ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6082/2007

Deliberând asupra recursului de față

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

V.C. a chemat în judecată C.N.I. C.

SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea

primei pârâte la restituirea cotei ideale de ¼ din dreptul de

proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 1242 Oradea cu nr.top. 336,

aflat în Oradea, fost înscris în C.F. nr. 15137 Oradea, sistată, cu nr.top.

759, cum și rectificarea inscripțiilor de sub B 1 și B 2 din C.F. nr. 1242

Oradea în sensul înscrierii cotei de ¼ din dreptul de proprietate asupra

imobilului în favoarea autorului V.E., urmând ca diferența de ¾ să

rămână în favoarea vechilor proprietari.

În motivarea acțiunii reclamanta a

învederat că de la autorul V.E. a cărui succesoare era, cota de ¼ din

imobilul în litigiu a fost preluată de stat în baza Decretului nr. 111/1950

prin sentința civilă nr. 6412/1963 a fostului Tribunal popular al raionului

Oradea.

Pentru restituirea în natură a cotei

ideale de ¼ din imobil a notificat C.N.I. C. SA, care prin Hotărârea

Comitetului de direcție nr. 172 din 21 ianuarie 2003 i-a respins-o motivat de

faptul că nu ar fi depus pentru dovedirea proprietății actul care a stat la

baza intabulării în C.F. a dreptului pretins, iar restituirea în natură nu era

posibilă.

S-a conchis ca în baza art. 36 alin.

(3) și (4) din Legea nr. 10/2001 notificarea să fie trimisă Prefecturii

municipiului București.

Or, înscrierea în C.F. a dreptului

de proprietate în cotă de ¼ în favoarea autorului V.E., făcea dovada

deplină a acestui drept așa cum rezultă și din Legea nr. 7/1996 a cadastrului, iar

existența pe teren a unor construcții edificate de pârâtă nu împiedică

restituirea în natură a porțiunii de teren corespunzătoare cotei de ¼ cu

atât mai mult cu cât au fost edificate fără autorizație și oricum nu ocupă

întreg terenul.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 634 din 24 iunie 2004 a respins acțiunea cu motivarea

că terenul în litigiu înscris în C.F. nr. 1242 Oradea cu nr.top. 336 constituie

proprietatea SC C. SA, pe el fiind amplasată construcția în care își desfășoară

activitatea C.N.I. C. SA I.V. și SC M. SRL.

În aceste condiții, conform art. 18

din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 9 din H.G. nr. 614/2001, măsurile

reparatorii se stabilesc numai prin echivalent și anume când imobilul a fost

transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat. Dar

chiar reclamanta a solicitat în subsidiar despăgubiri în valoare de 160.000

dolari SUA.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia nr. 222/A din 7 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamanta V.C. împotriva sentinței nr. 634 din 24 iunie 2004 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, care și-a însușit considerentele instanței de

fond.

În contra menționatei decizii a

declarat recurs V.C. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând în esență că în cauză fiind vorba de o situație

particulară de tipul celei reglementate de art. 4 din Legea nr. 10/2001, textul

legal menționat este aplicabil, urmând ca după retrocedarea în natură a cotei

de ¼ din teren, delimitarea proprietății să se facă prin ieșirea din

indiviziune, cu atât mai mult cu cât terenul de la nr. top. 759 nu este

integral acoperit de construcții.

Mai mult, prin Decizia nr. 517/1965

emisă de fostul Sfat popular al orașului Oradea prin care imobilul în litigiu a

fost preluat de stat, s-a făcut precizarea că imobilul înscris în C.F. nr. 1716

Oradea cu nr.top. 759 în proporție de ¼ are corespondent în teren fără

construcții în suprafață de 215 mp. De asemenea, în procesul verbal de punere

în posesie în baza sentinței civile nr. 6412/1963 a fostului Tribunal popular

al orașului Oradea, s-a făcut mențiunea că la acel moment pe nr. top. 759 nu

exista nici o construcție, terenul fiind viran. Această situație se regăsește

și în prezent.

Pe de altă parte în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, acest text având

în vedere exclusiv construcțiile iar nu și terenurile.

Împrejurarea că reclamanta a

acceptat în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu putea

conduce la respingerea cererii de restituire în natură, cât timp principiul

instituit de menționata lege este acela al retrocedării în natură a imobilelor

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Recursul este fondat pentru motivele

ce se succed.

