ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6178/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6178/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 816 din 22 septembrie 2006 a Tribunalului Cluj, secția

civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a

intervenientei SC N.C. SRL, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta D.M.

în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect

anularea dispoziției emise de acesta nr. 3267 din 17 februarie 2002, privind

imobilul înscris inițial în C.F. Cluj-Napoca și restituirea în natură a

imobilului situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor; s-a admis cererea de

intervenție formulată de intervenienta sus-menționată în interesul pârâtului.

În pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a

reținut că, prin dispoziția nr. 3267 din 17 februarie 2002, a fost respinsă

cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca,

B-dul Eroilor, determinat de faptul că acesta nu face obiectul Legii nr.

10/2001, nefiind preluat abuziv.

Astfel, bunul a intrat în proprietatea Statului Român

prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 91/1945, lege anterioară datei de 6

martie 1945, după cum se arată și în decizia civilă nr. 965/1998 a Curții de

Apel Cluj, lege care se referea la o categorie de persoane considerate, în acea

vreme, inamici ai statului.

Decizia nr. 5019/1949 a Comisiei de lichidare

C.A.S.B.I. a fost contestată de D.Z., moștenitorul proprietarei, contestație

care a fost respinsă.

Potrivit extrasului de hotărâre din procesul verbal

nr. x/1956 emis de Sfatul popular al orașului Cluj, s-a aprobat transferul

imobilului din administrarea M.A.I. în administrarea Sfatului popular al

orașului Cluj.

Între intervenientă și Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca s-a încheiat un contract de închiriere pentru două încăperi situate

în imobilul în litigiu, la data de 20 februarie 1995, pentru o perioadă de 5

ani, contract prelungit prin hotărârea nr. 743/1999 a Consiliului local al

municipiului Cluj-Napoca. Intervenienta a înlocuit tâmplăria din lemn cu

tâmplărie din aluminiu la imobil, efectuând și alte îmbunătățiri, ceea ce

determină calitatea sa procesuală activă de a sta în proces, în calitatea

menționată.

Pe fond, instanța a reținut că actul normativ în baza

căruia a fost preluat imobilul în litigiu este anterior datei de 6 martie 1945,

astfel încât nu formează obiect al legii speciale de reparație, argument în

raport de care a considerat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 24/ A din 26

ianuarie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile

sus-menționate, pe care a desființat-o și a trimis cauza, spre rejudecare,

aceluiași tribunal.

A reținut că imobilul în litigiu a fost pus sub

controlul Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice, la data de

23 octombrie 1945, în aplicarea Legii nr. 91 din 9 februarie 1945 pentru

înființarea acestui organism, lege publicată în M. Of. nr. 33 din 10 februarie

1945.

Finalitatea legii nr. 91/1945 a fost circumscrisă

exclusiv obligației de executare a art. 8 din Convenția de Armistițiu încheiată

la 19 septembrie 1944, între România și Puterile Aliate, care prevedea

obligația Statului Român de a „conserva” bunurile supușilor inamici, germani și

unguri, precum și ale tuturor persoanelor de altă naționalitate, chiar români,

dacă s-ar găsi pe teritoriile Germaniei, Ungariei sau pe teritoriile ocupate de

aceste puteri.

Prin urmare, Legea nr. 91/1945 nu a avut ca efect

trecerea bunurilor respective în proprietatea statului, cum, în mod eronat, a

considerat prima instanță.

Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului

în baza art. 11 din Decretul nr. 228/1948 (publicat în M. Of. nr. 205 din 4

septembrie 1948), prin care s-a dispus ca bunurile aparținând cetățenilor

români absenteiști se lichidează prin restituire către proprietar, cei

îndreptățiți la restituire urmând a depune cereri în termen de 90 de zile de la

publicarea legii.

Prin același act normativ s-a stipulat că „bunurile

vor trece de drept, prin efectul legii de față, în patrimoniul statului”, în

absența unei cereri de restituire formulată în termenul legal (art. 10 alin.

