ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 910/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții K.L.B.,

K.M., K.A.E. și K.O., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat, în principal,

obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii judecătorești să emită decizia privind titlul de despăgubire conform

titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suma ce se va stabili prin raportul

de evaluare ce se va efectua în cauză de către un evaluator autorizat și agreat

de pârâtă, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii să numească un evaluator autorizat pentru

efectuarea raportului de evaluare în vederea stabilirii cuantumului

despăgubirilor pentru cota de 40/48 parte din imobilul teren de 1.048 mp din

Cluj-Napoca, și construcții de 218,93 mp și respectiv 51 mp și să emită decizia

privind tipul de despăgubire cu obligarea la plata sumei de 1.000 lei pe zi de

întârziere cu titlu de penalități de la împlinirea termenului de 30 de zile și

până la executarea efectivă a hotărârii judecătorești, cu cheltuieli de

judecată în caz de opoziție.

În motivarea cererii

reclamanții au arătat că dreptul acestora la despăgubiri a fost stabilit prin

Dispoziția Primarului Municipiului Cluj-Napoca 1523/2007, modificată prin

Dispoziția 31/2010, astfel că se impune ca C.C.S.D. să desemneze un evaluator,

iar după raportul de evaluare să elibereze decizia privind titlul de

despăgubire, apreciind că dispozițiile emise de Primarul municipiului

Cluj-Napoca le conferă un drept de creanță calificat ca un bun în sensul art. 1

din primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar

termenul rezonabil de soluționare a unei cauze a fost încălcat, astfel că cererea

lor este pe deplin admisibilă.

Prin Sentința civilă

nr. 48 din 27 ianuarie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a obligat Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca în termen de 30

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să numească un evaluator autorizat

în vederea stabilirii despăgubirilor pentru imobilele: cota de 40/48 parte din

terenul în suprafață de 1048 mp din Cluj-Napoca, înscris în CF nr. ..... Cluj,

nr. topo .... și construcții de 218,93 mp și 51 mp din Dispoziția Primarului

Cluj-Napoca, nr. 1523 din 23 ianuarie 2007 modificată prin Dispoziția 31 din 5

ianuarie 2010 și, după efectuarea raportului de evaluare, să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire pe seama reclamanților; a respins restul

capetelor de cerere.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut în esență, următoarele:

Prin Dispoziția nr.

31 din 5 ianuarie 2010 Primarul municipiului Cluj-Napoca a modificat art. 1 a

Dispoziției nr. 1523 din 23 ianuarie 2007, în sensul că a propus acordarea de

despăgubiri pentru cota de 17/48 parte în favoarea lui K.L.B., pentru cota de

3/48 parte în favoarea lui K.M. și pentru cota de 20/48 parte în favoarea lui

K.O. și K.A.E., din terenul în suprafață de 1.048 mp și din construcțiile în

suprafață de 218,93 mp, din care suprafața locuibilă de 89,70 mp și

construcțiile în suprafață de 51 mp, cu suprafață utilă de 49,60 mp, înscrise

în CF .......... cu nr. top ....., situate în Cluj-Napoca.

Reclamanții au

notificat Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor la data de 16 noiembrie

2010, solicitând acesteia să procedeze la soluționarea Dosarului de despăgubire

nr. 33073/CC având în vedere că după trecerea a aproape 10 ani nu s-a ajuns la

finalizarea procedurilor administrative și nu au primit nici o despăgubire.

Instanța de fond a

mai reținut că pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. a recunoscut că dosarul

aferent Dispoziției 1523/2007 a ajuns la C.C.S.D., fiind analizat sub aspectul

legalității respingerii cererii de restituire și aflându-se în etapa evaluării,

dar a invocat prevederile H.G. nr. 1.095/2005 privitoare la normele

metodologice ale Legii nr. 247/2005 și Decizia nr. 2815/2008. Această decizie

însă este în conformitate cu susținerile reclamanților, deoarece dosarul

acestora face parte din dosarele transmise secretariatului C.C.S.D. înainte de

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, astfel că, potrivit art. 16 din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmează a fi desemnat un evaluator și, după

transmiterea dosarului spre evaluare și efectuarea raportului, C.C.S.D. urmează

să emită decizia privind titlul de despăgubire.

În ceea ce privește

stabilirea de către instanță, conform petitului principal, a sumei ce urmează a

fi cuprinsă în decizia privind titlul de despăgubire după efectuarea unui

raport de evaluare, s-a apreciat că acest petit nu este admisibil, dat fiind

dispozițiile exprese ale Legii nr. 247/2005, care reglementează această etapă

administrativă în atribuția C.C.S.D., urmând ca, doar în ipoteza în care

beneficiarii sunt nemulțumiți de cuantumul despăgubirii, acesta să poată fi

contestat la Curtea de Apel, situație în care instanța poate dispune și

efectuarea unei expertize judiciare.

În privința duratei

procedurii, s-a reținut în considerentele hotărârii atacate că s-a consacrat

principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale

soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât

procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a

fost inițiată încă de la data formulării notificării în temeiul Legii nr.

10/2001.

Prin urmare, Curtea a

admis cererea formulată în subsidiar de reclamanți, de obligare a Statului

Român prin C.C.S.D. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii judecătorești să numească un evaluator autorizat, care să efectueze

raportul de evaluare în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru

cota de 40/48 parte din imobilele indicate de reclamanți și, după efectuarea

acesteia, să emită în favoarea reclamanților decizia reprezentând titlul de

despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de

întârziere, l-a apreciat ca fiind nefondat pentru că nu se poate presupune că

Statul Român prin C.C.S.D. nu va respecta o hotărâre judecătorească, astfel că

doar în ipoteza încălcării obligațiilor stabilite de instanță se impune

sancționarea conduitei pârâtei conform Legii nr. 554/2004.

Ulterior pronunțării

acestei sentințe, reclamanții K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., completarea

dispozitivului Sentinței civile nr. 48/2011 cu soluția dată cererii de acordare

a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

s-a arătat că deși s-a solicitat atât cu ocazia acțiunii introductive, cât și

cu ocazia susținerii în fond a cauzei, cheltuielile de judecată nu au fost

acordate.

Prin Sentința civilă

nr. 211/2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a admis cererea de completare a dispozitivului

Sentinței civile nr. 48/2011 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr.

2031/33/2010, a obligat Statul Român prin C.C.S.D. la plata cheltuielilor de

judecată față de reclamanții K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O., în sumă de 5.950

RON.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut următoarele:

Atât cu ocazia

acțiunii, cât și cu prilejul susținerii cauzei în fața instanței, reclamanții

au solicitat cheltuieli de judecată asupra cărora Curtea a omis să se pronunțe

prin hotărârea mai sus arătată.

Aceste cheltuieli au

fost justificate, conform contractului de reprezentare și bonului fiscal,

instanța constatând că este incident art. 281

2

C. proc. civ.,

privitor la completarea hotărârii, astfel că a admis cererea și a obligat Statul

Român prin C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții

K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O., în sumă de 5.950 RON.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs atât reclamanții K.L.B., K.M., K.A.E. și K.O., cât

și pârâta C.C.S.D.

Recurenții-reclamanți

au criticat sentința atacată atât pentru faptul că li s-a respins cererea

principală de obligare a pârâtei să emită în termen de 30 de zile decizia

reprezentând titlu de despăgubire în baza unui raport de evaluare efectuat în

cadrul prezentului proces, de către un evaluator agreat de pârât, cât și pentru

faptul că - admițând capătul de cerere subsidiar, de numire a unui evaluator

autorizat, iar după efectuarea raportului de evaluare să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire - a respins petitul de obligare a pârâtului

la plata sumei de 1.000 RON/zi de întârziere în cazul neexecutării hotărârii

judecătorești în termenul ce ar fi trebuit să fie prevăzut expres.

Astfel,

recurenții-reclamanți susțin că în raport de prevederile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, instanța era îndreptățită să intervină în

derularea cu celeritate a procedurilor administrative, în vederea respectării

termenului rezonabil, inclusiv prin admiterea unei expertize evaluatoare

judiciare; în acest sens, în mod indirect pot fi invocate și prevederile art.

19 alin. (3) și 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care conferă

instanțelor competența de a exercita controlul deciziei de despăgubire cu

privire la cuantumul despăgubirilor.

În ceea ce privește prevederea

unui termen pentru executarea obligației de emitere a titlului de despăgubire

și a unor penalități pentru neexecutarea obligației, instanța de fond a

încălcat prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, precum și

prevederile art. 580

3

alin. (2) C. proc. civ.

Reclamanții și-au

încadrat, în mod corect, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

La rândul său, pârâta

a criticat sentința atacată în legătură cu greșita aplicare a principiului

termenului rezonabil, arătând că parcurgerea procedurii administrative

presupune mai multe etape, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără ca

legiuitorul să fi prevăzut un termen pentru realizarea acestor etape, iar

transmiterea dosarelor spre evaluare se face în ordinea stabilită prin Decizia

nr. 2815 din 16 septembrie  2008, respectiv în ordinea înregistrării lor.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În mod corect

instanța de fond a stabilit că evaluarea imobilului, ca etapă premergătoare

emiterii deciziei de despăgubire, nu se poate face direct în instanță, deoarece

s-ar eluda prevederile procedurale cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

precum și Normele de aplicare a acestui titlu, aprobate prin H.G. nr.

1.095/2005. Aceste prevederi presupun desemnarea unui evaluator autorizat și

încheierea unui Contract-cadru conform H.G. nr. 527/2006, precum și

soluționarea obiecțiunilor formulate de persoana îndreptățită la despăgubiri

sau de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la valoarea

stabilită. Prin urmare, instanța nu se poate substitui prerogativelor Comisiei,

chiar dacă ulterior emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire poate

cenzura inclusiv despăgubirile acordate, în cazul nerespectării procedurii sau

criteriilor de evaluare.

Cu privire la

principiul termenului rezonabil, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă

soluția instanței de fond, neputându-se susține că dacă legea specială nu

prevede un termen pentru emiterea actului administrativ, acesta poate fi oricât

de îndelungat. Astfel, chiar și în condițiile unor proceduri complexe,

existența unei notificări din anul 2001 și a unei dispoziții cu propunere de

despăgubiri din anul 2007, fără a se fi emis decizia reprezentând titlu de

despăgubire, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate în sensul

considerentelor Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în

Cauza Maria Atanasiu ș.a. împotriva României din 12 octombrie 2010 (hotărârea

pilot).

Referitor la capătul

de cerere privind stabilirea unui termen pentru emiterea deciziei de

despăgubire și aplicarea unor amenzi pe zi de întârziere, acestea reprezintă o

facultate a instanței, iar nu o obligație - conform art. 18 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 -, instanța apreciind în funcție de circumstanțele cauzei. În

plus, eventuala neexecutare a hotărârii judecătorești irevocabile într-un

termen de 30 de zile, este supusă sancțiunilor eficiente prevăzute de art. 24

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și

completată.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

urmează a fi respinse ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de K.L.B., K.M., K.A.E.

și K.O. împotriva Sentinței civile nr. 48 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursurile

declarate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 48 din 27 ianuarie 2011 și a Sentinței civile nr. 211 din

31 martie 2011 ale Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012 .

Procesat de GGC - LM