ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5906/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 201 din 4 martie 2010 Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte atât acțiunea formulată de reclamanta V.M. împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj Napoca, cât și cererea de intervenție principală formulată de intervenienții V.Z., V.A., M.I. și G.E. În consecință, a obligat pârâtul să emită, în favoarea reclamantei și a intervenienților, în cote egale (¼ pentru reclamantă, ¼ pentru intervenienții V.Z. și V.A., ¼ pentru intervenienta M.I., ¼ pentru intervenienta G.E.) o dispoziție prin care să dispună restituirea în natură a cotei părți de 8/10 din imobilul situat în Cluj Napoca, având cota de 14/100 din părțile indivize comune înscrise în C.F.

Cluj și să propună acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota parte de 8/10 din imobilele situate în Cluj Napoca, cu cheltuieli de judecată către reclamantă. În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut că, din copiile C.F. Cluj rezultă că asupra imobilelor, apartamentele situate în Cluj Napoca, au fost proprietari tabulari soția lui V.D., născută V.A., în cotă parte de 5/10, V.I., V.M., V.V., V.D. și V.C., în cote părți de câte 1/10 fiecare. Conform încheierilor C.F., apartamentele au fost înstrăinate de proprietarii tabulari numiților M.I.

și M.E. Prin încheierea C.F. s-a înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra cotei părți de 1/10 din apartamente, deținută de V.C., în baza hotărârii penale nr. 409/1959 a Tribunalului Militar Cluj, cu titlu de confiscare. Prin încheierea C.F. s-a înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra cotei părți de 9/10 din apartamente, deținută de soția lui V.D. născută V.A., V.I., V.M., V.V., V.D., cu titlu de naționalizare. Din certificatul de calitate de moștenitor, eliberat de B.N.P. G.H.T., rezultă că V.A. a decedat la data de 05 august 1963, moștenitorii săi fiind: V.G.C., decedat la data de 01 iulie 1998, în calitate de fiu, în cota parte de 1/5, moștenitoarea acestuia fiind V.G.E., în calitate de soție; V.D., decedat la data de 06 iulie 2001, în calitate de fiu, în cota parte de 1/5, moștenitorii acestuia fiind intervenienții V.Z.

și V.A., soția, respectiv fiul; V.V., în calitate de fiu, în cota parte de 1/5, moștenitoarea acestuia fiind V.L.E., soția; V.I., decedat la data de 11 decembrie 1983, în calitate de fiu, în cota parte de 1/5, moștenitorii acestuia fiind V.E., soția și reclamanta V.M., sora; reclamanta V.M., în calitate de fiică, în cota parte de 1/5. Din certificatul de moștenitor eliberat de B.N.P. P.F. și din încheierea din 19 aprilie 2005 a B.N.P. P.F., rezultă că V.L.E. (moștenitoarea defunctului V.V.) a decedat la data de 24 august 2004, unica sa moștenitoare fiind intervenienta M.I. Din certificatul de moștenitor eliberat de B.N.P. B.I., rezultă că V.E. (moștenitoarea defunctului V.I.) a decedat la data de 17 noiembrie 2005, unica sa moștenitoare fiind intervenienta G.E.

Prin notificarea înregistrată, moștenitoarea fostului proprietar V.C., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru cota parte de 1/10 din imobilele situate în Cluj Napoca, cotă preluată de stat de la antecesorul său cu titlu de confiscare. Prin dispoziția nr. 1008/2002, Primarul municipiului Cluj Napoca a dispus restituirea în natură în favoarea numitei V.G.E. a cotei părți de 1/10 din imobilul înscris în C.F., pe apartamente, cu terenul aferent. Prin încheierea C.F., în baza dispoziției menționate, s-a înscris în C.F. dreptul de proprietate în favoarea numitei V.G.E. asupra cotei părți de 1/10 din apartamente, iar prin încheierea C.F. s-a înscris dreptul de proprietate al numitelor C.S.

și T.M. asupra cotei părți de 1/10 a numitei V.G.E., cu titlu de moștenire. Prin încheierea C.F., în baza sentinței civile a Judecătoriei Cluj Napoca, apartamentul a fost transcris în C.F. în favoarea numitelor C.S. și T.M. Prin notificarea înregistrată din 25 iunie 2001 la B.E.J. C.M. reclamanta V.M., defunctul V.D., V.E., defuncta V.L. și defuncta V.E. au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Cluj Napoca. Aceleași persoane au înregistrat o nouă notificare privind imobilul în litigiu, înregistrată din 14 februarie 2002 la B.E.J. C.M. Ultimele două notificări nu au fost soluționate de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca.

