ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3180/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă formulată la 12 mai 2009, reclamanta SC C. CLUJ SA Cluj Napoca a solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile în sumă de 1.851.511,60 lei reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat societății prin restituirea către foștii proprietari a imobilului construcție și teren situat în Cluj Napoca, județul Cluj și a sumei de 180.000 Euro reprezentând câștig nerealizat reprezentând contravaloarea locațiunii imobilului pe ultimii 3 ani. În drept, a invocat dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Prin sentința comercială nr. 2997 din 13 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 1596/1285/2009 s-a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei SC C. SA și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei A.V.A.S.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C. CLUJ SA Cluj Napoca în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a respins excepțiile și pe fond a reținut că p rin sentința civilă nr. 580 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 3928/117/2007, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.S. împotriva pârâtei SC C. SA și s-a dispus anularea Deciziei nr. 4411 din 9 august 2007 emisă de pârâtă, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a imobilului construcție și teren în suprafață de 280 mp situat în Cluj Napoca, județul Cluj, identificat în C.F.

114035 Cluj Napoca, nr.top 335/1 (filele 17 – 18). Reclamanta a invocat faptul că pârâta a săvârșit o faptă ilicită, faptă care constă în vânzarea acțiunilor pe care A.P.A.P.S. (actuala A.V.A.S.) le deținea la SC C. SA , deși aceasta avea cunoștință de notificarea formulată de B.S. în condițiile Legii nr. 10/2001. Prin fapta săvârșită de pârâtă, reclamanta a pretins că i s-a produs un prejudiciu care constă în valoarea imobilului ce a fost restituit în natură, la care se adaugă beneficiul nerealizat pe ultimii trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată. A .P.A.P.S, în prezent A.V.A.S., a procedat la vânzarea acțiunilor pe care statul le deținea la SC C. SA în exercitarea atribuțiilor legale pe care această instituție le avea.

Astfel, conform art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 88/1997 care reglementează privatizarea societăților comerciale, A.P.A.P.S. avea atribuții în legătură cu privatizarea societăților comerciale la care statul avea calitatea de acționar sau asociat. Conform art. 5 din O.U.G. nr. 88/1997 A.P.A.P.S. este o instituție de interes public care acționează pentru diminuarea implicării în economie a statului și a autorităților administrației publice locale, prin vânzarea acțiunilor acestora. În calitate de instituție publică implicată, A.P.A.P.S. efectuează vânzarea, la prețul de piață, a acțiunilor emise de societățile comerciale, această activitate fiind o componentă a procesului de privatizare.

Procesul de privatizare al societăților comerciale și implicit, activitatea de vânzare a acțiunilor deținute de stat la aceste societăți, nu sunt întrerupte ca urmare a formulării de către persoanele îndreptățite a unor cereri de restituire în natură a imobilelor aflate în patrimoniul societăților comerciale și care sunt sub incidența Legii nr. 10/2001. De altfel, Legea nr. 10/2001 nu reglementează o suspendare a procesului de privatizare sau o interzicere a vânzării acțiunilor pe care statul le deține la societățile comerciale în situația în care este formulată o notificare prin care se solicită restituirea în natură a unui imobil aflat în patrimoniul unei societăți comerciale supuse privatizării.

Astfel, chiar și în ipoteza în care A.P.A.P.S., ale cărei atribuții sunt exercitate în prezent de A.V.A.S., ar fi avut cunoștință de notificarea trimisă de fostul proprietar tabular în baza Legii nr. 10/2001, prin vânzarea acțiunilor deținute de stat la SC C. SA în cursul anului 2001, nu au fost încălcate dispozițiile legale în vigoare la data vânzării, astfel încât nu se poate susține că pârâta a săvârșit o faptă ilicită. Dimpotrivă, după cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 580 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 3928/117/2007 și ale deciziei civile nr. 23/A/2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, reclamanta a fost cea care nu a respectat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu a soluționat notificarea trimisă de B.S.

și înregistrată la data de 5 aprilie 2001. Abia după pronunțarea sentinței civile nr. 422/a/C/2007, în dosarul nr. 9899/117/2006 al Tribunalului Cluj prin care reclamanta SC C. SA a fost obligată să se pronunțe prin decizie motivată asupra notificării formulate de B.S., în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a emis Decizia nr. 4411 din 9 august 2007 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, decizie care a fost anulată de instanța de judecată deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Astfel, reclamanta a întârziat în mod nejustificat soluționarea cererii de restituire a imobilului care s-a aflat în patrimoniul său, iar prin acest fapt restituirea nu s-a efectuat în perioada de timp în care statul deținea încă un procent de 6,385 % din acțiunile societății reclamante și de asemenea, reclamanta nu a mai putut beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru acest imobil în condițiile art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/ 1997 , în forma în vigoare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 137/2002. Astfel, conform acestei dispoziții legale, instituțiile publice implicate asigurau repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 188/2010 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, apelul declarat, ca neîntemeiat și cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prima instanță a interpretat și aplicat corespunzător, în cauză, dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 raportat la situația de fapt din care rezultă că reclamanta a întârziat în mod nejustificat soluționarea cererii de restituire a imobilului care s-a aflat în patrimoniul său, iar prin acest fapt restituirea nu s-a efectuat în perioada de timp în care statul deținea încă un procent de 6,385 % din acțiunile societății reclamante și astfel, reclamanta nu mai poate beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru acest imobil în condițiile art. 32 4 din O.U.G. 88/1997, în forma în vigoare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 137/2002.

Ca urmare, reclamanta a formulat recurs, în termen, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea în totalitate a deciziei recurate în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. După expunerea situației de fapt a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 incidente în cauză câtă vreme singurele condiții cerute de actul normativ sunt ca privatizarea societății să fi avut efectiv loc prin implicarea instituției de stat și că bunul a cărui contravaloare se cere să fi fost restituit către fostul proprietar, neavând relevanță juridică buna sau reaua-credință a societății în privința restituirii în natură a bunului, circumstanțele cauzei civile privind retrocedarea bunului imobil neavând legătură cu prezentul litigiu și neputând impieta asupra obligației prevăzute de lege de plată a despăgubirilor.

A mai arătat că este greșită și reținerea potrivit căreia în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale deoarece prin vânzarea acțiunilor deținute la societate în cadrul procesului de privatizare, A.P.A.P.S., iar ulterior pârâta A.V.A.S. în calitate de succesoare, nu a încălcat dispozițiile legale în vigoare la data vânzării. Or, raționamentul este greșit deoarece prin acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 nu se atacă un act sau o operațiune și nu se valorifică drepturi în legătură cu derularea procesului de privatizare, ceea ce interesează în cauză, fiind întrunirea celor două condiții deja arătate. Sub acest aspect, a arătat că nici instanța de fond, nici instanța de apel nu a luat în considerare situația juridică a societății care a luat ființă ca societate cu capital integral de stat, acționarul unic la momentul constituirii fiind Statul Român.

Acesta a înstrăinat treptat cota de acțiuni deținute la capitalul social al recurentei – reclamante, în 3 etape, respectiv în anul 1991, în baza, apoi în 1993 prin actul de cesiune din data de 3 octombrie 1997 și ulterior prin actul de cesiune din data de 30 mai 2002, astfel că reținând și faptul restituirii bunului către adevăratul proprietar s-au creat premisele pentru antrenarea răspunderii intimatei – pârâte, art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 modificată menținând aplicarea dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 pentru contractele de vânzare – cumpărare acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002 – ceea ce în cauză se regăsește. Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se găsește nefondat. Temeiul legal al acțiunii îl constituie art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 potrivit căruia instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizate prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, natura răspunderii fiind una legală, specială și nu delictuală. Potrivit art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 s-a menținut aplicarea acestui text de lege doar pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002. Este adevărat că, în privința condițiilor necesare pentru a opera această răspundere, care este o răspundere legală specială, așa cum s-a arătat deja, trebuie ca privatizarea să fi avut loc prin implicarea unei autorități de stat și ca bunul a cărui contravaloare se cere să fi fost retrocedat fostului proprietar.

Pentru a putea însă analiza dacă sunt întrunite aceste condiții, trebuie verificată incidența în cauză a dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 față de situația de fapt rezultată din actele dosarului și aplicarea acestei legi în timp. Or, privatizarea societății comerciale în cauză a avut loc în 3 etape, prin acte de cesiune de acțiuni, în 1991 în baza Legii nr. 58/1991, în 13 octombrie 1997 în baza Legii nr. 55/1995 și, după apariția Legii nr. 137/2002, în 30 mai 2002 în baza O.U.G. nr. 54/1998, iar retrocedarea imobilului a avut loc prin hotărâre judecătorească irevocabilă în 2008. Față de această situație și având în vedere că art. 30 din Legea nr. 137/2002 menține de la data intrării sale în vigoare aplicabilitatea art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997 numai pentru contractele de privatizare încheiate anterior acestei date, rezultă că art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 nu poate constitui temei legal pentru acțiunea de față introdusă după data intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, deoarece privatizarea s-a finalizat conform legislației în vigoare prin încheierea unui ultim contract după această dată, actele de cesiune acțiuni (vânzare), emise anterior acestei date, fiind deja executate, sintagma din art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 – „societățile comerciale privatizate” trebuind a fi înțeleasă prin raportare la art. 30 din Legea nr. 137/2002 ca însemnând înstrăinarea în totalitate a capitalului social prin contracte încheiate și executate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002, iar – „în curs de privatizare”, ca însemnând contracte încheiate anterior acestei date a căror executare se derulează și după această dată – ceea ce în cauză nu se regăsește.

În acest context, de fapt, instanțele au analizat răspunderea pârâtei și s-au raportat și la situația rezultată din dosarul având ca obiect retrocedarea imobilului și la culpa societății deținătoare a imobilului, reclamantă în cauză, constând tocmai în nerezolvarea în termen util a notificării făcute în temeiul Legii nr. 10/2001, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, când societatea comercială nu era privatizată integral și nicidecum nu s-au avut în vedere alte condiții străine de natura cauzei privind obligația de despăgubire. Pentru toate aceste considerente, hotărârea instanței de apel este legală și va fi menținută, iar recursul va fi respins, potrivit art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. CLUJ SA CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 188/2010 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.