ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3770/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele Prin sentința civilă nr. 514 din 10 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții V.I., V.I., V.S.J. și S. împotriva pârâților Municipiul Cluj-Napoca reprezentat prin Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că după cum rezultă din copia cărții funciare nr. 6383 Cluj, V.A. și V.V., antecesorii reclamanților, au avut calitatea de proprietari tabulari asupra unei cote de 1600/7332 parte din imobilului prevăzut cu nr. top. 21432/4/6 având destinația de Pășune sub Calvaria în suprafață de 4 jugh.

992 stj.p., dreptul lor fiind intabulat sun B.5-6. Raportat la suprafața totală a imobilului, cota de proprietate a antecesorilor reclamanților echivalează cu 5755/26395. Prin încheierea C.F. 10251/1943 nr. topografic al parcelei mai sus menționate a fost înlocuit cu 21432/10. O parte din cota de proprietate deținută de V.A. și V.V., respectiv 4755/26395 a trecut in proprietatea Statului român cu titlu de donație, dobânditorul înscriindu-și dreptul de proprietate sub B.7, iar restul cotei rămasă in proprietatea antecesorilor reclamaților ulterior donației, a trecut și aceasta in proprietatea Statului în baza Deciziei nr. 383/1986 a Consiliului Popular al orașului Cluj, Statul înscriindu-și dreptul de proprietate asupra acestei cote sub B.9.

Prin notificarea formulată la data de 11 iulie 2001 reclamanții au solicitat Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca restituirea în natură a terenului în suprafață de 4775 din imobilul prevăzut cu nr. top. 21432/10 înscris in C.F. 6383 Cluj, fostă proprietate a antecesorilor săi. Prin sentința civilă nr. 6218/2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosar nr. 9129/2006, rămasă irevocabilă, reclamanții au obținut in justiție constatarea nulității absolute a actului de donație in baza căruia cota de proprietate ce a aparținut antecesorilor lor a trecut în proprietate Statului Român.

Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca nu a procedat până în prezent la soluționarea notificării reclamanților, iar prin întâmpinare și-a motivat omisiunea prin împrejurarea că nu are calitatea de unitate deținătoare a imobilului ce face obiectul notificării, deținătoare a acestor imobile fiind SC T. SA și Universitatea „Babeș- Bolyai", după cum s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 1826/2004 a Curții de Apel Iași, și prin urmare acestea sunt chemate să soluționeze notificarea reclamanților. Reclamanții pretind că această decizie nu le este opozabilă. Prin decizia civilă 1826 din 14 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași, instanța a stabilit referitor la același imobil 21432/10, în contradictoriu cu alți numiți B.Z., R.M.

și pârâții SC T. SA Cluj-Napoca, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca, G.L., K.W., Prefectura Județului Cluj, Consiliul Județean Cluj, că pentru porțiunile din teren deținute de Universitatea „ Babeș-Bolyai" și SC T. SA, acestea sunt chemate să soluționeze notificarea și nu unitatea administrativ teritorială. Într-adevăr, nefiind părți în respectivul proces, reclamanților nu le pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat cele constatate de instanța prin decizia menționată, de aceea, pentru a verifica care sunt deținătorii și situația faptică actuală a imobilului în litigiu, tribunalul a procedat la administrarea expertizei in specialitatea topografie.

Raportul de expertiză administrat in cauză, întocmit de expert V.V., a relevat că imobilul prevăzut cu nr. top. 21432/10 este ocupat in mare parte de terenuri sportive aparținând SC T. SA și terenuri de fotbal și tenis aparținând Universității „ Babeș Bolyai" . Decizia nr. 140 din 17 mai 1980 emisă de Consiliul Popular al Județului Cluj, Comitetul executiv, dovedește că o porțiune de 2,12 ha din imobilul cu nr. top. 21432/4/6 a fost transmisă în administrarea Universității „Babeș-Bolyai", astfel încât pe acest act se întemeiază folosința Universității asupra unei însemnate porțiuni din imobilul in litigiu. Potrivit Cap. II alin. (1) teza a doua din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, în înțelesul normelor metodologice, unitate deținătoare este inclusiv entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său , indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii. În speță, cu privire la suprafața de 2,12 ha din terenul cu nr. top. 21432 ( actualmente 231432/ 10) s-a făcut dovada că aceasta este inclusă în patrimoniul Universității „ Babeș -Bolyai", cu titlu de administrare si in din acest considerent s-a apreciat că în limita acestei suprafețe Universitatea este unitatea deținătoare chemată să soluționeze cererea reclamanților de restituire in natură și nu unitatea administrativ teritorială.

