ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1494/2015

Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. 3316/1285/2011, reclamanta SC F.D.C.I. SRL, în contradictoriu cu pârâții G.P. și H.A. a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 147.058,57 lei reprezentând valoarea îmbogățirii fără cauză, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 1929 din 2 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. 3316/1285/2011 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC F.D.C.I. SRL în contradictoriu cu pârâții G.P. și H.A., care au fost obligați să plătească, în solidar, reclamantei suma de 127.372,3 lei cu titlu de despăgubiri, precum și suma de 9.163,44 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr. 88/2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 7434/117/2005 a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții G.P. și H.A. împotriva pârâților L.D.R., L.R. și SC F.D.C.I. SRL și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta L.D.R., în calitate de mandatară a reclamantei H.A. și a defunctei H.E.M., pârâtul L.R., autentificat sub nr. 217 din 28 februarie 2003 de BNP K.A.B. cu privire la imobilul construcție situat în Cluj-Napoca, str. I., jud. Cluj înscris în CF Cluj x1 nr. top x2; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta L.D.R., în calitate de mandatară a reclamantei H.A.

și a defunctei H.E.M. și L.R. autentificat sub nr. 1048/ 21 aprilie 2004 de BNP C.D.C. având ca obiect dreptul special de folosință asupra imobilului înscris în CF Cluj x1 nr. top x2 compus din curte și grădină în suprafață de 369 stjp, echivalentul a 1328 mp; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul L.R., prin mandatar L.D.R. și pârâta SC F.D.C.I. SRL, autentificat sub nr. 2276 din 8 iulie 2003 de BNP M.L. având ca obiect imobilul înscris în CF Cluj x1 nr. top x2, constând din construcție și drept de superficie pe teren; s-a dispus rectificarea CF Cluj x1 Cluj prin radierea înscrierilor din coala B 14-16, 19-22 coala C și restabilirea situației anterioare.

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta SC F.D.C.I. SRL pentru constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 217 din 28 februarie 2003, precum și a mandatului acordat de L.R. mamei sale L.D.R., pentru înstrăinarea imobilului situat în Cluj-Napoca, str. I. Prin Decizia civilă nr. 317/A din 19 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții L.R. și SC F.D.C.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 88 din 26 februarie 2008, astfel încât la momentul pronunțării acestei hotărâri, soluția primei instanțe a rămas definitivă. Prin Decizia nr. 434 din 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost respinse recursurile declarate de pârâții L.R.

și SC F.D.C.I. SRL împotriva hotărârii pronunțate în stadiul procesual al apelului. A mai reținut instanța că, reclamanta SC F.D.C.I. SRL a avut calitatea de proprietar al imobilului situat în Cluj-Napoca, str. I. de la data de 8 iulie 2003, când a cumpărat imobilul de la L.R. și până la momentul soluționării definitive a litigiului având ca obiect nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la acest imobil, respectiv 19 noiembrie 2008. În intervalul de timp în care imobilul s-a aflat în proprietatea reclamantei, aceasta a asigurat servicii de pază ale imobilului, fiind încheiate cu SC T.S. SA contractele privind prestarea serviciilor de pază nr. 1004 din 11 mai 2004 și nr. 1188 din 27 iulie 2005. Conform art. 5 din contractul nr. 1004 din 11 mai 2004 prețul serviciilor de pază a fost stabilit la 936 euro/lună + TVA, ulterior, prin actul adițional din 1 martie 2005 prețul fiind modificat la suma de 756 euro/lună + TVA.

Obiectul acestui contract l-a reprezentat asigurarea serviciilor de pază prin asigurarea unui post de pază cu program de lucru 24 ore din 24. Conform art. 5 din contractul din 27 iulie 2005 prețul serviciilor prestate a fost stabilit la 42 euro/lunar + TVA, iar obiectul acestui din urmă contract l-a reprezentat numai monitorizarea imobilului și intervenția rapidă în vederea legitimării și reținerii persoanelor aflate în perimetrul supravegheat. Față de aceste considerentele, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este fondată în parte, numai în ceea ce privește pretenția constând în restituirea cheltuielilor necesare făcute pentru paza bunului și pentru plata impozitelor.

