ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2187/2019

Asupra recursului civil de față:

Prin Decizia civilă nr. 180/A din 23 mai 2007, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul declarat de reclamantul A. și intervenienta B. împotriva Sentinței civile nr. 185 din 8 martie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/2006, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis, în totalitate, acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâtei SC C. SA București, precum și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta B. împotriva aceleiași pârâte și, în consecință:

S-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului și a intervenientei a parcelei cu nr. top. nou x în suprafață de 235 mp, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. exp. D., parte integrantă din prezenta decizie; a fost stabilit dreptul reclamantului și intervenientei la despăgubiri bănești în valoare de 69.246,2 RON pentru terenul în suprafață de 145 mp nerestituit în natură; a fost menținută dispoziția privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1.776 RON reclamantului și intervenientei și a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC C. SA București împotriva aceleiași sentințe.

În pronunțarea acestei soluții, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a reținut "în aplicarea disp.art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".

Reținând obligativitatea acestei decizii pentru instanțe, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel a reținut că hotărârea primei instanțe sensul de a nu soluționa notificarea pe fond este greșită, astfel încât, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamantului și intervenientei a fost admis, hotărârea atacată fiind schimbată, în sensul pronunțării unei soluții pe fondul cererii de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Relativ la starea de fapt, instanța de apel a apreciat că aceasta a fost corect reținută de prima instanță.

Astfel, având în vedere raportul de expertiză întocmit de ing. exp. D., Curtea de Apel apreciază că terenul în suprafață de 235 mp, neafectat de construcții, dar afectat de rețele publice de apă, canalizare, termoficare și electricitate, poate fi restituit în natură, chiar raportat la art. 10.3. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora "în toate cazurile entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuala a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenta pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existenta și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constata astfel de situații, restituirea în natura se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane".

Aceasta, deoarece, pe de o parte, expertul s-a exprimat în acest sens, iar, pe de altă parte, câtă vreme aceste utilități pot fi exploatate cât timp terenul aparține unei societăți comerciale cu capital mixt, la fel de bine vor putea fi exploatate și dacă terenul este restituit foștilor proprietari. În plus, așa cum rezultă din anexa 1 la suplimentul la raportul de expertiză, terenul restituibil în natură, având nr. top nou x, conform propunerii din raport, este situat în prelungirea terenului neexpropriat de la reclamant și intervenientă, respectiv a parcelei cu nr. top x, pe care se află și casa lor (str. x), și acest teren fiind străbătut de rețeaua publică de apă rece. Pentru diferența de teren de 145 mp, urmează a fi acordate măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri bănești, raportat la valoarea de circulație a terenului stabilită prin raportul de expertiză, de 477,56 RON, respectiv un total de 69.246,2 RON.

Aceasta, deoarece, deși potrivit disp. art. 3 lit. a), art. 5 și art. 12 alin. (3) și (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent ce pot fi acordate pentru imobilele nerestituibile în natură sunt titlurile de despăgubire, ce reprezintă certificate emise de Cancelaria Primului Ministru prin Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță și care urmează a fi exersate prin conversie în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", neputând fi înstrăinate prin acte între vii anterior conversiei lor în acțiuni.

Fondul " Proprietatea", conform art. 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se constituie în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, iar, potrivit art. 12 alin. (4) al aceluiași titlu, în termen de 30 de zile de la constituire, acest fond va iniția procedura legală necesară pentru admiterea acțiunilor acestuia la tranzacționare pe piața operată de Bursa de Valori București, astfel încât dobânditorii acestora să poată dispune de acțiuni, prin vânzare, în orice moment, în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, privind piața de capital, a legislației aplicabile pieței de capital și a reglementărilor emise sau aprobate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Potrivit jurisprudenței CEDO în aplicarea art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1, din care cităm doar cauza Sebastian Taub contra României, soluționată prin hotărârea din 12 octombrie 2006, o astfel de reparație nu este una efectivă, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la un bun, în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1. Aceasta, deoarece, Fondul "Proprietatea" a fost înscris în Registrul Comerțului București la 29 decembrie 2005 și, conform unui calendar prevăzut de lege, acțiunile ce puteau fi obținute din martie 2006 prin conversiunea titlurilor de despăgubire, ar fi fost cotate la bursă abia în decembrie 2006.

Întrucât Fondul "Proprietatea" nu funcționează de o manieră susceptibilă să asigure o indemnizație efectivă, aceasta echivalează cu o absență totală a indemnizației în sensul legislației interne, reglementare incompatibilă cu respectarea dreptului la bunuri garantat prin art. 1 al Protocolului nr. 1.

Prin urmare, în condițiile în care, potrivit art. 20 alin. (3) din Constituția României, atunci când există o neconcordanță între legislația internă și pactele ori tratatele privind drepturile și libertățile fundamentale, au prioritate reglementările internaționale, instanța va înlătura legislația internă ce nu acordă o despăgubire efectivă și, aplicând art. 1 din Protocolul 1, apreciază că singura măsură reparatorie prin echivalent posibilă este aceea din dreptul comun, constând în sume de bani, așa cum rezultă din Capitolul VII Despre efectele obligațiilor, din Titlul III Despre contracte și convenții al Cărții a III-a Despre diferitele moduri în care se dobândește proprietatea a C. civ.

În consecință, în baza art. 296 C. proc. civ., apelul reclamatului și intervenientei a fost admis în sensul solicitat în principal, iar cel al pârâtei respins ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2019, pârâtă SC C. SA a solicitat lămurirea dispozitivului cu privire la întinderea și modul de aplicare a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2005, privind și pe E. (moștenitoare după reclamantul apelant A.-decedat), pe intervenienta apelantă B., în nume propriu și în calitate de moștenitoare după reclamantul apelant A.-decedat, precum și pe pârâta intimată SC C. SA - Sucursala 2 Cluj.

În motivarea cererii de lămurire s-a arătat că, la prima punere în executare a hotărârii în anul 2009, împotriva pârâtei, dispozitivul Deciziei civile nr. 180/2007 a fost lămurit de Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 129/A din 16 aprilie 2009, în sensul că debitorul creanței de 69.246,2 RON, este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Petenta a arătat că se impune lămurirea dispozitivului cu privire la întinderea acestuia, cu privire la valoarea măsurilor reparatorii și a modului de aplicare a dispozitivului, în sensul de a se arăta cum se exercită acest drept de creanță, constatat în patrimoniul contestatorului și intervenientei prin decizie, precum și dacă decizia este sau nu susceptibilă de executarea efectivă sau dreptul de creanță și dacă se exercită în raport de persoana responsabilă stabilită de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea de ședință din 4 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de E. și B. și a respins cererea formulată de apelanta pârâtă SC C. SA privind lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2005.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 129/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, a fost soluționată cererea formulată de contestatoarea SC C. SA București, fiind lămurit înțelesul dispozitivului Deciziei civile nr. 180 din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în sensul că debitorul creanței de 69.246,2 RON, este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în faza execuțională.

Decizia civilă nr. 129/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost casată, prin Decizia nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, rejudecând cauza, a respins contestația la titlu formulată de contestatoarea SC C. SA București.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că pârâtei SC C. SA București îi revenea obligația de a achita reclamantului și intervenientei despăgubirile bănești de 69.246,2 RON pentru terenul în suprafața de 145 mp, nerestituit în natură, după cum îi revin și celelalte obligații stabilite prin dispozitiv.

Curtea de Apel a reținut că, puterea de lucru judecat "res iudicata pro veritate habetur" este reglementată de C. proc. civ. ca o prezumție legală irefragabilă, ca o excepție de fond, preemtorie și absolută.

Pentru a exista putere de lucru judecat trebuie să existe triplă identitate de părți, de obiect și de cauză. Astfel, Curtea a constat că sunt îndeplinite cele trei elemente, respectiv părțile sunt aceleași, obiectul cererii este același având în vedere că și prin prezenta cerere se solicită de către aceeași parte lămurirea dispozitivului cu privire la întinderea și modul de aplicare a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2005. Cea de a treia cerință, respectiv cauza juridică, este îndeplinită, aceasta fiind reprezentată de instituția sau categoria juridică, ori de principiul de drept substanțial, pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa, în raport de împrejurările de fapt evocate în cauză.