Însă, chiar dacă s-ar socoti că numai transmiterea dreptului de proprietate nu și a celui de administrare ar atribui Universității „Babeș -Bolyai" calitatea de unitate deținătoare, având in vedere destinația actuală a imobilului ce face obiectul litigiului, aceea de parc sportiv, adică o amenajare de utilitate publică dintre cele enumerate de art. 10.3 din Normele metodologice, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, restituirea în natură nu este permisă, măsurile reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții fiind cele in echivalent. În ceea ce privește pe SC T. SA, Municipiul Cluj-Napoca nu a depus la dosar vreun act prin care să facă dovada că porțiunea de teren aflată în stăpânirea acestei societăți comerciale ar fi trecut în patrimoniul acesteia.

În aceste condiții, cu privire la suprafața ce excede celei de 2,12 ha transmisă Universității „Babeș- Bolyai", nu se poate reține altceva decât aceea că Municipiul Cluj-Napoca este unitatea deținătoare chemată să soluționeze cererea de restituire în natură formulată de reclamanți, însă rațiunile legate de aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 expuse mai sus rămân valabile și pentru această parte de teren. Prin prisma considerentelor expuse mai sus, solicitarea reclamanților de restituire in natură a unei porțiuni de 5755 mp din imobil este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare. Solicitarea de sistare a stării de indiviziune și întabulare a dreptului de proprietate al reclamanților fiind accesorii celei de restituire în natură, au fost respinse și acestea, sistarea stării de indiviziune fiind condiționată de redobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate asupra cotei ce a aparținut antecesorilor lor.

Împotriva acestei sentințe reclamanții V.I., V.I., V.S. Jr și S.E. au declarat apel în termen legal solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată. În motivarea apelului, reclamanții au arătat că decizia nr. 1826 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel Iași nu este opozabilă acestora iar cu toate acestea instanța de fond a reținut elemente din această hotărâre judecătorească în mod nelegal. Starea de fapt stabilită de prima instanță a fost stabilită în mod greșit deoarece s-a reținut în baza raportului de expertiză că imobilul în litigiu este ocupat în mare parte de terenuri sportive, aparținând SC T. SA și Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca.

Potrivit cap. II alin. (1) teza II din H.G. nr. 250/2007, unitatea deținătoare este entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii. Prin decizia nr. 140/1980 a Consiliului Popular al jud. Cluj, suprafața de 2,12 ha teren, cu nr.top. inițial 21432/4/6, actualmente nr.top. 21432/10, a fost transmis în administrarea universității Babeș Bolyai dar, această transmitere nu implică obținerea dreptului de proprietate. în speță, sunt aplicabile prevederile cap. II alin. (1) teza I din H.G. nr. 250/2007 în sensul că unitatea deținătoare a imobilului este municipiul Cluj Napoca ca fiind persoana juridică abilitată de lege să soluționeze notificarea reclamanților.

În dosar nu sunt probe care să ateste că imobilul în litigiu ar fi în patrimoniul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, ci doar decizia de predare a terenului în administrarea universității, însă aceasta din urmă nu este proprietara terenului în litigiu. Pe de altă parte, susținerea instanței de fond în sensul că restituirea în natură este nelegală datorită destinației actuale a imobilului, aceea de parc sportiv, imobil de utilitate publică, în speță sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care precizează că se restituie în natură acele terenuri cu construcții neautorizate precum și cele cu construcții ușoare sau demontabile, astfel încât este posibilă restituirea în natură a terenului solicitat.

Universitatea Babeș Bolyai și nici SC T. SA nu au intrat în acest proces printr-o cerere de intervenție și nu sunt părți în această cauză. Pârâții intimați Primarul municipiul Cluj Napoca, Municipiul Cluj Napoca și Consiliul Local al municipiul Cluj Napoca, prin întâmpinare au solicitat instanței respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.40-41, f.42-43, f.44-45). Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr.218/A/2009 a respins ca nefondat apelul reclamanților. În considerentele deciziei s-a reținut că, imobilul teren solicitat de reclamanți prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, înscris în C.F. 6383 Cluj, nr.top. 21432/10, în cotă ideală de 1600/7332 parte a fost preluat abuziv de Statul Român în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Contrar susținerilor reclamanților terenul în litigiu face parte din Parcul Rozelor care este cuprins în inventarul domeniului public al mun. Cluj-Napoca, însă Municipiul Cluj-Napoca nu exercită în numele statului toate atributele dreptului de proprietate publică, deoarece dreptul de administrare (posesie) și cel de folosință au fost transmise Universității „Babeș Bolyai” și SC T. SA prin decizia nr. 140/1980 a Consiliului Popular al jud. Cluj și, respectiv, contractul de asociere în participațiune nr. 71442 din 03 septembrie 2007, astfel încât în speță sunt aplicabile prevederile alin.1 teza II din H.G. nr. 250/2007 și nu cele ale alin.1 teza I din același act normativ. În privința terenului în suprafață de 2100 mp.

deținut de Universitatea „Babeș Bolyai" (teren de fotbal și teren de tenis) s-a apreciat că, această persoana juridică este unitatea deținătoare obligată potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să soluționeze notificarea reclamanților însă reclamanții nu au înțeles să cheme în judecată unitatea deținătoare și nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză.