(2)). Constatarea trecerii se face prin decizie a Consiliului de Miniștri, pe

baza avizului Comisiei de lichidare a C.A.S.B.I.

Pentru imobilul în litigiu a fost emisă decizia nr.

5019/1949, rămasă definitivă prin respingerea contestației formulate de D.Z. și

de soția acestuia, D.O.

Decretul nr. 228/1948 intră în perioada de referință a

Legii nr. 10/2001, imobilul pretins de reclamantă fiind unul preluat abuziv de

către stat, în sensul art. 2 alin. (1).

A mai considerat instanța de apel că este nerelevantă

împrejurarea că Statul Român și-a constituit un al doilea titlu de intabulare,

în anul 2000, respectiv o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care se

constată că a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra

aceluiași imobil, trecut în proprietatea sa, în baza decretului sus-menționat.

Soluția instanței de apel a fost menținută prin

decizia nr. 7655 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Secția civilă și de proprietate intelectuală, conform căreia s-au respins, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca

și de intervenienta SC N.C. SRL, fiind avute în vedere aceleași considerente ca

și cele ale instanței de apel.

În rejudecare, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 515 din 9 octombrie 2008, a admis acțiunea formulată de

reclamantă; a respins cererea de intervenție formulată de SC N.C. SRL, a dispus

anularea dispoziției nr. 3267/2002 a Primarului municipiului Cluj-Napoca și

restituirea apartamentelor care nu au făcut obiectul Legii nr. 112/1995,

respectiv apartamentele nr. 6 și 7 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str.

Eroilor, precum și stabilirea dreptului la despăgubiri pentru partea din imobil

care nu poate fi restituită în natură, în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a

reținut următoarele:

Reclamanta a formulat notificarea înregistrată cu nr.

247 din 20 iunie 2001, la B.E.J. C.M., prin care a solicitat restituirea în

natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor, înscris în C.F. 6353,

nr. top.15.

Potrivit extrasului de carte funciară, în C.F. 6353 cu

nr. top.15, a fost înscris imobilul casă din str. Eroilor, proprietar sub Bl

fiind văduva lui D.J., născută K.O. Aceasta a decedat la 1 octombrie 1946, în

Klagenfurt, Austria, iar reclamanta, conform actelor de stare civilă, este

nepoata de fiică a acesteia.

Prin certificatului 200/1949 a Ministerului Finanțelor

- Oficiul Bunurilor Inamice Cluj se atestă că imobilul din litigiu, situat, la

data respectivă, pe str. Molotov, proprietar D.Z., a fost pus sub controlul

C.A.S.B.I, din 23 octombrie 1945 până la 23 iunie 1949, când a trecut în

proprietatea Comandamentului Miliției Cluj. De asemenea, jurnalul 63568/XIX din

27 iunie 1949 arată că, în data de 23 iunie 1949, Comisia de lichidare

C.A.S.B.I. a respins contestația lui Z.D. și a soției făcută împotriva deciziei

5019/1949, comunicându-se acest lucru Oficiului Bunurilor Inamice al județului

Cluj.

În urma procesului verbal 24/1956 al Sfatului popular

al orașului Cluj s-a aprobat transferul imobilului din str. Molotov, din

administrarea Ministerului Afacerilor Interne în administrarea Sfatului popular

al orașului Cluj.

În cartea funciară, Statul Român și-a înscris dreptul

de proprietate abia la data de 20 noiembrie 2000, cu încheierea 18247 C.F., în

baza sentinței civile nr. 6839/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ca bun propriu,

cu titlu de uzucapiune.

Notificarea reclamantei a fost soluționată, prin

respingere, în baza dispoziției 3267 din 17 iulie 2002.

Această dispoziție reține faptul că imobilul nu face

obiectul Legii nr. 10/2001, nefiind preluat abuziv și că, de la data preluării,

a suferit transformări structurale esențiale, fiind împărțit în șapte

apartamente, din care cinci apartamente au fost vândute titularilor contractelor

de închiriere, iar apartamentele 6 și 7 au calitatea de spații cu altă

destinație, se află în administrarea Consiliului local al municipiului

Cluj-Napoca și există încheiate contracte de închiriere valabile referitor la

aceste apartamente.