Restul pretențiilor formulate, deși conform clauzelor contractuale încheiate cu prestatorul serviciului de pază, au legătură cu paza imobilului, totuși în cauză nu s-a dovedit în mod efectiv că toate cheltuielile pretinse, aferente utilităților, au avut o legătură cu paza bunului, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 1345 C. civ. s-a dispus obligarea pârâților G.P. și H.A. să plătească, în solidar, reclamantei numai suma de 127.372,3 lei cu titlu de despăgubiri. Împotriva Sentinței civile nr. 1929 din 2 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj au declarat apel H.A. și G.P. solicitând admiterea apelului, anularea sentinței instanței de fond, prin admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj, iar pe fondul cauzei, admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 143/2013 din 7 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Cluj-Napoca, iar prin Decizia nr. 2113 din 10 iunie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei SC F.D.C.I. SRL, fiind casată decizia cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 85 din 26 ianuarie 2015 a respins apelul declarat de apelanții-pârâți H.A. și G.P. împotriva Sentinței civile nr. 1929 din 02 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3316/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care i-a obligat să plătească intimatei-reclamante SC F.D.C.I.

SRL suma de 5580 lei, cheltuieli de judecată în apel. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, reclamanta SC F.D.C.I. SRL a fost evinsă, respectiv a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. I. și, în același timp a luat naștere obligația de garanție a vânzătorului. Ca efect al obligației de garanție, vânzătorul este obligat să restituie cumpărătorului cheltuielile necesare și utile pe care acesta le-a făcut în legătură cu acel bun, obligație care este impusă de dispozițiile art. 1345 C. civ. Deoarece de aceste cheltuieli profită terțul evingător, în cazul de față pârâților, aceștia sunt ținuți să-l despăgubească pe cumpărător cu valoarea acestor cheltuieli, chiar dacă între aceștia nu a existat un raport juridic direct.

Cheltuielile necesare sunt cele făcute pentru conservarea bunului, astfel că, pentru a intra în categoria acestor cheltuieli este necesar ca în lipsa acestora conservarea bunului să nu poată fi realizată. Cheltuielile utile sunt acelea care, deși nu sunt necesare, au ca efect sporul de valoare sau creșterea gradului de utilitate a bunului, iar din această perspectivă instanța de apel a apreciat că sumele pretinse de reclamantă se încadrează în categoria cheltuielilor necesare.

De asemenea și cheltuielile pentru plata impozitului reprezintă cheltuieli necesare, deoarece în lipsa plății acestora conservarea bunului nu ar fi fost posibilă, existând posibilitatea ca, în vederea executării silite a obligației de plată a acestor impozite, bunul să facă obiectul unei executări silite care este incompatibilă cu conservarea bunului, ori împrejurarea că în raport de calitatea proprietarului imobilului valoarea impozitului este diferită, această împrejurare deși reală nu poate fi opusă reclamanților. Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că prin declararea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, ca efect al restituirii prestațiilor și repunerii părților în situația anterioară se impune restituirea cheltuielilor avansate cu plata impozitului imobilului, ori din perspectiva transpunerii juridice a părților în situația anterioară perfectării actului anulat se impune restituirea cheltuielilor legate de plata impozitului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâții G.P. și H.A. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Criticile recurenților se referă la faptul că cele două instanțe au avut în vedere obligația de garanție reglementată de dispozițiile art. 1345 C. civ., constatând că aceste cheltuieli profită pârâților, în calitate de terți evingători, fiind astfel ținuți să-l despăgubească pe cumpărătorul evins, iar instanța de apel a reținut și îmbogățirea fără justă cauză legat de plata impozitului, constatând că intimata a fost de bună-credință și a avansat cheltuielile necesare conservării bunului.

În opinia recurenților această motivare este contradictorie, subzistând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru că, pe de o parte, reține că pârâții s-au îmbogățit fără justă cauză, iar pe de altă parte reține că plata impozitului era necesară pentru ca intimata - proprietar aparent - să nu fi fost executată silit, astfel că, din motivarea hotărârilor nu rezultă în ce constă îmbogățirea fără justă cauză.

O altă critică se referă la faptul că instanța de apel nu a analizat critica privind obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 127.372,3 lei, deși intimata a solicitat instanței - prin precizarea de acțiune depusă la termenul din 1 noiembrie 2011 - obligarea la plata despăgubirilor în cote egale și nici nu a arătat care este motivul pentru care intimata, în calitate de creditor, ar fi îndreptățită să ceară oricărei părți executarea integrală a prestației care formează obiectul obligației raportat și la faptul că pârâții au devenit coproprietari asupra imobilului în cote egale.

În acest sens, recurenții consideră că instanța trebuia să soluționeze procesul raportându-se la obiectul acestuia, astfel cum a fost precizat de către reclamantă prin acțiunea sa, instanța neputând depăși limitele cadrului procesual stabilit de către reclamantă, în scopul de a acorda mai mult sau mai puțin decât s-a cerut, după cum nu poate da nici altceva decât s-a cerut, motiv de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. O altă critică vizează pretenția reclamantei constând în restituirea cheltuielilor necesare făcute pentru paza bunului și pentru plata impozitelor, în condițiile în care actul de dobândire al intimatei a fost desființat retroactiv, constatându-se astfel că nu a fost niciodată proprietar, iar în ceea ce privește obligarea la plata impozitului, instanța de apel în mod greșit a menținut această soluție, în contextul în care recurenții erau scutiți de la plata impozitului.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28 mai 2015, intimata-reclamantă SC F.D.C.I. SRL a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâții G.P. și H.A. este fondat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În susținerea acestui motiv de recurs, pârâții consideră că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel cumulează condițiile celor două temeiuri evocate, respectiv obligația de garanție pentru evicțiune și îmbogățirea fără justă cauză.

Observând considerentele deciziei atacate se constată că aceasta cuprinde motive contradictorii, întrucât cele două instanțe și-au fundamentat soluțiile pe obligația de garanție pentru evicțiune prevăzută de dispozițiile art. 1345 C. civ., care este o obligație contractuală, iar îmbogățirea fără justă cauză este întotdeauna subsidiară acțiunii contractuale, iar coexistența celor două temeiuri este exclusă și prin urmare, trebuia analizată acțiunea pe temeiul indicat, care presupunea verificarea unor condiții de admisibilitate. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Din sinteza argumentării acestui motiv de recurs se poate observa că a fost vizată ipoteza a doua a motivului de nelegalitate menționat. În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenții consideră că instanța de apel nu a analizat critica formulată în apel cu privire la obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 127.372,3 lei, deși intimata a solicitat instanței - prin precizarea de acțiune - obligarea la plata despăgubirilor în cote egale. Din analiza considerentelor deciziei atacate, Înalta Curte constată că într-adevăr instanța de apel nu și-a fundamentat temeiul solidarității, nefiind cercetat acest motiv de apel, instanța nearătând de unde rezultă obligația solidară pasivă instituită în sarcina pârâților.

În acest sens, se apreciază ca fiind fondate criticile formulate în cauză, având în vedere că din considerentele deciziei pronunțate se constată că soluția de respingere a apelului pârâților nu este susținută de probele din dosar, instanța de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită. Așa fiind, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile dezvoltate de recurenți circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., sens în care se impune completarea probatoriului în vederea unei interpretări judicioase și coroborate a întregului material probator administrat în raport de normele legale incidente, urmând ca celelalte critici evocate de părți să fie analizate de către instanța de trimitere.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâții G.P. și H.A. împotriva Deciziei civile nr. 85 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții G.P. și H.A. împotriva Deciziei civile nr. 85 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015. Procesat de GGC - NN