Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.10.2014
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2976/2014

HOTĂRÂRE
31.10.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2976/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 martie 2010, pe rolul Tribunalului București, reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC N.P. SRL, obligarea acesteia la: - plata remunerației reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru radiodîfuzarea operelor muzicale de către pârâtă pe postul Radio N.F.M., începând cu trim. I 2007 - până la data efectuării raportului de expertiză, remunerații determinate potrivit Autorizației licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio din 14 februarie 2007; - plata penalităților reprezentând 0,1%/zi de întârziere, aferente remunerațiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă, începând cu trim.

I 2007 - până la data efectuării raportului de expertiză, determinate potrivit art. 3.4 lit. b) din Autorizația licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio din 14 februarie 2007; - pentru perioada cuprinsă între data efectuării raportului de expertiză și data plății efective a remunerațiilor restante, plata către U.C.M.R.-A.D.A. a penalităților de 0,1%/zi de întârziere, aplicabile asupra acestor remunerații; - să predea U.C.M.R.-A.D.A. raportul semnat și ștampilat de reprezentantul legal al SC N.P. SRL, cuprinzând: lista cu operele muzicale radiodifuzate zilnic începând cu trim. I 2007 - până la data efectuării raportului de expertiză, în cadrul postului Radio N.F.M.

(emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri, etc), cu menționarea, pentru fiecare operă muzicală utilizată, a denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale; - plata cheltuielilor de judecată. La data de 27 aprilie 2010, reclamanta a cerut întregirea cererii In sensul că a solicitat obligarea pârâtei la: plata către U.C.M.R. A.D.A. a remunerației în cuantum de 2% din veniturile obținute din activitatea dec radiodifuzare/televiziune), la care se adaugă și T.V.A., dar nu mai puțin de 3.000 lei/trimestru, începând cu trim. III 2007 până la data efectuării raportului de expertiză, remunerații reprezentând drepturi patrimoniale de autor, pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de televiziune N.T.V.

Brașov și C. în perioada menționată; plata penalităților de 0,15%/zi de întârziere aferente remunerațiilor neachitate începând cu trim. III 2007 până la data efectuării expertizei; obligarea pârâtei, pentru perioada cuprinsă între data efectuării raportului de expertiză și data plății efective a remunerațiilor restante, la plata către U.C.M.R. A.D.A. a penalităților de 0,15%/zi de întârziere, aplicabile asupra acestor remunerații; comunicarea către U.C.M.R. A.D.A. a raportului semnat și ștampilat de reprezentantul legal, cuprinzând lista cu operele muzicale radiodifuzate zilnic, începând cu trim. III 2007 până la data efectuării expertizei, în cadrul posturilor N.T.V. Brașov și C., indicând pentru fiecare operă muzicală în parte: denumirea, autorul (compozitor, textier) și durata de difuzare a operei.

Prin sentință civilă nr. 446 din 07 martie 2012, Tribunalul București a admis cererea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 59.335 lei (cu T.V.A.), reprezentând remunerații pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune N.T.V. Brașov al pârâtei, în perioada trim. 3 2007 - trim. IV 2011, precum și la plata penalităților de întârziere aferente perioadei menționate, în sumă de 106.867,10 lei, calculate până la data de 24 decembrie 2011 și la plata penalităților de întârziere aferente remunerațiilor, începând cu 25 decembrie 2011, până la data plății efective. Pârâta a fost obligată și la plata către reclamantă a sumei de 10.881,46 lei (cu T.V.A.), reprezentând remunerații restante pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de radio „ Radio N.F.M." al pârâtei, în perioada trim.

I 2007 - trim. IV 2007, precum și la plata penalităților de întârziere aferente perioadei menționate, în sumă de 27.307,21 lei, calculate până la data de 24 decembrie 2011 și îa plata penalităților de întârziere de 10.881,46 lei, calculate începând cu 25 decembrie 2011. Pârâta a fost obligată să depună la U.C.M.R.-A.D.A. un raport cuprinzând lista operelor muzicale radiodifuzate zilnic începând cu trim. I 2007 pe postul tv și de radio, cu mențiunile din ultimul capăt de cerere, fiind acordate cheltuieli de judecată în sumă de 5389,30 lei. Împotriva acestei soluții au formulat apel ambele părți.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de mancă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 226/A din 3 decembrie 2013, a admis apelul formulat de reclamantă și a modificat în parte sentința tribunalului în sensul că a obligat pe pârâtă la plata sumei de 59.335 lei la care se adaugă T.V.A.-ul aferent la data la care plata era datorată pentru difuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune N.T.V. Brașov și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente remunerației restante de 10.881,46 lei începând cu data de 25 decembrie 2031 și până la achitarea efectiva a remunerației restante. Prin aceeași decizie a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC N.P.

