. nr. 432/2006 în M. Of., Partea I nr. 93/6.02.2007.

Potrivit prevederilor

mai sus menționate, pârâta SC R.M. SRL prin autorizația-licență neexclusivă de utilizare

a operelor muzicale pentru emisiuni de radio din 14 martie 2007, încheiată cu U.C.M.R.-A.D.A.

a fost autorizată să utilizeze operele muzicale în cadrul activității de radiodifuzare

pentru postul R.B.F.M. Deva.

Pârâta nu și-a îndeplinit

obligația de plată aferentă remunerațiilor achitate cu întârziere sau neachitate

încă datorate U.C.M.R.-A.D.A. cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru

radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de radio R.B.F.M. Deva, începând din

trimestrul I 2007 până în prezent.

Potrivit art. 3.1 din

autorizația licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni

de radio din 14 martie 2007, pârâta avea obligația să achite U.C.M.R.-A.D.A. remunerația

restantă, reprezentând 3,5% din veniturile trimestriale obținute din activitatea

de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale, cu titlu de drepturi patrimoniale

de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale de către pârâtă pe postul R.B.F.M.

Deva.

Totodată, la determinarea

remunerațiilor datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, dacă prin aplicarea

procentului de 3,5% asupra bazei de calcul rezultă o remunerație mai mică de 2.400

RON/trimestru, remunerația datorată de pârâta este în cuantum de 2.400 RON/trimestru,

la care se adaugă TVA conform pct. 3.1 din autorizația menționată.

În urma comunicării bazei

de calcul a remunerațiilor datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor,

făcută pe propria răspundere de pârâta, U.C.M.R.-A.D.A. a emis facturile: nr. X1

din 12 decembrie 2007, în cuantum de 1.904 RON, aferentă lunilor august-septembrie

2007; nr. X2 din 31 ianuarie 2008, în cuantum de 2.856 RON, aferentă trimestrului

IV 2007; nr. X3 din 30 aprilie 2008, în cuantum de 2.856 RON, aferentă trimestrului

I 2008; nr. X4 din 28 ianuarie 2010, în cuantum de 2.856 RON, aferentă trimestrului

IV 2009. Nefiind în posesia unor copii ale documentelor financiar contabile ale

pârâtei începând cu trimestrul I 2007, toate aceste documente fiind deținute de

pârâtă, reclamanta a arătat că este în imposibilitatea de a preciza valoarea pretențiilor,

acestea urmând a fi determinate printr-o expertiză judiciar contabilă; remunerația

datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor poate fi determinată numai în

funcție de evidențele contabile ale pârâtei, de veniturile totale pe care aceasta

le-a realizat începând cu trimestrul I 2007 până în prezent, pentru activitatea

de radio, printr-o expertiză judiciar-contabilă, probă a cărei administrare o va

solicita reclamanta.

De asemenea, reclamanta

a arătat că întrucât pârâta nu și-a îndeplinit la termenele scadente obligația de

plată a remunerațiilor în conformitate cu dispozițiile din autorizația mai sus menționată,

datorează U.C.M.R.-A.D.A. și penalități de întârziere de 0,1%/zi, aferente remunerațiilor

achitate cu întârziere sau neachitate încă, raportat la sumele neachitate începând

cu trimestrul I 2007 până la data efectuării raportului de expertiză, potrivit remunerațiilor

și scadențelor trimestriale ce vor rezulta din expertiza judiciară contabilă. De

asemenea, penalitățile urmează a fi calculate începând cu data primei scadențe și

până la data efectuării expertizei, pentru fiecare remunerație, potrivit scadenței

contractuale.

Totodată, reclamanta a

arătat că, întrucât pârâta nu a achitat încă remunerațiile restante menționate,

aceasta datorează în continuare penalități de 0,1%/zi de întârziere și pentru perioada

cuprinsă între data efectuării raportului de expertiză și data plații efective a

acestora, penalități al căror cuantum exact va putea fi determinat la momentul la

care va fi executată integral obligația pârâtei la plata a remunerațiilor ce fac

obiectul cererii de chemare în judecată.

În plus, în conformitate

cu dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. h) coroborate cu cele ale art. 134 lit.

d) din Legea nr. 8/1996 cu modificările ulterioare, pentru ca remunerațiile datorate

de pârâtă să poată fi repartizate de U.C.M.R.-A.D.A. titularilor de drepturi de

autor de opere muzicale îndreptățiți la acestea, este necesar ca pârâta să fie obligată

să predea U.C.M.R.-A.D.A. raportul cuprinzând: lista cu operele muzicale utilizate

zilnic, începând cu trimestrul I 2007, până la data efectuării raportului de expertiză,

în cadrul postului R.B.F.M. Deva (emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc.)

cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, autorului/autorilor,

a numărului de difuzări zilnice și duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale

pentru operele radiodifuzate pe postul R.B.F.M. Deva.

În drept, au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe,

cu modificările ulterioare, Protocolul privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor

muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicat în M. Of. Partea I

nr. 93/6.02.2007 prin decizia O.R.D.A. nr. 432/2006, art. 111 și urm. C. proc. civ.,

art. 969 și urm. C. civ., Convenția de la Berna, ratificată de România prin Legea

nr. 77/1998.

Reclamanta a mai solicitat

să se dispună ca pârâta SC R.M. SRL să comunice instanței raportul cuprinzând toate

documentele financiar contabile din care să rezulte veniturile totale ale acesteia

începând din trimestrul I 2007, și până la data efectuării expertizei, respectiv,

extras din balanța de verificare contabilă clasa 7.

