ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8925/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu la 29 noiembrie 2007, reclamantul T.M. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, să se dispună anularea dispoziției nr. 15646 din 12 noiembrie 2007, emisă de acesta, și să se dispună obligarea sa la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul înscris în C.F. 2141 B Șelimbăr, nr. top 1130/2/2/16. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat dispoziția menționată este nelegală, deoarece s-a reținut greșit în cuprinsul art. 1 că i se cuvin măsuri reparatorii doar pentru cota de ½ din imobil, deși are calitatea de moștenitor legal și testamentar al foștilor proprietari tabulari, R.I.

și R.M.S. Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin sentința civilă nr. 371 din 3 aprilie 2008, a admis contestația, a anulat dispoziția atacată și a obligat pârâtul să facă propunere pentru acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, în favoarea reclamantului, pentru întreg imobilul înscris în C.F. 2141 B Șelimbăr, nr. top 1130/2/2/16. A fost obligat pârâtul să înainteze întreaga documentație Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului Ministru. S-a luat act de renunțarea la judecata contestației în contradictoriu cu Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria Municipiului Sibiu și Municipiul Sibiu prin Primar. A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Sibiu să plătească reclamantului suma de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea numiților R.I. și R.M.S., fiind preluat în proprietatea statului cu titlu de expropriere și, în prezent, nefiind liber. S-a constatat că cererea de acordare a măsurilor reparatorii s-a admis, prin dispoziția contestată, doar pentru cota de ½ din imobil, Primarul Municipiului Sibiu reținând că doar R.I. a formulat notificare. Tribunalul a avut în vedere că la data formulării notificării, R.M.S. era decedată, iar notificatorul era succesorul legal al acesteia, în calitate de soț supraviețuitor, având potrivit art. 4 alin. ultim din Legea nr. 10/2001, vocație pentru măsuri reparatorii asupra întregului bun.

S-a reținut că reclamantul este succesorul defunctului R.I., preluând toate drepturile și obligațiile acestuia, inclusiv dreptul de a primi despăgubiri conform art. 26 din Legea, nr. 10/2001, pentru întregul imobil. Întrucât dispoziția nr. 15646/2007 a încălcat normele legale menționate, s-a dispus anularea acesteia și obligarea Primarului de a face propunere de despăgubire pentru întregul imobil. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primarul Municipiului Sibiu, susținând că, la data de 13 martie 2003, contestatorul T.M., în calitate de moștenitor testamentar al notificatorului R.I., a formulat o cerere prin care a înțeles să continue demersurile autorului său, solicitând despăgubiri. S-a arătat că notificatorul R.I.

a fost proprietar tabular al cotei de ½ din imobilul ce a făcut obiectul notificării, cealaltă cotă de ½ aparținând soției, R.M.S., care nu a formulat notificare pentru cota ei de ½, decedând înainte de apariția Legii nr. 10/2001. S-a considerat prin motivele de apel că solicitarea terenului de către R.M.S. în anul 1998, în temeiul Legii fondului funciar, nu este de natură să substituie lipsa notificării, cele două acte normative reglementând categorii diferite de imobile. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 119/A din 26 iunie 2008, a respins apelul pârâtului Primarul Municipiului Sibiu, ca nefondat, reținând, în esență, că soțul supraviețuitor, R.I.

a solicitat despăgubiri pentru întregul imobil, așa cum rezultă din notificarea depusă la dosar, având calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în nume propriu, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar în numele soției sale, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. S-a mai constatat că, prin testamentul autentificat sub nr. 777/1998, reclamantul T.M. a devenit succesorul cu titlu particular al defunctei R.M.S., iar prin testamentul autentificat sub nr. 333/2002 a devenit succesorul defunctului R.I.. De asemenea, s-a reținut că acesta s-a adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, depunând acte doveditoare ale calității sale de succesor în drepturi al foștilor proprietari, continuând demersurile acestora și dobândind calitatea de persoană îndreptățită în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut prin motivele de recurs că, în mod nejustificat și fără a se lua în considerare situația reală de la data formulării notificării, instanța de apel a reținut că notificatorul R.I., în calitate de moștenitor legal al fostei proprietare R.M.S., ar fi solicitat despăgubiri pentru întreg imobilul, beneficiind de dreptul de acrescământ. S-a învederat că, așa cum rezultă din testamentul fostei proprietare tabulare R.M.S., pentru cota de ½ aparținând acesteia, cel care avea vocație succesorală era reclamantul, instituit legatar cu titlu particular în privința imobilului care face obiectul notificării.

Cum acesta nu a formulat însă notificare în termenul legal, nu poate beneficia de măsurile reparatorii stabilite de Legea nr. 10/2001 pentru cota de ½ din imobil. Recurentul a mai susținut că instanțele de fond și apel au interpretat eronat dispozițiile legale care reglementează dreptul de acrescământ, respectiv dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât nu este îndeplinită condiția ca persoana ce invocă beneficiul acestui drept să vină în concurs cu alți succesibili ai defunctului. Intimatul T.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile formulate de recurentul pârât, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Așa cum rezultă din C.F. 2141 b Șelimbăr, top 1130/2/2/16, imobilul în litigiu în suprafață de 524 mp a fost proprietatea soților R.I. și R.M.S., fiind dobândit cu titlu de cumpărare, așa cum rezultă din C.F. 2141 B Șelimbăr, sub B1 și B 2. În anul 1967, imobilul a fost transcris în C.F. 2292 Șelimbăr sub A + 51 și a fost preluat în proprietatea Statului Român, cu titlu de expropriere, așa cum rezultă din mențiunea de la B 1. Prima cerere de restituire în natură a suprafeței de 524 mp a fost formulată de foștii proprietari, R.I.

și R.M., la 9 februarie 1998, în temeiul Legea nr. 18/1991, fiind înregistrată la Primăria Municipiului Sibiu sub nr. 6535. Aceștia au revenit cu o nouă cerere de restituire, înregistrată sub nr. 237 din 4 martie 1998. Prin adresa nr. 6535/526/26 februarie 1998, Primăria Municipiului Sibiu a solicitat completarea dosarului cu acte doveditoare, conform art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 18/1991 modificată și completată prin Legea nr. 169/1997. La data de 2 februarie 2001, a decedat fosta proprietară, R.M.S., fără a avea loc însă o dezbatere succesorală. Odată cu apariția Legii nr. 10/2001, R.I. a depus o notificare, prin care a înțeles să solicite despăgubiri pentru întreg imobilul identificat în C.F.

2141 Șelimbăr A + 1, top 1130/2/2/16. Anterior decesului, R.M.S. a întocmit un testament, autentificat sub nr. 777 din 10 martie 1998, prin care a instituit ca legatar cu titlu particular pentru terenul în litigiu pe T.M. Certificatul de moștenitor legal și testamentar s-a emis sub nr. 24 la 11 martie 2003, în cadrul dosarelor succesorale succesive 25, 26 și 27/2003 ale notarului public V.I., deci ulterior formulării notificării de către R.I. Fostul proprietar R.I. a decedat la 10 februarie 2003, perfectând la rândul său testamentul autentic cu titlu particular nr. 333/2002, urmare căruia s-a eliberat certificatul de moștenitor menționat, nr. 24/2003. Ulterior dobândirii calității de succesor, reclamantul intimat s-a adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, depunând la 12 martie 2003 actele doveditoare ale calității sale de moștenitor ai foștilor proprietari, în cadrul dosarului înregistrat sub nr. 541/2001.

Așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel, soțul supraviețuitor, R.I. a solicitat despăgubiri pentru întregul imobil, asupra căruia foștii proprietari nu au fost intabulați pe cote de proprietate, fiind vorba de un bun dobândit în timpul căsătoriei, deci în devălmășie. Ulterior decesului numitei R.M.S., soțul acesteia a formulat notificarea în calitate de moștenitor legal, având calitatea de persoană îndreptățită la restituire în nume propriu, în temeiul art. 3 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 10/2001 iar în numele soției sale, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În mod evident, criticile recurentului pârât, în sensul că numai moștenitorul testamentar T.M. avea vocație succesorală și numai acesta putea formula notificare pentru cota de ½ aparținând defunctei, sunt neîntemeiate.

Pe de o parte, cotele părți ale soților nu erau determinate, bunul fiind proprietate codevălmașă, iar pe de altă parte nu se putea pretinde reclamantului să formuleze notificare în termenul legal, în condițiile în care certificatul de moștenitor a fost eliberat abia la 11 martie 2003, urmare a unor dezbateri succesorale succesive. Reclamantul-intimat a depus acte doveditoare ale calității sale de succesor în drepturi al foștilor proprietari, în dosarul administrativ înțelegând astfel să continue demersurile acestora și dobândind calitatea de persoană îndreptățită, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 (art. 4), constatând că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru întregul imobil în litigiu și nu numai pentru cota de ½. În consecință, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., să se respingă recursul pârâtului Primarul Municipiului Sibiu ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul pârâtului pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 119/A din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.