ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2605/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2605/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul G.V. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea pârâtei la emiterea

unei decizii reprezentând titlu de despăgubire în condițiile art. 16 din Legea nr.

247/2005, urmare a evaluării care a fost efectuată în baza actului normativ

menționat pentru cota de 1/2 din 9/10 părți din apartamentele înstrăinate în

baza Legii nr. 112/1995 nr. 1, 2, 3, și 5 și din terenul aferent acestora, din

imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris inițial în C.F. Cluj, ce face obiectul Dosarului

nr. 17574/CC.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 1194 din 14 martie 2006 a

primarului municipiului Cluj-Napoca, așa cum a fost modificată prin Dispoziția

nr. 186 din 24 ianuarie 2011, s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile

legii și că ulterior aceste acte însoțite de notificări și dosarul aferent au

fost înaintate C.C.S.D. formând Dosarul nr. 17524/CC.

A mai arătat

reclamantul că prin Decizia nr. 5438 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 1694/33/2008, a fost admis

recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva sentinței nr. 71 din 11

februarie 2009 a Curții de Apel Cluj și a fost modificată hotărârea, în sensul

admiterii acțiunii reclamantei, cu consecința obligării Comisiei la emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru cota ce revine reclamantei

din imobilele care fac obiectul Dispoziției nr. 1194/2006, iar pentru cota de 1/2

din 9/10 parte din imobilele identificate în petitele acțiunii și care fac

obiectul Dosarului nr. 1757/CC s-a propus prin Decizia C.C.S.D. nr. 9199 din 19

ianuarie 2011 acordarea de despăgubiri în favoarea doamnei S., în cuantum de

295.898,24 lei, urmând ca ulterior să fie emisă decizia reprezentând titlu de

despăgubire în favoarea sa pentru cota de 1/2 din 9/10.

A mai arătat

reclamantul că a fost lipsit de prerogativele dreptului de proprietate,

dispoziția primarului putând fi asimilată unui bun în sensul art. 1 alin. (1)

din Protocolul adițional.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.

356 din 15 iunie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul

G.V., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și aobligat pârâta să emită în

favoarea reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru cota de

1/2 din 9/10 parți din apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 nr.

1, 2, 3 și 5 și din terenul aferent acestora din imobilul situat în

Cluj-Napoca, înscris inițial în C.F. Cluj, care face obiectul Dosarului nr. 17574/CC.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că în baza Legii

nr. 10/2001 reclamantul a notificat autoritățile, solicitând acordarea de

despăgubiri bănești pentru apartamentele 1, 2, 3 și 5 înstrăinate în baza Legii

nr. 112/1995 și pentru terenul aferent acestora din imobilul în litigiu, că prin

dispozițiile ulterioare emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a propus

acordarea de despăgubiri în favoarea numitei S.E. și a reclamantului, iar Dosarul

aferent a fost înaintat C.C.S.D. fiind înregistrat sub nr. 17574/CC, că, urmare

a demersurilor ulterioare inclusiv în fața instanței s-a emis la 19 ianuarie 2011

titlul de despăgubire nr. 9119 în favoarea doamnei S.E., în cuantum de

295.898,54 lei, sumă rezultată din raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr.

17574/CC pentru cota de 1/2 din 9/10 parte și că prin același act se arată că

pentru cota de 1/2 din 9/10 parte din imobilul notificat, la care este

îndreptățit reclamantul G.V., se va pronunța o decizie ulterioară.

Instanța a reținut că

fiind declanșată procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 reclamantul s-a

adresat comisiei pentru emiterea titlului, iar apoi, în considerarea faptului că

în mod nejustificat se refuză rezolvarea, acesta s-a adresat instanței,

obiectul cererii constând în verificarea legalității și temeiniciei refuzul

soluționării dosarului, respectiv emiterea deciziei prevăzute de Legea nr. 247/2005

în condițiile în care în același dosar a fost făcută evaluarea și acordate

despăgubiri pentru cota deținută în același imobil de o altă persoană.

Instanța de fond a

constatat că de la solicitarea adresată autorității îndrituite au trecut

aproape cinci ani și cererea nu a fost rezolvată, urmare a modului defectuos, a

justificărilor nerelevante fundamentate pe complexitate, număr mare de dosare,

depășindu-se astfel termenul rezonabil, iar refuzul neputând fi considerat

justificat.

S-a reținut în

considerentele hotărârii atacate că dreptul de creanță născut în favoarea

reclamantului prin emiterea deciziei reprezintă o valoare patrimonială și are

deci caracteristicile unui bun în sensul art. 1, iar în acest context, prin

nesoluționarea în termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, autoritatea administrativă încalcă

reclamantului dreptul la respectarea bunurilor sale.

Instanța a apreciat

că susținerile reclamantului cu privire la nesoluționare în termen, la numire

evaluator și emiterea titlului de despăgubire sunt întemeiate, cu atât mai mult

cu cât a fost efectuată expertiza pentru o cotă parte din imobil, emițându-se

titlu de despăgubire altei persoane.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că în speță au

fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de

soluționare a cauzei, de vreme ce etapa transmiterii și înregistrării dosarelor

a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri

reparatorii în favoarea reclamantului în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr.

1194 din 14 martie 2006 a fost transmis de Primăria Municipiului Cluj, în

calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D.

sub nr. 17574/CC, că dosarul a fost analizat în privința legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a

constatat că prin Decizia nr. 5438 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată

în Dosarul nr. 1694/33/2008, s-a admis acțiunea reclamantei S.E. în

contradictoriu cu C.C.S.D. și a obligat-o pe aceasta să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru cota ce i-a revenit reclamantei S.E. din imobilele

care fac obiectul Dispoziției nr. 1194 din 14 martie 2006, emisă de Primarul

municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, prin Decizia nr.

9199 din 19 ianuarie 2011. s-au acordat măsuri reparatorii în favoarea doamnei S.E.,

în cuantum de 295.898,24 lei reprezentând cota de Vi din 9/10 părți din imobil.

Arată recurenta că în

următoarea ședință a C.C.S.D. urmează a fi supus aprobării raportul de evaluare

întocmit în Dosarul de despăgubire nr. 17574/CC, pentru cota de 1/2 din părți

din apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 nr. 1, 2, 3 și 5 și

din terenul aferent acestora din imobilul situat în Cluj - Napoca, înscris

inițial în C.F. Cluj, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de

despăgubire în favoarea domnului G.V.

Recurenta apreciază

ca fiind neîntemeiate aspectele reținute de instanța de fond, potrivit cărora

urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

cu modificările și completările ulterioare, ar depăși termenul rezonabil de

soluționare a cauzei, deoarece jurisprudența C.E.D.O. în materie de termen

rezonabil stabilește anumite criterii ce trebuie luate în calcul,

cum ar fi

complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente

și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile recurentei

conform cărora considerentele reținute de către instanța de fond privind

nerespectarea termenului rezonabil de către C.C.S.D. referitor la transmiterea

dosarului de despăgubire al reclamantului evaluatorului sau societății de

evaluare sunt neîntemeiate.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță

reținând în mod corect situația de fapt, având în vedere materialul probator

administrat în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată.

După cum se constată

din înscrisurile existente la dosar, în favoarea intimatului-reclamant a fost

emisă Dispoziția nr. 1194 din 14 martie 2006 de către Primăria Municipiului Cluj

Napoca, așa cum a fost modificată prin Dispoziția nr. 186 din 24 ianuarie 2011,

prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu.

Dosarul de

despăgubire a fost înaintat C.C.S.D., fiind înregistrat sub nr. 17524/CC la

Secretariatul Comisiei iar ulterior, prin Decizia nr. 5438 din 30 noiembrie 2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 1694/33/2008,

a fost admis recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva sentinței nr. 71

din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj și a fost modificată hotărârea în

sensul admiterii acțiunii reclamantei cu consecința obligării Comisiei la

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru cota ce revine

reclamantei din imobilele care fac obiectul Dispoziției nr. 1194/2006; pentru

cota de 1/2 din 9/10 parte din imobilele identificate în petitele acțiunii și

care fac obiectul Dosarului nr. 1757/CC s-a propus prin Decizia C.C.S.D. nr.

9199 din 19 ianuarie 2011 acordarea de despăgubiri în favoarea doamnei S. în

cuantum de 295.898,24 lei, urmând ca ulterior să fie emită decizia reprezentând

titlu de despăgubire în favoarea reclamantului pentru cota de 1/2 din 9/10.

Admițând în parte

acțiunea formulată de intimatul-reclamant, instanța de fond a reținut, în mod

corect, că de la data solicitării adresate autorității îndrituite au trecut

aproape cinci ani și cererea nu a fost rezolvată, urmare a modului defectuos, a

justificărilor nerelevante fundamentate pe complexitate, număr mare de dosare,

depășindu-se astfel termenul rezonabil, perspectivă din care refuzul nu poate

să nu fie considerat nejustificat, iar prin nesoluționarea în termen rezonabil

a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire,

autoritatea administrativă a încălcat reclamantului dreptul la respectarea

bunurilor sale.

Astfel, Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de

către C.C.S.D.

Astfel fiind, în

speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

conform cărora:

-

alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului C.C.S.D., pe județe, conform

eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei legi.”

-

alin. (2): „Notificările formulate

potrivit prevederilor Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost

soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a

prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului C.C.S.D., însoțite de deciziile/dispozițiile emise de

entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare

sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale

conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de

situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga

documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite

în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”

-

alin. (2

1

): „Dispozițiile autorităților administrației publice

locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi

înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoțite de referatul

conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta.”

- alin. (2

2

):

„Deciziile/dispozițiile

sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri

care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a

unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

- alin.

(3):

„În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

Biroul Central constituit prin Ordinul M.F.P. nr. 1329/2003 va proceda la

predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul C.C.S.D.

a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.”

-

alin.

(4):

„Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul C.C.S.D. procedează la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură.”

-

alin.

(5):

„Secretariatul C.C.S.D. va proceda la centralizarea

dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de

restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise,

evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii

raportului de evaluare.”

- alin.

(6):

„După

primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va

efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care

îl va transmite C.C.S.D. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în

limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”

Legiuitorul

a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea

raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În

mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în

baza raportului de evaluare C.C.S.D. va proceda fie la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare.”

În

alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează

procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător

și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr.

10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au

consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul

prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la

concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse,

actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este

necontestat că reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se

acorde măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, că procedura

administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr.

428 din 24 iulie 2001, iar, ca urmare, prin Dispoziția nr. 1194 din 14 martie 2006,

Primăria Municipiului Cluj Napoca a propus acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilul precizat anterior reclamantului și numitei S.E., Dosarul fiind

transmis către C.C.S.D. și înregistrat sub nr. 17574/CC.

De asemenea, prin Decizia

nr. 5438 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în Dosarul nr. 1694/33/2008, a fost admis recursul declarat de

reclamanta S.E. împotriva sentinței nr. 71 din 11 februarie 2009 a Curții de

Apel Cluj și a fost modificată hotărârea recurată în sensul admiterii acțiunii

reclamantei, cu consecința obligării Comisiei la emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubire pentru cota ce revine reclamantei din imobilele care fac

obiectul Dispoziției nr. 1194/2006, iar pentru cota de 1/2 din 9/10 parte din

imobilele identificate în petitele acțiunii și care fac obiectul Dosarului nr. 1757/CC

s-a propus prin Decizia C.C.S.D. nr. 9199 din 19 ianuarie 2011 acordarea de

despăgubiri în favoarea doamnei S. în cuantum de 295.898,24 lei, urmând ca

ulterior să fie emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire în favoarea reclamantului

G.V. pentru cota de 1/2 din 9/10.

În cauză s-a efectuat

verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură

și evaluarea imobilului, dar nu a fost finalizată procedura administrativă prin

emiterea titlului de despăgubire.

