ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6082/2007

Deliberând asupra recursului de față în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: V.C. a chemat în judecată C.N.I. C. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea primei pârâte la restituirea cotei ideale de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 1242 Oradea cu nr.top. 336, aflat în Oradea, fost înscris în C.F. nr. 15137 Oradea, sistată, cu nr.top. 759, cum și rectificarea inscripțiilor de sub B 1 și B 2 din C.F. nr. 1242 Oradea în sensul înscrierii cotei de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea autorului V.E., urmând ca diferența de ¾ să rămână în favoarea vechilor proprietari. În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că de la autorul V.E.

a cărui succesoare era, cota de ¼ din imobilul în litigiu a fost preluată de stat în baza Decretului nr. 111/1950 prin sentința civilă nr. 6412/1963 a fostului Tribunal popular al raionului Oradea. Pentru restituirea în natură a cotei ideale de ¼ din imobil a notificat C.N.I. C. SA, care prin Hotărârea Comitetului de direcție nr. 172 din 21 ianuarie 2003 i-a respins-o motivat de faptul că nu ar fi depus pentru dovedirea proprietății actul care a stat la baza intabulării în C.F. a dreptului pretins, iar restituirea în natură nu era posibilă. S-a conchis ca în baza art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 notificarea să fie trimisă Prefecturii municipiului București. Or, înscrierea în C.F.

a dreptului de proprietate în cotă de ¼ în favoarea autorului V.E., făcea dovada deplină a acestui drept așa cum rezultă și din Legea nr. 7/1996 a cadastrului, iar existența pe teren a unor construcții edificate de pârâtă nu împiedică restituirea în natură a porțiunii de teren corespunzătoare cotei de ¼ cu atât mai mult cu cât au fost edificate fără autorizație și oricum nu ocupă întreg terenul. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 634 din 24 iunie 2004 a respins acțiunea cu motivarea că terenul în litigiu înscris în C.F. nr. 1242 Oradea cu nr.top. 336 constituie proprietatea SC C. SA, pe el fiind amplasată construcția în care își desfășoară activitatea C.N.I. C. SA I.V.

și SC M. SRL. În aceste condiții, conform art. 18 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 9 din H.G. nr. 614/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent și anume când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat. Dar chiar reclamanta a solicitat în subsidiar despăgubiri în valoare de 160.000 dolari SUA. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 222/A din 7 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta V.C. împotriva sentinței nr. 634 din 24 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, care și-a însușit considerentele instanței de fond.

În contra menționatei decizii a declarat recurs V.C. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că în cauză fiind vorba de o situație particulară de tipul celei reglementate de art. 4 din Legea nr. 10/2001, textul legal menționat este aplicabil, urmând ca după retrocedarea în natură a cotei de ¼ din teren, delimitarea proprietății să se facă prin ieșirea din indiviziune, cu atât mai mult cu cât terenul de la nr. top. 759 nu este integral acoperit de construcții. Mai mult, prin Decizia nr. 517/1965 emisă de fostul Sfat popular al orașului Oradea prin care imobilul în litigiu a fost preluat de stat, s-a făcut precizarea că imobilul înscris în C.F.

nr. 1716 Oradea cu nr.top. 759 în proporție de ¼ are corespondent în teren fără construcții în suprafață de 215 mp. De asemenea, în procesul verbal de punere în posesie în baza sentinței civile nr. 6412/1963 a fostului Tribunal popular al orașului Oradea, s-a făcut mențiunea că la acel moment pe nr. top. 759 nu exista nici o construcție, terenul fiind viran. Această situație se regăsește și în prezent. Pe de altă parte în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, acest text având în vedere exclusiv construcțiile iar nu și terenurile. Împrejurarea că reclamanta a acceptat în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu putea conduce la respingerea cererii de restituire în natură, cât timp principiul instituit de menționata lege este acela al retrocedării în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Recursul este fondat pentru motivele ce se succed.