În aplicarea art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 raportat la probatoriul administrat, instanța a constatat că pentru imobilul situat în Cluj Napoca, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii următoarele persoane care au formulat notificări sau a căror antecesori au formulat notificări: reclamanta V.M., asupra cotei părți de 1/10, în calitate de fostă proprietară și asupra cotei părți de 1/10, în calitate de moștenitoare a fostei proprietare V.A.; intervenientii V.Z.

și V.A., moștenitori ai defunctului V.D., care era îndreptățit la cota parte de 1/10, în calitate de fost proprietar și la cota parte de 1/10, în calitate de moștenitor al fostei proprietare V.A.; intervenienta M.I., moștenitoarea defunctei V.L., la rândul său moștenitoare a defunctului V.V., care era îndreptățit la cota parte de 1/10, în calitate de fost proprietar și la cota parte de 1/10, în calitate de moștenitor al fostei proprietare V.A.; intervenienta G.E., moștenitoarea defunctei V.E., la rândul său moștenitoare a defunctului V.I., care era îndreptățit la cota parte de 1/10, în calitate de fost proprietar și la cota parte de 1/10, în calitate de moștenitor al fostei proprietare V.A.; numita V.G.E., moștenitoarea defunctului V.C., care era îndreptățit la cota parte de 1/10, în calitate de fost proprietar și la cota parte de 1/10, în calitate de moștenitor al fostei proprietare V.A.

Așadar, reclamanta și intervenienții V.Z., V.A., M.I. și G.E. sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru cota parte de 8/10 din imobilul situat în Cluj Napoca, (¼ pentru reclamantă, ¼ pentru intervenienții V.Z. și V.A., ¼ pentru intervenienta M.I., ¼ pentru intervenienta G.E.) și nu asupra cotei părți de 9/10 din acest imobil, așa cum au susținut. În ceea ce privește cota de 2/10 la care era îndreptățită V.G.E., în calitate de moștenitoare a defunctului V.C., s-a observat că prin dispoziția Primarul municipiului Cluj Napoca a dispus restituirea în natură în favoarea numitei acesteia doar a cotei părți de 1/10 din imobilul în litigiu, preluat de stat cu titlu de confiscare de la V.C. În ceea ce privește cota parte de 1/10, la care era îndreptățit V.C.

în calitate de moștenitor al fostei proprietare V.A., instanța a constatat că a făcut obiectul notificărilor înregistrate din 25 iunie 2001 și din 14 februarie 2002 la B.E.J. C.M., nesoluționate de pârât. Chiar dacă succesoarele defunctei V.G.E., numitele C.S. și T.M., și-au înscris dreptul de proprietate asupra întregului apartament, instanța a constatat că dreptul de proprietate a fost înscris în C.F. în baza sentinței civile nr. 10733/2005 a Judecătoriei Cluj Napoca, ca urmare a partajului, astfel încât a reținut că notificările formulate de defuncta V.G.E. au fost soluționate doar în ceea ce privește cota parte de 1/10 din imobilul în litigiu preluat de stat de la V.C., rămânând nesoluționate în privința cotei părți de 1/10, la care era îndreptățit V.C., în calitate de moștenitor al fostei proprietare V.A.

Referitor la situația juridică a apartamentelor din imobilul situat în Cluj Napoca, din probatoriul administrat a rezultat că apartamentele au fost înstrăinate de stat, apartamentele au fost înstrăinate de antecesorii părților înainte de naționalizare, astfel încât nu fac obiectul cererii, apartamentul X este intabulat pe numele succesoarelor defunctei V.G.E., iar apartamentul Z se află în proprietatea Statului Român, în cota parte de 9/10 și a numitelor C.S. și T.M., în cota parte de 1/10.

În consecință, Tribunalul a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, reclamanta și intervenienții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a cotei părți de 8/10 din ap. și la acordarea de despăgubiri pentru cota parte de 8/10 din ap., astfel încât, având în vedere că reclamanta și intervenienții au formulat notificarea pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu în cursul anilor 2001 și 2002, iar pârâtul nu și-a îndeplinit până în prezent obligația de emitere a dispoziției prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a considerat că acțiunea și cererea de intervenție sunt parțial întemeiate, în aplicarea deciziei din 19 martie 2007 a I.C.C.J.

prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Apelurile declarate împotriva sentinței menționate de către toate părțile au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 277/A din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Referitor la apelul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, instanța de apel a reținut că acesta vizează doar cheltuielile de judecată, cu plata cărora pârâtul nu este de acord, având în vedere ca nu s-a opus admiterii acțiunii, motivul pentru care nu s-a emis această dispoziție până în prezent fiind numărul foarte mare de dosare (peste 4.000) și a complexității acestora.

Instanța de apel a constatat că acest motiv de apel este nefondat, deoarece termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării a fost depășit ( notificarea a fost înregistrată la data de 17 aprilie 2001, nefiind soluționată până la data introducerii acțiunii, 13 noiembrie 2007). Această împrejurare este imputabilă pârâtului, chiar și în condițiile existenței unui număr mai mare de cereri de soluționat, dat fiind că legea nu distinge cu privire la termenul de soluționare ca fiind mai mare în funcție de numărul de cereri. Pârâtul trebuia să își organizeze de așa manieră resursele încât să soluționeze cererile în termenul legal. În consecință, pârâtul fiind în culpă reiese că acesta poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc.

civ., fiind fără relevanță că formal nu s-a opus admiterii acțiunii cât timp ceea ce interesează este ca notificarea să fi fost soluționată în termenul legal. Referitor la apelul reclamantei V.M. și al intervenienților V.Z., V.A., M.I. și G.E., aceștia arată că instanța a procedat eronat stabilind cota de 8/10 ca fiind cota de restituit în natură din apartament, iar în situația de față, prin hotărârea instanței de fond se ajunge într-o situația absurdă, conform căreia, rămânând o cotă de 1/10 parte în proprietatea Statului Român, care nu are nici un drept și nici un temei pentru a rămâne proprietarul acestei cote. Consideră că instanța trebuia să țină cont de faptul că reclamanta și intervenienții ar fi avut dreptul la 8/10 din întregul imobil.

Prin urmare, o cotă de 8/10 dintr-un singur apartament pentru întreaga lor cotă de 8/10 din întregul imobil, în timp ce V.G.E. (respectiv succesoarele acesteia) dețin pentru cota sa de 1/5 din imobil un apartament întreg plus cota de 1/10 din ap. este o modalitate de partajare care lezează dreptul de proprietate al reclamantei și intervenienților și întinderea acestui drept. Instanța de apel a constatat că această critică nu poate fi primită, deoarece antecesorii reclamantei și ai intervenienților nu erau îndreptățiți decât la cota de 8/10 din întreg imobilul, deoarece potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 doar imobilele deținute și preluate de stat se restituie în natură. Or, dacă o persoană nu a deținut decât o cotă din acesta, poate solicita doar restituirea cotei - părți.

Netemeinicia cererii de restituire în natură a unei cote ce nu a aparținut antecesorilor apelanților nu are nicio legătură cu modul de soluționare a cererii formulate de succesorii proprietarilor celeilalte cote de 2/10 din imobil. Prin urmare instanța nu a stabilit în avans drepturile celeilalte succesoare a proprietarilor tabulari și nu a rezervat pentru ea restul de 1/10 din unicul apartament neînstrăinat de către stat, chiar dacă a lăsat în continuare această cotă la dispoziția Statului Român și în proprietatea acestuia, dat fiind că privitor la această cotă apelanții nu au calitatea de persoană îndreptățită. Chiar dacă restituirea cotei de 8/10 dintr-un apartament nu echivalează cu restituirea cotei de 8/10 din întreg imobilul nu se poate face abstracție de faptul că asupra cotei de 2/10 apelanții nu au calitatea de persoană îndreptățită ci au această calitate alte persoane a căror cerere urmează să fie soluționată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca și reclamanta V.M.. 1. În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca a arătat următoarele: În mod greșit, recurentul – pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, avându-se în vedere: faptul că nu s-a opus admiterii acțiunii; numărul foarte mare de dosare spre soluționare (peste 4.000) și complexitatea acestora; soluționarea notificărilor înregistrate la nivelul municipiului Cluj-Napoca a fost încetinită considerabil prin publicarea în M. Of. a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 abia în 2003, fiind ulterior modificate. Mai mult, procedura de soluționare a notificărilor a fost suspendată în perioada litigiilor având ca obiect anularea contractelor încheiate în baza Legii nr. 112/1995, în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 10/2001.

2. În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, întemeiate pe cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta V.M. a arătat instanța a dat o greșită interpretare și aplicare prevederilor art. 3, 4, 6, 7 și urm. din Legea nr. 10/2001. Nu există niciun fel de justificare juridică pentru a raporta dreptul de proprietate asupra întregului imobil și cotele aferente asupra acestui drept la un singur apartament, astfel cum a procedat instanța stabilind cota de 8/10 ca fiind cota de restituit în natură din apartament. În realitate, cota ce putea fi restituită este de 9/10, care aparține în întregime statului român, nefiind înstrăinată, în timp ce restul de 1/10 din acest apartament a fost restituit notificatoarei V.G.E., în considerarea cotei care revenea lui V.C., fiind în prezent proprietatea descendenților direcți ai acesteia, rude cu reclamanta și intervenienții.

Într-o succesiune normală, dezbătută pe apartamente, cota de 8/10 ar fi revenit în mod legal părților din prezenta cauză, însă, în cauză sunt incidente prevederile Legii 10/2001, când părțile nu mai pot obține întreg imobilul revendicat, date fiind starea de fapt și juridică a acestuia. V.G.E. și, în prezent, succesoarele acesteia, au dobândit în întregime în cadrul unei alte cauze, dreptul de proprietate asupra apartamentului din același imobil. Prin urmare, dacă se face o raportare la succesiunea legală, cota lor este deja depășită, dat fiind că doar apartamentele x și z mai erau libere. Așadar, este contrar prevederilor legale și a principiului echitații acordarea către această succesoare a unei cote care nu mai corespunde cotei sale de proprietate care i-ar reveni, în contextul în care pentru recurentă nu se aplică același etalon.

Deoarece autorii reclamantei și ai intervenienților erau proprietari ai întregului imobil, reclamanta și intervenienții ar fi avut dreptul la 8/10 din întregul imobil, nu fracționat pe apartamente. Or, în situația de față, se restituie reclamanților cota de 8/10 dintr-un apartament, singurul rămas liber, rămânând o cotă de 1/10 în proprietatea statului român, care nu are niciun drept și niciun temei pentru a rămâne proprietarul acestei cote. Nu se poate ști care va fi cursul notificărilor formulate pentru restul cotei de 1/10 de către notificatoarea V.G.E. și modalitatea în care instanța le-ar soluționa, neavând legătură cu cauza. Așadar, instanța nu avea calitatea de a stabili în avans drepturile celeilalte succesoare a proprietarilor tabulari sau de a „rezerva” pentru aceasta restul de 1/10 din unicul apartament neînstrăinat de către stat.

Nu există vreo o garanție că se va restitui o cotă de proprietate în favoarea celorlalți moștenitori (care deja au dobândit dreptul de proprietate asupra unui alt apartament). Se poate astfel ajunge la situația în care reclamanții dețin cota de 7/10 din apartamentul în indiviziune cu statul român, deși erau îndreptățiți la restituirea acestei cote, care li se cuvenea de drept, anulând astfel caracterul reparatoriu al legislației în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune. Cât privește restul imobilului, respectiv al apartamentelor care nu mai pot fi restituite în natură, fiind înstrăinate diverselor persoane juridice sau fizice, s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții pentru acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești, aspect asupra căruia instanța s-a pronunțat în mod corect prin admiterea cererii noastre.

La termenul de judecată din 8 iulie 2011, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului pârâtului, nefiind posibilă încadrarea motivelor de recurs în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reținând recursul spre soluționare pe acest aspect. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele: 1. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu, dat fiind că, din dezvoltarea motivelor de recurs, nu este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ.

Criticile vizează exclusiv cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa de către prima instanță în cauză, fără ca pârâtul să facă vreo referire la considerentele deciziei recurate, prin care s-a răspuns susținerilor sale pe același aspect, formulate prin motivele de apel. Astfel, instanța de apel a arătat argumentele pentru care a considerat că împrejurările de fapt invocate de către pârât drept impedimente obiective la soluționarea notificării în termenul legal nu înlătură culpa unității deținătoare pentru nerespectarea termenului. Or, prin motivele de recurs, sunt invocate din nou aceleași împrejurări, fără referire la argumentele pentru care instanța de apel a respins criticile cu același obiect împotriva hotărârii primei instanțe.

De altfel, prin aceste susțineri, recurentul tinde la reaprecierea culpei sale pentru nesoluționarea notificării, așadar, la cercetarea temeiniciei deciziei recurate, finalitate incompatibilă cu limitele judecării căii extraordinare de atac exercitate, respectiv cercetarea legalității acelei hotărâri. Cât privește împrejurarea că procedura de soluționare a notificărilor a fost suspendată în perioada litigiilor având ca obiect anularea contractelor încheiate în baza Legii nr. 112/1995, aceasta nu a mai fost invocată până în prezenta fază procesuală, ca atare, susținerea cu acest obiect este formulată omisso medio. Oricum, este vorba despre o împrejurare de fapt, pe baza căreia nu se formulează o critică de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei.

În aceste condiții, în absența unor critici de nelegalitate la adresa deciziei de apel, nu este posibilă încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., drept pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

2. În ceea ce privește recursul declarat de către reclamantă și intervenienți, Înalta Curte constată următoarele: Ambele instanțe de fond au pornit de la premisa că reclamanta și intervenienții sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în cotă de 8/10 din întregul imobil situat în Cluj Napoca, înscris în C.F., naționalizat în anul 1962. Faptul că, apreciind asupra naturii măsurilor reparatorii posibil a fi acordate efectiv, instanțele au dispus restituirea în natură a unei cote de 8/10 dintr-un apartament și au recunoscut dreptul la despăgubiri bănești, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru apartamente, reprezintă consecința raportării la situația juridică a fiecărui apartament în parte și la prevederile art. 1 și 7 din Legea nr. 10/2001, care instituie prevalența restituirii în natură față de celelalte măsuri cu caracter reparator legal reglementate.

Deoarece la momentul soluționării prezentei cereri de chemare în judecată (formulate în baza deciziei nr. XX/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite), doar apartamentul X se mai afla în patrimoniul unității deținătoare, nu ar fi fost posibilă restituirea în natură a cotei de 8/10, la care sunt îndreptățiți reclamanta și intervenienții, din chiar imobilul existent în patrimoniul autorilor la data naționalizării. Pe de altă parte, nu ar fi fost legală nici recunoașterea dreptului la despăgubiri în cotă de 8/10 pentru întregul imobil, cât timp exista un apartament posibil a fi restituit în natură, în caz contrar, încălcându-se prevederile art. 1 și 7 din lege. Așadar, unica soluție ce putea fi adoptată în cauză este aceea pronunțată de prima instanță, de restituire a cotei în discuție din unicul apartament evidențiat în patrimoniul unității deținătoare, soluție corect menținută în apel.

De altfel, criticând dispoziția de restituire în natură, păstrată de către instanța de apel, recurenții nu au intenționat să infirme legalitatea a înseși măsurii reparatorii acordate, ci au urmărit recunoașterea dreptului la restituire pentru o cotă de 9/10 din apartament. Instanțele de fond au arătat, în mod corect, că reclamanta și intervenienții sunt îndreptățiți doar la o cotă de 8/10, efectiv deținută de către autorii lor la momentul preluării imobilului de către stat, în anul 1962. Astfel, din extrasul C.F. al imobilului rezultă că, la acel moment, proprietari tabulari erau V.A., pentru o cotă de ½, și copiii acesteia, V.D., V.V., V.I., V.M., fiecare cu o cotă de 1/10 din dreptul de proprietate.

În urma decesului lui V.A., survenit în 1963, după data preluării imobilului de către stat, s-a constatat calitatea de moștenitor a celor patru descendenți menționați, alături de cel de-al cincilea, V.G.C., în cote egale de câte 1/10. Reclamanta V.M. și intervenienții din cauză - succesorii descendenților V.D., V.V. și V.I. – prin cumulul cotelor – părți proprii cu care au figurat în C.F. și al cotei – părți moștenite de la autoarea lor, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii aferente unei cote de 8/10 din dreptul de proprietate asupra imobilului. În ceea ce îl privește pe cel de-al cincilea descendent, V.G.C., acesta a avut, la rându-i, o cotă de 1/10 din dreptul de proprietate, urmare a decesului tatălui lor, cu care a fost înscris în C.F.