La data de 6

octombrie 2010, reclamanta a formulat, în temeiul art. 132 alin. (2) C. proc. civ.,

cerere precizatoare prin care a estimat, cu titlu provizoriu, că remunerațiile restante

datorate de pârâta SC R.M. SRL, începând cu trimestrul I 2007 până în trimestrul

II 2010, inclusiv, sunt în cuantum de 26.235 RON cel puțin; penalitățile de întârziere

datorate de pârâtă sunt în cuantum de 10.077,66 RON cel puțin și reprezintă 0,10%/zi

de întârziere raportate la remunerațiile neachitate, în cuantum de 26.235 RON, penalități

determinate de la fiecare dată scadentă până la data de 30 septembrie 2010.

Prin sentința civilă

nr. 1128 din 24 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

cererea formulată de reclamanta U.C.M.R.-A.D.A., în contradictoriu cu pârâta SC

R.M. SRL, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 22.335 RON, remunerații

aferente perioadei cuprinse între trimestrul II din anul 2008 și trimestrul III

din anul 2009 și perioadei trimestrelor III și IV din anul 2010, precum și penalități

de 0,1%/zi de întârziere aferente acestui debit, calculate de la data de 31

martie 2011 până la data plății efective; a obligat pârâta să plătească reclamantei

suma de 25.580,78 RON, penalități de întârziere aferente perioadei cuprinse între

trimestrul III din anul 2007 și trimestrul IV din anul 2010, calculate până la data

31 martie 2011; a obligat pârâta să predea reclamantei raportul cuprinzând lista

cu operele muzicale radiodifuzate zilnic începând cu trimestrul I 2007 și până în

trimestrul IV 2010 în cadrul postului R.B.F.M. Deva (emisiuni, spoturi publicitare,

promo-uri etc.), cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a denumirii,

a autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare

a flecarei opere muzicale și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.239,30

RON, cheltuieli de judecată.

Prima instanță a reținut

că părțile au încheiat autorizația-licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale

pentru emisiuni de radio din 14 martie 2007, pârâta fiind autorizată să utilizeze

operele muzicale în cadrul activității de radiodifuzare pentru postul R.B.F.M. Deva.

Ulterior, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti, în totalitate și la termen,

remunerațiile datorate reclamantei cu titlul de drepturi patrimoniale de autor.

Reclamanta a notificat pârâta în vederea achitării remunerațiilor datorate, fără

a obține plata în totalitate și la termen a acestora.

Având în vedere dispozițiile

Metodologiei publicate prin decizia O.R.D.A. nr. 432/2006, precum și clauzele autorizației

licență neexclusive din 14 martie 2007, prin raportul de expertiză contabilă efectuat

în cauză au fost determinate remunerațiile trimestriale și totale datorate de către

pârâtă, precum și penalitățile de întârziere de 0,1%/zi aferente remunerațiilor

neachitate sau achitate cu întârziere. Ca urmare, tribunalul a reținut că se impune

obligarea pârâtei la plata sumei de 22.335 RON, remunerații aferente perioadei cuprinse

între trimestrul II din anul 2008 și trimestrul III din anul 2009 și perioadei trimestrelor

III și IV din anul 2010, precum și penalități de 0,1%/zi de întârziere aferente

acestui debit, calculate de la data de 31 martie 2011 până la data plății efective.

Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 25.580,78 RON,

penalități de întârziere aferente perioadei cuprinse între trimestrul III din anul

2007 și trimestrul IV din anul 2010, calculate până la data 31 martie 2011.

A constatat tribunalul

că pârâta avea obligația, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. h), ale

pct. 8 din Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale

de către organismele de radiodifuziune și în baza art. 134 lit. d) din Legea

nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată, să comunice reclamantei, în calitatea

sa de organism de gestiune colectivă desemnat ca unic colector al remunerațiilor

datorate de utilizatori cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale,

un raport semnat și ștampilat de reprezentantul legal cuprinzând lista cu operele

muzicale utilizate zilnic, începând cu trimestrul I al anului 2007 și până în trimestrul

IV al anului 2010 în cadrul postului R.B.F.M. Deva, raport care să cuprindă pentru

fiecare operă muzicală utilizată denumirea, autorul/autorii, numărul de difuzări

zilnice și durata de utilizare a fiecărei opere muzicale pentru operele difuzate

pe post. În consecință, pârâta a fost obligată la îndeplinirea acestei obligații,

pentru ca remunerațiile datorate să poată fi repartizate de către reclamantă titularilor

de drepturi de autor de opere muzicale îndreptățiți la acestea.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, calificat de instanță drept apel, pârâta SC R.M. SRL, solicitând

casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare la prima instanță, în vederea administrării

unei noi expertize contabile, pentru a se stabili în mod corect retribuțiile restante

și penalitățile de întârziere datorate de pârâtă.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, la data de 10 mai 2012 sub nr. 19012/3/2010.

Intimata-reclamantă U.C.M.R.-A.D.A.

nu a formulat întâmpinare la motivele de apel.

La termenul de judecată

din 26 iunie 2012, pârâtă a invocat excepția de nelegalitate a pct. 6, pct. 7 raportat

la art. 11 din Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale

de către organismele de radiodifuziune, aprobată prin decizia nr. 432/2007 a directorului

general O.R.D.A.

Prin încheierea de ședință

din data de 5 octombrie 2012, instanța de apel a respins ca inadmisibilă excepția

de nelegalitate.

La data de 19

octombrie 2012, apelanta pârâtă a invocat excepția nulității de drept a metodelor

de calcul ale remunerației prevăzute la pct. 3 și pct. 6 din Protocolul având drept

obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de

către organismele de radiodifuziune, susținere în legătură cu care curtea de apel

s-a pronunțat la același termen, în sensul constatării inadmisibilității sale, în

raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

În apel nu au fost administrate

probe noi.

Prin decizia civilă

nr.

