ÎCCJ, decizie (scj.ro #86849)

Limitele efectului devolutiv al apelului.  Analizarea din oficiu de către instanța de apel a încălcării unor norme de ordine privată. Nelegalitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi de atac. Apelul.

Index alfabetic :

motive de apel

-          norme de ordine publică

-          norme de ordine privată

-          vătămare procesuală

Codul de procedură civilă de la 1865, art. 86, art. 114

1

,  art. 295

Regula consacrată prin dispozițiile art. 295 alin. (1) C.pr.civ. - tantum devolutum quantum apellatum - privește limitarea devoluțiunii în apel la criticile formulate prin motivele de apel de titularul căii de atac, în timp ce depășirea acestor limite nu este posibilă decât în situația de excepție în care părțile sau instanța de apel însăși invocă motive de ordine publică, dat fiind regimul juridic de invocare a acestora.

În consecință, instanța de apel analizând și chiar constatând încălcarea prevederilor art. 86 și ale art. 114

1

alin. (2) C.pr.civ., în absența unor astfel de susțineri în cuprinsul memoriului de apel, a încălcat limitele devoluțiunii în apel determinate de ceea ce s-a apelat și, prin aceasta, dispozițiile art. 295 alin. (1) C.pr.civ., cu atât mai mult cu cât prevederile art. 86 precum și cele ale art. 114

1

alin. (2) C.pr.civ. nu reprezintă motive de ordine publică ce ar fi putut fi invocate de instanța de apel din oficiu, ci norme de ordine privată întrucât prin ele se ocrotesc drepturile procedurale ale părții care trebuie să aibă cunoștință de toate actele de procedură provenind de la partea adversă, cu excepția cazurilor în care legea nu prevede o derogare în acest sens.

Așa fiind, pretinsa nesocotire a acestor norme [de natură a fi analizată din perspectiva unei nulități virtuale, ceea ce presupune necesitatea dovedirii vătămării conform art. 105 alin. (2) teza finală] nu poate fi invocată decât de către partea care are interes și numai la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate, dar înainte de a pune concluzii în fond, sens în care prevede art. 108 alin. (2) și (3) C.pr.civ.;  ca atare, partea nu poate invoca o astfel de neregularitate în cadrul căilor de atac, cu excepția cazului în care se invocă o neregularitate săvârșită cu ocazia dezbaterii pe fond sau decurgând din soluția pronunțată.

Secția I civilă, decizia nr. 330 din 31 ianuarie 2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 19.04.2010, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R.M. SRL, obligarea pârâtei la plata remunerației reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru radiodifuzarea operelor muzicale de către pârâtă pe postul Radio B. FM, începând cu trimestrul I 2007 - până la data efectuării raportului de expertiză, remunerații determinate potrivit Autorizației licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio nr. 10/2007; obligarea pârâtei la plata penalităților reprezentând 0,1%/zi de întârziere, aferente remunerațiilor achitate cu întârziere sau neachitate începând cu trimestrul I 2007 - până la data efectuării raportului de expertiză, determinate potrivit art. 3.4 lit. b) din Autorizația licența neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio nr.10/2007, obligarea pârâtei, pentru perioada cuprinsă între data efectuării raportului de expertiza și data plații efective a remunerațiilor restante, la plata către UCMR-ADA a penalităților de 0,1%/zi de întârziere, aplicabile asupra acestor remunerații; obligarea pârâtei să predea UCMR-ADA raportul semnat și stampilat de reprezentantul legal al SC R.M. SRL, cuprinzând: lista cu operele muzicale radiodifuzate zilnic începând cu trimestrul 12007-până la data efectuării raportului de expertiză, în  cadrul postului Radio B. FM (emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc.) cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare a flecarei opere muzicale.

Reclamanta a precizat că întrucât nu este în posesia unor copii ale documentelor financiar contabile ale pârâtei începând cu trimestrul I 2007, toate aceste documente fiind deținute de pârâtă, se află în imposibilitatea de a preciza valoarea pretențiilor, acestea urmând a fi determinate printr-o expertiză judiciar contabilă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este desemnat unic colector al remunerațiilor datorate de utilizatori cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de radio, potrivit Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 432/2006 în M.Of. nr. 93 din 06.02.2007.

Potrivit prevederilor mai sus menționate, pârâta SC R.M. SRL prin Autorizația-licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio nr.10/2007, încheiată cu UCMR-ADA a fost autorizată să utilizeze operele muzicale în  cadrul activității de radiodifuzare pentru postul Radio B. FM.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată aferentă remunerațiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă datorate UCMR-ADA cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de radio Radio B. FM, începând din trimestrul I 2007 până în prezent.

Potrivit art. 3.1 din Autorizația Licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio nr.10/14.03.2007, pârâta avea obligația să achite UCMR-ADA remunerația restantă, reprezentând 3,5% din veniturile trimestriale obținute din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale de către pârâtă pe postul Radio B. FM.

Totodată, la determinarea remunerațiilor datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, dacă prin aplicarea procentului de 3,5% asupra bazei de calcul rezultă o remunerație mai mică de 2.400 lei/trimestru, remunerația datorată de pârâta este în  cuantum de 2.400 lei/trimestru, la care se adaugă TVA conform pct. 3.1 din Autorizația menționată.