Reclamanta D.M. s-a judecat în Dosarul nr. 9721/2007,

solicitând, în contradictoriu cu persoanele care au dobândit în baza Legii nr.

112/1995 apartamentele în litigiu, constatarea nulității absolute a titlului

statului cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor,

constatarea nulității încheierilor de carte funciară și revenirea la situația

anterioară de carte funciară pe numele și în favoarea proprietarei inițiale.

Prin Sentința civilă nr. 7952/2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a respins

acțiunea formulată de reclamantă, sentință care a rămas irevocabilă prin

respingerea apelului, ca urmare a deciziei civile 269/A/2004 a Curții de Apel

Cluj și a recursului, prin decizia nr. 2396/R/2005 a Curții de Apel Cluj.

Aceste instanțe au considerat că hotărârea judecătorească

de dobândire a titlului statului este opozabilă, acțiunile în rectificare de

carte funciară sunt accesorii acțiunii de drept comun, iar condițiile în care

au fost cumpărate locuințele în care pârâții erau chiriași în baza Legii nr.

112/1995 nu au făcut obiectul analizei judiciare prin prisma prevederilor art.

46 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește apartamentele 6 și 7, acestea au

făcut obiectul unor contracte de închiriere cu SC N.C. SRL, contractul încheiat

la data de 20 februarie 1995 fiind prelungit potrivit H.C.L. nr. 643/1999.

În consecință, Tribunalul a considerat că imobilul din

litigiu este un imobil preluat în mod abuziv de Statul Român întrucât

C.A.S.B.I. nu a avut temei legal pentru a proceda la confiscarea lui,

neconstatându-se că antecesorii reclamantei ar fi comis vreo ilegalitate

împotriva Statului Român în timpul războiului sau după război.

De asemenea, chiar hotărârea judecătorească în baza

căreia statul și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului nu poate

fi opusă procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 întrucât, în cazul

uzucapiunii, se cere o posesie liniștită și utilă; or, în acest caz, statul

și-a conservat această posesie prin acte administrative care au fost impuse

reclamantei și antecesorilor acestora, astfel că obținerea unui al doilea titlu

de intabulare asupra aceluiași imobil, trecut în proprietatea statului anterior

nu poate avea relevanță juridică.

Prin urmare, Tribunalul, procedând la aplicarea art.

26 din Legea nr. 10/2001, a dispus anularea dispoziției 3267/2002 a Primarului

municipiului Cluj-Napoca și restituirea apartamentelor care nu au făcut

obiectul Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentele 6 și 7 din imobilul situat

în Cluj-Napoca, str. Eroilor, precum și stabilirea dreptului la despăgubiri

pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pe cale de consecință, a respins cererea de

intervenție formulată de SC N.C. SRL din moment ce reclamanta este îndreptățită

la restituire și a fost admisă acțiunea sa.

Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 82/A din

12 martie 2009, a respins, ca nefondate apelurile declarate de pârâtul Primarul

municipiului Cluj-Napoca și de intervenienta SC N.C. SRL împotriva sentinței

civile nr. 515 din 09 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o.

Au fost obligați apelanții, în solidar, să plătească

intimatei D.M. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut

următoarele:

În esență, motivele de apel expuse în cele două

memorii, ale pârâtului și ale intervenientei, se structurează pe două idei, o

primă idee vizează preluarea, cu titlu valabil, a imobilului în litigiu, de

către Statul Român - ambii apelanți susținând că imobilul nu a fost preluat în

mod abuziv de către stat -, iar o a doua idee vizează legalitatea restituirii

în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentelor nr. 6 și 7 din imobilul

litigios.