165A

din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale,

s-a admis apelul declarat de pârâtă, s-a anulat sentința atacată și s-a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

Pentru a pronunța această

soluție, în contextul invocării de către apelantă a încălcării dreptului său la

apărare, instanța de apel a reținut u

rmătoarele aspecte de fapt:

Prin întâmpinarea formulată

la data de 3 iunie 2010, pârâta SC R.M. SRL s-a apărat arătând, pe de o parte, că

și-a îndeplinit obligația contractuală de a comunica periodic baza de calcul a remunerațiilor,

în temeiul căreia reclamanta a emis 4 facturi, iar pe de altă parte, prin solicitarea

ca reclamanta să precizeze cuantumul pretențiilor sale, pârâta considerând că în

raport de informațiile pe care le comunicase reclamantei, aceasta era în măsură

a calcula sumele datorate cu titlu de remunerație pentru radiodifuzarea de opere

muzicale.

La această întâmpinare,

pârâta a atașat un set de înscrisuri prin care tindea a dovedi efectuarea comunicărilor

periodice către reclamantă ale veniturilor realizate din publicitate, play-list-uri,

ponderea operelor utilizate, etc.

Succesiv acestei solicitări,

tribunalul a pus în vedere reclamantei la termenul de judecată din 7 septembrie

2010 să își precizeze cuantumul pretențiilor, amânând judecarea cauzei la data de

12 octombrie 2010, pentru când a fixat și momentul strigării pricinii ca fiind ora

13:00, la solicitarea pârâtei, al cărei reprezentant convențional se deplasa din

provincie către instanță.

Reclamanta și-a precizat

pretențiile bănești pentru termenul din 12 octombrie 2010, arătând că remunerațiile

restante datorate de pârâtă sunt în cuantum de „26.325 RON cel puțin” pentru perioada

trimestrul I 2007-trimestrul III 2010, alături de care sunt datorate penalități

de întârziere în cuantum de „10.077,66 RON cel puțin”.

La termenul de judecată

din 12 octombrie 2010, în lipsa reprezentantului pârâtei, tribunalul a încuviințat

reclamantei proba cu înscrisuri și expertiză contabilă, cu obiectivele indicate

de aceasta în cererea depusă la dosar.

Termenul acordat de prima

instanță în vederea administrării probelor a fost 7 decembrie 2010, ora 13:00, iar

încheierea de ședință cuprinde referatul grefierului, care a consemnat prezența

reprezentantului pârâtei după amânarea cauzei, precum și solicitarea sa de strigare

a dosarului la următoarea înfățișare la ora 13:00.

Curtea de apel a mai constatat

că la termenul din 7 decembrie 2010 pârâta a depus la dosar o nouă întâmpinare,

în raport de precizarea de către reclamantă a cuantumului pretențiilor sale bănești,

prin care a recunoscut parțial solicitările reclamantei, pentru sumele aferente

trimestrului IV 2007, trimestrelor I-IV 2008, formulând, totodată, mai multe apărări

cu privire la remunerațiile solicitate de reclamanta pentru trimestrele I-III 2007,

IV 2009, I și II 2010, precum și cu privire la cererea privind penalitățile,

în sensul ca acestea să curgă de la data recepționarii facturilor emise de

reclamantă, considerând pârâta că nu este de drept în întârziere și că anterior

acestui moment penalitățile nu pot fi percepute.

De asemenea, în privința

celui de-al patrulea capăt de cerere, pârâta a susținut că nu se opune admiterii

acestei cereri, dar a comunicat în format electronic raportul prevăzut de art. 4.2

din contractul autorizație, întocmai și la timp, iar solicitarea reclamantei

de comunicare a acestui raport și pe suport de hârtie, este strict șicanatorie.

La termenul de judecată

din 7 decembrie 2010, pricina a fost amânată pentru comunicarea către reclamantă

a întâmpinării, măsura luată în prezența apărătorului pârâtei și în lipsa reprezentantului

reclamantei.

De asemenea, la termenul

din 8 februarie 2011, la strigarea cauzei a răspuns numai reclamanta, prin avocat,

care a depus la dosar o cerere cu noi obiective ale expertizei, tribunalul încuviințând

acesteia proba cu înscrisuri, anume adrese către pârâtă și către Administrația

Financiară pentru obținerea documentelor contabile necesare efectuării expertizei.

La dosar se afla o cerere

depusa de pârâta prin fax la 7 februarie 2011, prin care aceasta solicita strigarea

cauzei la ora 13:00, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

Încheierea de ședință

din 8 februrie 2011 cuprinde și referatul grefierului în sensul că, ulterior strigării

dosarului, s-a prezentat și apărătorul pârâtei, care a depus la dosar propriile

obiective pentru expertiza contabilă, precum și interogatoriul propus a fi administrat

reclamantei, instanța dispunând la acel moment revenirea asupra măsurilor de

emitere a adreselor pentru depunerea documentelor contabile, față de disponibilitatea

exprimată de reprezentantul pârâtei de a procura aceste înscrisuri și prorogând

discutarea probei cu interogatoriu.

Discutarea acestui mijloc

de probă, a fost din nou prorogată la termenul din 12 aprilie 2011, pentru când

pârâta solicitase discutarea probelor în lipsa sa, instanța apreciind necesară

indicarea tezei probatorii și amânând cauza pentru lipsa raportului de expertiză;

ca atare, judecata a fost amânată la termenul din 7 iunie 2011, pentru a se da posibilitatea

reclamantei să ia cunoștință de raportul de expertiză, ce fusese depus

la dosar cu o zi înaintea termenului de judecată.

Potrivit părții introductive

a raportului de expertiză, expertul a avut în vedere la redactarea lucrării în mod

exclusiv obiectivele propuse de reclamantă și depuse la dosar la termenul din 12

octombrie 2010.

În ședința publică din

13 septembrie 2011, tribunalul a încuviințat obiecțiunile formulate de

ambele părți la raportul de expertiză, dispunând ca expertul să le răspundă și înștiințându-l

pe acesta cu privire la obligația instituită în sarcina sa.