În urma comunicării bazei de calcul a remunerațiilor datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, făcută pe propria răspundere de pârâta, UCMR-ADA a emis facturile din 12.12.2007, în  cuantum de 1.904 lei, aferentă lunilor august-septembrie 2007; din 31.01.2008, în  cuantum de 2.856 lei, aferentă trimestrului IV 2007; din 30.04.2008, în  cuantum de 2.856 lei, aferentă trimestrului I 2008; din 28.01.2010, în  cuantum de 2.856 lei, aferentă trimestrului IV 2009. Nefiind în posesia unor copii ale documentelor financiar contabile ale pârâtei începând cu trimestrul I 2007, toate aceste documente fiind deținute de pârâtă, reclamanta a arătat că este în imposibilitatea de a preciza valoarea pretențiilor, acestea urmând a fi determinate printr-o expertiză judiciar contabilă; remunerația datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor poate fi determinată numai în  funcție de evidențele contabile ale pârâtei, de veniturile totale pe care aceasta le-a realizat începând cu trimestrul I 2007 până în  prezent, pentru activitatea de radio, printr-o expertiză judiciar-contabilă, probă a cărei administrare o va solicita reclamanta.

De asemenea, reclamanta a arătat că întrucât pârâta nu și-a îndeplinit la termenele scadente obligația de plată a remunerațiilor în conformitate cu dispozițiile din autorizația mai sus menționată, datorează UCMR-ADA și penalități de întârziere de 0,1%/zi, aferente remunerațiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă, raportat la sumele neachitate începând cu trimestrul I 2007 până la data efectuării raportului de expertiză, potrivit remunerațiilor și scadențelor trimestriale ce vor rezulta din expertiza judiciară contabilă. De asemenea, penalitățile urmează a fi calculate începând cu data primei scadențe și până la data efectuării expertizei, pentru fiecare remunerație, potrivit scadenței contractuale.

Totodată, reclamanta a arătat că, întrucât pârâta nu a achitat încă remunerațiile restante menționate, aceasta datorează în  continuare penalități de 0,1%/zi de întârziere și pentru perioada cuprinsă între data efectuării raportului de expertiză și data plații efective a acestora, penalități al căror cuantum exact va putea fi determinat la momentul la care va fi executată integral obligația pârâtei la plata a remunerațiilor ce fac obiectul cererii de chemare în  judecată.

În plus, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. h) coroborate cu cele ale art. 134 lit. d) din Legea nr. 8/1996 cu modificările ulterioare, pentru ca remunerațiile datorate de pârâtă să poată fi repartizate de UCMR-ADA titularilor de drepturi de autor de opere muzicale îndreptățiți la acestea, este necesar ca pârâta să fie obligată să predea UCMR-ADA raportul cuprinzând: lista cu operele muzicale utilizate zilnic, începând cu trimestrul I 2007-pănă la data efectuării raportului de expertiză, în  cadrul postului Radio B. FM (emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc.) cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale pentru operele radiodifuzate pe postul Radio B. FM.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 8/1996, Protocolul privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicat în  M. Of. nr. 93 din 06.02.2007 prin Decizia ORDA nr. 432 din 07.12.2006, art. 111 și urm. C.pr.civ., art. 969 și urm. C.civ., Convenția de la Berna, ratificată de România prin Legea nr. 77/1998.

Reclamanta a mai solicitat să se dispună ca pârâta să comunice instanței raportul cuprinzând toate documentele financiar contabile din care să rezulte veniturile totale ale acesteia începând din trimestrul I 2007 - și până la data efectuării expertizei, respectiv, extras din balanța de verificare contabilă clasa 7.

La data de 06.10.2010, reclamanta a formulat, în temeiul art.132 alin. (2) C.pr.civ., cerere precizatoare prin care a estimat, cu titlu provizoriu, că remunerațiile restante datorate de pârâtă, începând cu trimestrul I 2007 până în  trimestrul II 2010, inclusiv, sunt în cuantum de 26.235 RON cel puțin; penalitățile de întârziere datorate de pârâtă sunt în cuantum de 10.077,66 lei cel puțin și reprezintă 0,10%/zi de întârziere raportate la remunerațiile neachitate, în cuantum de 26.235 Ron, penalități determinate de la fiecare dată scadentă până la data de 30.09.2010.

Prin sentința civilă nr.1128 din 24.01.2012, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 22.335 lei, remunerații aferente perioadei cuprinse între trimestrul II din anul 2008 și trimestrul III din anul 2009 și perioadei trimestrelor III și IV din anul 2010, precum și penalități de 0,1%/zi de întârziere aferente acestui debit, calculate de la data de 31.03.2011 până la data plății efective; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 25.580,78 lei, penalități de întârziere aferente perioadei cuprinse între trimestrul III din anul 2007 și trimestrul IV din anul 2010, calculate până la data 31.03.2011; a obligat pârâta să predea reclamantei raportul cuprinzând lista cu operele muzicale radiodifuzate zilnic începând cu trimestrul I 2007 și până în trimestrul IV 2010 în cadrul postului Radio B. FM (emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc.), cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a denumirii, a autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale.

Prima instanță a reținut că părțile au încheiat autorizația-licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio nr.10 din 14.03.2007, pârâta fiind autorizată să utilizeze operele muzicale în cadrul activității de radiodifuzare pentru postul Radio B. FM. Ulterior, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti, în totalitate și la termen, remunerațiile datorate reclamantei cu titlul de drepturi patrimoniale de autor. Reclamanta a notificat pârâta în vederea achitării remunerațiilor datorate, fără a obține plata în totalitate și la termen a acestora.

Având în vedere dispozițiile Metodologiei publicate prin decizia ORDA nr. 432/2006, precum și clauzele autorizației licență neexclusive nr. 10/2007, prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză au fost determinate remunerațiile trimestriale și totale datorate de către pârâtă, precum și penalitățile de întârziere de 0,1%/zi aferente remunerațiilor neachitate sau achitate cu întârziere. Ca urmare, tribunalul a reținut că se impune obligarea pârâtei la plata sumei de 22.335 lei, remunerații aferente perioadei cuprinse între trimestrul II din anul 2008 și trimestrul III din anul 2009 și perioadei trimestrelor III și IV din anul 2010, precum și penalități de 0,1%/zi de întârziere aferente acestui debit, calculate de la data de 31.03.2011 până la data plății efective. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 25.580,78  lei, penalități de întârziere aferente perioadei cuprinse între trimestrul III din anul 2007 și trimestrul IV din anul 2010, calculate până la data 31.03.2011.