În legătură cu primul motiv de apel, cel referitor la

lipsa oricărui caracter abuziv al preluării bunului de către Statul Român,

Curtea a constatat că acesta nu mai comportă nici un fel de discuții și nu mai

poate fi analizat în prezentul ciclu procesual, fără ca prin această analiză să

nu se aducă atingere autorității de lucru judecat de care se bucură decizia

civilă nr. 24/A din 26 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, menținută în mod

irevocabil prin decizia civilă nr. 765 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Astfel, prin sus-menționata decizie, s-a statuat

irevocabil în sensul că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de

către stat, încadrându-se, astfel, în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, întrucât, deși imobilul a fost preluat de stat la data de 23

octombrie 1945, în baza Legii nr. 91/1945, în realitate, preluarea lui s-a

făcut în baza Decretului nr. 228/1948, care se încadrează în perioada de

referință a acestei legi.

De asemenea, așa cum pertinent a subliniat prima

instanță cu ocazia rejudecării cauzei, Statul Român nu-i poate opune

reclamantei, în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, posesia

valorificată prin sentința civilă nr. 6839/2000, prin care Statul Român ar fi

dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil, cu titlu de

uzucapiune, întrucât, pentru o atare finalitate, ar fi fost necesar să se

exercite o posesie utilă, cu bună-credință, în timp ce posesia exercitată de

Statul Român asupra acestui imobil nu a fost una utilă și de bună-credință,

câtă vreme a impus antecesorilor reclamantei și reclamantei, prin acte

administrative abuzive, această posesie, și tot astfel a și conservat-o.

Se ridică problema de ce era necesar, pentru Statul

Român, un alt titlu pentru intabularea imobilului în litigiu în favoarea sa,

respectiv o hotărâre judecătorească de uzucapiune, dacă prima preluare a

imobilului în anii 1945, 1948-1949 nu a fost una abuzivă.

Recurgerea Statului Român la acest artificiu juridic,

al dobândirii unui titlu în uzucapiune, subliniază încă o dată caracterul

abuziv al preluării imobilului în baza Legii nr. 91/1945 și a Decretului nr.

228/1948.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de apel invocat

de fiecare dintre cei doi apelanți, respectiv nelegalitatea restituirii în

natură, către reclamantă, a apartamentelor nr. 6 și 7, Curtea a constatat că și

acesta este nefondat, motivat de următoarele considerente:

Prin decizia nr. 24/A/2007 a Curții de Apel Cluj,

menținută prin Decizia nr.  7655/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s-a statuat în sensul că reclamanta este persoană îndreptățită, în baza Legii

nr. 10/2001, fiind moștenitoare a fostei proprietare tabulare, D.O., respectiv

nepoata de fiică a acestei defuncte, calitate în care a formulat notificarea

înregistrată la Biroul executorului judecătoresc C.M., sub nr. 247 din 20 iunie

2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

Cluj-Napoca, str. Eroilor, înscris în CF nr. 6353 Cluj, nr. top.15.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

republicată și actualizată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice altă persoană juridică, în perioada de

referință, se restituie în natură, în condițiile acestei legi, alin. (2) al

aceluiași text legal prevăzând că, în ipoteza în care restituirea în natură nu

este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Art. 7 din aceeași lege instituie, de asemenea, regula

restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, regulă consacrată și

în art. 9 al Legii nr. 10/2001, care statuează în sensul că imobilele preluate

în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în

natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de

orice sarcini.

În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 lit.

c) din Legea nr. 10/2001, republicată, invocată de pârâtul apelant întrucât

apartamentele nr. 6 și 7 nu au fost înstrăinate cu respectare dispozițiilor

legale, astfel încât măsurile reparatorii să poată fi stabilite în echivalent

pentru cele două apartamente, așa cum pretinde acest text legal, ele găsindu-se

în patrimoniul Statului Român și fiind închiriate, în baza unor contracte de

închiriere, în favoarea a două societăți comerciale, SC N.C. SRL și SC M.P.