Anterior încheierii de

ședință din 3 septembrie 2011, la dosar este atașată o cerere formulată de pârâtă

prin avocat, prin care solicita a fi primite extrase de cont atestând plățile pe

care pârâta le-a efectuat până la acel moment, în scopul de a dovedi că remunerațiile

ulterioare trimestrului IV 2009 au fost achitate integral. Această cerere nu poartă

rezoluția registratorului și nici viza președintelui completului de judecată care

să ateste primirea lor în ședință publică (o asemenea mențiune nefiind inserată

nici în încheierea de ședință), astfel încât curtea de apel a apreciat că este probabil

ca cererea să fi fost depusă la termenul de judecată din 13 septembrie 2011.

Răspunsul expertului A.I.

la obiecțiunile formulate de părți a fost depus la dosar la termenul de judecată

din 8 noiembrie 2011, pârâta arătând cu acest prilej că lucrarea nu cuprinde nicio

referință la obiectivele pe care le-a formulat ea însăși pentru expertiza contabilă.

După dezbaterea contradictorie

a acestei chestiuni, tribunalul a respins solicitarea de a se răspunde și obiectivelor

formulate de pârâtă, pentru motivul că obiectivelor 1-4 li s-a răspuns deja prin

raportul de expertiză, iar obiectivul 5 nu privește obiectul acțiunii.

La solicitarea pârâtei

de discutare a probei cu interogatoriul reclamantei, tribunalul a încuviințat această

solicitare, iar cererea ca reclamanta să facă dovada că gestiona drepturile artiștilor

în perioada de referință, a fost respinsă.

Prin sentința pronunțată

la data de 24 ianuarie 2011, tribunalul a admis în tot cererea de chemare în judecată.

Din situația de fapt mai

sus expusă, instanța de apel a reținut, pe de o parte, că în speță etapa procesuală

a încuviințării și administrării probelor a fost desfășurată cu încălcarea normelor

de procedură menite a garanta dreptul la o judecată echitabilă prin prisma necesității

dezbaterii contradictorii a tuturor aspectelor deduse judecății, dar și a luării

în discuție a chestiunilor ridicate de părți, în egală măsură.

Astfel, pe de o parte,

pentru termenul de judecată din 12 octombrie 2010 instanța stabilise ora de strigare

a cauzei 13:00 și, deși nu rezultă din lucrările dosarului dacă în realitate pricina

a fost strigată anterior acestei ore, dezbaterile au avut loc în lipsa reprezentantului

pârâtei, acesta fiind prezent în sala de ședință înainte de sfârșitul ședinței de

judecată.

Cu ocazia acestor dezbateri,

reclamanta a depus la dosar o precizare a cuantumului pretențiilor, în considerarea

cărora s-a procedat la încuviințarea pentru reclamantă a probei cu expertiză.

Or, de vreme ce cererea

de chemare în judecată formulată inițial de reclamantă nu cuprindea cuantumul pretențiilor

acesteia, în acord cu exigențele art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., precizarea

depusă nu putea fi asimilată unei măriri sau micșorări a câtimii pretențiilor, conform

art. 132 alin. (2) C. proc. civ., act de procedură care nu ar fi necesitat comunicarea

către partea adversă în vederea formulării unor apărări noi.

În aceste condiții, precizarea

complinind o omisiune a cererii introductive, semnalată de pârâtă în prima întâmpinare

depusă la dosar, se impunea ca, anterior dezbaterii probatoriului, cererea să fie

comunicată părții adverse, care arătase în cuprinsul întâmpinării că nu este în

măsură să formuleze apărări legate cu privire la temeinicia pretențiilor reclamantei

înainte de a cunoaște întinderea acestora, având în vedere că achitase o parte dintre

remunerațiile datorate reclamantei.

În aceste coordonate,

instanța de apel a apreciat că indiferent dacă pricina a fost strigată la ora stabilită

sau anterior acestui moment (aspect ce nu rezultă cu claritate din probatoriul administrat),

actul de procedură prin care reclamanta și-a completat cererea cu elementele necesare

pentru o legală învestire a instanței se impunea a fi adus la cunoștința pârâtei,

în conformitate cu exigențele prevederilor art. 86 și ale art. 114­­

1

alin. (2) C. proc. civ., urmând ca aceasta din urmă că aibă posibilitatea de a-și

formula eventuale apărări cu privire la elementele obiective indicate de reclamantă,

în speță, cuantumul pretențiilor și perioada pentru care ele erau solicitate.

În al doilea rând, succesiv

depunerii precizării reclamantei, pârâta a formulat o nouă întâmpinare, în cuprinsul

căreia a formulat mai multe apărări cu privire la cererea reclamantei, recunoscând

temeinicia unei părți din pretenții și contestând justețea celorlalte.

La termenul de judecată

din 7 decembrie 2010, pârâta a fost prezentă prin avocat la ședința de judecată,

însă, la solicitarea legitimă a reclamantei, cauza a fost amânată pentru ca aceasta

din urmă să ia cunoștință de întâmpinarea și înscrisurile care îi fuseseră comunicate

în acea ședință.

La următorul termen de

judecată, din 8 februarie 2011, tribunalul a omis a se pronunța cu privire la solicitarea

pârâtei de strigare a cauzei la ora 13:00, încuviințând din nou probe reclamantei,

constând în înscrisuri, și luând măsuri pentru efectuarea expertizei anterior încuviințate

aceleiași părți.

Instanța de apel a mai

reținut că, pe de o parte, se impunea dezbaterea solicitării pârâtei ca pricina

să se strige la o anumită oră și, indiferent dacă pricina era strigată la ordine

sau în prezența reprezentantului pârâtei, era necesară reluarea dezbaterii probelor,

întrucât prin întâmpinare pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri

și cu interogatoriul reclamantei, tribunalul omițând a respecta ambele exigențe

procedurale.