SRL cu obligarea acesteia la plata sumei de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A menținut în rest sentința apelată. Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs de către pârâta SC N.P. SRL, iar Ia termenul de judecată din data de 31 octombrie 2014, părțile au solicitat instanței să ia act de tranzacția intervenită cu privire la prezentul litigiu. Față de actul de dispoziție al părților concretizat în contractul de tranzacție înfățișat instanței de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va modifica decizia recurată și, în baza art. 296 C. proc. civ., va admite apelurile declarate de reclamanta U.C.M.R. - A.D.A.

și de pârâta SC N.P. SRL împotriva sentinței nr. 446 din 7 martie 2012 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și va schimba sentința apelată în sensul că, potrivit art. 271-273 C. proc. civ. și art. 1704-1717 C. civ., va lua act și va consfinți tranzacția intervenită.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC N.P. SRL împotriva Deciziei nr. 226/A din 3 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia recurată în sensul că admite apelurile declarate de reclamanta U.C.M.R. -A.D.A. și de pârâta SC N.P. SRL împotriva sentinței nr. 446 din 7 martie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a civilă, și în consecință: Schimbă sentința apelată, în sensul că: Ia act și consfințește tranzacția intervenită între reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. și pârâta SC N.P. SRL, având următorul conținut: Contract de tranzacție judiciară din 29 octombrie 2014 încheiată între: U.C.M.R.

A.D.A., organism de gestiune colectiva a drepturilor de autor în domeniul muzical, conform Deciziei O.R.D.A. nr. 3/1997, cu sediul în București, sector 1, C. fisc., prin director general A.A., pe scurt U.C.M.R.-A.D.A., pe de o parte și SC N.P. SRL - persoana juridica romana, cu sediul în Brașov, jud. Brașov, înmatriculată în Registrul Comerțului, având cod I.B.A.N. deschis la M.B. Brașov, reprezentata legal prin dl. C.R. în calitate de Administrator, denumita în continuare Utilizator,.Obiectul tranzacției. Ținând seama de prevederile art. 2267 și urm, din N.C.C. și art. 271 -273 din vechiul C. proc civ., părțile au convenit stingerea amiabila a litigiului ce face obiectul Dosarului nr. 15961/3/2010, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, litigiu privind plata remunerațiilor restante datorate de Utilizator, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune N.T.V.

Brașov în perioada trim. III 2007 - trim. II 2014 și pe postul Radio N.F.M. în perioada trim. I 2007 - trim. II 2014 în condițiile stipulate de prezenta tranzacție, 2.Cuantumui remunerației, 2.1 .Utilizatorul se obliga sa plătească U.C.M.R.-A.D.A. remunerațiile restante în suma de 86.967.40 lei inclusiv T.V.A., cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune N.T.V. Brașov și pe postul Radio N.F.M., după cum urmează: A. Suma de 66.135.40 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând remunerație datorata pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune N.T.V. Brașov, determinata astfel suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim.

III 2007, suma de 3,720,00 lei inclusiv T.V.A., aferentă trim. IV 2007, suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. I 2008, suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. II 2008, suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. III 2008, suma de 3.720,001ei inclusiv T.V.A., aferenta trim. IV 2008, suma de 4.495,73 Iei inclusiv T.V.A., aferenta trim. 12009, suma de 8,345,45 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. II 2009, suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. I 2009, suma de 4.934,22 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. IV 2009, suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. III 2010, suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. IV 2010, suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim.

12011, suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. II 2011, suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. III 2011, suma de 3.720,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. IV 2011. B. Suma de 20.832 Iei. inclusiv T.V.A., reprezentând remunerație datorata pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul Radio N.F.M. determinata astfel:suma de 2.976,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. III 2010, suma de 2.976,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. I 2013, suma de 2,976,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. II 2013, suma de 2.976,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. III 2013, suma de 2.976,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim. IV 2013, suma de 2.976,00 lei inclusiv T.V.A., aferenta trim.