SRL, aspect confirmat de adresa nr. 160069/452.1 din 25 septembrie 2008 a

Primăriei municipiului Cluj-Napoca - Direcția Patrimoniului Municipiului și

Evidența Proprietății.

Astfel, la fila 72 din primul dosar de fond a fost

depus contractul de închiriere 1875 din 21 decembrie 1989, încheiat de

intervenientă, iar la fila 71 a fost depus contractul de închiriere nr. 1910

din 11 ianuarie 2000, încheiat de SC M.P. SRL.

Prin urmare, câtă vreme cele două apartamente, având

destinația de spații cu altă destinație decât locuințe nu au fost înstrăinate

cu respectarea dispozițiilor legale, aflându-se mai departe în patrimoniul

Statului Român, ele trebuie restituite reclamantei, persoană îndreptățită la

restituire în baza Legii nr. 10/2001, prin prisma art. 3 alin. (1) lit. a) și

art. 4 alin. (2) din această lege, în natură, în condițiile art. 1, art. 7

alin. (1) și art. 9 din aceeași lege.

Așa fiind, constatându-se că prima instanță, în mod

legal, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 republicată, a dispus

restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentelor nr. 6 și 7,

precum și măsuri reparatorii în echivalent pentru restul imobilului ce nu este

susceptibil de restituire în natură, Curtea, în temeiul art. 295, art. 296 C.

proc. civ. a respins, ca nefondate, ambele apeluri, cu consecința menținerii

sentinței apelate, ca fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca, criticând-o pentru următoarele motive:

efect al aplicării dispozițiilor Legii nr. 91 din 10 februarie 1945, pentru

înființarea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice, prin

decizia nr. 5019/1949 a Comisiei de lichidare C.A.S.B.I., pe care D.Z.,

moștenitorul proprietarei, a contestat-o la acea dată, contestație care i-a

fost respinsă.

Pentru a-și consfinți dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu, Statul Român și-a înscris, în cartea funciară, dreptul

de proprietate, sens în care, prin încheierea nr. 18247 din 20 noiembrie 2000,

în baza sentinței civile nr. 6839/2000 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a

dobândit, în mod irevocabil, dreptul de proprietate asupra imobilului în

litigiu.

Mai mult decât atât, reclamanta a încercat, prin

diverse acțiuni în instanță, să anuleze atât titlul statului, cât și

înscrierile în cartea funciară, demersuri rămase fără o finalitate favorabilă.

Prin urmare, Statul Roman are un drept de proprietate

valabil, stabilit în mod irevocabil în baza unei sentințe civile, bucurându-se

de toate prerogativele de proprietate recunoscute de lege oricărui subiect de

drept.

Astfel, în mod greșit, retine instanța de fond faptul

că sentința civilă în baza căreia Statul Roman și-a consfințit dreptul de

proprietate nu are relevanță atât timp cât nulitatea titlului statului ar fi

putut viza doar un titlu de proprietate dat cu încălcarea unor norme imperative

ale legii și nu o hotărâre judecătorească prin care s-a recunoscut un drept

real.

Sunt lipsite de relevanță și susținerile instanței

privind faptul că Statul Român nu ar fi exercitat o posesie liniștită și utilă

asupra imobilului, atâta timp cât uzucapiunea a fost constatată de către

instanța de judecată în anul 2000, anterior depunerii notificării privind

restituirea imobilului, respectiv în anul 2001.

De altfel, la data recunoașterii dreptului de

proprietate al Statului Roman, prin sentința nr. 6839/2000, acesta nu fusese

notificat anterior cu privire la intenția succesorilor proprietarilor tabulari

de revendicare a imobilului și nici nu a fost notată, în C.F., vreo acțiune

având un astfel de obiect. Așadar, potrivit dispozițiilor art. 32 și 33 din

Decretul-lege nr. 115/1938, Statul Roman a avut o posesie utilă și liniștită în

sensul prevăzut de dispozițiile legale incidente în materie de uzucapiune,

motiv pentru care nu mai poate fi adus în atenția instanței acest aspect.