A constatat tribunalul că pârâta avea obligația, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. h), ale pct. 8 din Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune și în baza art. 134 lit. d) din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată, să comunice reclamantei, în calitatea sa de organism de gestiune colectivă desemnat ca unic colector al remunerațiilor datorate de utilizatori cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale, un raport semnat și ștampilat de reprezentantul legal cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate zilnic, începând cu trimestrul I al anului 2007 și până în trimestrul IV al anului 2010 în  cadrul postului Radio B. FM, raport care să cuprindă pentru fiecare operă muzicală utilizată denumirea, autorul/autorii, numărul de difuzări zilnice și durata de utilizare a fiecărei opere muzicale pentru operele difuzate pe post. În consecință, pârâta a fost obligată la îndeplinirea acestei obligații, pentru ca remunerațiile datorate să poată fi repartizate de către reclamantă titularilor de drepturi de autor de opere muzicale îndreptățiți la acestea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat de instanță drept apel, pârâta, solicitând casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare la prima instanță, în vederea administrării unei noi expertize contabile, pentru a se stabili în mod corect retribuțiile restante și penalitățile de întârziere datorate de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 165A din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis apelul declarat de pârâtă, s-a anulat sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

Pentru a pronunța această soluție, în contextul invocării de către apelantă a încălcării dreptului său la apărare, instanța de apel a reținut următoarele aspecte de fapt:

Prin întâmpinarea formulată la data de 03.06.2010, pârâta s-a apărat arătând, pe de o parte, că și-a îndeplinit obligația contractuală de a comunica periodic baza de calcul a remunerațiilor, în temeiul căreia reclamanta a emis 4 facturi, iar pe de altă parte, prin solicitarea ca reclamanta să precizeze cuantumul pretențiilor sale, pârâta considerând că în raport de informațiile pe care le comunicase reclamantei, aceasta era în măsură a calcula sumele datorate cu titlu de remunerație pentru radiodifuzarea de opere muzicale. La această întâmpinare, pârâta a atașat un set de înscrisuri prin care tindea a dovedi efectuarea comunicărilor periodice către reclamantă ale veniturilor realizate din publicitate,

play-list-uri,

ponderea operelor utilizate, etc.

Succesiv acestei solicitări, tribunalul a pus în vedere reclamantei la termenul de judecată din 07.09.2010 să își precizeze cuantumul pretențiilor, amânând judecarea cauzei la data de 12.10.2010, pentru când a fixat și momentul strigării pricinii ca fiind ora 13,00, la solicitarea pârâtei, al cărei reprezentant convențional se deplasa din provincie către instanță.

Reclamanta și-a precizat pretențiile bănești pentru termenul din 12.10.2010, arătând că remunerațiile restante datorate de pârâtă sunt în cuantum de „26.325 lei cel puțin” pentru perioada trimestrul I 2007 – trimestrul III 2010, alături de care sunt datorate penalități de întârziere în cuantum de „10.077,66 lei cel puțin”.

La termenul de judecată din 12.10.2010, în lipsa reprezentantului pârâtei, tribunalul a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și expertiză contabilă, cu obiectivele indicate de aceasta în cererea depusă la dosar.

Termenul acordat de prima instanță în vederea administrării probelor a fost 7.12.2010, ora 13.00, iar încheierea de ședință cuprinde referatul grefierului, care a consemnat prezența reprezentantului pârâtei după amânarea cauzei, precum și solicitarea sa de strigare a dosarului la următoarea înfățișare  la ora 13.00.

Curtea de apel a mai constatat că la termenul din 7.12.2010 pârâta a depus la dosar o nouă întâmpinare, în raport de precizarea de către reclamantă a cuantumului pretențiilor sale bănești, prin care a recunoscut parțial solicitările reclamantei, pentru sumele aferente trimestrului IV 2007, trimestrelor I-IV 2008, formulând, totodată, mai multe apărări cu privire la remunerațiile solicitate de reclamanta pentru trimestrele I-III 2007,  IV 2009, I  și II 2010, precum și cu privire la cererea privind penalitățile, în  sensul ca acestea să curgă de la data recepționarii facturilor emise de reclamantă, considerând pârâta că nu este de drept în  întârziere și că anterior acestui moment penalitățile nu pot fi percepute.

De asemenea, în  privința celui de-al patrulea capăt de cerere, pârâta a susținut că nu se opune admiterii acestei cereri, dar a comunicat în  format electronic raportul prevăzut de art. 4.2 din contractul autorizație, întocmai și la timp, iar solicitarea reclamantei de comunicare a acestui raport și pe suport de hârtie, este strict șicanatorie.

La termenul de judecată din 07.12.2010, pricina a fost amânată pentru comunicarea către reclamantă a întâmpinării, măsura luată în  prezența apărătorului pârâtei și în  lipsa reprezentantului reclamantei.

De asemenea, la termenul din 08.02.2011, la strigarea cauzei a răspuns numai reclamanta, prin avocat, care a depus la dosar o cerere cu noi obiective ale expertizei, tribunalul încuviințând acesteia proba cu înscrisuri, anume adrese către pârâtă și către Administrația Financiară pentru obținerea documentelor contabile necesare efectuării expertizei.

La dosar se afla o cerere depusa de pârâta prin fax la 07.02.2011, prin care aceasta solicita strigarea cauzei la ora 13.00, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

Încheierea de ședință din 08.02.2011 cuprinde și referatul grefierului în sensul că, ulterior strigării dosarului, s-a prezentat și apărătorul pârâtei, care a depus la dosar propriile obiective pentru expertiza contabilă, precum și interogatoriul propus a fi administrat reclamantei, instanța dispunând la acel moment revenirea asupra măsurilor de emitere a adreselor pentru depunerea documentelor contabile, față de disponibilitatea exprimată de reprezentantul pârâtei de a procura aceste înscrisuri și prorogând discutarea probei cu interogatoriu.