În privința terenului în suprafață de 1575 mp deținut de SC T. SA, a drumului de acces de 245 mp și a terenului în suprafață de 835 mp, s-a apreciat că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituțiilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Acest teren nu poate fi restituit în natură deoarece este afectat de terenul de tenis și drumul de acces pietruit, respectiv de amenajări de utilitate publică.

Prin amenajări de utilitate publică se înțeleg, conform art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, amenajări destinate a deservi nevoile comunității fiind enumerate în mod expres și parcurile publice. Nu poate fi reținută propunerea expertului în sensul că suprafața de 835 mp teren existent între drumul pietruit și terenul de fotbal este susceptibilă de a fi restituită în natură deoarece textul de lege mai sus menționat nu restrânge doar la suprafețele construite categoria terenurilor nerestituibile în natură ci arată că nu se restituie în natură terenurile afectate de amenajări de utilitate publică. Nu doar terenurile de fotbal și de tenis au această afectare, ci întreg Parcul Rozelor constituie un ansamblu destinat în întregime utilității publice și pentru comunitatea urbană.

Pe de altă parte, s-a constatat că, prin încheierea nr. 1332 din 09 ianuarie 2008 s-a înscris în C.F. nr. 6383 Cluj, sub B+15, dreptul de proprietate, prin restabilirea situației anterioare, asupra cotei de 4755/26395 din cota de 1600/7332 parte, în baza sentinței civile nr. 6218 din 29 august 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în favoarea antecesorilor reclamanților V.A. și V.V. astfel că aceștia nu mai justifică un interes legitim și actual în privința restituirii în natură a imobilului. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs, reclamanții invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. Recurenții critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Unitatea deținătoare a terenului în litigiu este Primăria Municipiului Cluj Napoca reprezentată de Primar care are personalitate juridică potrivit Capitolului II, alin. (1), teza 1 din lege.

- Cota de proprietate a antecesorilor reclamanților a fost reînscrisă în cartea funciară, iar nerestituirea în prezent a terenului are caracterul unei noi naționalizări. - Au fost încălcate dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevăd restituirea în natură a terenurilor libere iar în speță terenurile aferente fiind libere puteau fi restituite în natură, nefiind nici un impediment în acest sens. - Decizia atacată este contradictorie, în sensul că se reține ca legală lipsa autorității lucrului judecat referitor la decizia civilă nr. 1826 din 14 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași și cu toate acestea în materia soluției de respingere a apelului se rețin elemente din decizia sus citată.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru cele ce succed: Se critică prin motivele de recurs că, în mod greșit instanțele au reținut lipsa calității de unitate deținătoare a imobilului în litigiu a Municipiului Cluj Napoca reprezentat de Primarul Municipiului Cluj Napoca. Contrar acestor susțineri, unitatea deținătoare, în sensul art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, este fie cea care, având personalitate juridică, exercitată în numele ofertantului dreptului de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie cea care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul, un astfel de bun.

În cauza pedinte, în mod corect s-a reținut că Municipiul Cluj Napoca nu exercita în numele statului toate atributele dreptului de proprietate, deoarece dreptul de administrare și de folosință au fost transmise Universității „Babeș Bolyai” și SC T. SA conform deciziei nr. 140/1980 și, respectiv contractul de participațiune nr. 71442 din 03 septembrie 2007. Drept urmare, privitor la acest aspect sunt aplicabile prevederile alin. (1) teza II din H.G. nr. 250/2007 și nu cele ale alin.1 teza I din același act normativ cum greșit se susține prin motivele de recurs. De asemenea, se aduce critici și cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că terenul în litigiu, respectiv terenurile cu destinație sportivă puteau fi comod restituite în natură, nefiind ocupate cu construcții.

În speța supusă analizei în acord cu întregul material probator s-a reținut necontestat că, terenul în litigiu, solicitat a fi restituit în natură este afectat de terenul de sport și drumul de acces pietruit, respectiv de amenajări de utilitate publică, și drept urmare nu poate fi restituit în natură. Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate și aplicate raportat la situația de fapt reținută și necontestată de părți. Referitor la incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au susținut că decizia recurată este contradictorie. Ipostazele în care se poate ajunge la nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt dintre cele mai diferite: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente.

Recurentul nu a indicat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sus citat, iar faptul că nu s-a reținut ca fondată excepția autorității lucrului judecat, raportat la decizia civilă nr. 1826 din 14 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași, iar apelul a fost respins cu reținerea unor elemente din această decizie, nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cum, în speța supusă analizei nu s-a făcut dovada incidenței motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții V.S., V.I., S.E. împotriva deciziei nr. 218A din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.