De asemenea, deși proba

cu expertiză fusese încuviințată la un moment la care pârâtei nu i se comunicase

cererea de precizare a cuantumului pretențiilor și aceasta nu își formulase apărările

sub acest aspect, tribunalul a omis a reanaliza coordonatele în care această probă

urma a se administra, prin prisma înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă și a recunoașterilor

cuprinse în întâmpinare.

În condițiile în care

la niciun moment pârâta nu a solicitat încuviințarea probei cu expertiză, s-a apreciat

de instanța de apel că în mod corect tribunalul nu a primit cererea ca expertul

să aibă în vedere și obiectivele proprii acestei părți.

În același timp însă,

câtă vreme apărările pârâtei priveau plăți parțiale efectuate, dar și contestarea

bazei de calcul a remunerațiilor, instanța era obligată examina, la judecarea cauzei,

toate aceste apărări.

De asemenea, chiar dacă

proba cu expertiză era încuviințată reclamantei, pârâta era în drept a formula apărări

cu privire la legalitatea întocmirii raportului, la conținutul acestuia, precum

și de sesiza instanța cu o cerere de lămurire sau de rectificare a erorilor eventual

intervenite.

Or, deși în ședința publică

din 13 septembrie 2011 au fost încuviințate obiecțiunile formulate de ambele părți

la raportul de expertiză efectuat (reclamanta solicitând calcularea remunerațiilor

cu o cotă de TVA de 24% pentru o parte din perioada de referință, iar pârâta solicitând

excluderea din baza de calcul a veniturilor din activitatea de anunțuri videotext

și din activitatea de producție audio, luarea în calcul a remunerației forfetare

de 2.400 RON numai de la data de 14 martie 2008, precum și calculul penalităților

de întârziere numai după data punerii sale în întârziere), în lucrarea întocmită

de expert ca răspuns la obiecțiuni nu se face nicio referire la susținerile pârâtei.

În atare condiții, aspectul

fiind sesizat de pârâtă și consemnat în încheierea de ședință din 8 noiembrie 2011,

s-a apreciatcă tribunalul avea obligația fie să ceară expertului să răspundă criticilor

pârâtei fie, dacă aprecia că aceste solicitări nu priveau legalitatea probei ci

temeinicia cererii reclamantei, să analizeze aceste apărări în cuprinsul hotărârii

pronunțate.

Curtea de apel a constatat

însă că nicio referire la toate apărările pârâtei, anterior expuse, nu a fost făcută

în considerentele sentinței apelate, împrejurare care, coroborată cu admiterea pretențiilor

reclamantei, subliniază cu claritate vătămarea suferită de pârâta apelantă prin

modalitatea concretă de desfășurare a procesului în fața primei instanțe, astfel

cum s-a arătat.

Din considerentele tribunalului,

mai sus expuse, rezultă că prima instanță a reținut îndreptățirea reclamantei la

a solicita pârâtei plata remunerațiilor ce fac obiectul cauzei în baza autorizației

licență neexclusivă încheiată între părți și pe baza criteriilor de calcul stabilite

prin metodologia specifică, cu însușirea concluziilor raportului de expertiză efectuat

în cauză, fără a arăta motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei,

cel puțin cele care priveau compunerea bazei de calcul a remunerațiilor și momentul

de la care curg penalitățile datorate de aceasta.

S-a mai constatat că,

deși până la închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe, aceasta era învestită

cu cererea reclamantei astfel cum fusese precizată la data de 6 octombrie 2010 (în

sensul obligării pârâtei la suma de „26.235 RON cel puțin” cu titlu de remunerații

și la suma de „10.077,66 RON” cel puțin cu titlu de remunerații), fără vreo altă

precizare ulterioară, iar din concluziile raportului de expertiză rezultau sume

datorate în alt cuantum, tribunalul a obligat pârâta la sume diferite decât cele

indicate în precizare sau în raport și aferente altor perioade decât cele indicate

în acțiune.

În acest context, s-a

observat că sumele cuprinse în dispozitivul hotărârii și perioadele pentru care

ele sunt datorate corespund celor menționate în concluziile scrise depuse la dosar

de reclamantă la data de 16 ianuarie 2012, ulterior închiderii dezbaterilor, la

data de 10 ianuarie 2012.

Prin urmare, aceste concluzii

scrise nu puteau decât să sistematizeze cererile cu care instanța era legal învestită

și în niciun caz să restrângă obiectul cererii.

Chiar și așa, în lipsa

oricărei aprecieri a tribunalului cu privire la apărările pe care le primește din

partea pârâtei (spre exemplu a plăților parțiale, a momentului de la care curg penalitățile,

etc.), instanța de apel a apreciat că se află în imposibilitate de a efectua controlul

judiciar, mai ales că limitele admiterii cererii nu corespund întocmai cu limitele

învestirii sale și nici nu justifică în vreun fel măsura în care cererea a fost

admisă.

În consecință, s-a apreciat

că nici apărările pârâtei din cererea de apel referitoare la temeinicia pretențiilor

reclamantei nu pot fi examinate, deoarece nu se cunoaște în ce măsură instanța a

considerat întemeiate sau nu o parte dintre susținerile pârâtei din fața primei

instanțe.

Nici critica referitoare

la caracterul șicanatoriu al solicitării reclamantei de comunicare a raportului

prevăzut de contractul încheiat între părți nu a putut fi analizată, deoarece prima

instanță a admis acest capăt de cerere fără analiza apărării formulate de pârâtă

prin întâmpinare, astfel încât în calea de atac a apelului nu este posibilă examinarea

legalității și temeiniciei sentinței sub acest aspect.

Ansamblul erorilor de

procedură mai sus reliefate, constând, în esență, în încălcarea normelor legale

ce reglementează dezbaterea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei, în încuviințarea

probelor pentru toate părțile la același moment procesual, în condiții de contradictorialitate

și cu acordarea tuturor părților a posibilității de a-și proba pretențiile, respectiv

apărările, precum și în omisiunea de a insera în considerentele hotărârii motivele

însușirii sau înlăturării argumentelor de care părțile s-au folosit, curtea de apel

a apreciat că echivalează cu necercetarea fondului cauzei, chiar dacă, în mod formal,

instanța s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată pe fondul ei.

De aceea, s-a constatat

incidența prevederilor art. 297 C. proc. civ., care impun desființarea sentinței

și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca, la soluționarea pricinii, să fie

administrate probele considerate utile și pertinente în raport de înscrisurile deja

aflate la dosar, de răspunsul reclamantei la interogatoriul administrat și de expertiza

efectuată, în așa fel încât instanța să fie în măsură a răspunde tuturor argumentelor

părților și a realiza astfel o judecată completă și efectivă a cererilor cu care

este învestită.

Instanța de apel a mai

stabilit că în rejudecare vor fi examinate și motivele de apel a căror dezlegare

nu a fost posibilă în calea de atac în lipsa unei judecăți a primei instanțe pe

fond, o parte dintre acestea fiind comune cu apărările pârâtei din fața tribunalului,

a căror examinare se impunea oricum ca efect al desființării sentinței și trimiterii

cauzei la rejudecare; de asemenea, cheltuielile de judecată solicitate de apelantă

în calea de atac vor fi avute în vedere de prima instanță cu ocazia rejudecării.

În termen legal, împotriva

acestei decizii, reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. a declarat recurs, prevalându-se de

dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța

de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel

că, prin soluția pronunțată s-a creat un nou motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare,

întrucât acesta nu își găsește reglementare în dispozițiile procedurale în vigoare.

Se arată că art. 297 C.

proc. civ. reglementează două situații în care instanța de apel este obligată să

trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, și anume: instanța a soluționat în

mod greșit procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, precum și atunci

când judecarea cauzei s-a realizat în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Doctrina și practica judiciară

au stabilit ca regulă faptul că prevederile art. 297 alin. (1) partea I C. proc.

civ. își găsesc aplicare în situația în care judecătorul fondului a soluționat pricina

pe calea unei excepții peremptorii.

Or, argumentele enunțate

de instanța de apel în considerentele deciziei recurate sunt acelea că tribunalul

ar fi săvârșit erori de procedură constând, în esență, în pretinsa încălcare a normele

legale ce reglementează dezbaterea contradictorie a tuturor aspectelor cauze, în

încuviințarea probelor pentru toate părțile la același moment procesual în condiții

de contradictorialitate și cu acordarea tuturor părților a posibilității de a-și

proba pretențiile respectiv apărările, precum și în considerarea omisiunii primei

instanțe de a insera în considerentele hotărârii motivele însușirii sau înlăturării

argumentelor de care părțile s-au folosit

În mod evident aceste

constatări ale instanței de apel nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute

de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel că decizia recurată este pronunțată

cu greșita aplicare a dispozițiilor invocate, ceea ce se încadrează în motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta învederează

că din considerentele sentinței rezultă cu certitudine că litigiul a fost soluționat

în fond, prima instanța analizând pe baza materialului probator câștigat cauzei

temeinicia pretențiilor sale împotriva pârâtei SC R.M. SRL, iar faptul că tribunalul

nu ar fi motivat admiterea sau respingerea tuturor pretențiilor și apărărilor formulate

în cauză, nu echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Pe de altă parte, instanța

de apel s-a pronunțat cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 132

C. proc. civ. de către tribunal, fără a fi învestită cu o astfel de critică prin

motivele de apel, susțineri pe care recurenta le-a încadrat, de asemenea, în ipoteza

de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest context, recurenta

învederează că în această analiză efectuată de curtea de apel dincolo de limitele

învestirii sale, au fost încălcate și aplicate în mod greșit atât prevederile

art. 112, cât cele ale art. 132 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art.

132 alin. (2) C. proc. civ., cererea nu se socotește modificată atunci când se majorează

sau se micșorează câtimea obiectului cerii, aceasta putând fi realizată chiar și

oral în fața instanței de judecată; pe de altă parte, cererea va cuprinde valoarea

obiectului cererii, în măsura în care această evaluare este cu putință.

Recurenta arată că la

momentul formulării cererii de chemare în judecată sau la primul termen de judecată

în fața primei instanțe nu putea realiza o precizare exactă a cuantumului pretențiilor

sale, având în vedere faptul că documentele contabile relevante se aflau în posesia

pârâtei-intimate. Cu toate acestea, la solicitarea tribunalului, reclamanta a precizat

valoarea pretențiilor sale, în mod provizoriu, fără însă ca aceasta cerere să reprezinte

o modificare a cererii introductive ori o restrângere a pretențiilor sale.

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata remunerațiilor restante

datorate pentru perioada trimestrul I 2007, până la data efectuării raportului de

expertiză, valoarea remuneraților urmând a fi stabilită prin raportul de expertiză

contabilă ce se va efectua în cauză.

Recurenta susține că instanța

de apel a încălcat prevederile art. 112 C. proc. civ., în condițiile în care a apreciat

că cererea sa în calitate de reclamantă se limita numai la pretențiile menționate

în cererea precizatoare, precum și atunci când a apreciat că prima instanță nu putea

determina remunerațiile și să dispună obligarea pârâtei în raport de perioada menționată

în petitul cererii principale și prin raportul de expertiză, și că ar fi fost legată

doar de cererea precizatoare prin care au fost evaluate provizoriu remunerațiile.