Din dosar a rezultat că ambele

instanțe, de fond și de apel, și-au întemeiat soluția de respingere a cererii

de restituire în natură a cotei de ¼ din terenul înscris în C.F. nr. 124

a Oradea cu nr. top. 336, formulată de V.C. prin notificare, pe dispozițiile

art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, ce reglementează situația imobilului

„transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat,

dacă părțile nu au convenit altfel”.

Din modul de redactare al textului

menționat, rezultă că în ce privește condiția „transformării” imobilului,

acesta se referă la un imobil construcție și trebuie interpretat în sensul unei

modificări de structură de ordin material pentru a crea aparența unei

construcții noi.

Or, reclamanta a solicitat prin

notificare restituirea în natură a unei cote de ¼ dintr-un teren înscris

în C.F. nr. 1242 Oradea cu nr. top. 336 preluat abuziv de stat și prin urmare

textul legal evocat nu este aplicabil, astfel că sub acest aspect soluția

instanțelor este lipsită de suport legal.

În adevăr, raportat la situația de

fapt stabilită, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 9 și art. 10 din

Legea nr. 10/2001 care instituie principiul restituirii în natură a imobilelor

preluate abuziv indiferent în posesia cui se află și reglementează cazurile și

condițiile în care această restituire are loc, cu mențiunea că întinderea

restituirii în natură depinde de titlul de proprietate prezentat de persoana

îndreptățită.

În speță, reclamanta a probat cu

extrasul de C.F. nr. 15137 Oradea cu nr.top.759, că autorul său V.E. era

proprietarul unei cote de ¼ din terenul de 865 mp diferența de ¾

aparținând statului cu titlu de donație (f. 4 – 5 dos. nr. 3078/c/2003).

Ulterior, în baza sentinței civile nr.6412/1963 a fostului Tribunal popular al

raionului Oradea, statul și-a intabulat dreptul de proprietate și asupra cotei

de ¼ ce a aparținut lui V.E. (f. 78 dos nr. 23520/1/2003).

Pentru aducerea la îndeplinire a

menționatei sentințe a fost emisă decizia nr. 517 din 23 iulie 1965 de către

fostul Comitet executiv al Sfatului popular al orașului Oradea în care s-a

precizat că în ceea ce privește cota de ¼ din imobilul situat în Oradea,

înscris în C.F. nr. 1716 Oradea cu nr.top. 759, aceasta reprezintă teren fără

construcții în suprafață de 215 mp (f. 8 dos. nr. 23250/1/2005) și a fost

trecut în administrarea ILL Oradea.

Prin urmare, prin decizia

administrativă de preluare de către stat a cotei de ¼ din terenul în

discuție, s-a precizat și cât reprezintă această cotă din întreaga suprafață de

teren, cum și faptul că aceasta era liberă de construcții.

Împrejurarea că ulterior, pe

întregul teren de 865 mp au fost edificate mai multe construcții nu era de

natură a conduce la concluzia că reclamantei i se cuveneau doar măsuri

reparatorii în echivalent, întrucât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 i se putea restitui partea de teren rămasă liberă în limita cotei de

¼ ce a deținut-o autorul său.

În adevăr, textul legal evocat,

făcând aplicarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate

abuziv, limitează restituirea în natură la acea suprafață de teren care nu este

ocupată de construcții sau de amenajări de utilitate publică.

În baza acestui text legal, în cauză

se impune identificarea prin expertiză tehnică a terenului solicitat, a

vecinătăților, a destinației actuale pentru a se putea stabili dacă acesta este

liber de construcții sau de amenajări de interes public, și pe cale de

consecință dacă se poate dispune restituirea în natură și în ce suprafață sau

dimpotrivă, dacă reclamanta este îndrituită numai la măsuri reparatorii în

echivalent.

Numai după administrarea acestei

probe, ce se poate completa și cu alte dovezi cu înscrisuri și chiar o

cercetare locală dacă acest mijloc de probă apare necesar, se poate decide

natura măsurii reparatorii la care reclamanta este îndrituită.

Față de cele ce preced recursul

urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza instanței de apel

pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta V.C. împotriva deciziei nr. 222 A din 7 martie 2005 a Curții de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru conflicte de muncă asigurări

sociale, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecare apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2007.