Discutarea acestui mijloc de probă, a fost din nou prorogată la termenul din 12.04.2011, pentru când pârâta solicitase discutarea probelor în  lipsa sa, instanța apreciind necesară indicarea tezei probatorii și amânând cauza  pentru lipsa raportului de expertiză; ca atare, judecata a fost amânată la termenul din 07.06.2011, pentru a se da posibilitatea reclamantei să ia cunoștință de raportul de expertiză, ce fusese depus la dosar cu o zi înaintea termenului de judecată.

Potrivit părții introductive a raportului de expertiză, expertul a avut în vedere la redactarea lucrării în mod exclusiv obiectivele propuse de reclamantă și depuse la dosar la termenul din 12.10.2010.

În ședința publică din 13.09.2011, tribunalul a încuviințat obiecțiunile formulate de ambele părți la raportul de expertiză, dispunând ca expertul să le răspundă și înștiințându-l pe acesta cu privire la obligația instituită în sarcina sa.

Anterior încheierii de ședință din 03.09.2011, la dosar este atașată o cerere formulată de pârâtă prin avocat, prin care solicita a fi primite extrase de cont atestând plățile pe care pârâta le-a efectuat până la acel moment, în scopul de a dovedi că remunerațiile ulterioare trimestrului IV 2009 au fost achitate integral. Această cerere nu poartă rezoluția registratorului și nici viza președintelui completului de judecată care să ateste primirea lor în ședință publică (o asemenea mențiune nefiind inserată nici în încheierea de ședință), astfel încât curtea de apel a apreciat că este probabil ca cererea să fi fost depusă la termenul de judecată din 13.09.2011.

Răspunsul expertului A.I. la obiecțiunile formulate de părți a fost depus la dosar la termenul de judecată din 08.11.2011, pârâta arătând cu acest prilej că lucrarea nu cuprinde nicio referință la obiectivele pe care le-a formulat ea însăși pentru expertiza contabilă.

După dezbaterea contradictorie a acestei chestiuni, tribunalul a respins solicitarea de a se răspunde și obiectivelor formulate de pârâtă, pentru motivul că obiectivelor 1-4 li s-a răspuns deja prin raportul de expertiză, iar obiectivul 5 nu privește obiectul acțiunii.

La solicitarea pârâtei de discutare a probei cu interogatoriul reclamantei, tribunalul a încuviințat această solicitare, iar cererea ca reclamanta să facă dovada că gestiona drepturile artiștilor în perioada de referință, a fost respinsă.

Prin sentința pronunțată la data de 24.01.2011, tribunalul a admis în tot cererea de chemare în judecată.

Din situația de fapt mai sus expusă, instanța de apel a reținut, pe de o parte, că în speță etapa procesuală a încuviințării și administrării probelor a fost desfășurată cu încălcarea normelor de procedură menite a garanta dreptul la o judecată echitabilă prin prisma necesității dezbaterii contradictorii a tuturor aspectelor deduse judecății, dar și a luării în discuție a chestiunilor ridicate de părți, în egală măsură.

Astfel, pe de o parte, pentru termenul de judecată din 12.10.2010 instanța stabilise ora de strigare a cauzei 13.00 și, deși nu rezultă din lucrările dosarului dacă în realitate pricina a fost strigată anterior acestei ore, dezbaterile au avut loc în lipsa reprezentantului pârâtei, acesta fiind prezent în sala de ședință înainte de sfârșitul ședinței de judecată. Cu ocazia acestor dezbateri, reclamanta a depus la dosar o precizare a cuantumului pretențiilor, în considerarea cărora s-a procedat la încuviințarea pentru reclamantă a probei cu expertiză.

Or, de vreme ce cererea de chemare în judecată formulată inițial de reclamantă nu cuprindea cuantumul pretențiilor acesteia, în acord cu exigențele art.112 alin.(1) pct. 3 C.pr.civ., precizarea depusă nu putea fi asimilată unei măriri sau micșorări a câtimii pretențiilor, conform art.132 alin. (2) C.pr.civ., act de procedură care nu ar fi necesitat comunicarea către partea adversă în vederea formulării unor apărări noi.

În aceste condiții, precizarea complinind o omisiune a cererii introductive, semnalată de pârâtă în prima întâmpinare depusă la dosar, se impunea ca, anterior dezbaterii probatoriului, cererea să fie comunicată părții adverse, care arătase în cuprinsul întâmpinării că nu este în măsură să formuleze apărări legate cu privire la temeinicia pretențiilor reclamantei înainte de a cunoaște întinderea acestora, având în vedere că achitase o parte dintre remunerațiile datorate reclamantei.

În aceste coordonate, instanța de apel a apreciat că indiferent dacă pricina a fost strigată la ora stabilită sau anterior acestui moment (aspect ce nu rezultă cu claritate din probatoriul administrat), actul de procedură prin care reclamanta și-a completat cererea cu elementele necesare pentru o legală învestire a instanței se impunea a fi adus la cunoștința pârâtei, în conformitate cu exigențele prevederilor art. 86 și ale art. 114­­

1

alin. (2) C.pr.civ., urmând ca aceasta din urmă că aibă posibilitatea de a-și formula eventuale apărări cu privire la elementele obiective indicate de reclamantă, în speță, cuantumul pretențiilor și perioada pentru care ele erau solicitate.

În al doilea rând, succesiv depunerii precizării reclamantei, pârâta a formulat o nouă întâmpinare, în cuprinsul căreia a formulat mai multe apărări cu privire la cererea reclamantei, recunoscând temeinicia unei părți din pretenții și contestând justețea celorlalte.

