ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8925/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Sibiu la 29 noiembrie 2007, reclamantul T.M. a solicitat ca în

contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, să se dispună anularea

dispoziției nr. 15646 din 12 noiembrie 2007, emisă de acesta, și să se dispună

obligarea sa la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul înscris în C.F. 2141

B Șelimbăr, nr. top 1130/2/2/16.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat dispoziția menționată este nelegală, deoarece s-a reținut greșit în

cuprinsul art. 1 că i se cuvin măsuri reparatorii doar pentru cota de ½

din imobil, deși are calitatea de moștenitor legal și testamentar al foștilor

proprietari tabulari, R.I. și R.M.S.

Tribunalul Sibiu, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 371 din 3 aprilie 2008, a admis contestația, a anulat

dispoziția atacată și a obligat pârâtul să facă propunere pentru acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale, în favoarea reclamantului, pentru

întreg imobilul înscris în C.F. 2141 B Șelimbăr, nr. top 1130/2/2/16.

A fost obligat pârâtul să înainteze

întreaga documentație Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din

subordinea Cancelariei Primului Ministru.

S-a luat act de renunțarea la

judecata contestației în contradictoriu cu Comisia de aplicare a Legii nr.

10/2001 de pe lângă Primăria Municipiului Sibiu și Municipiul Sibiu prin

Primar.

A fost obligat pârâtul Primarul

Municipiului Sibiu să plătească reclamantului suma de 1400 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima

instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea numiților R.I. și

R.M.S., fiind preluat în proprietatea statului cu titlu de expropriere și, în

prezent, nefiind liber.

S-a constatat că cererea de acordare

a măsurilor reparatorii s-a admis, prin dispoziția contestată, doar pentru cota

de ½ din imobil, Primarul Municipiului Sibiu reținând că doar R.I. a

formulat notificare.

Tribunalul a avut în vedere că la

data formulării notificării, R.M.S. era decedată, iar notificatorul era

succesorul legal al acesteia, în calitate de soț supraviețuitor, având potrivit

art. 4 alin. ultim din Legea nr. 10/2001, vocație pentru măsuri reparatorii

asupra întregului bun.

S-a reținut că reclamantul este

succesorul defunctului R.I., preluând toate drepturile și obligațiile acestuia,

inclusiv dreptul de a primi despăgubiri conform art. 26 din Legea, nr. 10/2001,

pentru întregul imobil.

Întrucât dispoziția nr. 15646/2007 a

încălcat normele legale menționate, s-a dispus anularea acesteia și obligarea

Primarului de a face propunere de despăgubire pentru întregul imobil.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Primarul Municipiului Sibiu, susținând că, la data de 13 martie 2003,

contestatorul T.M., în calitate de moștenitor testamentar al notificatorului R.I.,

a formulat o cerere prin care a înțeles să continue demersurile autorului său,

solicitând despăgubiri.

S-a arătat că notificatorul R.I. a

fost proprietar tabular al cotei de ½ din imobilul ce a făcut obiectul

notificării, cealaltă cotă de ½ aparținând soției, R.M.S., care nu a

formulat notificare pentru cota ei de ½, decedând înainte de apariția

Legii nr. 10/2001.

S-a considerat prin motivele de apel

că solicitarea terenului de către R.M.S. în anul 1998, în temeiul Legii

fondului funciar, nu este de natură să substituie lipsa notificării, cele două

acte normative reglementând categorii diferite de imobile.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 119/A din 26 iunie 2008, a respins apelul

pârâtului Primarul Municipiului Sibiu, ca nefondat, reținând, în esență, că

soțul supraviețuitor, R.I. a solicitat despăgubiri pentru întregul imobil, așa

cum rezultă din notificarea depusă la dosar, având calitatea de persoană

îndreptățită la restituire, în nume propriu, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 10/2001, iar în numele soției sale, în temeiul art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

S-a mai constatat că, prin

testamentul autentificat sub nr. 777/1998, reclamantul T.M. a devenit

succesorul cu titlu particular al defunctei R.M.S., iar prin testamentul autentificat

sub nr. 333/2002 a devenit succesorul defunctului R.I.. De asemenea, s-a

reținut că acesta s-a adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001,

depunând acte doveditoare ale calității sale de succesor în drepturi al foștilor

proprietari, continuând demersurile acestora și dobândind calitatea de persoană

îndreptățită în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, criticând-o

ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut prin motivele

de recurs că, în mod nejustificat și fără a se lua în considerare situația

reală de la data formulării notificării, instanța de apel a reținut că

notificatorul R.I., în calitate de moștenitor legal al fostei proprietare R.M.S.,

ar fi solicitat despăgubiri pentru întreg imobilul, beneficiind de dreptul de

acrescământ.

S-a învederat că, așa cum rezultă

din testamentul fostei proprietare tabulare R.M.S., pentru cota de ½

aparținând acesteia, cel care avea vocație succesorală era reclamantul,

instituit legatar cu titlu particular în privința imobilului care face obiectul

notificării. Cum acesta nu a formulat însă notificare în termenul legal, nu

poate beneficia de măsurile reparatorii stabilite de Legea nr. 10/2001 pentru

cota de ½ din imobil.