Or, potrivit art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938-

cuprinsul Cărții funciare cu excepția îngrădirilor și excepțiilor legale, se

consideră exact în folosul aceluia care a dobândit, prin act juridic cu titlu

oneros, vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată

în C.F. vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă s-a cunoscut

pe altă cale această inexactitate. De asemenea, conform dispozițiilor art. 32,

dacă în C.F. s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că

dreptul există în folosul ei.

În consecință, au forța juridică superioară

înscrierile în foaia C a cărții funciare a imobilului, la momentul

recunoașterii dreptului de proprietate, foaie în care sunt înscrise eventualele

sarcini sau se notează acțiunile în justiție.

În situația în care Statul si-a înscris în cartea

funciară titlul, având în vedere efectul de publicitate fata de terți, dreptul

nu mai are caracter de aparență, ci este un drept evident.

10/2001, art. 18 lit. c), coroborate cu dispozițiile Normelor de aplicare a

acesteia, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, normă legală care vizează

conservarea situației juridice a imobilelor pentru care a fost recunoscut un

drept de proprietate în mod legal, caz în care restituirea în natura nu mai

este posibilă, astfel încât persoanele îndreptățite au dreptul numai la masurile

reparatorii prevăzute de lege.

Recurentul a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat împotriva sentinței

civile nr. 515/2008 și modificarea, în parte, a hotărârii instanței de fond, în

sensul stabilirii dreptului reclamantei la despăgubiri, în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, asupra întregului imobil.

În dosar a depus întâmpinare intimata intervenientă SC

N.C. SRL, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în

sensul celor pretinse de recurent.

Pe parcursul procesului a decedat intimata reclamantă

D.M., locul acesteia fiind preluat de Parohia Reformată Cluj, în calitate de

legatară potrivit certificatului de legatar nr. 87 din 11 noiembrie 2010 emis

de N.P. K.A.B.

Analizând decizia civilă recurată din perspectiva

criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

că, față de cele statuate prin decizia nr. 24/A din 26 ianuarie 2007 a Curții

de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

de familie, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 7655 din 13 noiembrie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate

intelectuală, în primul ciclu procesual al acestui dosar, nu se mai poate pune

în discuție, cu ocazia rejudecării cauzei, caracterul preluării imobilului în

litigiu, de către stat.

Cum deja s-a arătat, prin decizia nr. 24/A/2007,

confirmată în recurs, s-a stabilit că imobilul a trecut în proprietatea

statului în baza art. 11 din Decretul nr. 228/1948, care intră în domeniul de

aplicare al Legii nr. 10/2001, față de dispozițiile art. 1 alin. (1), preluarea

bunului fiind abuzivă.

Hotărârea respectivă, rămânând irevocabilă, în

condițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se bucură de putere de

lucru judecat potrivit art. 1200 pct. 4 și 1202 C. civ., în sensul că cele

stabilite în cuprinsul său exprimă adevărul judiciar absolut și, ca atare, nu

mai pot forma obiect de dezbatere într-un alt litigiu, și cu atât mai mult în

alt ciclu procesual al litigiului în care s-a pronunțat o asemenea hotărâre.

Prin urmare, recurentul nu poate susține, în prezenta

cale de atac, că preluarea imobilului în litigiu ar fi operat în temeiul unui

alt act normativ decât decretul sus-menționat, și anume potrivit Legii nr.

91/1945, cu consecința excluderii bunului de la incidența Legii nr. 10/2001,

față de data publicării acestei legi în M. Of., 10 februarie 1945, anterioară

datei de 6 martie 1945.

De asemenea, nu se poate reține că statul are un drept

de proprietate valabil, dobândit prin uzucapiune, conform sentinței civile nr.

6839/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, din moment ce, prin aceeași decizie

rămasă irevocabilă în primul ciclu procesual al prezentei cauze s-a avut în

vedere această hotărâre, stabilindu-se, însă, că este nerelevantă în litigiul

de față, măsura instanței fiind de desființare a sentinței atacate, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se putea stabili măsurile

reparatorii cuvenite reclamantei în temeiul Legii nr. 10/2001 și în raport de

situația actuală a bunului notificat.