De asemenea, se afirmă

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., întrucât s-a apreciat

că precizarea câtimii pretențiilor în funcție de concluziile raportului de expertiză,

reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, ce poate fi realizată

numai în scris și care trebuie a fi comunicată pârâtei; recurenta reclamantă susține

că a procedat la precizarea orală a câtimii pretențiilor sale la ultimul termen

de judecată, precizare ce a fost reluată în cuprinsul notelor scrise.

În dezvoltarea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta reclamantă susține

că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

întrucât apelanta pârâtă nu a dovedit vătămarea ce i-ar fi fost cauzată.

Prin motivele de apel,

pârâta a justificat pretinsa vătămare a drepturilor sale procesuale, pe de o parte,

prin nepunerea în discuția părților a necesității, pertinenței și utilității administrării

probei cu expertiză contabilă, propusă de către reclamantă prin cererea introductivă,

iar pe de altă parte, pârâta s-a considerat vătămată în drepturile sale procesuale

pentru faptul că nu a putut propune propriile obiective la efectuarea expertizei

contabile.

Cu toate acestea, însăși

pârâta în cuprinsul motivelor de apel a menționat că deși obiectivele sale la raportul

de expertiză au fost încuviințate de instanță la termenul din data de 8

februarie 2011, și aduse la cunoștința expertului, cu toate acestea expertul nu

a răspuns la ele.

În consecință, rezultă

că drepturile procesuale ale pârâtei au fost respectate, întrucât aceasta a formulat

obiective la raportul de expertiză contabilă, care au și fost comunicate expertului,

aspecte ce sunt consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 8

februarie 2011, necontestate de apelantă și inserate chiar în cuprinsul motivelor

sale de apel.

Recurenta învederează

că nu se poate critica prin motivele de apel, iar instanța nu poate analiza în absența

unor critici cu un astfel de obiect, faptul că tribunalul nu a analizat din oficiu

apărări în interesul pârâtei; mai mult, obiecțiunile pârâtei admise de către prima

instanță, reprezentau în realitate apărări ce țineau de aplicarea legii și a clauzelor

contractului încheiat între părți (remunerația minimă și scadența remunerațiilor).

Ca atare, recurenta susține

că instanța de apel a încălcat astfel prevederile art. 295 C. proc. civ., ce impuneau

analizarea acestor aspecte în calea de atac, fără trimiterea cauzei spre rejudecare.

În plus, în mod greșit

curtea de apel a apreciat că prima instanță nu s-ar fi pronunțat cu privire la apărările

pârâtei, întrucât prin sentința pronunțată se arată în mod explicit faptul că cererea

este întemeiată pe prevederile contractului dintre părți (cele două contracte licență

neexclusivă) și pe cele ale metodologiei aplicabile în speță.

Ambele reglementează remunerația

minimă și scadența remunerațiilor, fără condiționarea scadenței sau a curgerii penalităților

de emiterea vreunei facturi; de altfel, emiterea unei facturi nici nu este posibilă

mai înainte a fi cunoscut cuantumul remunerațiilor.

Documentele contabile

pe baza cărora urmau a fi determinat remunerațiile erau întocmite și se aflau în

posesia pârâtei.

Pe de altă parte, recurenta

menționează și faptul că art. 131

2

alin. (8) din Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe prevede în mod expres faptul că de la remunerațiile

stabilite prin Metodologii nu pot fi acordate reduceri; în consecință, pârâta nu

putea pretinde în mod legal plata unei remunerații minime, mai mici decât remunerația

minimă prevăzută de Metodologie; se mai susține de către recurentă că această apărare

a sa a fost ignorată de instanța de apel.

În cuprinsul motivelor

de apel, pârâta a criticat încuviințarea expertizei contabile propuse de reclamantă

fără a fi pusă în discuția părților în ședința din data de 12 octombrie 2010, fiind

încălcat, în opinia apelantei, principul contradictorialității.

Cu ocazia analizei acestei

critici, instanța de apel a verificat încălcarea normelor de procedură privind încuviințarea

și administrarea probelor, ca urmare a faptului că pricina nu ar fi fost strigată

la termenul din 12 octombrie 2010 la orele solicitate de către pârâtă, termen la

care a fost pusă în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiză

contabilă, concluzionând în mod legal și temeinic că nu poate aprecia dacă dosarul

a fost strigat la ora stabilită sau anterior, deoarece în încheierea de la termenul

menționat nu a fost consemnată ora strigării cauzei.

Pe de altă parte, cu toate

că nu a fost învestită cu o astfel de cerere, iar apelanta nu a formulat o astfel

de critică, instanța de apel s-a pronunțat și cu privire la necesitatea comunicării

către pârâtă a cererii precizatoare depuse de către reclamantă la dosarul cauzei,

prin serviciul registratură la data de 6 octombrie 2010, anterior termenului de

judecată din data de 12 octombrie 2010, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea

de a își pregăti apărarea.

La următorul termen de

judecată, din 7 decembrie 2010 în fața tribunalului, pârâta SC R.M. SRL a depus

o nouă întâmpinare în raport de precizarea de către reclamantă a cuantumului pretențiilor.

Cu toate că instanța de

apel nu a fost învestită cu un motiv de apel referitor la încălcarea prevederilor

art. 132 alin. (1) partea a II-a C. proc. civ., iar apelanta nu a invocat încălcarea

dreptului său la apărare, înțelegând să uzeze de altfel de dreptul său de a formula

întâmpinare fată de cererea precizatoare depusă la data de 6 octombrie 2010, recurenta

consideră că instanța s-a autoînvestit cu analiza unui motiv de apel ce a condus

la pronunțarea unei hotărâri nelegale, întrucât reprezintă încălcarea limitelor

învestirii sale, contrar prevederilor art. 295, dar și ale art. 129 alin. (6) C.

proc. civ.; recurenta încadrează această critică în dispozițiile art. 304 pct. 6

și pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, instanța de

apel a înțeles să se pronunțe încă o dată cu privire la motive de apel cu care nu

a fost învestită, analizând omisiunea tribunalului de a se pronunța cu privire la

solicitarea pârâtei de strigare a cauzei pentru termenul din data de 8

februarie 2011, la orele 13:00 și a reținut că prima instanță nu a reanalizat coordonatele

în care proba cu expertiză urma a fi administrată, prin prisma înscrisurilor depuse

la dosar de către pârâtă și a recunoașterilor cuprinse în întâmpinare.