La termenul de judecată din 7.12.2010, pârâta a fost prezentă prin avocat la ședința de judecată, însă, la solicitarea legitimă a reclamantei, cauza a fost amânată pentru ca aceasta din urmă să ia cunoștință de întâmpinarea și înscrisurile care îi fuseseră comunicate în acea ședință.

La următorul termen de judecată, din 08.02.2011, tribunalul a omis a se pronunța cu privire la solicitarea pârâtei de strigare a cauzei la ora 13.00, încuviințând din nou probe reclamantei, constând în înscrisuri, și luând măsuri pentru efectuarea expertizei anterior încuviințate aceleiași părți.

Instanța de apel a mai reținut că, pe de o parte, se impunea dezbaterea solicitării pârâtei ca pricina să se strige la o anumită oră și, indiferent dacă pricina era strigată la ordine sau în prezența reprezentantului pârâtei, era necesară reluarea dezbaterii probelor, întrucât prin întâmpinare pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu interogatoriul reclamantei, tribunalul omițând a respecta ambele exigențe procedurale.

De asemenea, deși proba cu expertiză fusese încuviințată la un moment la care pârâtei nu i se comunicase cererea de precizare a cuantumului pretențiilor și aceasta nu își formulase apărările sub acest aspect, tribunalul a omis a reanaliza coordonatele în care această probă urma a se administra, prin prisma înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă și a recunoașterilor cuprinse în întâmpinare.

În condițiile în care la niciun moment pârâta nu a solicitat încuviințarea probei cu expertiză, s-a apreciat de instanța de apel că în mod corect tribunalul  nu a primit cererea ca expertul să aibă în vedere și obiectivele proprii acestei părți.

În același timp însă, câtă vreme apărările pârâtei priveau plăți parțiale efectuate, dar și contestarea bazei de calcul a remunerațiilor, instanța era obligată  examina, la judecarea cauzei, toate aceste apărări.

De asemenea, chiar dacă proba cu expertiză era încuviințată reclamantei, pârâta era în drept a formula apărări cu privire la legalitatea întocmirii raportului, la conținutul acestuia, precum și de sesiza instanța cu o cerere de lămurire sau de rectificare a erorilor eventual intervenite.

Or, deși în ședința publică din 13.09.2011 au fost încuviințate obiecțiunile formulate de ambele părți la raportul de expertiză efectuat (reclamanta solicitând calcularea remunerațiilor cu o cotă de TVA de 24% pentru o parte din perioada de referință, iar pârâta solicitând excluderea din baza de calcul a veniturilor din activitatea de anunțuri videotext și din activitatea de producție audio, luarea în calcul a remunerației forfetare de 2.400 lei numai de la data de 14.03.2008, precum și calculul penalităților de întârziere numai după data punerii sale în întârziere), în lucrarea întocmită de expert ca răspuns la obiecțiuni nu se face nicio referire la susținerile pârâtei.

În atare condiții, aspectul fiind sesizat de pârâtă și consemnat în încheierea de ședință din 08.11.2011, s-a apreciat că tribunalul avea obligația fie să ceară expertului să răspundă criticilor pârâtei fie, dacă aprecia că aceste solicitări nu priveau legalitatea probei ci temeinicia cererii reclamantei, să analizeze aceste apărări în cuprinsul hotărârii pronunțate.

Curtea de apel a constatat însă că nicio referire la toate apărările pârâtei, anterior expuse, nu a fost făcută în considerentele sentinței apelate, împrejurare care, coroborată cu admiterea pretențiilor reclamantei, subliniază cu claritate vătămarea suferită de pârâta apelantă prin modalitatea concretă de desfășurare a procesului în fața primei instanțe, astfel cum s-a arătat.

Din considerentele tribunalului, mai sus expuse, rezultă că prima instanță a reținut îndreptățirea reclamantei la a solicita pârâtei plata remunerațiilor ce fac obiectul cauzei în baza autorizației licență neexclusivă încheiată între părți și pe baza criteriilor de calcul stabilite prin metodologia specifică, cu însușirea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a arăta motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei, cel puțin cele care priveau compunerea bazei de calcul a remunerațiilor și momentul de la care curg penalitățile datorate de aceasta.

S-a mai constatat că, deși până la închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe, aceasta era învestită cu cererea reclamantei astfel cum fusese precizată la data de 06.10.2010 (în sensul obligării pârâtei la suma de „26.235 lei cel puțin” cu titlu de remunerații și la suma de „10.077,66 lei” cel puțin cu titlu de remunerații), fără vreo altă precizare ulterioară, iar din concluziile raportului de expertiză rezultau sume datorate în alt cuantum, tribunalul a obligat pârâta la sume diferite decât cele indicate în precizare sau în raport și aferente altor perioade decât cele indicate în acțiune.

În acest context, s-a observat că sumele cuprinse în dispozitivul hotărârii și perioadele pentru care

ele sunt datorate corespund celor menționate în concluziile scrise depuse la dosar de reclamantă la data de 16.01.2012, ulterior închiderii dezbaterilor, la data de 10.01.2012.

Prin urmare, aceste concluzii scrise nu puteau decât să sistematizeze cererile cu care instanța era legal învestită și în niciun caz să restrângă obiectul cererii.

Chiar și așa, în lipsa oricărei aprecieri a tribunalului cu privire la apărările pe care le primește din partea pârâtei (spre exemplu a plăților parțiale, a momentului de la care curg penalitățile, etc.), instanța de apel a apreciat că se află în imposibilitate de a efectua controlul judiciar, mai ales că limitele admiterii cererii nu corespund întocmai cu limitele învestirii sale și nici nu justifică în vreun fel măsura în care cererea a fost admisă.