I 2014, suma de 2.976,00 Iei Inclusiv T.V.A., aferenta trim. I 12014. C. Suma de 8.489,30 lei (5.389,30 lei cheltuieli fond și 3.100 lei cheltuieli apel) - onorariu de avocat fond și apel, taxe de timbru, onorariu expert contabil fond. Utilizatorul se obliga sa plătească și orice alte sume rezultate din eventuale majorări de onorarii dispuse de instanțele de judecata. 2.2. Plata remunerațiilor curente Utilizatorul se obliga sa achite integral U.C.M.R.-A.D.A. remunerațiile curente datorate pentru utilizarea prin radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune N.T.V. Brașov și pe postul Radio N.F.M., pentru trimestrele ulterioare încheierii prezentei tranzacții și anii următori, potrivit metodologiilor și ia data scadentelor prevăzute de metodologiile în vigoare la data radiodifuzării operelor muzicale.

2,3 La date încheierii prezenței tranzacții, se constata ca, utilizatorul a achitat U.C.M.R.-A.D.A. remunerații inclusiv T.V.A., datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale, respectiv: suma de 9.858,961ei pentru N.T.V. Brașov aferenta trim. I 2010, trim. II 2010, anilor 2012,2013 și trim. I și 112014, suma de 64.814,54 lei pentru Radio N.F.M., aferenta trime. 12007 - IV 2010 și trim. IV 2012. 3.Termene de plata. 3.1 Suma de 66.135,40 lei, inclusiv T.V.A., cu titlu de remunerații aferente activității de radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune N.T.V. Brașov, suma de 20.832 lei inclusiv T.V.A., aferenta activității de radiodifuzarea operelor muzicale pe postul Radio N.F.M.

și suma de 8.489,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata vor fi achitate de utilizator în termen de 10 zile de la data încheierii prezentei tranzacții. 3.2. În cazul în care Utilizatorul întârzie, în tot sau în parte, plata oricărei sume datorate, prevăzute la art. 2, potrivit scadentei menționate la art. 3.1, fara nicio alta formalitate prealabila: - devin scadente toate remunerațiile restante, -utilizatorul datorează penalități de 0,2%/zi de întârziere, aferente remunerațiilor prevăzute la art. 2, determinate de ia data scadentei plații fiecărei remunerații trimestriale și până la data plații efective. - U.C.M.R.-A.D.A. este îndreptățită sa solicite plata imediata, inclusiv pe calea executării silite, a tuturor sumelor datorate inclusiv penalitățile de întârziere, potrivit prezentei tranzacții.

4. ContuI U.C.M.R.-A.D.A. în care se plătesc sumele datorate de utilizator, deschis la B.C.R. Sucursala sector 1 București, deschis la B.C.R. Sucursala sector 1 București, 5. Penalități de întârziere. 5.1. Pentru neplata remunerației în cuantum de 66.135,40 lei, inclusiv T.V.A., aferente activității de radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune N.T.V. Brașov, a remunerației în cuantum de 20.832 lei inclusiv T.V.A., aferenta activității de radiodifuzarea operelor muzicale pe postul Radio N.F.M. și a sumei de 8-489,30 lei reprezentând cheltuieli de judecata în termenul prevăzut la art. 3 al prezentei tranzacții, utilizatorul datorează penalități de 0,2%/zi de întârziere, determinate retroactiv de la fiecare data scadenta a remunerațiilor restante și pana îa data plații efective a acestor remunerații.

5.2. în situația în care, utilizatorul nu achita la termen remunerațiile trimestriale curente, potrivit metodologiilor în vigoare, acesta datorează penalități de 0,1%/zi de întârziere aferente remunerațiilor curente precum și penalitățile de întârziere aferente remunerațiilor restante, prevăzute la art. 2,1, determinate de la fiecare data scadenta în parte și pana îa data plații efective. 5.3, Utilizatorul datorează penalitățile menționate la pct. 5.1 și 5.2, fără punere în întârziere sau alta formalitate prealabila. 6 la determinarea remunerației datorate pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune N.T.V. Brașov și Radio N.F.M. s-a avut în vedere raportul de expertiza judiciar contabil întocmit de expert contabil R.M.