Cum reclamantul pretinde prin prezenta cerere lămurirea dispozitivului cu privire la întinderea și modul de aplicare a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2005, cerere identică cu cererea soluționată prin Decizia civilă nr. 129/A din 16 aprilie 2009, cerința identității cauzei s-a apreciat a fi îndeplinită în cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC C. SA București.

În motivarea cererii de recurs se susține, în esență, că în mod eronat a fost reținută autoritatea de lucru judecat în privința cererii de lămurire a dispozitivului cu privire la întinderea și modul de aplicare a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007, în sensul că aceasta ar fi identică cu o cerere anterioară, respinsă, ce a format obiectul contestației la titlu prin care s-a solicitat lămurirea înțelesului dispozitivului aceleași decizii.

Arată că, dispozitivul respectivei decizii, prin care a fost respinsă cerea de lămurire nu a clarificat nimic, dimpotrivă a creat și o mai mare confuzie asupra naturii juridice a raporturilor juridice supuse judecații de fond, denaturând pricina și creând un nou raport juridic reglementat de legea specială între apelant și pârâtă și care nu a făcut obiectul judecații de fond sau dezbătută în vreun fel, respectiv că s-ar fi solicitat prin contestația formulată, în baza Legii nr. 10/2001, plata vreunei despăgubiri de la recurentă.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare sau rejudecând fondul cererii de lămurire să dispuneți prin dispozitiv lămurirea dispozitivului, în raport de dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001 cu privire la întinderea și modul de aplicare a dispozitivului, inclusiv modalitatea de exercitare sau valorificare a dreptului stabilit din dispozitivul Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 care "stabilește dreptul reclamantului și intervenientei la despăgubiri bănești în valoare de 69.246,2 RON pentru terenul de 145 mp nerestituit în natură" și, mai ales, dacă este susceptibil de executare silita aceasta parte a dispozitivului sau cum poate fi valorificat.

Se reiterează faptul că pricina vizează o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, de acordare a unor măsuri reparatorii într-o procedură specială, respectiv o contestație care se judecă în contradictoriu cu unitatea deținătoare fără a fi necesară introducerea în cauză a statului român, deoarece legiuitorul a stabilit chiar în textul legii speciale obligația statului român de a plăti despăgubiri persoanelor îndreptățite prejudiciate prin preluările abuzive, respectiv de a acorda măsurile reparatorii în formele prevăzute de lege. Mai mult, legiuitorul a stabilit nu doar persoana responsabilă și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat, dar, mai ales, a stabilit entitățile prin care urmează a se plăti masurile reparatorii.

Ca atare, tot legiuitorul a exclus citarea sau introducerea în cauza a statului român indiferent de entitatea care l-ar reprezenta în cadrul procedurii contestației întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, stabilind ca judecarea se va face numai în contradictoriu cu unitatea deținătoare în calitate de intimată (pârâtă).

Situația specială din punct de vedere procedural al părții pârâte, chiar și în ipoteza în care entitățile prin care statul urma să acorde măsuri reparatorii în echivalent nu există sau nu funcționează, nu transformă însă aceste litigii în acțiuni de drept comun, deoarece elementele esențiale ale raportului juridic dedus judecații sunt prestabile de lege și nu se schimba, respectiv: fapta, făptuitorul, prejudiciul și legătura de cauzalitate.

Considerentele Deciziei din recurs nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a ICCJ, prin care s-a respins cererea de lămurire, sunt generice și nu clarifică raportul juridic stabilit în baza Legii nr. 10/2001. Cum dispozitivul hotărârii a cărei lămurire a fost solicitat a rămas identic, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a hotărârii de respingere a recursului de către Înalta Curte și Casație, prin Decizia civilă nr. 3807 din 10 iunie 2008. Mai mult, considerentele Deciziei civile nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a ICCJ sunt situate în afara cadrului reglementat de Legea nr. 10/2001 și nu pot avea autoritate de lucru judecat cată vreme nu au fost integrate într-o forma minimală în dispozitivul hotărârii de lămurire care să îl facă apt de executare silită.

Apreciază că autoritatea de lucru judecat nu poate opera, fiind necesar a fi clarificată normă juridică incidentă și a se lămuri modul de valorificare a dreptului la despăgubiri bănești constatat. Or, ceea ce s-a executat este, așa cum au reținut toate instanțele implicate în executarea silită a fost un dispozitiv completat de niște considerente ale unei hotărâri de respingere a cererii de lămurire a înțelesului acelui dispozitiv, nesusceptibil de executare, care au modificat în substanța sa raportul juridic dedus judecații.

Solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat, deoarece conduce la recunoașterea creării unui nou raport juridic instituit prin considerentele Deciziei civile nr. 3663 din 12 septembrie 2013 pronunțată de ICCJ, cu depășirea competențelor generale ale instanțelor judecătorești.

Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA București pentru considerentele care succed:

Din istoricul istoricului demersurilor judiciare derulate între părțile litigante, rezultă următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 185/C/2007 din data de 8 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/2005, pârâta C. SA a fost obligată la soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantul A. și intervenienta B., privitoare la un teren cu suprafața de 380 mp. A fost obligată de asemenea pârâta la plata sumei de 1.776 RON către reclamant și intervenientă, cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamant și intervenientă a fost admis, prin Decizia civilă nr. 180/A/2007 din data de 23 mai 2007 Curtea de Apel Cluj dispunând restituirea în natură în favoarea reclamantului și a intervenientei a unei suprafețe de teren de 235 mp, identificată conform unui raport de expertiză, pentru restul de 145 mp fiind stabilit dreptul reclamantului și intervenientei la despăgubiri bănești în valoare de 69.246,2 RON. A fost menținută obligația de plată a cheltuielilor de cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.776 RON.

Recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei Curții de Apel Cluj a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3807 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca urmare a contestației la titlu formulată de SC C. SA, prin Decizia nr. 129/A/2009, Curtea de Apel Cluj admite contestația la titlu și lămurește înțelesul dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în sensul că debitorul creanței de 69,246,2 RON este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Statul Român, care a fost respins, pentru lipsa calității procesuale active, prin Decizia nr. 932 din 4 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Statul român a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 129/A/2009 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a lămurit dispozitivului Deciziei nr. 180 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Cluj.

Prin Decizia civila nr. l/AR/2011 a Curții de Apel Cluj din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revizuire formulată de Statul român împotriva Deciziei nr. 129/A/2009 prin care s-a lămurit dispozitivul Deciziei nr. 180/2007 a Curții de Apel Cluj.

Prin Decizia nr. 2928 din 2 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul formulat de Statul roman, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 1/AR/2011 a Curții de Apel Cluj, a fost modificată decizia atacata, în sensul că a fost admisă cererea de revizuire formulata de Statul român și s-a dispus anularea Deciziei civile nr. 129/A/2009 a Curții de Apel Cluj și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

În rejudecarea contestației la titlu, prin Decizia civila nr. 127/A/2012 din 7 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj lămurește înțelesul dispozitivului Deciziei civile nr. 180 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, în sensul că debitorul creanței de 69.246,2 RON este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. Împotriva acestei decizii a formulat recurs Statul român.

Prin Decizia nr. 3663 din 12 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul declarat de Statul român împotriva Deciziei civile nr. 127/A/2012 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, casează decizia atacată și rejudecând cauza, respinge contestația la titlu formulată de contestatoarea C. SA, instanța supremă reținând, în pronunțarea acestei decizii, că instanța de apel a reținut nelegal existența unor obligații în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, câtă vreme dispozitivul hotărârii este clar și neechivoc, în sensul că pârâtei SC C. SA București îi revenea obligația de a achita reclamantului și intervenientei despăgubirile bănești în valoare de 69.246,2 RON pentru terenul în suprafață de 145 mp nerestituit în natură, după cum îi revin și celelalte obligații stabilite în dispozitiv.

Ca urmare a demarării procedurii executării silite, debitoarea S.C. C. S.A. a formulat contestație la executare, printre motivele invocate de contestatoare fiind și aspecte referitoare la inexistența obligației sale de plată a sumei de bani.