Admițând acțiunea

formulată de intimatul-reclamant împotriva pârâtei C.C.S.D., instanța de fond a

susținut, în esență, că cererea acestora nu a fost soluționată într-un termen

rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

h) din Legea nr. 554/2004, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca

fiind legală și temeinică.

Este adevărat că

Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor

privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr.

2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar această situație nu poate

constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia

autorității competente.

Astfel, în primul

rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să

guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul

operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul

realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime

ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens,

trebuie menționată Recomandarea nr. CM/(2007/7) privind buna administrare, prin

care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor

membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca

administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un

termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care

există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca

urmare a aderării României la U.E. și intrării în vigoare a Tratatului de la

Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.V.E.,

recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta

drepturilor fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt

beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport

cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate

în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere

dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse

în legislația primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în

reglementările secundare - H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în

cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca

scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului

Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o

bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte,

trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că

termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6

parag, 1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor

administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către

organele administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie,

instanța de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative

competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un

termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimaților-reclamanți.

De asemenea, în

raport cu data declanșării procedurii administrative - anul 2001 și cu data

înregistrării dosarului la C.C.S.D., precum și în raport cu importanța cauzei

pentru intimatul-reclamant, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de

autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat

în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile

respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor

Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit

ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de

putere.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de

către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor

competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum

s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu

soluționarea cererii formulate de intimații-reclamanți, și-au exercitat dreptul

de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve

cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului

fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimatul-reclamant.

Astfel fiind, în mod

întemeiat a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina

autorității publice recurente, pe care a obligat-o să emită decizia de

stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatului-reclamant, pentru

cota de 1/2 din 9/10 părți din apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995

nr. 1, 2, 3 și 5 și din terenul aferent acestora din imobilul situat în

Cluj-Napoca, înscris inițial în C.F. 27 Cluj, care face obiectul Dosarului nr. 17574/CC.

Cum în cauză s-a propus

acordarea de despăgubiri în favoarea numitei S.E. și a reclamantului, Dosarul fiind

înregistrat sub nr. 17574/CC, efectuându-se raportul de evaluare și

eliberându-se titlul de despăgubire nr. 9119 în favoarea doamnei S.E. în

cuantum de 295.898,54 lei, sumă rezultată din acest raport de evaluare, iar în

favoarea reclamantului, pentru cota la care este îndreptățit acesta, nu s-a

emis decizia într-un termen rezonabil, se apreciază că neîndeplinirea

obligației de a emite un titlu de despăgubire aduce o atingere evidentă

noțiunii de bun garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că autoritatea

recurentă este în culpă, pentru că nu a luat măsuri eficiente pentru soluționarea

cererii reclamantului și, în consecință, a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală sub acest aspect.

Emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubiri, ca atribuție ce îi incumbă autorității

pârâte în cadrul procedurii administrative prealabile, nu a fost îndeplinită

nici în momentul pronunțării instanței de fond și nici până în momentul

pronunțării deciziei de recurs.

Este binecunoscut în

doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra

și nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe

motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un

interval de timp rezonabil.

În speță, față de

situația de fapt expusă anterior, instanța de recurs apreciază că atitudinea

autorității pârâte nu respectă noțiunea de termen rezonabil, astfel cum aceasta

rezultă din interpretarea art. 6 din C.E.D.O. și a jurisprudenței C.E.D.O.

Este de altfel

cunoscut că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată

perioada în care contestația unei persoane se află în fața unei autorități

administrative, aceasta neavând, în principiu, dreptul la un proces

jurisdicțional, fiindu-i suspendat în această perioadă dreptul de acces la

instanță.

Având în vedere că

intimații-reclamanți au demarat procedura prevăzută de legile în materia

restituirii bunurilor, în anul 2001, de importanța cauzei pentru aceasta, dar

și atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative

competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat existența

refuzului nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speță, nu există motive de ordine publică care

să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 356 din 15 iunie 2011 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 mai 2012.