Prin urmare, efectele hotărârii pronunțate în materie

de uzucapiune în favoarea Statului Român nu mai pot fi repuse în discuție în

acest al doilea ciclu procesual, față de cele statuate în mod irevocabil, prin

decizia nr. 24 A/2007 a Curții de Apel Cluj, în legătură cu caracterul

nerelevant al hotărârii în stabilirea modalității și caracterului preluării

bunului.

Pentru aceleași argumente, nici consecințele

înscrierii în cartea funciară a sentinței nr. 6839/2000 pronunțată de

Judecătoria Cluj-Napoca din perspectiva dispozițiilor art. 32 și 33 din

Decretul-lege nr. 115/1938 nu mai prezintă relevanță și nu vor fi analizate de

prezenta instanță de vreme ce actul în baza căruia s-a procedat la înscrierea

dreptului de proprietate al statului (hotărârea dată în uzucapiune) a fost

înlăturat din cauză, considerându-se că nu este important în soluționarea

acesteia.

De asemenea, pronunțarea hotărârii sus-menționate

anterior formulării notificării de către reclamantă sau necesitatea ca aceasta

să procedeze la comunicarea intenției sale de a redobândi bunul în litigiu,

anterior hotărârii respective reprezintă aspecte lipsite de consecințe față de

cele stabilite în mod irevocabil, prin deciziile pronunțate în primul ciclu

procesual.

Ca atare, față de aceste hotărâri, în mod corect,

instanța de apel a soluționat litigiul, pornind de la premisa caracterului abuziv

al preluării imobilului în baza Decretului nr. 228/1948, stabilit în mod

absolut prin decizia nr. 24/A/2007 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă,

fără să mai pună în discuție titlul statului, argumentele acestei instanțe

privind caracterul posesiei exercitate de stat în vederea dobândirii dreptului

de proprietate prin uzucapiune fiind complementare argumentului fundamental

arătat (puterea de lucru judecat a celor statuate prin decizia irevocabilă

pronunțată în primul ciclu procesual).

În concluzie, nu se poate reține, contrar celor

susținute de recurent, că titlul statului a fost constituit prin hotărârea nr.

6839/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în materie de uzucapiune și

înscrisă în C.F.

dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care prevăd măsuri

reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor înstrăinate cu respectarea

Legii nr. 112/1995, a căror aplicare în speță a înlăturat-o în mod corect față

de cele reținute în fapt în legătură cu apartamentele nr. 6 și 7 din imobilul

în litigiu.

Astfel, Curtea, menținând cele stabilite în primă

instanță, a constatat că cele două apartamente nu au destinație de locuință și,

astfel, nici nu fost înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/1995, formând doar

obiect al unor contracte de închiriere încheiate cu două societăți comerciale,

dintre care una fiind intervenienta din prezenta cauză.

Nefiind întrunite cerințele textului de lege

sus-menționat, în ceea ce privește forma de reparație cuvenită reclamantei

pentru aceste apartamente, și față de prevalența restituirii în natură în

raport de reparația în echivalent, printr-o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, Curtea a

confirmat măsura primei instanțe privind restituirea în natură, către

reclamantă, a celor două apartamente în litigiu.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte

constată că decizia atacată a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea

corectă a dispozițiilor legale în materie, examinate în precedent, astfel

încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de pârât, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din același

cod.

În baza art. 316 cu referire la art. 298 și 274 C.

proc. civ., îl va obliga pe recurent, ca parte căzută în pretenții, la plata

sumei de 2.728 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Parohia

Reformată Cluj, reprezentând onorariu de avocat conform înscrisului depus la

fila 35 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 82/ A din 12 martie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Obligă pe recurentul Primarul municipiului Cluj-Napoca

la plata sumei de 2.728 lei către intimata Parohia Reformată Cluj, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie

2010.