în anul 1948, însă a fost confiscată prin sentința penală nr. 409/1959 a Tribunalului Militar Cluj, menținută prin decizia penală nr. 1433 din 17 noiembrie 1959 a Tribunalului Regiunii a III –a Militare Cluj. Urmare a casării acestor hotărâri prin decizia din 11 octombrie 1968 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar și a unei hotărâri civile de anulare a intabulării dreptului de proprietate al statului cu privire la bunul confiscat, succesoarei lui V.G.C., V.G.E., i-a fost restituită, prin dispoziția din 1 martie 2002 emisă în baza Legii nr. 10/2001, cota de 1/10 ce fusese confiscată pe cale judecătorească. Pentru cota de 1/10 pretins cuvenită lui V.G.C. de pe urma autoarei V.A., succesoarea V.G.E.

a formulat două notificări în baza Legii nr. 10/2001, nr. 271 din 25 iunie 2001 și nr. 698 din 14 februarie 2002, alături de reclamanta și intervenienții din prezenta cauză. Doar aceștia din urmă au înțeles să sesizeze instanța de judecată cu pretenții având ca obiect soluționarea în fond a celor două notificări, dat fiind că unitatea deținătoare nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 25 din lege, pretenții ce formează obiectul prezentei cauze. Instanța de judecată nu a fost învestită în cauză și cu pretenții similare ale moștenitoarelor lui V.G.E. decurgând din aceleași notificări, astfel încât cota de 1/10 pe care acestea tind să o valorifice prin notificări nu formează obiectul cauzei de față, nedovedindu-se, de altfel, că ar fi fost soluționate până în prezent.

În aceste condiții, sunt incidente prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „ În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun”. Pe acest temei, constatându-se că restituirea a fost cerută de toți succesorii foștilor proprietari tabulari, inclusiv de unul dintre proprietarii tabulari, reclamanta V.M., în mod corect, instanțele de fond din cauză au procedat la restituirea în natură către recurenți doar a cotei deținute de autorii lor. Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care reprezintă o consacrare în materie a dreptului de acrescământ, constând în mă rirea cotei din moștenire a unor succesori în drepturi în defavoarea altor moștenitori, în condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Recurenții din prezenta cauză ar fi putut profita, pe temeiul acestor dispoziții, de cota de 1/10 moștenită de V.G.C. de la mama sa, V.A., doar dacă succesoarea acestuia, V.G.E. nu ar fi urmat procedura Legii nr. 10/2001. Însă, în condițiile în care aceasta a formulat notificare, după cum s-a arătat, acest efect nu se poate produce, dispozițiile art. 4 alin. (4) nefiind aplicabile în cauză. Indiferent de modul în care vor fi soluționate notificările formulate de V.G.E., reclamanta și intervenienții au la îndemână calea sistării stării de coproprietate cu statul pentru apartamentul x (eventual, și cu notificatoarea anterior menționată, dacă i se va restitui și acesteia o cotă de 1/10 din apartament), corespunzător cotelor – părți din dreptul de proprietate recunoscute prin hotărârile pronunțate în prezenta cauză.

Această situație este una similară celei în care s-a aflat V.G.E. în urma emiterii dispoziției din 1 martie 2002 de către Primarul Municipiului Cluj Napoca, pentru cota de 1/10 din imobil, confiscată de stat de la autorul acesteia, situație tranșată prin efectuarea partajului prin sentința civilă nr. 10733/2005 a Judecătoriei Cluj Napoca, finalizat prin atribuirea apartamentului z din imobil către succesoarele lui V.G.E., C.S. și T.M. Excede cadrului procesual existent cercetarea rațiunilor pentru care s-a procedat la o asemenea modalitate de sistare a coproprietății ori pentru care notificările tuturor persoanelor îndreptățite nu au fost soluționate concomitent, cu consecința defavorizării unora dintre acestea în privința acordării măsurilor reparatorii.

În limitele cadrului procesual, în raport de întinderea dreptului la măsuri reparatorii recunoscut recurenților și de situația juridică a imobilului la momentul soluționării prezentei cauze, asigurarea unei situații echitabile a recurenților față de celălalt titular al notificărilor, V.G.E. (în prezent decedată), este posibilă doar prin restituirea apartamentului x, potrivit cotei – părți cumulate la care sunt îndreptățiți. În niciun caz, nu s-ar putea recunoaște acestora o cotă – parte mai mare decât cea dobândită pe cale succesorală, neputând a li se acorda mai multe drepturi decât au avut înșiși autorii lor, după cum, în mod legal, s-a arătat în decizia de apel. Pentru considerentele expuse, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 277/A din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.M. și de intervenienții V.Z., V.A., M.I. și G.E. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iulie 2011.