Or, pârâta nu a formulat

o astfel de critică prin motivele de apel, ci, dimpotrivă, în cuprinsul motivelor

de apel a menționat că obiectivele sale la raportul de expertiză au fost încuviințate

la termenul din data de 8 februarie 2011; instanța de apel nu se poate substitui

apelantei sau oricăreia dintre părțile litigiului, în exercitarea propriilor drepturi

procesuale.

Instanța de apel a stabilit

în mod eronat că dreptul de apărare al pârâtei a fost încălcat, având în vedere

că cererea precizatoare a cererii de chemare în judecată nu ar fi fost adusă la

cunoștința pârâtei pentru ca aceasta să formuleze eventual apărări; în același timp

însă, curtea de apel a consemnat faptul că pârâta a formulat o nouă întâmpinare

față de depunerea cererii precizatoare de către recclamantă.

Față de cele menționate,

recurenta susține că există o vădită contradicție în cuprinsul considerentelor,

atâta vreme cât cererea precizatoare a fost depusă la dosarul cauzei la data de

8 octombrie 2010 (cu șase zile înainte termenului de judecată din 12 octombrie 2010),

iar după comunicarea acesteia, pârâta a formulat o nouă întâmpinare; recurenta încadrează

această critică în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta mai susține

că instanța de apel nu a luat în considerare recunoașterea parțială a pretențiilor

formulate prin cererea de chemare în judecată și nici nu a ținut cont de faptul

că pârâta-apelantă a înțeles în cele din urmă să solicite doar modificarea, iar

nu casarea sentinței apelate (precum în motivele de apel), poziție a apelantei consemnată

în încheierea de ședință din 23 octombrie 2012 (admiterea apelului, modificarea

sentinței apelate, în sensul admiterii parțiale a acțiunii).

Prin întâmpinarea formulată

la motivele de recurs, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

răspunzând în cuprinsul acestui act de procedură tuturor criticilor formulate de

recurenta reclamantă.

Recursul formulat este

nefondat, potrivit celor ce urmează.

Cu privire la dispozițiile

procedurale aplicabile judecății în apel se impune o precizare prealabilă, anume

că, cererea de chemare în judecată fiind formulată la data de 19 aprilie 2010, anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (26 noiembrie 2010), dispozițiile art.

297 C. proc. civ. incidente ce vor fi avute în vedere în soluționarea prezentului

recurs sunt cele din formularea anterioară modificării textului prin actul normativ

menționat, dezlegare ce se regăsește și în decizia nr. 2/2013 pronunțată Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Astfel, art. 297 C. proc.

civ. dispune: „(1) În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță

a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în

lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea

atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

(2) (...) În acest caz,

precum și atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat

în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea

pronunțată, va reține procesul spre judecare.”

În consecință, cum corect

susține recurenta reclamantă două sunt motivele ce permit instanței de apel soluția

desființării sentinței apelate (iar nu a anulării) cu trimiterea cauzei spre rejudecare:

soluționarea greșită a procesului de prima instanță fără a intra în judecata fondului

și în cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Instanța de apel a reținut

însă o serie de neregularități procedurale constând, în esență, în pretinsa încălcare

a normele legale ce reglementează dezbaterea contradictorie a tuturor aspectelor

cauze, în încuviințarea probelor pentru toate părțile la același moment procesual

în condiții de contradictorialitate și cu acordarea tuturor părților a posibilității

de a-și proba pretențiile respectiv apărările, precum și în considerarea omisiunii

primei instanțe de a insera în considerentele hotărârii motivele însușirii sau înlăturării

argumentelor de care părțile s-au folosit, această ultimă constatare conducând curtea

de apel la concluzia necercetării fondului cauzei, chiar dacă, în aprecierea instanței

de apel, în mod formal instanța de judecată s-a pronunțat asupra cererii de chemare

în judecată pe fondul ei.

Consecutiv, s-a apreciat

că în lipsa oricărei analize a tribunalului cu privire la apărările pe care le primește

din partea pârâtei, instanța de apel a constatat că se află în imposibilitatea realizării

controlului judiciar, motiv pentru care se impune reluarea judecății la prima instanță.

Înalta Curte constată

că deși corect reținute unele dintre neregularitățile procedurale arătate de instanța

de apel (astfel cum se va analiza în continuare), acestea nu erau susceptibile de

sancționare pe temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. (neîncadrându-se

în niciuna dintre variantele normative ale textului), ci din perspectiva art. 297

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. ca efect al analizării acestor neregularități

pe temeiul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și al constatării acestor încălcări

ale regulilor de procedură.

În primul rând, potrivit

susținerilor recurentei, instanța de apel a reținut încălcarea dispozițiilor

art. 112 alin. (1) pct. 3 și ale art. 132 alin. (2) C. proc. civ., recurenta susținând

că o atare analiză depășea limitele învestirii instanței prin motivele de apel;

cu toate acestea, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a referit la aceste

texte doar pentru demonstrarea încălcării dispozițiilor art. 86 și ale art. 114

1

alin. (2) C. proc. civ., fără a reține și încălcarea celor două norme anterior menționate;

prin urmare, se va analiza această critică prin raportare la cele reținute în mod

real de instanța de apel, iar nu cele menționate de recurentă, din memoriul de recurs

rezultând în mod neechivoc intenția recurentei de a se critica decizia instanței

de apel asupra acestei dezlegări.

Înalta Curte, pr