Prin Sentința civilă nr. 3353 din 7 mai 2018 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București, în Dosarul nr. x/2017, se admite, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea C. SA, instanța anulează, în parte, actele de executare, în ceea ce privește executarea silită a creanței în sumă de 1.776 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și admite, în parte, cererea de întoarcere a executării silite și obligă intimații la plata către contestatoare a sumei de 63,32 RON, reprezentând onorariu executor corespunzător creanței în sumă de 1.776 RON. Totodată, instanța respinge în rest contestația la executare și cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel SC C. SA, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 720 A din 14 martie 2019 pronunțată de Tribunalului București.

Derularea și finalizarea acestor proceduri judiciare relevă împrejurarea că recurenta a solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, prin utilizarea procedurii contestației la titlu în baza art. 399 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 3663 pronunțată la data de 12 septembrie 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2009, a fost admis recursul declarat de Statul român împotriva Deciziei civile nr. 127/A/2012 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, a fost casată decizia atacată și, în urma rejudecării cauzei, s-a respins contestația la titlu formulată de contestatoarea C. S.A., privind lămurirea înțelesului dispozitivului Deciziei nr. 180 din 23 mai 2007 a Curții de apel Cluj.

În prezenta cauză, prin cererea din 22 aprilie 2019, SC C. SA a solicitat lămurirea dispozitivului cu privire la întinderea și modul de aplicare a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte reține că instanța de apel a reținut corect că, cererea de lămurire, întemeiată pe dispozițiile art. *281

1

C. proc. civ., care face obiectul prezentului litigiu, este identică și are aceeași finalitate cu cererea formulată de recurentă și care a fost soluționată, irevocabil, prin Decizia nr. 3663 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2009 prin care a fost soluționată contestația la titlu formulată de C. SA privind Decizia nr. 180/A/2007 a Curții de Apel Cluj.

Cum prin cererea de față se solicită lămurirea și întinderea dispozitivului aceleiași decizii cu privire la debitorul obligației de plată a despăgubirilor bănești rezultate din Decizia nr. 180/A/2007 a cărei lămurire se solicită, rezultă că, prin hotărârea atacată, instanța a reținut corect incidența autorității de lucru judecat, astfel încât nu mai pot fi repuse în discuție și analizate problemele care au fost tranșate, în mod irevocabil, de către instanțele judecătorești.

Referitor la debitorul obligației de plată, prin Decizia civilă nr. 3663/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă a reținut, cu ocazia soluționării contestației la titlu a Deciziei civile nr. 180/2007 a Curții de Apel Cluj, că nu există nicio obligație în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, câtă vreme dispozitivul hotărârii a cărei lămurire se cere este clar și neechivoc, în sensul că pârâtei SC C. SA București îi revine obligația de a achita reclamantului și intervenientei despăgubirile bănești în valoare de 69.246,2 RON pentru terenul în suprafață de 145 mp nerestituit în natură, după cum îi revin și celelalte obligații stabilite în dispozitiv.

În realitate, criticile din cuprinsul cererii de recurs formulată de C. SA sunt critici aduse Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2005, în privința modului în care a fost dezlegat raportul juridic obligațional, precum și Deciziei civile nr. 3663 din din 12 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2009, vizând modul în care instanța supremă a reținut că dispozitivul hotărârii a cărei lămurire se solicită și prin cererea de față, este clar și neechivoc, în sensul că C. SA este entitatea care trebuie să achite suma de 69.264,2 RON către intimați. Or, aceste critici tind a transforma, în mod nepermis, prezenta cale de atac într-o cale de atac de reformare împotriva unor decizii irevocabile, ceea ce este inadmisibil.

Mai mult, intimații au pornit și finalizat executarea creanței rezultată din cuprinsul titlului executoriu, reprezentat de Decizia nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, situație față de care solicitarea privind lămurirea dispozitivului hotărârii respective nu mai poate fi realizată în procedura reglementată de art. *281

1

C. proc. civ., partea interesată având deschisă numai calea contestației la executare, care a fost uzitată de SC C. SA și finalizată prin pronunțarea Sentinței civile nr. 3353 din 7 mai 2018 a Judecătoriei Sector 6 București, rămasă definitivă.

În consecință, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA București împotriva încheierii din 4 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțată în Dosar nr. x/2005 și să oblige recurenta la plata către intimați a sumei de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA București împotriva Încheierii din 4 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțată în Dosar nr. x/2005.

Obligă recurenta să plătească intimaților suma de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2019.

GGC - LM