Din dosar a rezultat că ambele instanțe, de fond și de apel, și-au întemeiat soluția de respingere a cererii de restituire în natură a cotei de ¼ din terenul înscris în C.F. nr. 124 a Oradea cu nr. top. 336, formulată de V.C. prin notificare, pe dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, ce reglementează situația imobilului „transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părțile nu au convenit altfel”. Din modul de redactare al textului menționat, rezultă că în ce privește condiția „transformării” imobilului, acesta se referă la un imobil construcție și trebuie interpretat în sensul unei modificări de structură de ordin material pentru a crea aparența unei construcții noi.

Or, reclamanta a solicitat prin notificare restituirea în natură a unei cote de ¼ dintr-un teren înscris în C.F. nr. 1242 Oradea cu nr. top. 336 preluat abuziv de stat și prin urmare textul legal evocat nu este aplicabil, astfel că sub acest aspect soluția instanțelor este lipsită de suport legal. În adevăr, raportat la situația de fapt stabilită, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001 care instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv indiferent în posesia cui se află și reglementează cazurile și condițiile în care această restituire are loc, cu mențiunea că întinderea restituirii în natură depinde de titlul de proprietate prezentat de persoana îndreptățită.

În speță, reclamanta a probat cu extrasul de C.F. nr. 15137 Oradea cu nr.top.759, că autorul său V.E. era proprietarul unei cote de ¼ din terenul de 865 mp diferența de ¾ aparținând statului cu titlu de donație (f. 4 – 5 dos. nr. 3078/c/2003). Ulterior, în baza sentinței civile nr.6412/1963 a fostului Tribunal popular al raionului Oradea, statul și-a intabulat dreptul de proprietate și asupra cotei de ¼ ce a aparținut lui V.E. (f. 78 dos nr. 23520/1/2003). Pentru aducerea la îndeplinire a menționatei sentințe a fost emisă decizia nr. 517 din 23 iulie 1965 de către fostul Comitet executiv al Sfatului popular al orașului Oradea în care s-a precizat că în ceea ce privește cota de ¼ din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F.

nr. 1716 Oradea cu nr.top. 759, aceasta reprezintă teren fără construcții în suprafață de 215 mp (f. 8 dos. nr. 23250/1/2005) și a fost trecut în administrarea ILL Oradea. Prin urmare, prin decizia administrativă de preluare de către stat a cotei de ¼ din terenul în discuție, s-a precizat și cât reprezintă această cotă din întreaga suprafață de teren, cum și faptul că aceasta era liberă de construcții. Împrejurarea că ulterior, pe întregul teren de 865 mp au fost edificate mai multe construcții nu era de natură a conduce la concluzia că reclamantei i se cuveneau doar măsuri reparatorii în echivalent, întrucât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 i se putea restitui partea de teren rămasă liberă în limita cotei de ¼ ce a deținut-o autorul său.

În adevăr, textul legal evocat, făcând aplicarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, limitează restituirea în natură la acea suprafață de teren care nu este ocupată de construcții sau de amenajări de utilitate publică. În baza acestui text legal, în cauză se impune identificarea prin expertiză tehnică a terenului solicitat, a vecinătăților, a destinației actuale pentru a se putea stabili dacă acesta este liber de construcții sau de amenajări de interes public, și pe cale de consecință dacă se poate dispune restituirea în natură și în ce suprafață sau dimpotrivă, dacă reclamanta este îndrituită numai la măsuri reparatorii în echivalent. Numai după administrarea acestei probe, ce se poate completa și cu alte dovezi cu înscrisuri și chiar o cercetare locală dacă acest mijloc de probă apare necesar, se poate decide natura măsurii reparatorii la care reclamanta este îndrituită.

Față de cele ce preced recursul urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza instanței de apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta V.C. împotriva deciziei nr. 222 A din 7 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru conflicte de muncă asigurări sociale, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2007.