Recurentul a mai susținut că

instanțele de fond și apel au interpretat eronat dispozițiile legale care

reglementează dreptul de acrescământ, respectiv dispozițiile art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât nu este îndeplinită condiția ca

persoana ce invocă beneficiul acestui drept să vină în concurs cu alți

succesibili ai defunctului.

Intimatul T.M. a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Examinând criticile formulate de

recurentul pârât, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Așa cum rezultă din C.F. 2141 b

Șelimbăr, top 1130/2/2/16, imobilul în litigiu în suprafață de 524 mp a fost

proprietatea soților R.I. și R.M.S., fiind dobândit cu titlu de cumpărare, așa

cum rezultă din C.F. 2141 B Șelimbăr, sub B1 și B 2.

În anul 1967, imobilul a fost

transcris în C.F. 2292 Șelimbăr sub A + 51 și a fost preluat în proprietatea

Statului Român, cu titlu de expropriere, așa cum rezultă din mențiunea de la B

1.

Prima cerere de restituire în natură

a suprafeței de 524 mp a fost formulată de foștii proprietari, R.I. și R.M., la

9 februarie 1998, în temeiul Legea nr. 18/1991, fiind înregistrată la Primăria

Municipiului Sibiu sub nr. 6535.

Aceștia au revenit cu o nouă cerere

de restituire, înregistrată sub nr. 237 din 4 martie 1998.

Prin adresa nr. 6535/526/26

februarie 1998, Primăria Municipiului Sibiu a solicitat completarea dosarului

cu acte doveditoare, conform art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 18/1991

modificată și completată prin Legea nr. 169/1997.

La data de 2 februarie 2001, a

decedat fosta proprietară, R.M.S., fără a avea loc însă o dezbatere

succesorală.

Odată cu apariția Legii nr. 10/2001,

R.I. a depus o notificare, prin care a înțeles să solicite despăgubiri pentru

întreg imobilul identificat în C.F. 2141 Șelimbăr A + 1, top 1130/2/2/16.

Anterior decesului, R.M.S. a

întocmit un testament, autentificat sub nr. 777 din 10 martie 1998, prin care a

instituit ca legatar cu titlu particular pentru terenul în litigiu pe T.M.

Certificatul de moștenitor legal și

testamentar s-a emis sub nr. 24 la 11 martie 2003, în cadrul dosarelor

succesorale succesive 25, 26 și 27/2003 ale notarului public V.I., deci

ulterior formulării notificării de către R.I.

Fostul proprietar R.I. a decedat la

10 februarie 2003, perfectând la rândul său testamentul autentic cu titlu

particular nr. 333/2002, urmare căruia s-a eliberat certificatul de moștenitor

menționat, nr. 24/2003.

Ulterior dobândirii calității de

succesor, reclamantul intimat s-a adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr.

10/2001, depunând la 12 martie 2003 actele doveditoare ale calității sale de

moștenitor ai foștilor proprietari, în cadrul dosarului înregistrat sub nr.

541/2001.

Așa cum corect au reținut instanțele

de fond și apel, soțul supraviețuitor, R.I. a solicitat despăgubiri pentru

întregul imobil, asupra căruia foștii proprietari nu au fost intabulați pe cote

de proprietate, fiind vorba de un bun dobândit în timpul căsătoriei, deci în

devălmășie.

Ulterior decesului numitei R.M.S.,

soțul acesteia a formulat notificarea în calitate de moștenitor legal, având

calitatea de persoană îndreptățită la restituire în nume propriu, în temeiul

art. 3 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 10/2001 iar în numele soției sale, în

temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În mod evident, criticile

recurentului pârât, în sensul că numai moștenitorul testamentar T.M. avea

vocație succesorală și numai acesta putea formula notificare pentru cota de

½ aparținând defunctei, sunt neîntemeiate.

Pe de o parte, cotele părți ale

soților nu erau determinate, bunul fiind proprietate codevălmașă, iar pe de

altă parte nu se putea pretinde reclamantului să formuleze notificare în

termenul legal, în condițiile în care certificatul de moștenitor a fost

eliberat abia la 11 martie 2003, urmare a unor dezbateri succesorale succesive.

Reclamantul-intimat a depus acte

doveditoare ale calității sale de succesor în drepturi al foștilor proprietari,

în dosarul administrativ înțelegând astfel să continue demersurile acestora și

dobândind calitatea de persoană îndreptățită, în temeiul art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea va constata că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile Legii nr.

10/2001 (art. 4), constatând că reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii pentru întregul imobil în litigiu și nu numai pentru cota de

½.

În consecință, urmează ca, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă recursul pârâtului

Primarul Municipiului Sibiu ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul pârâtului

pârâtul Primarul

Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 119/A din 26 iunie 2008 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.