ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3180/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3180/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă

formulată la 12 mai 2009, reclamanta SC C. CLUJ SA Cluj Napoca a solicitat în

contradictoriu cu

A.V.A.S. obligarea acesteia la

plata despăgubirilor civile în sumă de 1.851.511,60 lei reprezentând

echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat societății prin restituirea către

foștii proprietari a imobilului construcție și teren situat în

Cluj

Napoca, județul Cluj și a sumei de 180.000 Euro reprezentând câștig nerealizat

reprezentând contravaloarea locațiunii imobilului pe ultimii 3 ani.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997.

Prin sentința

comercială nr. 2997 din 13 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj

în dosarul nr. 1596/1285/2009 s-a

respins excepția

lipsei calității procesual active a reclamantei SC C. SA și excepția lipsei

calității procesual pasive a pârâtei A.V.A.S. S-a respins ca neîntemeiată

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C. CLUJ SA Cluj

Napoca în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a respins excepțiile și pe fond a reținut că

p

rin sentința civilă nr. 580 din

30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 3928/117/2007,

a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.S.

împotriva pârâtei

SC C. SA

și s-a dispus anularea Deciziei nr. 4411 din 9

august 2007 emisă de pârâtă, s-a dispus restituirea în natură în favoarea

reclamantului a imobilului construcție și teren în suprafață de 280 mp situat

în Cluj Napoca, județul Cluj, identificat în C.F. 114035 Cluj Napoca, nr.top

335/1 (filele 17 – 18).

Reclamanta a invocat faptul că pârâta a săvârșit o faptă

ilicită, faptă care constă în vânzarea acțiunilor pe care A.P.A.P.S. (actuala

A.V.A.S.) le deținea la

SC C. SA

, deși aceasta avea

cunoștință de notificarea formulată de B.S. în condițiile Legii nr. 10/2001.

Prin fapta săvârșită de pârâtă, reclamanta a pretins că i s-a produs un

prejudiciu care constă în valoarea imobilului ce a fost restituit în natură, la

care se adaugă beneficiul nerealizat pe ultimii trei ani anteriori formulării

cererii de chemare în judecată.

A

.P.A.P.S,

în prezent A.V.A.S., a procedat la vânzarea acțiunilor pe care statul le

deținea la SC C. SA în exercitarea atribuțiilor legale pe care această

instituție le avea. Astfel, conform art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 88/1997 care

reglementează privatizarea societăților comerciale, A.P.A.P.S. avea atribuții

în legătură cu privatizarea societăților comerciale la care statul avea

calitatea de acționar sau asociat.

Conform art. 5 din

O.U.G. nr. 88/1997 A.P.A.P.S. este o instituție de interes public care

acționează pentru diminuarea implicării în economie a statului și a

autorităților administrației publice locale, prin vânzarea acțiunilor acestora.

În calitate de instituție publică implicată, A.P.A.P.S. efectuează vânzarea, la

prețul de piață, a acțiunilor emise de societățile comerciale, această

activitate fiind o componentă a procesului de privatizare. Procesul de

privatizare al societăților comerciale și implicit, activitatea de vânzare a

acțiunilor deținute de stat la aceste societăți, nu sunt întrerupte ca urmare a

formulării de către persoanele îndreptățite a unor cereri de restituire în

natură a imobilelor aflate în patrimoniul societăților comerciale și care sunt

sub incidența Legii nr. 10/2001. De altfel, Legea nr. 10/2001 nu reglementează

o suspendare a procesului de privatizare sau o interzicere a vânzării

acțiunilor pe care statul le deține la societățile comerciale în situația în

care este formulată o notificare prin care se solicită restituirea în natură a

unui imobil aflat în patrimoniul unei societăți comerciale supuse privatizării.

Astfel, chiar și în ipoteza în care A.P.A.P.S., ale cărei atribuții sunt

exercitate în prezent de A.V.A.S., ar fi avut cunoștință de notificarea trimisă

de fostul proprietar tabular în baza Legii nr. 10/2001, prin vânzarea

acțiunilor deținute de stat la SC C. SA în cursul anului 2001, nu au fost

încălcate dispozițiile legale în vigoare la data vânzării, astfel încât nu se

poate susține că pârâta a săvârșit o faptă ilicită.

Dimpotrivă, după cum

rezultă din considerentele

sentinței

civile nr. 580 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul

nr. 3928/117/2007 și ale deciziei civile nr. 23/A/2009, pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, reclamanta a fost cea care nu a respectat dispozițiile Legii nr. 10/2001

și nu a soluționat notificarea trimisă de B.S. și înregistrată la data de 5

aprilie 2001. Abia după pronunțarea sentinței civile nr. 422/a/C/2007, în

dosarul nr. 9899/117/2006 al Tribunalului Cluj prin care reclamanta SC C. SA a

fost obligată să se pronunțe prin decizie motivată asupra notificării formulate

de B.S., în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a emis Decizia nr. 4411 din 9

august 2007 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a

imobilului, decizie care a fost anulată de instanța de judecată deoarece a fost

dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Astfel, reclamanta a

întârziat în mod nejustificat soluționarea cererii de restituire a imobilului care

s-a aflat în patrimoniul său, iar prin acest fapt restituirea nu s-a efectuat

în perioada de timp în care statul deținea încă un procent de 6,385 % din

acțiunile societății reclamante și de asemenea, reclamanta nu a mai putut

beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru acest imobil în condițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/

1997

,

în forma în vigoare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 137/2002.

Astfel, conform acestei dispoziții legale, instituțiile publice implicate

asigurau repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate

sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a

bunurilor imobile preluate de stat.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel reclamanta solicitând admiterea acestuia și schimbarea

hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost

formulată.

Prin decizia civilă

nr. 188/2010 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, s-a respins, apelul declarat, ca neîntemeiat

și cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prima instanță a interpretat

și aplicat corespunzător, în cauză, dispozițiile art. 32

4

din O.U.G.

nr. 88/1997 raportat la situația de fapt din care rezultă că

reclamanta a întârziat în mod

nejustificat soluționarea cererii de restituire a imobilului care s-a aflat în

patrimoniul său, iar prin acest fapt restituirea nu s-a efectuat în perioada de

timp în care statul deținea încă un procent de 6,385 % din acțiunile societății

reclamante și astfel, reclamanta nu mai poate beneficia de acordarea unor

despăgubiri pentru acest imobil în condițiile art. 32

4

din O.U.G.

88/1997, în forma în vigoare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 137/2002.

Ca urmare, reclamanta

a formulat recurs, în termen, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea în totalitate a deciziei

recurate în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

După expunerea

situației de fapt a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 incidente în cauză câtă

vreme singurele condiții cerute de actul normativ sunt ca privatizarea

societății să fi avut efectiv loc prin implicarea instituției de stat și că

bunul a cărui contravaloare se cere să fi fost restituit către fostul

proprietar, neavând relevanță juridică buna sau reaua-credință a societății în

privința restituirii în natură a bunului, circumstanțele cauzei civile privind

retrocedarea bunului imobil neavând legătură cu prezentul litigiu și neputând impieta

asupra obligației prevăzute de lege de plată a despăgubirilor.

A mai arătat că este

greșită și reținerea potrivit căreia în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

răspunderii delictuale deoarece prin vânzarea acțiunilor deținute la societate

în cadrul procesului de privatizare,

A.P.A.P.S., iar

ulterior pârâta A.V.A.S. în calitate de succesoare, nu a încălcat dispozițiile

legale în vigoare la data vânzării.

Or, raționamentul

este greșit deoarece prin acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile

art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 nu se atacă un act sau o operațiune

și nu se valorifică drepturi în legătură cu derularea procesului de

privatizare, ceea ce interesează în cauză, fiind întrunirea celor două condiții

deja arătate.

Sub acest aspect, a

arătat că nici instanța de fond, nici instanța de apel nu a luat în considerare

situația juridică a societății care a luat ființă ca societate cu capital

integral de stat, acționarul unic la momentul constituirii fiind Statul Român.

Acesta a înstrăinat treptat cota de acțiuni deținute la capitalul social al

recurentei – reclamante, în 3 etape, respectiv în anul 1991, în baza, apoi în

1993 prin actul de cesiune din data de 3 octombrie 1997 și ulterior prin actul

de cesiune din data de 30 mai 2002, astfel că reținând și faptul restituirii

bunului către adevăratul proprietar s-au creat premisele pentru antrenarea

răspunderii intimatei – pârâte, art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002

modificată menținând aplicarea dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr.

88/1997 pentru contractele de vânzare – cumpărare acțiuni încheiate înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002 – ceea ce în cauză se regăsește.

Intimata a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

Temeiul legal al

acțiunii îl constituie art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 potrivit

căruia instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate

societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizate

prin restituirea către foștii

proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, natura răspunderii fiind una

legală, specială și nu delictuală.

Potrivit art. 30

alin. (3) din Legea nr. 137/2002 s-a menținut aplicarea acestui text de lege

doar pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002.

Este adevărat că, în

privința condițiilor necesare pentru a opera această răspundere, care este o

răspundere legală specială, așa cum s-a arătat deja, trebuie ca privatizarea să

fi avut loc prin implicarea unei autorități de stat și ca bunul a cărui

contravaloare se cere să fi fost retrocedat fostului proprietar.

Pentru a putea însă

analiza dacă sunt întrunite aceste condiții, trebuie verificată incidența în

cauză a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 față de

situația de fapt rezultată din actele dosarului și aplicarea acestei legi în

timp.

Or, privatizarea

societății comerciale în cauză a avut loc în 3 etape, prin acte de cesiune de

acțiuni, în 1991 în baza Legii nr. 58/1991, în 13 octombrie 1997 în baza Legii

nr. 55/1995 și, după apariția Legii nr. 137/2002, în 30 mai 2002 în baza O.U.G.

nr. 54/1998, iar retrocedarea imobilului a avut loc prin hotărâre

judecătorească irevocabilă în 2008.

Față de această

situație și având în vedere că art. 30 din Legea nr. 137/2002 menține de la

data intrării sale în vigoare aplicabilitatea art. 32

4

din O.U.G.

nr. 88/1997 numai pentru contractele de privatizare încheiate anterior acestei

date, rezultă că art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 nu poate constitui

temei legal pentru acțiunea de față introdusă după data intrării în vigoare a

Legii nr. 137/2002, deoarece privatizarea s-a finalizat conform legislației în

vigoare prin încheierea unui ultim contract după această dată, actele de

cesiune acțiuni (vânzare), emise anterior acestei date, fiind deja executate,

sintagma din art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 – „societățile comerciale

privatizate” trebuind a fi înțeleasă prin raportare la art. 30 din Legea nr. 137/2002

ca însemnând înstrăinarea în totalitate a capitalului social prin contracte

încheiate și executate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002, iar –

„în curs de privatizare”, ca însemnând contracte încheiate anterior acestei

date a căror executare se derulează și după această dată – ceea ce în cauză nu

se regăsește.

În acest context, de

fapt, instanțele au analizat răspunderea pârâtei și s-au raportat și la

situația rezultată din dosarul având ca obiect retrocedarea imobilului și la

culpa societății deținătoare a imobilului, reclamantă în cauză, constând tocmai

în nerezolvarea în termen util a notificării făcute în temeiul Legii nr. 10/2001,

deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, când societatea

comercială nu era privatizată integral și nicidecum nu s-au avut în vedere alte

condiții străine de natura cauzei privind obligația de despăgubire.

Pentru toate aceste

considerente, hotărârea instanței de apel este legală și va fi menținută, iar

recursul va fi respins, potrivit art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

C. CLUJ SA CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 188/2010 din 7 decembrie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 octombrie 2011.