În consecință, s-a apreciat că nici apărările pârâtei din cererea de apel referitoare la temeinicia pretențiilor reclamantei nu pot fi examinate, deoarece nu se cunoaște în ce măsură instanța a considerat întemeiate sau nu o parte dintre susținerile pârâtei din fața primei instanțe.

Nici critica referitoare la caracterul șicanatoriu al solicitării reclamantei de comunicare a raportului prevăzut de contractul încheiat între părți nu a putut fi analizată, deoarece prima instanță a admis acest capăt de cerere fără analiza apărării formulate de pârâtă prin întâmpinare, astfel încât în calea de atac a apelului nu este posibilă examinarea legalității și temeiniciei sentinței sub acest aspect.

Ansamblul erorilor de procedură mai sus reliefate, constând, în esență, în încălcarea normelor legale ce reglementează dezbaterea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei, în încuviințarea probelor pentru toate părțile la același moment procesual, în condiții de contradictorialitate și cu acordarea tuturor părților a posibilității de a-și proba pretențiile, respectiv apărările, precum și în omisiunea de a insera în considerentele hotărârii motivele însușirii sau înlăturării argumentelor de care părțile s-au folosit, curtea de apel a apreciat că echivalează cu necercetarea fondului cauzei, chiar dacă, în mod formal, instanța s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată pe fondul ei.

De aceea, s-a constatat incidența prevederilor art. 297 C.pr.civ., care impun desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca, la soluționarea pricinii, să fie administrate probele considerate utile și pertinente în raport de înscrisurile deja aflate la dosar, de răspunsul reclamantei la interogatoriul administrat și de expertiza efectuată, în așa fel încât instanța să fie în măsură a răspunde tuturor argumentelor părților și a realiza astfel o judecată completă și efectivă a cererilor cu care este învestită.

Instanța de apel a mai stabilit că în rejudecare vor fi examinate și motivele de apel a căror dezlegare nu a fost posibilă în calea de atac în lipsa unei judecăți a primei instanțe pe fond, o parte dintre acestea fiind comune cu apărările pârâtei din fața tribunalului, a căror examinare se impunea oricum ca efect al desființării sentinței și trimiterii cauzei la rejudecare; de asemenea, cheltuielile de judecată solicitate de apelantă în calea de atac vor fi avute în vedere de prima instanță cu ocazia rejudecării.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C.pr.civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 297 alin. (1) C.pr.civ., astfel că, prin soluția pronunțată s-a creat un nou motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare, întrucât acesta nu își găsește reglementare în dispozițiile procedurale în vigoare.

S-a aratat că art. 297 C.pr.civ.  reglementează două situații în care instanța de apel este obligată să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, și anume: instanța a soluționat în mod greșit procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, precum și atunci când judecarea cauzei s-a realizat în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Doctrina și practica judiciară au stabilit ca regulă faptul că prevederile art. 297 alin. (1) partea I C.pr.civ. își găsesc aplicare în situația în care judecătorul fondului a soluționat pricina pe calea unei excepții

peremptorii.

Or, argumentele enunțate de instanța de apel în considerentele deciziei recurate sunt acelea că tribunalul ar fi săvârșit erori de procedură constând, în esență, în pretinsa încălcare a normele legale ce reglementează dezbaterea contradictorie a tuturor aspectelor cauze, în încuviințarea probelor pentru toate părțile la același moment procesual în condiții de contradictorialitate și cu acordarea tuturor părților a posibilității de a-și proba pretențiile respectiv apărările, precum și în considerarea omisiunii primei instanțe de a insera în considerentele hotărârii motivele însușirii sau înlăturării argumentelor de care părțile s-au folosit

În mod evident aceste constatări ale instanței de apel nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 297 alin. (1) C.pr.civ., astfel că decizia recurată este pronunțată cu greșita aplicare a

dispozițiilor invocate, ceea ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Recurenta a învederat că din considerentele sentinței rezultă cu certitudine că litigiul a fost soluționat în fond, prima instanța analizând pe baza materialului probator câștigat cauzei temeinicia pretențiilor sale împotriva pârâtei, iar faptul că tribunalul nu ar fi motivat admiterea sau respingerea tuturor pretențiilor și apărărilor formulate în cauză, nu echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Pe de altă parte, instanța de apel s-a pronunțat cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 132 C.pr.civ. de către tribunal, fără a fi învestită cu o astfel de critică prin motivele de apel, susțineri pe care recurenta le-a încadrat, de asemenea, în ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

În acest context, recurenta a învederat că în această analiză efectuată de curtea de apel dincolo de limitele învestirii sale, au fost încălcate și aplicate în mod greșit atât prevederile art. 112, cât cele ale art.  132 C.pr.civ.

Astfel, potrivit art. 132 alin. (2) C.pr.civ., cererea nu se socotește modificată atunci când se majorează sau se micșorează câtimea obiectului cerii, aceasta putând fi realizată chiar și oral în fața instanței de judecată; pe de altă parte, cererea va cuprinde valoarea obiectului cererii, în măsura în care această evaluare este cu putință.

Recurenta a aratat că la momentul formulării cererii de chemare în judecată sau la primul termen de judecată în fața primei instanțe nu putea realiza o precizare exactă a cuantumului pretențiilor sale, având în vedere faptul că documentele contabile relevante se aflau în posesia pârâtei-intimate. Cu toate acestea, la solicitarea tribunalului, reclamanta a precizat valoarea pretențiilor sale, în mod provizoriu, fără însă ca aceasta cerere să reprezinte o modificare a cererii introductive ori o restrângere a pretențiilor sale.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata remunerațiilor restante datorate pentru perioada trimestrul I 2007- până la data efectuării raportului de expertiză, valoarea remuneraților urmând a fi stabilită prin raportul de expertiză contabilă ce se va efectua în cauză.

Recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 112 C.pr.civ., în condițiile în care a apreciat că cererea sa în calitate de reclamantă se limita numai la pretențiile menționate în cererea precizatoare,  precum și atunci când a apreciat că prima instanță nu putea determina remunerațiile și să dispună obligarea pârâtei în raport de perioada menționată în petitul cererii principale și prin raportul de expertiză, și că ar fi fost legată doar de cererea precizatoare prin care au fost evaluate provizoriu remunerațiile.

De asemenea, s-a afirmat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 132 C.pr.civ., întrucât s-a apreciat că precizarea câtimii pretențiilor în funcție de concluziile raportului de expertiză, reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, ce poate fi realizată numai în scris și care trebuie a fi comunicată pârâtei; recurenta reclamantă a susținut că a procedat la precizarea orală a câtimii pretențiilor sale la ultimul termen de judecată, precizare ce a fost reluată în cuprinsul notelor scrise.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 105 alin. (2) C.pr.civ., întrucât apelanta pârâtă nu a dovedit vătămarea ce i-ar fi fost cauzată.

Prin motivele de apel, pârâta a justificat pretinsa vătămare a drepturilor sale procesuale, pe de o parte, prin nepunerea în discuția părților a necesității, pertinenței și utilității administrării probei cu expertiză contabilă, propusă de către reclamantă prin cererea introductivă, iar pe de altă parte, pârâta s-a considerat vătămată în drepturile sale procesuale pentru faptul că nu a putut propune propriile obiective la efectuarea expertizei contabile. Cu toate acestea, însăși pârâta în  cuprinsul motivelor de apel a menționat că deși obiectivele sale la raportul de expertiză au fost încuviințate de instanță la termenul din data de 08.02.2011, și aduse la cunoștința expertului, cu toate acestea expertul nu a răspuns la ele.

În  consecință, rezultă că drepturile procesuale ale pârâtei au fost respectate, întrucât aceasta a

formulat obiective la raportul de expertiză contabilă, care au și fost comunicate expertului, aspecte ce sunt consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 08.02.2011, necontestate de apelantă și inserate chiar în cuprinsul motivelor sale de apel.

Recurenta a învederat că nu se poate critica prin motivele de apel, iar instanța nu poate analiza în absența unor critici cu un astfel de obiect, faptul că tribunalul nu a analizat din oficiu apărări în interesul pârâtei; mai mult, obiecțiunile pârâtei admise de către prima instanță, reprezentau în realitate apărări ce țineau de aplicarea legii și a clauzelor contractului încheiat între părți (remunerația minimă și scadența remunerațiilor).

Ca atare, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat astfel prevederile art. 295 C.pr.civ., ce impuneau analizarea acestor aspecte în calea de atac, fără trimiterea cauzei spre rejudecare.

În  plus, în mod greșit curtea de apel a apreciat că prima instanță  nu s-ar fi pronunțat cu privire la apărările pârâtei, întrucât prin sentința pronunțată se arată în mod explicit faptul că cererea este întemeiată pe prevederile contractului dintre părți (cele două contracte licență neexclusivă) și pe cele ale metodologiei aplicabile în speță.

Ambele reglementează remunerația minimă și scadența remunerațiilor, fără condiționarea scadenței sau a curgerii penalităților de emiterea vreunei facturi; de altfel, emiterea unei facturi nici nu este posibilă mai înainte a fi cunoscut cuantumul remunerațiilor.

Documentele contabile pe baza cărora urmau a fi determinat remunerațiile erau întocmite și se aflau în posesia pârâtei.

Pe de altă parte, recurenta a menționat și faptul că art. 131

2

alin. (8) din Legea 8/1996 prevede în mod expres faptul că de la remunerațiile stabilite prin metodologii nu pot fi acordate reduceri; în consecință, pârâta nu putea pretinde în mod legal plata unei remunerații minime, mai mici decât remunerația minimă prevăzută de Metodologie; se mai susține de către recurentă că această apărare a sa a fost ignorată de instanța  de apel.

În  cuprinsul motivelor de apel, pârâta a criticat încuviințarea expertizei contabile propuse de reclamantă fără a fi pusă în discuția părților în ședința din data de 12.10.2010, fiind încălcat, în opinia apelantei,  principul contradictorialității.

Cu ocazia analizei acestei critici, instanța de apel a verificat încălcarea normelor de procedură privind încuviințarea și administrarea probelor, ca urmare a faptului că pricina nu ar fi fost strigată la termenul din 12.10.2010 la orele solicitate de către pârâtă, termen la care a fost pusă în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă, concluzionând în mod legal și temeinic că nu poate aprecia dacă dosarul a fost strigat la ora stabilită sau anterior, deoarece  în încheierea de la termenul menționat nu a fost consemnată ora strigării cauzei.

Pe de altă parte, cu toate că nu a fost învestită cu o astfel de cerere, iar apelanta nu a formulat o astfel de critică, instanța de apel s-a pronunțat și cu privire la necesitatea comunicării către pârâtă a cererii precizatoare depuse de către reclamantă  la dosarul cauzei, prin serviciul registratură la data de 6.10.2010, anterior termenului de judecată din data de 12.10.2010,  pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a își pregăti apărarea.

La următorul termen de judecată, din 7.12 2010 în fața tribunalului, pârâta a depus o nouă întâmpinare în raport de precizarea de către reclamantă a cuantumului pretențiilor.

Cu toate că instanța de apel nu a fost învestită cu un motiv de apel referitor la încălcarea prevederilor art.132 alin. (1) partea II-a C.pr.civ.,  iar apelanta nu a invocat încălcarea dreptului său la apărare, înțelegând să uzeze de altfel de dreptul său de a formula întâmpinare fată de cererea precizatoare depusă la data de 06.10.2010,  recurenta consideră că instanța s-a autoînvestit cu analiza unui motiv de apel ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, întrucât reprezintă încălcarea limitelor învestirii sale, contrar prevederilor art. 295, dar și ale art. 129 alin. (6) C.pr.civ.; recurenta încadrează această critică în dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C.pr.civ.

Totodată, instanța de apel a înțeles să se pronunțe încă o dată cu privire la motive de apel cu care nu a fost învestită, analizând omisiunea tribunalului de a se pronunța  cu privire la solicitarea pârâtei de strigare a cauzei pentru termenul din data de 08.02.2011, la orele 13,00 și a reținut că prima instanță nu a reanalizat coordonatele în care proba cu expertiză urma a fi administrată, prin prisma înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă și a recunoașterilor cuprinse în  întâmpinare.

Or, pârâta nu a formulat o astfel de critică prin motivele de apel, ci, dimpotrivă, în cuprinsul motivelor de apel a menționat că obiectivele sale la raportul de expertiză au fost încuviințate la termenul din data de 08.02.2011;   instanța de apel nu se poate substitui apelantei sau oricăreia dintre părțile litigiului, în  exercitarea propriilor drepturi procesuale.

Instanța de apel a stabilit în mod eronat că dreptul de apărare al pârâtei a  fost încălcat, având în vedere că cererea precizatoare a cererii de chemare în judecată nu ar fi fost adusă la cunoștința pârâtei pentru ca aceasta să formuleze eventual apărări; în același timp însă, curtea de apel a consemnat faptul că pârâta a formulat o nouă întâmpinare față de depunerea cererii precizatoare de către  recclamantă.

Față de cele menționate, recurenta a susținut că există o vădită contradicție în cuprinsul considerentelor, atâta vreme cât cererea precizatoare a fost depusă la dosarul cauzei la data de 08.10.2010 (cu șase zile înainte termenului de judecată din 12.10.2010), iar după comunicarea acesteia, pârâta a formulat o nouă întâmpinare; recurenta încadrează această critică în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel nu a luat în considerare recunoașterea parțială a pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată și nici nu a ținut cont de faptul că pârâta-apelantă a înțeles în cele din urmă să solicite doar modificarea, iar nu casarea sentinței apelate (precum în motivele de apel), poziție a apelantei consemnată în încheierea de ședință din 23.10.2012 (admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii parțiale a acțiunii).

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează.

Cu privire la dispozițiile procedurale aplicabile judecății în apel se impune o precizare prealabilă, anume că, cererea de chemare în judecată fiind formulată la data de 19.04.2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (26.11.2010), dispozițiile art. 297 C.pr.civ. incidente ce vor fi avute în vedere în soluționarea prezentului recurs sunt cele din formularea anterioară modificării textului prin actul normativ menționat, dezlegare ce se regăsește și în Decizia nr. 2/2013 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Astfel, art. 297 C.pr.civ. dispune: (1) În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

(2) (...) În acest caz, precum și atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță

a judecat în fond

, instanța de apel,

anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre judecare

.”

În consecință, cum corect a susținut recurenta reclamantă două sunt motivele ce permit instanței de apel soluția desființării sentinței apelate (iar nu a anulării) cu trimiterea cauzei spre rejudecare: soluționarea greșită a procesului de prima instanță fără a intra în judecata fondului și în cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Instanța de apel a reținut însă o serie de neregularități procedurale constând, în esență, în pretinsa încălcare a normele legale ce reglementează dezbaterea contradictorie a tuturor aspectelor cauze, în încuviințarea probelor pentru toate părțile la același moment procesual în condiții de contradictorialitate și cu acordarea tuturor părților a posibilității de a-și proba pretențiile respectiv apărările, precum și în considerarea omisiunii primei instanțe de a insera în considerentele hotărârii motivele însușirii sau înlăturării argumentelor de care părțile s-au folosit, această ultimă constatare conducând curtea de apel la concluzia necercetării fondului cauzei, chiar dacă, în aprecierea instanței de apel, în mod formal instanța de judecată s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată pe fondul ei.

Consecutiv, s-a apreciat că în lipsa oricărei analize a tribunalului cu privire la apărările pe care le primește din partea pârâtei, instanța de apel a constatat că se află în imposibilitatea realizării controlului judiciar, motiv pentru care se impune reluarea judecății la prima instanță.

Înalta Curte constată că deși corect reținute unele dintre neregularitățile procedurale arătate  de instanța de apel (astfel cum se va analiza în continuare), acestea nu erau susceptibile de sancționare pe temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza I C.pr.civ. (neîncadrându-se în niciuna dintre variantele normative ale textului), ci din perspectiva art. 297 alin. (1) teza a II-a C.pr.civ. ca efect al analizării acestor neregularități pe temeiul art. 105 alin. 2 C.pr.civ. și al constatării acestor încălcări ale regulilor de procedură.

În primul rând, potrivit susținerilor recurentei, instanța de apel a reținut încălcarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) pct. 3 și ale art. 132 alin. (2) C.pr.civ., recurenta susținând că o atare analiză depășea limitele învestirii instanței prin motivele de apel; cu toate acestea, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a referit la aceste texte doar pentru demonstrarea încălcării dispozițiilor art. 86 și ale art. 114

1

alin. (2) C.pr.civ., fără a reține și încălcarea celor două norme anterior menționate; prin urmare, se va analiza această critică prin raportare la cele reținute în mod real de instanța de apel, iar nu cele menționate de recurentă, din memoriul de recurs rezultând în mod neechivoc intenția recurentei de a se critica decizia instanței de apel asupra acestei dezlegări.

Înalta Curte, procedând la verificarea acestei susțineri constată că, într-adevăr, prin memoriul de apel apelanta pârâtă nu a formulat astfel de critici, primul dintre motivele de apel concepute de apelant