în cauza ce face obiect al Dosarului nr. 15961/3/2010 ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel București și rapoartele baza de calcul aferente trim. I 2012 - II 2014 pentru postul de televiziune N.T.V. Brașov și Radio N.F.M., precum și ponderea radiodituzării operelor muzicale pe postul de televiziune N.T.V. Brașov, iar Utilizatorul declara și garantează pe proprie răspundere ca rapoartele cu baza de calcul și ponderea operelor muzicale, comunicate U.C.M.R.-A.D.A. sunt integrale. In cazul în care, ulterior încheierii prezentei tranzacții judiciare, s-ar constata ca baza de caicul a remunerațiilor și ponderea operelor muzicale radiodiiuzate pe postul N.T.V. Brașov, comunicate de Utilizator ar fi mai mari decât cele declarate pe proprie răspundere, acesta datorează U.C.M.R.-A.D.A.

diferența de remunerație precum și penalități de 0,1%/zi de întârziere determinate de la data scadenta a remunerațiilor și până la data plătii acestor remunerații. 7, Utilizatorul va comunica U.C.M.R.-A.D.A., până la data de 05 noiembrie 2014, în format scris (semnat și stampilat de reprezentantul legal) și în format electronic, un raport privind operele muzicale radiodifuzate în trim. III 2007 - II 2014 pe postul de televiziune N.T.V. Brașov și în trim. I 2007 - II 2014 și în anii 2007, 2008, 2009, în trim. I-III 2010, III 2011 pe postul Radio N.F.M.

Raportul va cuprinde, distinct pentru fiecare trimestru și post de televiziune si de radio în parte, lista operelor muzicale utilizate zilnic, inclusiv a acelor cuprinse în spoturi publicitare, promo, muzica de fundal, filme etc), cu menționarea pentru fiecare opera muzicala utilizata: a denumirii acesteia, a duratei, datei și perioadei (ora, minutul, secunda) de utilizare, numele autorilor (compozitor, textier, aranjor) a fiecărei opere muzicale utilizate. Rapoartele vor fi însoțite de o adresa de înaintare semnata și stampilata de reprezentantul legal al SC N.P. SRL, în care vor fi menționate numărul de poziții cuprinse de rapoarte, postul de televiziune și postul de radio, precum și perioada de raportare, fiind astfel confirmata pe propria răspundere, prin semnătura veridicitatea informațiilor ce sunt conținute de acestea, 8. In cazul în care utilizatorul omite includerea în raportul comunicat U.C.M.R.-A.D.A.

a unor utilizări de opere muzicale, indiferent de perioada de raportare, trecuta sau viitoare, și din acest motîv utilizarea acelor opere muzicale nu a putut fi inclusa în repartiția corespunzătoare trim. pentru care s-a făcut plata remunerației, utilizatorul are obligația de a plăti organismului de gestiune colectiva, o remunerație suplimentara, corespunzătoare duratei de utilizare a operelor muzicale a căror utilizare nu a fost raportata precum și penalități de întârziere aferente acestora. Prezenta tranzacție a fost încheiata azi, 29 octombrie 2014, în 3 (trei) exemplare originale, cu forța juridica egala, câte unul pentru fiecare parte semnatara și unul pentru a fi depus la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în Dosarul nr. 15961/3/2010, în vederea pronunțării unei hotărâri de expedient în acest dosar, în conformitate cu prevederile art. 271-273 C. proc.

civ. U.C.M.R.-A.D.A., director general, A.A. ss. Indescifrabil, Contabil Șef D.P., ss. in descifrabil, Consilier Juridic, E.P., ss indescifrabil; SC N.P. SRL. Administrator C.R. ss.indescifrabil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3239/2012
de 0,1%/zi de întârziere; De asemenea, s-a solicitat ca pârâta să fie obligată la predarea, către U.C.M.R. - A.D.A., a raportului semnat și ștampilat de reprezentantul legal, cuprinzând: lista completă a operelor muzicale radiodifuzate ziln
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86849)
efectuării raportului de expertiză, determinate potrivit art. 3.4 lit. b) din Autorizația licența neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio nr.10/2007, obligarea pârâtei, pentru perioada cuprinsă între data efect
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 330/2014
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 19012/3/2010, la data de 19 aprilie 2010, reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâ
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1266/2013
e, remunerații reprezentând 4% din veniturile obținute de pârâtă din activitatea de radiodifuzare, la care se adaugă și TVA-ul aferent; să fie obligată pârâta să plătească UCMR-ADA penalitățile reprezentând 0,1%/zi de întârziere aplicabile
ÎCCJ 2014-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3474/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 748 din 03 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 28592/3/2011, s-a admis cererea formulată de U.C.M.R.-A.D.A., în contradictoriu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă