ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2537/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

1.Obiectul acțiunii.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanții U.I.M.

și C.A.M., moștenitori ai defunctului B.V., au solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București, obligarea

acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru

imobilul situat în Sibiu, pentru care a fost emisă Dispoziția Primarului nr. 878/2006;

obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de penalități pe zi de

întârziere în executarea sentinței, de la data rămânerii acesteia definitivă și

irevocabilă și până la executarea efectivă a sentinței, în sensul emiterii

respectivei decizii.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că dosarul ce conține Dispoziția nr. 878 din 15

mai 2006 emisă de Primarul municipiului Sibiu, se află în evidențele pârâtei

încă din anul 2006, a fost transmis cu adresa nr. 83203 din 15 mai 2006, fiind

înregistrat la registratura generală a autorității pârâte sub nr. dosar

14640/CC/2006, iar în răspunsul primit de la pârâtă au fost informați că acesta

va urma procedura potrivit ordinii înregistrării, conform dispozițiilor legale.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr.

878/2006 emisă de Primarul municipiului Sibiu, în temeiul art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată.

instanțe.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 365 din 7

octombrie 2010, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de

pârâtă, având ca obiect constatarea nelegalității parțiale a Dispoziției nr. 878

din 10 mai 2006, emisă de Primarul municipiului Sibiu.

Prin aceeași

sentință, a admis acțiunea formulată de reclamanții U.I.M. și C.A.M.,

moștenitori ai defunctului B.V. decedat la data de 02 aprilie 2009, în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a

obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul situat în Sibiu, conform Dispoziției nr. 878/2006 emisă de Primarul

Municipiului Sibiu și la plata sumei de 100 lei, cu titlu de penalități pe zi

de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calculate de

la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe și până la îndeplinirea

acestei obligații.

reținute de prima instanță în motivarea soluției sale.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la excepția

de nelegalitate invocată, prima instanță a constatat că este inadmisibilă în

raport de obiectul acesteia reprezentat de un act administrativ unilateral, dar

care este supus cenzurii pe calea recursului paralel consacrat de 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, reținând că

pârâta nu poate invoca imposibilitatea de a acționa pe căile prevăzute de lege

numai pe temeiul unei aparente imperfecțiuni a legii, nefiind dovedit că

instanțele competente din recursul paralel ar respinge de plano o atare acțiune

pe acest unic considerent, iar lacunele legii sau lipsa de claritate a ei,

poate fi suplinită în dreptul intern de o practică judiciară pertinentă.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor

rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen

rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen,

iar faptul de a nu pune în executare începând din data de 30 decembrie 2009 și

până în prezent Decizia nr. 5438 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în

dosarul nr. 1694/33/2008, nu poate găsi nici o justificare pertinentă, în

condițiile în care pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile trebuie

să conducă la emiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire.

În speță, dreptul de

creanță născut în favoarea reclamanților, succesori ai defunctului B.V., prin

emiterea Dispoziției de propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 878 din 10

mai 2006 a Primarului municipiului Sibiu, pentru imobilul din litigiu,

reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul

primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale.

Concluzionând,

judecătorul fondului a constatat că prin nesoluționarea într-un termen

rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă a

încălcat dreptul reclamanților la respectarea bunurilor sale, în raport de

prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, precum și a dispozițiilor art. 1 din protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, potrivit cărora aceasta avea obligația legală de a găsi toate

mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de

apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii, dat

de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Referitor la capătul

de cerere privind penalitățile de întârziere solicitare, prima instanță a

apreciat că suma solicitată cu acest titlu pare excesivă și necorespunzătoare

scopului legal, astfel că a redus acel cuantum de la 1.000 lei, la 100 lei.

în cauză de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

4.1. Hotărârea

recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât a respins sesizarea

Tribunalului Sibiu cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a

Dispoziției nr. 878/2006 emisă de Primarul municipiului Sibiu, județul Sibiu.

Dispoziția a fost

emisă de o autoritate din categoria autorităților publice locale, în condițiile

prevăzute de Legea nr. 215/2001 modificată și completată și poate fi atacată cu

excepția de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea contenciosului

administrativ.

4.2 Instanța de fond

nu a reținut apărările formulate de pârâtă pe fondul cauzei, fapt ce a dus la

încălcarea dreptului la apărare.

Recurenta, în temeiul

dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a verificat legalitatea

respingerii cererii de restituire în natură a apartamentului – spațiu cu altă

destinație și a constatat că acesta a fost înstrăinat cu încălcarea

dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care a

decis formularea unei acțiuni în anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.

118/2004.

4.3. Instanța de

fond, în mod greșit, a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile

privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

În vederea emiterii

Deciziei titlu de despăgubire este necesar a fi parcurse mai multe etape,

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar dosarele, începând cu data de

16 septembrie 2008, se soluționează în ordinea înregistrării lor (Decizia nr. 2815/2008).

Soluționarea

dosarului intimaților, peste rând, ar duce la încălcarea principiului

egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate încă

din anul 2005.

4.4. Instanța de fond

nu a luat în considerare împrejurarea că procedura de emitere a deciziei este

complexă, iar termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii

pentru executarea obligației, este foarte scurt.

4.5. Referitor la

obligarea recurentei la plata sumei de 100 lei cu titlu de penalități de

întârziere în executarea sentinței, se arată că reclamanții nu au dovedit

existența și întinderea prejudiciului suferit și nici vinovăția pârâtei.

II. Considerentele

Înaltei Curți, ca instanță competentă să soluționeze recursul declarat în

cauză.

nefondat pentru motivele ce vor fi arătat în continuare.

1.1. În mod corect

instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 878/2006 deoarece actul în discuție intră în categoria actelor

ce nu pot fi atacate în contenciosul administrativ, pe cale principală sau pe

excepție, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată.

Dispoziția primarului

emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 poate fi modificată sau desființată numai

prin intermediul procedurii judiciare prevăzute de legea specială – Legea nr. 10/2001.

1.2. Împrejurarea că

judecătorul fondului nu a ținut seama la pronunțarea sentinței de apărările

pârâtei nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare.

Judecătorul apreciază

asupra probelor administrate de ambele părți.

Soluția este

pronunțată în funcție de probele pertinente și concludente pentru fiecare

speță.

1.3. În mod corect,

instanța de fond a aplicat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului referitoare la termenul rezonabil, în lipsa existenței unui

termen precis de soluționare a cererii de despăgubire în legislația internă.

Nici o hotărâre

internă a autorității administrate nu poate fi invocată în scopul depășirii

termenului rezonabil.

Jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în

materie este constantă în sensul că, deși procedura de emitere a deciziei-titlu

de despăgubire este formată din mai multe etape, aceasta nu poate justifica

trecerea a doi ani de la data transmiterii dosarului către comisie și în acest

interval de timp să fie imposibilă emiterea actului administrativ, datorată

tocmai procedurii administrative.

1.4. Împrejurarea

formulării acțiunii de anulare a actului de vânzare-cumpărare nr. 118 din 28

decembrie 2004 nu este de natură a stopa procedura în cazul pronunțării unei

sentințe judecătorești irevocabile cu privire la anularea actului, intimații

pot fi obligați la restituirea unei părți a despăgubirii.

1.5. Nici principiul

egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate

la Secretariatul Comisiei nu este încălcat deoarece intimații nu pot fi

sancționați pentru faptul că au ieșit din pasivitate și au înțeles să formuleze

acțiune în instanță pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de lege.

fondat pentru următoarele motive.

2.1. Obligarea

recurentei-pârâte la plata sumei de 100 lei cu titlu de penalități de

întârziere în executarea sentinței, de la data rămânerii definitive și

irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței nu este întemeiată.

Judecătorul fondului

nu și-a motivat opțiunea aplicării în sarcina pârâtei a dispozițiilor art. 18 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, iar partea care a câștigat

procesul poate apela la prevederile art. 24 din Legea contenciosului

administrativ în cazul în care obligația impusă pârâtei nu este executată de

bună voie.

în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

modificată și completată, urmează să se admită recursul, să se dispună

modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării obligației de plată a

penalităților de întârziere.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 365 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată și înlătură penalitățile de întârziere.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2011.