ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2017

Asupra recursului civil de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. 395/1285/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL, C., D., E. și SC F. SA, prin Sucursala Cluj Napoca, să pronunțe o hotărâre care să țină loc. de contract autentic de vânzare - cumpărare cu privire la imobilele care fac obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nr. 92 din 16 septembrie 2011, respectiv construcția "locuința nr. 21"

și terenul aferent în suprafață de 301 m.p.

Prin sentința civilă nr. 2780 pronunțată la data de 20 octombrie 2015 în Dosarul nr. x/1285/2015 al Tribunalului Specializat Cluj au fost respinse, ca inadmisibile, capetele 1, 2, 4 și 5 din cererea de chemare, ca urmare a admiterii excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești. S-a admis cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL, C., D., E. și SC F. SA, prin Sucursala Cluj Napoca, în limitele rămase ca urmare a admiterii excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești și, în consecință a fost pronunțată o hotărâre care să țină loc. de contract autentic de vânzare - cumpărare cu privire la imobilele care fac obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nr. 92 din 16 septembrie 2011, respectiv construcția "locuința nr. 21"

și terenul aferent în suprafață de 301 m.p. Pârâții SC B. SRL, C., D., E. au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 15.

976 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta F. SA, solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta SC A. SRL.

Prin decizia nr. 843 din 12 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, s-a respins, ca nefondată excepția lipsei de interes a apelantei în formularea apelului, invocată de intimata SC A. SRL; s-a admis apelul declarat de apelanta SC F. SA împotriva sentinței civile nr. 2780 din 20 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, sentință ce a fost schimbată în parte, în sensul că a fost respinsă, ca nefondată, cererea prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc. de contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilele ce fac obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nr. 92 din 16 septembrie 2011, respectiv construcția locuință nr. 21 și terenul aferent în suprafață de 307 m.p.; a fost înlăturată obligația pârâților de plată a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei și s-a păstrat restul dispozițiilor sentinței civile apelate.

Cererea intimatei SC A. SRL de obligare a apelantei SC F. SA la plata cheltuielilor de judecată în apel a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta formulează, în esență, următoarele critici:

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta susține că, instanța de apel a respins greșit excepția inadmisibilității motivului de apel relativ la neplata restului de preț, ca impediment în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc. de act autentic de vânzare cumpărare, invocat de apelanta F. SA, pentru prima dată în apel, încălcând astfel dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului.

În cauză, pârâta F. nu a invocat în apărare, în față instanței de fond, neplata restului de preț ca motiv de respingere a cererii de pronunțare a hotărârii care să țină loc. de contract autentic și nici s-a opus admiterii acestei cereri, context în care apreciază, contrar instanței de apel, că pârâta F. nu era îndreptățită să invoce această apărare, pentru prima oară în apel.

Criticile încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1004, art. 1017 și art. 1022 C. civ. 1864, fiind interpretată greșit clauza 5.1 din promisiunea de vânzare cumpărare, în sensul că obligația transferului dreptului de proprietate asumată de promitenta vânzătoare ar fi afectată de condiția suspensivă privind plata integrală a prețului.

Obligația de transfer a dreptului de proprietate, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, s-a născut în sarcina promitentei vânzătoare la data semnării promisiunii, fără să fie afectată de vreo condiție, respectiv cea de plată a prețului, cum greșit a reținut instanța de apel.

Intimata F., prin notificarea nr. 937 din 02 februarie 2015, a prorogat termenul de plată a prețului până la data la care, imobilul ce formează obiectul litigiului, va fi înscris în cartea funciară, lucru ce nu s-a întâmplat până la data formulării recursului.

Consideră că instanța de apel a apreciat greșit asupra faptului că neachitarea restului de preț constituie un impediment în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, în condițiile în care obligația nu era și nu este exigibilă.

Intimata F. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, față de împrejurarea că susținerile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, iar pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

La aceeași dată, 17 martie 2017, intimata F. SA a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimații B., C., D. și E., prin care a reiterat apărările formulate în întâmpinare.

Procedura derulată în recurs

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. XV coroborate cu dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a dispus întocmirea de către magistratul-asistent a raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 C. proc. civ.

Completul de filtru C4, la data de 20 iunie 2017, a constatat că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia părților cauzei pentru ca acestea să depună la dosar puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părților la data de 27 iunie 2017, conform dovezilor aflate la dosar.

La raportul întocmit, doar intimata-pârâta F. SA a depus la dosar un punct de vedere prin care a susținut neîncadrarea criticilor recurentei în motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

b. Prin încheierea din data de 21 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, reținând dispozițiile art. 493 alin. (5) și (6) și art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamanta SC A. SRL, fixând termen de judecată la 19 octombrie 2017 cu citarea părților, în ședință publică.

Examinând hotărârea atacată, având în vedere raportul întocmit asupra admisibilității în principiu și limita impusă de criticile de recurs susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va constată că recursul formulat de reclamanta SC A. SRL este nefondat, pentru considerentele care succed:

Printr-un prim motiv de recurs înscris în art. 488 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a invocat nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor înscrise în art. 478 alin. (2) C. proc. civ., susținând că s-a apreciat eronat că textul legal ar permite invocarea de către apelanta-pârâtă a oricăror motive ori mijloace de apărare noi în apel, astfel cum a fost și cea referitoare la neplata restului de preț ca impediment la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc. de act autentic de vânzare-cumpărare.

Critica recurentei este nefondată, deoarece instanța de apel a realizat examinarea cauzei în limitele devoluțiunii din apel, astfel cum acestea sunt stabilite prin art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Este cunoscut faptul că, devoluțiunea care poate fi realizată în cadrul căii de atac de reformare a apelului, aceasta rămâne guvernată, la fel ca în C. proc. civ. din 1865, de două reguli fundamentale: tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum quantum iudicatum.

Astfel, potrivit normelor C. proc. civ., limitele efectului devolutiv ale apelului sunt determinate, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat (art. 477) și, pe de altă parte, de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță (art. 478). Astfel, este firesc ca, în apel, să nu poată fi schimbat cadrul procesual stabilit de la prima instanță, respectiv calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici să nu poată fi formulate pretenții noi.

Plecând de la regulile care consacră limitele devoluțiunii apelului sus evocate, contrar susținerilor recurentului, curtea de apel a reținut corect, în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., că textul normativ permite invocarea unor apărări noi și prin motivarea apelului, de vreme ce interpretarea gramaticală a textului denotă faptul că dispoziția legală cuprinde o enumerare alternativă și nu cumulativă, legiuitorul folosind conjuncțiile sau și ori atunci când a stipulat că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Având în vedere instituirea limitării menționate, trebuie semnalat faptul că același text normativ dă posibilitatea instanței de apel să încuviințeze, de pildă, și administrarea de probe a căror necesitate rezultă din dezbateri, prerogativă de natură a-i asigura deplinul control al derulării procesului și finalizării sale legale și temeinice, deoarece aceste motive și mijloace de apărare noi față de cele de care partea s-a prevalat la prima instanță sunt legate, în general, de argumentele redate și raționamentul dezvoltat de instanță în considerentele hotărârii, de care părțile iau cunoștință, în mod necesar, după închiderea dezbaterilor la prima instanță, prin comunicarea hotărârii și pe care pot să le combată prin intermediul criticilor formulate în calea de atac. Astfel, în privința administrării de noi probe, acestea pot fi încuviințate de instanța de apel, în măsura în care constată necesitatea administrării lor pentru dezbateri, urmând a determina care este natura acestor probe noi și până la ce limită pot fi acestea încuviințate.

