Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.11.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5438/2009

HOTĂRÂRE
27.11.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5438/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Satu Mare anularea hotărârii din 9 februarie 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului M.I.S.M. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că soțul ei numitul M.I.S.M. s-a născut la data de 31 octombrie 1941, în municipiul D., localitatea de refugiu a părinților acestuia, respectiv M.I. și M.M. și care a decedat la data de 03 ianuarie 2002. Numitei M.M.

i-a fost recunoscută calitatea de refugiată prin hotărârea din 18 februarie 2008, iar tatălui soțului i s-a eliberat la data de 14 noiembrie 1940 de către Comisariatul General al Re­fugiaților din nordul T. În susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care certificatul de căsătorie, certificatul de naștere al soțului, extras din registrul stării civile pentru născuți din anul 1941 - D., certificatul de deces al soțului, legitimația de refugiat. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 98/CA din 27 mai 2009 Curtea de Apel Satu Mare, a admis acțiunea, a anulat hotărârea din 9 februarie 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000,în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului M.I.S.M.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri pârâta, C.J.P. Satu Mare, a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că pentru a putea suferi persecuții etnice care să determine strămutarea in alta localitate trebuie ca persoana în cauză să fie născută sau cel puțin să fi fost concepută cel târziu la data strămutării, întrucât doar copilul conceput se consideră că exista, iar drepturile copilului se recunosc încă de la concepție, dacă s-a născut viu.

Per a contrario, nu pot beneficia de prevederile legii copiii concepuți, respectiv născuți în timpul refugiului părinților săi. Prin urmare,recurenta consideră că prima instanță în mod greșit, a asimilat situația soțului decedat al reclamantei-intimate situației părinților săi, întrucât prin această interpretare se adaugă la lege, ceea ce nu este permis. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că soțul reclamantei s-a născut la data de 31 octombrie 1941, în perioada de refugiu a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului, iar reclamanta se află în situația prevăzută de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 189/2000 potrivit cărora „soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea de o indemnizație lunară neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit”. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 98/CA din 27 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1349/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta M.R. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P. Cluj anularea Hotărârii nr. 22431 din 13 septemb
ÎCCJ 2010-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5288/2010
calitatea de refugiat. Față de aceste considerente și raportat la solicitarea recunoașterii statutului de refugiat, pentru care a depus înscrisuri doveditoare, reclamanta a apreciat că pârâta s-a aflat în eroare, în sensul recunoașterii în
ÎCCJ 2009-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5434/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea hotărârii din 17 decembri
ÎCCJ 2009-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3061/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 aprilie 2008, reclamanta M.A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj
ÎCCJ 2009-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5435/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea hotărârii din 12 decemb
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă