ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6178/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 816 din 22 septembrie 2006 a Tribunalului Cluj, secția civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei SC N.C. SRL, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta D.M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect anularea dispoziției emise de acesta nr. 3267 din 17 februarie 2002, privind imobilul înscris inițial în C.F. Cluj-Napoca și restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor; s-a admis cererea de intervenție formulată de intervenienta sus-menționată în interesul pârâtului. În pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că, prin dispoziția nr. 3267 din 17 februarie 2002, a fost respinsă cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor, determinat de faptul că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nefiind preluat abuziv.

Astfel, bunul a intrat în proprietatea Statului Român prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 91/1945, lege anterioară datei de 6 martie 1945, după cum se arată și în decizia civilă nr. 965/1998 a Curții de Apel Cluj, lege care se referea la o categorie de persoane considerate, în acea vreme, inamici ai statului. Decizia nr. 5019/1949 a Comisiei de lichidare C.A.S.B.I. a fost contestată de D.Z., moștenitorul proprietarei, contestație care a fost respinsă. Potrivit extrasului de hotărâre din procesul verbal nr. x/1956 emis de Sfatul popular al orașului Cluj, s-a aprobat transferul imobilului din administrarea M.A.I. în administrarea Sfatului popular al orașului Cluj.

Între intervenientă și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca s-a încheiat un contract de închiriere pentru două încăperi situate în imobilul în litigiu, la data de 20 februarie 1995, pentru o perioadă de 5 ani, contract prelungit prin hotărârea nr. 743/1999 a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca. Intervenienta a înlocuit tâmplăria din lemn cu tâmplărie din aluminiu la imobil, efectuând și alte îmbunătățiri, ceea ce determină calitatea sa procesuală activă de a sta în proces, în calitatea menționată. Pe fond, instanța a reținut că actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul în litigiu este anterior datei de 6 martie 1945, astfel încât nu formează obiect al legii speciale de reparație, argument în raport de care a considerat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 24/ A din 26 ianuarie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile sus-menționate, pe care a desființat-o și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal. A reținut că imobilul în litigiu a fost pus sub controlul Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice, la data de 23 octombrie 1945, în aplicarea Legii nr. 91 din 9 februarie 1945 pentru înființarea acestui organism, lege publicată în M. Of. nr. 33 din 10 februarie 1945. Finalitatea legii nr. 91/1945 a fost circumscrisă exclusiv obligației de executare a art. 8 din Convenția de Armistițiu încheiată la 19 septembrie 1944, între România și Puterile Aliate, care prevedea obligația Statului Român de a „conserva” bunurile supușilor inamici, germani și unguri, precum și ale tuturor persoanelor de altă naționalitate, chiar români, dacă s-ar găsi pe teritoriile Germaniei, Ungariei sau pe teritoriile ocupate de aceste puteri.

Prin urmare, Legea nr. 91/1945 nu a avut ca efect trecerea bunurilor respective în proprietatea statului, cum, în mod eronat, a considerat prima instanță. Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza art. 11 din Decretul nr. 228/1948 (publicat în M. Of. nr. 205 din 4 septembrie 1948), prin care s-a dispus ca bunurile aparținând cetățenilor români absenteiști se lichidează prin restituire către proprietar, cei îndreptățiți la restituire urmând a depune cereri în termen de 90 de zile de la publicarea legii. Prin același act normativ s-a stipulat că „bunurile vor trece de drept, prin efectul legii de față, în patrimoniul statului”, în absența unei cereri de restituire formulată în termenul legal (art. 10 alin. (2)). Constatarea trecerii se face prin decizie a Consiliului de Miniștri, pe baza avizului Comisiei de lichidare a C.A.S.B.I.

Pentru imobilul în litigiu a fost emisă decizia nr. 5019/1949, rămasă definitivă prin respingerea contestației formulate de D.Z. și de soția acestuia, D.O. Decretul nr. 228/1948 intră în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, imobilul pretins de reclamantă fiind unul preluat abuziv de către stat, în sensul art. 2 alin. (1). A mai considerat instanța de apel că este nerelevantă împrejurarea că Statul Român și-a constituit un al doilea titlu de intabulare, în anul 2000, respectiv o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care se constată că a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra aceluiași imobil, trecut în proprietatea sa, în baza decretului sus-menționat.

Soluția instanței de apel a fost menținută prin decizia nr. 7655 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, conform căreia s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și de intervenienta SC N.C. SRL, fiind avute în vedere aceleași considerente ca și cele ale instanței de apel. În rejudecare, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 515 din 9 octombrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantă; a respins cererea de intervenție formulată de SC N.C.

SRL, a dispus anularea dispoziției nr. 3267/2002 a Primarului municipiului Cluj-Napoca și restituirea apartamentelor care nu au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentele nr. 6 și 7 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Eroilor, precum și stabilirea dreptului la despăgubiri pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta a formulat notificarea înregistrată cu nr. 247 din 20 iunie 2001, la B.E.J. C.M., prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor, înscris în C.F. 6353, nr. top.15.

Potrivit extrasului de carte funciară, în C.F. 6353 cu nr. top.15, a fost înscris imobilul casă din str. Eroilor, proprietar sub Bl fiind văduva lui D.J., născută K.O. Aceasta a decedat la 1 octombrie 1946, în Klagenfurt, Austria, iar reclamanta, conform actelor de stare civilă, este nepoata de fiică a acesteia. Prin certificatului 200/1949 a Ministerului Finanțelor - Oficiul Bunurilor Inamice Cluj se atestă că imobilul din litigiu, situat, la data respectivă, pe str. Molotov, proprietar D.Z., a fost pus sub controlul C.A.S.B.I, din 23 octombrie 1945 până la 23 iunie 1949, când a trecut în proprietatea Comandamentului Miliției Cluj. De asemenea, jurnalul 63568/XIX din 27 iunie 1949 arată că, în data de 23 iunie 1949, Comisia de lichidare C.A.S.B.I.

a respins contestația lui Z.D. și a soției făcută împotriva deciziei 5019/1949, comunicându-se acest lucru Oficiului Bunurilor Inamice al județului Cluj. În urma procesului verbal 24/1956 al Sfatului popular al orașului Cluj s-a aprobat transferul imobilului din str. Molotov, din administrarea Ministerului Afacerilor Interne în administrarea Sfatului popular al orașului Cluj. În cartea funciară, Statul Român și-a înscris dreptul de proprietate abia la data de 20 noiembrie 2000, cu încheierea 18247 C.F., în baza sentinței civile nr. 6839/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ca bun propriu, cu titlu de uzucapiune.

Notificarea reclamantei a fost soluționată, prin respingere, în baza dispoziției 3267 din 17 iulie 2002. Această dispoziție reține faptul că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nefiind preluat abuziv și că, de la data preluării, a suferit transformări structurale esențiale, fiind împărțit în șapte apartamente, din care cinci apartamente au fost vândute titularilor contractelor de închiriere, iar apartamentele 6 și 7 au calitatea de spații cu altă destinație, se află în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca și există încheiate contracte de închiriere valabile referitor la aceste apartamente. Reclamanta D.M.

s-a judecat în Dosarul nr. 9721/2007, solicitând, în contradictoriu cu persoanele care au dobândit în baza Legii nr. 112/1995 apartamentele în litigiu, constatarea nulității absolute a titlului statului cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor, constatarea nulității încheierilor de carte funciară și revenirea la situația anterioară de carte funciară pe numele și în favoarea proprietarei inițiale. Prin Sentința civilă nr. 7952/2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă, sentință care a rămas irevocabilă prin respingerea apelului, ca urmare a deciziei civile 269/A/2004 a Curții de Apel Cluj și a recursului, prin decizia nr. 2396/R/2005 a Curții de Apel Cluj.

Aceste instanțe au considerat că hotărârea judecătorească de dobândire a titlului statului este opozabilă, acțiunile în rectificare de carte funciară sunt accesorii acțiunii de drept comun, iar condițiile în care au fost cumpărate locuințele în care pârâții erau chiriași în baza Legii nr. 112/1995 nu au făcut obiectul analizei judiciare prin prisma prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește apartamentele 6 și 7, acestea au făcut obiectul unor contracte de închiriere cu SC N.C. SRL, contractul încheiat la data de 20 februarie 1995 fiind prelungit potrivit H.C.L. nr. 643/1999. În consecință, Tribunalul a considerat că imobilul din litigiu este un imobil preluat în mod abuziv de Statul Român întrucât C.A.S.B.I.

nu a avut temei legal pentru a proceda la confiscarea lui, neconstatându-se că antecesorii reclamantei ar fi comis vreo ilegalitate împotriva Statului Român în timpul războiului sau după război. De asemenea, chiar hotărârea judecătorească în baza căreia statul și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului nu poate fi opusă procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 întrucât, în cazul uzucapiunii, se cere o posesie liniștită și utilă; or, în acest caz, statul și-a conservat această posesie prin acte administrative care au fost impuse reclamantei și antecesorilor acestora, astfel că obținerea unui al doilea titlu de intabulare asupra aceluiași imobil, trecut în proprietatea statului anterior nu poate avea relevanță juridică.

Prin urmare, Tribunalul, procedând la aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, a dispus anularea dispoziției 3267/2002 a Primarului municipiului Cluj-Napoca și restituirea apartamentelor care nu au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentele 6 și 7 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Eroilor, precum și stabilirea dreptului la despăgubiri pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pe cale de consecință, a respins cererea de intervenție formulată de SC N.C. SRL din moment ce reclamanta este îndreptățită la restituire și a fost admisă acțiunea sa. Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 82/A din 12 martie 2009, a respins, ca nefondate apelurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și de intervenienta SC N.C.

SRL împotriva sentinței civile nr. 515 din 09 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o. Au fost obligați apelanții, în solidar, să plătească intimatei D.M. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: În esență, motivele de apel expuse în cele două memorii, ale pârâtului și ale intervenientei, se structurează pe două idei, o primă idee vizează preluarea, cu titlu valabil, a imobilului în litigiu, de către Statul Român - ambii apelanți susținând că imobilul nu a fost preluat în mod abuziv de către stat -, iar o a doua idee vizează legalitatea restituirii în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentelor nr. 6 și 7 din imobilul litigios.

În legătură cu primul motiv de apel, cel referitor la lipsa oricărui caracter abuziv al preluării bunului de către Statul Român, Curtea a constatat că acesta nu mai comportă nici un fel de discuții și nu mai poate fi analizat în prezentul ciclu procesual, fără ca prin această analiză să nu se aducă atingere autorității de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr. 24/A din 26 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, menținută în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 765 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, prin sus-menționata decizie, s-a statuat irevocabil în sensul că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat, încadrându-se, astfel, în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât, deși imobilul a fost preluat de stat la data de 23 octombrie 1945, în baza Legii nr. 91/1945, în realitate, preluarea lui s-a făcut în baza Decretului nr. 228/1948, care se încadrează în perioada de referință a acestei legi.

De asemenea, așa cum pertinent a subliniat prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei, Statul Român nu-i poate opune reclamantei, în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, posesia valorificată prin sentința civilă nr. 6839/2000, prin care Statul Român ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil, cu titlu de uzucapiune, întrucât, pentru o atare finalitate, ar fi fost necesar să se exercite o posesie utilă, cu bună-credință, în timp ce posesia exercitată de Statul Român asupra acestui imobil nu a fost una utilă și de bună-credință, câtă vreme a impus antecesorilor reclamantei și reclamantei, prin acte administrative abuzive, această posesie, și tot astfel a și conservat-o.

Se ridică problema de ce era necesar, pentru Statul Român, un alt titlu pentru intabularea imobilului în litigiu în favoarea sa, respectiv o hotărâre judecătorească de uzucapiune, dacă prima preluare a imobilului în anii 1945, 1948-1949 nu a fost una abuzivă. Recurgerea Statului Român la acest artificiu juridic, al dobândirii unui titlu în uzucapiune, subliniază încă o dată caracterul abuziv al preluării imobilului în baza Legii nr. 91/1945 și a Decretului nr. 228/1948.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de apel invocat de fiecare dintre cei doi apelanți, respectiv nelegalitatea restituirii în natură, către reclamantă, a apartamentelor nr. 6 și 7, Curtea a constatat că și acesta este nefondat, motivat de următoarele considerente: Prin decizia nr. 24/A/2007 a Curții de Apel Cluj, menținută prin Decizia nr. 7655/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul că reclamanta este persoană îndreptățită, în baza Legii nr. 10/2001, fiind moștenitoare a fostei proprietare tabulare, D.O., respectiv nepoata de fiică a acestei defuncte, calitate în care a formulat notificarea înregistrată la Biroul executorului judecătoresc C.M., sub nr. 247 din 20 iunie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. Eroilor, înscris în CF nr. 6353 Cluj, nr. top.15.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată și actualizată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice altă persoană juridică, în perioada de referință, se restituie în natură, în condițiile acestei legi, alin. (2) al aceluiași text legal prevăzând că, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Art. 7 din aceeași lege instituie, de asemenea, regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, regulă consacrată și în art. 9 al Legii nr. 10/2001, care statuează în sensul că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, invocată de pârâtul apelant întrucât apartamentele nr. 6 și 7 nu au fost înstrăinate cu respectare dispozițiilor legale, astfel încât măsurile reparatorii să poată fi stabilite în echivalent pentru cele două apartamente, așa cum pretinde acest text legal, ele găsindu-se în patrimoniul Statului Român și fiind închiriate, în baza unor contracte de închiriere, în favoarea a două societăți comerciale, SC N.C. SRL și SC M.P. SRL, aspect confirmat de adresa nr. 160069/452.1 din 25 septembrie 2008 a Primăriei municipiului Cluj-Napoca - Direcția Patrimoniului Municipiului și Evidența Proprietății. Astfel, la fila 72 din primul dosar de fond a fost depus contractul de închiriere 1875 din 21 decembrie 1989, încheiat de intervenientă, iar la fila 71 a fost depus contractul de închiriere nr. 1910 din 11 ianuarie 2000, încheiat de SC M.P.

SRL. Prin urmare, câtă vreme cele două apartamente, având destinația de spații cu altă destinație decât locuințe nu au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, aflându-se mai departe în patrimoniul Statului Român, ele trebuie restituite reclamantei, persoană îndreptățită la restituire în baza Legii nr. 10/2001, prin prisma art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din această lege, în natură, în condițiile art. 1, art. 7 alin. (1) și art. 9 din aceeași lege. Așa fiind, constatându-se că prima instanță, în mod legal, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 republicată, a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentelor nr. 6 și 7, precum și măsuri reparatorii în echivalent pentru restul imobilului ce nu este susceptibil de restituire în natură, Curtea, în temeiul art. 295, art. 296 C. proc.

civ. a respins, ca nefondate, ambele apeluri, cu consecința menținerii sentinței apelate, ca fiind legală și temeinică. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, criticând-o pentru următoarele motive: 1. Imobilul a intrat în proprietatea Statului Roman ca efect al aplicării dispozițiilor Legii nr. 91 din 10 februarie 1945, pentru înființarea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice, prin decizia nr. 5019/1949 a Comisiei de lichidare C.A.S.B.I., pe care D.Z., moștenitorul proprietarei, a contestat-o la acea dată, contestație care i-a fost respinsă.

Pentru a-și consfinți dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, Statul Român și-a înscris, în cartea funciară, dreptul de proprietate, sens în care, prin încheierea nr. 18247 din 20 noiembrie 2000, în baza sentinței civile nr. 6839/2000 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a dobândit, în mod irevocabil, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Mai mult decât atât, reclamanta a încercat, prin diverse acțiuni în instanță, să anuleze atât titlul statului, cât și înscrierile în cartea funciară, demersuri rămase fără o finalitate favorabilă. Prin urmare, Statul Roman are un drept de proprietate valabil, stabilit în mod irevocabil în baza unei sentințe civile, bucurându-se de toate prerogativele de proprietate recunoscute de lege oricărui subiect de drept.

Astfel, în mod greșit, retine instanța de fond faptul că sentința civilă în baza căreia Statul Roman și-a consfințit dreptul de proprietate nu are relevanță atât timp cât nulitatea titlului statului ar fi putut viza doar un titlu de proprietate dat cu încălcarea unor norme imperative ale legii și nu o hotărâre judecătorească prin care s-a recunoscut un drept real.

Sunt lipsite de relevanță și susținerile instanței privind faptul că Statul Român nu ar fi exercitat o posesie liniștită și utilă asupra imobilului, atâta timp cât uzucapiunea a fost constatată de către instanța de judecată în anul 2000, anterior depunerii notificării privind restituirea imobilului, respectiv în anul 2001. De altfel, la data recunoașterii dreptului de proprietate al Statului Roman, prin sentința nr. 6839/2000, acesta nu fusese notificat anterior cu privire la intenția succesorilor proprietarilor tabulari de revendicare a imobilului și nici nu a fost notată, în C.F., vreo acțiune având un astfel de obiect. Așadar, potrivit dispozițiilor art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, Statul Roman a avut o posesie utilă și liniștită în sensul prevăzut de dispozițiile legale incidente în materie de uzucapiune, motiv pentru care nu mai poate fi adus în atenția instanței acest aspect.

Or, potrivit art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938- cuprinsul Cărții funciare cu excepția îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în C.F. vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă s-a cunoscut pe altă cale această inexactitate. De asemenea, conform dispozițiilor art. 32, dacă în C.F. s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei. În consecință, au forța juridică superioară înscrierile în foaia C a cărții funciare a imobilului, la momentul recunoașterii dreptului de proprietate, foaie în care sunt înscrise eventualele sarcini sau se notează acțiunile în justiție.

În situația în care Statul si-a înscris în cartea funciară titlul, având în vedere efectul de publicitate fata de terți, dreptul nu mai are caracter de aparență, ci este un drept evident. 2. Trebuie avute în vedere și dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 18 lit. c), coroborate cu dispozițiile Normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, normă legală care vizează conservarea situației juridice a imobilelor pentru care a fost recunoscut un drept de proprietate în mod legal, caz în care restituirea în natura nu mai este posibilă, astfel încât persoanele îndreptățite au dreptul numai la masurile reparatorii prevăzute de lege.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 515/2008 și modificarea, în parte, a hotărârii instanței de fond, în sensul stabilirii dreptului reclamantei la despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, asupra întregului imobil. În dosar a depus întâmpinare intimata intervenientă SC N.C. SRL, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul celor pretinse de recurent. Pe parcursul procesului a decedat intimata reclamantă D.M., locul acesteia fiind preluat de Parohia Reformată Cluj, în calitate de legatară potrivit certificatului de legatar nr. 87 din 11 noiembrie 2010 emis de N.P.

K.A.B. Analizând decizia civilă recurată din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Astfel, instanța de apel a reținut în mod corect că, față de cele statuate prin decizia nr. 24/A din 26 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 7655 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, în primul ciclu procesual al acestui dosar, nu se mai poate pune în discuție, cu ocazia rejudecării cauzei, caracterul preluării imobilului în litigiu, de către stat.

Cum deja s-a arătat, prin decizia nr. 24/A/2007, confirmată în recurs, s-a stabilit că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza art. 11 din Decretul nr. 228/1948, care intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, față de dispozițiile art. 1 alin. (1), preluarea bunului fiind abuzivă. Hotărârea respectivă, rămânând irevocabilă, în condițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se bucură de putere de lucru judecat potrivit art. 1200 pct. 4 și 1202 C. civ., în sensul că cele stabilite în cuprinsul său exprimă adevărul judiciar absolut și, ca atare, nu mai pot forma obiect de dezbatere într-un alt litigiu, și cu atât mai mult în alt ciclu procesual al litigiului în care s-a pronunțat o asemenea hotărâre.

Prin urmare, recurentul nu poate susține, în prezenta cale de atac, că preluarea imobilului în litigiu ar fi operat în temeiul unui alt act normativ decât decretul sus-menționat, și anume potrivit Legii nr. 91/1945, cu consecința excluderii bunului de la incidența Legii nr. 10/2001, față de data publicării acestei legi în M. Of., 10 februarie 1945, anterioară datei de 6 martie 1945. De asemenea, nu se poate reține că statul are un drept de proprietate valabil, dobândit prin uzucapiune, conform sentinței civile nr. 6839/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, din moment ce, prin aceeași decizie rămasă irevocabilă în primul ciclu procesual al prezentei cauze s-a avut în vedere această hotărâre, stabilindu-se, însă, că este nerelevantă în litigiul de față, măsura instanței fiind de desființare a sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se putea stabili măsurile reparatorii cuvenite reclamantei în temeiul Legii nr. 10/2001 și în raport de situația actuală a bunului notificat.

Prin urmare, efectele hotărârii pronunțate în materie de uzucapiune în favoarea Statului Român nu mai pot fi repuse în discuție în acest al doilea ciclu procesual, față de cele statuate în mod irevocabil, prin decizia nr. 24 A/2007 a Curții de Apel Cluj, în legătură cu caracterul nerelevant al hotărârii în stabilirea modalității și caracterului preluării bunului. Pentru aceleași argumente, nici consecințele înscrierii în cartea funciară a sentinței nr. 6839/2000 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca din perspectiva dispozițiilor art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu mai prezintă relevanță și nu vor fi analizate de prezenta instanță de vreme ce actul în baza căruia s-a procedat la înscrierea dreptului de proprietate al statului (hotărârea dată în uzucapiune) a fost înlăturat din cauză, considerându-se că nu este important în soluționarea acesteia.

De asemenea, pronunțarea hotărârii sus-menționate anterior formulării notificării de către reclamantă sau necesitatea ca aceasta să procedeze la comunicarea intenției sale de a redobândi bunul în litigiu, anterior hotărârii respective reprezintă aspecte lipsite de consecințe față de cele stabilite în mod irevocabil, prin deciziile pronunțate în primul ciclu procesual.

Ca atare, față de aceste hotărâri, în mod corect, instanța de apel a soluționat litigiul, pornind de la premisa caracterului abuziv al preluării imobilului în baza Decretului nr. 228/1948, stabilit în mod absolut prin decizia nr. 24/A/2007 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă, fără să mai pună în discuție titlul statului, argumentele acestei instanțe privind caracterul posesiei exercitate de stat în vederea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune fiind complementare argumentului fundamental arătat (puterea de lucru judecat a celor statuate prin decizia irevocabilă pronunțată în primul ciclu procesual). În concluzie, nu se poate reține, contrar celor susținute de recurent, că titlul statului a fost constituit prin hotărârea nr. 6839/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în materie de uzucapiune și înscrisă în C.F.

2. De asemenea, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care prevăd măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor înstrăinate cu respectarea Legii nr. 112/1995, a căror aplicare în speță a înlăturat-o în mod corect față de cele reținute în fapt în legătură cu apartamentele nr. 6 și 7 din imobilul în litigiu. Astfel, Curtea, menținând cele stabilite în primă instanță, a constatat că cele două apartamente nu au destinație de locuință și, astfel, nici nu fost înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/1995, formând doar obiect al unor contracte de închiriere încheiate cu două societăți comerciale, dintre care una fiind intervenienta din prezenta cauză.

Nefiind întrunite cerințele textului de lege sus-menționat, în ceea ce privește forma de reparație cuvenită reclamantei pentru aceste apartamente, și față de prevalența restituirii în natură în raport de reparația în echivalent, printr-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, Curtea a confirmat măsura primei instanțe privind restituirea în natură, către reclamantă, a celor două apartamente în litigiu. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie, examinate în precedent, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din același cod. În baza art. 316 cu referire la art. 298 și 274 C. proc. civ., îl va obliga pe recurent, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 2.728 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Parohia Reformată Cluj, reprezentând onorariu de avocat conform înscrisului depus la fila 35 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 82/ A din 12 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă pe recurentul Primarul municipiului Cluj-Napoca la plata sumei de 2.728 lei către intimata Parohia Reformată Cluj, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2010.