Prin urmare, partea care justifică un interes are posibilitatea de a declara calea de atac a apelului motivată de argumente care nu au fost invocate și discutate în fața primei instanțe, atât timp cât finalitatea urmărită de legiuitor, astfel cum rezultă din alin. (3) al art. 478 C. proc. civ., este aceea ca noile motive sau apărări să nu conducă la schimbarea cadrului procesual prestabilit în fața instanței de fond, respectiv să nu ducă la schimbarea calității părților, a cauzei sau obiectului cererii deduse judecății sau la formularea unei noi pretenții în apel.

Printr-un alt motiv de nelegalitate recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1004, art. 1017 și art. 1022 C. civ. 1864 în raport de conținutul clauzei 5.1 din promisiunea de vânzare-cumpărare potrivit căreia obligația de transfer a dreptului de proprietate asumată de promitenta-vânzătoare s-a născut în sarcina promitentei-vânzătoare la data semnării promisiunii, fără să fie afectată de vreo condiție suspensivă, respectiv cea a plății integrale a prețului de către promitenta-cumpărătoare.

Criticile formulate, deși sunt susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, astfel încât motivul de recurs evocat nu este incident și nu poate conduce la casarea deciziei atacate.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în mod judicios instanța de apel a analizat natura și înțelesul clauzei contractuale 5.1 din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 92 din 16 septembrie 2011, dând, astfel, corect eficiență juridică acesteia în conformitate cu voința internă a părților contractante, dat fiind faptul că, potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ. (de la 1864), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

În cuprinsul clauzei, a cărei interpretare este contestată de recurentă, părțile contractante au stipulat că "dreptul de proprietate asupra bunului imobil (construcție + terenul aferent acesteia) ce face obiectul prezentei promisiuni se va transfera de la promitentul-vânzător la promitentul-cumpărător la data semnării de către părți a contractului definitiv de vânzare-cumpărare în forma autentică, condiționat de plata integrală a prețului aferent obiectului contractului, stipulat la capitolul IV, cel târziu până la data de 25 septembrie 2014".

Or, situația de fapt reținută în cauză, ce nu mai poate fi reevaluată față de structura actuală a căii de atac a recursului, denotă împrejurarea că instanța de apel a analizat clauza contractuală din perspectiva efectelor și consecințelor pe care aceasta le generează în privința executării unor prestații specifice contractului pe care părțile s-au obligat să îl încheie în viitor.

Prin urmare, față de dispozițiile contractuale și efectele urmărite de părți, corelat cu normele legale aplicabile în cauză, instanța de apel a reținut corect că obligația de transfer a dreptului de proprietate ce revine promitentului-vânzător este condiționat de plata integrală a prețului aferent obiectului contractului, fiind vorba de o condiție suspensivă a cărei neîndeplinire îndrituiește intimatul-cesionar F. SA să o invoce.

În acest context sunt nefondate și alegațiile recurentei relativ la ordinea în care obligațiile corelative ale părților trebuiau executate în sensul că obligația inițială de plată a prețului care trebuia executată mai întâi s-a modificat ulterior, prin proprogarea termenului de plată a restului de preț stabilită prin notificarea nr. 937 din 02 februarie 2015, respectiv până la momentul înscrierii imobilului în cartea funciară, termen care nu s-ar fi împlinit nici până în prezent.

Or, chiar și în ipoteza în care s-ar da semnificație ideii acreditate de recurentă, proprogarea termenului de plată a diferenței de preț până la înscrierea imobilului în cartea funciară nu afectează, cum corect a reținut și instanța de apel, existența, conținutul și efectele condiției suspensive a plății integrale a prețului anterior transferului dreptului de proprietate, astfel cum s-a stipulat în cuprinsul clauzei contractuale 5.1 a cărei neîndeplinire (opusă în cauză de către intimata-cesionară) conduce, într-adevăr, la respingerea pretențiilor formulate în cauză.

În consecință, constatându-se că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale ce guvernează materia, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs subsumate art. 488 pct. 5 și 9 C. proc. civ., drept pentru care în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 843 din 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 843 din 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2017.